ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3452/2013

Asupra recursului penal de față ; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 174 din data de 27 noiembrie 2012 a Tribunalului Teleorman, pronunțată în Dosarul nr. 4545/87/2012 a fost respinsă cererea de restituire a cauzei pentru refacerea urmăririi penale, conform art. 332 C. proc. pen., formulată de inculpații P.D.F. și P.V.S., prin apărător ales, ca nefondată. În baza art. 6 1 din Legea 78/2000 cu aplicarea art. 41-42 C. pen., art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen. - art. 76 lit. d) C. pen. a fost condamnat inculpatul S.I., la pedeapsa închisorii de 1 (un) an. În baza art. 26 rap. la art. 257 C. pen. cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc.

pen., art. 74 alin. (1) lit. a), c) - art. 76 lit. d) C. pen. a fost condamnat inculpatul P.D.F., la pedeapsa de 1 (un) an închisoare. În baza art. 257 C. pen. cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen., art. 76 lit. d) C. pen. a fost condamnat inculpatul P.V.S., la pedeapsa de 1 (un) an închisoare. În baza art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a pedepselor aplicate fiecărui inculpat, s-a fixat termen de încercare de 3 ani pentru fiecare inculpat, conform art. 82 C. pen. și s-a atras atenția acestora asupra consecințelor ce decurg din aplicarea art. 83 C. pen. I s-au interzis inculpaților drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a și lit. b) C. pen.

în condițiile art. 71 C. pen. și s-a făcut aplicarea în fiecare caz, în parte, a dispozițiilor art. 71 alin. (5) C. pen. S-a dispus deducerea din pedeapsa aplicată inculpatului S.I. a duratei reținerii dispusă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman prin Ordonanța nr. 304 din 02 octombrie 2012, de la 02 octombrie 2012 ora 11,00 până la 03 octombrie 2012, ora 11,00, conform art. 88 C. pen. În baza art. 257 alin. (2) C. pen. raportat la art. 118 lit. d) C. pen. s-a confiscat de la inculpatul P.V.S. suma de 900 lei și de la inculpatul P.D.F. suma de 100 lei. În baza art. 191 C. proc. pen. a fost obligat fiecare inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reținut următoarele: Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman cu nr. 304/ P din 10 octombrie 2012 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpaților S.I.

pentru comiterea infracțiunii de cumpărare de trafic de influență, prev. de art. 6/1 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41-42 C. pen., P.D.F. pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de trafic de influență prev. de art. 26 raportat la art. 257 C. pen., P.V.S. pentru comiterea infracțiunii de trafic de influență, prev. de art. 257 C. pen. S-a reținut, în esență, că la finele lunii august 2012 inculpatul S.I. a oferit și dat suma de 1.000 lei prin intermediul martorului C.M.R., inculpatului P.V.S., pentru ca acesta, prin influența pe care o avea față de polițistul examinator din cadrul S.P.C.R.P.C.Î.V. Teleorman, să-i asigure promovarea examenului auto, proba practică.

În același fel a procedat inculpatul S.I. și în cazul martorului B.I., căruia, în prima parte a anului 2012 i-a promis suma de 800 lei, pentru ca acesta, prin relațiile sale, să-l ajute să promoveze examenul auto - proba practică. În cazul inculpatului P.D.F.n s-a reținut că, acesta a primit suma de 1.000 lei de la martorul C.M.R., primită la rându-i de la inculpatul S.I., pentru a fi oferită instructorului auto P.V.S., iar acesta din urmă, uzând de influența pe care pretindea că o are față de polițiștii examinatori din cadrul S.P.C.R.P.C.Î.V. Teleorman, să asigure inculpatului Suhăianu promovarea examenului auto, proba practică. Cât privește pe inculpatul P.V.S., în actul de sesizare s-a reținut că a pretins și primit suma de 1.000 lei, promițând că prin relațiile pe care le are la polițiștii examinatori din cadrul S.P.C.R.P.C.Î.V.

Teleorman, va asigura promovarea examenului auto, proba practică, pentru inculpatul S.I.

Actul de sesizare a instanței s-a întemeiat pe următoarele mijloace de probă: referat datat 31 mai 2012 privind analiza convorbirilor telefonice înregistrate în baza autorizației din 18 mai 2012 a Judecătoriei Turnu Măgurele, fila 2, dosar, proces verbal din 01 iunie 2012, fila 3 dosar urmărire penală, încheierea 5 din 18 mai 2012 a Judecătoriei Turnu Măgurele, autorizația emisă de judecătorie, ordonanță de delegare agent de poliție pentru întocmirea proceselor verbale de redare convorbiri telefonice, rezoluții de începere a urmăririi penale față de inculpați, referate privind autorizarea, interceptarea, localizarea și înregistrarea discuțiilor telefonice, încheierile nr. 107 din 5 iunie 2012 și nr. 146 din 16 august 2012 ale Tribunalului Teleorman, 27, autorizațiile din 5 iunie 2012 și din 16 august 2012, ordonanța din 14 august privind delegarea ofițerilor de poliție judiciară din cadrul D.G.A.

