ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1492/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1492/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Deliberând asupra cauzei de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin

sentința penală nr. 337 din data de 01 august 2013 pronunțată de Tribunalul

Dâmbovița, secția penală, în Dosarul nr. 4100/120/2013, în baza art. 334 C.

proc. pen., s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de

către inculpat, prin avocat, din tentativă la infracțiunea de omor calificat,

prev. de art. 20 rap.la art. 174 - 175 lit. i) C. pen., în infracțiunea de

vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen.

În

baza art. 20 rap. la art. 174 - 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea

art. 320

1

alin. (7) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen., a fost condamnat

inculpatul M.C.V. la pedeapsa de 6 ani închisoare.

În

temeiul art. 20 rap. la art. 174 - 175 lit. i) C. pen. cu

aplic. art. 65 din același cod, s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară

a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a (dreptul

de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții efective publice) și b) C.

pen. (dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat), pe

o perioadă de 2 ani, pedeapsă care se va executa în condițiile art. 66 C. pen.

Conform art. 71 alin. (2) C. pen., s-a

aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de

art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a (dreptul de a fi ales în autoritățile publice

sau în funcții efective publice) și b) C. pen. (dreptul de a ocupa o funcție implicând

exercițiul autorității de stat).

În

baza art. 88 C. pen., a fost dedusă din durata pedepsei închisorii

aplicată timpul reținerii și pe cel al arestării preventive, începând cu data de

03 iunie 2013 la zi.

În

temeiul art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menținut măsura

arestării preventive luată față de inculpatul M.C.V., prin încheierea nr. 24

din 03 iunie 2013 pronunțată de către Tribunalul Dâmbovița în Dosarul nr. 3815/120/2013

și în baza căreia s-a emis mandatul de arestare preventivă din 03 iunie 2013.

Conform art. 346 alin. (1) C. proc.

pen. rap. la art. 14 C. proc. pen. și la art. 313 din Legea nr. 95/2006 privind

reforma în domeniul sanitar, a fost obligat inculpatul M.C.V. la plata sumei de

1.997,843 RON către partea civilă Spitalul Județean de Urgență Târgoviște reprezentând

cheltuielile aferente spitalizării părții vătămate N.F.

În

baza art. 109 alin. (5) C. proc. pen., la data rămânerii definitive

a prezentei hotărâri, s-a dispus restituirea către partea vătămată N.F. a următoarelor

obiecte de îmbrăcăminte ridicate potrivit procesului-verbal de ridicare încheiat

la 26 mai 2013: o bluză de trening de culoare roșie cu fermoar și buzunare marca

K. și un tricou din material textil cu mânecă scurtă de culoare albastră, marca

K., sigilate.

În temeiul art. 7 alin. (1) din Legea

nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice

Judiciare, la data rămânerii definitive a prezentei sentințe, s-a dispus prelevarea

probelor biologice de la inculpatul M.C.V.

Conform art. 320

1

alin. (5)

C. proc. pen., s-a disjuns latura civilă a cauzei, parte civilă fiind N.F., și s-a

stabilit termen la 26 august 2013.

În

baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul

la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 1.760 RON, din care 1.500

RON reprezintă cheltuielile judiciare stabilite în faza urmăririi penale, iar 260

RON - cheltuieli stabilite cu judecata în fond a cauzei, 200 RON reprezentând onorariul

apărătorului desemnat din oficiu și care va fi avansat din fondurile Ministerului

Justiției în contul Baroului Dâmbovița.

Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul

a reținut că prin rechizitoriul nr. 223/P/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul

Dâmbovița, la 19 iunie 2013, a fost trimis în judecată inculpatul M.C.V., pentru

săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor calificat prevăzută și pedepsită de

disp. art. 20 rap. la art. 174 - 175 lit. i) C. pen., constând în aceea că în seara

de 25 mai 2013 în timp ce se afla în loc public (zona magazinului SC L. SRL din

comuna O.), a lovit cu un corp tăietor-înțepător pe partea vătămată N.F. în zona

toracică stângă, cauzându-i o leziune ce a necesitat pentru vindecare un număr de

22-24 zile de îngrijiri medicale, care i-a pus viața în primejdie.

Ca situație de fapt, s-a reținut în actul

de sesizare că în seara de 25 mai 2013, în apropierea magazinului SC L. SRL, situat

în comuna O., a avut loc un incident în care au fost implicați inculpatul M.C.V.

și partea vătămată N.F.

