ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3074/2008

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3074/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului penal de față;

Prin sentința penală nr. 53/F din 19 mai 2008

pronunțată de

Curtea de Apel Brașov,

secția penală și pentru cauze cu minori,

în

baza pct. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b/1) C. proc.

pen. cu referire la art. 18/1 C. pen. a fost achitat inculpatul M.C. pentru

săvârșirea infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul

neînmatriculat și cu număr fals de înmatriculare prevăzute de art. 85 alin. (1)

și respectiv art.

85 alin. (2) din O.U.G.

nr. 195/2002 republicată și de părăsire a locului

accidentului prevăzută

de art. 89 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată.

În baza

art. 91 C. pen. a aplicat inculpatului sancțiunea administrativă a amenzii de

1.000 lei.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina

statului.

S-a

reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov a

fost trimis în judecată inculpatul M.C.

,

pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere pe drumurile

publice a

unui autovehicul neînmatriculat și cu număr fals de

înmatriculare și de părăsire a locului accidentului fără încuviințarea

organelor

de poliție, prevăzute de art. 85 alin. (1), art. 85 alin. (2) și respectiv art.

89 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, în concurs real și ideal.

În

actul de sesizare a instanței, s-a reținut, în esență, că inculpatul are

calitatea de inspector de poliție, respectiv inspector

de poliție judiciară în cadrul Poliției orașului Ghimbav și în noaptea

de

10/11 martie 2007, în jurul orelor 3,00 a.m. se afla la domiciliu și a fost

contactat telefonic pentru a se prezenta de urgență la

sediu deoarece pe raza de competență a acestui organ de poliție a

avut

loc un accident rutier grav, astfel că inculpatul a plecat de la domiciliu cu

autoturismul marca Ford Sierra de culoare albastră, având plăcuțe de

înmatriculare cu nr. Brașov și pe raza

mun.

Râșnov a pierdut controlul volanului și a intrat în coliziune cu

un

panou publicitar de pe marginea drumului, impactul soldându- se cu avarierea

panou lui și autoturismului, însă inculpatul nu a anunțat organele de poliție,

ci a transportat autoturismul în apropierea locuinței sale, părăsind locul

faptei.

A doua zi, în urma verificărilor, s-a constatat

că autoturismul implicat în evenimentul rutier nu era înmatriculat, prezenta

avarii și

pentru a efectua deplasarea, inculpatul a

schimbat plăcuțele de înmatriculare montând pe cele de ia un alt autoturism de

aceeași marcă și aceeași culoare, acesta cumpărând cele două autoturisme

împreună.

Din

probele administrate în cauză instanța de fond a constatat următoarea stare de

fapt:

Inculpatul M.C. are calitatea de inspector de

poliție

judiciară în cadrul Poliției orașului Ghimbav și

în anul 2006, perioada aprilie-mai, a cumpărat de la colegul său, martorul B.M.

, două autoturisme Ford Sierra, ambele de culoare

albastră

(de nuanțe ușor diferite, în sensul că unul era albastru indigo

mat și celălalt bleu metalizat), unul înmatriculat sub nr. Brașov și celălalt

neînmatriculat, ambele mașini fiindu-i aduse acasă pe platformă de către

martori și primite de soția inculpatului, care a primit de la martor și actele

celor două mașini.

Autoturismul

înmatriculat are

nr. de

identificare

WFONXXGBBNGR80890 și era fabricat în anul 1986,

potrivit cărții

de identitate, iar cel neînmatriculat era fabricat în

anul 1988 și avea nr. de identificare WFONXXGBBNJA80902, inculpatul afirmând că

a cumpărat ambele autoturisme deoarece aveau un preț foarte bun și pe cel

neînmatriculat la cumpărat pentru a avea

piese

de schimb, aspect confirmat cu declarația vânzătorului B.M.

(filele

17-19 dos. instanță, filele 21-22 dos. u.p.).

Î

n

noaptea de 10/11 martie 2007, în jurul orelor 03,00 inculpatul a fost contactat

telefonic în vederea prezentării de urgență la sediu deoarece pe raza de

competență a Poliției

Ghimbav avusese loc un

accident rutier grav, astfel că inculpatul a

efectuat deplasarea cu autoturismul

neînmatriculat și pe raza orașului Râșnov, într-o curbă, a pierdut controlul

volanului și a intrat în coliziune cu un panou publicitar aflat pe marginea

drumului, urmare a impactului rezultând avarierea panoului și a autoturismului.

Inculpatul

nu a anunțat organele de poliție și a transportat

autoturismul avariat în apropierea locuinței sale și după un interval

de timp de aproximativ 2-3 ore s-a dus la sediul politiei.

