ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4836/2009

R.O M Â N I A Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 19 ianuarie 2006 la Tribunalul București, secția a V-a civilă, reclamanta SC B.S.B.P. SRL a chemat în judecată pe pârâtele SC P.V.R. SRL și Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, solicitând anularea certificatelor de înregistrare desen/model industrial nr. 013878 și nr. 013879 eliberate de O.S.I.M. la 23 iunie 2004, având ca obiect ambalaje și grafică pentru ambalaje destinate bomboanelor pentru pomul de Crăciun și ca titular pe pârâta S.C. P.V.R. SRL, cu cheltuieli de judecată. În drept a invocat dispozițiile art. 2, art. 9, art. 45 din Legea nr. 129/1992.

În motivare a arătat că eliberarea acestor certificate s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 9 din Legea nr. 129/1992 privind protecția desenelor și modelelor industriale, care impun noutatea și individualitatea desenelor industriale supuse înregistrării, iar desenele 1, 2, 5, 6 și 7 din certificatul nr. 013878 nu sunt desene industriale arătând că un desen este industrial în accepțiunea textelor de lege enunțate doar în legătură cu produsul pe care îl ornamentează. Individualitatea unui desen industrial, constând în capacitatea acestuia de a diferenția produsele unei firme de cele identice sau similare aparținând altor firme astfel încât consumatorii să asocieze desenul ales unui anume producător, lipsește tuturor desenelor înregistrate în cauză.

Reclamanta a mai arătat că înregistrarea desenelor industriale s-a făcut cu rea-credință de către pârâtă, urmărindu-se nu diferențierea produselor sale de cele identice sau similare existente pe piață, ci excluderea concurenței. La data de 13 aprilie 2006 reclamanta a completat acțiunea, solicitând constatarea nulității absolute a contractului de cesiune încheiat între pârâtele SC P.V.R. SRL și P.V.L. SA prin care s-au transmis drepturile asupra certificatelor de înregistrare a desenului/modelului industrial nr. 113878 și 013879 cu titlu gratuit. Prin sentința civilă nr. 1605 din 14 decembrie 2006 Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis în parte acțiunea, a anulat contractul de cesiune încheiat între S.C.

P.V.R. SRL și P.V.M. SA Italia și a respins ca neîntemeiată cererea de anulare a certificatelor de înregistrare desen/model industrial nr. 013878 și 013879 eliberate de OSIM la data de 23 iunie 2004. Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut - referitor la contractul de cesiune - că sunt incidente dispozițiile art. 813 C. civ. și a dispus anularea acestuia pentru inexistența formei autentice a contractului cu titlu gratuit. Referitor la desenele/modelele industriale nr. 013878 și 013879 a reținut în baza probelor administrate că este dovedit caracterul industrial al desenelor, este dovedită condiția noutății și cea cu privire la individualitate potrivit dispozițiilor Legii nr. 129/1992, nefiind demonstrată nici reaua-credință.

Împrejurarea că reprezentarea grafică nu sugerează destinația de ambalaj a desenelor protejate nu este de natură să afecteze îndeplinirea condiției caracterului industrial. Aplicarea desenelor asupra produselor ambalaje este posibilă față de modalitatea de înregistrare a desenelor și urmează să se facă într-un mod care să nu încalce eventualele drepturi ale titularilor care și-au revendicat și modalitatea de aplicare a desenului. Ceea ce este ocrotit de certificatul de înregistrare este un motiv decorativ ce poate face obiectul acestei protecții. Instanța a mai reținut, referitor la condiția noutății, că pentru desenele 5, 6 și 7 reclamanta nu a înfățișat produsele comercializate înainte de data înregistrării cererii prin care să se fi făcut publice aceste imagini.

Poate face obiect al protecției reprezentarea grafică a aceleiași realități dacă aceasta este diferită de cele înregistrate anterior. Instanța a reținut că desenele 1,2,3 și 4 și desenele 1 și 2 folosesc aceleași imagini din desenele 5 iar cu privire la celelalte modele industriale reclamanta nu a înfățișat modele distrugătoare de noutate. Cu privire la individualitate reclamanta nu a înfățișat desenele folosite sau înregistrate anterior cu care ar fi putut fi confundate cele din certificatele atacate și că aceasta se consideră în termeni mai puțin exigenți pentru produse care presupun celebrarea unui eveniment.

