ÎCCJ, Secția penală

Asupra recursului în casație de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 275 din 29 noiembrie 2013 Tribunalul Ialomița a dispus în baza art. 334 C. proc. pen. schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de tentativă la omor deosebit de grav prev. de art. 20 C. pen., rap. la art. 174 - 176 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. pen., în infracțiunea de tentativă la omor prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 C. pen., text în baza căruia a condamnat pe inculpatul O.N.F. la pedeapsa de 7 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului pe durata executării pedepsei exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen. a menținut măsura arestării preventive a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsă reținerea și arestul preventiv de la 10 martie 2013 la zi.

A admis acțiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Județean de Urgență Slobozia și a obligat inculpatul către această parte civilă la plata sumei de 13.559,68 RON, cu titlu de despăgubiri civile reprezentând contravaloarea îngrijirilor medicale acordate părții civile G.A.M.

A admis acțiunea civilă formulată de partea civilă G.A.M. și a obligat inculpatul către această parte civilă la plata sumei de 2500 RON cu titlu de despăgubiri materiale și a sumei de 100.000 RON cu titlu de daune morale.

În baza art. 118 lit. b) C. pen., a dispus restituirea către numiții O.V. și O.M., a unui cuțit cu mâner spart, cu lungimea totală de 22 cm și lungimea lamei de 12,5 cm, cuțit care se află la camera de corpuri delicte a instanței.

S-a făcut în cauză aplicarea dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 76/2008.

A fost obligat inculpatul către partea civilă G.A.M. la plata sumei de 800 RON cheltuieli judiciare reprezentând onorariu avocat.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la 750 cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în fapt, că:

Prin rechizitoriul nr. 106/P/2013 din 17 iunie 2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița, înregistrat la această instanță sub nr. 1664/98/2013 din 28 iunie 2013, a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, inculpatul O.N.F., pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 20 rap. la art. 174 - 176, alin. (1), lit. a) și alin. (2) C. pen.

S-a reținut în actul de sesizare că inculpatul O.N.F., în data de 09 martie 2013, a aplicat părții vătămate G.A.M. multiple lovituri de cuțit, leziunile traumatice suferite punând în pericol viața victimei.

De asemenea, prin extirparea rinichiului drept - nefrectomie de necesitate - victima a rămas cu infirmitate fizică permanentă.

La urmărirea penală au fost administrate proba cu înscrisuri constând în proces-verbal de cercetare la fața locului, planșe fotografice, constatare medico-legală preliminară, raport de expertiză medico-legală psihiatrică și fișă cazier judiciar, au fost ascultați martorii O.V., O.M., O.M.N și G.I., partea vătămată G.A.M. și inculpatul O.N.F.

La cercetarea judecătorească au fost administrate aceleași probe.

În plus, pentru inculpat a fost administrată proba cu acte în circumstanțiere constând în înscrisuri privind evoluția stării de sănătate a acestuia, iar partea vătămată a depus un înscris denumit "contract de servicii sociale".

De asemenea, la cererea părții vătămate a fost audiat martorul P.V.

Examinând actele și lucrările dosarului instanța a reținut următoarele:

În fapt, începând cu luna decembrie 2012 între inculpatul O.N.F. și partea vătămată G.A.M. (de 16 ani la aceea dată) s-au stabilit relații de concubinaj.

Pe întreaga perioadă a relației lor părțile au locuit în casa bunicilor materni ai inculpatului, martorii O.V. și O.M., situată în comuna Traianu, județul Ialomița.

Lângă locuința acestor martori și despărțită doar de un gard, se afla locuința martorului O.M.N. și al concubinei acestuia, martora G.I., care este sora părții vătămate.

Între cele două gospodării despărțite, așa cum s-a arătat mai sus, de un gard, accesul se face printr-o poartă practicată în respectivul gard.

Potrivit probelor dosarului, constând în declarațiile martorilor și ale părților, la început cei doi concubini s-au înțeles bine dar, odată cu trecerea timpului, între ei au apărut și neînțelegerile.

Părțile au dat explicații confuze și diferite privind cauzele acestor neînțelegeri, dar ceea ce este clar pentru această instanță este faptul că ele au existat și că, de cele mai multe ori, se sfârșeau cu agresarea fizică a părții vătămate.

