ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3858/2013

Deliberând asupra recursurilor de față, pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, constată următoarele:

1

C. proc. pen., cu referire la art. 22 C. pen., a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului F. (fost I.) T.V. pentru infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a achitat pe același inculpat pentru infracțiunea prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen.

În baza art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (două acte materiale) a condamnat pe inculpatul F.T.V. la 1 an închisoare.

În baza art. 293 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (două acte materiale) a condamnat pe același inculpat la 3 luni închisoare.

În baza art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (două acte materiale) a condamnat același inculpat la 3 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen. inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare.

A aplicat art. 71-64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 81 C. pen. a suspendat condiționat executarea pedepsei și a fixat termen de încercare în baza art. 82 C. pen. de 3 ani.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata termenului de încercare sa suspendat și executarea pedepselor accesorii.

A aplicat art. 83 C. pen., în baza art. 14 alin. (3) lit. a) C. proc. pen. a desființat înscrisurile falsificate și intitulate „Recurs” și „Motive de recurs”.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. i)

1

C. proc. pen. cu referire la art. 22 C. pen. a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatei I. (fostă F.) M. pentru infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a achitat pe inculpata I.M. pentru infracțiunea prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a achitat pe inculpata P. (fostă E.) V. pentru infracțiunea prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen.

A respins, ca nefondată, acțiunea civilă a părții civile M.V.C.

A obligat inculpatul F.T.V. la 1.500 lei cheltuieli judiciare statului.

Onorariu avocat oficiu în sumă de 300 lei pentru inculpata P.V. s-a dispus a se suporta din fondul Ministerului Justiției.

Instanța a fost sesizată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București consecutiv căruia s-a și investit potrivit art. 300 C. proc. pen. cu judecarea cauzei în vederea tragerii la răspundere penală a inculpatului F. (fost I.) T.V. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 20 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen., art. 192 alin. (2) C. pen., art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 293 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 290 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.; inculpata I.M. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 20 - raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen., art. 192 alin. (2) C. pen. cu art. 33 lit. a) C. pen. și inculpata P. (fostă E.) V. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen.

În esență, actul de inculpare a reținut că inculpatul F. (fost I.) T.V., avocat definitiv în cadrul Baroului București și mama sa, inculpata I.M., în calitate de membrii ai fundației I.A.O. au încercat să inducă în eroare pe N.I.G., membră fundației „Accept”, solicitând donarea de urgență a unei sume de bani pentru un minor care, în fapt, decedase cu două luni în urmă; cei 3 inculpați (F. (fost I.) T.V., I.M. și P.E.V.) au pătruns fără drept în locuința părții vătămate M.V.C.

Potrivit acuzării la 26 mai 2007 inculpatul F. (fost I.) T.V. deși poseda permis de conducere, a condus autoturismul proprietatea sa, pe raza comunei Izlaz, județul Ilfov, iar cu ocazia depistării de către lucrătorii de poliție, și-a declinat o identitate falsă, acțiune pe care a repetat-o la 7 iunie 2007.

În fine, s-a mai reținut în sarcina inculpatului F. (fost I.) T.V. că a falsificat documentele intitulate „Recurs” înregistrate la 13 februarie 2008 la dosarul Curții de Apel București nr. 999/57/2007 și respectiv „Motive de recurs” prin executarea în fals a semnăturii avocatului D.C.R. și folosirea fără drept în antet a datelor de identificare a cabinetului de avocatură a acestuia.

Hotărând soluționarea în fond a cauzei penale prin condamnare în conformitate cu dispozițiile art. 345 alin. (2) C. proc. pen., 345 alin. (3) C. proc. pen., după efectuarea cercetării judecătorești în condițiile art. 288 - art. 291 C. proc. pen. în cursul căreia au fost administrate probele strânse la urmărirea penală și alte probe noi - instanța a examinat și apreciat materialul probator confirmând parțial existența faptelor ilicite deduse judecății și vinovăția penală a autorilor acestora, în care sens a constatat următoarele:

La data de 12 octombrie 2005 a fost înființată Fundația „I.A.O. pentru ajutorarea bolnavilor de leucemie” fiind reprezentată legal de inculpatul F.T.V., în calitate de președinte co-fondator care, împreună cu inculpata I.M., mama inculpatului, fac parte din consiliul director.

Fundația are deschis la B.C.R., iar împuternicitul cu semnătură unică este inculpatul F.T.V.

Inculpatul F.T.V. începând cu data de 01 martie 2006 este membru al Baroului București, în prezent având calitatea de avocat definitiv în cadrul cabinetului de avocat „F.T.V.”.

Prin dispoziția primarului capitalei, inculpatul poartă numele de familie F.

La data când se presupune că inculpații au comis infracțiunea de tentativă de înșelăciune, numita N.I.G. îndeplinea funcția de coordonator programe sănătate în cadrul Asociației „Accept”, în prezent fiind director executiv al acestei asociații.

La data de 27 noiembrie 2006, ora 18.04, inculpatul F.T.V. împreună cu inculpata I.M. au transmis prin fax de la nr. y, la numărul de fax al Asociației „Accept” x, un memoriu și mai multe anexe prin care prezentau cazul urgent și important al minorului T.D.I. în vârstă de 3 ani și 10 luni, diagnosticat cu leucemie acută care necesită urgent transplant de măduvă, în urma analizelor efectuate de medicii Spitalului Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara și confirmate de specialiștii Institutului Oncologic Fundeni - București. Adevărul este că la data menționată, minorul era decedat din 11 septembrie 2006, fapt bine cunoscut de către inculpații menționați anterior, care participaseră în campania de strângere de fonduri pentru acesta, cât timp era încă în viață.

Memoriul înregistrat la Asociația „Accept” din 27 noiembrie 2006, cuprindea solicitarea sumei de 170.000 euro pentru efectuarea transplantului și a tratamentului medical aferent în străinătate, iar, în final, se menționa olograf că „mai sunt necesari 2500 euro”.

Memoriul era semnat de către inculpat în calitate de președinte fondator al Fundației „I.A.O.”, având mențiunea olografă în colțul stâng sus al primei pagini „În atenția domnului B.F.” și la sfârșit mențiunea olografă „P.S. mai sunt necesari 2500 euro”.