Î

n

legătură cu acest aspect declarațiile martorilor audiați în cauză au confirmat

faptul ca inculpatul nu s-a prezentat la locul accidentului pentru cercetări, dar

după terminarea acestor

cercetări,

polițiștii care au efectuat cercetarea și au revenit la

sediu, l-au găsit pe inculpatul în sediul poliției (depozițiile

martorilor P.A., filele 35-36 dosar instanță, L.G. filele 38-39 dosar instanță,

fila 25 dos, u.p.), B.M.E. (filele 17-19

dosar) și că acesta nu prezenta

urme de lovituri specifice impactului.

Este

evident că fiind chemat noaptea la locul producerii evenimentului rutier,

inculpatul a efectuat deplasarea cu autoturismul neînmatriculat, care potrivit

declarației martorului B. era în stare de funcționare mai bună decât cel

înmatriculat însă, nu se poate exclude posibilitatea unei confuzii între cele

două autoturisme, în condițiile în care inculpatul

a plecat de acasă

noaptea și în grabă, fiind chemat de urgență deoarece

accidentul fusese grav, erau persoane rănite și impactul se produsese cu o

țeava de gaz și exista riscul unei explozii și

urmare a acestei grabe

inculpatul să fi fost în confuzie cu privire la

autoturisme, care

aveau aceeași culoare,

doar nuanțe diferite care noaptea sunt mai

greu sesizabile.

Luând

în considerare toate aceste aspecte și ținând seama și de faptul că inculpatul,

în calitatea sa de inspector de poliție judiciară trebuia să manifeste c

diligentă mai mare, în sensul unei

atenții

sporite și care înlătură existența certă a unei erori de fapt ce

ar înlătura caracterul penal al faptei (așa cum a

solicitat inculpatul), instanța apreciază că fapta inculpatului care a condus

pe drumurile

publice un autoturism neînmatriculat și cu număr fals de

înmatriculare, prin conținutul ei concret

determinat de împrejurările

în care a fost comisă și atingerea minimă

adusă valorii sociale ocrotite prin norma de incriminare, dar și împrejurărilor

ce caracterizează persoana inculpatului, descris ca un bun profesionist, care

își îndeplinește conștiincios îndatoririle de serviciu, este în mod vădit

lipsită de importanță și impun soluția achitării pentru aceste infracțiuni aflate

în concurs ideal, în condițiile impuse de art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10

lit. b/1) C. proc. pen.

și aplicarea unei

sancțiuni administrative.

Î

n

legătura cu infracțiunea de părăsire a locului accidentului fără încuviințarea

organelor de poliție, este de observat că martorul P.A. a arătat în depoziția

sa că după ce s-a întors de la

cercetarea la

fața locului și I-a găsit pe inculpat la sediu, acesta i-a

spus că a

avut un accident în Râșnov și că nu prezenta urme de lovituri, fără a cunoaște

dacă inculpatul a procedat la anunțarea oficială a organelor de poliție.

Probele confirmă că în afară de depoziția acestui

martor care

confirmă că inculpatul i-a spus de impactul

produs, acesta nu a

procedat la

anunțarea în conformitate cu dispozițiile legale a evenimentului rutier produs

și că a luat hotărâre a de a tracta

autoturismul

cu ajutorul martorului R.R. (fila 58 dosar) și în

aceeași zi s-a

declanșat cercetarea cu privire la acest eveniment,

conform procesului verbal de cercetare la fața locului aflat la fila 5

dosar

u.p.

Se mai

impune precizarea că în dimineața de 11 martie, după ce a plecat de la sediul

poliției, inculpatul s-a dus acasă și a dormit până în jurul orelor 14,00 când

a observat că avea mai multe apeluri nepreluate pe telefonul mobil, printre

care și cel al unui lucrător de poliție Râșnov pe care l-a sunat și care i-a

comunicat că trebuie să se prezinte la poliția Râșnov pentru lămurirea

situației privind impactul cu panoul publicitar, ceea ce a și făcut.

Având

în vedere condițiile concrete în care inculpatul a plecat de la locul

accidentului, precum și faptul că s-a grăbit să ajungă la evenimentul rutier

pentru care fusese chemat de

urgență, ceea

ce a și făcut, numai că până a tractat autoturismul și s-a deplasat la poliție,

primele cercetări au fost încheiate de colegii

lui, că ulterior s-a dus

acasă și a dormit iar în momentul în care a fost trezit poliția Râșnov se

sesizase deja în legătură cu acel eveniment și fără a neglija faptul că

inculpatul a spus totuși martorului B. că a avut un accident, se constată că și

această faptă, prin conținutul ei concret și atingerea minimă adusă valorii

sociale ocrotite este în mod vădit lipsită de importanță, ceea ce impune

aceeași soluție a achitării, pe motiv că fapta nu prezintă gradul de pericol

social al unei infracțiuni.

