ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2925/2014

Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 418 din data de 21 noiembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Prahova, pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat, prevăzută și pedepsită de art. 20 raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen. faptă din 23 august 2007, parte vătămată R.G. s-a dispus condamnarea inculpaților:

- N.D., cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen., la pedeapsa de 8 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.;

- N.G., la pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

În baza art. 71 C. pen. pentru ambii inculpați s-a interzis exercițiul drepturilor prev. de 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen., ca pedepse accesorii.

În latură civilă, conform art. 14 și 346 C. proc. pen. combinat cu art. 1349, 1357, 1358 și 1359 C. civ., s-a admis în parte acțiunea civilă exercitată de partea vătămată R.G., dispunându-se obligarea fiecăruia dintre inculpați la plata sumelor de câte 5.000 RON daune materiale și câte 25.000 RON daune morale către aceasta din urmă.

De asemenea, s-a admis acțiunea civilă exercitată de partea civilă Spitalul Clinic de Urgență București și au fost obligat inculpații la plata sumei câte 5.628,67 RON despăgubiri civile, reprezentând cheltuielile de spitalizare efectuate cu partea vătămată R.G., luându-se act că Clinica de recuperare, medicină fizică și balneologie din cadrul aceleiași unități sanitare și Spitalul Județean de Urgență Ploiești nu s-au constituit părți civile în procesul penal.

În baza art. 112 lit. f) și art. 118 lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea furcii metalice, corp delict folosit de inculpați la săvârșirea faptelor stabilite în sarcina și aflată la Camera de corpuri delicte a Tribunalului Prahova (proces-verbal din 19 martie 2008).

Fiecare dintre inculpații N.D. și N.G., a fost obligat la plata sumei de câte 700 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță, pe baza materialului instrumentat în dosarul cauzei, a reținut că prin rechizitoriul nr. 79/P/2008 al Parchetului de pe lingă Tribunalul Prahova, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpaților N.D. și N.G., pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174-175 lit. i) C. pen., constând în aceea că la data de 23 august 2007, aflându-se în loc public și în prezența mai multor persoane, folosind o bâtă din lemn și o furcă metalică, succesiv i-au aplicat părții vătămate i-au aplicat părții vătămate R.G. mai multe lovituri, provocându-i leziuni corporale, ce au necesitat 90-100 zile îngrijiri medicale, precum și invaliditate permanentă, viața acesteia fiind pusă în primejdie.

Cauza s-a înregistrat inițial pe rolul Tribunalului Prahova, competent material să judece ca primă instanță, la data de 21 martie 2008, formându-se dosarul penal nr. 1819/105/2008.

Prin sentința penală nr. 47 din 29 ianuarie 2009, pronunțată de această instanță, în Dosarul nr. 1819/105/2008, reținându-se existența faptelor și vinovăția, în împrejurările de fapt și de drept descrise prin actul de sesizare, pe baza probelor administrate, pentru tentativă de omor calificat prevăzută și pedepsită de art. 20 raportat la art. 174-175 lit. i) C. pen., s-a dispus condamnarea inculpaților:

- N.D., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., la pedeapsa de 8 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.;

- N.G. la pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

În latură civilă, s-au admis acțiunile civile exercitate în procesul penal, dispunându-se obligarea fiecăruia dintre inculpați la plata sumelor de câte 5.000 RON despăgubiri materiale și câte 40.000 RON daune morale, către partea civilă R.G., precum și a sumelor de câte 11.257,35 RON cheltuieli de spitalizare către partea civilă Spitalul Clinic de Urgență București.

Totodată, s-a luat act că Spitalul Județean de Urgență Ploiești și Clinica de recuperare, medicină fizică și balneologie din cadrul aceleiași unități sanitare nu s-au constituit părți civile în procesul penal.

Conform art. 112 lit. f) și art. 118 lit. b) C. pen. s-a confiscat furca metalică, corp delict, folosită la săvârșirea faptelor stabilite în sarcina inculpaților (depusă la Camera de corpuri delicte a Tribunalului Prahova, potrivit procesului verbal din 19 martie 2008).

În fine, fiecare dintre inculpații N.D. și N.G., a fost obligat la plata sumei de câte 450 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apeluri inculpații N.G. și N.D., criticând-o în principal, pentru greșita stabilire a situației de fapt și condamnare, solicitând audierea altor martori și înlăturarea contradicțiilor existente în declarațiile persoanelor audiate în cauză, iar, în subsidiar, reducerea pedepselor.

Prin decizia penală nr. 60 din 25 mai 2009, Curtea de Apel Ploiești, ca instanță de control judiciar a respins apelurile exercitate, ca nefondate, reținându-se că Tribunalul a administrat toate probele concludente și utile cauzei, a făcut o apreciere judicioasă a materialului instrumentat în dosar, a stabilit corect vinovăția inculpaților N.D. și N.G., iar pedepsele aplicate au fost just individualizate.

Ambele hotărâri au fost casate prin decizia penală nr. 4148 din 11 decembrie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, care admițând recursurile exercitate de cei doi inculpați, a dispus trimiterea dosarului pentru rejudecare la Tribunalul Prahova, reținându-se că acestea sunt afectate de nelegalitate și netemeinicie, în sensul cazului de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 10 C. proc. pen.

La exercitarea controlului jurisdicțional s-a apreciat că situația de fapt nu a fost temeinic stabilită, instanțele neluând în seamă cererile esențiale ale inculpaților prin care s-ar fi eliminat contradicțiile existente în materialul probator și care sunt de natură să le garanteze drepturile și să influențeze soluția procesului, sens în care s-a îndrumat ca în rejudecare Tribunalul să procedeze la:

- reaudierea martorilor din cauză care susțin săvârșirea actelor de lovire de către inculpați pentru a lămuri aspecte esențiale, cum sunt:

a) dacă inculpații N.D. și N.G. au ieșit împreună în drumul părții vătămate din curtea primului dintre inculpați și ce obiecte de atac aveau asupra lor;

b) la răspuns negativ, vor prezenta în ce mod a ajuns inculpatul N.G. la locul faptei și în ce timp față de sosirea inculpatului N.D.;

c) ce acte de violență a comis fiecare dintre inculpați și în ce succesiune, ultimele aspecte considerându-se ca fiind relevante și în determinarea poziției subiective a fiecăruia dintre inculpați față de faptă și urmările acesteia, mai ales dacă se confirmă ipoteza lipsei unei rezoluții infracționale luată împreună;

d) dacă în deplasarea spre locuința martorului L.D., partea vătămată R.G. a fost însoțită de alte persoane, ce obiecte aveau asupra lor și în ce scop, aspecte ce urmează să fie lămurite și prin reaudierea martorilor propuși în apărare de către inculpați, respectiv:

- confruntarea inculpaților cu partea vătămată și martorii care susțin săvârșirea faptei de către inculpați, inclusiv cu martorii „neutri”;

- confruntarea părții vătămate cu martorii propuși de inculpați, care susțin săvârșirea faptei de către martorul L.D., precum și cu acesta din urmă;

- confruntarea martorilor din cele două tabere;

- efectuarea unei expertize medico-legale având ca obiectiv stabilirea, dacă în cadrul mecanismului de producere a leziunilor cu potențial periculos pentru viața părții vătămate R.G., vătămările au fost produse prin aplicarea uneia sau mai multor lovituri, cu ce tip de corp dur și, în mod special, dacă au putut fi produse de furca metalică, obiect corp delict, care va fi examinată.

De asemenea, s-a îndrumat ca instanța de fond să admită orice alte probe a căror necesitate va rezulta din cercetarea judecătorească.

Primind cauza spre rejudecare în al doilea ciclu procesual, dosarul s-a reînregistrat pe rolul Tribunalului Prahova la data de 17 februarie 2010.

Reluându-se cercetarea judecătorească, în limitele art. 392 C. proc. pen., prima instanță a constatat că săvârșirea infracțiunilor și vinovăția inculpaților N.D. și N.G. au fost reținute în actul de sesizare, pe baza mijloacelor de probă, respectiv: procesul-verbal de constatare din data de 23 august 2007, declarațiile părții vătămate R.G., raportul medico-legal din 04 decembrie 2007, copii de pe actele medicale eliberate pe numele părții vătămate, planșe foto, declarațiile martorilor L.D., R.F., G.N., R.G., R.I.I., G.C., R.R., R.N., R.F., R.A. și R.G.

Drept consecință în rejudecare, conform art. 326 și 327 C. proc. pen., au fost ascultați partea vătămată R.G., constituită parte civilă și martorii din acte anterior menționați.

S-a procedat și la audierea inculpaților N.D. și N.G., cu respectarea dispozițiilor art. 70 și art. 322 C. proc. pen., care au arătat că își mențin declarațiile date în cursul urmării penale, în sensul că nu au comis faptele de care sunt acuzați.

Ca urmare, la cererea acestora, pe situația de fapt, s-a încuviințat proba testimonială, fiind audiați pe lângă martorii din acte și martorii U.G., L.A. și R.I., care au relatat împrejurările cunoscute de aceștia în legătură cu faptele deduse judecății.

De asemenea, s-a efectuat raportul de nouă expertiză medico-legală din 13 iulie 2010, întocmit de I.N.M.L. București privind pe partea vătămată R.G.

Analizând actele și lucrările dosarului, instrumentate în ambele cicluri procesuale, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:

La data de 23 august 2007, între partea vătămată R.G. și vecinul său martorul L.D. a avut loc o altercație în legătură cu atribuirea unor terenuri din aceeași localitate, de către primăria orașului, fiecare dorind să obțină un lot, situat cât mai aproape de locuința lui.

Discuțiile tensionate purtate au degenerat în adresarea de injurii iar în final, într-un schimb de lovituri, părțile fiind despărțite de celelalte persoane prezente, între care s-a aflat și inculpatul N.D., rudă cu martorul L.D.

După încetarea conflictului inițial, partea vătămată s-a retras la domiciliu, de unde în după amiaza aceleiași zile, a trimis pe fiul său, martorul R.G., în vârstă de 13 ani (la acea dată), să-i cumpere o sticlă cu bere și țigări.

Trecând prin fața curții martorului L.D., la întoarcere, acesta a adresat injurii minorului și a aruncat cu pietre în direcția acestuia, fapt ce i-a determinat dezechilibrarea și căderea de pe bicicleta cu care se deplasa.

Văzând ce s-a întâmplat, partea vătămată R.G. a luat hotărârea de a merge să discute cu martorul L.D., însă mai înainte de a ajunge la locuința acestuia, a fost întâmpinat de inculpații N.D. și N.G., fiecare având asupra sa corpuri contondente, respectiv primul o bâtă, iar secundul o furcă confecționată din fier-beton, cu două crăcane folosită la scos de sfeclă.

Drept consecință, acesta a fost lovit, mai întâi la cap cu furca, de către secundul, după care primul i-a aplicat mai multe lovituri cu o bâtă, în celelalte zone corporale.

Urmare loviturilor primite, partea vătămată R.G. și-a pierdut cunoștința, fiind transportată imediat, cu ajutorul unui autoturism al cărui proprietar trecea întâmplător prin zonă, la Spitalul Orășenesc Mizil, pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.

Din cauza gravelor leziuni suferite, ulterior succesiv s-a procedat la transferarea acesteia la Spitalul Județean de Urgență Ploiești, iar de aici la Spitalul Clinic de Urgență București.

Față de raportul de nouă expertiză medico-legală din 04 decembrie 2007, s-a reținut că partea vătămată R.G. a fost internată în Secția Neurochirurgie a ultimei unități sanitare, în perioada 23 august - 18 septembrie 2007, cu diagnosticul „politraumatism, traumatism cranio-cerebral minor gradul II, GCS 14 CT, plagă contuză vertex suturată în teritoriu. Fractură cu înfundare și multiple fragmente localizate în vertex, interesând parietalul și frontalul, cu traiect de fractură iradiantă la nivelul occipitalului, paramedian drept; dilacerare fronto-parietală stânga; hematom parietal drept superior; hemoragie sub și supra-arachinoidiană, predominant la nivelul emisferului cerebral stâng. Fractură cominutivă cu înfundare biparietală operată iterativ”.

Consecință a leziunilor suferite în data de 23 august 2007, aceasta a fost reinternată în unitatea medicală menționată, cu diagnosticul: status post - TCC minor gradul II GCS 14 PCT.GOS - GR., status post-fractură cominutivă biparietală cu înfundare operată interactiv; abces cerebral parietal drept, subadiacent zonei de fractură craniană operat (evacuarea abcesului și debridarea micro-abceselor epicraniene parietale drepte).