B.A.

Teleorman, referat privind autorizarea, interceptarea, localizarea și înregistrarea discuțiilor telefonice din data de 29 august 2012, încheierea nr. 153 din 29 august 2012 a Tribunalului Teleorman, autorizațiile din 29 august 2012, ordonanță din 4 septembrie 2012, procese verbale încheiat de D.G.A., Biroul Județean Anticorupție Teleorman datate 10 septembrie 2012, 1 octombrie 2012, ordonanțe din 7 septembrie 2012 și 2 octombrie 2012 emise de procuror privind autorizarea cu titlu provizoriu a interceptării și înregistrării convorbirii telefonice, încheierile din 10 septembrie 2012 și din 4 octombrie 2012 ale Tribunalului Teleorman, referat întocmit de procuror la data de 10 septembrie 2012, autorizațiile din 10 septembrie 2012, referat privind autorizarea solicitării datelor generate sau prelucrate în condițiile Legii nr. 82/2012, din 11 septembrie 2012, încheierea nr. 163 din 11 septembrie 2012 a Tribunalului Teleorman, autorizația din 11 septembrie 2012, D.V.D.

ce constituie suport imprimare listing apeluri telefonice, D.V.D. Verbatim suport de imprimare înregistrări ambientale din 2 octombrie 2012, ordonanța din 8 octombrie 2012 privind încetarea imediată a interceptărilor și înregistrărilor convorbirilor telefonice, adresa din 2012 ce privește acte din Dosar nr. 38/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman, proces verbal din 30 mai 2012 de redare convorbire din data de 23 mai 2012, suport magnetic: C.D. conținând convorbiri telefonice, fila 92, D.V.D. 27 iulie 2012, 26 septembrie 2012 și 09 octombrie 2012 ce conțin convorbiri telefonice interceptate în baza autorizațiilor emise de tribunal, note de redare convorbiri, proces verbal din 2 octombrie 2012, fișă școlarizare din 14 martie 2012, cerere de prezentare la examen pentru obținere permis auto, declarație martor I.C., declarații inculpați, declarații învinuiți B.I.

și C.M.R., ordonanță de reținere pentru inculpat S.I., fila 175, procese verbale de prezentare material de urmărire penale, delegații avocați. La termenul de judecată din 27 noiembrie 2012, și înainte de începerea cercetării judecătorești, inculpații sus-menționați au solicitat personal să fie judecați în temeiul procedurii simplificate prevăzute de Legea nr. 202/2010, arătând pe rând, în declarațiile date, că recunosc vinovăția în comiterea faptelor pentru care sunt trimiși în judecată și nu au probe de solicitat în apărare, în afara înscrisurilor în circumstanțiere. Cererile formulate de inculpați au fost admise de instanță la același termen de judecată având în vedere dispozițiile art. 320 1 alin. (1) C. proc.

pen., potrivit cărora „ până la începerea cercetării judecătorești, inculpatul poate declara personal sau prin înscris autentic că recunoaște săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare a instanței și nu solicită administrarea de probe, cu excepția înscrisurilor în circumstanțiere”, privite în corelare cu prevederile alin. (4) ale aceluiași articol, instanța de fond constatând că faptele inculpaților sunt stabilite și sunt suficiente date cu privire la persoana acestora, care să permită stabilirea unei pedepse în cazul fiecăruia dintre ei. S-au depus în circumstanțiere următoarele înscrisuri: caracterizări cu privire la persoana inculpaților, certificate de naștere din care rezultă că inculpații P. și P. au minori în întreținere.

Analizând materialul probator aflat la dosar, astfel cum a fost evidențiat mai sus și însușit de inculpați, tribunalul a constatat și reținut următoarele: Inculpatul S.I., agent de securitate în cadrul SC I.P. SRL, a urmat în primăvara anului 2012 cursurile de pregătire a conducătorilor de autovehicule SC P. SRL Alexandria, în vederea obținerii permisului de conducere. La examenul auto din data de 19 aprilie 2012 inculpatul a fost respins iar la data de 22 mai 2012 acesta a promovat proba teoretică, fiind însă respins la examenul auto practic (traseu), susținut în aceeași zi. Din convorbirea telefonică purtată de inculpat în aceeași zi (23 mai 2012) cu martorul B.I. a rezultat că acesta din urmă a propus inculpatului, ca la următorul examen auto, să-i asigure promovarea examenului auto proba practică, prin intervențiile pe care urma să le facă în acest sens.