Este

adevărat că infracțiunile pentru care inculpatul a fost trimis în judecată sunt

infracțiuni de pericol și că, în principiu, s-ar putea susține că acestea,

datorită pericolului social abstract și generic pe care îl conțin prin simpla

încălcare a normei penale, prezintă întotdeauna gradul de pericol social

necesar al unei infracțiuni, totuși, în speța dedusă judecății nu se pot

neglija

împrejurările concrete în care

inculpatul a comis faptele și care au

fost pe larg expuse, împrejurări

care concură și conturează lipsa acestui pericol social și atingerea minimă

adusă valorii sociale ocrotite, iar cercetarea acestor aspecte se impune și

pentru

stabilirea întregului complex de

împrejurări care au creat ambianța

faptică, de o anumită semnificație

proprie, cu implicații în evaluarea gravității acesteia.

Î

n

primul rând, pericolul social concret al faptei se stabilește în raport de

întregul complex de împrejurări, stări, situații, întâmplări, în care s-a comis

și care pot avea influență asupra

gravității

infracțiunii, care concretizează și individualizează fapta, făcând-o să se

deosebească de celelalte infracțiuni concrete de același tip și aceasta este

rațiunea pentru care instanța constată că în această speță concretă

infracțiunile de pericol comise de

inculpat

nu prezintă gradul de pericol social al unor infracțiuni, așa

cum s-a

arătat și susținut anterior.

Î

n

acest context se mai impune și analiza necesității aplicării unei pedepse

inculpatului și care ar fi eficiența acesteia, în raport de scopul general și

special al prevenției penale și urmând linia acestui raționament, instanța are

a observa că sistemul pedepselor în vigoare, deși a marcat un progres în

evoluția dreptului penal român, evidențiază la un examen critic, numărul redus

al pedepse lor principale și mai ales caracterul accentuat represiv al

acestora, ceea ce explică preocuparea prezentă a legiuitorului ca pedepsele de

bază să fie dublate de sancțiuni alternative, iar mijloacele de individualizare

și de executare a

pedepselor să fie

diversificate, potrivit standardelor europene.

Din

acest punct de vedere, rolul prioritar al pedepsei este acțiune a de prevenire

a săvârșirii de noi in fracțiuni și nu acela al represiunii, deoarece numai acțiunea

de prevenire poate avea efecte benefice în ce privește adaptarea conduitei

destinatarilor legii penale, în dezvoltarea conștiinței juridice și morale a

membrilor societății și numai daca, obiectiv, atingerea adusă valorilor sociale

ocrotite de norma penală ar putea să se repete, trebuie utilizată

constrângerea.

Din

perspectiva rolului și scopului pedepsei trebuie precizat că pentru a-și

îndeplini rolul de factor inhibitor în declanșarea activităților infracționale,

pedeapsa trebuie să prezinte un anumit grad de severitate, ținând seama și de

faptul că, pentru a acționa asupra conștiinței celui condamnat, pentru a-l

determina să-și modifice comportamentul, să adopte conștient o altă atitudine

față de regulile conviețuirii sociale, constrângerea trebuie să fie rațională

și echitabilă, proporțională cu pericolul social al faptei, exercitându-se doar

în formele și limitele necesare pentru ca pedeapsa să-și îndeplinească funcția

principală, aceea de reeducare.

Acest

deziderat poate fi atins numai prin promovarea Convenției pentru apărarea

drepturilor omului și libertăților fundamentale, care cuprinde principii

generoase și raționale, atât în raport cu persoana care a comis o faptă penală,

cât și în raport cu ceilalți membri ai societății, care au respectat legea, iar

apărarea valorilor sociale ocrotite nu înseamnă aplicarea

pedepselor cu aceeași intransigență, doar cu fermitate,

prin

fermitate înțelegându-se dacă o anumită pedeapsă este în măsură

să-și atingă principalul scop, nu o pedeapsă severă; conceptul și

cerința fermității în sensul dreptului penal, impune descoperirea

infracțiunilor și judecarea făptuitorilor cu

promptitudine, fără ca prin

aceasta să se impieteze asupra imperativului

descoperirii adevărului și respectării riguroase a legii.