Prin proba științifică s-a concluzionat că la examinarea medicală, partea vătămată R.G. a prezentat leziuni traumatice care au putut fi produse prin lovire activă cu corp dur, posibil rangă, în condițiile unei hetero-agresiuni, conform datelor de anchetă, că pot data din 23 august 2007, care s-au complicat septic în evoluția lor și au necesitat un număr de 90-100 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, de la data producerii lor, în absența altor complicații, leziuni ce au pus în pericol viața victimei și s-au soldat cu invaliditate.

La stabilirea situației de fapt, prima instanță a considerat că declarația părții vătămate dată la urmărirea penală și menținută în cursul judecății, în sensul că a fost lovită de inculpații N.D. și N.G., s-a confirmat în primul rând prin multiplele lovituri aplicate, instrumentele folosite, leziunile și mecanismul de producere a acestora, constate din actele medicale și medico-legale.

În al doilea rând, susținerile acesteia s-au probat prin declarațiile martorilor oculari R.F. și G.C., ce pot fi numiți neutri, întrucât nu sunt rude cu niciuna dintre părți, iar secundul nu aparține aceleiași comunități, astfel că împrejurările de fapt relatate nu pot fi interpretate ca fiind afectate de subiectivism.

S-a argumentat, totodată, că o astfel de delimitare în aprecierea probelor testimoniale administrate în cele două cicluri procesuale s-a impus a fi făcută, deoarece majoritatea persoanelor prezente la fața locului în momentul comiterii agresiunii și care au fost audiate în cauză, sunt rude cu părțile (fie cu partea vătămată, fie cu inculpații), trăiesc în aceeași comunitate cu acestea, au dat declarații contradictorii, fiecare confirmând versiunea părții cu care se află în relații apropiate, iar în lipsa altor probe certe, complete și neîndoielnice, care să confirme sau să infirme împrejurările relatate, este dificil a se atribui un caracter cert, decisiv unor asemenea depoziții.

Astfel, Tribunalul a reținut că, prin declarația dată, martora R.F., vecină cu părțile, a susținut în mod constant că la data comiterii faptei s-a aflat la poarta locuinței sale și a văzut când partea vătămată R.G. s-a deplasat către locuința martorului L.D., care, între timp, îl dezechilibrase pe fiul său de pe bicicletă.

A relatat, de asemenea, că mai înainte de a ajunge la imobilul acestuia din urmă, a fost întâmpinată de cei doi inculpați N.G. și N.D., primul având asupra sa o furcă de scos sfeclă, cu care a lovit partea vătămată, în zona capului, agresiunea exercitată determinându-i căderea jos, timp în care secundul, la rândul său a lovit-o cu o scândură.

Aceeași martoră a precizat că, aflându-se la distanță de cea. 4 metri de locul în care a fost lovită partea vătămată, a văzut că imediat după aplicarea loviturii de furcă, inculpatul N.G. a părăsit locul faptei, iar la momentul respectiv aceasta nu a fost lovită și de martorul L.D.

Tribunalul a apreciat că împrejurările de fapt relatate se regăsesc și în declarația martorului G.C., care nu este rudă cu niciuna dintre părți și locuiește în altă localitate, în perioada respectivă lucra la o fermă din municipiul Focșani și s-a aflat în orașul Mizil pentru câteva zile, necesare să ajute partea vătămată la efectuarea unor lucrări pentru imobilul în care locuia.

Față de cele ce preced, constatându-se că mecanismul de producere descris de cei doi martori, privind leziunile suferite de partea vătămată R.G., s-a confirmat de raportul medico-legal, s-au primit drept concludente pentru aflarea adevărului și declarațiile martorilor R.A., G.N., R.G., R.R. și R.G., care chiar, dacă sunt rude cu partea vătămată, conțin afirmații veridice regăsite în celelalte probe administrate în cauză.

Apărările celor doi inculpați, în sensul că la data de 23 august 2007 partea vătămată R.G. ar fi fost lovită de o altă persoană, respectiv martorul L.D., susținute prin depozițiile martorilor R.I.I., L.L., R.F., G.T., Ș.D., N.A., Ș.F., G.P. și G.F., (rude, afini, concubină sau alte persoane apropiate), s-au înlăturat ca neverosimile, constatându-se că acestea din urmă au fost aproape identice, toate urmărind să sublinieze un singur aspect, respectiv să confirme versiunea prezentată atât în faza de urmărire penală, cât și la judecată, necoroborându-se cu celelalte probe administrate în cauză.

Astfel, martorii sus-menționați au declarat că partea vătămată a fost lovită o singură dată cu un par în zona capului de către martorul L.D., cum a înțeles să recunoască acesta din urmă, ceea ce contravine constatărilor medico-legale privind vătămările suferite de aceasta (mai multe leziuni în zona capului), natura instrumentului folosit pentru lovire, care a lăsat urme pe corpul victimei și mecanismul de producere, respectiv prin lovire activă cu corp dur, posibil rangă, în condițiile unei hetero-agresiuni.

Față de cele ce preced, s-a concluzionat că, deși s-a susținut că există unele inadvertențe între declarațiile date de martori în primul ciclu procesual și cele din cursul prezentei judecăți, eventualele diferențe între cele declarate în cele două faze procesuale nu au fost de natură să influențeze convingerea că împrejurările relatate ar fi nesincere ori nu se referă la date reale, deoarece aceștia au fost reaudiați cu privire la fapte din anul 2007 și este de admis că perceperea unor amănunte, s-a estompat prin trecerea timpului.

În drept, faptele stabilite în sarcina inculpaților N.D. și N.G., comise în împrejurările detaliate și probate, au fost încadrate în tentativă la infracțiunea de omor calificat prev. de art. 20 rap. la art. 174 C. pen. - art. 175 lit. i) C. pen.

Sub aspectul laturii obiective s-a considerat că este întrunit conținutul legal, determinat de lovirea repetată a părții vătămate, cu instrumente contondente și în zone vitale ale corpului, provocându-i-se leziuni ce au produs mfirmitatea acesteia și i-au pus în pericol viața.

