ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 228/2012

Asupra recursurilor de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 357 din 18 aprilie 2011 a Tribunalului Galați, inculpații D.P. și O.F. au fost condamnați la câte o pedeapsă principală de 8 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de câte 3 ani pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) în referire la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. Potrivit art. 71 C. pen., s-a aplicat inculpaților pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Conform art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpaților, iar potrivit art. 88 C. pen., s-a dedus din pedepsele aplicate celor doi inculpați durata reținerii și a arestării preventive de la 31 august 2010 la zi. În baza art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 998 C. civ., au fost obligați inculpații în solidar să plătească părții civile U.V. suma de 20.000 RON cu titlu de daune morale. Au fost respinse ca nefondate celelalte pretenții solicitate. Potrivit art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 998 C. civ., au fost obligați inculpații în solidar să plătească părții civile Spitalul Clinic de Urgență „Sf. Apostol Andrei" Galați, suma de 2.699,56 RON cu titlu de despăgubiri civile.

Conform art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpați în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare (SNDGJ). În baza art. 5 alin. (5) din Legea nr. 76/2008 s-a adus la cunoștință inculpaților că probele biologice ce vor fi recoltate vor fi utilizate pentru obținerea și stocarea în SNDGJ a profilului genetic. În temeiul art. 191 alin. (1) și (2) C. proc. pen., au fost obligați inculpații la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut în fapt, următoarele: Inculpatul D.P. în vârsta de 40 de ani, iar inculpatul O.F. în vârstă de 26 de ani erau ciobani la stâna martorului M.I., situată pe raza comunei Ivești, Județul Galați.

La aceeași stână este angajat și martorul N.T. La data de 24 iulie 2010, cei trei (inculpații și martorul) și-au desfășurat activitățile zilnice până în jurul orelor 21:00 - 22:00, oră la care inculpații au înhămat calul la căruță și au plecat spre locuința patronului lor, martorul M.I., pentru a-i duce brânza. La aceeași oră, partea vătămată U.V. se deplasa pe drum, dinspre comuna Ivești spre satul Călmățui. Partea vătămată avea asupra sa o sacoșă din plastic tip maiou în care avea un cuțit înfășurat într-un pulover. În acea zi, partea vătămată renunțase la activitățile pe care le desfășurase în calitate de paznic la o bostănărie de pe raza comunei Cudalbi din cauza unor neînțelegeri cu proprietarul.

În momentul în care s-au intersectat cu partea vătămată, inculpații, bănuind că aceasta a venit la furat, au oprit căruța. Inculpatul D.P. a coborât din căruță și a început să o lovească pe partea vătămată cu pumnii în zona gâtului până când aceasta a căzut la pământ. Apoi, același inculpat a ajutat-o pe partea vătămată să se ridice și a urcat-o în căruță. În timp ce inculpatul O.F. mâna calul, inculpatul D.P. stătea alături de partea vătămată, iar dacă aceasta încerca să zică ceva, continua să o lovească cu pumnii în zona gâtului și a coastelor. La propunerea inculpatului D.P., inculpații s-au întors la stână, cu scopul de a o arăta pe partea vătămată, - care în accepțiunea lor venise la furat - și colegului lor, martorul N.T..

Ajunși la stână, inculpații l-au strigat pe martor și i-au arătat-o pe partea vătămată care stătea în șezut în coșul căruței și respira greu. Inculpații D.P. și O.F. i-au spus martorului N.T. că au prins-o pe partea vătămată la furat de oi, lucru pe care martorul nu l-a crezut deoarece oile erau închise, distanța dintre drum și stână era destul de mare iar un eventual furt la stâna lui "N.B." ar fi fost greu de realizat. Întrucât martorul și-a dat seama că partea vătămată fusese agresată, i-a întrebat pe inculpați de ce au bătut-o, însă aceștia i-au răspuns că nu ei au bătut-o și că au găsit-o în starea în care se afla. Martorul i-a mai întrebat pe inculpați de ce au venit cu partea vătămată la stână dacă au prins-o la furat, iar inculpații i-au răspuns că au adus-o ca să o vadă și el.