Prin urmare, necesitatea aplicării unei pedepse

(și cuantumul

acesteia) trebuie să se înfăptuiască sub

semnul fermității, care în acest domeniu, nu înseamnă neapărat aplicarea unei

pedepse severe ori executarea acesteia în regim privativ de libertate, ci a

unui tratament penal corespunzător, adecvat pericolului social al faptei și

persoanei făptuitorului, apt să-și realizeze cu maximă eficiență finalitatea

educativ - preventivă.

Din

economia textului art. 52 alin. (1) C. pen., în care se

arată că "pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de

reeducare

a condamnatului" rezultă că funcția constrângerii nu este o funcție a

pedepsei, deoarece examenul realist al conținutului pedepsei nu justifică

încadrarea constrângerii printre

funcțiile

pedepsei; măsura de constrângere, în sensul acestui text,

indică esența

pedepsei, însușirile sale, iar nu unul din mijloacele prin care se realizează

scopul ei, întrucât constrângerea, ca esență a pedepsei, este însăși pedeapsa.

Or,

dacă indiscutabil constrângerea constituie esența conținutului pedepsei, ea nu

poate fi în același timp, și o funcție a acesteia, deoarece esența și funcțiile

pedepsei sunt noțiuni distincte. Funcțiile sunt legate de esența pedepsei, își

trag valoarea și eficiența din constrângerea pe care o implică orice pedeapsă,

se realizează prin și în cadru! constrângerii, dar nu se confundă cu ea.

Primul

scop al oricărei pedepse este prevenția specială,

adică pedeapsa trebuie să-l împiedice pe condamnat de a săvârși

din

nou o infracțiune; la realizarea acestui scop pedeapsa contribuie prin

mijlocirea ambelor sale funcții: reeducarea și intimidarea. Intimidarea își

produce efectul imediat, cât există și durează teama de pedeapsa, în timp ce

reeducarea își produce rezultatul în timp, după ce făptuitorul a fost supus

unui anumit tratament, efectul preventiv fiind rezultatul unor modificări

intervenite în conștiința subiectului și are un caracter relativ statornic,

durabil.

Funcția

de reeducare se realizează încă din momentul condamnării, moment în care

făptuitorul, luând cunoștință de constrângerea la care va fi supus ca o

consecință a infracțiunii,

înțelege semnificația

exigențelor sociale și necesitatea de a

respecta normele de conduită în societate, de a avea o comportare

onestă și disciplinată.

Dar funcția de reeducare

se exercită îndeosebi pe parcursul

executării pedepsei precum și cazul

aplicării unei sancțiuni administrative care, deși diferită ca natură de

sancțiune a penală, are în esență același roi și aceeași funcție, deoarece

persoana căreia i-a fost aplicată se află în situația în care conștientizează

natura și roiul acestei sancțiuni menite să-i influențeze pozitiv

conștiința, caracterul și deprinderile, să-l

determine a respecta din

convingere exigențele vieții în societate, fără

a intra în conflict cu ceilalți oameni sau cu societatea însăși.

Din această perspectivă, instanța de fond

constată că faptele

nu numai

că nu prezintă gradul de pericol social al unor infracțiuni, dar și că

aplicarea unei pedepse de natură penală ar fi nu doar ne

oportună,

dar și excesivă.

Î

mpotriva acestei sentințe a declarat recurs Parchetul

de pe

lângă Curtea de Apel Brașov, criticând soluția de

achitare a inculpatului, întrucât nu a fost avută în vedere împrejurarea că

toate cele trei infracțiuni reținute ir sarcina inculpatului sunt infracțiuni

de pericol, gravitatea tor fiind cu atât mai ridicată dată fiind calitatea

subiectului activ.

Î

n al

doilea rând, nu a fost avută în vedere conduita

procesuală a inculpatului, care a încercat, prin apărarea pe care și-a

construit-o, să inducă ideea existenței unei erori de fapt cu privire la

identificarea

celor două autoturisme, afirmând, contrar probelor

administrate în cauză, că a făcut-o confuzie între acestea.

Examinând

sentința recurată prin prisma criticilor formulate, dar și sub toate aspectele

conform art. 385/6 alin. ultim C. proc. pen.

Curtea

constată că recursul este nefondat.

Potrivit

art. 18/1 alin. (1) C. pen., nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea

penală, dacă prin atingerea minimă adusă

uneia

din valorile apărate de lege și prin conținutul ei concret, fiind

lipsită

în mod vădit de importantă, nu prezintă gradul de pericol social al unei

infracțiuni.