Cât privește intenția de a ucide, este evidentă și dovedită, pe lângă instrumentele folosite în agresiune și zona corporală vizată, de numărul loviturilor aplicate, intensitatea acestora și de urmările produse pentru integritatea corporală a victimei.

Astfel, din actele dosarului a rezultat că inculpații N.D. și N.G. au comis faptele fiind înarmați cu corpuri dure (furcă și bâtă), au ieșit în întâmpinarea acesteia, au lovit-o cu intensitate, au proiectat-o la pământ și au continuat să-i aplice multiple lovituri, constatate în raportul medico-legal din 04 decembrie 2007, la examinarea medico-legală prezentând: politraumatism, traumatism cranio-cerebral minor gradul II, GCS 14 PCT, plagă contuză vertex suturată în teritoriu. Fractură cominutivă cu înfundare biparietală operată interativ.

În consecință, s-a apreciat că leziunile menționate au dovedit că inculpații N.D. și N.G. au aplicat victimei lovituri repetate, de mare intensitate, cu corpuri dure, asupra unor zone vitale ale corpului, astfel că au acceptat moartea acesteia, ca rezultat posibil al agresiunilor exercitate, poziție subiectivă ce trebuie apreciată în raport de toate împrejurările concrete în contextul cărora s-au săvârșit faptele.

Cu privire la încadrarea juridică dată activității infracționale s-a observat că împrejurările de fapt menționate au evidențiat că aceștia au avut reprezentarea rezultatului acțiunii lor, pe care, chiar dacă nu l-au urmărit, l-au acceptat, ceea ce a caracterizat intenția de a ucide, specifică și tentativei la infracțiunea de omor, interpretare regăsită în întreaga jurisprudență a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală (ex. decizia nr. 6002 din 18 noiembrie 2004).

În fine, la reținerea circumstanței de calificare prevăzută de art. 175 lit. i) C. pen., Tribunalul a avut în vedere că fapta a fost comisă pe strada V. din orașul Mizil, loc ca prin natura și destinația sa, este întotdeauna accesibil publicului și că în momentul desfășurării actelor materiale se aflau de față mai multe persoane, astfel că se circumscrie noțiunii „în public” prevăzută de art. 152 lit. a) C. pen.

La individualizarea pedepsei, potrivit criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen., s-a ținut seama de dispozițiile generale ale C. pen., de limitele de pedeapsă fixate în partea specială pentru infracțiunea săvârșită, de gradul de pericol social al faptelor, de persoana inculpaților și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Astfel, pe lângă gradul de pericol social generic al infracțiunilor stabilite în sarcină, determinat de importanța valorii sociale ocrotite, s-a considerat că pericolul social concret a reieșit din modul și mijloacele folosite, respectiv faptul că inculpații N.D. și N.G. au acționat cu o violență deosebită, în condițiile lipsei unei acțiuni de apărare din partea victimei, de rezultatul produs, punerea în pericol a vieții victimei, dar și din datele ce caracterizează persoana acestora, primul fiind recidivist conform art. 37 lit. b) C. pen., iar secundul aflându-se la prima încălcare a legii penale și adoptând o poziție nesinceră pe tot parcursul cercetărilor.

Starea de recidivă a inculpatului N.D. s-a constatat în raport de pedepsele de 2 ani închisoare aplicată prin sentința nr. 202 din 28 martie 2000 a Judecătoriei Câmpina și de 3 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 79 din 09 februarie 2006 a Judecătoriei Liești (arestat la 26 aprilie 2006 liberat condiționat la 25 iulie 2006), prima fiind considerată executată la 12 ianuarie 2002.

Față de cele ce preced, s-a apreciat că scopul preventiv-educativ cerut de art. 52 C. pen. poate fi realizat prim aplicarea unor pedepse judiciare dozate la limita maximă prevăzută de lege și care să fie executate în regim privativ de libertate.

Totodată, având în vedere natura și gravitatea faptelor comise, apreciate ca atrăgând nedemnitatea pentru ocuparea și exercitarea unor funcții elective, conform art. 65 alin. (2) C. pen. și art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen., pentru fiecare dintre inculpați, s-a aplicat și pedeapsa complementară, constând în interzicerea exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), cu excepția dreptului de a alege, și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei.

În latura civilă a procesului penal s-a constatat că partea vătămată R.G. s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 200.000 RON despăgubiri civile, din care suma de 10.000 RON daune materiale și suma de 100.000 RON daune morale, în dovedirea depunându-se înscrisuri respectiv: decont Spital Municipal Ploiești, chitanță Spital Clinic de Urgență București, bonuri fiscale privind achiziționarea de medicamente, referate medicale, adeverințe medicale, chitanță privind plata de taxe pentru servicii medicale, precum și administrându-se proba cu martorii G.C. și M.N.

De asemenea, a exercitat acțiunea civilă și Spitalul Clinic de Urgență București, care prin adresa din 30 iunie 2008 s-a constituit parte civil, cu suma de 11.257,35 RON, reprezentând cheltuieli suportate cu spitalizarea părții vătămate R.G., sens în care s-au depus 5 deconturi ce au evidențiat tratamentele și actele medicale efectuate.

La rezolvarea acestora Tribunalul a avut în vedere că potrivit art. 14 alin. (3) și (4) C. proc. pen. și art. 1349, 1357, 1358 și 1359 C. civ., orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara, iar conform art. 14 alin. (5) C. proc. pen., acțiunea civilă poate avea ca obiect și tragerea la răspundere civilă pentru repararea daunelor morale, potrivit legii civile.

Reținându-se că simpla constatare a prejudiciului nu poate constitui o reparație echitabilă, s-a reținut că, în mod incontestabil, partea vătămată R.G. a efectuat cheltuieli în sumă de 5.000 RON și a suferit un prejudiciu moral, fiind de netăgăduit suferințele fizice și psihice la care a fost supusă ca urmare a leziunilor și vătămărilor corporale suferite, soldate cu invaliditate și cu punerea în pericol a vieții acesteia, ca urmare a faptelor comise de inculpații N.D. și N.G.

Drept consecință, s-a admis în parte acțiunea civilă, dispunându-se obligarea acestora la plata sumei de câte 5.000 RON cu titlu de daune materiale și de câte 25.000 RON daune morale către partea vătămată, apreciindu-se că aceasta din urmă reprezintă o compensare a suferințelor produse și o satisfacție echitabilă suficientă.

