ÎCCJ, decizie (scj.ro #82045)

Conflict dintre un desen industrial, apt de a fi perceput doar vizual și o marcă verbală cu element figurativ . Similaritate conceptuală. Cuprins pe materii : Drept civil. Dreptul proprietății intelectuale. Desen industrial. Marcă. Conflict între desenul industrial și marcă. Analiza similarității semnelor în cadrul procedurii judiciare. Index alfabetic : Dreptul proprietății intelectuale. - Conflict între desen industrial și marcă. - Semne similare. Legea nr.129/1992 : art.2 lit. d; art. 9; art.25 alin. (3) lit.d; art.45 Instanțele au stabilit că pe etichetele înregistrate de pârâtă cu desene industriale și destinate a fi aplicate pe sticle, conținând băuturi alcoolice, se află semnele R22 și, respectiv R24, care sunt similare cu marca R26, verbală cu element figurativ, înregistrată de reclamantă pentru mai multe clase de produse și servicii, printre care și clasa 33-băuturi alcoolice.

Concluzia că semnele sunt similare este corectă, față de împrejurarea că elementul verbal al mărcii este parțial identic cu cel conținut de cele două desene, fiind reprodusă litera R, iar numerele alăturate acestei litere, și anume 22, 24 în cazul desenelor și, respectiv 26 în cazul mărcii, diferă doar prin cea de-a doua cifră, acest detaliu fiind nesemnificativ. Puternica similaritate conceptuală a semnelor în litigiu, face nesemnificative diferențele de ordin grafic, în special având în vedere că rareori consumatorul are ocazia de a confrunta direct semnele și de cele mai multe ori trebuie să se încreadă în imaginea imperfectă pe care o păstrează în minte cu privire la acestea.

Comparația fonetică, la care se referă recurenta, nu este pertinentă cauzei, deoarece nu se analizează conflictul dintre două semne apte de a fi percepute și pe cale auditivă, ci conflictul dintre un desen industrial – apt de a fi perceput doar vizual prin natura sa – și o marcă verbală cu element figurativ. ICCJ, Secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia civilă nr. 7939 din 23 noiembrie 2007 Prin cererea înregistrată la 31 noiembrie 2004 pe rolul Tribunalului Comercial Cluj, astfel cum a fost ulterior modificată, reclamanta S.C. P. S.A. a chemat în judecată pe pârâții S.C. B. S.R.L., S.C. V. G. S.R.L. și Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci – O.S.I.M., solicitând instanței să dispună anularea parțială a certificatul de înregistrare a desenului industrial nr.013220 emis de O.S.I.M.

pe numele celei dintâi pârâte la 4 decembrie 2003, cu privire la desenele cu nr.3 și nr. 4 din anexa la certificat. În motivarea acestei cereri, s-a arătat că reclamanta este titulara mărcilor nr.43515, „R 26” și nr.47239, „V 33”, iar pârâta a înregistrat și folosit în activitatea sa comercială pentru producția și desfacerea de băuturi alcoolice, desenele înregistrate la O.S.I.M. care cuprind semnele „R 22” și „R 24”. Prin încheierea nr.484 din 6 aprilie 2005, Tribunalul Comercial Cluj a admis excepția necompetenței materiale acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București. Prin cererea depusă la dosar la data de 30 iunie 2006, reclamanta a arătat că înțelege să cheme în judecată doar pe pârâții O.S.I.M.

și S.C. B. S.R.L., deoarece aceasta din urmă este titulara certificatului a cărui anulare se solicită, nu și pe S.C. V. S.R.L. Prin sentința civilă nr.1371 din 24 noiembrie 2005, Tribunalul București, secția a V-a civilă a admis acțiunea, a anulat în parte certificatul de înregistrare eliberat de O.S.I.M. pe numele pârâtei S.C. B. S.R.L. cu nr.013220 pentru desenele enumerate în anexă la pozițiile 3 și 4, respectiv pentru desenele având denumirile „R 22” și „R 24”. Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele: Reclamanta este titulara mărcilor înregistrate „R26” și „V33”, iar pârâta S.C. B S.R.L a înregistrat în scopul folosirii în activitatea sa comercială, pentru producția și desfacerea de băuturi alcoolice, desenele constând în etichete, care cuprind semnele „R24” și „R22”.