Siguranța cu care martorul B.I. i-a relatat despre„ omul lui din Alexandria” l-a determinat pe inculpatul S.I. să accepte propunerea, evident în schimbul plății unei sume de 800 lei, solicitată în mod expres de B.I. Convorbirea telefonică purtată între cei doi la data de 23 mai 2012 a fost interceptată și înregistrată cu autorizarea Judecătoriei Turnu Măgurele, prin încheierea din 18 mai 2012. Promovarea probei teoretice a examenului auto a fost obținută de inculpatul S.I. abia la data de 16 august 2012, după ce fusese declarat respins la alte patru încercări. Susținerea probei practice a fost stabilită la data de 07 septembrie 2012. În acest interval de timp, inculpatul S.I. i-a cerut „sprijinul” șefului său, martorul C.M.R., întrebându-l dacă „ are pe cineva care să-l ajute la traseu”, abandonând astfel relația B.I.

La discuția dintre inculpat și martorul C. a participat și un alt salariat al unității, inculpatul P.D.F., care s-a oferit să-l ajute pe inculpat, scop în care i-a cerut „ un răgaz să se intereseze”. Din probatoriul administrat a rezultat că inculpatul P.D. l-a contactat pe prietenul său, inculpatul P.V.S., de profesie instructor auto, care, în schimbul sumei de 1.000 lei l-a asigura că va „ interveni” la polițistul examinator din cadrul S.P.C.R.P.C.Î.V. Teleorman, pentru ca inculpatul S.I. să promoveze examenul auto proba practică. Pentru a fi convingător, inculpatul P.V. i-a cerut și o copie după actul de identitate al inculpatului Suhăianu pentru a o înmâna polițistului examinator. Legătura infracțională dintre inculpatul S.I.

și inculpatul P.D.F. a fost asigurată de martorul C.M.R., care asigura astfel transmiterea informațiilor. S-a reținut ca relevantă în acest sens, discuția purtată între inculpatul Suhăianu și martorul C.M.R., șeful său, la data de 27 august 2012, ora 10,43 și evidențiată în nota de redare aflată la fila 102, dosar urmărire. Din conținutul acestei convorbiri rezultă faptul că martorul C. se interesează la inculpat dacă a dat banii către intermediar, inculpatul P.F., pentru a-și asigura în acest fel promovarea examenului proba practică. Inculpatul S.I. a replicat în aceea împrejurare că ”(…) Păi n-am vorbit, m-a sunat atunci și mi-a zis (…) A zis că să vă dau dumneavoastră banii și copia” în timp ce martorul C. i-a spus:” Păi ce să-mi dai mie ? Nu ți-am zis că nu mai vin încolo?

Vino tu la Zimnicea și dă-i (…) grăbește-te bă că iar tragi ca prima oară”. La aceeași dată și după discuția purtată cu martorul C., inculpatul S.I. a luat legătura telefonic cu inculpatul P.D.F., acesta întrebând dacă a făcut rost „ de alea”, referindu-se implicit la bani și copia actului de identitate iar la răspunsul afirmativ al inculpatului Suhăianu au convenit să se întâlnească (convorbirea din 27 august 2012, ora 11,31). S-a mai reținut că la data de 28 august 2011, între inculpatul S.I. și martorul C. a avut loc o altă discuție prin care cel din urmă l-a avertizat pe S.I. „să-și țină gura” și să nu „ spună nici la prietenii lui”, întrucât pe urmă „aude ăia și iar îi anchetează pe afurisiții ăia”.

Îndemnul la discreție totală făcut de martorul C. lui S.I. a fost invocat în raport de faptul că „omul cu relațiile”, inculpatul P.V.S. a mai fost cercetat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman tot pentru comiterea unei infracțiuni de trafic de influență dar din lipsă de probe certe și concludente s-a dat o soluție de neurmărire penală. La începutul lunii septembrie inculpatul S.I. a înmânat suma de 1.000 lei, ce urma să ajungă la polițistul examinator în vederea promovării examenului auto proba practică, către inculpatul P.D., acesta din urmă oprind suma de 100 lei, pentru serviciile de intermediere efectuate, iar restul de 900 lei a înmânat-o inculpatului P.V.S. La data de 04 septembrie 2012 inculpatul P.D.

l-a apelat telefonic pe inculpatul P.V. pentru a-i aminti despre „ajutorul” promis lui S.I., care urma să susțină examenul auto la proba practică la data de 07 septembrie 2012, fiind asigurat că totul „. e ok” și că”. nu e problemă mă, stai potolit”. În aceste condiții, inculpatul P.D.F. i-a comunicat inculpatului S.I. discuția avută cu instructorul auto, asigurându-l încă o dată că” E totul rezolvat. Te duci fără grijă, e treaba bună, stai liniștit”. Conform declarației date de inculpatul P.V. coroborată cu celelalte mijloace de probă aflate la dosar, acesta nu a mai acționat în direcția polițistului examinator, ci a folosit suma respectivă în interesul său personal. Astfel, în situația în care „ clientul” promova examenul, lui îi rămâneau cei 900 lei ( ceea ce s-a și realizat, conform declarației date), iar dacă „ acea persoană nu promova examenul îi restituiam bani.”(declarație inculpat P.V.S.).