Așa s-a întâmplat și în ziua de 08 septembrie 2013 când, după o ceartă violentă avută cu inculpatul, partea vătămată s-a hotărât să-l părăsească și să se întoarcă la domiciliul părinților săi situat în localitatea Valea Cânepii din județul Brăila.

În acest scop G.A.M. a mers la sora sa, martora G.I., căreia i-a povestit despre hotărârea luată și, pentru că nu avea, i-a cerut acesteia bani de transport.

Martora i-a spus că momentan nu are bani, dar i-a promis că a doua zi va face rost și o va împrumuta.

Cele două surori au convenit ca, până la plecare, G.A.M. să locuiască în casa martorei.

Potrivit declarațiilor date în cauză, pe parcursul zilei de 09 martie 2013 între părți, în mai multe rânduri, a existat un dialog în cursul căruia inculpatul o invită pe partea vătămată să se întoarcă la el, aceasta din urmă refuzând de fiecare dată.

Din ziua de 09 martie 2013, până la săvârșirea faptei, inculpatul nu a pătruns în curtea locuinței în care se afla partea vătămată, dialogul purtându-se "peste gard".

Supărat pe faptul că concubina sa refuză să se întoarcă în domiciliul comun, inculpatul O.N.F. a luat hotărârea de a o pedepsi pe aceasta.

În acest scop, după lăsarea întunericului, în jurul orelor 19:00, inculpatul s-a înarmat cu un cuțit din casa bunicilor săi și a intrat în curtea casei în care se afla G.A.M.

La rândul său, partea vătămată se afla în locuință unde avea grijă de copii minori ai lui O.M.N și G.I.

Aceștia, potrivit propriilor declarații, se aflau la stradă, G.I. pentru a vorbi la telefon dintr-un loc unde semnalul era mai bun, iar O.M.N. pentru un motiv care nu a fost clar explicat.

Pentru că cel mai mic dintre copii era agitat și plângea, partea vătămată a ieșit în pragul casei pentru a-și chema sora să vină și să îngrijească de minor.

În fața ușii, în momentul când G.A.M. a ieșit din locuință, se afla însă inculpatul care, fără niciun avertisment, a prins-o de după gât pe partea vătămată și a început să o lovească, la întâmplare, cu obiectul contondent (cuțit) cu care era înarmat.

În această poziție inculpatul și-a lovit victima de 11 ori cu cuțitul, lovituri dispersate în diverse zone ale corpului.

Alarmată de strigătele surorii sale, martora G.I. s-a apropiat de casă și a surprins momentul în care inculpatul lovea victima. A sărit în ajutorul părții vătămate, împingând și lovind pe inculpat pentru a-și salva sora. În timpul acestei acțiuni a fost ea însăși tăiată de inculpat. Nu a depus plângere penală deoarece a fost convinsă că nu a fost ținta atacului inculpatului, ci G.A.M.

După săvârșirea faptei inculpatul s-a întors la locuința bunicilor săi cărora le-a spus ce a făcut.

Potrivit declarațiilor martorilor O.V. și O.M., imediat după săvârșirea faptei, inculpatul ar fi intenționat să se spânzure cu o piesă de harnașament, dar acest lucru nu este confirmat de nicio altă probă.

Conform Raportului de primă expertiză medico-legală nr. 734/A1/101/2013, întocmit de Serviciul de Medicină Legală Slobozia, numita G.A.M. a prezentat la data de 09 martie 2013 leziuni traumatice care s-au putut produce prin acțiunea unui corp tăietor înțepător, posibil cuțit, ce au necesitat pentru vindecare un număr de 50 - 55 zile de îngrijiri medicale.

Leziunile traumatice suferite (plăgi penetrante toraco-abdominale stângi, hemitorace drepte plagă limbară dreaptă cu lezarea rinichiului drept și interesarea pedicului renal drept - care au necesitat intervenție chirurgicală de urgență - pleurostomă bilaterală și nefrectomie dreapta ) au pus viața victimei în primejdie.

De asemenea, se arată în raport, prin extirparea rinichiului drept - nefrectomie de necesitate - victima a rămas cu infirmitate fizică permanentă.

Situația de fapt, așa cum a fost reținută și de către această instanță, este dovedită cu probele arătate mai sus și care se află depuse la dosarul cauzei.

Audiat, inculpatul a avut o atitudine sinceră, de recunoaștere totală a faptelor reținute în sarcina acestuia.

