ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2068/2008

Asupra recursului de față,

În baza actelor și lucrărilor constată următoarele:

Prin încheierea din data de 3 iunie 2008 pronunțată de

Curtea de Apel Bacău, secția penală, în dosarul nr. 3337.4/110/2006, în cursul

soluționării apelurilor declarate de inculpații B.D. și Z.L. împotriva

sentinței penale nr. 405/D din 16 august 2007 a Tribunalului Bacău, secția penală,

s-a dispus menținerea arestării preventive a recurentei inculpate.

S-a constatat, în baza art. 300

2

rap. la art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen., că temeiurile care au determinat arestarea

preventivă a inculpaților B.D. și Z.L. se mențin, în cauză neintervenind

temeiuri noi care să impună punerea în libertate a acesteia împotriva acestei

încheieri au declarat, în termen legal, recurs inculpații B.D. și Z.L. fără a

arăta în scris motivele de casare a încheierii de ședință atacate, dosarul

fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 4

iunie 2008, sub numărul 4782/1/2008.

La termenul fixat pentru soluționarea

recursului, apărătorul recurenților inculpați, în concluziile orale, în

dezbateri a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate și

revocarea măsurii arestării preventive.

Concluziile apărătorului recurenților inculpați, ale

reprezentantului Ministerului Public, au fost consemnate în partea introductivă

a prezentei decizii.

Examinând recursul declarat de către

inculpații B.D. și Z.L., prin prisma dispozițiilor prevăzute de art. 385

6

C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru

considerentele ce se vor arăta.

Astfel, Înalta Curte reține că în

conformitate cu dispozițiile art. 300

2

C. proc. pen., în cauzele în

care inculpatul este arestat, instanța sesizată este datoare să verifice în

cursul judecății legalitatea și temeinicia arestării preventive; iar potrivit

art. 160

b

alin. (3) din același cod, când constată că temeiurile

care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că

există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune prin

încheiere motivată menținerea stării de arest.

Din examinarea actelor dosarului se constată

că, împotriva inculpaților B.D. și Z.L. s-a luat măsura arestării preventive,

pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000

și art. 279 alin. (1), (3) lit. a) C. pen., contând în aceea că, în luna mai

2007 inculpatul B.D. a deținut cantitatea de 1,7 kg. de canabis, mai multe

grenade, un pistol , iar inculpatul Z.L., la data de 25 mai 2006, a fost prins

în flagrant cu bunurile de mai sus, pe care le transporta în vederea

valorificării.

Tribunalul Bacău, prin sentința penală nr.

405/D din 16 august 2007 în urma analizării probelor cauzei, având în vedere

gravitatea deosebită a faptelor comise de inculpați, reținând vinovăția

acestora, a dispus condamnarea inculpaților B.D. și Z.L. la pedeapsa rezultantă

de câte 10 ani închisoare.

Înalta Curte apreciază că, în raport de modul

de concepere a activității infracționale, de împrejurările comiterii faptei și

de importanța relațiilor sociale încălcate de inculpați prin săvârșirea unor infracțiuni

deosebit de grave, lăsarea în libertate a acestora prezintă pericol social

concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate și

neîncredere în buna desfășurare a actului de justiție.

De altfel, în cauză măsura arestării

preventive a recurenților inculpați este justificată și de existența, pe lângă

cerințele prevăzute de art. 143 C. proc. pen. și a cazului prevăzut de art. 148

lit. f) C. proc. pen., în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru

infracțiunea săvârșită este mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea

în libertate a recurentei inculpate ar prezenta pericol pentru ordinea publică

.

Faptul că a fost pronunțată o hotărâre de

condamnare în cauză nu alterează prezumția de nevinovăție, limitarea libertății

persoanei încadrându-se în dispozițiile legii precum și în prevederile art. 5

din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale.

Având în vedere probatoriul administrat și

soluția pronunțată de instanța de fond, Înalta Curte consideră că nu au

dispărut temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, că

menținerea acestei măsuri de către instanța de apel este pe deplin justificată

în raport cu dispozițiile evocate coroborate cu cele ale art. 5 din Convenția pentru

Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale și că punerea în

libertate a inculpaților ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică,

prin crearea unui sentiment de temere și insecuritate în cadrul comunității,

ținând seama de natura faptelor și împrejurările săvârșirii lor.

Față de considerentele arătate, constatând

nefondate criticile formulate de recurenții inculpați, Înalta Curte, în baza

art. 385

15

pct. 1 lit. b) și art. 192 alin. (2) C.

proc. pen., urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de inculpații cu

obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenții

inculpați B.D. și Z.L. împotriva încheierii din 3 iunie 2008 a Curții de Apel

Bacău, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 3337.4/110/2006.

Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 140 lei

cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 40 lei,

reprezentând onorariile apărătorului desemnat din oficiu, se vor avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 6 iunie

2008.