La data de 7 septembrie 2012 inculpatul S.I. a susținut examenul auto, proba practică pe care l-a promovat, polițist examinator fiind martorul I.C. Audiat fiind în cursul urmăririi penale, martorul I.C. a declarat că îl cunoaște pe inculpatul P.V.S., care este instructor auto, însă nu a pretins și nu a primit vreo sumă de bani de la acesta ori de la alte persoane pentru promovarea examenului auto. Nu îl cunoaște pe inculpatul S.I. (declarație martor din 03 octombrie 2012). Imediat după ce a aflat că a promovat examenul inculpatul S.I. i-a adus la cunoștință acest fapt martorului C.M.R. care, i-a făcut legătura cu ceilalți inculpați și care i-a arătat astfel cum „se înfăptuiește un lucru bine gândit”, martorul spunând cu aceea ocazie că: Așa se face treaba.

Nu cum ai făcut tu.” În cursul urmăririi penale dar și în instanță, inculpații au avut o atitudine sinceră, recunoscând comiterea faptelor, astfel cum au fost prezentate mai sus, solicitând judecata în temeiul probatoriului administrat de organul de urmărire penală, pe care și l-ai însușit și nu l-au contestat. Față de situația de fapt expusă și luând act de declarațiile inculpaților, astfel cum au fost date la termenul de judecată din 27 noiembrie 2012, tribunalul a constatat că faptele săvârșite de aceștia constituie infracțiuni, după cum urmează: Fapta inculpatului S.I. care în cursul lunii mai 2012 a promis și s-a oferit să de-a o sumă de 800 lei unei persoane (martorul B.I.), care a lăsat să creadă că are influență asupra unui funcționar - polițist examinator în cadrul examenului de promovare auto, din cadrul S.P.C.R.P.C.Î.V.

Teleorman, pentru a-l determina să facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu, respectiv să asigure promovarea examenului auto, proba practică, de către inculpatul S.I., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 6/1 din Legea nr. 78/2000 (infracțiunea de cumpărare de trafic de influență). Cum în cursul lunii august și septembrie 2012 inculpatul S.I. a săvârșit aceeași faptă, în relație infracțională de data aceasta cu inculpații P. și P. și materializată prin darea unei sume de bani, respectiv de 1.000 lei, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale și care reprezintă conținutul aceleiași infracțiuni, prev. de art. 6/1 din Legea nr. 78/2000, în sarcina inculpatului S.I.

s-a reținut la încadrarea juridică forma continuată a infracțiunii susmenționate, și anume art. 6/1 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 C. pen. Fapta inculpatului P.D.F. care, în cursul lunii august 2012, în urma intervenției făcute asupra sa de martorul C.R., s-a oferit să-l ajute pe inculpatul S.I. în promovarea examenului auto, proba practică, primind de la acesta din urmă suma de 1.000 lei (din care și-a însușit 100 lei) ce urma a fi dată inculpatului P.V.S., instructor auto, persoană „agreată” de examinatorul din cadrul S.P.C.R.P.C.Î.V. Teleorman, pentru asigurarea promovării examenului auto, în urma intervenției la examinator, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la infracțiunea de trafic de influență, prev. de art. 26 rap.

la art. 257 C. pen. Fapta inculpatului P.V.S. care, în cursul lunii august și septembrie 2012 a pretins și acceptat promisiunea de a primi bani, lăsând să se înțeleagă că are influență asupra unui funcționar din cadrul S.P.C.R.P.C.Î.V. Teleorman, pentru a-l determina să facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu, respectiv să asigure promovarea examenului auto, proba practică, de către inculpatul S.I., constituie infracțiunea de trafic de influență, prevăzută de art. 257 C. pen. Instanța de fond a reținut că infracțiunile comise de inculpați se înscriu în categoria infracțiunilor de corupție, iar acest fenomen constituie o amenințare pentru democrație, preeminența dreptului și drepturilor omului, subminează principiile de bună administrare, echitate și justiție socială, denaturează concurența și pune în pericol stabilitatea instituțiilor democratice și bazele morale ale societății.

