ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4836/2009

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4836/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

R.O M Â N I A

Asupra recursului civil de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar constată următoarele:

Prin cererea de chemare în

judecată înregistrată la data de 19 ianuarie 2006 la Tribunalul București, secția

a V-a civilă, reclamanta SC B.S.B.P. SRL a chemat în judecată pe pârâtele SC P.V.R.

SRL și Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, solicitând anularea

certificatelor de înregistrare desen/model industrial nr. 013878 și nr. 013879

eliberate de O.S.I.M. la 23 iunie 2004, având ca obiect ambalaje și grafică

pentru ambalaje destinate bomboanelor pentru pomul de Crăciun și ca titular pe

pârâta S.C. P.V.R. SRL, cu cheltuieli de judecată.

În drept a invocat dispozițiile

art. 2, art. 9, art. 45 din Legea nr. 129/1992.

În motivare a arătat că

eliberarea acestor certificate s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 9 din

Legea nr. 129/1992 privind protecția desenelor și modelelor industriale, care

impun noutatea și individualitatea desenelor industriale supuse înregistrării,

iar desenele 1, 2, 5, 6 și 7 din certificatul nr. 013878 nu sunt desene

industriale arătând că un desen este industrial în accepțiunea textelor de lege

enunțate doar în legătură cu produsul pe care îl ornamentează.

Individualitatea unui desen

industrial, constând în capacitatea acestuia de a diferenția produsele unei

firme de cele identice sau similare aparținând altor firme astfel încât

consumatorii să asocieze desenul ales unui anume producător, lipsește tuturor desenelor

înregistrate în cauză.

Reclamanta a mai arătat că

înregistrarea desenelor industriale s-a făcut cu rea-credință de către pârâtă,

urmărindu-se nu diferențierea produselor sale de cele identice sau similare

existente pe piață, ci excluderea concurenței.

La data de 13 aprilie 2006 reclamanta

a completat acțiunea, solicitând constatarea nulității absolute a contractului

de cesiune încheiat între pârâtele SC P.V.R. SRL și P.V.L. SA prin care s-au transmis

drepturile asupra certificatelor de înregistrare a desenului/modelului industrial

nr. 113878 și 013879 cu titlu gratuit.

Prin sentința civilă nr. 1605 din

14 decembrie 2006 Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis în parte

acțiunea, a anulat contractul de cesiune încheiat între S.C. P.V.R. SRL și P.V.M.

SA Italia și a respins ca neîntemeiată cererea de anulare a certificatelor de

înregistrare desen/model industrial nr. 013878 și 013879 eliberate de OSIM la

data de 23 iunie 2004.

Pentru a se pronunța astfel

instanța a reținut - referitor la contractul de cesiune - că sunt incidente

dispozițiile art. 813 C. civ. și a dispus anularea acestuia pentru inexistența

formei autentice a contractului cu titlu gratuit.

Referitor la desenele/modelele

industriale nr. 013878 și 013879 a reținut în baza probelor administrate că

este dovedit caracterul industrial al desenelor, este dovedită condiția

noutății și cea cu privire la individualitate potrivit dispozițiilor Legii nr.

129/1992, nefiind demonstrată nici reaua-credință.

Împrejurarea că reprezentarea

grafică nu sugerează destinația de ambalaj a desenelor protejate nu este de

natură să afecteze îndeplinirea condiției caracterului industrial.

Aplicarea desenelor asupra

produselor ambalaje este posibilă față de modalitatea de înregistrare a

desenelor și urmează să se facă într-un mod care să nu încalce eventualele

drepturi ale titularilor care și-au revendicat și modalitatea de aplicare a

desenului. Ceea ce este ocrotit de certificatul de înregistrare este un motiv

decorativ ce poate face obiectul acestei protecții.

Instanța a mai reținut, referitor

la condiția noutății, că pentru desenele 5, 6 și 7 reclamanta nu a înfățișat

produsele comercializate înainte de data înregistrării cererii prin care să se

fi făcut publice aceste imagini.

Poate face obiect al protecției

reprezentarea grafică a aceleiași realități dacă aceasta este diferită de cele

înregistrate anterior.

Instanța a reținut că desenele

1,2,3 și 4 și desenele 1 și 2 folosesc aceleași imagini din desenele 5 iar cu

privire la celelalte modele industriale reclamanta nu a înfățișat modele

distrugătoare de noutate.

Cu privire la individualitate

reclamanta nu a înfățișat desenele folosite sau înregistrate anterior cu care

ar fi putut fi confundate cele din certificatele atacate și că aceasta se

consideră în termeni mai puțin exigenți pentru produse care presupun celebrarea

unui eveniment.