Astfel, în timp ce acesta se afla în apropierea

terasei magazinului SC L. SRL alături de N.G.B., N.I., G.V., G.C.G., B.M. s-a alăturat

și inculpatul M.C.V. aflat sub influența băuturilor alcoolice.

La un moment dat, pe fondul alcoolului,

inculpatul l-a acostat pe martorul N.G.B. care se afla așezat pe o treaptă a terasei

magazinului. Nemulțumit de prezența acestuia, care i-a răspuns că se încălzește,

inculpatul a luat din atelajul aflat în apropiere o scândură cu care a lovit în

treptele pe care se afla așezat martorul.

Din lovitură, scândura a ricoșat și l-a

lovit pe acesta în genunchiul drept, actul medico-legal din 27 mai 2013 evidențiind

în concluzii că N.G.B. prezintă o leziune traumatică ce s-a putut produce prin lovire

cu un corp dur și nu necesită zile de îngrijiri medicale.

Urmare acestui incident a intervenit partea

vătămată N.F., care l-a întrebat pe inculpat motivul pentru care s-a comportat agresiv

față de N.G.B.

Fără a reacționa verbal, inculpatul s-a

apropiat de partea vătămată și scoțând un cuțit de la piept, a aplicat acestuia

o lovitură în zona toracică stângă.

Întrucât partea vătămată a observat că

inculpatul intenționează să îl mai lovească o dată a fugit, timp în care a simțit

că începe să sângereze.

Ajuns acasă, soția părții vătămate a solicitat

o ambulanță și l-a transportat la Spitalul Județean Târgoviște, unde a fost supus

unei intervenții chirurgicale și internat în perioada 25 mai - 01 iunie 2013.

Cu privire la persoana inculpatului s-a

reținut că acesta a fost condamnat la 4 ani și 6 luni închisoare pentru art. 211

C. pen., prin sentința penală nr. 915 din 23 iulie 1992 a Judecătoriei Târgoviște

fiind arestat la 29 noiembrie 1990 și eliberat la 11 martie 1994 cu un rest de 443

zile neexecutate; condamnat la 1 an și 6 luni pentru art. 208-209 C. pen., 1 an

și 3 luni, pentru art. 192 alin. (2) C. pen. și 2 ani și 6 luni închisoare pentru

art. 208-209 C. pen., urmând să execute 2 ani și 6 luni cu art. 71-64 C. pen. prin

sentința penală nr. 512 din 25 mai 1996 în Dosarul nr. 942/1996 al Judecătoriei

Câmpina, definitivă prin nerecurare, arestat la 07 ianuarie 1996, eliberat la 15

iulie 1997 cu un rest de 365 de zile neexecutate; condamnat la 4 ani și 5 luni pentru

art. 208-209 C. pen., urmând să execute 5 ani închisoare prin sentința penală

nr. 1151 din 15 iunie 1998 în Dosarul nr. 11073/1997 al Judecătoriei Târgoviște,

decizia penală nr. 81 din 25 ianuarie 1999 a Curții de Apel Ploiești, revocă restul

rămas neexecutat din pedeapsa aplicată prin sentința penală nr. 512/1996 pe care-l

contopește cu prezenta pedeapsă, urmând să execute 5 ani închisoare, arestat la

29 noiembrie 1997 și eliberat la 15 mai 2001 cu un rest de 682 zile neexecutate;

condamnat la 6 luni închisoare pentru art. 78 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002

prin sentința penală nr. 550 din 19 mai 2004 a Judecătoriei Moreni și decizia penală

nr. 98 din 25 februarie 2005 a Tribunalului Dâmbovița; condamnat la 1 an închisoare

pentru art. 321 alin. (1) C. pen. prin sentința penală nr. 1251 din 24

octombrie 2006 în Dosarul nr. 2063 al Judecătoriei Moreni și decizia penală nr.

68 din 20 martie 2007 a Tribunalului Dâmbovița; condamnat la 3 ani pentru art. 208-209

lit. a), g) C. pen. prin sentința penală nr. 835 din 12 iulie 2006 în Dosarul

nr. 377/2006 al Judecătoriei Moreni, definitivă prin decizia penală nr. 195 din

26 februarie 2007 a Tribunalului Dâmbovița; condamnat la 3 ani închisoare pentru

art. 192 alin. (2) C. pen. prin sentința penală nr. 150 din 16 februarie 2007 în

Dosarul nr. 160/2007 al Judecătoriei Moreni, definitivă prin neapelare; prin sentința

penală nr. 69 din 23 ianuarie 2008 a Judecătoriei Moreni s-a dispus contopirea pedepsei

aplicate prin sentința penală nr. 1251/2006, 835/2006, 150/2007 și 550/2004 urmând

să execute 3 ani închisoare, arestat la 23 martie 2005 și eliberat la 22

septembrie 2005, rearestat la 10 martie 2007 și eliberat la 08 septembrie 2008 cu

un număr de 363 zile neexecutate, fiindu-i aplicabile prevederile art. 37 lit.

b) C. pen.

