ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3127/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3127/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursurilor

penale de față,

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I. Prin Sentința penală nr. 249/F din 22 mai

2009 pronunțată de Tribunalul Ialomița a respins cererea formulată de

inculpatul D.P., de schimbare a încadrării juridice a faptei săvârșite de

acesta, din art. 20 raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen., art. 176 lit. b)

C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. într-o infracțiune prevăzută de

art. 181 alin. (1) C. pen. cu art. 37 lit. b) C. pen. și două infracțiuni

prevăzute de art. 180 alin. (2) C. pen. cu art. 37 lit. b) C. pen.

În baza art. 20

raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen., art. 176 lit. b) C. pen. cu art. 37

lit. b) C. pen. a condamnat pe inculpatul D.P. la pedeapsa de 7 ani și 6 luni

închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza

a II-a și lit. b) C. pen. pentru infracțiunea de tentativă la omor deosebit de

grav.

În baza art. 71 C.

pen. interzice inculpatului pe durata executării pedepsei exercițiul

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

A dedus din pedeapsa

aplicată perioada reținerii și arestării preventive de la 7 august 2007 la 7

septembrie 2007.

A admis acțiunea

civilă formulată de partea civilă Spitalul Județean de Urgență Slobozia și în

baza art. 313 din O.U.G. nr. 72/2006 pentru modificarea și completarea Legii

nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, art. 14 C. proc. pen., art.

998 - 999 C. civ., a obligat inculpatul la plata sumei de 941,14 RON cu dobânda

legală, cu titlu de despăgubiri civile către această unitate.

A obligat inculpatul

către partea civilă D.G.I. la plata sumei de 10.000 RON daune morale și a

respins cererea formulată de aceeași parte civilă, de obligare a inculpatului

la daune materiale, ca fiind nedovedită.

A luat act că părțile

vătămate L.A.F. și S.G. nu s-au constituit părți civile.

În temeiul art. 7 alin.

(1) din Legea nr. 76/2008 a dispus prelevarea de probe biologice de la

inculpat.

În baza art. 191

alin. (1) C. proc. pen. a obligat inculpatul la 2.500 RON cheltuieli judiciare

către stat.

Pentru a pronunța

această sentință instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:

În noaptea de 16/17

iulie 2007, în jurul orelor 23,00 a avut loc o altercație între numita G.P. și

membrii familiei D., care s-a concretizat în faptul că în momentul în care

aceasta se întorcea din oraș îndreptându-se spre domiciliul său situat pe str.

S., dintr-un taxi au coborât S.N., D.G. și D.C. cu care a avut un schimb de

cuvinte, pe alocuri injurioase.

Simțindu-se

amenințată de aceștia a scos din geantă un spray lacrimogen pe care l-a folosit

împotriva celor trei, după care aceștia s-au retras în taxiuri și s-au

îndreptat spre strada în care locuiau.

Pentru aplanarea

conflictului părțile au sunat la poliție, iar primul apel recepționat a fost al

lui G.P.

Întrucât între părți

exista un conflict mai vechi, la locul incidentului s-a deplasat un echipaj de

poliție, un echipaj de jandarmi și două echipaje de poliție comunitară.

După ce au observat

că în cartier era liniște, echipajul de jandarmi s-a deplasat în oraș, zona

rămânând să fie supravegheată de poliția comunitară, în timp ce agenții de

poliție B.L.S. și I.N.G., aflați în autospecială s-au deplasat spre locul unde

se afla numita G.P., situată tot pe str. G.M.

În timp ce agentul de

poliție I.N.G. discuta cu numita G.P. pentru a-i consemna plângerea, colegul

său, agentul de poliție B.L. care se afla la volanul autospecialei, a observat

că din direcția Cosâmbești a trecut pe lângă el autovehiculul F.T. de culoare

albă, la volanul cărei se afla inculpatul D.P. Pe scaunul din dreapta

șoferului, agentul de poliție l-a recunoscut pe H.C., concubinul lui G.P., iar

între ei mai era o persoană pe care o cunoștea ca fiind poreclit „G.M.",

care ulterior a fost identificat ca fiind martorul P.G.

Imediat după ce

utilitara marca F. a trecut pe lângă echipajul de poliție, aceștia au auzit un

zgomot de tablă lovită. Verificând direcția din care a venit zgomotul, unul din

agenții de poliție a observat F. care era staționat pe str. G.M. în dreptul

intersecției cu str. R.V.

Din autoutilitara F.,

de pe scaunul din dreapta șoferului a coborât H.C. care a rămas în dreptul

portierei deschise, iar ușa din mijloc a autoutilitarei s-a deschis fiind

observate trei persoane înarmate cu diferite obiecte: bâtă, țeava metalică,

rangă.

În intersecție se

aflau cei din familia D. care au început să arunce cu pietre în autoutilitară

fapt ce i-a determinat pe ocupanți acesteia să urce la loc, mașina

îndreptându-se în direcția podului/DN 21.

