ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 228/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 228/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursurilor

de față,

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 357 din 18 aprilie

2011 a Tribunalului Galați, inculpații D.P. și O.F. au fost condamnați la câte

o pedeapsă principală de 8 ani închisoare și la pedeapsa complementară a

interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C.

pen. pe o durată de câte 3 ani pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de

omor calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) în referire

la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.

Potrivit art. 71 C.

pen., s-a aplicat inculpaților pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Conform art. 350 C.

proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpaților, iar potrivit art. 88

C. pen., s-a dedus din pedepsele aplicate celor doi inculpați durata reținerii

și a arestării preventive de la 31 august 2010 la zi.

În baza art. 14 C.

proc. pen. raportat la art. 998 C. civ., au fost obligați inculpații în solidar

să plătească părții civile U.V. suma de 20.000 RON cu titlu de daune morale.

Au fost respinse ca

nefondate celelalte pretenții solicitate.

Potrivit art. 14 C.

proc. pen. raportat la art. 998 C. civ., au fost obligați inculpații în solidar

să plătească părții civile Spitalul Clinic de Urgență „Sf. Apostol Andrei"

Galați, suma de 2.699,56 RON cu titlu de despăgubiri civile.

Conform art. 7 alin.

(1) din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea probelor biologice de la

inculpați în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Național de

Date Genetice Judiciare (SNDGJ).

În baza art. 5 alin.

(5) din Legea nr. 76/2008 s-a adus la cunoștință inculpaților că probele

biologice ce vor fi recoltate vor fi utilizate pentru obținerea și stocarea în

SNDGJ a profilului genetic.

În temeiul art. 191

alin. (1) și (2) C. proc. pen., au fost obligați inculpații la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța

această hotărâre, prima instanță a reținut în fapt, următoarele:

Inculpatul D.P. în

vârsta de 40 de ani, iar inculpatul O.F. în vârstă de 26 de ani erau ciobani la

stâna martorului M.I., situată pe raza comunei Ivești, Județul Galați. La

aceeași stână este angajat și martorul N.T.

La data de 24 iulie

2010, cei trei (inculpații și martorul) și-au desfășurat activitățile zilnice

până în jurul orelor 21:00 - 22:00, oră la care inculpații au înhămat calul la

căruță și au plecat spre locuința patronului lor, martorul M.I., pentru a-i

duce brânza.

La aceeași oră,

partea vătămată U.V. se deplasa pe drum, dinspre comuna Ivești spre satul

Călmățui. Partea vătămată avea asupra sa o sacoșă din plastic tip maiou în care

avea un cuțit înfășurat într-un pulover. În acea zi, partea vătămată renunțase

la activitățile pe care le desfășurase în calitate de paznic la o bostănărie de

pe raza comunei Cudalbi din cauza unor neînțelegeri cu proprietarul.

În momentul în care

s-au intersectat cu partea vătămată, inculpații, bănuind că aceasta a venit la

furat, au oprit căruța. Inculpatul D.P. a coborât din căruță și a început să o

lovească pe partea vătămată cu pumnii în zona gâtului până când aceasta a căzut

la pământ. Apoi, același inculpat a ajutat-o pe partea vătămată să se ridice și

a urcat-o în căruță.

În timp ce inculpatul

O.F. mâna calul, inculpatul D.P. stătea alături de partea vătămată, iar dacă

aceasta încerca să zică ceva, continua să o lovească cu pumnii în zona gâtului

și a coastelor.

La propunerea

inculpatului D.P., inculpații s-au întors la stână, cu scopul de a o arăta pe

partea vătămată, - care în accepțiunea lor venise la furat - și colegului lor,

martorul N.T.. Ajunși la stână, inculpații l-au strigat pe martor și i-au

arătat-o pe partea vătămată care stătea în șezut în coșul căruței și respira

greu.