Cât privește încadrarea juridică,tribunalul a reținut că:

Prin actul de sesizare, inculpatul O.N.F. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea sub forma tentativei a infracțiunii de omor deosebit de grav prev. de art. 20 rap. la art. 174 - 176, alin. (1) lit. a) C. pen. (prin cruzimi).

Practica, mai veche și recentă a Instanței Supreme, constantă sub acest aspect, arată că prin cruzimi, în sensul art. 176 lit. a) C. pen. trebuie să se înțeleagă, pe de o parte, provocarea de suferințe fizice victimei, iar pe de altă parte, aspectul de ferocitate, ieșit din comun, cu care infractorul săvârșește omorul, trezind în conștiința celor care iau cunoștință de această faptă, un sentiment de oroare.

Astfel spus, noțiunea de "cruzimi" așa cum a fost aceasta definită de practica judiciară prezintă două înțelesuri: 1 - unul intrinsec acțiunii de ucidere, constând în întrebuințarea de către făptuitor a unor metode inumane și inutile de chinuire a victimei înainte de deces; 2 - altul extrinsec acțiunii de ucidere constând în agravanta socială a actului de ucidere, respectiv în aptitudinea lui de a inspira oroare și groază celor care au cunoștință de el și de procedeele folosite.

Pentru încadrarea faptei în omor prin cruzimi, nu interesează dacă cruzimile au condus la moartea victimei, ori dacă le-a utilizat numai pentru chinuirea victimei înainte de a ucide.

Probele dosarului dovedesc, în opinia instanței, că fapta săvârșită de inculpatul O.N.F. nu se încadrează în dispozițiile art. 176, lit. a) C. pen., deoarece activitatea infracțională constituind în aplicarea unui număr de 11 lovituri de cuțit în mai multe regiuni ale corpului cu interesarea unor organe vitale (plămâni, rinichi, etc.) și cu provocarea extirpării de necesitate a rinichiului drept, s-a desfășurat într-un interval scurt de timp (aproximativ 1 minut), iar suferințele victimei au fost cele iminente acțiunii de ucidere (dacă aceasta s-ar fi produs).

De asemenea, sub aspectul celei de a doua condiții avută în vedere de legiuitor pentru existența noțiunii de "cruzimi", nu s-a dovedit că inculpatul ar fi întrebuințat în timpul atacului său metode inumane și inutile de chinuire a victimei și nici nu s-a probat că, în momentul în care rezultatul a ajuns la cunoștința opiniei publice, ar fi provocat un sentiment de oroare reflectat prin josnicia și neomenia inculpatului în săvârșirea infracțiunii.

Pe baza probelor administrate în cauză, tribunalul a apreciat că cel mai probabil inculpatul a săvârșit infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată sub forma intenției indirecte.

Această convingere a instanței s-a bazat pe faptul că dacă ar fi acționat cu intenție directă, în mod sigur inculpatul ar fi reușit să suprime viața victimei sale pentru că a avut și ocazia și mijloacele să o facă și pentru aceasta nu era nevoie să lovească, la întâmplare, de 11 ori, în diverse zone ale corpului.

În opinia instanței inculpatul, frustrat de faptul că partea vătămată nu mai dorea să conviețuiască cu el s-a hotărât să o pedepsească într-o manieră care putea fi fatală pentru victimă, lucru pe care l-a prevăzut și deși nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui.

Revenind la cele două condiții esențiale necesare pentru a se putea reține agravanta prevăzută de art. 176, lit. a) C. pen. instanța a constatat că sub aspectul suferințelor îndurate, în momentul producerii atacului, partea vătămată aproape că nu le-a simțit potrivit propriei declarații.

Astfel, audiată la cercetarea judecătorească, partea vătămată G.A.M. a declarat că a perceput că este lovită de inculpat, dar nu și-a dat seama că este înjunghiată.

După epuizarea atacului prin intervenția martorei G.I., partea vătămată a leșinat, suferințele cu adevărat deosebite ivindu-se postoperatoriu și în perioada de recuperare care a urmat.

Dar, așa cum s-a arătat mai sus, aceste aspecte nu au putut fi reținute în conținutul agravantei în discuție, pentru că suferințele fizice și psihice trebuie să fie concomitente cu actul de agresiune și nu posterioare acestuia, așa cum s-a întâmplat în cauză.

Nici condiția a doua nu este îndeplinită în cauză pentru că ceea ce trebuie să oripileze opinia publică nu este moartea victimei, ci ferocitatea și lipsa de omenie a infractorului în realizarea scopului său.

