ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 349/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 349/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința penală nr. 319 din data

de 18 septembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, a fost condamnat

inculpatul M.F., aflat în Penitenciarul Mărgineni, pentru săvârșirea

infracțiunii de omor prevăzută și pedepsită de art. 174 alin. (1) C. pen., cu

aplicarea art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., la pedeapsa de 6 ani și

8 luni închisoare și 3 ani a interzicerea exercițiului drepturilor prevăzute de

art. 64 alin. (l) lit. a) teza a II-a și b) C. pen., ca pedeapsa complementară.

Potrivit art. 71 alin. (2) C. pen.,

s-a aplicat inculpatului și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute

de art. 64 lit. a) teza a Il-a și lit. b) C. pen.

Conform art. 350 C. proc. pen., a fost

menținută starea de arest preventiv, iar în baza art. 88 C. pen., s-a dedus din

durata pedepsei reținerea și arestarea preventivă începând cu data de 3 aprilie

2012, la zi.

În latură civilă, potrivit art. 14 raportat

la art. 346 C. proc. pen. și art. 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma din

domeniul sanitar a fost obligat inculpatul la plata sumei de 15.435,69 lei

către partea civilă Spitalul Clinic de Urgentă București, reprezentând

cheltuieli de spitalizare efectuate pentru victima D.G., inclusiv dobânzile legale

pe perioada cuprinsă între data rămânerii definitive a sentinței și data

achitării debitului.

Totodată, s-a luat act că partea

vătămată P.M. nu s-a constituit parte civilă.

Conform art. 118 alin. (l) lit. b) C.

pen., s-a dispus confiscarea unui topor și a cozii din lemn, corpuri delicte

folosite de inculpat la comiterea faptei și ridicate de organele de urmărire

penală.

În fine, inculpatul a fost obligat și

la plata sumei de 895,95 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, pe baza

probelor administrate în cauză, în esență, prima instanță a reținut următoarea

situație de fapt:

- în noaptea de 17 martie 2012,

victima D.G., aflată în stare de ebrietate a mers în vizită la prietenul său,

inculpatul M.F., ocazie în care l-a trezit din somn, propunându-i să

sărbătorească alături de el ziua de naștere.

Prin declarațiile date acesta din urmă

a arătat că în condițiile expuse, a oferit ceva de băut victimei, după care, în

timp ce se afla într-o cameră alăturată sesizând că i-a sustras un telefon

mobil și o sumă de bani, i-a cerut să-i restituie bunurile.

În cadrul disputei care a urmat,

victima a încercat să îl lovească, astfel că la rândul său a ripostat și în

luptă corp la corp, ambii au căzut de pe terasa imobilului, în zona din preajma

scărilor care permit accesul în locuință.

A susținut, de asemenea, că în

momentul în care s-a ridicat, a văzut victima proferând amenințări cu un

bolovan în mână, situație în care a luat hotărârea să meargă să ia un topor,

pentru a se apăra, fapt adus la cunoștința acesteia.

Referitor la pretinsa atitudine a

părții vătămate, inculpatul M.F. a declarat că prin introducerea mâinii în

buzunarul de la pantalon, i-a fost creată și impresia că era înarmat cu un

cuțit, portul armelor albe fiind de obicei specific prietenului său.

Ca urmare, reîntorcându-se toporul

purtat în mână, în momentul în care victima D.G. a reluat amenințările, el s-a

postat în fața acesteia și i-a aplicat două lovituri cu muchia, în zona

capului, agresiunea determinând căderea în mijlocul curții și o sângerare abundentă,

în regiunea corporală respectivă.

În continuare a încercat să-i acorde

primul ajutor în sensul că a transportat victima în bucătărie și l-a legat cu

un tricou la cap, a așezat toporul în spatele casei, după care văzând o

hemoragie abundentă a luat hotărârea de a solicita ajutor prin intermediul S.N.U.A.U.

112, scop în care s-a deplasat la vecinul său, martorul T.S. cerându-i să-i

pună la dispoziție un telefon mobil ca să sune la ambulanță și afirmând despre

acesta „că moare la el în casă”.

Martorul a confirmat că inculpatul i-a

explicat că victima D.G. ar fi fost beat și a căzut de pe scările casei sale,

accidentându-se, iar la rândul său părea sub influența băuturilor alcoolice.

