ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1510/2013

Asupra recursului de

față,

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentin

ța penală nr. 241 din

5 iulie 2012 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în baza art. 334 C. proc. pen.,

s-a respins cererea de

schimbare a

încadrării

juridice dată faptei prin rechizitoriu din tentativă la infracțiunea de omor

calificat în aceea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (2)

C. pen., iar în baza art. 20 raportat la art. 174-175 lit. i) C. pen. cu

aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. a fost condamnat inculpatul M.C., la pedeapsa

închisorii de 7 ani și 6 luni și în baza art. 65, 66 C. pen. s-a aplicat aceluiași

inculpat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64

lit. a) teza a II-a și b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani.

Prin aceea

și sentință i-au fost

aplicate inculpatului dispozițiile art. 71, 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

În temeiul

dispozițiilor art. 88 C. pen. s-a computat din durata pedepsei aplicate

reținerea și arestarea preventivă din

14

octombrie

2011 la zi.

Potrivit prevederilor

art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a men

ținut starea de arest a inculpatului.

S-a luat act c

ă partea vătămată C.L.,

nu s-a constituit parte civilă.

Inculpatul a fost obligat

la plata sumei de 1373,670 RON reprezent

ând cheltuieli de spitalizare ocazionate de internarea

părții vătămate C.L., către Spitalul Județean de Urgență T.

În baza art. 118 lit.

b) C. pen. s-a dispus confiscarea cuțitului cu o lungime de 12 cm, lamă cu lungimea

de 9 cm, lățime 2 cm și vârf ascuțit, folosit de inculpat la comiterea faptei.

Pentru a pronun

ța această sentință, prima

instanță a reținut că prin rechizitoriul nr. 577/P/2011, Parchetul de pe lângă Tribunalul

Dâmbovița a trimis în judecată, în stare de arest preventiv pe inculpatul M.C.,

cercetat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 20 raportat la art. 174-175

lit. i) C. pen.

În actul de acuzare s-a

reținut că în noaptea de 14 octombrie 2011 în barul „V.” din localitatea G. inculpatul

prin aplicarea unei lovituri cu cuțitul în zona abdominală a cauzat părții vătămate

C.L. leziuni ce au necesitat pentru vindecare 16-18 zile de îngrijiri medicale,

punându-i viața în primejdie, faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii

prevăzute de art. 20 raportat la art. 174-175 lit. i) C. pen.

Fapta astfel descris

ă și încadrată în dispozițiile

legale mai sus arătate, au fost stabilite de organul de urmărire penală prin proces-verbal

de sesizare, proces-verbal de cercetare la fața locului, declarații martori, declarație

parte vătămată, planșe fotografice, raport de expertiză medico-legală din 14

octombrie 2011, proces-verbal de ridicare a maieului de culoare albă, cu care inculpatul

se alia îmbrăcat, împreună cu planșa foto, proces-verbal de prezentare a materialului

de urmărire penală, fișă cazier judiciar.

Cu privire la pozi

ția procesuală a inculpatului,

actul de acuzare menționează că acesta inițial a uzat de dreptul la tăcere refuzând

să facă orice declarație referitoare la acuzațiile ce i se aduc, fiind reținut pe

timp de 24 de ore, apoi arestat preventiv pentru o perioadă de 29 de zile, din 14

octombrie 2011, măsură

men

ținută

pe tot parcursul cercetării judecătorești, prin respingerea recursurilor formulate

de inculpat de către Curtea de Apel Ploiești.

În cursul cercetării judecătorești,

fiind audiat, inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptei, arătând la un moment

dat, partea vătămată a avut un incident cu numitul B. și cu C. și a văzut când C.

l-a lovit pe partea vătămată cu un scaun, iar M. a scos un cuțit și l-a lovit pe

partea vătămată. El a intervenit în incident în momentul în care M. l-a lovit pe

partea vătămată cu cuțitul și l-a prins cu mâna dreaptă, însă partea vătămată fusese

înțepată, i-a luat cuțitul, a pus mâna pe lamă și s-a tăiat și el la mână, după

care l-a aruncat. A mai precizat că nu a săvârșit el fapta, însă a fost luat de

organele de poliție întrucât este recidivist.

Curtea de Apel Ploie

ști, prin decizia penală

nr. 23 din 4 februarie 2013, a respins ca nefondat apelul formulat de inculpatul

M.C., în prezent aflat în stare de arest preventiv la Penitenciarul Mărgineni, împotriva

sentinței penale nr. 241 din 5 iulie 2012 a Tribunalului Dâmbovița, deducând din

pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării preventive de la 14 octombrie

2011 la zi și menținând starea de arest a inculpatului, însușindu-și argumentația

instanței de fond.