Ori, în cauză, inculpatul a utilizat cel mai uzitat și banal corp contondent folosit în asemenea ocazii (un cuțit), după care, potrivit spuselor bunicilor săi, speriat de gravitatea faptei săvârșite, a încercat să-și suprime propria viață.

Sunt, toate, considerațiuni pentru care în opinia instanței, încadrarea juridică a faptei săvârșite de inculpatul O.N.F. este aceea prevăzută de art. 20 rap. la art. 174 C. pen.

Așa fiind, cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpat a fost admisă și, în baza art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de tentativă la omor deosebit de grav prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 - 176, alin. (1), lit. a) și alin. (2) C. pen. în infracțiunea de tentativă la omor prev. de art. 20 C. pen. rap la art. 174 C. pen.

În baza acestui text de lege inculpatul a fost condamnat.

La individualizarea pedepsei instanța a ținut seama de dispozițiile părții generale a C. pen., de limitele de pedeapsă prevăzute în partea specială a codului, de gradul concret de pericol social, de persoana infractorului, precum și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

În cauză inculpatul O.N.F. a fost trimis în judecată pentru că, din motive minore și deloc onorabile (posibil gelozie, răzbunare pentru că urma să fie părăsit, etc.), a aplicat concubinei sale de la acel moment, în vârstă de 16 ani, un număr de 11 lovituri de cuțit, lovituri care au provocat victimei leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare un număr însemnat de zile de îngrijiri medicale, cu punerea vieții în primejdie.

Aceleași leziuni au mai provocat victimei o infirmitate permanentă (extirpare de necesitate a unui rinichi) și multă, multă suferință fizică și psihică.

Săvârșită în circumstanțele arătate mai sus și cu consecințele pe care le-a avut asupra sănătății și integrității fizice a părții vătămate, instanța a apreciat că fapta prezintă un grad ridicat de pericol social.

În al doilea rând, instanța a ținut seama de persoana inculpatului, tânăr, infractor primar, cu probleme de sănătate, aproape neșcolarizat, tributar mediului social și condițiilor în care s-a dezvoltat (a fost crescut de bunicii materni) și care a avut o conduită bună pe durata întregului proces penal.

În raport de circumstanțele reale ale săvârșirii faptei și personale ale inculpatului, instanța, contrar susținerilor apărării, nu a identificat nicio circumstanță atenuantă în favoarea acestuia.

Astfel, deși instanța a reținut atitudinea sinceră, de recunoaștere a faptei, din partea inculpatului, acest lucru nu a fost reținut ca și o circumstanță atenuantă cu consecințele prev. de art. 76 C. pen., dar a fost avută în vedere la individualizarea pedepsei.

Nu a reținut la stabilirea pedepsei nici dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen. pentru că inculpatul nu a formulat o asemenea cerere înainte de începerea cercetării judecătorești (art. 320

1

, alin. (1) C. proc. pen.), cercetarea judecătorească efectuându-se conform procedurii obișnuite.

Pentru toate cele ce preced instanța a apreciat că în cazul inculpatului O.N.F., o pedeapsă cu închisoarea, orientată spre maximul special, cu executare în regim de detenție, respectă toate criteriile generale arătate de art. 72 C. pen. și este aptă să conducă la realizarea scopurilor prevăzute de legiuitor în art. 52 C. pen.

În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei exercițiul drepturilor prev. de art. 64, lit. a), teza a II-a și b) C. pen.

Instanța a apreciat că nu se impune și interzicerea dreptului constituțional de a alege și aceasta în raport de natura faptei și de persoana inculpatului.

În baza art. 350 C. proc. pen. a menținut măsura arestării preventive a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsă reținerea și arestul preventiv de la 10 martie 2013 la zi.

În baza art. 118 lit. b) C. pen. a dispus restituirea către numiții O.V. și O.M. a unui cuțit cu mâner spart cu lungimea totală de 22 cm și lungimea lamei de 12,5 cm, bun care le aparține și care se află la camera de corpuri delicte a acestei instanțe.

A făcut în cauză aplicarea dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 76/2008.

Pe latura civilă, tribunalul a constatat că:

În cauză s-au constituit părți civile Spitalul Județean de Urgență Slobozia cu suma de 13.559,68 RON și partea vătămată G.A.M. cu suma de 2.500 RON daune materiale și 250.000 RON daune morale.