În continuare, inculpații s-au urcat în căruță și au plecat spre locuința martorului M.I. zis „N.B." pentru a o arăta și acestuia pe partea vătămată și pentru a vedea dacă „o recunoaște". Pe drum, inculpatul O.F. a aplicat și el părții vătămate două lovituri cu pumnii în zona coastelor. În drum spre locuința martorului M.I., în timp ce căruța era condusă de inculpatul O.F., inculpatul D.P. îi reproșa părții vătămate că a furat miei și continua să o lovească cu pumnii, preponderent în zona gâtului. Ajunși la locuința martorului M.I., inculpatul D.P. a coborât să-l cheme pe martor, timp în care inculpatul O.F. i-a aplicat părții vătămate mai multe lovituri peste corp sub pretextul că aceasta ar fi încercat să sară din căruță.

La afirmația inculpatului D.P. „am prins hoțul", martorul M.I. a întrebat-o pe partea vătămată cine este și de unde este. Chinuindu-se să vorbească, partea vătămată a reușit să-i spună că este din Călmățui. Realizând că partea vătămată este în stare gravă, martorul le-a spus inculpaților să anunțe salvarea și să se ducă la poliție. Pe drum, inculpații au oprit în cartierul „Mahala", în fața unei porți unde erau adunate mai multe persoane, printre care și martorii B.D. și Ș.G. și i-au întrebat dacă o cunosc pe partea vătămată. Pentru că cei doi martori au recunoscut-o pe partea vătămată U.V. și au văzut starea în care aceasta se afla, i-au întrebat pe inculpați ce i s-a întâmplat. Inculpații le-au spus persoanelor prezente că au prins-o pe partea vătămată la furat și că aceasta avea asupra sa un cuțit.

Martorii B.D. și Ș.G. au dat-o jos din căruță pe partea vătămată și au anunțat salvarea. La scurt timp, partea vătămată a fost transportată la Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Apostol Andrei" Galați, unde a fost internată în perioada 25 iulie - 06 august 2010 la secția ORL, cu diagnosticul insuficiență respiratorie și fisură traheală. Din Certificatul medico-legal nr. 1338 din 19 septembrie 2010 întocmit cu prilejul examinării părții vătămate U.V.

au rezultat următoarele: - partea vătămată a prezentat leziuni - fracturi costale și fractură cu deplasare a cartilajului tiroid și fractură cu deplasare a porțiunii posterioare a cartilajului cricoid cu devierea vestibulului laringian - ce au putut fi produse prin loviri cu corpuri sau mijloace contondente; - leziunile pot data din noaptea de 24/25 iulie 2010; - necesită 30 - 35 zile de îngrijiri medicale pentru vindecarea leziunilor de la gât dacă nu survin complicații, iar pentru fracturile costale necesită pentru vindecare 14 - 15 zile de îngrijiri medicale; - leziunile laringiene au pus în primejdie viața părții vătămate. Prin Adresa nr. 29414 din 23 septembrie 2010, Spitalul Clinic de Urgență „Sf.

Apostol Andrei" Galați s-a constituit parte civilă cu suma de 2.699,56 RON cu titlu de despăgubiri civile. În cursul urmăririi penale, partea vătămată U.V. a precizat că se constituie parte civilă în procesul penal cu suma de 30.000 RON reprezentând daune morale și materiale. Prezentă în fața instanței la termenul din 04 noiembrie 2010, partea vătămată U.V. a arătat prin semne că nu poate vorbi și că își menține constituirea de parte civilă de la urmărirea penală. Audiați fiind, cu respectarea garanțiilor procesuale, inculpatul D.P. a recunoscut în cursul urmăririi penale că a aplicat părții vătămate, în mod repetat, lovituri cu pumnii în zona coastelor și a gâtului, dar a precizat că nu a intenționat să o ucidă.

A mai susținut în apărarea sa, că deși nu avea nici un motiv concret să creadă că partea vătămată venise la furat, nu și-a explicat în nici un fel prezența acesteia în zona stânei la acea oră. De asemenea, inculpatul D.P. a mai precizat că inculpatul O.F. l-a însoțit în tot timpul pe parcursul desfășurării activității infracționale și că a aplicat și el vreo câteva lovituri părții vătămate cu pumnii în zona coastelor. La rândul său, inculpatul O.F. a recunoscut că a fost prezent și l-a susținut pe inculpatul D.P., însă a negat că ar fi lovit-o pe partea vătămată cu vreun obiect. În faza cercetării judecătorești, acest din urmă inculpat a precizat că, în timp ce era la stână cu inculpatul D.P.