Pe de altă parte, din relațiile

comunicate de S.N.U.A.U. prin 112 și procesul verbal de redare a convorbirilor

purtate în noaptea de 17 martie 2012, rezultă că din primul moment inculpatul M.F.

a susținut că victima D.G., „a picat de pe trepte”, a negat că ar fi fost

lovită de cineva, iar la întrebarea directă a operatorului „sunteți sigur că a

căzut singur și că nu ha bătut nimeni?”.. „nu l-a bătut nimeni, nu l-a împins,

nu nimic”.

Acesta a mai reluat în două rânduri

ipoteza accidentului, susținând că victima a căzut de pe trepte pentru ca

într-un final să genereze justificate suspiciuni comentând singur că „nu vrea

să intre în pușcărie nevinovat.. că e chiar în domiciliul său”.

Ca urmare, aflată în stare comatoasă,

inițial, victima a fost transportată la Spitalul de Urgență Târgoviște în stare

comatoasă iar ulterior transferată la Spitalul Clinic de Urgență București,

unde a fost internată cu diagnosticul „traumatism cranio - cerebral grav, plagă

cranio - cerebrală temporo - oocipital stâng; hematom epidural temporo -

occipital stâng și hematom subdural de hemisfer stâng operat; fractură temporo

occipitală stângă otoragie și otoliquoree stângă contuzie toraco abdominală;

stop cardiac de suport ventilator”, spitalizarea realizându-se până la 27

martie 2012, când a intervenit decesul.

Prin raportul de autopsie medico

legală s-a concluzionat că moartea a fost violentă și s-a produs prin insuficiență

cardio respiratorie acută de origine centrală în evoluția unei dilacerări și hemoragii

meningo cerebrale, consecința unui traumatism cranio cerebral cu două focare de

boltă craniană situate occipital bilateral.

În privința leziunilor traumatice s-a

menționat că acestea s-au putut produce la 17 martie 2012 prin lovire cu corp

dur cu masă mare (posibil muchia unui topor sau obiect similar, plăgile din

zona scalpului hematoamele epicraniene, precum și cele 2 focare de fractură

cominutivă cu dilacerare și hemoragie meningo cerebrală, inclusiv hematomul din

zona umărului stâng și în mod diferențiat lovire de corp/plan dur pentru

hematomul epicranian interesând bosa parietală dreaptă produs posibil prin

cădere secundară de la același nivel).

S-a apreciat că mărcile traumatice de

la nivelul scalpului și craniului s-au produs printr-o lovire repetată cu corp

dur contondent cu mușchii, acționat sub un unghi ascuțit și cu energie cinetică

mare, posibil muchia toporului corp delict ridicat de la domiciliul inculpatului.

S-a confirmat și posibilitatea ca

loviturile să fi fost aplicate din spatele victimei sau postero - lateral de

sus în jos, specificându-se că instrumentul vulnerant a determinat și leziunea

umărului stâng, cel mai probabil printr-un mecanism de alunecare după impactul

cu regiunea parieto - occipitală stângă.

Față de cele ce preced, prima instanță

a reținut că acțiunea inculpatului M.F. la săvârșirea faptei descrise, se află

în raport de cauzalitate cu leziunile provocate victimei D.G., ce au determinat

și decesul, astfel că este clară existența elementelor materiale ce întregesc

latura obiectivă a infracțiunii de omor.

Referitor la latura subiectivă, s-a

apreciat că din probele administrate a rezultat că toporul folosit de acesta,

cât și mecanica utilizării lui, erau apte să lezeze zonele vitale ale victimei,

așa încât chiar dacă nu a prevăzut rezultatul acesteia și nici nu a urmărit

uciderea, el a acceptat o asemenea posibilitate.

Pe de altă parte, s-a înlăturat

apărarea inculpatului, formulată atât la urmărirea penală cât și în fața

instanței de judecată, privind reținerea stării de provocate, constând în aceea

că fapta a fost săvârșită ca urmare a pătrunderii intempestive a victimei la o

oră târzie din noapte în domiciliul său, trezirea din somn și încercarea

acestuia de a-i sustrage bunuri personale, împrejurări care l-ar fi determinat să

reacționeze violent și să-l lovească.

S-a observat că potrivit practicii

judiciare constantă în materie și dispozițiile art. 73 lit. b) C. pen., pentru

existența acestei circumstanțe atenuante legale se cer întrunite mai multe

condiții, respectiv: infracțiunea să fie săvârșită sub stăpânirea unei

puternice emoții, această stare să fi avut drept cauză o provocare din partea

persoanei vătămate prin infracțiune, provocarea să fi fost săvârșită de victima

infracțiunii printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau printr-o altă

acțiune ilicită gravă iar riposta la acțiunea de provocare trebuie îndreptată

împotriva autorului actului provocator.