Prin același act de sesizare în privința

plângerii formulată de către partea vătămată N.G.B. împotriva inculpatului s-a dispus

disjungerea și declinarea competenței în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria

Moreni.

Existența faptei și a vinovăției inculpatului

s-au reținut în faza urmăririi penale în baza următorului material probatoriu: procesul-verbal

de sesizare din oficiu; procesul-verbal de cercetare la fața locului; declarațiile

inculpatului; declarațiile martorilor; actul medico-legal din 27 mai 2013; planșe

fotografice și procesul-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală.

Pe rolul Tribunalului Dâmbovița, instanță

cu competență materială și teritorială potrivit disp. art. 27 alin. (1) pct. 1

lit. a) C. pen., cauza a fost înregistrată sub nr. 4100/120/2013 la data de 19

iunie 2013.

La primirea dosarului, în conformitate

cu disp. art. 160 C. proc. pen., rap. la art. 300

1

C. proc. pen., s-a

procedat la verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive,

iar prin încheierea pronunțată la 20 iunie 2013, s-a dispus în conformitate cu disp.

art. 300

1

alin. (1) și (3) C. proc. pen., menținerea măsurii arestării

preventive luată față de inculpat, încheiere devenită definitivă prin decizia

nr. 930 din 24 iunie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești.

Din partea Spitalului Județean de Urgență

Târgoviște s-a înaintat adresa din 24 iulie 2013 prin care această unitate spitalicească

s-a constituit parte civilă cu suma de 1.997,843 RON, reprezentând cheltuieli ocazionate

cu internarea părții vătămate N.F.

La termenul din 26 iulie 2013 în ședință

publică, în conformitate cu disp. art. 300 alin. (1) C. proc. pen., s-a procedat

la verificarea regularității actului de sesizare, constatându-se că îndeplinește

condițiile de formă și de conținut prevăzute de disp. art. 263 și 264 C. proc.

pen., nefiind incidente disp. art. 300 alin. (2) C. proc. pen.

La același termen de judecată au fost aduse

la cunoștința părții vătămate N.F. dispozițiile art. 320 alin. (1) C. proc.

pen., acesta declarând că înțelege să participe în procesul penal și în calitate

de parte civilă cu suma de 20.000 RON din care 10.000 RON cu titlu de daune morale

(suferințele psihice și fizice) și 10.000 RON cu titlu de daune materiale (beneficiu

nerealizat, cheltuieli de spitalizare, cheltuieli de transport).

După ce s-a luat act de manifestarea de

voință a părții vătămate, în continuare, la cunoștința inculpatului, au fost aduse

disp. art. 320

1

C. proc. pen. și condițiile în care o astfel de procedură

devine aplicabilă.

Din partea inculpatului, în prezența apărătorului

din oficiu, de ale cărui servicii a înțeles să beneficieze, s-a formulat cerere

în sensul aplicării procedurii simplificate a judecății.

În

acest sens s-a procedat la ascultarea inculpatului în condițiile

art. 320

1

alin. (4) C. proc. pen., acesta precizând că recunoaște fapta

așa cum este descrisă în actul de sesizare a instanței și solicită ca judecata să

aibă loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală pe care

le cunoaște și le însușește.

Cu privire la pretențiile solicitate de

către partea vătămată N.F., a precizat că le consideră exagerate.

Având în vedere poziția inculpatului față

de pretențiile solicitate de partea vătămată N.F., natura acestor pretenții (inclusiv

daune materiale), a fost pusă în discuție aplicarea disp. art. 320

1

alin. (5) C. proc. pen., dispunându-se disjungerea acțiunii civile formulată de

către partea vătămată constituită parte civilă, N.F.

Sub aspectul laturii penale a cauzei, din

partea inculpatului, prin avocat, s-a formulat cerere de schimbare a încadrării

juridice a faptei din infracțiunea de tentativă la omor calificat în infracțiunea

de vătămare corporală gravă, cerere pusă în discuție în cadrul dezbaterilor care

au avut loc sub aspectul laturii penale a cauzei, reținută pentru soluționare.