Cu probele administrate în cauză constând în acte medicale și decont cheltuieli, Spitalul Județean de Urgență Slobozia a făcut dovada pretențiilor sale motiv pentru care acțiunea civilă formulată de această parte a fost admisă, așa cum a fost formulată și în consecință.

A fost obligat inculpatul către Spitalul Județean de Urgență Slobozia la plata sumei de 13.559,68 RON despăgubiri civile reprezentând contravaloarea îngrijirilor medicale acordate părții vătămate G.A.M.

Așa cum s-a arătat și mai sus, partea vătămată G.A.M. s-a constituit parte civilă cu 2.500 RON daune materiale și 250.000 RON daune morale.

Întrebat fiind, inculpatul a recunoscut în întregime suma de bani reprezentând daune materiale și, deși a recunoscut și existența unui prejudiciu moral suferit de partea vătămată, a apreciat suma solicitată sub acest aspect ca fiind excesivă.

Instanța, având în vedere poziția inculpatului și ținând cont și de principiul disponibilității, a obligat pe inculpat către partea vătămată la plata sumei de 2.500 RON cu titlu de daune materiale.

Cât privește daunele morale este de necontestat că prin fapta sa inculpatul a produs victimei sale și un prejudiciu moral constând în suferințele fizice și psihice suportate de G.A.M., precum și de incapacitățile fizice pe care aceasta va fi nevoită să le suporte pe durata întregii sale vieți. În acest sens instanța a avut în vedere faptul că partea civilă urmează să trăiască cu un singur rinichi, aspect care în mod evident o să-i marcheze în mod negativ stilul de viață.

Pentru aceste considerațiuni, tribunalul a apreciat însă că suma de 100.000 RON este în măsură să acopere integral prejudiciul moral suferit de partea civilă.

Acțiunea civilă a fost admisă în aceste limite și a obligat inculpatul către G.A.M. la plata sumei de 2.500 RON cu titlu de daune materiale și 100.000 RON cu titlu de daune morale.

A obligat inculpatul către aceeași parte civilă la plata sumei de 800 RON cheltuieli judiciare reprezentând onorariu avocat.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Împotriva aceste sentințe, în termen legal, a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomița și inculpatul O.N.F.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomița a critica sentința pentru nelegalitate sub aspectul schimbării încadrării juridice dată faptei prin actul de sesizare, arătând că în mod greșit instanța de fond a admis cererea inculpatului de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracțiunea de tentativă la omor deosebit de grav prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - 176 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. pen., în infracțiunea de tentativă la omor prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 C. pen.

Inculpatul O.N.F. a criticat sentința pentru netemeinicie sub aspectul neaplicării dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen. arătând că a recunoscut în totalitate fapta comisă și nu a solicitat admiterea de probe.

Prin Decizia penală nr. 24 din 31 ianuarie 2014 Curtea de Apel București, secția I penală, a admis apelul declarat de inculpatul O.N.F. împotriva Sentinței penale nr. 275 din data de 20 noiembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Ialomița.

A desființat, în parte, sentința penală apelată și rejudecând, în fond:

A redus cuantumul pedepselor principală și complementară aplicate inculpatului O.N.F. pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 C. pen. de la 7 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. la 6 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

A menținut celelalte dispoziții.

În temeiul art. 350 C. proc. pen. a menținut arestarea preventivă a inculpatului iar în temeiul art. 383 alin. (2) C. proc. pen. a dedus din pedeapsă timpul reținerii și arestării preventive de la 10 martie 2013 la zi.

În temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomița împotriva aceleiași sentințe.

În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina statului.

Onorariul parțial, cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 75 RON, urmează a se suporta din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această decizie instanța de control judiciar a reținut că este întemeiat doar apelul declarat de inculpatul O.N.F. și numai în ceea ce privește netemeinicia pedepsei aplicate.

Referitor la criticile formulate de parchet în raport de încadrarea juridică a faptei a reținut instanța de apel că nu sunt întemeiate și a apreciat că încadrarea juridică dispusă de instanța de fond este corectă și corespunde situației de fapt stabilită.

Cât privește aplicarea dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen. apreciază instanța de apel că față de împrejurarea că schimbarea încadrării juridice s-a făcut după efectuarea cercetării judecătorești și readministrarea de probe, aplicarea beneficiului reducerii cu o treime a limitelor de pedeapsă nu mai este posibilă.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs inculpatul O.N.F. la data de 5 februarie 2014.