Pe de altă parte, deși art. 73 lit. b)

C. pen., nu cere în mod expres ca între actul pretins provocator și

infracțiunea săvârșită să existe o anume proporție, sub aspectul gravității,

necesitatea existenței unei asemenea proporții rezultă implicit din conținutul

său, pentru că numai o activitate ilicită de o anumită gravitate poate fi de

natură să genereze în psihicul inculpatului o tulburare sau emoție intensă.

Așadar, întotdeauna, reținerea stării

de provocare a fost condiționată de o comportare culpabilă a victimei, care

prin acțiunile ori afirmațiile făcute să fie de natură a cauza celui căruia îi

sunt adresate, o puternică stare de tulburare sub imperiul căreia să comită

fapta.

În raport de considerațiile expuse,

s-a concluzionat că cerințele referitoare la starea de provocare și a celei de

legitimă apărare la care s-a făcut referire de apărătorii aleși ai inculpatului

M.F. nu sunt întrunite, deoarece starea conflictuală și circumstanțele generale

ale comiterii infracțiunii nu pot fundamenta existența acesteia.

Chiar dacă ele sugerează momente de

enervare, întrucât condițiile scuzei provocării sunt exact reglementate de

lege, nu a fost suficient ca inculpatul să se fi aflat sub imperiul unei

tulburări (temerea că partea vătămată era înarmată cu un cuțit, care este

nereală deoarece asupra celui vătămat nu s-a găsit nici un fel de armă), se

impunea ca aceasta să fie puternică și determinată de acțiuni concrete și clar

definite, întreprinse de victimă.

Or, raportat la situația de fapt, sa

apreciat că se impune a se reține că vizita părții vătămate nu a fost câtuși de

puțin inedită, fiind frecvente întâlnirile celor doi în domiciliul

inculpatului, unde obișnuiau să consume băuturi alcoolice, până noaptea târziu.

Pe de altă parte, descrierea modului

în care s-a produs confruntarea (cu ocazia reconstituirii), a confirmat faptul

că dincolo de acțiunile șicanatorii posibil păgubitoare pentru agresor, replica

violentă dată prietenului său a presupus un moment de răgaz când el a avut

timpul necesar să se replieze și să se deplaseze la locul de unde s-a înarmat

cu toporul folosit pentru lovire.

Sub acest aspect s-au înlăturat și

afirmațiile privind folosirea de către victimă a unui bolovan, față de faptul

că un atare corp delict nu a fost găsit în perimetrul unde s-au săvârșit

faptele iar prin raportul de necropsie s-a concluzionat că lovirea s-a executat

prin spatele acesteia sau postero - lateral, ceea ce a format convingerea că

între cei doi confruntarea s-a purtat față în față.

În drept, fapta inculpatului M.F.,

constând în aplicarea cu un topor a mai multor lovituri victimei D.G., având ca

urmare provocarea unui grav traumatism cranio - cerebral cu două focare de

boltă craniană situate occipital bilateral care au generat o insuficiență

cardio-respiratorie iar în final decesul acestuia, s-a apreciat ca întrunind

infracțiunea de omor prevăzură de art. 174 alin. (1) C. pen.

La individualizarea judiciară a

pedepsei, s-au avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen.,

respectiv limitele de pedeapsă, gradul de pericol social extrem de ridicat și

valoarea supremă în societate, împrejurările în care s-a comis fapta, dar și

persoana inculpatului care nu este cunoscut cu antecedente penale și a

recunoscut fapta, înțelegând să uzeze de prevederile art. 320

1

C.

proc. pen.

Împotriva acestei sentințe, în

termenul legal, au declarat apeluri Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița

și inculpatul M.F., criticându-le ca fiind nelegale și netemeinice.

Printr-un motiv comun de reformare,

ambii apelanți au susținut că pedeapsa de 6 ani și 8 luni închisoare este

injustă, contravenind criteriilor de individualizare arătate sub art. 72 și art.

53 C. pen., având în vedere gravitatea concretă a faptei, împrejurările săvârșirii

acesteia, corpul delict folosit la comiterea agresiunii și consecințele produse.

Față de aceste circumstanțe reale cât

și conduita oscilantă adoptată în cursul procesului, parchetul a solicitat

majorarea cuantumului pedepsei judiciare, măsură apreciată ca necesară atât

pentru protejarea interesului public prin descurajarea săvârșirii faptelor de

acest gen și care în prezent ar cunoaște oarecare recrudescență dar și pentru

asigurarea reeducării inculpatului.