și cu martorul N., a văzut-o pe partea vătămată care era dezbrăcată la bustul gol și avea asupra sa un cuțit cu care a încercat să-l lovească atât pe el, cât și pe inculpatul D.P. În aceste împrejurări, inculpatul D.P. i-a aplicat părții vătămate o lovitură cu pumnul în zona gâtului, după care a dezarmat-o, apoi au urcat-o amândoi cu forța în căruță pentru a o duce la domiciliul lui N.B. (martorul M.I.), întrucât era persoana recunoscută de către martorul N.T. ca fiind hoțul care ar fi luat mai mulți iezi de la stână. A mai susținut inculpatul O.F. că în fața porții lui N.B. i-a aplicat părții vătămate două lovituri de bici în zona spatelui deoarece aceasta a încercat să sară din căruță. În schimb, inculpatul D.P.

a arătat că în seara zilei de 24 iulie 2010, se afla la stână împreună cu inculpatul O.F. și l-a văzut pe partea vătămată U.V. că se apropie de saivan, iar când acesta a ajuns la o distanță de 15 metri s-a apropiat de el împreună cu O.F. și l-a întrebat ce caută acolo. Răspunsul părții vătămate a fost că nu intenționa să ajungă la stână și că a fost adusă cu căruța și lăsată acolo de către C.G. Inculpatul D.P. a mai precizat că partea vătămată purta la brâu un cuțit cu care, fără nici un motiv a încercat să-l lovească doar pe el, împrejurare în care a lovit-o cu pumnul în zona gâtului, după care a dezarmat-o. Acest inculpat a susținut că partea vătămată s-a urcat singură în căruța lor pentru a fi dusă la domiciliul patronului lor - N.B.

- și că pe drum nici unul dintre ei nu au lovit-o. A mai arătat inculpatul că a aflat că partea vătămată a fost lovită cu biciul de către inculpatul O.F., dar nu a fost de față când s-a întâmplat acest lucru. În apărare, inculpații au solicitat audierea martorului M.M., martor care a nu a fost de față la incident și care a relatat împrejurări pe care le-a aflat doar de la inculpați, situație în care declarația acestuia a fost înlăturată de către instanța de fond. Situația de fapt expusă mai sus și vinovăția inculpaților s-a reținut ca fiind dovedite cu următoarele mijloace de probă: - procesul-verbal de consemnare a plângerii formulate de partea vătămată; - procesul-verbal de fixare a locului faptei și planșele foto aferente; - declarațiile părții vătămate; - Certificatul medico-legal nr. 1338 din 19 septembrie 2010; - adresa comunicată de Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf.

Apostol Andrei" Galați; - declarațiile martorilor G.Z., Ș.G., B.D. (audiați în ambele faze procesuale); - declarația martorului N.T. dată în cursul urmăririi penale (în faza cercetării judecătorești nefiind posibilă audierea nemijlocită, a martorului, acesta fiind plecat în altă localitate, fără a se ști locul exact, după cum rezultă din procesele-verbale de căutare, condiții în care s-a făcut aplicarea art. 327 alin. (3) C. proc. pen.); - declarația dată de martorul M.I. în faza urmăririi penale. Acest martor a fost audiat și în fața instanței, dar întrucât și-a modificat declarația inițială, reprezentantul parchetului s-a sesizat din oficiu cu privire la comiterea de către acesta a infracțiunii de mărturie mincinoasă, astfel că declarația martorului M.I.

din faza cercetării judecătorești a fost înlăturată. Cu ocazia dezbaterilor, apărătorul ales al inculpatului D.P. a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de tentativă la omor calificat în infracțiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., întrucât din probele existente la dosar nu rezultă că inculpatul a urmărit prin acțiunea sa, să provoace moartea părții vătămate. A mai susținut apărarea că inculpații nu au lovit victima în zone vitale, ci doar în zona gâtului și în zona coastelor, iar inculpatul D.P. nu a lovit-o decât cu pumnii. La rândul său, apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul O.F. a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de tentativă la omor calificat reținută prin rechizitoriu, în infracțiunea de loviri sau alte violențe prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., față de recunoașterea acestui inculpat că a lovit-o pe partea vătămată cu biciul în zona spatelui.