Având în vedere că la data de 1 februarie 2014 au intrat în vigoare noul C. pen. și noul C. proc. pen., Înalta Curte a constatat incidența în cauză a dispozițiilor art. 11 din Legea nr. 255/2013 de punere în aplicare a noului C. proc. pen., potrivit cărora deciziile pronunțate în apel înainte de intrarea în vigoare a C. proc. pen. cu privire la care termenul de declarare a căii ordinare de atac prevăzute de legea anterioară nu expirase la data intrării în vigoare a legii noi sunt supuse recursului în casație.

Față de aceste norme tranzitorii Înalta Curte a calificat calea de atac ca fiind recurs în casație iar în vederea efectuării procedurii de verificare a admisibilității a stabilit termen în camera de consiliu pentru desfășurarea acestei proceduri.

La data de 26 februarie 2014 Curtea de Apel București a înaintat către Înalta Curte de Casație și Justiție motivele recursului în casație, cazul de recurs invocat fiind cel prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

Procedând la verificarea admisibilității cererii de recurs în casație, în camera de consiliu, după depunerea raportului magistratului asistent, conform dispozițiilor art. 440 C. proc. pen., constatând că cererea de recurs în casație îndeplinește cerințele prevăzute de art. 434 - 437 C. proc. pen. iar în cauză este incident cazul de casare prevăzut de art. 438 pct. 12 C. proc. pen., prin Încheierea din 5 martie 2014 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul O.N.F. împotriva Deciziei penale nr. 24 din 31 ianuarie 2014 a Curții de Apel București, secția I penală, și a fixat termen în ședință publică pentru soluționarea recursului în casație.

În susținerea cererii de recurs în casație, inculpatul O.N.F. invocă cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. - s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Sub acest aspect inculpatul susține că prin neaplicarea dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen. s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege astfel că solicită reținerea incidenței acestor dispoziții legale cu consecințe asupra sancțiunii penale.

Analizând recursul în casație în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen. apreciază Înalta Curte că este întemeiat, fapt pentru care urmează să-l admită ca atare pentru considerentele ce urmează a fi expuse ca atare.

Inculpatul O.N.F. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor deosebit de grav prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 - art. 176 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. pen.

Prin Sentința penală nr. 275 din 29 noiembrie 2013 Tribunalul Ialomița, în baza dispozițiilor art. 334 C. proc. pen. a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei în tentativă la infracțiunea de omor simplu prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen., schimbarea încadrării juridice fiind invocată din oficiu de către instanța de fond cu ocazia dezbaterilor.

Apărătorul inculpatului O.N.F., față de schimbarea încadrării juridice a faptei invocată din oficiu de instanța fondului a solicitat reținerea dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen. întrucât inculpatul a recunoscut faptele.

Apreciind că inculpatul nu a formulat această cerere înainte de începerea cercetării judecătorești, atât instanța de apel cât și instanța de control judiciar nu au reținut incidența dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen.

Dispozițiile art. 320

1

alin. (1) C. proc. pen. stabilesc momentul până la care inculpatul poate declara formal sau prin înscris autentic că este de acord ca judecata să se desfășoare în baza procedurii simplificate, respectiv până la începerea cercetării judecătorești.

În același timp, alin. (3) al acestor dispoziții legale instituie obligația instanței de a-l întreba pe inculpat dacă solicită ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală pe care le cunoaște și le însușește după care procedează la audierea inculpatului și acordă cuvântul pe fond.

Alin. 7 teza a II-a al art. 320

1

C. proc. pen. prevede interdicția aplicării acestor dispoziții legale în cazul în care acțiunea penală vizează o infracțiune care se pedepsește cu detențiunea pe viață.

Pe acest raționament, în raport de dispozițiile alin. (7), nici instanța de fond nu a respectat obligația instituită de dispozițiile art. 320

1

alin. (3) C. proc. pen. și nici inculpatul nu a uzat de dispozițiile art. 320

1

alin. (1) C. proc. pen. înainte de începerea cercetării judecătorești.

Fiind audiat la debutul cercetării judecătorești, inculpatul O.N.F. a declarat că știe pentru ce este trimis în judecată și recunoaște faptele așa cum au fost descrise acestea prin actul de inculpare.