În

final, instanța a apreciat că fapta inculaptului întrunește

elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor calificat, prev. și

ped. de art. 20 rap. la art. 174 - 175 lit. i) C. pen., iar nu pe cele ale infracțiunii

de vătămare corporală gravă prev. și ped. de art. 182 alin. (2) C. pen., fiind respinsă

cererea de schimbare a încadrării juridice formulată în acest sens de inculpat.

La individualizarea judiciară a pedepsei

aplicată inculpatului, s-au avut în vedere în conformitate cu disp. art. 72 C.

pen., gradul de pericol social concret al faptei și care în speță este unul ridicat

fiind lezate relațiile sociale privitoare la viața, sănătatea și integritatea corporală

a persoanei, urmările produse, împrejurările în care a fost săvârșită fapta, limitele

de pedeapsă prevăzute în partea specială a C. pen., astfel cum vor fi reduse ca

urmare a aplicării disp. art. 320

1

C. proc. pen., persoana inculpatului,

care nu se află la primul conflict cu legea penală.

Totodată, în raport de mențiunile din fișa

de cazier judiciar existentă la dosarul de urmărire penală, s-a reținut în privința

inculpatului și disp. art. 37 lit. b) C. pen., săvârșind această nouă infracțiune

în stare de recidivă postexecutorie.

Recunoașterea faptei, prezentarea în fața

autorității (prezență posibilă și urmare a faptului că urmărirea penală și judecata

s-au desfășurat cu inculpatul în stare de arest preventiv), sunt împrejurări care

au făcut posibilă aplicarea disp. art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen.,

fiind valorificate în cadrul acestei proceduri, apreciindu-se că nu li se pot da

eficiență separat și ca circumstanță atenuantă judiciară în sensul disp. art. 74

alin. (1) lit. c) C. pen., neputându-se reține față de situația concretă existentă,

în favoarea inculpatului nici alte circumstanțe atenuante judiciare (în acest sens

se are în vedere conduita avută anterior, acesta aflându-se în stare de recidivă

postexecutorie, dar și poziția exprimată în raport cu pretențiile solicitate de

partea vătămată constituită parte civilă).

Ținând seama de aceste criterii de individualizare,

s-a apreciat că scopul educativ-preventiv al pedepsei prevăzut de disp. art. 52

C. pen., poate fi atins prin aplicarea unei pedepse orientată peste minimul special

prevăzut de lege, astfel cum va fi redus conform disp. art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., pedeapsă care urmează a fi executată în regim de detenție.

Împotriva acestei sentințe au declarat

apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița și inculpatul M.C.V., criticând-o

ca fiind netemeinică și nelegală.

În

apelul declarat, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița

a solicitat în esență majorarea pedepsei aplicate inculpatului, pentru tentativă

la infracțiunea de la omor calificat, săvârșită în stare de recidivă post executorie

prev. de art. 37 lit. b) C. pen., deoarece pedeapsa aplicată de prima instanță în

cuantum de 6 ani închisoare, nu este în măsură să-și atingă scopul preventiv educativ.

În

apelul său, inculpatul M.C.V. a solicitat în esență schimbarea

încadrării juridice a faptei din tentativă la infracțiunea de la omor calificat,

prev. de art. 20 rap. la art. 174 - 175 lit. i) cu aplic. art. 37 lit. b) C.

pen., în infracțiunea de vătămare corporală gravă, prev. de art. 182 alin. (2)

C. pen., cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. și aplicarea unei pedepse orientate spre

minimul special prevăzut de textul de lege încriminator, redusă conform art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., după reținerea circumstanțelor atenuante personale prev.

de art. 74 și art. 76 C. pen., precum și a circumstanței atenuante legale prev.

de art. 73 lit. b) C. pen.

Prin decizia penală nr. 225 din 20 noiembrie

2013, Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie,

au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul

Dâmbovița și de inculpatul M.C.V., împotriva sentinței penale nr. 337 din 01 august

2013 a Tribunalului Dâmbovița.

Conform art. 350 C. proc. pen., a fost

menținută starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen., a fost dedusă

din pedeapsă reținerea și arestarea preventivă a acestuia de la 03 iunie 2013 la

zi.

Inculpatul a fost obligat la plata sumei

de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care 150 RON reprezentând

onorariu parțial pentru apărătorul din oficiu, până la prezentarea apărătorului

ales, s-a dispus a fi avansat din fondul Ministerului Justiției în contul Baroului

Prahova.