Prin încheierea din data de 31 mai 2007 Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis cererea formulată de pârâta SC PVR SRL și a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în practicaua sentinței civile nr. 1605 din 14 decembrie 2006 privind numele președintelui completului care a judecat cauza, ca fiind L.P., și nu D.M.G., cum din eroare s-a trecut. Prin decizia nr. 5 A din 10 ianuarie 2008 Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a respins apelul declarat de reclamantă împotriva acestei încheieri, iar prin decizia nr. 6886 din 11 noiembrie 2008 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a constatat nul recursul declarat de reclamantă împotriva deciziei curții de apel.

Reclamanta a declarat apel și împotriva sentinței civile nr. 1605 din 14 decembrie 2006 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, pentru următoarele motive: hotărârea a fost pronunțată de un alt judecător decât cel care a luat parte la dezbaterea cauzei pe fond; hotărârea este semnată de un alt judecător decât cel arătat în practica; eliberarea certificatelor de înregistrare a desenelor industriale a căror anulare se cere s-a făcut cu nerespectarea prevederilor art. 9 din Legea nr. 129/1992 care impun noutatea și individualitatea desenelor industriale; înregistra către pârâtă ca desen industrial a unei imagini devenite uzuale în comerțul de sezon s-a realizat eliminarea agenților economici concurenți, aceștia fiind obligați a atribui produselor lor paralele imagini noi, necunoscute pe piață, de natură a le diminua activitatea fără a urmări scopul legal de diferențiere a produselor sale de cele identice sau similare.

La data, de 22 iunie 2007 apelanta-reclamantă a depus la dosar o cerere de renunțare la însuși dreptul pretins, respectiv la dreptul de a cere constatarea nulității absolute a contractului de cesiune prin care S.C. P.V.R. SRL a transmis către P.V.M. SA Italia drepturile asupra certificatelor de înregistrare a desenului/modelului nr. 013878 și 013879, cerere care a făcut obiectul judecății pe fond și care a fost admisă. În drept, și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 247 C. proc. civ. Prin decizia civilă nr. 207 A din 14 septembrie 2007 Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și de proprietate intelectuală, a respins apelul ca nefondat.

Pentru a pronunța această decizie instanța a reținut că primele două motive de apel se referă la inadvertența dintre numele judecătorului menționat în antetul sentinței și cel menționat în finalul acesteia și, constatând că prin încheierea din 31 mai 2007 Tribunalul București a admis o cerere de îndreptare a erorii materiale privitor la această împrejurare, a constatat că aceste două motive de apel au rămas fără obiect. Referitor la nelegalitatea înregistrării modelelor industriale pe considerentul că acestea nu îndeplineau condiția noutății la data înregistrării instanța a reținut că reclamanta nu a dovedit aceste susțineri, mulțumindu-se să afirme că aceste fapte „sunt de domeniul evidenței". De asemenea, nu au fost găsite întemeiate susținerile reclamantei că reprezentările grafice ale lui Moș Crăciun și ale îngerașilor au fost făcute publice anterior cererii de înregistrare în raport de analiză industrial.

Protecția în cauză s-a acordat pentru o reprezentare specifică a lui Moș Crăciun și a îngerașilor, într-o anumită reprezentare și stilizare grafică, iar nu pentru reprezentarea generală a acestor personaje. De esența cererii de anulare este analiza îndeplinirii condițiilor de registrabilitate la data formulării cererii de înregistrarea. Pentru eventualele acțiuni ce ar afecta concurența neloială între comercianți pot fi folosite demersuri judiciare distincte. Nu a fost reținută reaua-credință a intimatei cu motivarea că reaua-credință este reprezentarea psihologică a faptului că acțiunea titularului de marcă are un alt scop decât cel pentru care legea recunoaște protecția modelelor industriale.