Inculpații D.P. și

O.F. i-au spus martorului N.T. că au prins-o pe partea vătămată la furat de oi,

lucru pe care martorul nu l-a crezut deoarece oile erau închise, distanța

dintre drum și stână era destul de mare iar un eventual furt la stâna lui

"N.B." ar fi fost greu de realizat.

Întrucât martorul

și-a dat seama că partea vătămată fusese agresată, i-a întrebat pe inculpați de

ce au bătut-o, însă aceștia i-au răspuns că nu ei au bătut-o și că au găsit-o

în starea în care se afla. Martorul i-a mai întrebat pe inculpați de ce au

venit cu partea vătămată la stână dacă au prins-o la furat, iar inculpații i-au

răspuns că au adus-o ca să o vadă și el.

În continuare,

inculpații s-au urcat în căruță și au plecat spre locuința martorului M.I. zis

„N.B." pentru a o arăta și acestuia pe partea vătămată și pentru a vedea

dacă „o recunoaște". Pe drum, inculpatul O.F. a aplicat și el părții

vătămate două lovituri cu pumnii în zona coastelor.

În drum spre locuința

martorului M.I., în timp ce căruța era condusă de inculpatul O.F., inculpatul

D.P. îi reproșa părții vătămate că a furat miei și continua să o lovească cu

pumnii, preponderent în zona gâtului. Ajunși la locuința martorului M.I.,

inculpatul D.P. a coborât să-l cheme pe martor, timp în care inculpatul O.F.

i-a aplicat părții vătămate mai multe lovituri peste corp sub pretextul că

aceasta ar fi încercat să sară din căruță.

La afirmația

inculpatului D.P. „am prins hoțul", martorul M.I. a întrebat-o pe partea

vătămată cine este și de unde este. Chinuindu-se să vorbească, partea vătămată

a reușit să-i spună că este din Călmățui. Realizând că partea vătămată este în

stare gravă, martorul le-a spus inculpaților să anunțe salvarea și să se ducă

la poliție.

Pe drum, inculpații

au oprit în cartierul „Mahala", în fața unei porți unde erau adunate mai

multe persoane, printre care și martorii B.D. și Ș.G. și i-au întrebat dacă o

cunosc pe partea vătămată.

Pentru că cei doi

martori au recunoscut-o pe partea vătămată U.V. și au văzut starea în care

aceasta se afla, i-au întrebat pe inculpați ce i s-a întâmplat. Inculpații

le-au spus persoanelor prezente că au prins-o pe partea vătămată la furat și că

aceasta avea asupra sa un cuțit.

Martorii B.D. și Ș.G.

au dat-o jos din căruță pe partea vătămată și au anunțat salvarea. La scurt

timp, partea vătămată a fost transportată la Spitalul Clinic de Urgență

„Sfântul Apostol Andrei" Galați, unde a fost internată în perioada 25

iulie - 06 august 2010 la secția ORL, cu diagnosticul insuficiență respiratorie

și fisură traheală.

Din Certificatul

medico-legal nr. 1338 din 19 septembrie 2010 întocmit cu prilejul examinării

părții vătămate U.V. au rezultat următoarele:

- partea vătămată a

prezentat leziuni - fracturi costale și fractură cu deplasare a cartilajului

tiroid și fractură cu deplasare a porțiunii posterioare a cartilajului cricoid

cu devierea vestibulului laringian - ce au putut fi produse prin loviri cu

corpuri sau mijloace contondente;

- leziunile pot data

din noaptea de 24/25 iulie 2010;

- necesită 30 - 35

zile de îngrijiri medicale pentru vindecarea leziunilor de la gât dacă nu

survin complicații, iar pentru fracturile costale necesită pentru vindecare 14

- 15 zile de îngrijiri medicale;

- leziunile

laringiene au pus în primejdie viața părții vătămate.

Prin Adresa nr. 29414

din 23 septembrie 2010, Spitalul Clinic de Urgență „Sf. Apostol Andrei"

Galați s-a constituit parte civilă cu suma de 2.699,56 RON cu titlu de

despăgubiri civile.