Este vorba așadar despre o faptă prevăzută de

legea penală

care formal întrunește elementele

constitutive ale unei infracțiuni, dar căreia în concret îi lipsește gradul de

pericol social

specific infracțiunii, situație

în cere ea nu mai poate constitui în fapt

un temei pentru tragerea la

răspundere penală.

Dispoziția

legală sus-amintită este aplicabilă în principiu

tuturor faptelor prevăzute de legea penală, nefiind așadar limitată la

sfera infracțiunilor de rezultat; dacă lipsa

pericolului social poate fi

apreciată în situația în care fapta penală a

produs o modificare în

realitatea obiectivă(cum este cazul infracțiunilor

de rezultat),cu atât

mai mult acest lucru este posibil în

cazul unei infracțiuni de pericol, unde urmarea imediată constă doar într-o

stare de pericol.

Î

n

speță, inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea a trei

infracțiuni de pericol, două dintre ele aflate în concurs ideal(fiind vorba

despre o singură faptă, care întrunește atât elementele constitutive ale

infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism neînmatriculat,

cât și pe cele ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice ale unui

autoturism

cu număr fals de înmatriculare),

iar cea de-a treia (părăsirea locului accidentului) aflată în strânsă legătură

cu celelalte două.

Prima

instanță a analizat faptele comise de către inculpat, prin prisma criteriilor

enumerate în art. 18/1 alin. (2) C. pen. și a ajuns la concluzia că acestea

sunt în mod vădit lipsite de

importanță, aducând

o atingere minimă valorilor sociale ocrotite de

legea penală.

Examinând

actele și lucrările dosarului, Curtea constată că instanța de fond a făcut o

corectă evaluare a pericolului social concret pe care l-au prezentat faptele

săvârșite de inculpat astfel încât criticile Parchetului nu sunt întemeiate.

Astfel,

s-au avut în vedere circumstanțele concrete în care faptele au fost comise, inculpatul

achiziționând două autoturisme având aceeași marcă, unul înmatriculat în

România și altul

neînmatriculat, având

culori foarte asemănătoare (ceea ce se poate constata și din planșele foto

aflate la dosar); inculpatul a condus pe

drumurile publice autoturismul

neînmatriculat, pe care a aplicat plăcuțele de înmatriculare ale celuilalt

autoturism, comițând în noaptea de 10/11 martie 2007 un accident rutier soldat

fără victime (doar cu avarierea propriului autoturism și a unui panou

publicitar cu care a intrat în coliziune).

Î

mprejurările

în care acest accident a fost comis sunt legate de deplasarea de urgență a

inculpatului la sediul unității de poliție la care este angajat, ca urmare a

producerii unui alt accident rutier, aspecte care sunt confirmate de martorii

audiați în cauză și

care reprezintă

justificarea dată de inculpat pentru comiterea celei

de-a treia

infracțiuni, respectiv părăsirea focului accidentului.

Î

n

aprecierea gradului de pericol social al infracțiunii de părăsire a locului

accidentului .este de observat că fapta inculpatului constituie infracțiune nu

pentru că acesta s-ar fi soldat cu vătămarea integrității corporale a unei

persoane, ci pentru că

accidentul a fost

urmarea săvârșirii infracțiunilor de conducere pe drumurile publice

autoturismului neînmatriculat și cu număr fals de

înmatriculare.

Incriminând

aceste din urmă fapte ca și infracțiuni, legiuitorul a avut în vedere starea de

pericol care se produce de pildă în cazul în care un asemenea autoturism este

implicat într-un eveniment rutier, situație în care identificarea autorului

poate fi dificilă, mai ales în situația in care acesta a părăsit locul accidentului.

Or, în speță acest lucru nu se putea întâmpla, în

condițiile în

care atât autoturismul implicat în accident,

cât și cel care era înmatriculat legal aparțineau inculpatului, identificarea

sa ca autor al accidentului putându-se face imediat, chiar și în lipsa unei

inițiative proprii în acest sens.

Este

adevărat că ținând seama de calitatea inculpatului

, exigențele legii penale sunt mai mari însă acest lucru nu îl poate

exclude

de plano de la aplicarea dispozițiilor art. 18/1 C. proc. pen. în măsura în

care criteriile enumerate de legiuitor se regăsesc în speță.

Pentru

toate aceste considerente, Curtea apreciază criticile formulate de Parchet ca

neîntemeiate, sens în care va respinge

recursul,

cheltuielile judiciare rămânând în sarcina statului.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel Brașov împotriva sentinței penale nr. 53/F din 19

mai 2008 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu

minori.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul avocatului din oficiu în sumă

de 200 lei se va suporta din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică,azi 1 octombrie

2008.