Reaua-credință se demonstrează prin reflectări exterioare în fapte concrete, or, în speță indicarea unui eventual efect al afectării concurenței loiale nu poate demonstra reaua-credintă. În ce privește caracterul individual al desenelor, curtea a reținut că reclamanta se referă în realitate tot la lipsa noutății, ceea ce nu impune analiza separată a acestor argumente. Cu privire la cererea de renunțare la dreptul pretins curtea a arătat că nu-i poate da eficiență, deoarece soluționarea ei de către instanța de fond nu a făcut obiectul criticilor cuprinse în motivele de apel. Împotriva acestei decizii reclamanta a declarat recurs invocând dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs invocate, recurenta susține următoarele: 1.Curtea nu a analizat primele două motive de apel, considerând că acestea au rămas fără obiect, deși încheierea de îndreptare eroare materială nu era definitivă, fiind atacată cu apel; soluția corectă ar fi fost aceea de a se aștepta ca încheierea să devină irevocabilă. 2. În mod greșit nu a fost judecată cererea de renunțare la dreptul pretins, cu motivarea că apelul nu privește cererea referitoare la nulitatea contractului de cesiune. In realitate, apelul a fost formulat împotriva sentinței în întregul ei. Apelantul nu avea de ce să critice partea din hotărâre prin care cererea a fost admisă situație. Este lipsită de interes critica unei hotărâri pentru partea căreia i s-a admis cererea.

Calea prin care o astfel de sentință poate fi anulată este atacarea cu apel și renunțarea la dreptul pretins, așa cum reclamanta a și procedat. 3. Pe fond, motivele pentru care curtea de apel a respins apelul sunt contradictorii, iar pe alocuri străine de natura pricinii. După ce reține că de esența cererii în anulare este analiza îndeplinirii condițiilor de registrabilitate la data formulării cererii, instanța de apel nu procedează la o astfel de analiză, ci refuză în mod sistematic soluționarea petiției. În mod greșit instanța a reținut că nu s-au depus probe în susținerea afirmațiilor referitoare la lipsa noutății, deși la dosar există mai multe cataloage din anii 2001-2003, care dețin imagini destructive de noutate.

Pârâta a dat dovadă de rea-credință, dar curtea nu a analizat acest aspect, indicând reclamantei alte demersuri judiciare distincte. Deși curtea susține că nu s-au administrat probe în dovedirea atitudinii subiective a titularului înregistrării, a înlăturat ca nefondate argumentele privind reaua-credință; folosirea imaginii cu Moș Crăciun și a celor cu îngerași în perioada sărbătorilor de iarnă este notorie. Intimatele SC PVR SRL și P.V.M.S. au depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Recursul este fondat, însă în limitele și pentru considerentele ce vor urma: 1.Contrar susținerii recurentei, curtea de apel a analizat motivele de apel referitoare la existența unor neconcordanțe între numele judecătorului care a luat parte la dezbateri și cel care a pronunțat hotărârea, respectiv între numele judecătorului care a semnat hotărârea și cel care este menționat în practica, numai că a considerat că aceste critici au rămas fără obiect, față de pronunțarea încheierii de îndreptare a erorii materiale. Cum încheierea fusese apelată și nu rămăsese definitivă, nu se putea reține, într-adevăr, ca fiind rămase fără obiect criticile reclamantei, deoarece de modul de soluționare a cererii de îndreptare a erorii materiale depindea în mod hotărâtor soluționarea apelului, pronunțarea unei hotărâri de alt judecător decât cel care a participat la dezbateri fiind motiv de nulitate a hotărârii.

Între timp însă încheierea a devenit definitivă și irevocabilă, prin respingerea apelului și constatarea nulității recursului. Prin încheiere s-a reținut că, din eroare, în practicaua hotărârii s-a menționat numele altui judecător decât cel care a participat la dezbateri și care a semnat hotărârea și s-a dispus cuvenita rectificare. În atare situație, neconcordanțele semnalate de reclamantă nu se mai confirmă, neexistând motiv de anulare a sentinței, cum a reținut și curtea de apel. 2. Refuzând să dea eficiență cererii reclamantei de renunțare la însuși dreptul pretins, curtea de apel a pronunțat o hotărâre nelegală. Potrivit art. 247 alin. (2) C. proc. civ., renunțarea la drept se poate face și fără învoirea celeilalte părți, atât în prima instanță, cât și în apel.

Legea nu face nicio distincție după cum apelul este exercitat de reclamant sau de pârât și nici de criticarea printr-un motiv de apel a soluției date de prima instanță cererii reclamantului. Singura cerință a textului de lege menționat este aceea a manifestării de voință a celui care a formulat cererea de chemare în judecată, în sensul renunțării la însuși dreptul pretins prin aceasta. Instanța are ca singură obligație pe aceea de a verifica exprimarea în mod valabil a unei asemenea manifestări de voință, acordul părții potrivnice și justificarea de către reclamantă a opțiunii sale nefiind necesare. În speță, reclamanta a declarat apel împotriva sentinței tribunalului, iar primele două critici vizau hotărârea în întregul ei, susținerile intimatelor din întâmpinare în sensul că sentința a fost apelată doar în parte fiind inexacte.