În cursul urmăririi

penale, partea vătămată U.V. a precizat că se constituie parte civilă în

procesul penal cu suma de 30.000 RON reprezentând daune morale și materiale.

Prezentă în fața

instanței la termenul din 04 noiembrie 2010, partea vătămată U.V. a arătat prin

semne că nu poate vorbi și că își menține constituirea de parte civilă de la

urmărirea penală.

Audiați fiind, cu

respectarea garanțiilor procesuale, inculpatul D.P. a recunoscut în cursul

urmăririi penale că a aplicat părții vătămate, în mod repetat, lovituri cu

pumnii în zona coastelor și a gâtului, dar a precizat că nu a intenționat să o

ucidă. A mai susținut în apărarea sa, că deși nu avea nici un motiv concret să

creadă că partea vătămată venise la furat, nu și-a explicat în nici un fel

prezența acesteia în zona stânei la acea oră. De asemenea, inculpatul D.P. a

mai precizat că inculpatul O.F. l-a însoțit în tot timpul pe parcursul

desfășurării activității infracționale și că a aplicat și el vreo câteva

lovituri părții vătămate cu pumnii în zona coastelor.

La rândul său,

inculpatul O.F. a recunoscut că a fost prezent și l-a susținut pe inculpatul

D.P., însă a negat că ar fi lovit-o pe partea vătămată cu vreun obiect.

În faza cercetării

judecătorești, acest din urmă inculpat a precizat că, în timp ce era la stână

cu inculpatul D.P. și cu martorul N., a văzut-o pe partea vătămată care era

dezbrăcată la bustul gol și avea asupra sa un cuțit cu care a încercat să-l

lovească atât pe el, cât și pe inculpatul D.P. În aceste împrejurări,

inculpatul D.P. i-a aplicat părții vătămate o lovitură cu pumnul în zona

gâtului, după care a dezarmat-o, apoi au urcat-o amândoi cu forța în căruță

pentru a o duce la domiciliul lui N.B. (martorul M.I.), întrucât era persoana

recunoscută de către martorul N.T. ca fiind hoțul care ar fi luat mai mulți

iezi de la stână.

A mai susținut

inculpatul O.F. că în fața porții lui N.B. i-a aplicat părții vătămate două

lovituri de bici în zona spatelui deoarece aceasta a încercat să sară din

căruță.

În schimb, inculpatul

D.P. a arătat că în seara zilei de 24 iulie 2010, se afla la stână împreună cu

inculpatul O.F. și l-a văzut pe partea vătămată U.V. că se apropie de saivan,

iar când acesta a ajuns la o distanță de 15 metri s-a apropiat de el împreună

cu O.F. și l-a întrebat ce caută acolo. Răspunsul părții vătămate a fost că nu

intenționa să ajungă la stână și că a fost adusă cu căruța și lăsată acolo de

către C.G.

Inculpatul D.P. a mai

precizat că partea vătămată purta la brâu un cuțit cu care, fără nici un motiv

a încercat să-l lovească doar pe el, împrejurare în care a lovit-o cu pumnul în

zona gâtului, după care a dezarmat-o.

Acest inculpat a

susținut că partea vătămată s-a urcat singură în căruța lor pentru a fi dusă la

domiciliul patronului lor - N.B. - și că pe drum nici unul dintre ei nu au

lovit-o. A mai arătat inculpatul că a aflat că partea vătămată a fost lovită cu

biciul de către inculpatul O.F., dar nu a fost de față când s-a întâmplat acest

lucru.

În apărare,

inculpații au solicitat audierea martorului M.M., martor care a nu a fost de

față la incident și care a relatat împrejurări pe care le-a aflat doar de la

inculpați, situație în care declarația acestuia a fost înlăturată de către

instanța de fond.