S-a respins cererea formulată de inculpații P.D.F. și P.V.S., de restituirea a cauzei la procuror în temeiul art. 332 alin. (2) C. proc. pen. pe motiv că nu există un proces verbal la dosar de sesizare din oficiu în cazul faptei comise de inculpatul P.V.S., ca neîntemeiată, întrucât situația invocată de aceștia nu se regăsește în nici unul din cazurile prevăzute de articolul de lege invocat. Împotriva acestei sentințe penale au declarat apel inculpatul P.D. și P.V. pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând două motive și anume: 1. greșita soluționare a excepțiilor invocate, respectiv a neregularității actului de sesizare a instanței, constând în aceea că s-a început urmărirea penală fără să existe la dosar nici un proces - verbal de sesizare privind faptele pentru care au fost cercetați, conform art. 221 C. proc.

pen. rap. la art. 228 alin. (1) C. proc. pen.; 2. pedepsele aplicate au fost greșit individualizate în raport de prevederile art. 72 C. pen. Pentru primul motiv de apel, inculpații au solicitat, în urma rejudecării „să fie admisă excepția invocată și în baza art. 332 alin. (2) C. proc. pen. rap. la art. 228 alin. (1) C. proc. pen. și art. 221 alin. (1) C. proc. pen., cauza să fie restituită la procuror pentru refacerea urmăririi penale”: Referitor la cel de-al doilea motiv de apel, inculpații au solicitat, în principal, achitarea în baza art. 181 C. pen., iar, în subsidiar, reducerea pedepselor de câte 1 an închisoare, prin acordarea unei eficiențe sporite circumstanțelor atenuante reținute în favoarea celor doi inculpați, cu menținerea aplicării art. 81 - 82 C. pen.

Prin Decizia penală nr. 90/ A din 22 martie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, s-au respins ca nefondate apelurile declarate de inculpați împotriva sentinței penale nr. 174 din 27 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Teleorman în Dosarul nr. 4545/87/2012. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut, în esență, că în ceea ce privește primul motiv de apel sesizarea instanței de fond s-a făcut prin rechizitoriu, cu îndeplinirea condițiilor legale de fond și de procedură. Cazurile de restituire pentru refacerea urmăririi penale sunt enumerate limitativ de art. 332 alin. (2) C. proc. pen., iar în această enumerare nu se regăsește motivul la care fac referire inculpații, respectiv la prelucrarea interceptărilor telefonice dintr-un alt dosar penal.

Din actele dosarului rezultă că organul de urmărire penală a procedat corect, utilizând interceptările în prezenta cauză, în conformitate cu prevederile art. 91 alin. (5) C. proc. pen. În același sens, s-a reținut că inculpații au solicitat aplicarea art. 320 1 C. proc. pen., însușindu-și, în totalitate, probatoriul administrat în cauză, adică inclusiv interceptările telefonice, pe care acum încearcă să le conteste. Curtea a mai reținut că actele comise de cei doi inculpați au fost judicios încadrate juridic în infracțiunile de: trafic de influență pentru inculpatul P.V.S. (prev. de art. 257 C. pen., cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen., art. 74 alin. (1) lit. a), c) C. pen. și art. 76 lit. d) C. pen.) și complicitate la trafic de influență pentru inculpatul P.D.F.

(prev. de art. 26 rap. la art. 257 C. pen., cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen. și art. 76 lit. d) C. pen.). Individualizarea pedepselor aplicate fiecărui inculpat, de câte 1 an închisoare, cu aplicarea art. 81-82 C. pen., s-a făcut în conformitate cu prevederile art. 72 C. pen., ținându-se seama de gradul de pericol social cunoscut al acestor infracțiuni, de împrejurările reale ale comiterii faptelor, de valoarea sumei de bani în baza căreia trebuia să fie traficată influența pentru obținerea permisului de conducere (proba practică) pentru inculpatul S.I. și de circumstanțele personale ale celor doi inculpați, respectiv conduita bună înainte de comiterea infracțiunilor și comportarea sinceră în cursul procesului penal.

S-a apreciat că, deși suma de bani oferită este relativ mică, faptele pentru care au fost trimiși în judecată inculpații sunt grave, înscriindu-se în fenomenul corupției, prin acestea fiind alterate relațiile sociale privitoare la activități de interes public. În consecință, sunt inaplicabile disp. art. 181 C. pen., care reglementează faptele care nu prezintă pericolul social al unei infracțiuni. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul P.V.S. care a invocat cazul de casare prev. de art. 385 9 alin. (1) pct. 171 C. proc. pen. și a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și pronunțarea unei hotărâri de achitare în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap la art. 10 lit. b) 1 C. proc.

pen. cu aplicarea art. 90 C. pen. A mai solicitat inculpatul ca, în subsidiar să se dispună reindividualizarea judiciară a pedepsei și aplicarea unei pedepse într-un cuantum care să permită aplicarea art. 81 C. pen. A arătat că ambele instanțe în mod greșit au dispus respingerea solicitării privind nulitatea actelor de la urmărirea penală, apreciind că, chiar dacă restituirea cauzei la procuror nu se circumscrie disp. art. 332 C. proc. pen. probele pe care se întemeiază rechizitoriul respectiv lipsa rezoluției începerii urmăririi penale, nerespectarea disp. art. 911 și art. 913 alin. (1) și 3) C. proc. pen., sunt anulabile impunându-se refacerea lor. Recursul este nefondat. Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma criticilor formulate de inculpatul P.V.S.