Cererile prin care inculpații au solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei au fost respinse de instanța de fond pentru următoarele considerente: Sub aspectul laturii subiective, omorul se deosebește de infracțiunea de vătămare corporală gravă, prin aceea că în cazul omorului, făptuitorul acționează cu intenție - directă sau indirectă - de a ucide.

Atât în literatura de specialitate, cât și în practica judiciară, s-a arătat că poziția psihică a făptuitorului, trebuie stabilită în fiecare caz, în raport de împrejurările concrete și, îndeosebi, în raport de: instrumentul folosit de făptuitor (instrument apt sau nu de a produce moartea), regiunea corpului lovită (zonă vitală sau nu), numărul și intensitatea loviturilor (o singură lovitură sau mai multe lovituri, aplicate cu mare intensitate), raporturile dintre infractor și victimă, atitudinea inculpatului după săvârșirea faptei (a încercat să dea un prim ajutor victimei sau a lăsat-o în starea în care a adus-o). În speță, tribunalul a apreciat că forma de vinovăție cu care au acționat inculpații este intenția indirectă.

Astfel, repetabilitatea loviturilor aplicate, mijloacele contondente folosite (pumnii), zonele corpului vizate (torace, gât), urmarea produsă (fracturi costale și fractură cu deplasare a cartilajului tiroid și fractură cu deplasare a porțiunii posterioare a cartilajului cricoid cu devierea vestibulului laringian - cu punere în primejdie de viață), sunt împrejurări de natură să ducă la concluzia că ambii inculpați chiar dacă nu au acționat cu intenția directă de a ucide victima, au prevăzut un astfel de rezultat și au acceptat producerea lui. Pe de altă parte, s-a apreciat că împrejurarea că inculpatul O.F. nu a recunoscut că a aplicat victimei lovituri în zona gâtului și a toracelui nu este de natură să conducă la schimbarea încadrării juridice a faptei.

În drept, s-a reținut că fapta inculpaților D.P. și O.F. constând în aceea că, în seara zilei de 24 iulie 2010, în loc public, (un drum comunal din comuna Ivești) au aplicat, concomitent, părții vătămate U.V., cu mijloace contondente, lovituri repetate peste corp, inclusiv în zone vitale, cauzându-i fracturi costale și fractură cu deplasare a cartilajului tiroid și fractură cu deplasare a porțiunii posterioare a cartilajului cricoid cu devierea vestibulului laringian, leziuni ce au pus în primejdie viața acesteia, întrunește elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) C. pen. în referire la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.

Apărările prin care inculpații au solicitat reținerea circumstanței atenuante prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen., motivat de faptul că au avut reprezentarea clară că partea vătămată U.V. care avea asupra sa un cuțit venise la furat la stâna la care lucrau ei și că prezența părții vătămate care lucrase ca paznic la o bostănărie nu se justifica în apropierea stânei, au fost înlăturate. S-a motivat că dispozițiile art. 73 lit. b) C. pen. au în vedere situația în care infracțiunea a fost săvârșită sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții determinate de un act provocator din partea victimei.

Reținerea circumstanței legale atenuante a provocării presupune, pe de o parte, ca în momentul săvârșirii faptei, infractorul să se afle într-o stare de puternică tulburare sufletească ori într-o stare de emoție accentuată, iar, pe de altă parte, această stare să fi fost determinată de o provocare din partea victimei produsă prin violență, atingere gravă a demnității sau prin altă acțiune ilicită gravă. Din probele administrate în cauză, în special din declarația părții vătămate, care se coroborează cu declarația inculpatului D.P. rezultă că partea vătămată nu venise la furat, iar inculpații doar au presupus că aceasta ar fi putut veni la furat, fără să aibă nici un motiv să creadă acest lucru.