Situația de fapt

expusă mai sus și vinovăția inculpaților s-a reținut ca fiind dovedite cu

următoarele mijloace de probă:

- procesul-verbal de

consemnare a plângerii formulate de partea vătămată;

- procesul-verbal de

fixare a locului faptei și planșele foto aferente;

- declarațiile părții

vătămate;

- Certificatul

medico-legal nr. 1338 din 19 septembrie 2010;

- adresa comunicată

de Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei" Galați;

- declarațiile

martorilor G.Z., Ș.G., B.D. (audiați în ambele faze procesuale);

- declarația

martorului N.T. dată în cursul urmăririi penale (în faza cercetării

judecătorești nefiind posibilă audierea nemijlocită, a martorului, acesta fiind

plecat în altă localitate, fără a se ști locul exact, după cum rezultă din

procesele-verbale de căutare, condiții în care s-a făcut aplicarea art. 327 alin.

(3) C. proc. pen.);

- declarația dată de

martorul M.I. în faza urmăririi penale. Acest martor a fost audiat și în fața

instanței, dar întrucât și-a modificat declarația inițială, reprezentantul

parchetului s-a sesizat din oficiu cu privire la comiterea de către acesta a

infracțiunii de mărturie mincinoasă, astfel că declarația martorului M.I. din

faza cercetării judecătorești a fost înlăturată.

Cu ocazia

dezbaterilor, apărătorul ales al inculpatului D.P. a solicitat schimbarea

încadrării juridice a faptei din infracțiunea de tentativă la omor calificat în

infracțiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (2) C.

pen., întrucât din probele existente la dosar nu rezultă că inculpatul a

urmărit prin acțiunea sa, să provoace moartea părții vătămate. A mai susținut

apărarea că inculpații nu au lovit victima în zone vitale, ci doar în zona

gâtului și în zona coastelor, iar inculpatul D.P. nu a lovit-o decât cu pumnii.

La rândul său,

apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul O.F. a solicitat schimbarea

încadrării juridice a faptei din infracțiunea de tentativă la omor calificat

reținută prin rechizitoriu, în infracțiunea de loviri sau alte violențe

prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., față de recunoașterea acestui inculpat

că a lovit-o pe partea vătămată cu biciul în zona spatelui.

Cererile prin care

inculpații au solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei au fost

respinse de instanța de fond pentru următoarele considerente:

Sub aspectul laturii

subiective, omorul se deosebește de infracțiunea de vătămare corporală gravă,

prin aceea că în cazul omorului, făptuitorul acționează cu intenție - directă

sau indirectă - de a ucide.

Atât în literatura de

specialitate, cât și în practica judiciară, s-a arătat că poziția psihică a

făptuitorului, trebuie stabilită în fiecare caz, în raport de împrejurările

concrete și, îndeosebi, în raport de: instrumentul folosit de făptuitor

(instrument apt sau nu de a produce moartea), regiunea corpului lovită (zonă

vitală sau nu), numărul și intensitatea loviturilor (o singură lovitură sau mai

multe lovituri, aplicate cu mare intensitate), raporturile dintre infractor și

victimă, atitudinea inculpatului după săvârșirea faptei (a încercat să dea un

prim ajutor victimei sau a lăsat-o în starea în care a adus-o).

În speță, tribunalul

a apreciat că forma de vinovăție cu care au acționat inculpații este intenția

indirectă.

Astfel,

repetabilitatea loviturilor aplicate, mijloacele contondente folosite (pumnii),

zonele corpului vizate (torace, gât), urmarea produsă (fracturi costale și

fractură cu deplasare a cartilajului tiroid și fractură cu deplasare a

porțiunii posterioare a cartilajului cricoid cu devierea vestibulului laringian

- cu punere în primejdie de viață), sunt împrejurări de natură să ducă la concluzia

că ambii inculpați chiar dacă nu au acționat cu intenția directă de a ucide

victima, au prevăzut un astfel de rezultat și au acceptat producerea lui.

Pe de altă parte, s-a

apreciat că împrejurarea că inculpatul O.F. nu a recunoscut că a aplicat

victimei lovituri în zona gâtului și a toracelui nu este de natură să conducă

la schimbarea încadrării juridice a faptei.