La data menționată, B.F. era director executiv al Asociației „Accept”.

Memoriul menționat era însoțit de alte 15 file reprezentând: certificatul de încadrare a minorului T.D.I. în categoria de persoane cu handicap care necesită protecție specială, mai multe rapoarte medicale privind situația minorului, inclusiv o fotografie a acestuia, precum și un contract de sponsorizare în alb, care preciza contul bancar al Fundației „I.A.O.”, în care urma să fie virată suma de către Asociația „Accept”.

În aceeași dată de 27 noiembrie 2006, la scurt timp după primirea faxului, Asociația a fost sunată de către inculpata I.M. care, în numele Fundației „I. … „, dorea să vorbească cu reprezentantul asociației, B.F.

Deoarece martorul B.F. nu era disponibil la acel moment, martora N.I.G. a acceptat să poarte o discuție cu inculpata I.M.

Inculpata I.M. i-a explicat martorei N.I.G. că minorul T.D.I. avea o situație similară cu a fiicei sale I. Adriana, jurnalistă, decedată din cauza bolii de leucemie, împrejurare care a determinat-o pe inculpată să ajute și alți copii cu această boală.

Martora N.I.G. i-a spus inculpatei că Asociația, ca instituție, nu poate dona bani, dar că dorește, personal, să doneze, eventual împreună cu alte cunoștințe, în vederea ajutorării minorului.

Deși martora N.I.G. i-a explicat telefonic inculpatei I.M. că va apela la cunoștințele sale pentru a dona cu toții bani în contul copilului, inculpata a insistat ca banii să fie virați de Asociație în contul Fundației „I. …”, Asociația urmând a beneficia de facilități fiscale.

În timpul acestei discuții, martora N.I.G. i-a explicat constant inculpatei, fără succes însă, că, întrucât banii urmau să provină de la persoane particulare și nu din partea Asociației, eventualul contract de sponsorizare nu ar mai fi avut rost.

La un moment dat, în discuția purtată de martora N.I.G. a intervenit inculpatul F.T.V. care a fost chemat de I.M. la telefon și care a confirmat cele spuse anterior de mama sa. și el a insistat asupra încheierii unui contract de sponsorizare cu Fundația „I. …” cu motivarea că Asociația va beneficia de o serie de facilități fiscale. Inculpatul a arătat că banii urmau să fie virați în contul Fundației „I. … „ și nu direct în contul minorului.

A doua zi, respectiv la data de 28 noiembrie 2006, inculpata I.M. a contactat recepționerul Asociației, spunându-i că minorul T.D.I. decedase chiar în acea zi, astfel încât dacă s-au strâns deja bani, aceștia să fie trimiși în contul Fundației „I. … „, deoarece ei au în lucru un alt caz urgent, fără a preciza care anume.

În aceeași zi, a fost primit din nou prin fax de la același număr y contractul de sponsorizare „în alb”, în care figura contul bancar al Fundației „I. … „ unde urma să fie virată suma de către Asociație.

Deși martora N.I.G. a fost dezamăgită la aflarea acestei împrejurări, a luat decizia de a se informa direct de la familia copilului, fiind foarte impresionată de situația înfățișată de către inculpată, martora având la acea dată un copil minor de vârsta minorului T.D.I.

La data de 29 noiembrie 2006, în urma consultării site-ului Internet creat special pentru acest minor, x, în prezent retras, martora N.I.G. a trimis un e-mail unchiului minorului B.A., i-a explicat acestuia că Asociația nu poate face donații ca instituție, dar că membrii Asociației ar fi interesați de donații în nume propriu pentru a-l ajuta pe minor.

Numitul B.A. a trimis un răspuns prin email către N.I.G., informându-l că, din nefericire, minorul decedase cu două luni în urmă, la data de 11 septembrie 2006.

Având convingerea că s-a urmărit înșelarea sa, martora N.I.G., pentru a preveni alte posibile fapte de înșelăciune, a sesizat la data de 14 decembrie 2006 organele de poliție cu privire la săvârșirea de către inculpații F.T.V. și I.M. a infracțiunii de tentativă la înșelăciune prevăzută de art. 20 raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen.

Inculpatul F.T.V. cât și inculpata I.M. cunoșteau faptul că minorul era decedat de câteva luni, deoarece inculpata fusese anunțată de martorul B.A., unchiul minorului.

Situația de fapt așa cum a fost prezentată a fost dovedită cu: memoriu și anexe transmise prin fax Asociației „Accept”, certificat de deces T.D.I., adresă B.C.R., raport expertiză medico-legală psihiatrică a inculpatei I.M., adresă Baroul București, proces-verbal cu anexă, declarațiile martorilor N.I.G., B.A., B.F., T.D.N., M.V.C., declarații inculpați, acte emise de Asociația „Accept”, acte depuse de inculpata I.M., acte emise de inculpatul F.T.V., texte trimise prin e-mail de martora N.I.G. numitului B.A., proces-verbal prin care se atestă articole postate pe blog-ul martorei N.I., texte postate pe blog-ul martorei N.I., procese-verbale prin care se atestă solicitări de ajutor în numele minorului T.D.I., proces-verbal prin care se atestă referiri la o posibilă activitate infracțională a inculpatului pe internet, înscris intitulat „Solicitare”, acte de constituire Fundația „I. …”, dosar schimbare de nume F.T.V., proces-verbal de constatare a actelor premergătoare.

Deși inculpații nu au recunoscut săvârșirea infracțiunii de tentativă la înșelăciune prevăzută de art. 20 raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen., vinovăția lor este dovedită de probele arătate anterior, în primul rând de memoriul și anexele transmise prin fax și de declarațiile martorei N.I.G.

Faptele inculpaților de a încerca inducerea în eroare a numitei N.I.G. prin solicitarea sumei de 2500 euro pentru ajutorarea minorului T.D., minor care în realitate murise de mai multe zile, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la înșelăciune prevăzută de art. 20 raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen.