Pentru a decide astfel instanța de control

judiciar a reținut că din declarațiile părții vătămate, declarații de martori, acte

medicale, procesul-verbal de sesizare din oficiu, procesul-verbal de cercetare la

fața locului, planșe fotografice, declarația și fișa de cazier judiciar a inculpatului

au fost bine analizate și interpretate de prima instanță astfel că încadrarea juridică

stabilită corespunde faptelor săvârșite, situație în care Curtea a apreciat că nu

se impune schimbarea încadrării juridice a faptei din tentativă la infracțiunea

de la omor calificat prev. de art. 20 rap. la art. 174 - 175 lit. i), cu aplic.

art. 37 lit. b) C. pen., în infracțiunea de vătămare corporală gravă, prev. de

art. 182 alin. (2), cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen.

S-a reținut că la instanța de fond, în

prezența apărătorului desemnat din oficiu, inculpatul a solicitat judecarea pe procedura

simplificată prev. de art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., recunoscând

și regretând în totalitate fapta comisă, însușindu-și probele administrate în faza

de urmărire penală.

Cu privire la cel de al doilea motiv de

apel al inculpatului referitor la reținerea de circumstanțe atenuante personale

și coborârea pedepsei sub minimul special prevăzut de textul de lege încriminator,

Curtea l-a respins față de împrejurarea că apelantul-inculpat a săvârșit această

infracțiune în stare de recidivă postexecutorie prev. de art. 37 lit. b) C.

pen., având multiple condamnări, așa cum de altfel s-a arătat mai sus și cum rezultă

și din fișa de cazier judiciar, pe de o parte, iar pe de altă parte, nu a fost de

acord cu despăgubirile solicitate de către partea vătămată N.F.

La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului,

prima instanță a avut în vedere modalitatea concretă de săvârșire a infracțiunii,

pericolul social concret, dispozițiile art. 72 C. pen. circumstanțele personale

ale inculpatului care este o persoană violentă, este recidivist, a avut o poziție

oscilantă pe parcursul procesului penal, în sensul că, la instanța de fond a solicitat

aplicarea dispoz. art. art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., iar ulterior,

Ia instanța de apel, a acreditat ideea că a săvârșit infracțiunea sub stăpânirea

unei puternice tulburări sau emoții determinată de provocarea din partea persoanei

vătămate și a martorilor aflați în zonă, motiv pentru care a solicitat reținerea

circumstanței atenuante legale prev. de art. 73 lit. b) C. pen.

Din întregul probatoriu administrat în

cauză, la urmărirea penală rezultă cu certitudine că inculpatul aflat în stare de

ebrietate a fost cel care a inițiat și dezvoltat conflictul în seara zilei de 25

mai 2013, într-un loc public, în zona magazinul SC L. SRL din comuna O., mai întâi

cu partea vătămată N.G.B., față de care a fost disjunsă cauza, iar ulterior, cu

partea vătămată N.F.

În atare situație, Curtea nu a primit solicitarea

apelantului-inculpat în sensul de a reține circumstanța atenuantă legală prev. de

art. 73 lit. b) C. pen.

Cu privire la apelul declarat de Parchetul

de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, prin care s-a solicitat majorarea pedepsei aplicate

inculpatului, Curtea a constatat că scopul preventiv educativ al acesteia, în sensul

dispozițiilor art. 52 C. pen., poate fi atins în cuantumul și modalitatea de executare

stabilite de prima instanță.

Examinând recursul declarat de inculpatul

M.C.V. prin raportare la dispozițiile art. 385

9

C. proc. pen., astfel

cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte de Casație și Justiție

constată următoarele:

Decizia recurată a fost pronunțată de Curtea

de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, la 20 noiembrie

2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013,

privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, situație în care

aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385

9

alin. (1) C. proc. pen. (1969), care este legea procesual penală aplicabilă recursului

de față.

Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat o limitare

a devoluției recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar

altele au fost modificate substanțial sau incluse în sfera de aplicare a cazului

de casare prevăzut de pct. 17

2

alin. (1) art. 385

9

C.

proc. pen., intenția clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare,

fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului,

reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.