La rândul său, apelantul M.F. a

solicitat reducerea cuantumului pedepsei conform art. 74 și 76 C. pen., prin

reținerea circumstanțelor atenuante constând în lipsa antecedentelor penale,

buna reputație anterioară, conduita adoptată după trimiterea în judecată, în

sensul recunoașterii vinovăției în condițiile art. 320

1

C. proc. pen.,

starea conflictuală preexistentă între părți, măsurile luate pentru salvarea

victimei și împrejurările concrete ce au condus la agresarea acesteia, astfel

cum au fost formulate prin declarațiile date la urmărirea penală.

Separat, prin calea de atac exercitată

inculpatul a repus în discuție și încadrarea juridică a faptei, solicitând

reținerea dispozițiilor art. 73 C. pen. și atenuarea răspunderii penale,

susținându-se că prin probele administrate s-a făcut dovada că el a acționat

asupra victimei, aflându-se în stare de provocare.

Astfel, agresiunea s-ar fi exercitat

în limitele unei apărări legitime, respectiv sub o puternică tulburare

determinată prin acțiunile violente ale victimei, persoană care, deși se aflau

în rele raporturi de circa doi ani, la miezul nopții, a pătruns fără drept în

domiciliul său și trezindu-1 din somn i-a solicitat să consume băuturi

alcoolice.

Mai mult, în timp ce inculpatul a mers

la bucătărie pentru a-i prepara o cafea, victima a început să scotocească prin

casă, și-a însușit un telefon mobil și o anume sumă de bani, iar în loc să i le

restituie la cerere, s-a manifestat violent, condiții în care s-au îmbrâncit

reciproc, căzând amândoi pe caldarâm.

Ca urmare, observând că victima a luat

de jos cu un bolovan, aflându-se într-o stare de tulburare profundă,

agresivitatea acesteia Fa determinat să ia toporul de lângă casă și în

încercarea de a se apăra, a lovit-o de două ori, în zona capului.

Apelanții au solicitat admiterea

apelurilor, desființarea în parte, în latură penală a sentinței primei

instanțe, rejudecarea cauzei la al doilea grad de jurisdicție, iar pe fond

pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să se înlăture aspectele de

nelegalitate și netemeinicie expuse.

Prin decizia penală nr. 193 din 21

noiembrie 2012, Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori

și de familie, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul

Dâmbovița împotriva sentinței penale nr. 319 din 18 septembrie 2012 pronunțată

de Tribunalul Dâmbovița.

A desființat în parte, în latură

penală, sentința primei instanțe, în sensul că a majorat pedeapsa aplicată

inculpatului M.F., aflat în Penitenciarul Mărgineni, pentru infracțiunea de

omor prevăzută de art. 174 alin. (l) C. pen., cu aplicarea, art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., de la 6 ani și 8 luni închisoare, la 8 (opt) ani închisoare.

A menținut starea de arest preventiv a

inculpatului și a dedus din pedeapsa aplicată acestuia reținerea și arestarea

preventivă de la 3 aprilie 2012, la zi.

A menținut în rest dispozițiile

sentinței. A respins apelul declarat de inculpatul M.F., aflat în Penitenciarul

Mărgineni, împotriva aceleiași hotărâri, ca nefondat.

Pentru a se pronunța astfel, instanța

de control judiciar a apreciat că nu sunt întrunite condițiile pentru aplicarea

dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen. și, ca urmare nu se justifică reducerea

pedepsei aplicate inculpatului.

Pe de altă parte, s-a apreciat că

pedeapsa de 6 ani și 8 luni închisoare aplicată inculpatului este nepreventivă

raportat la gravitatea faptei stabilită în sarcina acestuia, raportat la

criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., impunându-se majorarea

acesteia.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs, în termenul legal de 10 zile prevăzute de art. 385

3

C. proc.

pen., inculpatul M.F., criticile formulate de acesta vizând netemeinicia

pedepsei aplicate pe care o apreciază ca fiind prea aspră, în raport de

atitudinea de recunoaștere a faptei pe care a adaptat-o pe parcursul procesului

penal, cât și de regret a faptei săvârșite.

De asemenea, a solicitat reținerea

dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen., art. 74, art. 76 C. pen.

