ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1573/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1573/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

În baza actelor și

lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 106 din data de 17

iulie 2012 pronunțată de Tribunalul Teleorman față de inculpatul C.C.M., în

Dosarul nr. 5205/2/2011, s-au dispus următoarele:

În baza art. 9 alin.

(1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, art. 320

1

alin. (7) C. proc.

pen., art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen. - art. 76 C. pen. a condamnat pe

inculpatul C.C.M., la pedeapsa de 1 (un) an închisoare.

În baza art. 9 alin.

(1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, art. 320

1

alin. (7) C. proc.

pen., art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen. - art. 76 C. pen., a condamnat pe

același inculpat la pedeapsa închisorii de 1 (un) an.

În baza art. 9 alin.

(1) lit. f) din Legea nr. 241/2005, art. 320

1

alin. (7) C. proc.

pen., art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen. - art. 76 C. pen. a condamnat pe

același inculpat la pedeapsa de 1 (un) an închisoare.

În baza art. 33 lit.

a) - 34 lit. b) C. pen. s-a dispus executarea de către inculpat a pedepsei cele

mai grele de 1 (un) an închisoare.

În baza art. 81 C.

pen. a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an

închisoare, fixând termen de încercare de 3 ani, potrivit art. 82 C. pen. și

atrăgând, totodată, atenția inculpatului asupra consecințelor ce decurg din

prevederile art. 83 C. pen.

A interzis

inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a

II-a și lit. b) C. pen., în condițiile art. 71 C. pen. și a făcut aplicarea

prevederilor art. 71 alin. (5) C. pen.

A admis, în parte,

acțiunea civilă formulată de partea civilă Statul Român prin ANAF București și

a obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC P.I. SRL,

prin lichidator judiciar SP L. SPRL Alexandria, la plata sumei de 87.991 RON.

A respins cererea

părții civile, privind instituirea de măsuri asigurătorii, ca nefondată.

A dispus comunicarea

sentinței penale, după rămânerea definitivă, la ORC Teleorman.

Inculpatul a fost

obligat la plata cheltuielilor judiciare statului. Pentru a pronunța această

sentință penală, Tribunalul Teleorman a reținut următoarele:

La data de 1

octombrie 2007, lucrătorii de specialitate ai Gărzii Financiare - Secția

Teleorman au efectuat un control operativ inopinat, prin sondaj, la societatea

administrată de inculpat - SC P.I. SRL Alexandria, unde au constatat

inexistența evidenței financiar-contabile, sens în care au întocmit

procesul-verbal de constatare a contravenției financiar-contabile seria F nr.

00770332 din 1 octombrie 2007, semnat și însușit de către inculpat, prin care

s-a dispus întocmirea evidenței financiar-contabile, în termen de 30 zile.

Inculpatul nu s-a conformat

măsurii dispuse în termenul stabilit, așa încât organul de control a transmis

invitații la sediul social declarat al firmei, care au fost returnate pe

motivul lipsei destinatarului. Aceleași invitații s-au transmis inculpatului și

la domiciliul numitei M.C.A., de la care s-a primit confirmări de primire.

Din actele de

urmărire penală efectuate, s-a stabilit că la sediul social declarat al firmei

SC P.I. SRL Alexandria, își desfășoară activitatea o altă societate, respectiv

SC I. SRL Alexandria, administrată de numitul B.I., potrivit Contractului de

închiriere al terenului nr. 17919 din 25 septembrie 2007, construcția de pe

suprafața de teren fiind dobândită prin cumpărare de la numita C.P., mama

inculpatului. Față de constatările privind declararea fictivă a sediului social

al societății, organele de control ale Gărzii Financiare Teleorman, au

continuat verificările privind infracțiunea de evaziune fiscală, solicitând

D.G.F.P. Teleorman să efectueze controlul fiscal la sediul acesteia, în vederea

stabilirii obligațiilor fiscale datorate bugetului consolidat al statului de

către SC P.I. SRL Alexandria.

Inspecția fiscală

efectuată cu această ocazie a stabilit că, în perioada 22 iunie 2005 - 30

aprilie 2007, inculpatul nu a declarat și nu a achitat la bugetul consolidat al

statului, suma totală de 572.313 RON, reprezentând impozite, taxe și

contribuții, din care, impozite și contribuții reținute de la salariați, în

valoare de 44.548 RON.

În cursul cercetării

penale, inculpatul C.C.M. a declarat că s-a ocupat efectiv de administrarea

firmei, recunoscând că a avut cunoștință de termenul stabilit pentru întocmirea

evidenței contabile. A contestat însă actul de control întocmit de DGFP

Teleorman, cu privire la cuantumul sumelor datorate, solicitând efectuarea în

cauză a unei expertize judiciar contabile și a motivat că a fost în

imposibilitate de a achita obligațiile fiscale, datorită blocajului financiar.