Susținerile inculpaților, în variante diferite, potrivit cărora partea vătămată a încercat să îi lovească cu un cuțit, fie pe amândoi, fie doar pe inculpatul D.P., au fost înlăturate întrucât nu se coroborează cu nici un alt mijloc de probă, iar inculpații se contrazic între ei. La individualizarea pedepselor (principală și complementară) ce s-au aplicat inculpaților instanța de fond a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv dispozițiile părții generale a Codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială (limite ce se reduc la jumătate, conform art. 21 C. pen.), gradul de pericol social concret al infracțiunii, apreciat în raport de modalitatea și împrejurările concrete în care aceasta a fost săvârșită, dar și persoana, vârsta și conduita fiecărui inculpat.

Având în vedere natura și gravitatea deosebită a faptei comise, urmarea produsă, dar și poziția procesuală a inculpaților, tribunalul a apreciat că în favoarea acestora nu pot fi reținute circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., respectiv cele prevăzute de art. 74 alin. (2) C. pen. Raportat la considerentele mai sus expuse, s-a aplicat inculpaților și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani. În privința pedepsei accesorii, s-a reținut că natura faptei săvârșite și ansamblul circumstanțelor personale ale celor doi inculpați conduc la concluzia unei nedemnități în exercitarea de către aceștia a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Sub aspectul laturii civile, s-a reținut că partea vătămată U.V. s-a constituit parte civilă cu suma totală de 30.000 RON daune materiale și morale, fără a indica cât reprezintă despăgubiri materiale și cât reprezintă daune morale și fără a face vreo probă prin care să dovedească că ar fi cheltuit vreo sumă de bani. Față de leziunile suferite și urmările produse, tribunalul a reținut că în speță se justifică acordarea unei sume cu titlu de daune morale și a apreciat că suma de 20.000 RON este suficientă și proporțională pentru acoperirea prejudiciului moral suferit de partea vătămată. Întrucât victima infracțiunii (partea vătămată U.V.) a fost spitalizată în perioada 25 iulie - 06 august 2010 la secția ORL din cadrul Spitalului Clinic de Urgență „Sf.

Apostol Andrei" Galați, iar prin Adresa nr. 29414 din 23 septembrie 2010, unitatea sanitară menționată s-a constituit parte civilă cu suma de 2.699,56 RON, în baza art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 998 C. proc. pen., cei doi inculpați au fost obligați în solidar și la plata acestei sume, cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă Spitalul Clinic de Urgență „Sf. Apostol Andrei" Galați. Împotriva Sentinței penale nr. 357 din 18 aprilie 2011 au declarat apel, în termen legal, inculpații D.P. și O.F., criticând-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.

Sub un prim aspect, inculpații au susținut că nu au acționat cu intenția de a ucide, au crezut că victima a venit la furat, și din acest motiv au imobilizat-o, cu intenția de a o preda organelor în drept, că nu au lovit pe partea vătămată cu corpuri contondente, loviturile nu au vizat zone vitale, după lovire nu au abandonat-o și nu au încercat să o ascundă, au prezentat-o proprietarului stânei, situație în care faptele săvârșite întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (1) și (2) C. pen. și nu ale infracțiunii de tentativă de omor calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) în referire la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.

Inculpatul O.F. a susținut că el a lovit pe partea vătămată o singură dată cu pumnul în zona gâtului și de două ori cu partea nerigidă a biciului, lovituri ce nu au fost de natură să pună în primejdie viața acesteia. Ambii inculcați au susținut că se justifică reținerea circumstanței atenuante a scuzei provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., deoarece în momentul în care s-au întâlnit cu partea vătămată aceasta se afla în stare avansată de ebrietate, a avut o atitudine violentă și era înarmată cu un cuțit cu care a încercat să-i lovească. În subsidiar, inculpații au susținut că nu au antecedente penale, au recunoscut și regretat faptele, până în prezent au avut o conduită bună, inculpatul D.P.

este căsătorit și are trei copii, situație în care pot fi reținute în favoarea lor circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. pen., cu consecința coborârii pedepselor sub minimul special prevăzut de lege. Prin Decizia penală nr. 213/A din 28 septembrie 2011 pronunțată în Dosarul nr. 9497/121/2010, Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori a respins ca nefondate apelurile declarate de inculpați cu motivarea că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, iar criticile aduse acesteia de către inculpați nu sunt fondate.

