ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 303/2010

Asupra recursului penal de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 289 din 11 decembrie 2008

pronunțată de Judecătoria Sânnicolau Mare în dosarul nr. 407/295/2008, în

temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b/1) C. proc. pen. a

fost achitat inculpatul F.S. pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe

drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană fără permis de

conducere, prevăzută de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 iar în

temeiul art. 91 alin. (1) lit. c) C. pen. rap. la art. 18/1 C. pen. i s-a

aplicat inculpatului o amendă administrativă în cuantum de 1.000 lei.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art.

10 lit. d) C. proc. pen. același inculpat a fost achitat pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzute de art. 89 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002.

În fapt, s-a reținut că la data de 18 noiembrie

2007, în jurul orelor 22,00 inculpatul F.S., fără să posede permis de

conducere, a plecat cu autoturismul proprietate personală, marca Ford Sierra cu

numărul de înmatriculare, însoțit de sora sa R.M. și concubinul acesteia, C.F.,

pe DJ 682, din localitatea Beba Veche spre localitatea Cherestur. La ieșirea

din localitatea Beba Veche, autoturismul a avut o pană din partea dreaptă

spate, fapt ce a condus la intrarea autoturismului în coliziune cu un copac de

pe marginea părții carosabile.

În aceste condiții, pe lângă avariile produse

autoturismului, a suferit leziuni și numita R.M., care ocupa locul pe bancheta

din spatele autoturismului. Fără încuviințarea organelor de poliție, inculpatul

a părăsit locul producerii accidentului.

Instanța de fond a apreciat că fapta

inculpatului de a conduce autoturismul pe drumurile publice fără să posede

permis de conducere nu prezintă gardul de pericol social al unei infracțiuni

iar cu privire la infracțiunea de părăsire a locului accidentului fără încuviințarea

organelor de poliție, a apreciat că lipsește latura obiectivă întrucât nu s-a

făcut dovada existentei unei vătămări corporale ce necesită pentru vindecare

îngrijiri medicale mai mari de 10 zile ori a altor urmări dintre cele prevăzute

în art. 182 alin. (2) C. pen.

Prin decizia penală nr. 110/A din 13 aprilie 2009

pronunțată de Tribunalul Timiș s-a admis apelul Parchetului de pe lângă

Judecătoria Sânnicolau Mare, s-a desființat sentința penală atacată și, în

fond, a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 1 an închisoare în baza art.

86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. și la 2

ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 89 alin.

(1) din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen.

Conform art. 33 lit. a) – art. 34 lit. b) C.

pen. au fost contopite pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea, aceea de 2

ani și 6 luni închisoare, sporită până la 3 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71-64 lit. a) teza a

II-a, lit. b) și c) C. pen.

Recursul declarat de către inculpat împotriva

deciziei instanței de apel a fost respins ca nefondat de către Curtea de Apel

Timișoara, prin decizia penală nr. 1018/R din 22 octombrie 2009.

Inculpatul a declarat recurs împotriva acestei

decizii pe care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recursul declarat în cauză este inadmisibil și

va fi respins ca atare.

Potrivit art. 129 din Constituția României

părțile interesate pot exercita căile de atac numai în condițiile legii iar

Codul de procedură penală reglementează două căi de atac ordinare, apelul și

recursul.

În speță, inculpatul nu a declarat apel

împotriva hotărârii primei instanțe întrucât soluția i-a fost favorabilă,

această cale de atac fiind exercitată însă de către parchet, în temeiul art.

362 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., iar decizia pronunțată de instanța de apel,

care a modificat sentința instanței de fond și a agravat situația inculpatului

a fost atacată cu recurs de către acesta, în condițiile art. 385/1 alin. (4) C.

proc. pen.

Cum decizia pronunțată de instanța de recurs

este definitivă la data pronunțării acesteia, potrivit art. 417 lit. c) C.

proc. pen., intrând astfel în puterea lucrului judecat, este inadmisibilă

exercitarea controlului judiciar pe calea unui alt recurs, hotărârea putând fi

supusă numai căilor extraordinare de atac prevăzute de lege și anume,

contestație în anulare și revizuire.

Pe cale de consecință, în baza art. 385/15 pct.

1 lit. a) C. proc. pen. Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca inadmisibil

recursul inculpatului F.S., care va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare

către stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D

E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de

inculpatul F.S. împotriva deciziei penale nr. 1018/R din 22 octombrie 2009 a

Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de

400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând

onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 28 ianuarie

2010.