Inculpații nu au fost trași la răspundere penală deoarece s-au desistat și potrivit art. 22 C. pen., este apărat de pedeapsă făptuitorul care s-a desistat mai înainte de descoperirea faptei ori a împiedicat producerea rezultatului.

Faptul că inculpații s-au desistat, rezultă din aceea că a doua zi, respectiv la data de 28 noiembrie 2006, inculpata I.M. a sunat la Asociația „Accept” și a spus că minorul T.D.I. a decedat.

Nu are relevanță în cauză aspectul că s-au solicitat bani, cu motivarea că sunt necesari pentru un alt caz urgent.

Așa fiind, în baza art. 11 pct. 2 lit. b) rap la art. 10 lit. i)

1

C. proc. pen., cu referire la art. 22 C. pen., a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului F. (fost I.) T.V. pentru infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen. și împotriva inculpatei I. (fostă F.) M..

Cu privire la infracțiunea de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen. referitoare la inculpații F.T.V., I.M. și P.V.

În data de 29 august 2004, partea vătămată M.V.C. s-a căsătorit cu A.O.I., sora inculpatului și fiica inculpatei I.M., diagnosticată cu leucemie granulocitară cronică în data de 14 iunie 2004, boală care i-a cauzat decesul peste un an, în data de 09 iulie 2005.

Cu sprijinul Primăriei Sectorului 6 București, la inițiativa producătorului și a redactorilor emisiunii „S., S.” de pe TV., SC U. SA, societate de salubrizare, a decis să doneze imobilul situat în B-dul Iuliu Maniu, București, familiei de proaspăt căsătoriți M.V.C. și M.A.O., demarând o campanie pentru ajutorarea bolnavilor de leucemie. Prin urmare, în cadrul emisiunii din data de 11 septembrie 2004, cei doi tineri căsătoriți au primit simbolic o cheie a imobilului și - prin intermediul unui duplex din emisiunea următoare - a fost prezentată intrarea acestora în garsonieră. Mutarea efectivă în locuință a tinerilor căsătoriți a avut loc în luna noiembrie 2004.

Deși nu au fost întocmite niciodată documentele care să ateste proprietatea celor doi asupra garsonierei, cei doi au locuit fără întrerupere în imobil din luna noiembrie 2004, iar după decesul soției din data de 09 iulie 2005, partea vătămată M.V.C. continuă să locuiască la această adresă și în prezent.

În data de 22 iulie 2005, între SC U. SA și inculpatul I.T.V. a fost încheiat contractul de donație autentificat sub nr. 942 de B.N.P. - „P.R.A.” având ca obiect același imobil, trecut ulterior de inculpat în patrimoniul Fundației „I...” prin actul constitutiv al Fundației, autentificat din 05 octombrie 2005 de B.N.P. - „D.M.D.”. Contractul de donație nr. 942 din 22 iulie 2005 încheiat între SC U. SA și inculpatul I.T.V. a fost declarat nul absolut prin decizia civilă nr. 244 din 06 februarie 2007 a Curții de Apel București, prin care a rămas irevocabilă decizia civilă nr. 1163/ A din 19 iunie 2006 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în Dosarul nr. 11571/303/2005.

Același imobil a făcut apoi obiectul contractului de comodat, autentificat din 26 ianuarie 2007 de B.N.P. - E.P., încheiat între Fundația „I...” și numita P.V. în calitate de beneficiar pe termen de 99 de ani.

La data de 29 ianuarie 2007 a fost înregistrată la Judecătoria Sectorului 6 București, cererea de chemare în judecată formulată de numita P.V. având ca obiect evacuarea pe cale de ordonanță președințială a părții vătămate M.V.C.. Cererea a fost semnată de numita P.V. și de inculpat, în calitate de avocat al acesteia, primul termen de judecată fiind fixat la data de 20 februarie 2007.

În data de 08 februarie 2007 a fost eliberată cartea de identitate a numitei P.V., unde figurează domiciliul din b-dul I. M., B.

La data de 09 februarie 2007, martorii T.I. și T.V., vecinii părții vătămate M.V.C. de la apartamentul cu nr. 35, au observat prin vizorul ușii lor de intrare, că mai multe persoane se aflau la ușa apartamentului părții vătămate și încercau să pătrundă în interior prin forțarea ușii de acces. Alertat, martorul T.I. a apelat telefonic partea vătămată și apoi a chemat organele de poliție, observând prin vizor cum au spart încuietoarea ușii de acces și cum au intrat în interiorul apartamentului părții vătămate toți cei prezenți, respectiv inculpatul F.T.V., inculpata I.M., P.V. și numiții Iacob Ionel, I.M. și I.C.M., persoane pe care atât el cât și soția sa T.V. le-au recunoscut ulterior din fotografii.

În scurtă vreme, la fața locului au sosit mai mulți lucrători de poliție care au încercat să stabilească cine avea dreptul de a locui în respectiva garsonieră.

În aceeași seară, partea vătămată s-a deplasat împreună cu martorul T.I. la secția de poliție unde a formulat plângere penală cu privire la infracțiunea de violare de domiciliu, după care s-a întors la locuință împreună cu mai mulți lucrători de poliție, găsind ușa de acces închisă și butucul schimbat.

Încuietoarea fusese schimbată de inculpat împreună cu numitul Iacob Ionel, care au demontat încuietoarea existentă și au montat una nouă în timp ce partea vătămată și ceilalți se aflau la poliție, de față fiind inculpata I.M. care a fost auzită de martora T.V. că le spunea celor doi că „nu este legal ceea ce fac”.

Partea vătămată a petrecut noaptea 09/ 10 februarie 2007 la o altă adresă, iar în dimineața zilei de 10 februarie 2007, a spart încuietoarea ușii de acces pentru a intra în locuință.