și a dispozițiilor art. 385 9 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că hotărârea atacată este legală și temeinică urmând a o menține ca atare. Efectuând propriul examen în limitele investirii sale, instanța de recurs constată că în cauză au fost administrate toate probele necesare aflării adevărului în baza cărora s-au reținut corect starea de fapt, încadrarea juridică dată faptelor și vinovăția recurentului-inculpat. Astfel, probatoriul administrat relevă faptul că în cursul lunii august 2012, inculpatul P.D.F. s-a oferit să-l ajute pe inculpatul S.I. în promovarea examenului auto (proba practică) și a primit de la acesta din urmă, suma de 1 000 lei din care i-a dat 900 lei inculpatului P.V.S.

(instructor auto), pentru a interveni la examinatorul din cadrul S.P.C.R.P.C.I.V. Teleorman. La judecarea cauzei în fond, înainte de începerea cercetării judecătorești, inculpații au declarat personal că recunosc săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare a instanței și au solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, în condițiile impuse de art. 320 1 C. pen. Verificându-se condițiile incidenței disp. art. 3201 C. proc. pen. s-au reținut următoarele: Inculpatul S.I., agent de securitate în cadrul SC I.P. SRL, a urmat în primăvara anului 2012 cursurile de pregătire a conducătorilor de autovehicule SC P. SRL Alexandria, în vederea obținerii permisului de conducere.

La examenul auto din data de 19 aprilie 2012 inculpatul a fost respins iar la data de 22 mai 2012 acesta a promovat proba teoretică, fiind însă respins la examenul auto practic (traseu), susținut în aceeași zi. Din convorbirea telefonică purtată de inculpat în aceeași zi (23 mai 2012) cu martorul B.I. a rezultat că acesta din urmă a propus inculpatului, ca la următorul examen auto, să-i asigure promovarea examenului auto proba practică, prin intervențiile pe care urma să le facă în acest sens. Siguranța cu care martorul B.I. i-a relatat despre „omul lui din Alexandria” l-a determinat pe inculpatul S.I. să accepte propunerea, evident în schimbul plății unei sume de 800 lei, solicitată în mod expres de B.I.

Convorbirea telefonică purtată între cei doi la data de 23 mai 2012 a fost interceptată și înregistrată cu autorizarea Judecătoriei Turnu Măgurele, prin încheierea nr. 5 din 18 mai 2012. Promovarea probei teoretice a examenului auto a fost obținută de inculpatul S.I. abia la data de 16 august 2012, după ce fusese declarat respins la alte patru încercări. Susținerea probei practice a fost stabilită la data de 07 septembrie 2012. În acest interval de timp, inculpatul S.I. i-a cerut „sprijinul” șefului său, martorul C.M.R., întrebându-l dacă „ are pe cineva care să-l ajute la traseu”, abandonând astfel relația B.I. La discuția dintre inculpat și martorul C. a participat și un alt salariat al unității, inculpatul P.D.F., care s-a oferit să-l ajute pe inculpat, scop în care i-a cerut „un răgaz să se intereseze”.

Din probatoriul administrat a rezultat că inculpatul P.D. l-a contactat pe prietenul său, inculpatul P.V.S., de profesie instructor auto, care, în schimbul sumei de 1.000 lei l-a asigura că va „interveni” la polițistul examinator din cadrul S.P.C.R.P.C.Î.V. Teleorman, pentru ca inculpatul Suhăianu Ionel să promoveze examenul auto proba practică. Pentru a fi convingător, inculpatul P.V. i-a cerut și o copie după actul de identitate al inculpatului S.I. pentru a o înmâna polițistului examinator. Legătura infracțională dintre inculpatul S.I. și inculpatul P.D.F. a fost asigurată de martorul C.M.R., care efectua astfel transmiterea informațiilor. S-a reținut ca relevantă, în acest sens, discuția purtată între inculpatul S.I.

și martorul C.M.R., șeful său, la data de 27 august 2012, ora 10,43 și evidențiată în nota de redare aflată la fila 102, dosar urmărire. Din conținutul acestei convorbiri rezultă faptul că martorul C.M.R. se interesează la inculpat dacă a dat banii către intermediar, inculpatul P.F., pentru a-și asigura în acest fel promovarea examenului proba practică. Inculpatul S.I. a replicat în aceea împrejurare că ”(…) Păi n-am vorbit, m-a sunat atunci și mi-a zis (…) A zis că să vă dau dumneavoastră banii și copia” în timp ce martorul Cocoș i-a spus:” Păi ce să-mi dai mie ? Nu ți-am zis că nu mai vin încolo? Vino tu la Zimnicea și dă-i (…) grăbește-te bă că iar tragi ca prima oară”. La aceeași dată și după discuția purtată cu martorul C., inculpatul S.I.