În susținerea recursului, inculpatul

invocă cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

Analizând legalitatea și temeinicia deciziei recurate prin prisma cazului de

casare invocat, conform art. 385

6

alin. (2) C. proc. pen., în baza

căruia instanța de recurs examinează cauza nu numai prin prisma cazurilor de

casare prevăzute de art. 385

9

C. proc. pen., cât și din perspectiva art.

385

9

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție

reține că recursul declarat de inculpat nu este fondat, urmând a fi respins ca

atare pentru considerentele ce urmează:

Reține Înalta Curte că situația de

fapt a fost în mod temeinic stabilită de instanța de fond care a realizat o

analiză amplă și obiectivă a întregului ansamblu probator administrat în cele

două faze ale procesului penal, încadrarea juridică dată faptei este justă și

corespunde situației de fapt, în mod corect apreciind instanța de fond că se

impune tragerea la răspundere penală a inculpatului.

Astfel, rezultă din probele

administrate atât în faza de urmărire penală, cât și în mod direct și

nemijlocit în faza de cercetare judecătorească că, în noaptea de 17 martie

2012, pe fondul unui conflict verbal care a degenerat, inculpatul M.F. aplicat

cu un topor mai multe lovituri victimei D.G., având ca urmare provocarea unui

grav traumatism cranio - cerebral cu două focare de boltă craniană situate

occipital bilateral care au generat o insuficiență cardio-respiratorie, iar, în

final, decesul acestuia, faptă care întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii de omor prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen.

În mod corect, a fost respinsă cererea

inculpatului de aplicare a dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen., în cauză

nefiind îndeplinite cerințele acestui text de lege, în sensul că în momentul în

care a lovit partea vătămată, inculpatul nu se afla în fața unui atac material,

direct, imediat și injust și care să fi pus în pericol grav persoana

inculpatului, iar acțiunea părții vătămate nu a fost de natură să producă inculpatului

o puternică tulburare sau emoție care să îl determine să acționeze asupra părții

vătămate prin lovirea acesteia cu toporul într-o zonă a corpului în care se

află organe vitale.

De asemenea, corect s-a reținut că

lipsa antecedentelor penale și recunoaștere vinovăției conform art. 320

1

C. proc. pen., nu reprezintă suficiente motive pentru atenuarea răspunderii

penale conform art. 74 lit. a), b) și c) C. pen. și art. 76 alin. (2) C. pen.

Referitor la pedeapsa aplicată

inculpatului, Înalta Curte apreciază că în cauză instanța de control judiciar a

procedat la o justă individualizare a pedepsei în raport de criteriile generale

de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol

social al infracțiunii săvârșite, modalitatea concretă de comitere a faptei,

urmărire acesteia, limitele de pedeapsă, cât și circumstanțele personale (lipsa

antecedentelor penale, atitudinea procesuală oscilantă, recunoașterea

vinovăției conform art. 320

1

C. proc. pen., încercarea de

zădărnicire a aflării adevărului), aspecte ce au condus la stabilirea unei

pedepse care prin cuantum și modalitatea de executare este în măsură să asigure

atingerea scopurilor pedepsei, astfel cum sunt reglementate de dispozițiile art.

52 C. pen.

Potrivit dispozițiilor art. 52 C. pen.,

pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a

condamnatului, în scopul prevenirii săvârșii de infracțiuni.

Ca măsură de constrângere, pedeapsa

are, pe lângă scopul său represiv finalitate de exemplaritate, ea confirmând

dezaprobarea legală și judiciară, atât în ceea ce privește fapta penală

săvârșită, cât și în ceea ce privește comportamentul făptuitorului.

Ca atare, pedeapsa și modalitatea de

executare a acesteia, trebuie individualizate în așa fel încât inculpatul să se

convingă de necesitatea respectării legii penale și să evite, pe viitor,

săvârșirea de fapte penale.

În speță, instanța de control a

apreciat corect asupra gravității faptei dar și a împrejurărilor în care a fost

comisă, coroborată cu persoana inculpatului, condiții în care solicitarea

inculpatului de reducere a pedepsei este neîntemeiată.

Față de considerentele arătate, Înalta

Curte urmează ca, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.,

să respingă recursul declarat de inculpat.

Se va deduce din cuantumul pedepsei

aplicate inculpatului, durata reținerii și arestării preventive.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., va fi obligat recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către

stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul M.F. împotriva deciziei penale nr. 193 din 21 noiembrie

2012 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Deduce din cuantumul pedepsei aplicate

inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 03 aprilie 2012 la

01 februarie 2013.

Obligă recurentul inculpat la plata

sumei de 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

50 lei, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din

oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 01 februarie

2013.