Între partea vătămată M.V.C., care locuiește și în prezent în imobil, și Fundația „I...”, care figurează cu sediul la aceeași adresă, dar în fapt nu funcționează acolo, au existat mai multe procese civile din momentul încheierii contractului de donație în favoarea inculpatului și până în prezent, fără a exista o hotărâre care să statueze cu titlu definitiv asupra dreptului de proprietate asupra imobilului în favoarea uneia dintre părți. Anterior faptei din data de 09 februarie 2007 a fost pronunțată o singură hotărâre judecătorească, respectiv sentința civilă nr. 2511 din 06 aprilie 2006 a Judecătoriei Sectorului 6 București în Dosarul nr. 4410/303/2006, prin care a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de evacuare formulată în data de 04 aprilie  2006 de Fundația „I...” pe calea ordonanței președințiale.

Este de subliniat faptul că, la data săvârșirii faptei, atât inculpatul F.T.V. cât și inculpata P.V. cunoșteau faptul că garsoniera era locuită de M.V.C., întrucât la data de 29 ianuarie 2007 formulaseră o cerere de chemare în judecată având ca obiect evacuarea pe cale de ordonanță președințială a părții vătămate M.V.C. din apartamentul sus-menționat; cererea era semnată de numita P.V. și de inculpat, în calitate de avocat al acesteia, primul termen de judecată fiind fixat pentru data de 20 februarie 2007, respectiv peste aproximativ o săptămână de la săvârșirea faptei.

Situația de fapt așa cum a fost prezentată a fost recunoscută de către inculpați care au arătat că au dreptul de a pătrunde în imobil, deoarece acolo își avea sediul Fundația „I…”, iar accesul membrilor fundației nu era interzis.

Au mai arătat inculpații că partea vătămată nu deținea nici un titlu care să-i confere un drept de folosință al locuinței.

De asemenea este de subliniat aspectul că între inculpați și partea vătămată au avut și au loc neînțelegeri cu privire la folosința imobilului, aspect ce a determinat mai multe procese civile între aceștia.

Față de cele reținute, instanța a apreciat că se impune achitarea inculpaților I.T.V., I.M. și P. (fostă E.) V., în baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru infracțiunea de violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. (2) C. pen., deoarece inculpații au crezut că au dreptul să pătrundă în imobil, lipsind deci intenția de a comite infracțiunea de violare de domiciliu.

Având în vedere soluția de achitare a inculpaților pentru infracțiunea de violare de domiciliu și ținând cont de faptul că partea civilă M.V.C. nu a făcut dovada unui prejudiciu, a fost respinsă ca nefondată acțiunea civilă în baza art. 14 și 346 C. proc. pen.

Cu privire la infracțiunea prev. de art. 86 alin. (1) din O.U.G. 195/2002 rep., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și infracțiunea prev. de art. 193 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În data de 26 mai 2007 inculpatul F.T.V., care nu poseda permis de conducere, a condus autovehiculul marca S. cu nr. de înmatriculare nr. x, fiind oprit de organele de poliție întrucât circula cu viteza de 121 km/h pe raza comunei Islaz, jud. Ilfov.

Pentru a evita tragerea la răspunderea penală, inculpatul a declarat că nu are asupra sa actele de identitate și s-a prezentat agentului de poliție S.D. din cadrul Poliției Rutiere a Județului Ilfov sub identitatea falsă de „R.O.M.”, folosindu-se de datele personale ale acestuia, fost coleg de facultate și prieten, despre care știa că posedă permis de conducere.

Este de menționat faptul că numitul R.O.M. îl rugase pe inculpatul F.T.V. în cursul lunii noiembrie 2006 să îi găsească un loc de muncă și îi înmânase, cu bună-credință, un curriculum vitae conținând datele sale personale precum și o copie după actele sale de identitate și permisul de conducere.

În data de 26 mai 2007, conform datelor false furnizate de inculpat, agentului de poliție S.D. a încheiat procesul-verbal de contravenție din 26 mai 2007, prin care a fost aplicată amenda contravențională numitului R.O.M. și s-a dispus reținerea permisului de conducere în vederea suspendării pe durata 26 mai 2007 - 24 august 2007.

Inculpatul a declarat că nu are asupra sa permisul de conducere, motiv pentru care pe baza unei declarații olografe i s-a adus la cunoștință măsura suspendării dreptului de a conduce și obligația acestuia de a depune permisul de conducere în termenul prevăzut de lege. Scrisul de pe această declarație olografă întocmită pe numele „R.O.M.” a fost executat de inculpatul F.T.V.

De altfel, la data săvârșirii faptei, 26 mai 2007, numitul R.O.M. se afla în stațiunea Vatra Dornei, fiind cazat în perioada 24 mai 2007 - 27 mai 2007 la hotelul „Poiana Izvoarelor”, camera 16, fapt confirmat de mai mulți martori oculari, colegii săi de serviciu.

La fel, în data de 07 iunie 2007, inculpatul F.T.V., care nu poseda permis de conducere, a condus același autovehicul pe bd. Iuliu Maniu, București, fiind oprit de organele de poliție, întrucât circula cu viteza de 68 km/h.

Pentru a evita tragerea la răspunderea penală, inculpatul s-a prezentat agentului șef de poliție C.I. din cadrul D.G.P.M.B. - Brigada de Poliție Rutieră - Serviciul 2, sub identitatea falsă de „R.O.M.”, care a încheiat procesul-verbal de contravenție din 07 iunie 2007 prin care a fost sancționat cu avertisment numitul R.O.M.

Autovehiculul marca S. cu nr. de înmatriculare x, folosit de inculpat în ambele situații când a fost surprins în trafic conducând, în realitate, fără permis, era la acel moment achiziționat în sistem leasing de către Cabinetul Individual de Avocatură „F.T.V.”.

Trebuie arătat și aspectul că anterior acestor fapte, inculpatul F.T.V. mai fusese surprins de organele de poliție conducând aceeași mașină fără a poseda permis de conducere, fiind sancționat prin decizia penală nr. 2774 din 12 septembrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție cu 1.000 lei amendă administrativă.

Abia la data de 07 septembrie 2009 inculpatul F.T.V. a obținut permisul de conducere pentru categoria „B” de autovehicule.