Constatându-se că pretențiile formulate de partea civilă Spitalul Clinic de Urgență București, au fost pe deplin dovedite prin deconturile depuse, iar între prejudiciul material suferit și faptele stabilite în sarcina inculpaților există legătură de cauzalitate, fiind îndeplinite în totalitate condițiile răspunderii civile, delictuale, Tribunalul a admis în tot acțiunea civilă exercitată de persoana juridică furnizoare de servicii medicale.

Așa fiind, și în baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen. combinat cu art. 1349, 1357, 1358 și 1359 C. civ. și art. 313 din Legea nr. 95/2006, cei doi inculpați au fost obligați la plata sumei de câte 5.628,67 RON despăgubiri civile, reprezentând cheltuieli de spitalizare suportate pentru salvarea vieții părții vătămate R.G.

Totodată, s-a luat act că Spitalul Județean de Urgență Ploiești și Clinica de recuperare, medicină fizică și balneologie din cadrul Spitalului Clinic de Urgență București nu s-au constituit părți civile în procesul penal.

Conform dispozițiilor art. 112 lit. f) și art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen. s-a luat și măsura de siguranță a confiscării speciale față de furca metalică, corp delict folosit în activitatea infracțională, ridicată de organele de urmărire penală și predată Tribunalului Prahova prin procesul-verbal din data de 19 martie 2008.

În fine, potrivit art. 191 alin. (1) C. proc. pen., dispunându-se condamnarea inculpaților, aceștia au fost obligați și la plata sumei de câte 700 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat.

Împotriva acestei sentințe în termen legal au declarat apel inculpații N.D. și N.G., criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică.

Prin decizia penală nr. 232 din 27 noiembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-a respins cererea inculpaților N.G. și N.D., privind schimbarea încadrării juridice a faptelor din tentativă de omor calificat prevăzute de art. 20 raportat la art. 174-175 alin. (1) lit. i) C. pen., în infracțiunea de lovire prevăzută de art. 180 alin. (1) C. pen., precum și sesizarea din oficiu privind schimbarea încadrării juridice, pentru inculpatul N.D., din tentativă de omor calificat prevăzută de art. 20 rap. la art. 174-175 alin. (1) lit. i) C. pen. în complicitate la tentativă de omor calificat, prevăzută de art. 26 C. pen. combinat cu art. 20 raportat la art. 174-175 alin. (1) lit. i) C. pen.

S-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații N.G. și N.D., împotriva sentinței penale nr. 418 din 29 noiembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Prahova.

S-a respins, ca tardivă, cererea formulată de agentul special de poliție C.H. - din cadrul Poliției orașului Mizil privind scutirea de la plata amenzii judiciare în sumă de 300 RON, aplicată prin încheierea de ședință din data de 13 iunie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești.

S-a admis, în parte, cererea formulată de agentul special de poliție M.S. - din cadrul Poliției orașului Mizil, în sensul reducerii amenzii judiciare aplicate prin încheierea de ședință din data de 17 septembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, de la suma de 1.000 RON, la suma de 300 RON.

A obligat pe fiecare dintre apelanții-inculpați la plata sumei de câte 1.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Instanța de apel a constatat că au fost reiterate împrejurările de fapt și de drept invocate în primul ciclu procesual și la rejudecarea cauzei în primă instanță, după casarea cu trimitere, menționate în concluziile scrise și în cele susținute oral, detailate în încheierea de ședință din data de 14 octombrie 2013 (când au avut loc primele dezbateri) și partea introductivă a deciziei.

În principal, inculpații au susținut că starea de fapt s-a reținut greșit, primindu-se drept concludente declarațiile contradictorii făcute de partea vătămată și martorii propuși în acuzare și înlăturându-se nejustificat probele apărării prin care s-a dovedit că leziunile traumatice suferite de partea vătămată R.G. au fost produse în cadrul conflict purtat între mai multe persoane, autorul acestora fiind martorul L.D.

Pe de altă parte, chiar în caz afirmativ, nu s-a reușit să se stabilească poziția subiectivă a fiecăruia dintre inculpații N.D. și N.G. în raport de urmările produse, or dacă o astfel de rezoluție infracțională a fost luată împreună, deci ar fi acționat cu intenția de a ucide, ce întregește latura subiectivă din conținutul tentativei la infracțiunea de omor calificat.

Drept consecință în principal, în ședința publică din data de 26 martie 2012, inculpații au solicitat completarea probatoriilor conform art. 378 C. proc. pen., respectiv readministrarea acestora, pentru lămurirea împrejurărilor de fapt, astfel cum s-a dispus prin decizia nr. 4148 din 11 decembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, și s-au menționat prin notele depuse la dosar.

În subsidiar, s-a solicitat desființarea sentinței primei instanțe, rejudecarea cauzei la al doilea grad de jurisdicție, iar pe fond pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună achitarea inculpaților N.D. și N.G. pentru tentativă de omor calificat prev. de art. 20 rap. la art. 174, 175 lit. i) C. pen., constatându-se că fapta nu a fost săvârșită de aceștia.

Cu ocazia repunerii cauzei pe rol și rediscutării încadrării juridice date activității infracționale prin rechizitoriu, în ședința publică din data de 27 noiembrie 2013, printr-un al doilea subsidiar, apărătorii aleși ai apelanților au susținut că în situația în care s-ar înlătura prezumția de nevinovăție și nu s-ar da eficiență principiului in dubio pro reo, față de precizările martorilor acuzării (fiul și soția părții vătămate), cel mult în sarcina inculpatului N.D. s-ar putea reține infracțiunea de loviri sau alte violențe prev. de art. 180 alin. (1) C. pen., loviturile aplicându-se în zone corporale nevitale.

Prin încheierea de ședință din data de 26 martie 2013, luând în examinare nota de probatorii depusă de apelanții inculpați și văzând considerentele deciziei de casare pronunțată de instanța de recurs, conform art. 371 raportat la art. 378 C. proc. pen., Curtea a constatat că se impune completarea probelor sau readministrarea acestora, la al doilea grad de jurisdicție, respectiv audierea martorilor din acte, audierea martorilor G.P., G.F., G.T., R.F., L.L., L.A., propuși în apărare, confruntarea dintre categoriile de participanți la procesul penal (partea vătămată și inculpați, aceștia și martori, între martorii din acte și martorii apărării), precum și refacerea raportului de nouă expertiză medico-legal efectuat la instanța de fond după reluarea judecății.