În

ce privește cazul de casare prevăzut în art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen., invocat de recurentul inculpat, sub

incidența căruia, prin acordarea circumstanței atenuante legale a provocării -

art. 73 lit. b) C. pen. - a solicitat reducerea pedepsei, se constată că, într-adevăr,

acesta a fost menținut și nu a suferit nicio modificare sub aspectul conținutului

prin Legea nr. 2/2013, însă acest caz de casare nu pote fi incident din moment ce

finalitatea vizată prin invocarea acestui temei de drept este, în realitate, reducerea

pedepsei - adică un aspect de netemeinicie - ceea ce este inadmisibil, întrucât

ceea ce nu se poate obține direct, sub incidența cazului de casare prevăzut de

pct. 14, care în prezent vizează doar nelegalitatea, iar nu și netemeinicia pedepsei,

nu poate fi obținut nici indirect, prin „deturnarea” de la finalitatea sa reală

a cazului de casare prevăzut de pct. 17

2

[ambele de sub art. 385

9

alin. (1) C. proc. pen.] și aceasta cu atât mai mult cu cât examinarea eventualității

aplicării art. 73 lit. b) C. pen. ar face inevitabilă reevaluarea stării de fapt.

În

consecință, obiectiunile formulate în recursul de față subsumate

cazurilor de casare prevăzut de art. art. 385 alin. (1) C. proc. pen. - pct. 17

2

sau respectiv pct. 14 - se apreciază a fi neîntemeiate.

Ca urmare a intrării în vigoare - la 01

februarie 2014 - a noilor Coduri (penal și de procedură penală), instanța este datoare,

fie la cererea inculpatului recurent, fie chiar din oficiu, să examineze dacă în

cauză sunt aplicabile prevederile art. 5 C. pen., potrivit cu care „în cazul în

care, de la săvârșirea infracțiunii până la judecare definitivă a cauzei, au intervenit

una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă”.

Din această perspectivă, instanța constată

că inculpatul M.C.V. a fost trimis în judecată și condamnat la o pedeapsă de 6 ani

închisoare pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor calificat, faptă

prevăzută de art. 20 rap. la art. 174 - 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. și art. 37 lit. b) C. pen.

După cum se poate observa, fapta săvârșită

de inculpat are corespondent în prevederile art. 32, raportat la art. 188 C.

pen., pedeapsa prevăzută de lege fiind de la 5 ani la 10 ani închisoare - încât

aceste dispoziții se învederează a fi mai favorabile inculpatului.

Pentru considerentele expuse urmează ca

recursul declarat de inculpat să fie admis în vederea aplicării, prevederilor

art. 5 C. pen. (01 februarie 2014), text de lege ale cărui cerințe sunt îndeplinite,

cu consecința schimbării încadrării juridice a faptei săvârșită de inculpat, din

tentativă la infracțiunea la omor calificat, prev. de art. 20, rap. la art. 174

- 175 alin. (1) lit. i) C. pen. anterior, în tentativă la infracțiunea de omor,

prev. de art. 32 rap. la art. 188 alin. (1) și (2) C. pen., texte de lege în baza

cărora, cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. și art. 37 lit. b) C.

pen. anterior, inculpatul va fi condamnat la o pedeapsă de 5 ani închisoare și 2

ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a)

și b) C. pen.

Vor fi menținute celelalte dispoziții ale

hotărârilor (sentință/decizie în apel) și se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului

durata reținerii și arestării preventive, de la 03 iunie 2013 la 30 aprilie 2014.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina

statului, onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 300 RON, urmând

a se plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de inculpatul

M.C.V. împotriva deciziei penale nr. 225 din 20 noiembrie 2013 a Curții de Apel

Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori.

Casează, în parte, decizia penală recurată

și sentința penală nr. 337 din 01 august 2013 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița,

secția penală, și rejudecând:

Face aplicarea art. 5 C. pen. și, în baza

art. 386 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a faptei săvârșită de inculpat

din tentativă la infracțiunea la omor calificat prev. de art. 20 C. pen. anterior

rap. la art. 174 - 175 alin. (1) lit. i) C. pen. anterior în tentativă la infracțiunea

de omor prev. de art. 32 C. pen. rap. la art. 188 alin. (1) și (2) C. pen., texte

de lege în baza cărora, cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. și art. 37

lit. b) C. pen. anterior, condamnă pe inculpatul M.C.V. la pedeapsa de 5 ani închisoare

și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66

lit. a) și b) C. pen.

În

baza art. 65 C. pen., interzice inculpatului exercițiul drepturilor

prev. de art. 66 lit. a) și b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor

recurate.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului

durata reținerii și arestării preventive de la 03 iunie 2013 la 30 aprilie 2014.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina

statului, onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 300 RON, urmând

a se plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 30

aprilie 2014.