Reprezentând aspectul exterior al unei părți a produsului, redată îndouă dimensiuni și fiind, totodată, rezultatul combinației dintre principalele caracteristici, eticheta îndeplinește condițiile prevăzute de art.2 lit. d din Legea nr.129/1992 pentru a putea fi înregistrată ca desen industrial. S-a mai reținut că, în cauză, nu poate fi avut în vedere argumentul de drept comparat, potrivit căruia, în dreptul francez, etichetele sunt incluse în categoria mărcilor, atâta vreme cât legislația relevantă în România este diferită, iar, pe de altă parte, practica judiciară nu a cristalizat astfel de opțiuni.

Cât privește îndeplinirea condiției noutății prevăzute de art.9 din Legea nr.129/1992, tribunalul a reținut că desenul pârâtei a fost înregistrat ulterior mărcilor al căror titular este reclamanta, iar, în cauză, nu se poate reține că acesta este original și prin aceasta nou, câtă vreme folosește aceeași alăturare a două cifre și a literei R. Întrucât etichetele sunt destinate să identifice produsele, precum și producătorul lor, tribunalul a apreciat ca fiind potrivită analiza similarității semnelor, criterii pe care practica judiciară le-a cristalizat în situația analizei similarității și riscului de confuzie a mărcilor. În acest sens, s-a apreciat că diferențele vizuale și fonetice sunt minime, câtă vreme forma este aceeași, respectiv o literă scrisă cu majusculă urmată de două cifre dintre care prima este tot „2”.

A fost respinsă apărarea pârâtei în sensul că forma grafică a etichetelor înregistrate de către aceasta este diferită de cea a mărcilor pârâtei, câtă vreme alăturarea literei și a cifrelor este elementul definitoriu nu doar al mărcii, ci și al modelului industrial. S-a concluzionat în sensul că nu se poate reține faptul că forma grafică conferă distinctivitate. Prin decizia civilă nr.2A din 16 ianuarie 2007, Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta S.C. B. S.R.L împotriva sentinței tribunalului. Pentru a decide astfel, curtea de apel a avut în vedere următoarele considerente: Reclamanta și-a întemeiat, în drept, cererea de anulare parțială a certificatului de înregistrare a desenului sau modelului industrial pe dispozițiile art.45 și art.9 din Legea nr.129/1992.

Condiția prevăzută de art. 9 din lege, respectiv ca obiectul protecției să îl constituie un desen sau model industrial, în sensul prevederilor art.2, nu a fost invocată de către reclamantă în cuprinsul cererii de chemare în judecata drept cauză de nulitate, făcându-se însă referiri la aceste prevederi în cuprinsul concluziilor scrise. Prin urmare, cum reclamanta nu și-a completat acțiunea în fața primei instanțe cu acest motiv de nulitate, nu se impunea analiza acestor critici formulate prin notele scrise. Cerința noutății este definită în cuprinsul dispozițiilor art.2 din lege, în sensul că aceasta este îndeplinită în situația în care niciun desen sau model industrial identic nu a fost făcut public înaintea datei de depunere a cererii de înregistrare sau, dacă a fost revendicată prioritatea, înaintea datei de prioritate.

Sunt considerate prin lege ca fiind identice, modelele sau desenele industriale ale căror trăsături diferă numai în ceea ce privește detaliile nesemnificative. Reclamanta este titulara unui drept de proprietate asupra mărcilor „R 26” și „V 33”, însă cum acestea poartă asupra unui element figurativ, se încadrează în ipotezele reglementate de dispozițiile art.9 din lege, aspect care, de altfel, nu a fost contestat nici de către apelanta pârâtă. Astfel, în mod corect, a reținut tribunalul că, în cauză, se impune analiza similarității semnelor protejate prin intermediul mărcilor deținute de reclamantă și, respectiv, al desenelor industriale deținute de pârâtă, pentru a se putea stabili dacă acestea diferă sau nu sub aspectul detaliilor semnificative.