În drept, s-a reținut

că fapta inculpaților D.P. și O.F. constând în aceea că, în seara zilei de 24

iulie 2010, în loc public, (un drum comunal din comuna Ivești) au aplicat,

concomitent, părții vătămate U.V., cu mijloace contondente, lovituri repetate

peste corp, inclusiv în zone vitale, cauzându-i fracturi costale și fractură cu

deplasare a cartilajului tiroid și fractură cu deplasare a porțiunii

posterioare a cartilajului cricoid cu devierea vestibulului laringian, leziuni

ce au pus în primejdie viața acesteia, întrunește elementele constitutive ale

tentativei la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen.

raportat la art. 174 alin. (1) C. pen. în referire la art. 175 alin. (1) lit.

i) C. pen.

Apărările prin care

inculpații au solicitat reținerea circumstanței atenuante prevăzute de art. 73

lit. b) C. pen., motivat de faptul că au avut reprezentarea clară că partea

vătămată U.V. care avea asupra sa un cuțit venise la furat la stâna la care

lucrau ei și că prezența părții vătămate care lucrase ca paznic la o bostănărie

nu se justifica în apropierea stânei, au fost înlăturate.

S-a motivat că

dispozițiile art. 73 lit. b) C. pen. au în vedere situația în care infracțiunea

a fost săvârșită sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții determinate

de un act provocator din partea victimei.

Reținerea

circumstanței legale atenuante a provocării presupune, pe de o parte, ca în

momentul săvârșirii faptei, infractorul să se afle într-o stare de puternică

tulburare sufletească ori într-o stare de emoție accentuată, iar, pe de altă

parte, această stare să fi fost determinată de o provocare din partea victimei

produsă prin violență, atingere gravă a demnității sau prin altă acțiune

ilicită gravă.

Din probele

administrate în cauză, în special din declarația părții vătămate, care se

coroborează cu declarația inculpatului D.P. rezultă că partea vătămată nu

venise la furat, iar inculpații doar au presupus că aceasta ar fi putut veni la

furat, fără să aibă nici un motiv să creadă acest lucru.

Susținerile

inculpaților, în variante diferite, potrivit cărora partea vătămată a încercat

să îi lovească cu un cuțit, fie pe amândoi, fie doar pe inculpatul D.P., au

fost înlăturate întrucât nu se coroborează cu nici un alt mijloc de probă, iar

inculpații se contrazic între ei.

La individualizarea

pedepselor (principală și complementară) ce s-au aplicat inculpaților instanța

de fond a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen.,

respectiv dispozițiile părții generale a Codului penal, limitele de pedeapsă

fixate în partea specială (limite ce se reduc la jumătate, conform art. 21 C.

pen.), gradul de pericol social concret al infracțiunii, apreciat în raport de

modalitatea și împrejurările concrete în care aceasta a fost săvârșită, dar și

persoana, vârsta și conduita fiecărui inculpat.

Având în vedere

natura și gravitatea deosebită a faptei comise, urmarea produsă, dar și poziția

procesuală a inculpaților, tribunalul a apreciat că în favoarea acestora nu pot

fi reținute circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) C.

pen., respectiv cele prevăzute de art. 74 alin. (2) C. pen.

Raportat la

considerentele mai sus expuse, s-a aplicat inculpaților și pedeapsa

complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a

II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani. În privința pedepsei accesorii,

s-a reținut că natura faptei săvârșite și ansamblul circumstanțelor personale

ale celor doi inculpați conduc la concluzia unei nedemnități în exercitarea de

către aceștia a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b)

C. pen.

Sub aspectul laturii

civile, s-a reținut că partea vătămată U.V. s-a constituit parte civilă cu suma

totală de 30.000 RON daune materiale și morale, fără a indica cât reprezintă

despăgubiri materiale și cât reprezintă daune morale și fără a face vreo probă

prin care să dovedească că ar fi cheltuit vreo sumă de bani.