Prin încheierea din data de 31

mai 2007 Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis cererea formulată

de pârâta SC PVR SRL și a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în

practicaua sentinței civile nr. 1605 din 14 decembrie 2006 privind numele

președintelui completului care a judecat cauza, ca fiind L.P., și nu D.M.G.,

cum din eroare s-a trecut.

Prin decizia nr. 5 A din 10

ianuarie 2008 Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze

privind proprietatea intelectuală, a respins apelul declarat de reclamantă

împotriva acestei încheieri, iar prin decizia nr. 6886 din 11 noiembrie 2008 Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a

constatat nul recursul declarat de reclamantă împotriva deciziei curții de

apel.

Reclamanta a declarat apel și

împotriva sentinței civile nr. 1605 din 14 decembrie 2006 a Tribunalului

București, secția a V-a civilă, pentru următoarele motive: hotărârea a fost

pronunțată de un alt judecător decât cel care a luat parte la dezbaterea cauzei

pe fond; hotărârea este semnată de un alt judecător decât cel arătat în

practica; eliberarea certificatelor de înregistrare a desenelor industriale a

căror anulare se cere s-a făcut cu nerespectarea prevederilor art. 9 din Legea

nr. 129/1992 care impun noutatea și individualitatea desenelor industriale;

înregistra către pârâtă ca desen industrial a unei imagini devenite uzuale în

comerțul de sezon s-a realizat eliminarea agenților economici concurenți,

aceștia fiind obligați a atribui produselor lor paralele imagini noi,

necunoscute pe piață, de natură a le diminua activitatea fără a urmări scopul

legal de diferențiere a produselor sale de cele identice sau similare.

La data, de 22 iunie 2007

apelanta-reclamantă a depus la dosar o cerere de renunțare la însuși dreptul

pretins, respectiv la dreptul de a cere constatarea nulității absolute a

contractului de cesiune prin care S.C. P.V.R. SRL a transmis către P.V.M. SA

Italia drepturile asupra certificatelor de înregistrare a desenului/modelului

nr. 013878 și 013879, cerere care a făcut obiectul judecății pe fond și care a

fost admisă.

În drept, și-a întemeiat cererea

pe dispozițiile art. 247 C. proc. civ.

Prin decizia civilă nr. 207 A din

14 septembrie 2007 Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și de

proprietate intelectuală, a respins apelul ca nefondat.

Pentru a pronunța această decizie

instanța a reținut că primele două motive de apel se referă la inadvertența

dintre numele judecătorului menționat în antetul sentinței și cel menționat în

finalul acesteia și, constatând că prin încheierea din 31 mai 2007 Tribunalul

București a admis o cerere de îndreptare a erorii materiale privitor la această

împrejurare, a constatat că aceste două motive de apel au rămas fără obiect.

Referitor la nelegalitatea

înregistrării modelelor industriale pe considerentul că acestea nu îndeplineau

condiția noutății la data înregistrării instanța a reținut că reclamanta nu a

dovedit aceste susțineri, mulțumindu-se să afirme că aceste fapte „sunt de

domeniul evidenței".

De asemenea, nu au fost găsite

întemeiate susținerile reclamantei că reprezentările grafice ale lui Moș

Crăciun și ale îngerașilor au fost făcute publice anterior cererii de

înregistrare în raport de analiză industrial.

Protecția în cauză s-a acordat

pentru o reprezentare specifică a lui Moș Crăciun și a îngerașilor, într-o

anumită reprezentare și stilizare grafică, iar nu pentru reprezentarea generală

a acestor personaje.

De esența cererii de anulare este

analiza îndeplinirii condițiilor de registrabilitate la data formulării cererii

de înregistrarea. Pentru eventualele acțiuni ce ar afecta concurența neloială

între comercianți pot fi folosite demersuri judiciare distincte.

Nu a fost reținută reaua-credință

a intimatei cu motivarea că reaua-credință este reprezentarea psihologică a

faptului că acțiunea titularului de marcă are un alt scop decât cel pentru care

legea recunoaște protecția modelelor industriale. Reaua-credință se

demonstrează prin reflectări exterioare în fapte concrete, or, în speță

indicarea unui eventual efect al afectării concurenței loiale nu poate

demonstra reaua-credintă.

În ce privește caracterul

individual al desenelor, curtea a reținut că reclamanta se referă în realitate

tot la lipsa noutății, ceea ce nu impune analiza separată a acestor argumente.