Astfel, în cazul în care s-a fi confirmat că sentința a fost pronunțată și semnată de alt judecător decât cel care participat la dezbateri, consecința ar fi fost aceea a anulării în tot a sentinței și rejudecării cauzei, conform alin. ultim al art. 297 C. proc. civ. Pe de altă parte, nu se putea pretinde reclamantei ca, pentru a da eficiență renunțării la dreptul pretins, aceasta să fi formulat critici care să privească modul de soluționare a capătului de cerere având ca obiect anularea contractului de cesiune. Aceasta deoarece, cum just remarcă recurenta, capătul de cerere fiind admis, nu avea interes și motiv pentru a-l critica. Având în vedere cele reținute și dispozițiile art. 247 C. proc.

civ., condiționarea de către instanța de apel a renunțării de către reclamantă la însuși dreptul pretins de formularea de către aceasta a unor critici distincte la adresa modului de soluționare de către prima instanță a acestui capăt de cerere apare ca fiind fără suport legal, în sensul adăugării în sarcina reclamantului unor cerințe pe care legea nu le prevede. Pentru acest motiv, baza art. 304 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul și va modifica decizia, în sensul că, în baza art. 247 alin. (5) C. proc. civ., va admite apelul și va anula în parte sentința apelată, în măsura renunțării la dreptul pretins. Potrivit art. 247 alin. (1) C. proc. civ., în caz de renunțare la însuși dreptul pretins, instanța dă o hotărâre prin care va respinge cererea în fond.

Făcând aplicarea textului de lege menționat, consecutiv anulării în parte a sentinței, Înalta Curte va respinge ca nefondată cererea de anulare a contractului de cesiune încheiat între pârâte. 3. Criticile referitoare la modul se soluționare a cererii privind anularea înregistrării certificatelor de desene industriale, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. sunt nefondate. Hotărârea curții de apel este motivată în fapt și în drept, iar considerentele nu sunt nici contradictorii și nici străine de natura pricinii. Astfel, instanța de apel a menținut hotărârea de respingere a cererii cu motivarea că reclamanta, căreia îi incumba sarcina probei, nu a și-a dovedit pretențiile, nici în ceea ce privește utilizarea semnelor grafice în litigiu anterior înregistrării desenelor și nici în ceea ce privește reaua-credință a pârâtei la data depunerii cererii de înregistrare.

Referitor la primul aspect, a arătat că utilizarea unor reprezentări grafice înfățișând pe Moș Crăciun și îngerași nu poate fi considerată un fapt notoriu, care să nu necesite dovezi, precum în cazul unor fenomene naturale și, în plus, ceea ce se contestă în cauză este protecția obținută pentru anumite reprezentări specifice și nu pentru reprezentări ale acestora în general. Aceste argumente sunt potrivite cu natura cauzei, iar față de împrejurarea că cererea reclamantei a fost considerată nedovedită, concluzia inexistenței unei anteriorități distructive de noutate și a relei-credințe nu poate fi considerată contradictorie. Criticile privitoare la modul în instanța trebuia să interpreteze proba cu înscrisuri administrată de recurentă nu pot fi analizate, deoarece nu se încadrează în dispozițiile art. 304 C. proc.

civ. Pentru aceste considerente Înalta Curte, urmare a admiterii recursului și, respectiv a apelului, anulării în parte a sentinței și respingerii pe fond a cererii de anulare a contractului de cesiune, ca efect la renunțării reclamantei la dreptul pretins, va păstra celelalte dispoziții ale sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta B.S.B.P. SRL împotriva deciziei nr. 207 A din 14 septembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală. Modifică decizia în sensul că Admite apelul declarat de aceeași reclamantă împotriva sentinței nr. 1605 din 14 decembrie 2006 a Tribunalului București, secția a V-a civilă. Anulează în parte sentința în sensul că: Respinge cererea de anulare a contractului de cesiune ca nefondată. Păstrează celelalte dispoziții ale sentinței. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi 10 aprilie 2009.