Față de leziunile suferite

și urmările produse, tribunalul a reținut că în speță se justifică acordarea

unei sume cu titlu de daune morale și a apreciat că suma de 20.000 RON este

suficientă și proporțională pentru acoperirea prejudiciului moral suferit de

partea vătămată.

Întrucât victima

infracțiunii (partea vătămată U.V.) a fost spitalizată în perioada 25 iulie -

06 august 2010 la secția ORL din cadrul Spitalului Clinic de Urgență „Sf.

Apostol Andrei" Galați, iar prin Adresa nr. 29414 din 23 septembrie 2010,

unitatea sanitară menționată s-a constituit parte civilă cu suma de 2.699,56

RON, în baza art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 998 C. proc. pen., cei doi

inculpați au fost obligați în solidar și la plata acestei sume, cu titlu de

despăgubiri civile către partea civilă Spitalul Clinic de Urgență „Sf. Apostol

Andrei" Galați.

Împotriva Sentinței

penale nr. 357 din 18 aprilie 2011 au declarat apel, în termen legal,

inculpații D.P. și O.F., criticând-o pentru motive de nelegalitate și

netemeinicie.

Sub un prim aspect,

inculpații au susținut că nu au acționat cu intenția de a ucide, au crezut că

victima a venit la furat, și din acest motiv au imobilizat-o, cu intenția de a

o preda organelor în drept, că nu au lovit pe partea vătămată cu corpuri

contondente, loviturile nu au vizat zone vitale, după lovire nu au abandonat-o

și nu au încercat să o ascundă, au prezentat-o proprietarului stânei, situație

în care faptele săvârșite întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de

vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (1) și (2) C. pen. și nu

ale infracțiunii de tentativă de omor calificat prevăzută de art. 20 raportat

la art. 174 alin. (1) în referire la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.

Inculpatul O.F. a

susținut că el a lovit pe partea vătămată o singură dată cu pumnul în zona

gâtului și de două ori cu partea nerigidă a biciului, lovituri ce nu au fost de

natură să pună în primejdie viața acesteia.

Ambii inculcați au

susținut că se justifică reținerea circumstanței atenuante a scuzei provocării,

prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., deoarece în momentul în care s-au

întâlnit cu partea vătămată aceasta se afla în stare avansată de ebrietate, a

avut o atitudine violentă și era înarmată cu un cuțit cu care a încercat să-i

lovească.

În subsidiar,

inculpații au susținut că nu au antecedente penale, au recunoscut și regretat

faptele, până în prezent au avut o conduită bună, inculpatul D.P. este

căsătorit și are trei copii, situație în care pot fi reținute în favoarea lor

circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C.

pen., cu consecința coborârii pedepselor sub minimul special prevăzut de lege.

Prin Decizia penală

nr. 213/A din 28 septembrie 2011 pronunțată în Dosarul nr. 9497/121/2010,

Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori a respins ca

nefondate apelurile declarate de inculpați cu motivarea că hotărârea instanței

de fond este legală și temeinică, iar criticile aduse acesteia de către

inculpați nu sunt fondate.

Totodată, instanța de

apel a menținut starea de arest a inculpaților și a dedus din pedepsele

aplicate acestora durata reținerii și arestării preventive cu începere de la

data de 31 august 2010 lăzi, respectiv de la 28 septembrie 2011.

Împotriva deciziei au

declarat recursuri inculpații, care prin apărătorul desemnat din oficiu,

invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

și 14 C. proc. pen. au solicitat, în principal, schimbarea încadrării juridice

a faptei din tentativă la infracțiunea de omor calificat în infracțiunea de

vătămare corporală gravă și reținerea circumstanței atenuante legale a scuzei

provocării prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen. cu motivarea că nu au acționat

cu intenția de a suprima viața părții vătămate, iar loviturile au fost aplicate

acesteia urmare presupunerii că ar fi venit la furat și faptului că partea

vătămată avea un cuțit la vedere, iar în subsidiar, reducerea cuantumului

pedepselor la care au fost condamnați prin acordarea unei mai mari eficiente

circumstanțelor ce caracterizează favorabil persoana acestora.