În vederea administrării ultimei probe s-a emis adresă la Camera de corpuri delicte a Tribunalului Prahova pentru a se înainta furca metalică-corp delict, depusă potrivit procesului-verbal întocmit la data de 19 martie 2008, aflat în dosarul de urmărire penală nr. 79/P/2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova.

S-a solicitat, totodată, Spitalului Clinic de Urgență București comunicarea filmelor CT craniene, a CD-urilor suport rezultate la examenul computer tomograf ce s-a efectuat părții vătămate R.G., indicându-se perioadele în care a fost internat.

Astfel, în fața instanței de control judiciar au fost audiați martorii din acte R.F., R.G., R.R., R.I.I., R.N., R.F., R.G., R.A., G.N., G.C., martorii propuși în apărare prin nota de probatorii, precum și martorii L.A., D.T., Ș.D., N.A., Ș.F., R.F., L.D.

De asemenea, s-a procedat la confruntarea părții vătămate R.G. cu inculpații N.D. și N.G., a părții vătămate cu fiecare dintre martorii propuși în apărare, a inculpatului N.G. cu martorii din acte, precum și a acestora din urmă cu martorii propuși în apărare.

Deși s-au acordat mai multe termene de judecată și s-a dispus prezentarea în fața instanței cu mandat de aducere conform art. 184 alin. (3

1

) C. proc. pen., aplicându-se în final și amenzi judiciare, inclusiv agenților de poliție pentru modalitatea îndeplinirii acestora, instanța de control judiciar s-a aflat în imposibilitatea de a proceda la confruntarea inculpatului N.D. cu martorii din acte, precum și a martorilor G.N., G.F., R.A. și L.A.

Acestea întrucât după termenul din 18 martie 2013, inculpatul N.D. nu s-a mai prezentat la judecata apelului declarat, înțelegând să-și exercite drepturile procesuale prin avocații aleși, din procesele-verbale de căutare rezultând că atât acesta, cât și primi doi martori au plecat de la adresa indicată ca fiind ultimul domiciliu, stabilindu-se în afara teritoriul statului român, iar ultimii doi martori se află sub tratamente medicale, fiind internați în spitale, starea de sănătate nepermițând audierea în ședință publică.

Analizând sentința primei instanțe pe baza probelor administrate în ambele cicluri procesuale, inclusiv conform art. 378 alin. (1) și (2) C. proc. pen., raportat la motivele de reformare invocate prin apelurile exercitate de inculpații N.D. și N.G., precum și sub toate aspectele de fapt și de drept, astfel cum impun dispozițiile art. 371 alin. (2) și art. 372 alin. (1) din același cod, Curtea a reținut că aceștia se fac vinovați pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat, descrisă prin rechizitoriul nr. 79/P/2008 întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova.

Curtea a apreciat că este de necontestat că în dimineața zilei de 23 august 2007, între partea vătămată R.G. și martorul L.D., ruda apropiată a inculpaților N.G. și N.D., a avut loc un incident vizând disputarea amplasării loturilor atribuite de Primăria orașului Mizil, altercația purtată degenerând în adresarea de injurii și loviri reciproce, situație în care prezent fiind secundul a intervenit pentru despărțirea acestora și aplanarea stării conflictuale.

Toți martorii audiați în cauză, chiar circumstanțiat, au confirmat susținerile părții vătămate R.G., în sensul că în după amiaza aceleiași zile, pe str. V. din aceeași localitate, în fața imobilului aparținând inculpatului N.D. a avut loc un incident de proporții, purtat între rudele acestora și în cadrul căruia chiar în faza inițială primul a suferit leziuni corporale grave, ce au impus transportarea de urgență la spital, pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.

S-a dovedit, de asemenea, că reluarea stării conflictuale s-a datorat impactului produs de dezechilibrarea minorului R.G. (în vârstă de 13 ani la acea dată), fiul părții vătămate, în timp ce se deplasa pe bicicletă, prin aruncarea cu pietre în direcția acestuia, la momentul întoarcerii spre casă, prin fața locuinței martorului L.D.

Prin declarațiile făcute în cursul procesului penal, coinculpații N.D. și N.G. au susținut că în împrejurările de fapt anterior menționate nu au exercitat vreo agresiune asupra părții vătămate R.G., secundul pretinzând că a sosit la locul faptei după ridicarea părții vătămate și transportarea acesteia la Spitalul Orășenesc Mizil, iar leziunea traumatică suferită la cap ar fi consecința loviturilor aplicate exclusiv de către martorul L.D.

Această apărare, chiar dacă s-a confirmat de martorul L.D., precum și ceilalți martori propuși în apărare, inclusiv cu ocazia confruntărilor efectuate la judecata apelului, nu poate fi primită ca și verosimilă și s-a înlăturat justificat prin sentințele adoptate în primă instanță, deoarece împrejurările de fapt invocate nu se regăsesc în ansamblul probator administrat în cauză.

Dimpotrivă, evaluarea declarațiilor făcute de acești martori, determină concluzia că, chiar în contextul aducerii la cunoștință a prevederilor art. 260 C. pen., datorită modificărilor de personalitate grefate pe ascendentul deținut de inculpați în comunitatea căreia îi aparțin și în considerarea gradului de rudenie, aceștia au înțeles să confirme versiunea prezentată în apărare, relatând împrejurări de fapt identice, puțin probabil a fi percepute raportat la vârsta și momentul sosirii la locul conflictului, dar și amănunte a căror redare, pentru o persoană de bună credință, evident că s-a estompat timp de 6 ani.

Într-adevăr, din conținutul procesului verbal încheiat la 23 august 2007 de Poliția orașului Mizil, cu ocazia sesizării din oficiu rezultă că imediat după comiterea agresiunii partea vătămată R.G. a declarat că a fost lovită atât de martorul L.D., cât și inculpații N.D. și N.G.

