ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2741/2008

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 11

august 2008, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în

dosarul nr. 40290/3/2007 (1676/2008), s-a dispus, printre altele, menținerea

măsurii arestării preventive, printre alții, a inculpaților

C.D.D.

și

C.M.

, în temeiul dispozițiilor art. 300

2

C. proc.

pen., raportat la art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen.

Pentru a pronunța această

hotărâre, Curtea de Apel București, secția I penală, a reținut că, verificând

legalitatea arestării preventive a inculpaților C.D.D. și C.M. a constatat că,

în raport de gravitatea faptelor, împrejurările comiterii acestora, se impune, în

continuare, privarea de libertate a acestora.

Împotriva încheierii din 11

august 2008, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, au

declarat recurs, în termen legal, inculpații C.D.D. și C.M., solicitând

admiterea acestora, casarea încheierii atacate și, în cadrul rejudecării,

revocarea măsurii arestării preventive.

Înalta Curte, examinând

motivele de recurs invocate, cât și din oficiu cauza, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 385

6

și art. 385

7

alin. (1) C. proc. pen., constată că recursurile declarate de inculpați sunt

nefondate pentru următoarele considerente:

Dosarul nr. 40290/3/2007

(1676/2008) are ca obiect soluționarea apelurilor declarate, printre alții, de

inculpații C.D.D. și C.M. împotriva sentinței penale nr. 748 din 25 iunie 2008,

pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în dosarul nr. 40290/3/2007,

prin care aceștia au fost condamnați pentru distribuirea de droguri de mare

risc.

La termenul de judecată din

11 august 2008, fixat pentru judecarea apelurilor, instanța de control judiciar

a respins cererile de judecare în stare de libertate a inculpaților, menținând

starea de arest a acestora.

Cu privire la dispoziția de

menținere a stării de arest, Înalta Curte constată următoarele:

Arestarea preventivă a

inculpaților recurenți s-a dispus în temeiul dispozițiilor art. 148 lit. f) C.

proc. pen., pedepsele prevăzute de lege pentru infracțiunile reținute în

sarcina lor fiind mai mari de 4 ani, iar lăsarea în libertate a acestora

prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Potrivit dispozițiilor art. 5

paragraful 1 din C.E.D.O. orice persoană are dreptul la libertate și nimeni nu

poate fi lipsit de libertatea sa.

De la această regulă există,

însă, excepția privării licite de libertate, circumscrisă cazurilor prevăzute,

în mod expres și limitativ, de dispozițiile art. 5 paragraful 1 lit. c).

În materia privării de

libertate, Convenția trimite, în esență, la legislația națională și la

aplicabilitatea dreptului intern.

Legalitatea sau

regularitatea detenției obligă ca arestarea preventivă a unei persoane să se

facă în conformitate cu normele de fond și de procedură prevăzute de legea

națională care, la rândul lor, trebuie să fie compatibile cu dispozițiile

convenției și să asigure protejarea individului împotriva arbitrariului.

Altfel spus, să se poată

demonstra că detenția acelei persoane este conformă cu scopul prevăzut de art. 5

paragraful 1 din Convenție.

În cauza supusă analizei,

Înalta Curte constată respectarea, deopotrivă, atât a dispozițiilor din norma

internă, cât și a exigențelor ce decurg din prevederile Convenției.

Astfel, potrivit

dispozițiilor art. 160

3

alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată,

în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice

periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive.

Conform alin. (3) din

același articol, când instanța constată că temeiurile care au determinat

arestarea impun în continuare privarea de libertate dispune prin încheiere

motivată menținerea arestării preventive.

În cauză se constată că

instanța de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor procesual penale,

anterior invocate, menținând, justificat, starea de arest a inculpaților.

Înalta Curte apreciază că,

în raport de modalitatea concretă de săvârșire a faptelor, de gravitatea deosebită

a infracțiunilor săvârșite, lăsarea în libertate a acestora prezintă în

continuare un pericol concret pentru ordinea publică.

Pe de altă parte, se

constată ca fiind respectate și dispozițiile art. 5 paragraful 3 din Convenție

potrivit căruia „orice persoană arestată sau deținută în condițiile prevăzute

de paragraful 1 lit. c) are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil

sau eliberată în cursul procedurii”.

Dispozițiile invocate

instituie un regim juridic diferit al măsurii arestării preventive dispusă

înainte de pronunțarea unei hotărâri judecătorești față de arestarea preventivă

dispusă printr-o hotărâre de condamnare, diferență generată de împrejurarea că,

în cea de-a doua ipoteză, arestarea preventivă se fundamentează pe concluziile

unei judecăți, desfășurată cu respectarea exigențelor art. 6 din Convenție,

inculpații fiind condamnați pentru săvârșirea cu vinovăție a unei infracțiuni.

Aspectele invocate anterior

justifică, astfel dispozițiile instanței de apel, în sensul menținerii măsurii

arestării preventive.

Pe cale de consecință,

Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

alin. (1) pct.

1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de

inculpații C.D.D. și C.M.

În baza art. 192 alin. (2)

raportat la art. 189 C. proc. pen., vor fi obligați recurenții inculpați la

cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate,

recursurile declarate de inculpații C.D.D. și C.M. împotriva încheierii din 11

august 2008 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr.

40290/3/2007.

Obligă recurenții inculpați

la câte 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariile apărătorului

desemnat din oficiu, în sumă de câte 40 lei, se vor avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 10 septembrie 2008.