ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1510/2013

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentin ța penală nr. 241 din 5 iulie 2012 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în baza art. 334 C. proc. pen., s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice dată faptei prin rechizitoriu din tentativă la infracțiunea de omor calificat în aceea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., iar în baza art. 20 raportat la art. 174-175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. a fost condamnat inculpatul M.C., la pedeapsa închisorii de 7 ani și 6 luni și în baza art. 65, 66 C. pen. s-a aplicat aceluiași inculpat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

pe o perioadă de 2 ani. Prin aceea și sentință i-au fost aplicate inculpatului dispozițiile art. 71, 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. În temeiul dispozițiilor art. 88 C. pen. s-a computat din durata pedepsei aplicate reținerea și arestarea preventivă din 14 octombrie 2011 la zi. Potrivit prevederilor art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a men ținut starea de arest a inculpatului. S-a luat act c ă partea vătămată C.L., nu s-a constituit parte civilă. Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 1373,670 RON reprezent ând cheltuieli de spitalizare ocazionate de internarea părții vătămate C.L., către Spitalul Județean de Urgență T. În baza art. 118 lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea cuțitului cu o lungime de 12 cm, lamă cu lungimea de 9 cm, lățime 2 cm și vârf ascuțit, folosit de inculpat la comiterea faptei.

Pentru a pronun ța această sentință, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul nr. 577/P/2011, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița a trimis în judecată, în stare de arest preventiv pe inculpatul M.C., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 20 raportat la art. 174-175 lit. i) C. pen. În actul de acuzare s-a reținut că în noaptea de 14 octombrie 2011 în barul „V.” din localitatea G. inculpatul prin aplicarea unei lovituri cu cuțitul în zona abdominală a cauzat părții vătămate C.L. leziuni ce au necesitat pentru vindecare 16-18 zile de îngrijiri medicale, punându-i viața în primejdie, faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 20 raportat la art. 174-175 lit. i) C. pen.

Fapta astfel descris ă și încadrată în dispozițiile legale mai sus arătate, au fost stabilite de organul de urmărire penală prin proces-verbal de sesizare, proces-verbal de cercetare la fața locului, declarații martori, declarație parte vătămată, planșe fotografice, raport de expertiză medico-legală din 14 octombrie 2011, proces-verbal de ridicare a maieului de culoare albă, cu care inculpatul se alia îmbrăcat, împreună cu planșa foto, proces-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală, fișă cazier judiciar.

Cu privire la pozi ția procesuală a inculpatului, actul de acuzare menționează că acesta inițial a uzat de dreptul la tăcere refuzând să facă orice declarație referitoare la acuzațiile ce i se aduc, fiind reținut pe timp de 24 de ore, apoi arestat preventiv pentru o perioadă de 29 de zile, din 14 octombrie 2011, măsură men ținută pe tot parcursul cercetării judecătorești, prin respingerea recursurilor formulate de inculpat de către Curtea de Apel Ploiești. În cursul cercetării judecătorești, fiind audiat, inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptei, arătând la un moment dat, partea vătămată a avut un incident cu numitul B. și cu C. și a văzut când C. l-a lovit pe partea vătămată cu un scaun, iar M. a scos un cuțit și l-a lovit pe partea vătămată.

El a intervenit în incident în momentul în care M. l-a lovit pe partea vătămată cu cuțitul și l-a prins cu mâna dreaptă, însă partea vătămată fusese înțepată, i-a luat cuțitul, a pus mâna pe lamă și s-a tăiat și el la mână, după care l-a aruncat. A mai precizat că nu a săvârșit el fapta, însă a fost luat de organele de poliție întrucât este recidivist. Curtea de Apel Ploie ști, prin decizia penală nr. 23 din 4 februarie 2013, a respins ca nefondat apelul formulat de inculpatul M.C., în prezent aflat în stare de arest preventiv la Penitenciarul Mărgineni, împotriva sentinței penale nr. 241 din 5 iulie 2012 a Tribunalului Dâmbovița, deducând din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării preventive de la 14 octombrie 2011 la zi și menținând starea de arest a inculpatului, însușindu-și argumentația instanței de fond.