Este nefondată critica apelantei în sensul că cele două desene industriale prezintă suficiente elemente definitorii, pe lângă gruparea „R 22” si „R 24”, ce conferă noutate acestora, având în vedere că semnul protejat de către reclamantă, „R 26”, este regăsit aproape în totalitate în cuprinsul acestor desene industriale, diferențele vizuale fiind minime, datorită faptului că elementul central al etichetelor îl reprezintă aceste elemente figurative, iar mențiunile invocate de pârâtă - „Biami” și „băutură spirtoasă” - nu pot fi considerate ca fiind detalii semnificative, față de poziția marginală a denumirii producătorului, reprezentată cu litere de dimensiuni foarte reduse, raportat la elementul figurativ central; în ceea ce privește cel de-al doilea element, acesta nu poate fi de asemenea reținut ca aducător de noutate, câtă vreme reclamanta a primit protecție prin intermediul mărcilor pe care le deține asupra aceleiași categorie de produse.

Referitor la denumirea de origine, aceasta este menționată în cuprinsul etichetelor cu litere mici, foarte greu lizibile, acest element reprezentând în mod evident un detaliu nesemnificativ, ce nu poate conferi noutate. De altfel, comparația sugerată de apelantă nu poate fi făcută între denumirea de origine „Marsa” sau „Cluj-Napoca” și, respectiv, între denumirile producătorilor „Prodvinalco” și „Biami”, câtă vreme reclamanta are protejat în cadrul mărcii sale doar elementul figurativ „R 26” , fără alte mențiuni. Este evident că cele două desene industriale sunt denumiri fanteziste, însă acest caracter îl are și semnul protejat prin marca reclamantei, astfel încât comparația trebuie să evidențieze dacă există alte elemente definitorii conținute de desenele industriale, care să confere acestora caracter nou, fapt ce nu a putut fi dovedit în cauză de către pârâtă.

Și diferențele fonetice sunt minime, întrucât forma verbală pentru produsele pârâtei este „R 22” și „R 24”, și nu „Biami R 22 băuturi spirtoase”, astfel cum susține apelanta. Curtea a mai reținut și incidența prevederilor art.9 din Legea nr.129/1992, în sensul că elementul figurativ, ce face obiectul protecției mărcii deținute de către reclamantă, a fost făcut public înaintea datei de depunere a cererii de înregistrare de către pârâtă, iar impresia globală este aceeași cu cea a semnelor protejate de pârâtă. Împotriva deciziei a declarat recurs pârâta S.C. B. S.R.L., invocând, în drept, dispozițiile art.304 pct. 9 C.proc.civ. În dezvoltarea acestui motiv de recurs, pârâta susține că, în mod greșit, s-a reținut de către instanța de apel asemănarea semnelor protejate de părțile litigante și, respectiv, lipsa caracterului individual al desenelor industriale a căror anulare s-a solicitat.

Instanța de recurs era datoare să analizeze nu semnele în sine, ci prin raportare la produsele sau serviciile cărora li se aplică și la publicul consumator. Instanța trebuia să aibă în vedere caracterul complex al semnelor protejate de pârâtă, deoarece acestea cuprind, pe lângă semnul R24 și, respectiv, R22 și denumirea producătorului, denumirea și tipul produsului, ceea ce înlătură riscul de confuzie în rândul consumatorilor. Instanța nu a analizat din punct de vedere vizual semnele în litigiu, numerele care sunt alăturate literei R fiind diferite în cadrul desenelor industriale față de cele din cadrul mărcii; astfel, 22 și 24 sunt diferite de 26. Totodată, au fost ignorate și diferențele de ordin fonetic, date de aceleași numere diferite alăturate literei R. Și din punct de vedere grafic semnele diferă, date fiind tipul caracterelor și cifrelor utilizate.