În legătură cu infracțiunea prev. de art. 293 C. pen., falsul privind identitatea, inculpatul a arătat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni, deoarece nu s-a prezentat sub o identitate falsă în fața unui organ, a unei instituții de stat sau a vreunei alte unități din cele prevăzute de art. 145 C. pen., el prezentându-se de fapt ca fiind proprietarul autoturismului atunci când a refuzat să prezinte actele de identitate, dând de înțeles polițistului că se grăbește având o urgență, de regulă autoturismul fiind condus de un coleg pe nume R.O.

Nu a putut fi primită această apărare a inculpatului, rezultând cu certitudine din procesele-verbale încheiate de lucrătorii de poliție că acesta s-a prezentat în fața lor susținând că se numește R.O.M.

Și din declarația olografă aflată la dosar întocmită pe numele R.O.M., rezultă că scrisul de pe aceasta a fost executat de către inculpatul F.T.V.

Lucrătorul de poliție nu avea de unde să știe numele colegului inculpatului dacă inculpatul nu ar fi comis infracțiunea de fals în declarații, atunci când a fost oprit de organele de poliție.

Vinovăția inculpatului în privința infracțiunii de fals în declarații și a infracțiunii de conducere a unui autovehicul fără a poseda permis, a fost dovedită cu probele administrate: procesele-verbale de depistare din datele de 21 august 2007 și 26 mai 2007, declarație inculpat sub identitatea „R.” din 26 mai 2007, fotografie depistare auto cu nr. x din 26 mai 2007, raport cu propunere de suspendare a dreptului de a conduce din data de 26 mai 2007, procese-verbale din datele de 07 iunie 2007 și 24 iunie 2007, istoricul rutier al inculpatului R.O., rapoartele de constatare tehnico-științifică nr. 227.530 și 275.853, sentința civilă nr. 805/2008 pronunțată de Judecătoria Cornetu, rapoartele din datele de 13 septembrie 2007, 30 noiembrie 2007 și 22 ianuarie 2008, proces-verbal de prezentare pentru recunoașterea din fotografii, copia fișei de cazare nr. 3292 de la hotelul Poiana Izvoarelor, declarațiile martorilor audiați în cauză, declarațiile martorului R.O.M., actele depuse de acesta, declarațiile inculpatului F.T.V., proces-verbal de constatare a actelor premergătoare.

Inculpatul a recunoscut săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, dar a solicitat achitarea în baza art. 10 lit. b)

1

C. proc. pen. și art. 181 C. pen. și aplicarea unei sancțiuni administrative.

A mai arătat inculpatul că avea cunoștințe pentru șofat, absolvise cursurile unei școli de specialitate și a condus pe o distanță scurtă.

Nici această solicitare a inculpatului nu a putut fi primită, faptele acestuia de a pune în pericol siguranța circulației și perseverența sa în a conduce fără carnet, atitudinea total necorespunzătoare de a-și asuma altă identitate, au dus la concluzia că aceste fapte întrunesc pericolul social al unei infracțiuni, nefiind îndeplinite prevederile art. 181 C. pen.

Faptele reținute în sarcina inculpatului F.T.V. care la datele de 26 mai 2007 și 07 iunie 2007, a condus autovehiculul marca S. cu nr. de înmatriculare x pe drumuri publice, fără a poseda permis de conducere, declarând în fața organelor de poliție identitatea falsă de R.O.M., întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 rep. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și ale infracțiunii prev. de art. 293 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., infracțiunea de fals privind identitatea fiind comisă în scopul ascunderii infracțiunii de conducere a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere.

Reținerea art. 41 alin. (2) C. pen. privind forma continuată pentru cele două infracțiuni, se impune datorită modului cum au fost comise faptele, respectiv la un interval relativ scurt de timp, inculpatul acționând în baza unei rezoluții unice.

Cu privire la infracțiunea de falsuri în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Inculpatul F.T.V. a falsificat documentele intitulate „Recurs”, înregistrat în data de 13 februarie 2008 la Dosarul nr. 999/57/2007 al Curții de Apel Alba Iulia, și respectiv „Motive de recurs”, înregistrat în data de 26 martie 2008 la dosarul cu același număr de pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, prin executarea în fals a semnăturii avocatului D.C.R., folosirea fără drept, în antet, a datelor de identificare a cabinetului de avocatură a acestuia din urmă și aplicarea fără drept a ștampilei aceluiași cabinet de avocatură.

În data de 01 martie 2006 a fost încheiat contractul de colaborare între Cabinetul de avocat „D.C.R.” și inculpatul F.T.V., pe o durată de 2 ani, având ca obiect asigurarea de asistență juridică și reprezentare în dosarele cabinetului, contract ce a încetat mai devreme decât era prevăzut, prin Acordul de încetare din data de 09 septembrie 2006.

În data de 16 noiembrie 2006, în timp ce se deplasa pe DN7, pe raza localității Boita, jud. Sibiu, cu autovehiculul marca S. cu nr. de înmatriculare provizoriu IF-018413, fără a poseda permis de conducere, inculpatul F.T.V. a pierdut controlul asupra direcției și s-a răsturnat în afara părții carosabile, prin efectuarea unei manevre de depășire în condiții neregulamentare. Fapta a constituit obiectul Dosarului penal nr. 194/P/2007, finalizat prin rechizitoriul nr. 194/P/2007 din data de 25 iunie 2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, fiind dispusă trimiterea în judecată a inculpatului F.T.V. pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care nu posedă permis de conducere prevăzută de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002. în cursul urmăririi penale inclusiv la prezentarea materialului de urmărire penală în acest dosar, inculpatul F.T.V. nu a fost asistat de apărător.

Ajuns pe rolul instanței, prin sentința penală nr. 10 din 30 ianuarie 2008 a Curții de Apel Alba Iulia pronunțată în Dosarul nr. 999/57/2007 s-a dispus condamnarea inculpatului F.T.V. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul F.T.V., solicitând casarea sentinței și achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 alin. (1) lit. b)

1

C. proc. pen. cu aplic. art. 181 C. pen. A susținut inculpatul că a săvârșit fapta aflându-se în stare de necesitate, mama sa cu care se afla în acel moment fiind bolnavă psihic, având o criză și solicitându-i deplasarea de urgență la spital.