Cei doi agenți de

poliție au solicitat martorei G.P. să întrerupă consemnarea plângerii și s-au

îndreptat cu autovehiculul din dotare spre intersecția dintre str. G.M. și str.

A.R.V.

Până să ajungă la

acel loc, autovehiculul F. în care se afla inculpatul cu celelalte persoane se

îndrepta către DN 21 înspre pod, iar în dreptul intersecției atât persoane

aflate acolo cât și polițiști comunitari le-au făcut semn să oprească F.

Echipajul de poliție s-a îndreptat și el către DN 21, însă nu a ajuns acolo,

deoarece a observat că autoutilitara, după efectuarea manevrei de întoarcere

venea din față spre localitatea Cosâmbești.

Agentul de poliție

care se afla la volanul autospecialei poliției - cu însemnele specifice precum

și semnalele acustice și luminoase în funcțiune - a efectuat semnal de oprire

precum și o încercare de blocare a drumului prin direcționarea mașinii către

axul șoselei, fără să forțeze blocarea pentru a nu risca un impact cu celălalt

autovehicul. Inculpatul D.P., ce a fost din nou recunoscut ca aflându-se la

volan, la rândul său a efectuat o manevră dreapta spre marginea drumului

reușind să treacă pe lângă mașina poliției, iar în momentul în care a ajuns în

dreptul intersecției cu str. A.R.V. a efectuat manevră stânga înspre grupul de

persoane, i-a lovit pe cei trei așa cum am arătat mai sus, după care a

continuat deplasarea până când nu a mai fost observat de către cei de față.

Cei trei răniți au

fost transportați la spital, iar în zonă au sporit forțele de ordine.

Organele de poliție,

sprijiniți de unii cetățeni au încercat să depisteze autoutilitara F.T.,

deplasându-se la locul unde ar fi putut fi ajuns.

Abia în ziua de 18

iulie 2007, această autoutilitară auto a fost depistată în Cartierul Bora, pe

str. G.M. în dreptul imobilului la familia S.I. și E.

Cele trei persoane au

fost expertizate medico-legal, și conform raportului de expertiză medico-legal

din 19 iulie 2007, D.G.I. a prezentat leziuni traumatice ce au necesitat 40 -

45 zile de îngrijiri medicale, raportul de expertiză medico-legal nr. X/2007,

L.A.F. a prezentat leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare 6 - 7

zile de îngrijiri medicale, raportul de expertiză medico-legal nr. X/2007, S.G.

a prezentat leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare 6 - 7 zile de

îngrijiri medicale.

Situația de fapt,

astfel cum a fost reținută este dovedită cu următoarele mijloace de probatorii:

procesul-verbal de cercetare la fața locului, procesul-verbal de verificare

tehnică auto, raportul agentului de poliție, rapoartele de activitate ale

polițiștilor comunitari, rapoartele de expertiză tehnică, declarațiile părților

civile, actele medico-legale, declarațiile martorilor, declarațiile

inculpatului, planșele fotografice.

II. Prin Decizia

penală nr. 256/A/07 decembrie 2009 Curtea de Apel București, secția penală și

pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul declarat de inculpatul

D.P. împotriva Sentinței penale nr. 249/F din 22 mai 2009 a Tribunalului

Ialomița.

A desființat în parte

sentința penală atacată și rejudecând:

În baza art. 20 C.

pen. raportat la art. 174 - 175 lit. i) - 176 lit. b) C. pen. cu aplicarea art.

37 lit. b) C. pen., 74 alin. (2) C. pen. și art. 80 C. pen. a condamnat pe

inculpatul D.P. la 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă

la omor deosebit de grav.

A aplicat

inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 2

ani după executarea pedepsei principale.

A făcut aplicarea

art. 71, 64 alin. (1) teza a II-a și lit. b) C. pen.

A menținut celelalte

dispoziții ale hotărârii atacate.

Conform art. 192

alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare în apel au rămas în sarcina

statului.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de prim control judiciar a reținut că situația de fapt și

încadrarea juridică a faptei au fost corect reținute de instanța de fond,

hotărârea aplicată fiind criticabilă doar sub aspectul cuantumului pedepsei

aplicate inculpatului, considerat ca fiind mult prea mare în raport cu datele

cauzei: luând în considerare nu numai gravitatea faptei comise dar și datele

personale ale inculpatului - căsătorit, cu doi copii minori în întreținere,

avea un loc de muncă, un comportament adecvat în societate, bolnav de diabet

zaharat insulino-dependent - instanța de apel i-a aplicat inculpatului o

pedeapsă de 4 ani închisoare cu executare în regim de detenție.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și

inculpatul.

Parchetul critică

decizia ca netemeinică sub aspectul reținerii circumstanțelor atenuante

judiciare, solicitând înlăturarea acestora și menținerea pedepsei aplicate de

prima instanță. În drept, s-a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

În recursul său,

inculpatul invocă cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18, 17

și 14 C. proc. pen. solicitând schimbarea încadrării juridice din infracțiunea

de tentativă de omor deosebit de grav prev. de art. 20 raportat la art. 174,

175 lit. i), 176 lit. b) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. în 3

infracțiuni de vătămare din culpă prev. de art. 184 alin. (1) C. pen. și

achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. e) C.

pen. (partea vătămată D.G.) și art. 10 lit. b) C. pen. (în cazul celorlalte

două părți vătămate).