Împotriva sus-menționatei decizii a declarat recurs inculpatul M.C. solicitând admiterea acestuia și redozarea pedepsei aplicate, în raport de declarația sa de recunoaștere dată astăzi în fața instanței, dorind aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen., urmând a se aprecia în raport de circumstanțele reale ale săvârșirii faptei și de împrejurarea că partea vătămată a provocat inițial incidentul, iar el a intervenit pentru a aplana conflictul, lovind victima după cum a recunoscut astăzi. A mai solicitat a se avea în vedere circumstanțele sale personale, în sensul că are o familie cu 5 copii minori în întreținere, iar soția nu are venituri și trăiește dintr-un ajutor social. Recursul este nefondat.

Analiz ând hotărârile pronunțate prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată că, în fața instanței de recurs inculpatul a arătat că recunoaște fapta așa cum a fost reținută în rechizitoriu, însă fără a avea intenția de a omorî partea vătămată și fără a realiza gravitatea celor întâmplate, astfel după cum este consemnat în declarația acestuia din prezenta cauză. În raport de modific ările legislative intervenite prin art. XI din O.U.G. nr. 121 din 22 decembrie 2011, în sensul că dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen.

se aplică în mod corespunzător la primul termen cu procedura completă imediat următor intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență și cauzelor aflate în curs de judecată în care cercetarea judecătorească în prima instanță începuse anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, Înalta Curte constată că în cauză nu este aplicabil textul de lege astfel modificat. În acest context juridic coroborat cu stadiu procesual al cauzei, inculpatul nu poate beneficia de noile modificări legislative. A șa fiind, în ceea ce privește individualizarea pedepsei, Înalta Curte în raport de criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen.

raportat la dispozițiile art. 52 C. pen. privind pedeapsa și scopul acesteia, constată că aceasta s-a f ăcut avându-se în vedere gradul de pericol social deosebit al acestui gen de fapte, împrejurările în care aceasta a fost comisă, modalitatea de săvârșire, atitudinea procesuală a inculpatului, respectiv atitudinea sa oscilantă, circumstanțele personale ale acestuia, și anume faptul că este cunoscut cu antecedente penale, suferind mai multe condamnări. În raport de aspectele anterior analizate se apreciaz ă că pedeapsa astfel aplicată de către instanța de fond și menținută de către cea de control judiciar a fost just individualizată, potrivit criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., corespunzând scopului educativ-preventiv prevăzut de art. 52 C. pen., singura modalitate de executare a pedepsei și care poate asigura atingerea scopului educativ preventiv al acesteia, fiind cea în regim de detenție, astfel că nu se impune redozarea acesteia.

Executarea pedepsei în condiții privative de libertate este o garanție a realizării scopului preventiv educativ al pedepsei, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 52 C. pen., în sensul corijării comportamentului inculpatului în societate și, al atitudinii pe care acesta trebuie să o aibă față de valorile sociale ocrotite de legea penală. În contextul arătat, reducerea pedepsei ar compromite scopul pentru care a fost instituită pedeapsa. În aceste condiții, nu s-ar mai atinge reeducarea inculpatului, formarea unei atitudini corecte față de muncă, față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială.

Chiar dac ă inculpatul va executa pedeapsa în condiții de penitenciar, această dispoziție nu cauzează suferințe fizice și nici înjosește persoana inculpatului pentru că modalitatea de executare constituie o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a inculpatului Ca atare, dup ă verificarea cauzei și în raport de dispozițiile art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., recursul fiind nefondat, Curtea urmează a-l respinge conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. și a dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.C. împotriva deciziei penale nr. 23 din 4 februarie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata prevenției de la 14 octombrie 2011 la 2 mai 2013. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 2 mai 2013.