Recursul a fost admis de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 2774 din 12 septembrie 2008 în Dosarul nr. 999/57/2007, prin care i s-a aplicat amenda administrativă în cuantum de 1.000 lei.

În faza de judecată, atât în fața Curții de Apel Alba Iulia cât și în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, inculpatul s-a folosit de înscrisuri false, respectiv acte care păreau că provin de la cabinetul de avocatură „D.C.R.” - având antetul și ștampila cu datele acestui cabinet, precum și mențiunea „prin avocat D.C.R.” - pentru a se folosi de prestigiul acestui avocat și a obține în final achitarea.

Pentru a declanșa calea de atac a recursului în Dosarul nr. 999/57/2007 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, inculpatul a depus la dosar două înscrisuri, semnate, având antetul cu datele cabinetului de avocat D.C.R. și având aplicată ștampila acestui cabinet de avocat, care au creat impresia și acestei instanțe că inculpatul este apărat de avocatul de succes, D.C.R.

- Înscrisul intitulat „Domnule Președinte” (fila 2 din dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție), Recurs, înregistrat la dosar în data de 13 februarie 2008, semnat, având antetul cabinetului de avocatură D.C.R., textul începând cu „Subsemnatul I.T.V., (...) prin avocat D.C.R. ..”, în colțul dreapta jos al ultimei pagini figurând rubrica „I.T.V., prin avocat D.C.R.” și ștampila cu datele aparținând cabinetului de avocat D.C.R. Semnătura de pe acest înscris nu a fost executată de D.C.R., ci de F.T.V. în nume propriu.

- Înscrisul intitulat „Domnule Președinte” (filele 6-10 din dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție), Motive de recurs, înregistrat la dosar în data de 26 martie 2008, semnat, având antetul cabinetului de avocatură D.C.R., textul începând cu „Subsemnatul D.C.R.. în calitate de apărător ales al lui I.T.V., …”, în colțul dreapta jos al ultimei pagini figurând rubrica „I.T.V., prin avocat D.C.R.” și ștampila cu datele aparținând cabinetului de avocat D.C.R. Semnătura nu a fost executată de D.C.R., ci de F.T.V. în nume propriu.

Faptele reținute în sarcina inculpatului F.T.V. care a falsificat înscrisurile intitulate „Recurs” și „Motive de recurs”, înregistrate la instanță la datele de 13 februarie 2008 și 26 martie 2008, producând consecințe juridice în sensul de a fi declarat recursul și, respectiv de a fi motivat recursul împotriva sentinței penale nr. 10 din 30 ianuarie 2008 a Curții de Apel Alba Iulia, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 C. pen.

S-a impus reținerea și dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen. pentru aceste două acte de falsificare, deoarece rezoluția infracțională a inculpatului a fost unică.

Săvârșirea acestei infracțiuni a fost dovedită cu înscrisurile intitulat „recurs” și „motive de recurs”, raport de constatare tehnico-științifică din 05 aprilie 2011, înscrisurile intitulate „Domnule Președinte”, declarații martor D.C.R., acte Cabinet avocat D.C.R., adresă D.C.R. și anexă, declarații inculpat F.T.V. și proces-verbal de constatare a actelor premergătoare.

În baza art. 14 alin. (3) lit. a) și art. 170 C. pr. pen. s-a dispus anularea înscrisurilor falsificate menționate anterior.

Nu au putut fi reținute apărările inculpatului în sensul că avea dreptul de a semna și întocmi aceste documente, fiind acte cu un caracter intuitum personem.

Faptul că inculpatul avea dreptul să semneze și să întocmească aceste acte, nu a putut justifica atitudinea acestuia de a falsifica aceste acte și de a se folosi de numele unui avocat fără încuviințarea acestuia.

Exercitarea unui drept se poate face doar prin folosirea căilor legale.

Pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpatului și pentru care s-a făcut dovada vinovăției acestuia, s-a aplicat câte o pedeapsă corespunzătoare, iar la individualizarea acestora au fost avute în vedere prevederile art. 72 C. pen., gravitatea faptelor comise, pericolul social al acestora, perseverența infracțională a inculpatului, dar și circumstanțele personale ale acestuia, faptul că nu are antecedente penale, atitudinea parțial sinceră, atitudinea procesuală, inculpatul prezentându-se în fața instanței la termenele fixate, deși cauza s-a soluționat într-un timp relativ lung.

De asemenea, s-a ținut cont de timpul scurs de la momentul comiterii infracțiunilor, respectiv anul 2007.

Cu privire la infracțiunea de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere, instanța a avut în vedere perseverența inculpatului în comiterea acestor fapte, iar aspectul că acesta urmase cursurile unei școli de șofat, nu a putut prezenta o scuză, fiind cel mult o circumstanță ce trebuia avută în vedere la individualizarea pedepsei.

Este adevărat că, între timp, inculpatul a devenit posesor al carnetului de conducere, dar nici acest aspect nu a putut justifica aplicarea unei sancțiuni administrative, în condițiile în care inculpatul a beneficiat anterior de clemență, iar Înalta Curte de Casație și Justiție i-a aplicat într-un dosar o sancțiune administrativă tot pentru acest gen de fapte.

Instanța a apreciat că, raportat la pedepsele ce au fost aplicate, ținând cont și de faptele comise, dar și de datele ce-l caracterizează pe inculpat, scopul pedepsei poate fi atins și suspendarea condiționată a executării potrivit art. 81 C. pen.

Procurorul a invocat greșita încetare a procesului penal în ceea ce privește săvârșirea de către inculpații F. (fost I.) T.V. și I.M. a infracțiunii prevăzută de art. 20 raportat la art. 215 alin. (1), (2) C. pen., indicând cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 16 C. proc. pen., greșita achitare a celor 3 inculpați pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., circumscris cazului de casare reglementat în art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen. și greșita individualizare a pedepsei aplicate inculpatului F. (fost I.) T.V., potrivit art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

Pentru a pronunța soluția de încetare a procesului penal față de inculpații F.T.V. și I.M. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 20 rap. la art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen., instanța a avut în vedere cauza de nepedepsire prev. de art. 22 din același cod - desistarea, și anume faptul că la data de 28 noiembrie 2006, inculpata a sunat la Asociația „Accept”, anunțând că minorul T.D.I. a decedat chiar în acea zi.