În dezvoltare,

inculpatul susține că situația de fapt reținută de instanțele anterioare este

consecința unei erori grave de fapt, că, în realitate, el a fost cel atacat cu

pietre de membrii familiei D., fiind nevoit să se îndepărteze, D.G. agățându-se

de mașina sa și încercând să-l tragă afară, moment în care s-a dezechilibrat și

a căzut pe trotuar. Instanțele au reținut în mod greșit că intrarea cu o

autoutilitară într-un grup de persoane, ca modalitate de săvârșire a faptei,

evidențiază intenția de a ucide, fără a se lua în considerare că grupul

respectiv a sărit pe mașina inculpatului cu pietre și topoare și nu inculpatul

i-a agresat pe aceștia.

În consecință,

susține inculpatul, tentativă de omor deosebit de grav ci infracțiune de

vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 184 al C. pen., poziția

subiectivă a inculpatului fiind aceea de a scăpa de agresiunile exercitate

asupra sa și nu de aceea de a suprima viața vreunei persoane, făcând incidente

în cauză dispozițiile legale privind constrângerea, ca și cauză care înlătură

caracterul penal al faptei.

Examinând hotărârile

atacate prin prisma criticilor formulate precum și din oficiu, în limitele

prevăzute de art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte

constată că ambele recursuri declarate în cauză sunt nefondate pe

considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Cu privire la

recursul Parchetului.

Din considerentele

deciziei atacate, Înalta Curte constată că instanța de apel a examinat în mod

plural toate criticile generale prevăzute de art. 72 C. pen., ținând cont de

gradul de pericol social al faptei comise, de consecințele reale în care a

acționat acesta, de rezultatele produse precum și de elementele care

circumstanțiază persoana inculpatului - are familie organizată, doi copii

minori în întreținere, desfășoară o activitate licită, fiind angajat în muncă,

are un comportament adecvat în societate, așa cum rezultă din procesul-verbal

de evaluare. Este adevărat că inculpatul este recidivist, dar așa cum corect a

observat și instanța de apel, condamnările anterioare au fost atrase de

săvârșirea unor infracțiuni asupra patrimoniului și nu îndreptate contra vieții

persoanei, astfel încât nu se poate vorbi de o „specializare” a inculpatului în

acest gen de infracțiune.

În consecință, Înalta

Curte apreciază că pedeapsa de 4 ani închisoare cu executare în regim de

detenție, este just individualizată, respectând principiul proporționalității

între gravitatea faptei comise și profilul sico-moral al inculpatului astfel că

nu se impune majorarea acesteia.

În ceea ce privește

recursul inculpatului.

Înalta Curte

apreciază, de asemenea, că este nefondat, nefiind incident niciunul dintre

cazurile de casare invocate de acesta.

Apărările invocate în

recurs de către inculpat au fost susținute și în fața instanțelor anterioare,

fiind înlăturate motivat, pe baza analizei judiciare a materialului probator

administrat în cauză.

Situația de fapt

reținută atât de instanța de fond cât și de instanța de apel pe baza propunerii

a probelor administrate nu conține nicio eroare de fapt, așa cum susține, fără

temei, inculpatul în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen.

Reținerea de către cele două instituții a

împrejurării că inculpatul, aflat la volanul autoutilitarei marca F.T. și

deplasându-se pe str. G.M. în direcția DN 21 spre Cosâmbești, a ignorat

semnalul regulamentar de oprire efectuat de agentul de poliție și a virat

stânga către grupul de persoane în care se aflau părțile vătămate D.G.I., S.G.

și L.A.F. pe care le-a accidentat, are la bază declarațiile părților vătămate,

declarațiile martorilor C.M., D.D., T.C., declarațiile agenților de poliție B.L.S.,

I.N.G., A.A., mijloacele de probă analizate pe larg de prima instanță.

Cererea de schimbare

a încadrării juridice din art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - 175 lit. i),

176 lit. b) C. pen. în 3 infracțiuni prevăzute de art. 184 alin. (1) C. pen. a

fost formulată atât în fața primei instanțe cât și a instanței de apel, fiind

respinsă în mod corect ca nefondată.

Intrând cu mașina în

grupul de persoane este neîndoielnic că inculpatul, dacă nu a urmărit în mod

direct, a prevăzut și acceptat posibilitatea producerii rezultatului periculos,

fiind exclusă culpa, ca formă de vinovăție.

Pentru considerentele

mai sus expuse Înalta Curte va respinge atât recursul parchetului, cât și pe

cel al inculpatului în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. pen.

Conform art. 192

alin. (2) C. pen. inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare

statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

București și de recurentul intimat inculpat D.P. împotriva Deciziei penale nr.

256 /A din 7 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și

pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul

intimat inculpat D.P. la plata sumei de 800 RON, cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul

apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 13 septembrie 2010.