Cu privire la cererea de

renunțare la dreptul pretins curtea a arătat că nu-i poate da eficiență,

deoarece soluționarea ei de către instanța de fond nu a făcut obiectul

criticilor cuprinse în motivele de apel.

Împotriva acestei decizii

reclamanta a declarat recurs invocând dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C.

proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de

recurs invocate, recurenta susține următoarele:

1.Curtea nu a analizat primele

două motive de apel, considerând că acestea au rămas fără obiect, deși

încheierea de îndreptare eroare materială nu era definitivă, fiind atacată cu

apel; soluția corectă ar fi fost aceea de a se aștepta ca încheierea să devină

irevocabilă.

judecată cererea de renunțare la dreptul pretins, cu motivarea că apelul nu

privește cererea referitoare la nulitatea contractului de cesiune.

In realitate, apelul a fost

formulat împotriva sentinței în întregul ei. Apelantul nu avea de ce să critice

partea din hotărâre prin care cererea a fost admisă situație. Este lipsită de

interes critica unei hotărâri pentru partea căreia i s-a admis cererea. Calea

prin care o astfel de sentință poate fi anulată este atacarea cu apel și

renunțarea la dreptul pretins, așa cum reclamanta a și procedat.

curtea de apel a respins apelul sunt contradictorii, iar pe alocuri străine de

natura pricinii.

După ce reține că de esența

cererii în anulare este analiza îndeplinirii condițiilor de registrabilitate la

data formulării cererii, instanța de apel nu procedează la o astfel de analiză,

ci refuză în mod sistematic soluționarea petiției.

În mod greșit instanța a reținut

că nu s-au depus probe în susținerea afirmațiilor referitoare la lipsa

noutății, deși la dosar există mai multe cataloage din anii 2001-2003, care

dețin imagini destructive de noutate.

Pârâta a dat dovadă de

rea-credință, dar curtea nu a analizat acest aspect, indicând reclamantei alte

demersuri judiciare distincte.

Deși curtea susține că nu s-au administrat

probe în dovedirea atitudinii subiective a titularului înregistrării, a

înlăturat ca nefondate argumentele privind reaua-credință; folosirea imaginii

cu Moș Crăciun și a celor cu îngerași în perioada sărbătorilor de iarnă este

notorie.

Intimatele SC PVR SRL și P.V.M.S.

au depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Recursul este fondat, însă în

limitele și pentru considerentele ce vor urma:

1.Contrar susținerii recurentei,

curtea de apel a analizat motivele de apel referitoare la existența unor

neconcordanțe între numele judecătorului care a luat parte la dezbateri și cel

care a pronunțat hotărârea, respectiv între numele judecătorului care a semnat

hotărârea și cel care este menționat în practica, numai că a considerat că

aceste critici au rămas fără obiect, față de pronunțarea încheierii de

îndreptare a erorii materiale.

Cum încheierea fusese apelată și

nu rămăsese definitivă, nu se putea reține, într-adevăr, ca fiind rămase fără

obiect criticile reclamantei, deoarece de modul de soluționare a cererii de

îndreptare a erorii materiale depindea în mod hotărâtor soluționarea apelului,

pronunțarea unei hotărâri de alt judecător decât cel care a participat la

dezbateri fiind motiv de nulitate a hotărârii.

Între timp însă încheierea a

devenit definitivă și irevocabilă, prin respingerea apelului și constatarea

nulității recursului.

Prin încheiere s-a reținut că,

din eroare, în practicaua hotărârii s-a menționat numele altui judecător decât

cel care a participat la dezbateri și care a semnat hotărârea și s-a dispus

cuvenita rectificare.

În atare situație,

neconcordanțele semnalate de reclamantă nu se mai confirmă, neexistând motiv de

anulare a sentinței, cum a reținut și curtea de apel.

reclamantei de renunțare la însuși dreptul pretins, curtea de apel a pronunțat

o hotărâre nelegală.

Potrivit art. 247 alin. (2) C.

proc. civ., renunțarea la drept se poate face și fără învoirea celeilalte

părți, atât în prima instanță, cât și în apel.

Legea nu face nicio distincție

după cum apelul este exercitat de reclamant sau de pârât și nici de criticarea

printr-un motiv de apel a soluției date de prima instanță cererii

reclamantului.

Singura cerință a textului de

lege menționat este aceea a manifestării de voință a celui care a formulat

cererea de chemare în judecată, în sensul renunțării la însuși dreptul pretins

prin aceasta.

Instanța are ca singură obligație

pe aceea de a verifica exprimarea în mod valabil a unei asemenea manifestări de

voință, acordul părții potrivnice și justificarea de către reclamantă a

opțiunii sale nefiind necesare.