Procedând la schimbarea încadrării juridice prin sentința penală, apreciază Înalta Curte că instanța de fond trebuia să rețină incidența dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen. și să aplice inculpatului o pedeapsă în limitele prevăzute de acest text de lege.

Argumentele avute în vedere de cele două instanțe în sensul că inculpatul nu a uzat de procedura simplificată în termenul legal prevăzut de art. 320

1

alin. (1) C. proc. pen. nu sunt pertinente.

Efectuarea cercetării judecătorești nu s-a datorat poziției procesuale a inculpatului ci a fost impusă de încadrarea juridică dată faptei prin actul de inculpare, împrejurare ce excludea de plano procedura de judecată în cazul recunoașterii vinovăției.

Așa cum am arătat anterior, inculpatul a avut o poziție procesuală pozitivă pe parcursul procesului penal recunoscând faptele astfel cum au fost reținute în actul de inculpare, toate aceste argumente pledând în sensul reținerii dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen.

Înalta Curte apreciază că recursul în casație formulat de inculpatul O.N.F. se încadrează în cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. care se referă la pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Criticile formulate de inculpat vizează nelegalitatea deciziei penale atacate ori scopul recursului în casație este judecarea în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile și în consecință să înlăture orice nelegalitate din hotărâre.

Este adevărat că pct. 12 al art. 438 C. proc. pen. se referă la pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, însă acest motiv de casare nu trebuie analizat în mod abstract ci coroborat și cu alte texte de lege, în raport de care apreciază Înalta Curte că nereținerea dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen. constituie un caz de nelegalitate ce trebuie înlăturat prin desființarea hotărârilor penale pronunțate cu încălcarea legii.

De altfel soluțiile ce pot fi pronunțate în cazul judecării recursului în casație vizează și înlăturarea greșitei aplicări a legii, astfel că admiterea recursului în casație formulate de inculpat se impune cu necesitate, ori chiar și din acest punct de vedere consideră Înalta Curte că trebuie admis recursul în casație.

Judecând recursul în casație Înalta Curte va reține dispozițiile art. 374 alin. (4) C. proc. pen. cărora le va da eficiență și va reduce pedeapsa aplicată inculpatului în limitele prevăzute de art. 396 alin. (1) C. proc. pen.

Întrucât nelegalitatea invocată de inculpat vizează ambele hotărâri în baza dispozițiilor art. 448 alin. (3) C. proc. pen. va desființa în parte atât hotărârea primei instanțe cât și cea pronunțată în apel, întrucât și sentința primei instanțe conține aceeași încălcare a legii ca în decizia recurată.

Față de toate considerentele arătate, în baza art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen. va admite recursul în casație declarat de inculpatul O.N.F. împotriva Deciziei penale nr. 24 din 31 ianuarie 2014 a Curții de Apel București, secția I penală.

Va casa în parte decizia penală atacată și în parte Sentința penală nr. 275 din 29 noiembrie 2013 a Tribunalului Ialomița și va reduce pedeapsa aplicată inculpatului O.N.F. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 32 C. pen. raportat la art. 188 C. pen. de la 6 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) teza a) și b) C. pen. la 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) și lit. b) C. pen. în condițiile art. 67 C. pen., urmare reținerii dispozițiilor art. 374 alin. (4) C. proc. pen.

Va anula Mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 546 din 4 februarie 2014 emis de Tribunalul Ialomița și va dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei de 5 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Va menține celelalte dispoziții ale hotărârilor.

Va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive de la 10 martie 2013 la 9 mai 2014.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în casație declarat de inculpatul O.N.F. împotriva Deciziei penale nr. 24 din 31 ianuarie 2014 a Curții de Apel București, secția I penală.

Casează în parte decizia penală atacată și în parte Sentința penală nr. 275 din 29 noiembrie 2013 a Tribunalului Ialomița și reduce pedeapsa aplicată inculpatului O.N.F. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 32 C. pen. raportat la art. 188 C. pen. de la 6 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) și lit. b) C. pen. la 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) și lit. b) C. pen. în condițiile art. 67 C. pen., urmare reținerii dispozițiilor art. 374 alin. (4) C. proc. pen.

Anulează Mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 546 din 4 februarie 2014 emis de Tribunalul Ialomița și dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei de 5 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive de la 10 martie 2013 la 9 mai 2014.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 9 mai 2014.

Procesat de GGC - AM