Examinând hotărârea

atacată atât prin prisma motivelor invocate, care se circumscriu cazurilor de

casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 17 și 14 C. proc. pen.,

cât și din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 385

9

alin.

ultim C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursurile nu sunt fondate.

Din probele

administrate în cauză și anume, declarațiile părții vătămate care se

coroborează cu declarațiile martorilor B.D., Ș.G., N.T., G.Z. și M.I., cu

procesele-verbale încheiate cu ocazia cercetării la fața locului, cu

concluziile Certificatului medico-legal nr. 1338 din 19 august 2010 și chiar cu

declarațiile recurenților inculpați, rezultă fără dubiu că, în seara zilei de

24 iulie 2010, în loc public, inculpații, concomitent, au aplicat intimatului

parte vătămată U.V., lovituri cu pumnii și picioarele peste corp, inclusiv în

zone vitale, cauzându-i fracturi costale, fractură cu deplasare a porțiunii

posterioare a cartilajului cricoid cu devierea vestibulului laringian, leziuni

care au necesitat pentru vindecare 30 - 35 zile de îngrijiri medicale (cele de

la nivelul gâtului dacă nu survin complicații), respectiv 14 - 15 zile de

îngrijiri medicale (fracturile costale) și care au fost de natură a-i pune

părții vătămate viața în primejdie.

Susținerea recurenților

inculpați în sensul că încadrarea juridică a faptei ar fi în dispozițiile art.

182 C. pen. nu poate fi primită.

Așa cum au reținut și

instanța de fond și ulterior, instanța de prim control judiciar, infracțiunea

de omor se deosebește de infracțiunea de vătămare corporală gravă sub aspectul

laturii subiective prin forma de vinovăție cu care acționează făptuitorul și

care în cazul omorului este reprezentată de intenție în ambele forme, directă

sau indirectă.

Poziția psihică a

făptuitorului se stabilește în fiecare caz, în raport de împrejurările concrete

în care acesta a acționat și, îndeosebi, în raport cu instrumentul folosit

(instrument apt sau nu să producă moartea), regiunea corpului vizată (zonă

vitală sau nu), numărul și intensitatea loviturilor aplicate, raporturile

dintre infractor și victimă, atitudinea acestuia după săvârșirea faptei.

Multiplele lovituri

aplicate, mijloacele contondente folosite (pumnii și picioarele), zonele vizate

(torace, gât), durata mare de timp în care recurenții au lovit-o pe intimata

parte vătămată, urmarea produsă (fracturi costale, fractură cu deplasare a

cartilajului tiroid și fractură cu deplasare a porțiunii posterioare a

cartilajului cricoid cu devierea vestibulului laringian cu punerea în primejdie

a vieții părții vătămate), numărul mare de zile de îngrijiri medicale necesare

pentru vindecarea leziunilor suferite, sunt aspecte de natură să conducă la

concluzia că recurenții inculpați, chiar dacă nu au acționat cu intenția

directă de a ucide pe partea vătămată, au prevăzut un astfel de rezultat

socialmente periculos și au acceptat producerea lui, atitudine psihică

specifică intenției indirecte așa cum este aceasta definitivă în art. 19 pct. 1

lit. b) C. pen.

Prin urmare,

încadrarea juridică corectă a faptei comisă de recurenți este cea reținută de

instanța de fond și menținută de instanța de prim control judiciar și anume în

dispozițiile art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) C. pen. cu referire

la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. care incriminează tentativa la

infracțiunea de omor calificat.

Nici susținerile

recurenților inculpați în sensul că au comis fapta în stare de provocare,

motivat de faptul că partea vătămată venise la stână să fure oi și a încercat

să-i lovească cu un cuțit, nu sunt fondate.