Totodată, instanța de apel a menținut starea de arest a inculpaților și a dedus din pedepsele aplicate acestora durata reținerii și arestării preventive cu începere de la data de 31 august 2010 lăzi, respectiv de la 28 septembrie 2011. Împotriva deciziei au declarat recursuri inculpații, care prin apărătorul desemnat din oficiu, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 și 14 C. proc. pen. au solicitat, în principal, schimbarea încadrării juridice a faptei din tentativă la infracțiunea de omor calificat în infracțiunea de vătămare corporală gravă și reținerea circumstanței atenuante legale a scuzei provocării prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen.

cu motivarea că nu au acționat cu intenția de a suprima viața părții vătămate, iar loviturile au fost aplicate acesteia urmare presupunerii că ar fi venit la furat și faptului că partea vătămată avea un cuțit la vedere, iar în subsidiar, reducerea cuantumului pedepselor la care au fost condamnați prin acordarea unei mai mari eficiente circumstanțelor ce caracterizează favorabil persoana acestora. Examinând hotărârea atacată atât prin prisma motivelor invocate, care se circumscriu cazurilor de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 și 14 C. proc. pen., cât și din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 385 9 alin. ultim C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursurile nu sunt fondate.

Din probele administrate în cauză și anume, declarațiile părții vătămate care se coroborează cu declarațiile martorilor B.D., Ș.G., N.T., G.Z. și M.I., cu procesele-verbale încheiate cu ocazia cercetării la fața locului, cu concluziile Certificatului medico-legal nr. 1338 din 19 august 2010 și chiar cu declarațiile recurenților inculpați, rezultă fără dubiu că, în seara zilei de 24 iulie 2010, în loc public, inculpații, concomitent, au aplicat intimatului parte vătămată U.V., lovituri cu pumnii și picioarele peste corp, inclusiv în zone vitale, cauzându-i fracturi costale, fractură cu deplasare a porțiunii posterioare a cartilajului cricoid cu devierea vestibulului laringian, leziuni care au necesitat pentru vindecare 30 - 35 zile de îngrijiri medicale (cele de la nivelul gâtului dacă nu survin complicații), respectiv 14 - 15 zile de îngrijiri medicale (fracturile costale) și care au fost de natură a-i pune părții vătămate viața în primejdie.

Susținerea recurenților inculpați în sensul că încadrarea juridică a faptei ar fi în dispozițiile art. 182 C. pen. nu poate fi primită. Așa cum au reținut și instanța de fond și ulterior, instanța de prim control judiciar, infracțiunea de omor se deosebește de infracțiunea de vătămare corporală gravă sub aspectul laturii subiective prin forma de vinovăție cu care acționează făptuitorul și care în cazul omorului este reprezentată de intenție în ambele forme, directă sau indirectă. Poziția psihică a făptuitorului se stabilește în fiecare caz, în raport de împrejurările concrete în care acesta a acționat și, îndeosebi, în raport cu instrumentul folosit (instrument apt sau nu să producă moartea), regiunea corpului vizată (zonă vitală sau nu), numărul și intensitatea loviturilor aplicate, raporturile dintre infractor și victimă, atitudinea acestuia după săvârșirea faptei.

Multiplele lovituri aplicate, mijloacele contondente folosite (pumnii și picioarele), zonele vizate (torace, gât), durata mare de timp în care recurenții au lovit-o pe intimata parte vătămată, urmarea produsă (fracturi costale, fractură cu deplasare a cartilajului tiroid și fractură cu deplasare a porțiunii posterioare a cartilajului cricoid cu devierea vestibulului laringian cu punerea în primejdie a vieții părții vătămate), numărul mare de zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecarea leziunilor suferite, sunt aspecte de natură să conducă la concluzia că recurenții inculpați, chiar dacă nu au acționat cu intenția directă de a ucide pe partea vătămată, au prevăzut un astfel de rezultat socialmente periculos și au acceptat producerea lui, atitudine psihică specifică intenției indirecte așa cum este aceasta definitivă în art. 19 pct. 1 lit. b) C. pen.