Activitatea la care a făcut referire instanța nu are înțelesul de renunțare la hotărârea infracțională și de abandonare a actelor de executare, în speță de inducere în eroare, de curmare a săvârșirii infracțiunii, atâta timp cât inculpata a solicitat în continuare virarea de fonduri în contul Fundației „I.”, pentru a fi utilizate în alte scopuri similare, această acțiune înscriindu-se în șirul de manopere dolosive menite să determine partea vătămată să trimită suma de bani.

De altfel, se arată că această încunoștințare a părții vătămate despre decesul minorului pentru care se solicita o sumă de bani este pe jumătate adevărată, inculpata I.M. menționând că minorul a decedat chiar în acea zi, deși acesta decedase cu aproximativ două luni înainte.

Nu este de omis împrejurarea că această acțiune a inculpatei I. a fost determinată de reticența părții vătămate, N.I.G., în a dona banii în contul Fundației I., considerând că ar fi fost mai practic să doneze banii direct în contul familiei minorului. Prin prezentarea faptului decesului minorului nu s-a încercat decât determinarea părții vătămate să doneze banii în contul fundației pentru alte cazuri umanitare nespecificate.

Față de inculpații I.M., F.T.V. și P.V. instanța a dispus achitarea pentru infracțiunea de violare de domiciliu în formă calificată, prev. de art. 192 alin. (2) C. pen., apreciind că faptei îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii și anume intenția, pătrunderea în garsoniera locuită de partea civilă M.V.C. datorându-se convingerii celor trei că au dreptul să pătrundă în garsonieră, convingere creată de faptul că în acel imobil își avea sediul social Fundația I., accesul fundației nefiind interzis, de faptul că partea civilă nu deținea nici un titlu care să-i confere dreptul de folosință, iar între partea civilă și inculpații Fanea și I. au mai avut loc neînțelegeri cu privire la folosința imobilului.

Argumentele prezentate de instanță în favoarea soluției de achitare nu au făcut altceva decât să redea împrejurarea că cei trei erau pe deplin conștienți că la momentul pătrunderii cu forța în garsonieră aceasta era locuită de către partea civilă, în felul acesta fiind eliminată posibilitatea ca inculpații să fi acționat din culpă sau cu falsa reprezentare a realității.

Indiferent de credința interioară, justificată ori nejustificată, că ar avea vreun drept de folosință asupra imobilului, pătrunderea în garsonieră se putea realiza doar cu consimțământul persoanei care-și avea domiciliul efectiv acolo, cei trei nefiind în nici una din situațiile în care fapta să fi fost legal îngăduită, e.g. punerea în executare a unei hotărâri judecătorești care să le permită accesul, un caz de forță majoră, stare de necesitate etc.

Prin încriminarea pătrunderii fără drept în domiciliul unei persoane, legea penală ocrotește libertatea și inviolabilitatea locului în care o persoană își adăpostește efectiv viața privată, neinteresând titlul cu care persoana și-a stabilit domiciliul  într-un imobil, autor al infracțiunii de violare de domiciliu putând fi chiar proprietarul imobilului.

Dovada faptului că numitul M.V.C., partea civilă, „domicilia”, în sensul legii penale, în acea garsonieră a fost și reacția martorilor T.I. și T.V., vecini de palier, care în momentul spargerii ușii garsonierei au contactat imediat partea civilă și-au anunțat-o pe aceasta cu privire la cele întâmplate, cei doi martori cunoscând că partea civilă locuiește efectiv acolo, contrar celor susținute de inculpatul Fanea, care a arătat fără nici un fel de suport probator că Mateescu Valentin nu locuia în acea garsonieră.

Mai mult decât atât, având în vedere pregătirea juridică a inculpatului Fanea, care are calitatea de avocat, acesta cunoștea modalitatea în care ar fi putut să-și valorifice pretinsul drept asupra imobilului în discuție, anterior săvârșirii faptei acesta făcând demersuri pentru evacuarea părții civile, înregistrând la Judecătoria Sectorului 6 București o cerere de chemare în judecată formulată de inculpata P.V. având ca obiect evacuarea pe cale de ordonanță președințială, pentru care s-a fixat primul termen la unsprezece zile după pătrunderea fără drept în garsoniera părții civile.

Suspendarea condiționată a executării pedepselor cu închisoarea aplicate inculpatului F.T.V. este improprie atingerii scopului pedepsei și anume acela de a fi un mijloc de reeducare, dar și de prevenire a săvârșirii unor noi infracțiuni.

Datele ce caracterizează persoana inculpatului nu-i pot fi deloc favorabile, inculpatul folosindu-se pentru infracțiunile pentru care a fost condamnat de cunoștințele sale juridice, având calitatea de avocat la data comiterii faptelor.

Caracterul recurent al infracțiunilor pentru care a fost condamnat, forma continuată a infracțiunilor ca și stare de agravare a răspunderii penale, faptul că s-a folosit de numele și prestigiul unor persoane cu care și pentru care a lucrat, de actele înmânate cu bună credință de către un fost coleg de facultate dovedesc periculozitatea inculpatului F.T.V., dispus să întreprindă orice demersuri pentru a eluda legea și a se sustrage de la răspundere penală.

Mai mult decât atât, instanța a individualizat greșit și pedepsele accesorii aplicate inculpatului, impunându-se față de datele ce caracterizează persoana acestuia și interzicerea dreptului de a exercita profesia de avocat, conform disp. art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen.

Față de cele expuse mai sus, în baza art. 385

15

pct. 2 lit. d) raportat la art. 3859 pct. 14, 16, 18 C. proc. pen., a solicitat admiterea recursului, casarea, în parte, a sentinței atacate și rejudecând, pronunțarea unei hotărâri în sensul celor mai sus arătate.