Contrar celor

afirmate de recurenți în declarațiile date în cursul cercetării judecătorești

la instanța de fond, în sensul că se aflau la stână, iar partea vătămată a

ajuns la aproximativ 15 m de saivan, din declarațiile părții vătămate,

declarațiile martorului N.T., procesul-verbal și planșele foto întocmite cu

ocazia cercetării la fața locului, rezultă că inculpații se deplasau cu căruța

pe un drum comunal, către locuința martorului M.I., proprietarul stânei la care

erau angajați și s-au întâlnit cu partea vătămată în fața porții firmei

agricole ce aparține numitului C.I.

Din declarațiile

martorului N.T., angajat la stâna la care lucrau inculpații, rezultă că oile

erau închise, iar distanța dintre stână și drum este de aproximativ 300 - 400

metri. Or, în condițiile în care partea vătămată venea din sens invers, este

evident că recurenții inculpați puteau să vadă dacă aceasta are sau nu asupra

sa vreo oaie. Mai mult, în condițiile în care partea vătămată ar fi venit cu

intenția să fure, așa cum au susținut inculpații, cu certitudine că în momentul

în care ar fi văzut căruța, în care se aflau recurenții, aceasta ar fi fugit.

În ceea ce privește

susținerea recurenților în sensul că partea vătămată ar fi încercat să-i

lovească cu un cuțit, în mod corect, tribunalul și instanța de prim control

judiciar a înlăturat-o cu motivarea că nu se coroborează cu nici un alt mijloc

de probă administrat în cauză.

Referitor la

individualizarea pedepselor aplicate recurenților inculpați, Înalta Curte

constată, contrar celor susținute de ei, că executarea pedepselor de câte 8 ani

închisoare, apropiate de minimul special prevăzut de lege (tentativă la

infracțiunea de omor calificat se pedepsește cu închisoarea de 7 ani și 6 luni

la 12 ani și 6 luni) este de natură a-și atinge scopul preventiv și educativ

cerut de art. 52 C. pen. și de a contribui la reeducarea lor.

Circumstanțele

personale ale recurenților inculpați, - lipsa antecedentelor penale, copii

minori în întreținere - au fost valorificate de instanțele inferioare cu ocazia

stabilirii cuantumului pedepselor și nu justifică prin ele însele reducerea

cuantumului acestora având în vedere modul și împrejurările săvârșirii faptei

și gradul de pericol social concret al acesteia care constituie criterii

prevăzute de art. 72 C. pen. de care trebuie să se țină seama la

individualizarea pedepselor.

Gravitatea deosebită

a faptei dedusă judecății rezultă atât din limitele de pedeapsă fixate de

legiuitor, cât și din urmarea produsă, constând în vătămarea gravă a

integrității corporale a părții vătămate căreia inculpații i-au aplicat în mod

repetat lovituri cu pumnii și picioarele în zone vitale ale corpului, cu

preponderență în regiunea gâtului și a toracelui.

În consecință,

reținând că decizia pronunțată de instanța de apel este legală și temeinică,

recursurile declarate de inculpații D.P. și O.F. se vor respinge ca nefondate

în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen.

Potrivit art. 385

17

alin. (4) C. proc. pen., din pedepsele aplicate sus-numiților recurenți inculpați

se va deduce durata reținerii și a arestării preventive, de la data de 31

august 2010 la data de 26 ianuarie 2012.

În conformitate cu

dispozițiile art. 192 alin. (2) și (4) C. proc. pen., recurenții inculpați D.P.

și O.F. vor fi obligați la plata sumei de către 600 RON cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat, din care suma de către 300 RON reprezentând onorariul

apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de recurenții inculpați D.P. și O.F.,

împotriva Deciziei penale nr. 213 A din 28 septembrie 2011 a Curții de Apel

Galați, secția penală și pentru cauze cu minori.

Deduce din pedeapsa

aplicată recurenților inculpați D.P. și O.F., durata reținerii și a arestării

preventive, de la 31 august 2010 la 26 ianuarie 2012.

Obligă recurenții

inculpați la plata sumei de câte 600 RON cu titlul de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de câte 300 RON, reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 26 ianuarie 2012.

Procesat de GGC - LM