Prin urmare, încadrarea juridică corectă a faptei comisă de recurenți este cea reținută de instanța de fond și menținută de instanța de prim control judiciar și anume în dispozițiile art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. care incriminează tentativa la infracțiunea de omor calificat. Nici susținerile recurenților inculpați în sensul că au comis fapta în stare de provocare, motivat de faptul că partea vătămată venise la stână să fure oi și a încercat să-i lovească cu un cuțit, nu sunt fondate.

Contrar celor afirmate de recurenți în declarațiile date în cursul cercetării judecătorești la instanța de fond, în sensul că se aflau la stână, iar partea vătămată a ajuns la aproximativ 15 m de saivan, din declarațiile părții vătămate, declarațiile martorului N.T., procesul-verbal și planșele foto întocmite cu ocazia cercetării la fața locului, rezultă că inculpații se deplasau cu căruța pe un drum comunal, către locuința martorului M.I., proprietarul stânei la care erau angajați și s-au întâlnit cu partea vătămată în fața porții firmei agricole ce aparține numitului C.I. Din declarațiile martorului N.T., angajat la stâna la care lucrau inculpații, rezultă că oile erau închise, iar distanța dintre stână și drum este de aproximativ 300 - 400 metri.

Or, în condițiile în care partea vătămată venea din sens invers, este evident că recurenții inculpați puteau să vadă dacă aceasta are sau nu asupra sa vreo oaie. Mai mult, în condițiile în care partea vătămată ar fi venit cu intenția să fure, așa cum au susținut inculpații, cu certitudine că în momentul în care ar fi văzut căruța, în care se aflau recurenții, aceasta ar fi fugit. În ceea ce privește susținerea recurenților în sensul că partea vătămată ar fi încercat să-i lovească cu un cuțit, în mod corect, tribunalul și instanța de prim control judiciar a înlăturat-o cu motivarea că nu se coroborează cu nici un alt mijloc de probă administrat în cauză.

Referitor la individualizarea pedepselor aplicate recurenților inculpați, Înalta Curte constată, contrar celor susținute de ei, că executarea pedepselor de câte 8 ani închisoare, apropiate de minimul special prevăzut de lege (tentativă la infracțiunea de omor calificat se pedepsește cu închisoarea de 7 ani și 6 luni la 12 ani și 6 luni) este de natură a-și atinge scopul preventiv și educativ cerut de art. 52 C. pen. și de a contribui la reeducarea lor. Circumstanțele personale ale recurenților inculpați, - lipsa antecedentelor penale, copii minori în întreținere - au fost valorificate de instanțele inferioare cu ocazia stabilirii cuantumului pedepselor și nu justifică prin ele însele reducerea cuantumului acestora având în vedere modul și împrejurările săvârșirii faptei și gradul de pericol social concret al acesteia care constituie criterii prevăzute de art. 72 C. pen.

de care trebuie să se țină seama la individualizarea pedepselor. Gravitatea deosebită a faptei dedusă judecății rezultă atât din limitele de pedeapsă fixate de legiuitor, cât și din urmarea produsă, constând în vătămarea gravă a integrității corporale a părții vătămate căreia inculpații i-au aplicat în mod repetat lovituri cu pumnii și picioarele în zone vitale ale corpului, cu preponderență în regiunea gâtului și a toracelui. În consecință, reținând că decizia pronunțată de instanța de apel este legală și temeinică, recursurile declarate de inculpații D.P. și O.F. se vor respinge ca nefondate în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Potrivit art. 385 17 alin. (4) C. proc.

pen., din pedepsele aplicate sus-numiților recurenți inculpați se va deduce durata reținerii și a arestării preventive, de la data de 31 august 2010 la data de 26 ianuarie 2012. În conformitate cu dispozițiile art. 192 alin. (2) și (4) C. proc. pen., recurenții inculpați D.P. și O.F. vor fi obligați la plata sumei de către 600 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de către 300 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenții inculpați D.P. și O.F., împotriva Deciziei penale nr. 213 A din 28 septembrie 2011 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori. Deduce din pedeapsa aplicată recurenților inculpați D.P. și O.F., durata reținerii și a arestării preventive, de la 31 august 2010 la 26 ianuarie 2012. Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 600 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 300 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 26 ianuarie 2012. Procesat de GGC - LM