Curtea a considerat că atari mențiuni, invocate în apărare, evident că nu pot conduce la aplicarea principiului in dubio pro reo, astfel cum s-a susținut de către apărătorii aleși ai acestora, deoarece, la aceeași dată și în aceleași împrejurări, descriind modalitatea comiterii agresiunii, el a precizat că observând incidentul suferit de fiul său, martorul R.G., urmat fiind de celelalte persoane aflate în curtea sa, a ieșit în stradă, deplasându-se în direcția locuinței martorului L.D.

A explicat totodată că mai înainte de a ajunge la imobilul acestuia din urmă, trecând prin fața locuinței inculpatului N.D., a fost întâmpinat de acesta și fratele său inculpatul N.G., care, succesiv l-au agresat, primind o lovitură cu furca la cap din partea secundului, iar după ce a căzut la sol, repetat, primul l-a lovit pe tot corpul, cu o bâtă.

Susținerile părții vătămate se coroborează cu declarațiile martorilor neutri R.F. și G.C., care, percepând direct și de la o distanță de circa 4 metri conflictul purtat între părți, audiați fiind în ședința publică din data de 27 iunie 2012 au reiterat împrejurările de fapt relatate inițial, descriind modalitatea de agresare, succesiunea actelor materiale comise și corpurile contondente folosite de inculpați, precizând că imediat după aplicarea loviturii cu o furcă de scos sfeclă și doborârea la pământ, apelantul N.G. a părăsit locul faptei, iar inculpatul N.D. a continuat, la rândul său, lovindu-l cu o scândură.

Aceste declarații se impun a fi reținute ca și concludente pentru aflarea adevărului, delimitarea valorii probante de celelalte probe testimoniale administrate în cauză, (în acuzare sau în apărare), având la bază constatarea faptului că indiferent de faza procesuală, inclusiv cu ocazia confruntărilor efectuate la judecata apelului, cele două categorii de martori au înțeles să adopte o poziție de sprijinire a părții, funcție de gradul de rudenie sau relațiile de prietenie, reiterând aspectele de fapt invocate de fiecare dintre acestea, în multe situații amplificând contribuția persoanelor prezente, interesul de inculpare, după caz, de exonerare de răspundere penală, fiind evident.

Pe de altă parte, cum s-a argumentat și prin sentința atacată, modalitatea de operare, instrumentele folosite în agresiune și consecințele produse, rezultate din declarațiile martorilor neutri se regăsesc perfect în concluziile raportului medico-legal din 04 decembrie 2007 întocmit de I.J.M.L. Prahova și completarea la raportul de nouă expertiză medico-legală întocmit de I.N.M.L. București.

Astfel, în decembrie 2007 instituția teritorială de specialitate a constatat că internat fiind la data de 23 august 2007 în Spitalul Clinic de Urgență București, partea vătămată R.G. a prezentat leziuni traumatice, respectiv politraumatism, traumatism cranio-cerebral minor gradul II, GCS 14 PCT, plagă contuză vertex suturată în teritoriu, fractură cominutivă cu înfundare biparietală operată interativ.

S-a reținut și faptul că ulterior, respectiv în perioada 14-18 noiembrie 2007, el a fost internat cu diagnosticul „status post-TCC minor gradul II GCS 14 PCT.GOS - GR. status post-fractură cominutivă biparietală cu înfundare operată interactiv, abces cerebral parietal drept, subadiacent zonei de fractură craniană operat evacuarea abcesului și debridarea micro-abceselor epicraniene parietale drepte”.

Pe de altă parte, la examenul efectuat cu ocazia întocmirii expertizei, pe lângă cicatrici localizate la nivelul capului, s-au constatat și multiple cicatrici roșietice dispuse difuz pe spate, hemipareză dreaptă cu deficit motor, ortostatic și mers imposibil, deplasându-se în cărucior, ceea ce logic susțin datele factuale relatate de martorii neutri, respectiv continuarea agresiunii de către inculpatul N.D., profitând de imposibilitatea fizică a părții vătămate de a se apăra, căzută fiind la pământ.

Față de constatările anterior menționate, prin același raport medico-legal s-a concluzionat că la data de 23 august 2007 aceasta din urmă a prezentat leziuni traumatice ce au putut fi produse prin lovire activă cu corp dur, posibil rangă în condițiile hetero-agresiuni conform datelor de anchetă, ce s-au complicat septic în evoluție și au necesitat pentru vindecare 90-100 zile de îngrijiri medicale, de la data producerii, au pus în pericol viața acesteia și s-a soldat cu invaliditate.

Aceste concluzii s-au confirmat prin raportul de nouă expertiză medico-legală din 25 mai 2012 întocmit de I.N.M.L. București, completare, instituția de specialitate concluzionând că leziunile traumatice prezentate de partea vătămată la internarea în spital în data de 23 august 2007 s-au putut produce, la acea dată, prin lovire cu corp dur, posibil cu obiectul corp-delict pus la dispoziție, cel mai puțin probabil în condițiile aplicării unei singure lovituri, cu porțiunea furcii în care țeava se îmbina prin sudură cu fragmentele de fier-beton, nefiind exclusă și lovirea cu porțiunea alungită a acesteia, reprezentată însă de țeava metalică de 2,5 cm. diametru.

Curtea a apreciat că proba științifică administrată în cel de al doilea ciclu procesual, la judecata în apel, este suficient de concludentă și pertinentă pentru stabilirea autorului agresiunii exercitate asupra capului victimei R.G., deoarece reaprecierea concluziilor formulate în lucrarea inițială, efectuată la 13 iulie 2010, sunt consecința respectării întocmai a dispozițiilor luate prin încheierea de ședință de la 26 martie 2012.

Astfel, s-au avut în vedere referatul din 17 mai 2012 întocmit de I.N.M.L. - Radiologie București prin examinarea documentației transmise de Spitalul Clinic de Urgență București (filme CT craniene, CD suport examen computer tomograf, foile de observație întocmite în perioada 23 august - 18 septembrie 2007, 14-28 noiembrie 2007, examinarea nemijlocită a furcii, corp delict aflată în custodia Tribunalului Prahova, precum și fotografiile judiciare cu victima, atașate în dosarul de urmărire penală).