Împotriva sus-menționatei

decizii a declarat recurs inculpatul M.C. solicitând admiterea acestuia și redozarea

pedepsei

aplicate, în raport de declarația sa de recunoaștere dată astăzi în fața instanței,

dorind aplicarea dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., urmând a se aprecia

în raport de circumstanțele reale ale săvârșirii faptei și de împrejurarea că partea

vătămată a provocat inițial incidentul, iar el a intervenit pentru a aplana conflictul,

lovind victima după cum a recunoscut astăzi.

A mai solicitat a se avea

în vedere circumstanțele sale personale, în sensul că are o familie cu 5 copii minori

în întreținere, iar soția nu are venituri și trăiește dintr-un ajutor social.

Recursul este nefondat.

Analiz

ând hotărârile pronunțate

prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc.

pen., Înalta Curte constată că, în fața instanței de recurs inculpatul a arătat

că recunoaște fapta așa cum a fost reținută în rechizitoriu, însă fără a avea intenția

de a omorî partea vătămată și fără a realiza gravitatea celor întâmplate, astfel

după cum este consemnat în declarația acestuia din prezenta cauză.

În raport de modific

ările legislative intervenite

prin art. XI din O.U.G. nr. 121 din 22 decembrie 2011, în sensul că dispozițiile

art. 320

1

C. proc. pen. se aplică în mod corespunzător la primul termen

cu procedura completă imediat următor intrării în vigoare a prezentei ordonanțe

de urgență și cauzelor aflate în curs de judecată în care cercetarea judecătorească

în prima instanță începuse anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010 privind

unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, Înalta Curte constată că

în cauză nu este aplicabil textul de lege astfel modificat.

În acest context juridic

coroborat cu stadiu procesual al cauzei, inculpatul nu poate beneficia de noile

modificări legislative.

A

șa fiind, în ceea ce privește

individualizarea pedepsei, Înalta Curte în raport de criteriile generale de individualizare

prevăzute de art. 72 C. pen. raportat la dispozițiile art. 52

C. pen. privind pedeapsa

și scopul acesteia, constată că aceasta s-a f

ăcut avându-se în vedere gradul de pericol

social deosebit al acestui gen de fapte, împrejurările în care aceasta a fost comisă,

modalitatea de săvârșire, atitudinea procesuală a inculpatului, respectiv atitudinea

sa oscilantă, circumstanțele personale ale acestuia, și anume faptul că este cunoscut

cu antecedente penale, suferind mai multe condamnări.

În raport de aspectele

anterior analizate se apreciaz

ă că pedeapsa astfel aplicată de către instanța de fond și

menținută de către cea de control judiciar a fost just individualizată, potrivit

criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., corespunzând scopului educativ-preventiv

prevăzut de art. 52 C. pen., singura modalitate de executare a pedepsei și care

poate asigura atingerea scopului educativ preventiv al acesteia, fiind cea în regim

de detenție, astfel că nu se impune redozarea acesteia.

Executarea pedepsei

în condiții privative

de libertate este o garanție a realizării scopului preventiv educativ al pedepsei,

astfel cum rezultă din dispozițiile art. 52 C. pen., în sensul corijării comportamentului

inculpatului în societate și, al atitudinii pe care acesta trebuie să o aibă față

de valorile sociale ocrotite de legea penală.

În contextul arătat, reducerea

pedepsei ar compromite scopul pentru care a fost instituită pedeapsa. În aceste

condiții, nu s-ar mai atinge reeducarea inculpatului, formarea unei atitudini corecte

față de muncă, față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială.

Chiar dac

ă inculpatul va executa

pedeapsa în condiții de penitenciar, această dispoziție nu cauzează suferințe fizice

și nici înjosește persoana inculpatului pentru că modalitatea de executare constituie

o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a inculpatului

Ca atare, dup

ă verificarea cauzei și

în raport de dispozițiile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., recursul

fiind nefondat, Curtea urmează a-l respinge conform art. 385

15

pct. 1

lit. b) C. proc. pen. și a dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.

Văzând și dispozițiile

art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul M.C. împotriva deciziei penale nr. 23 din 4 februarie

2013 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, durata prevenției de la 14 octombrie 2011 la 2 mai 2013.

Obligă recurentul inculpat

la plata sumei de 250 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON,

reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu, până la prezentarea

apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 2 mai 2013.