ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2741/2008

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 11 august 2008, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. 40290/3/2007 (1676/2008), s-a dispus, printre altele, menținerea măsurii arestării preventive, printre alții, a inculpaților C.D.D. și C.M. , în temeiul dispozițiilor art. 300 2 C. proc. pen., raportat la art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc. pen. Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de Apel București, secția I penală, a reținut că, verificând legalitatea arestării preventive a inculpaților C.D.D. și C.M. a constatat că, în raport de gravitatea faptelor, împrejurările comiterii acestora, se impune, în continuare, privarea de libertate a acestora.

Împotriva încheierii din 11 august 2008, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, au declarat recurs, în termen legal, inculpații C.D.D. și C.M., solicitând admiterea acestora, casarea încheierii atacate și, în cadrul rejudecării, revocarea măsurii arestării preventive. Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu cauza, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 385 6 și art. 385 7 alin. (1) C. proc. pen., constată că recursurile declarate de inculpați sunt nefondate pentru următoarele considerente: Dosarul nr. 40290/3/2007 (1676/2008) are ca obiect soluționarea apelurilor declarate, printre alții, de inculpații C.D.D. și C.M. împotriva sentinței penale nr. 748 din 25 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în dosarul nr. 40290/3/2007, prin care aceștia au fost condamnați pentru distribuirea de droguri de mare risc.

La termenul de judecată din 11 august 2008, fixat pentru judecarea apelurilor, instanța de control judiciar a respins cererile de judecare în stare de libertate a inculpaților, menținând starea de arest a acestora. Cu privire la dispoziția de menținere a stării de arest, Înalta Curte constată următoarele: Arestarea preventivă a inculpaților recurenți s-a dispus în temeiul dispozițiilor art. 148 lit. f) C. proc. pen., pedepsele prevăzute de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina lor fiind mai mari de 4 ani, iar lăsarea în libertate a acestora prezintă pericol concret pentru ordinea publică. Potrivit dispozițiilor art. 5 paragraful 1 din C.E.D.O. orice persoană are dreptul la libertate și nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa.

De la această regulă există, însă, excepția privării licite de libertate, circumscrisă cazurilor prevăzute, în mod expres și limitativ, de dispozițiile art. 5 paragraful 1 lit. c). În materia privării de libertate, Convenția trimite, în esență, la legislația națională și la aplicabilitatea dreptului intern. Legalitatea sau regularitatea detenției obligă ca arestarea preventivă a unei persoane să se facă în conformitate cu normele de fond și de procedură prevăzute de legea națională care, la rândul lor, trebuie să fie compatibile cu dispozițiile convenției și să asigure protejarea individului împotriva arbitrariului. Altfel spus, să se poată demonstra că detenția acelei persoane este conformă cu scopul prevăzut de art. 5 paragraful 1 din Convenție.

În cauza supusă analizei, Înalta Curte constată respectarea, deopotrivă, atât a dispozițiilor din norma internă, cât și a exigențelor ce decurg din prevederile Convenției. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 160 3 alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive. Conform alin. (3) din același articol, când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate dispune prin încheiere motivată menținerea arestării preventive. În cauză se constată că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor procesual penale, anterior invocate, menținând, justificat, starea de arest a inculpaților.

Înalta Curte apreciază că, în raport de modalitatea concretă de săvârșire a faptelor, de gravitatea deosebită a infracțiunilor săvârșite, lăsarea în libertate a acestora prezintă în continuare un pericol concret pentru ordinea publică. Pe de altă parte, se constată ca fiind respectate și dispozițiile art. 5 paragraful 3 din Convenție potrivit căruia „orice persoană arestată sau deținută în condițiile prevăzute de paragraful 1 lit. c) are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii”.

Dispozițiile invocate instituie un regim juridic diferit al măsurii arestării preventive dispusă înainte de pronunțarea unei hotărâri judecătorești față de arestarea preventivă dispusă printr-o hotărâre de condamnare, diferență generată de împrejurarea că, în cea de-a doua ipoteză, arestarea preventivă se fundamentează pe concluziile unei judecăți, desfășurată cu respectarea exigențelor art. 6 din Convenție, inculpații fiind condamnați pentru săvârșirea cu vinovăție a unei infracțiuni. Aspectele invocate anterior justifică, astfel dispozițiile instanței de apel, în sensul menținerii măsurii arestării preventive. Pe cale de consecință, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații C.D.D. și C.M. În baza art. 192 alin. (2) raportat la art. 189 C. proc. pen., vor fi obligați recurenții inculpați la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații C.D.D. și C.M. împotriva încheierii din 11 august 2008 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. 40290/3/2007. Obligă recurenții inculpați la câte 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariile apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de câte 40 lei, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 10 septembrie 2008.