Sub acest ultim aspect, Curtea a apreciat că inexistența unor fotografii judiciare privind corpul delict examinat nu conduce la diminuarea forței probante a celor două rapoarte medico-legale, atâta timp cât din conținutul ultimului referat rezultă o descriere amănunțită a caracteristicilor fizice (corp metalic alungit cu lungimea totală de 148 cm., greutatea de cca. 3.400 g., alcătuit dintr-o țeavă metalică lungă de 123 cm., diametrul de 2,5 cm., grosimea de 0,2-0,3 cm., țeavă de care este sudată la unul din capete la un unghi de 90°, o bucată de fier beton de 19 cm., delimitându-se în acest fel două brațe, unul de 8 cm. și celălalt de 11 cm.; în porțiunea mijlocie a fierului beton sunt prinse prin sudură alte două bucăți de fier beton, fiecare fiind ușor sinuos și efilat la extremitatea liberă realizându-se în acest fel aspectul de furcă, unul din brațele sinuoase având 24 cm. lungime, iar celălalt 23 cm. lungime.

Asemenea detalii, în lipsa efectuării vreunor obiecțiuni privind identitatea acestuia cu instrumentul aflat la camera de corpuri delicte a Tribunalului Prahova, înaintat instituției medico-legală ori față de constatările și concluziile formulate prin raportul de nouă expertiză medico-legală completare, depus încă de la termenul de judecată din 27 iunie 2012, au format convingerea că susținerile inculpaților privind imposibilitatea efectuării unei apărări efective, pe acest considerent, (invocat după încheierea cercetării judecătorești în apel, deci la circa un an de zile), în realitate reprezintă o nouă strategie, vizând întârzierea judecății pentru fapte comise în urmă cu 6 ani și a căror stabilire este mult îngreunată datorită estompării percepției acestora prin trecerea timpului.

Curtea a considerat că prima instanță a apreciat corect că nu există motive în a considera că aceste probe științifice coroborate cu declarațiile celor doi martori neutri sunt singurele în măsură să contribuie, în circumstanțele cauzei, la stabilirea situației de fapt, deoarece pentru argumentele anterior menționate nu există temei legal în a considera că se impune înlăturarea lor, constatările și concluziile medico-legale confirmând întocmai datele factuale relatate de aceștia din urmă și infirmând declarațiile martorului L.D., indicat ca și autor al agresiunilor suferite de partea vătămată R.G. la data de 23 august 2007.

Mecanismul producerii leziunilor traumatice ce au pus în pericol viața victimei din urmă pentru orice observator obiectiv justifică concluzia că nu sunt consecința unei singure lovituri, aplicate la cap, folosindu-se un par de salcâm, indiferent de lungimea sau grosimea acestuia, astfel cum s-a susținut în apărare și au declarat toți martorii partizani, inclusiv cu ocazia confruntării la judecata în apel.

Prin urmare, în deplin acord cu judecătorul fondului, deși s-a susținut că există unele inadvertențe între declarațiile date de martorii audiați în cauză, funcție de faza procesuală, ori între datele factuale relatate de aceștia și celelalte probe administrate în cauză, Curtea de Apel a apreciat că eventualele neconcordanțe nu sunt de natură să influențeze convingerea că prezumția de nevinovăție de care beneficiază orice persoană trimisă în judecată nu a fost înlăturată, iar în cazul apelanților inculpați N.D. și N.G. nu se impune recunoașterea principiului in dubio pro reo și exonerarea de răspundere penală în raport cu faptele ce formează obiectul judecății.

Dimpotrivă, pentru argumentele de fapt și de drept anterior menționate, la exercitarea controlului jurisdicțional, a rezultat că prin probe pertinente și specifice aflării adevărului în cazul agresiunilor exercitate, în prezența mai multor persoane, delimitate în grupuri separate, funcție de relația cu părțile implicate, s-a dovedit cu certitudine că la data de 23 august 2007, împreună, inculpații N.G. și N.D., au atacat pe partea vătămată R.G., în timp ce trecea pe stradă, prin fața locuinței secundului și succesiv primul lovindu-l cu o furcă (partea metalică) la cap.

S-a probat de asemenea că, profitând de căderea la sol, în stare de inconștiență, continuând rezoluția infracțională inculpatul N.D., l-a agresat repetat, aplicându-i lovituri pe spate, folosind o bâtă, leziunile traumatice suferite, în aceste împrejurări necesitând pentru vindecare 90-100 zile de îngrijiri medicale, de la data producerii, au pus în pericol viața victimei și s-au soldat cu invaliditate permanentă.

În opinia curții, aceste acte materiale, sub aspect obiectiv și subiectiv realizează conținutul tentativei la infracțiunea de omor calificat, iar condamnarea inculpaților N.G. și N.D. conform art. 20 raportat la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen., este legală.

Potrivit jurisprudenței interne, aplicarea unei lovituri, la cap, cu o furcă metalică, instrument care prin natura sa este apt de a ucide și cu atare intensitate încât fracturile produse radiant din vertex au avut ca urmare punerea în primejdie a vieții părții vătămate R.G., rezultatul letal neintervenind datorită îngrijirilor medicale de specialitate, acordate competent și în timp oportun, justifică convingerea că inculpatul N.G. a acționat asupra acestuia depășind limitele aplicării unei corecții corporale, deci cu intenția cel puțin indirectă de a ucide ce întregește latura subiectivă a tentativei de omor, delimitând-o de orice alte infracțiuni contra vieții și integrității corporale a persoanei, inclusiv acelea prevăzute de art. 180, art. 181 sau art. 182 C. pen.

Pe de altă parte, referitor la participația inculpatului N.D., sub forma coautoratului, Curtea a amintit jurisprudența mai veche a fostului Tribunal Suprem (ex. decizia nr. 1876/1976, decizia nr. 467/1978), dar și decizii de speță din practica recentă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, potrivit cărora aceasta subzistă și în cazul în care nu toți participanții la faptă contribuie în aceeași măsură la producerea rezultatului ce a pus în primejdie viața victimei.

Esențial este ca activitățile materiale desfășurate de fiecare participant să se completeze reciproc, prin acțiuni simultane sau succesive și toate împreună să alcătuiască activitatea unică, indivizibilă, considerată în ansamblu activitatea de săvârșire a faptei, indiferent de valoarea contributivă separată a fiecărei acțiuni în parte.

S-a acceptat, de asemenea, că există coautorat și pentru cazul în care participantul săvârșește o acțiune care nu aparține neapărat actelor de executare specifice infracțiunii de omor, dacă respectiva acțiune