ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1548/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta F.M., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabil, a solicitat obligarea autorității pârâte la plata drepturilor bănești reprezentând sporul privind suplimentul postului în procent de 25% din salariul tarifar de încadrare și sporul privind suplimentul treptei de salarizare în procent de 25% retroactiv de la 1 august 2005 până la încetarea raporturilor de serviciu, sumă actualizată cu indicele de inflație pană la data plății efective. În motivarea acțiunii reclamanta arată că are calitatea de funcționar public în cadrul autorității pârâte și, potrivit art. 31 alin. (1) lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999, pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din „suplimentul postului” [lit. c)] și suplimentul corespunzător treptei de salarizare - lit. d)”.

Se arată că în baza art. 44 din O.U.G. nr. 92/2004 s-a dispus suspendarea aplicării acestui articol cu privire la aceste categorii de sporuri, pentru perioada 2004- 2006. Reclamanta mai arată că suspendarea drepturilor privind aceste categorii de sporuri este neconstituțională și nelegală în raport de art. 38, art. 39 și art. 156 C. mun cii, precum și potrivit art. 53 alin. (1) și (2) și art. 16 din Constituție României. p ârâta a formulat întâmpinare în care a invocat în principal excepția tardivității formulării acțiunii pentru drepturile solicitate pentru perioada 1 ianuarie 2004 -1 august 2005. Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1999 din 13 mai 2009, a respins excepția prescripției invocate de pârât și, pe cale de consecință, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantă.

Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut, cu privire la excepția tardivității acțiunii invocată de pârât, că este neîntemeiată deoarece până la 31 decembrie 2006 a operat suspendarea plății acestor drepturi, conform O.U.G. nr. 92/2004 și prin urmare dreptul reclamantei de a pretinde aceste drepturi la 20 noiembrie 2008 nu este prescris. Pe fond, instanța a reținut că suplimentul postului și treptei de salarizare nu sunt drepturi de care beneficiază toți funcționarii publici, ci drepturi care se acordă de autoritatea publică angajatoare în situația în care, în urma transferului, promovării, ori a altor situații de modificare ale raporturilor de serviciu ale funcționarului public trebuie să i se asigure o creștere salarială.

Conchizând, instanța a arătat că solicitarea reclamantei de obligare a pârâtului să îi plătească sub forma unor sporuri permanente suplimente salariale reglementate pentru anumite situații, este nelegală și netemeinică. Împotriva acestei sentințe considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs reclamanta M.F. Recurenta a susținut, în esență, următoarele: 1) Hotărârea pronunțată a fost dată cu aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.). Astfel, susține recurenta, instanța de fond face confuzie între salariul de bază și sporuri, printre care și suplimentul postului și al treptei de salarizare, întrucât, așa cum sunt reglementate de Legea nr. 188/1999, suplimentul postului și cel al treptei de salarizare reprezintă sporuri cu caracter permanent, ce se cuvin tuturor categoriilor de funcționari publici, atât de execuție cât și de conducere.

S-a mai susținut că așa-numitele sporuri din diversele acte normative la care instanța face referire, sunt, în realitate, componente ale salariului de bază sau chiar salariul de bază și nicidecum sporuri sau suplimente. În nici unul din cazurile prevăzute de art. 13 din O.U.G. nr. 92/2004 și art. 9 din O.U.G. nr. 92/2004, art. 6 din O.G. nr. 2/2006 și art. 6 din O.G. nr. 6/2007, la care face trimitere instanța de judecată nu se poate interpreta ca fiind vorba de acordarea suplimentului postului sau treptei de salarizare. Recurenta arată, printr-o altă critică, că suspendarea dispozițiilor art. 31 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, în perioada 1 aprilie 2004 – 31 decembrie 2006, în temeiul art. 50 1 din Legea nr. 164/2004, nu a mai fost menținută pentru anii 2007 – 2008, însă, pârâta nu i-a achitat aceste drepturi pe motiv că legiuitorul nu a reglementat cuantumul acestor suplimente.

Suspendarea, apreciază recurenta, contravine prevederilor art. 41 și art. 53 din Constituție, întrucât dreptul la sporurile solicitate constituie un drept fundamental, un drept de remunerare a muncii și, acest drept nu poate fi restrâns în mod discriminatoriu și contrar echității impuse de o societate democratică, potrivit art. 53 din Constituție. Aceste norme de suspendare, contravin și art. 16 alin. (1) din Constituție, precum și art. 15 alin. (2) deoarece aceste norme legale sunt retroactive, suspendând retroactiv un drept câștigat sub imperiul Legii nr. 188/1999. În fine, recurenta a mai susținut și faptul că stabilirea fiecărui supliment în cuantum de 25% este o creație a jurisprudenței, prin raportare la alte sporuri sau suplimente de aceeași natură, creație, menită să asigure echilibrul dintre stat și individ, precum echitatea.

Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare. Referitor la excepția invocată de pârât în baza art. 137 C. proc. civ., în mod corect instanța de fond a reținut că aceasta este neîntemeiată, întrucât așa cum s-a arătat, până la data de 31 decembrie 2006 a operat suspendarea plății acestor drepturi conform O.U.G. nr. 92/2004, astfel că, dreptul de a pretinde plata acestor drepturi la 20 noiembrie 2009 nu este prescris.

Pe fondul cauzei, potrivit art. 31 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 (art. 29, în forma inițială a legii), republicată, cu modificările și completările ulterioare, pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de bază, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare. Același articol prevede, la alin. (3), că salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici. Prin art. 3 din O.G.

nr. 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare, s-a prevăzut că „Gestiunea sistemului de salarizare a funcționarilor publici se asigură de fiecare ordonator principal de credite, cu încadrarea în resursele financiare și în numărul maxim de posturi aprobate potrivit legii". Or, în raport cu aceste din urmă dispoziții legale și în lipsa unui act normativ privind salarizarea unitară a funcționarilor publici, în mod corect a reținut instanța de fond că nu există bază legală pentru cuantificarea și acordarea suplimentului postului și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare.

î ntr-adevăr, pentru a fi posibilă calcularea acestor două componente ale salariului funcționarilor publici, este necesară, așa cum corect a reținut și instanța de fond, fie adoptarea unui act normativ cu forță juridică de lege, fie adoptarea de către Guvern a unei hotărâri emise în executarea prevederilor art. 31 din Legea nr. 188/1999. Așadar, în condițiile în care nu este, încă, reglementată modalitatea de calcul a celor două suplimente la salariul de bază, suntem în prezența unui drept virtual, ceea ce presupune că acordarea acestor drepturi bănești ar însemna obligarea autorității ori a instituției publice angajatoare la plata unor sume imposibil de calculat și, în consecință, pronunțarea unei hotărâri nesusceptibile de executare.

Pentru motivele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de M.F. împotriva sentinței civile nr. 1999 din 13 mai 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 18 martie 2010.