a luat legătura telefonic cu inculpatul P.D.F., acesta întrebând dacă a făcut rost „de alea”, referindu-se implicit la bani și copia actului de identitate iar la răspunsul afirmativ al inculpatului S.I. au convenit să se întâlnească (convorbirea din 27 august 2012, ora 11,31). S-a mai reținut că la data de 28 august 2011, între inculpatul S.I. și martorul C. a avut loc o altă discuție prin care cel din urmă l-a avertizat pe S.I. „să-și țină gura” și să nu „spună nici la prietenii lui”, întrucât pe urmă „aude ăia și iar îi anchetează pe afurisiții ăia”. Îndemnul la discreție totală făcut de martorul C. lui S.I. a fost invocat în raport de faptul că „omul cu relațiile”, inculpatul P.V.S. a mai fost cercetat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman tot pentru comiterea unei infracțiuni de trafic de influență dar din lipsă de probe certe și concludente s-a dat o soluție de neurmărire penală.

La începutul lunii septembrie inculpatul S.I. a înmânat suma de 1.000 lei, ce urma să ajungă la polițistul examinator în vederea promovării examenului auto proba practică, către inculpatul P.D., acesta din urmă oprind suma de 100 lei, pentru serviciile de intermediere efectuate, iar restul de 900 lei a înmânat-o inculpatului P.V.S. La data de 04 septembrie 2012 inculpatul P.D. l-a apelat telefonic pe inculpatul P.V. pentru a-i aminti despre „ajutorul” promis lui S.I., care urma să susțină examenul auto la proba practică la data de 07 septembrie 2012, fiind asigurat că totul „. e ok” și că”. nu e problemă mă, stai potolit”. În aceste condiții inculpatul P.D.F. i-a comunicat inculpatului S.I. discuția avută cu instructorul auto, asigurându-l încă o dată că” E totul rezolvat.

Te duci fără grijă, e treaba bună, stai liniștit”. Conform declarației date de inculpatul P.V. coroborată cu celelalte mijloace de probă aflate la dosar, acesta nu a mai acționat în direcția polițistului examinator, ci a folosit suma respectivă în interesul său personal. Astfel, în situația în care „ clientul” promova examenul, lui îi rămâneau cei 900 lei (ceea ce s-a și realizat, conform declarației date), iar dacă „ acea persoană nu promova examenul îi restituiam bani.”(declarație inculpat P.V.S.). La data de 7 septembrie 2012 inculpatul S.I. a susținut examenul auto, proba practică pe care l-a promovat, polițist examinator fiind martorul I.C. Audiat fiind în cursul urmăririi penale, martorul I.C.

a declarat că îl cunoaște pe inculpatul P.V.S., care este instructor auto, însă nu a pretins și nu a primit vreo sumă de bani de la acesta ori de la alte persoane pentru promovarea examenului auto. Nu îl cunoaște pe inculpatul S.I. (declarație martor din 03 octombrie 2012). Imediat după ce a aflat că a promovat examenul inculpatul S.I. i-a adus la cunoștință acest fapt martorului C.M.R., care, așa cum s-a arătat mai sus, i-a făcut legătura cu ceilalți inculpați și care i-a arătat astfel cum „se înfăptuiește un lucru bine gândit”, martorul spunând cu aceea ocazie că: Așa se face treaba. Nu cum ai făcut tu.” Față de situația de fapt expusă și luând act de declarațiile inculpaților, astfel cum au fost date la termenul de judecată din 27 noiembrie 2012, s-a constatat că faptele săvârșite de inculpatul P.V.S.

constituie infracțiune. Cererile formulate de inculpați au fost admise de instanță la același termen de judecată având în vedere dispozițiile art. 320 1 alin. (1) C. proc. pen., potrivit cărora „ până la începerea cercetării judecătorești, inculpatul poate declara personal sau prin înscris autentic că recunoaște săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare a instanței și nu solicită administrarea de probe, cu excepția înscrisurilor în circumstanțiere”, privite în corelare cu prevederile alin. (4) ale aceluiași articol. Instanța de fond constatând că faptele inculpaților sunt stabilite și sunt suficiente date cu privire la persoana acestora, care să permită stabilirea unei pedepse în cazul fiecăruia dintre ei, a dat eficiență beneficiului disp.

art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. În ceea ce privește cererea recurentului inculpat de achitare a sa în baza disp.art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) 1 C. proc. pen. raportat la art. 181 C. pen. și art. 91 C. pen. pentru infracțiunea prevăzută de art. 257 C. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aceasta este neîntemeiată reținând următoarele: Pentru a constitui infracțiune fapta unei persoane trebuie să prezinte pericol social adică să fie de natură a aduce atingere uneia dintre valorile sociale apărate de legea penală și pentru a cărei sancționare este necesară aplicarea unei pedepse. Pericolul social concret este pericolul pe care îl prezintă fapta săvârșită și este evaluat în concret de organele judiciare penale, ținând seama de vătămarea sau periclitarea efectivă a valorii sociale respective, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce în condițiile concrete ale săvârșirii faptei, de împrejurările acesteia.