Recurentul inculpat F. (fost I.) T.V. a apreciat ca netemeinică și nelegală condamnarea sa pentru săvârșirea infracțiunii de fals privind identitatea prevăzută de art. 293 C. pen., invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., precum și greșita condamnare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată. De asemenea, inculpatul, prin apărătorul său ales, a criticat greșita individualizare a pedepsei aplicate pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În legătura cu infracțiunea prevăzută de art. 293 C. pen., falsul privind identitatea, instanța de judecată a considerat că aceasta a fost săvârșită cu vinovăție de către inculpatul F.T.V. fiind dovedită cu probele administrate în cursul urmăririi penale și cercetării judecătorești.

Or, tocmai din probele administrate în dosarul cauzei rezultă că această infracțiune nu există, întrucât inculpatul nu s-a prezentat sub o identitate falsă în fața unui organ, a unei instituții de stat sau a vreunei alte unități din cele prevăzute de art. 145 C. pen., cu atât mai mult cu cât acesta de fapt s-a prezentat ca fiind proprietarul autoturismului pe care-l conducea, atunci când a refuzat să prezinte actele de identitate și cu atât mai mult a dat de înțeles polițistului că se grăbește având o urgență, de regulă autoturismul fiind condus de către un coleg de-al său pe nume R.O.

Astfel cum rezultă din declarația martorului (agentul de poliție audiat în fața instanței de judecată), inculpatul nu a prezentat nici un act de identitate sau document în scopul legitimării, astfel că se confirma aspectul refuzului inculpatului de a se legitima,împrejurare care se coroborează cu lipsa procesului verbal de identificare obligatoriu conform procedurii de identificare aplicabile în acest caz.

Obligația lucrătorului de poliție care identifică o persoană este tocmai de a-i pretinde actul de identitate ceea ce acesta nu a făcut în acel moment, deși identificarea se putea realiza cu ușurință chiar și din simpla verificare, identificare a titularului autoturismului, procedura de asemenea obligatorie în cazul neprezentării documentelor de identitate.

În acest sens, a invocat decizia penala nr. 347 din 9 decembrie 1999 a Curții de Apel Bacău, prin care s-a admis în parte apelul declarat de un inculpat trimis în judecată pentru săvârșirea în concurs real a mai multor infracțiuni printre care și infracțiunea de fals privind identitatea, reținându-se în considerentele deciziei că deși s-a stabilit în mod corect că inculpatul C.R. s-a recomandat că se numește A., fără a prezenta vreun act în acest sens, iar în momentul în care a fost dus la poliție a prezentat actele sale de identitate pe numele C, totuși s-a considerat greșit (de către instanța de fond) că fapta lui constituie infracțiunea prevăzută de art. 293 alin. (1) pentru care a fost condamnat. Pentru reținerea acestei infracțiuni este necesar ca inculpatul să fi prezentat acte de identitate false sau să fi folosit fraudulos acte adevărate. Doar faptul că și-a dat numele A lucrătorului de poliție, fără a-i prezenta vreun act, nu a putut fi reținut ca infracțiune. Obligația lucrătorului de poliție care identifică o persoană este tocmai de a-i pretinde actul de identitate ceea ce acesta nu a făcut în acel moment, iar la sediul poliției unde inculpatul a fost condus a fost identificat cu actele prezentate de acesta.

Sub acest aspect apelul declarat de inculpat a fost admis și desființându-se hotărârea s-a dispus achitarea acestuia în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) și art. 10 alin (1) lit. d) C. proc. pen, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 293 C. pen.

Împotriva acestei decizii procurorul a declarat recurs, dar numai în ceea ce privește schimbarea temeiului achitării inculpatului din art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen, în art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) din același cod.

Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia pronunțata în ședința publica din 7 martie 2003, a considerat ca fiind fondată susținerea din recursul parchetului în legătură cu temeiul achitării inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 293 C. pen. Fiind stabilit că inculpatul nu a comis această infracțiune, instanța de apel trebuia să dispună achitarea lui în temeiul art. 10 lit. a) (fapta nu există) și nu art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Față de cele ce preced, în temeiul art. 385

15

pct. 2 lit. b) raportat la art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. și art. 10 lit. a) C. proc. pen., a solicitat casarea hotărârii instanței de fond și achitarea inculpatului F.T.V., pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 293 C. pen.

În legătură cu infracțiunea prevăzută de art. 290 C. pen cu aplicarea art. 41 C. pen., falsul în înscrisuri sub semnătură privata, instanța de judecată a considerat că aceasta a fost săvârșită cu vinovăție de către inculpatul F.T.V. fiind dovedită cu probele administrate în cursul urmăririi penale și cercetării judecătorești.

Curtea de apel București a reținut că inculpatul F.T.V. ar fi falsificat documentele intitulate „Recurs”, înregistrat la data de 13 februarie 2008 la Dosarul nr. 999/57/2007 a Curții de Apel Alba Iulia si, respectiv, „Motive de recurs” înregistrat în data de 26 martie 2008 la dosarul cu același număr de pe rolul Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, prin executarea în fals a semnăturii avocatului D.C.R.; folosirea fără drept în antet, a datelor de identificare a cabinetului de avocatură a acestuia din urmă și aplicarea fără drept a ștampilei aceluiași cabinet de avocatură.

Din probele administrate în dosarul cauzei rezultă că, la data de 01 martie 2006 a fost încheiat contractul de colaborare între Cabinetul de avocat „D.C.R.” și inculpatul F.T.V., pentru o perioadă de 2 ani, având ca obiect asigurarea de asistență juridică și reprezentare în dosarele cabinetului, contract ce a încetat mai devreme decât era prevăzut, prin Acordul de încetare din data de 09 septembrie 2006.

În data de 16 noiembrie 2006, în timp ce se deplasa pe DN 7, pe raza localității Boita, jud. Sibiu, cu autovehiculul marca S., fără a poseda permis de conducere, inculpatul F.T.V. a pierdut controlul asupra direcției și s-a răsturnat în afara părții carosabile, prin efectuarea unei manevre de depășire în condiții neregulamentare. Fapta a constituit obiectul Dosarului penal nr. 194/P/2007, finalizat prin rechizitoriul nr. 194/P/2007 din data de 25 iunie 2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, fiind dispusă trimiterea în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care nu poseda permis de conducere, pre