Toate diferențele evidențiate conferă desenelor industriale un caracter individual, ceea ce face ca anularea acestora să fie nelegală. Recursul a fost găsit ca nefondat și a fost respins pentru următoarele considerente: Ceea ce s-a invocat, în motivarea cererii de chemare în judecată, a fost faptul că înregistrarea celor două desene industriale de către pârâtă – etichetele 3 și 4 din anexa la certificatul nr.013220 emis de O.S.I.M.- încalcă dreptul reclamantei asupra mărcilor anterior înregistrate, în sensul că desenele industriale încorporează un alt drept de proprietate industrială protejat. Pentru verificarea realității acestei susțineri, era esențial să se compare semnele în litigiu, ceea ce atât tribunalul cât și curtea de apel au și făcut.

Contrar susținerilor recurentei, instanțele au ținut seama de toate criteriile pertinente unei atare comparații și au stabilit că pe etichetele înregistrate de pârâtă și destinate a fi aplicate pe sticle conținând băuturi alcoolice se află semnele R22 și, respectiv R24, care sunt similare cu marca R26, verbală cu element figurativ, înregistrată de reclamantă pentru mai multe clase de produse și servicii, printre care și clasa 33-băuturi alcoolice. Concluzia că semnele sunt similare este corectă, față de împrejurarea că elementul verbal al mărcii este parțial identic cu cel conținut de cele două desene, fiind reprodusă litera R, iar numerele alăturate acestei litere, și anume 22, 24 în cazul desenelor și, respectiv 26 în cazul mărcii, diferă doar prin cea de-a doua cifră, acest detaliu fiind nesemnificativ.

Astfel, consumatorul mediu, confruntat cu produse pe care s-ar găsi aplicate semnele în litigiu, chiar dacă ar sesiza diferența de o cifră dintre acestea ar putea crede, dată fiind asemănarea celorlalte elemente, că sunt produse care provin de la același producător. Cu alte cuvinte, ar putea crede că producătorul băuturilor alcoolice marcate R26 este unul și același cu producătorul băuturilor alcoolice pe a căror etichetă de află semnul R22 sau R24. Puternica similaritate conceptuală a semnelor în litigiu face nesemnificative diferențele de ordin grafic, în special având în vedere că rareori consumatorul are ocazia de a confrunta direct semnele și de cele mai multe ori trebuie să se încreadă în imaginea imperfectă pe care o păstrează în minte cu privire la acestea.

Comparația fonetică, la care se referă recurenta, nu este pertinentă cauzei, deoarece nu se analizează conflictul dintre două semne apte de a fi percepute și pe cale auditivă, ci conflictul dintre un desen industrial – apt de a fi perceput doar vizual prin natura sa – și o marcă verbală cu element figurativ. Având în vedere toate aceste considerente, concluzia similarității desenelor industriale cu marca este corectă, ca și soluția de anulare parțială a certificatului de înregistrare a desenelor în litigiu. În ceea ce privește temeiul juridic aplicabil situației de fapt reținute, trebuie precizat că acesta este art.25 alin.(3) lit.d din Legea nr.129/1992, care interzice înregistrarea desenului sau a modelului industrial care încorporează, fără acordul titularului, orice alt drept de proprietate industrială anterior protejat, dreptul la marcă fiind unul dintre acestea.

Incidența dispozițiilor art.25 alin. (3) lit. a cu referire la art. 9 din lege a fost greșit reținută de ambele instanțe, deoarece condiția de registrabilitate a noutății, ca și cea a caracterului individual se verifică numai prin raportare la alte desene/modele industriale și nicidecum prin raportare la alte obiecte ale protecției drepturilor de proprietate intelectuală. Această precizare nu influențează soluția - care este legală în raport de situația de fapt reținută și de criticile nefondate ale recurentei - dar se impune pentru acuratețea acesteia. În consecință, în baza art.312 C.pr.civ., Înalta Curte a menținut decizia instanței de apel și a respins recursul ca nefondat.