A arătat, de asemenea, că nu a semnat actul de control, declarând că expertul

contabil - B.S. - a prestat servicii privind întocmirea bilanțului contabil pe

anul 2007, având atribuții de reprezentare a sa în fața organelor fiscale. Așa

cum s-a reținut de procuror, aceste susțineri ale inculpatului sunt

neîntemeiate, întrucât nu se coroborează cu vreun alt mijloc de probă.

În urma efectuării

expertizei judiciar - contabile solicitată de inculpat, a rezultat că acesta a

creat un prejudiciu total bugetului consolidat al statului în sumă de 87.991

RON, din care 41.443 RON reprezintă impozit pe profit sustras și 46.548 RON

reprezintă TVA sustrasă, stabilindu-se că, în lipsa identificării unor state de

salarii care să genereze obligația achitării unor impozite pe salarii sau

contribuții la asigurările sociale, cheltuielile cu salariile, inclusiv

obligațiile cu stopaj la sursă, identificate în balanțele de verificare pe anii

2006 și 2007, nu sunt deductibile fiscal și nu pot fi luate în calcul la

impozitul de profit. Expertul a concluzionat că sumele reprezentând salarii și

obligații bugetare aferente, au servit majorării bazei impozabile la impozitul

pe profit.

În raport de

concluziile raportului de expertiză contabilă, care au stabilit că prejudiciul

penal a fost cauzat de inculpat prin diminuarea bazei de impozitare, având ca

urmare sustragerea de impozit pe profit și T.V.A. aferentă, în valoare totală

de 87.991. RON, prin Ordonanța nr. 1717 P/2010 din data de 31 mai 2010 a

Parchetului de pe lângă Judecătoria Alexandria, s-a dispus schimbarea

încadrării juridice din art. 6 din Legea nr. 241/2005 în art. 9 alin. (1) lit.

c) din Legea nr. 241/2005.

Prin urmare, instanța

de fond a constatat că faptele inculpatului C.C.M., care în calitate de

împuternicit la SC P.I. SRL a omis să evidențieze în actele contabile ori în

alte documente legale operațiunile comerciale efectuate sau veniturile

realizate, având ca urmare imediată neplata obligațiilor fiscale către stat

prevăzute de lege, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de

evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.

Împotriva acestei

sentințe penale a declarat apel partea civilă, DGFP Teleorman, care a solicită

obligarea inculpatului la plata sumei cu care s-a constituit parte civilă

apelanta și care constituie măsuri asigurătorii asupra bunurilor mobile și

imobile ale inculpatului.

Prin Decizia penală

nr. 385/A din 7 decembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

II-a penală, privind pe inculpatul C.C.M., s-a respins, ca nefondat, apelul

declarat de partea civilă ANAF - DGFP Teleorman împotriva Sentinței penale nr.

106 din 17 iulie 2012 pronunțată de Tribunalul Teleorman în Dosarul nr.

5205/2/2011.

Pentru a decide

astfel, instanța de apel, examinând sentința penală pronunțată de Tribunalul

Teleorman sub aspectul motivelor de apel invocate, a constatat că prima instanță

a stabilit bine situația de fapt și a reținut vinovăția inculpatului pentru

săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, pentru care a fost condamnat la 1

an închisoare cu aplicarea art. 320

1

C. prov. pen. și art. 74 - 76

C. pen. și art. 81 - 82 C. pen.

În aprecierea

instanței de control judiciar, apelul formulat de DGFP Teleorman este nefondat,

atâta vreme cât a fost stabilit un prejudiciu printr-o expertiză contabilă care

nu a fost contestată, astfel că prejudiciul rămâne cel stabilit prin această

expertiză.

În ceea ce privește

cea de-a doua cerere privind instituirea sechestrului asigurător, acesta nu

poate fi impus atâta vreme cât nu sunt bunuri mobile sau imobile care să

aparțină debitorului - inculpat, iar măsura nu poate fi luată pentru bunuri care

vor aparține în viitor debitorului.

Împotriva acestei

decizii a formulat recurs partea civilă Agenția Națională de Administrare

Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice Teleorman solicitând, potrivit

motivelor de recurs depuse la dosar la momentul declarării acestei căi de atac

admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate și rejudecând, admiterea

cererii de constituire de parte civilă așa cum a fost formulată în fața primei

instanțe, cu obligarea inculpatului la plata sumei de 966.251 RON și a

majorărilor de întârziere calculate până la plata debitului.

Totodată s-a mai

arătat că în mod greșit, ambele instanțe nu s-au pronunțat asupra cererii

privind instituirea măsurilor asigurătorii și că instanța de apel a obligat

partea civilă la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat.