Este cunoscut că pericolul social concret diferă, în cadrul aceluiași tip de infracțiune, de la o faptă concretă la alta. Evaluarea acestuia este importantă, pe de o parte pentru că lipsa în concret a gradului de pericol social specific infracțiunii duce, potrivit legii, la inexistența infracțiunii (art. 181 C. pen.), iar pe de altă parte pentru că în procesul de individualizare a pedepsei, gradul de pericol social al faptei este unul din criteriile prevăzute de lege pentru realizarea acestei individualizări.

În speță, ținând seama de modul și de mijloacele de săvârșire a faptei,de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum și de persoana și conduita inculpatului, relevate în considerentele deciziei atacate, ținând seama și de aspectele generale privind faptele care constituie încălcări ale normelor care reglementează relațiile sociale apărate de legea penală, nu se poate aprecia că fapta comisă de inculpatul P.V.S. nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, în cauză, infracțiunea prev. de art. 257 C. pen. Fapta inculpatului P.V.S. care, în cursul lunii august și septembrie 2012 a pretins și acceptat promisiunea de a primi bani, lăsând să se înțeleagă că are influență asupra unui funcționar din cadrul S.P.C.R.P.C.Î.V.

Teleorman, pentru a-l determina să facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu, respectiv să asigure promovarea examenului auto, proba practică, de către inculpatul S.I., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de art. 257 C. pen. Instanța a reținut în mod corect că infracțiunea comisă de inculpat se înscrie în categoria infracțiunilor de corupție, iar acest fenomen constituie o amenințare pentru democrație, preeminența dreptului și drepturilor omului, subminează principiile de bună administrare, echitate și justiție socială, denaturează concurența și pune în pericol stabilitatea instituțiilor democratice și bazele morale ale societății.

În ceea ce privește motivul de recurs formulat de recurentul inculpat vizând nulitatea actelor de urmărire penală pentru aspectele relevate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că sesizarea instanței de fond s-a făcut prin rechizitoriu, cu îndeplinirea condițiilor legale de fond și de procedură. Cazurile de restituire pentru refacerea urmăririi penale sunt enumerate limitativ de art. 332 alin. (2) C. proc. pen., iar în această enumerare nu se regăsește motivul la care face referire inculpatul, respectiv la prelucrarea interceptărilor telefonice dintr-un alt dosar penal. Așa cum rezultă din actele dosarului, organul de urmărire penală a procedat corect, utilizând interceptările în prezenta cauză, în conformitate cu prevederile art. 91 alin. (5) C. proc.

pen. De altfel, este de menționat, în acest context că inculpații au solicitat aplicarea art. 320 1 C. proc. pen., respectiv și-au însușit, în totalitate, probatoriul administrat în cauză, adică inclusiv interceptările telefonice, pe care prin criticile formulate încearcă să le conteste. Actele comise de inculpatul P.V.S. au fost judicios încadrate juridic în infracțiunea de trafic de influență pentru inculpatul prev. de art. 257 C. pen., cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen., art. 74 alin. (1) lit. a), c) C. pen. și art. 76 lit. d) C. pen.

Individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, de 1 an închisoare cu aplicarea art. 81-82 C. pen., s-a făcut în conformitate cu prevederile art. 72 C. pen., ținându-se seama de gradul de pericol social cunoscut al acestor infracțiuni, de împrejurările reale ale comiterii faptelor, de valoarea sumei de bani în baza căreia trebuia să fie traficată influența pentru obținerea permisului de conducere (proba practică) pentru inculpatul S.I. și de circumstanțele personale ale inculpatului, respectiv conduita bună înainte de comiterea infracțiunilor și comportarea sinceră în cursul procesului penal. În condițiile arătate, Înalta Curte apreciază că, deși suma de bani oferită este relativ mică, fapta pentru care a fost trimis în judecată inculpatul este gravă, înscriindu-se în fenomenul corupției, prin acestea fiind alterate relațiile sociale privitoare la activități de interes public.

Pedeapsa, astfel cum a fost individualizată, este proporțională cu gravitatea infracțiunii comise, este eficientă în ceea ce privește reeducarea inculpatului și, în același timp, descurajant în plan general și individual. Pentru aceste considerente, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.V.S. împotriva Deciziei penale nr. 90/ A din 22 martie 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va dispune obligarea recurentului inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, cheltuieli ocazionate de judecarea recursului formulat de acesta.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.V.S. împotriva Deciziei penale nr. 90/ A din 22 martie 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 7 noiembrie 2013.