În

speță, reclamanta a declarat apel împotriva sentinței tribunalului, iar primele

două critici vizau hotărârea în întregul ei, susținerile intimatelor din

întâmpinare în sensul că sentința a fost apelată doar în parte fiind inexacte.

Astfel,

în cazul în care s-a fi confirmat că sentința a fost pronunțată și semnată de

alt judecător decât cel care participat la dezbateri, consecința ar fi fost

aceea a anulării în tot a sentinței și rejudecării cauzei, conform alin. ultim

al art. 297 C. proc. civ.

Pe de

altă parte, nu se putea pretinde reclamantei ca, pentru a da eficiență

renunțării la dreptul pretins, aceasta să fi formulat critici care să privească

modul de soluționare a capătului de cerere având ca obiect anularea

contractului de cesiune.

Aceasta

deoarece, cum just remarcă recurenta, capătul de cerere fiind admis, nu avea

interes și motiv pentru a-l critica.

Având

în vedere cele reținute și dispozițiile art. 247 C. proc. civ., condiționarea

de către instanța de apel a renunțării de către reclamantă la însuși dreptul

pretins de formularea de către aceasta a unor critici distincte la adresa

modului de soluționare de către prima instanță a acestui capăt de cerere apare

ca fiind fără suport legal, în sensul adăugării în sarcina reclamantului unor

cerințe pe care legea nu le prevede.

Pentru

acest motiv, baza art. 304 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte va admite

recursul și va modifica decizia, în sensul că, în baza art. 247 alin. (5) C.

proc. civ., va admite apelul și va anula în parte sentința apelată, în măsura

renunțării la dreptul pretins.

Potrivit

art. 247 alin. (1) C. proc. civ., în caz de renunțare la însuși dreptul

pretins, instanța dă o hotărâre prin care va respinge cererea în fond.

Făcând

aplicarea textului de lege menționat, consecutiv anulării în parte a sentinței,

Înalta Curte va respinge ca nefondată cererea de anulare a contractului de

cesiune încheiat între pârâte.

3.

Criticile referitoare la modul se soluționare a cererii privind anularea

înregistrării certificatelor de desene industriale, întemeiate pe dispozițiile

art. 304 pct. 7 C. proc. civ. sunt nefondate.

Hotărârea

curții de apel este motivată în fapt și în drept, iar considerentele nu sunt

nici contradictorii și nici străine de natura pricinii.

Astfel,

instanța de apel a menținut hotărârea de respingere a cererii cu motivarea că

reclamanta, căreia îi incumba sarcina probei, nu a și-a dovedit pretențiile,

nici în ceea ce privește utilizarea semnelor grafice în litigiu anterior

înregistrării desenelor și nici în ceea ce privește reaua-credință a pârâtei la

data depunerii cererii de înregistrare.

Referitor

la primul aspect, a arătat că utilizarea unor reprezentări grafice înfățișând

pe Moș Crăciun și îngerași nu poate fi considerată un fapt notoriu, care să nu

necesite dovezi, precum în cazul unor fenomene naturale și, în plus, ceea ce se

contestă în cauză este protecția obținută pentru anumite reprezentări specifice

și nu pentru reprezentări ale acestora în general.

Aceste

argumente sunt potrivite cu natura cauzei, iar față de împrejurarea că cererea

reclamantei a fost considerată nedovedită, concluzia inexistenței unei

anteriorități distructive de noutate și a relei-credințe nu poate fi

considerată contradictorie.

Criticile

privitoare la modul în instanța trebuia să interpreteze proba cu înscrisuri

administrată de recurentă nu pot fi analizate, deoarece nu se încadrează în

dispozițiile art. 304 C. proc. civ.

Pentru

aceste considerente Înalta Curte, urmare a admiterii recursului și, respectiv a

apelului, anulării în parte a sentinței și respingerii pe fond a cererii de

anulare a contractului de cesiune, ca efect la renunțării reclamantei la

dreptul pretins, va păstra celelalte dispoziții ale sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de reclamanta B.S.B.P. SRL împotriva deciziei nr. 207 A din

14 septembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru

cauze privind proprietatea intelectuală.

Modifică

decizia în sensul că

Admite

apelul declarat de aceeași reclamantă împotriva sentinței nr. 1605 din 14

decembrie 2006 a Tribunalului București, secția a V-a civilă.

Anulează

în parte sentința în sensul că:

Respinge

cererea de anulare a contractului de cesiune ca nefondată.

Păstrează

celelalte dispoziții ale sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică astăzi 10 aprilie 2009.