Recursul declarat de

partea civilă nu este întemeiat, pentru următoarele considerente:

Referitor la prima

critică formulată de recurenta parte civilă, în sensul că, în mod greșit

instanțele nu au dispus obligarea inculpatului la plata sumei de 966.251 RON și

a majorărilor de întârziere calculate până la plata debitului, analizând actele

și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că, în urma efectuării expertizei

judiciar-contabile solicitată de inculpat, a rezultat că acesta a creat un

prejudiciu total bugetului consolidat al statului în sumă de 87.991 RON, din

care 41.443 RON reprezintă impozit pe profit sustras și 46.548 RON reprezintă

TVA sustrasă, stabilindu-se că, în lipsa identificării unor state de salarii

care să genereze obligația achitării unor impozite pe salarii sau contribuții

la asigurările sociale, cheltuielile cu salariile, inclusiv obligațiile cu

stopaj la sursă, identificate în balanțele de verificare pe anii 2006 și 2007,

nu sunt deductibile fiscal și nu pot fi luate în calcul la impozitul de profit,

concluzionându-se că sumele reprezentând salarii și obligații bugetare

aferente, au servit majorării bazei impozabile la impozitul pe profit.

Înalta Curte mai

constată că raportul de expertiză contabilă, ale cărui concluzii au stabilit că

prejudiciul penal a fost cauzat de inculpat prin diminuarea bazei de

impozitare, având ca urmare sustragerea de impozit pe profit și T.V.A.

aferentă, în valoare totală de 87.991 RON, nu a fost niciodată contestat de

recurenta parte civilă, astfel încât, în mod corect, ambele instanțe au

apreciat că prejudiciul este cel stabilit prin expertiză.

În ceea ce privește

cea de a doua critică formulată de recurenta parte civilă, în sensul că, în mod

greșit, ambele instanțe, nu au dispus instituirea măsurilor asigurătorii asupra

bunurilor inculpatului, Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului,

apreciază că și această critică este nefondată.

Măsurile asigurătorii

sunt măsuri procesuale cu caracter real care au ca efect indisponibilizarea

bunurilor mobile și imobile care aparțin inculpatului și părții responsabile

civilmente în vederea confiscării speciale, a acoperirii despăgubirilor civile

și a executării pedepsei amenzii, garantând astfel executarea obligațiilor de

ordin patrimonial ce decurg din rezolvarea acțiunii penale și acțiunii civile

în cadrul procesului penal.

Potrivit

dispozițiilor art. 163 alin. (2) C. proc. pen., măsurile asigurătorii în

vederea reparării pagubei se pot lua asupra bunurilor inculpatului sau părții

responsabile civilmente, până la concurența valorii probabile a pagubei.

Raportând

considerațiile teoretice mai sus arătate la speța dedusă judecății, Înalta

Curte constată că, în mod corect, ambele instanțe nu au dispus luarea unei

astfel de măsuri (în speță sechestrul asigurător) în condițiile în care, în

patrimoniul debitorului inculpat C.C.M. sau al părții responsabile civilmente

Se P.I. SRL nu au fost identificate bunuri mobile sau imobile care să aparțină

acestora, cu precizarea că măsura nu poate fi luată pentru bunuri care vor

aparține în viitor debitorului.

În ceea ce privește

cea de a treia critică formulată de recurenta parte civilă, în sensul că în mod

greșit, s-a dispus obligarea sa de către instanța de apel la plata

cheltuielilor judiciare, Înalta Curte o apreciază tot neîntemeiată, având în

vedere că, potrivit dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., în cazul

declarării apelului, cheltuielile judiciare sunt suportate de către persoana

căreia i s-a respins apelul.

Or, din examinarea

deciziei pronunțate de instanța de apel rezultă că partea civilă a fost cea

care a promovat apelul în cauză și căreia i-a fost respinsă, ca nefondată,

această cale de atac, astfel încât, în mod corect, a fost obligată la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

Mai trebuie precizat

că, deși recurenta parte civilă nu a indicat niciunul dintre temeiurile de

casare prevăzute de dispozițiile art. 385

9

C. proc. pen., Înalta

Curte a apreciat că susținerile acesteia se încadrează în dispozițiile pct. 17

2

ale art. 385

9

din același cod, prin prisma căruia au fost analizate

criticile invocate, apreciate ca nefondate, pentru considerentele mai sus

arătate.

Față de

considerentele arătate mai sus, constatând nefondate motivele de recurs

invocate și nerezultând vreun motiv de casare din cele prevăzute de art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., care să poată fi luat în considerare din oficiu,

Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) din același cod

urmează a respinge ca nefondat recursul părții civile Agenția Națională de

Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice Teleorman.

Totodată, în baza

art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul parte civilă va fi obligată la

plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de partea civilă Agenția Națională de Administrare

Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice Teleorman împotriva Deciziei

penale nr. 385/A din 7 decembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a II-a penală, privind pe inculpatul C.C.M.

Obligă recurenta

parte civilă la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul

apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat în sumă de 50 RON,

se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 9 mai 2013.

Procesat de GGC - LM