ÎCCJ, Secția penală

Asupra conflictului de competență de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia penală nr. 19 Ap din 3 februarie 2011, Curtea de Apel Brașov, secția penală, a admis excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Brașov și în consecință, în baza art. 42 C. proc. pen. raportat la art. 27 C. proc. pen. declină competența de soluționare a apelului declarat de inculpatul L.A. împotriva sentinței penale nr. 2298 din 26 noiembrie 2010 pronunțată de Judecătoria Brașov, în favoarea Tribunalului Brașov. Pentru a dispune în acest sens, curtea de apel a reținut următoarele: Prin sentința penală nr. 2298 din 26 noiembrie 2010 pronunțată de Judecătoria Brașov în dosarul penal nr. 16182/197/2010 s-a dispus condamnarea inculpatului L.A.

în baza art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană al cărei permis de conducere a fost anterior anulat, încălcând prin această conduită, o dispoziție prohibitivă a legii penale, creând stare de nesiguranță pentru valorile ocrotite. În urma depistării inculpatului organele de poliție au întocmit un proces-verbal în care s-a consemnat că acesta conducea autoturismul către centru, atât din primele verificări, cât și din adresa emisă ulterior de Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor Brașov cu nr. 66497 din 18 iulie 2007, reieșind că permisul de conducere obținut în 1982 era anulat.

În cursul urmăririi penale inculpatul a susținut că intenționa să meargă cu mașina la un electrician, sens în care a condus inițial pe Str. Viitorului, Al. Episcop Popeea și a fost oprit pe Str. Unirii. Martorul M.A. a declarat și el în fața organelor de poliție că i-a cerut inculpatului să îi ducă mașina la un service pe Str. Mocanilor, dar pe Str. Unirii au fost opriți. În instanță ambii și-au modificat depozițiile, susținând că mergeau la spital cu soția lui M.A. și că inculpatul doar a traversat Bulevardul George Moroianu, în rest deplasându-se pe câmp. Ultimele declarații ale inculpatului și ale martorului M.A. au fost înlăturate ca nesincere întrucât sunt în vădită contradicție cu susținerile anterioare, inclusiv cu procesul verbal de depistare, pe care amândoi l-au semnat fără obiecțiuni, consemnându-se că inculpatul circula pe Bdul.

George Moroianu, dinspre Electroprecizia către Centru și că, potrivit afirmațiilor sale, intenționa să meargă spre Str. Unirii la un mecanic. Versiunea expusă în instanță este totodată total neverosimilă deoarece Bdul. George Moroianu reprezintă principala arteră rutieră ce traversează localitatea Săcele, iar intersecția cu Str. Unirii, unde a fost oprit inculpatul, nu este nicidecum limitrofă vreunui câmp. În drept, s-a apreciat că fapta inculpatului L.A., care în ziua de 10 iulie 2007 a condus pe drumurile publice autovehiculul înmatriculat sub nr. , având permisul de conducere anulat, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată și modificată.

Astfel, cum rezultă din fișa de cazier judiciar a inculpatului, prin sentința penală nr. 689/2005 pronunțată de Judecătoria Brașov acesta a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 78 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002. În executarea pedepsei inculpatul a fost arestat la 30.03.2005 și liberat condiționat la 21 mai 2006, cu rest de 302 zile. Raportat la această condamnare sunt incidente în cauză dispozițiile art. 37 lit. b) C. pen.

Pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului instanța a aplicat acestuia o pedeapsă la individualizarea căreia a ținut seama de criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social al faptei săvârșite, prin raportare la împrejurările concrete de comitere, scopul urmărit, urmările produse (inculpatul a condus pe o stradă și la o oră când traficul este destul de aglomerat, intenționa să meargă la un mecanic să-i repare semnalizarea, având așadar inclusiv grave defecțiuni la autoturism, nu a fost totuși implicat în nici un accident), precum și de persoana infractorului, care posedă nu mai puțin de cinci condamnări anterioare pentru infracțiuni de același gen, manifestând așadar un total dispreț față de normele legale, poziția sa procesuală a fost oscilantă și în final nesinceră.

Față de cele de mai sus, în baza art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată și modificată cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., instanța i-a aplicat inculpatului pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărei permis de conducere a fost anulat. A interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II- a, b) și c) C. pen. pe durata prevăzută de art. 71 C. pen. În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a obligat inculpatul sa plătească statului^ suma de 520 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Împotriva acestei sentințe a formulat apel inculpatul, apel care a fost înaintat spre soluționare Curții de Apel Brașov.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov sub nr. 16182/197/2010 cu prim termen de judecată la data de 03 februarie 2011. Verificând legala sesizare a instanței, s-a constatat că dosarul nr. 16182/197/2010 a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Brașov la data de 14 iunie 2010, deci anterior intrării în vigoare a Legii 202/2010 (respectiv 25 noiembrie 2010), iar sentința penală nr. 2298/2010 atacată, a fost pronunțată la data 26 noiembrie 2010, deci ulterior intrării in vigoare a Legii 202/2010.

Conform art. XXIV alin. (2) din Legea 202/2010,,, procesele în curs de judecată la data schimbării competenței instanțelor legal investite vor continua să fie judecate de acele instanțe, dispozițiile referitoare la competența instanțelor din Codul de procedură penală, republicat, cu modificările și completările ulterioare, precum și cele aduse prin Legea 202/2010, aplicându-se numai cauzelor cu care instanțele au fost sesizate după intrarea în vigoare a prezentei legi" Or, în aceste condiții, s-a apreciat că prezenta cauză era, la data schimbării competenței materiale a tribunalelor și curților de apel, în curs de judecată, astfel încât ea rămâne supusă normelor de procedură existente anterior intrării în vigoare a Legii 202/2010, inclusiv a normelor care reglementează competența după materie și funcțională a instanțelor de control judiciar.

Referitor la aceste cauze s-a apreciat că curțile de apel nu au competența materială și funcțională de a judeca recursurile, întrucât nu reprezintă cauze „cu care instanța să fi fost sesizată după intrarea în vigoare a legii" așa cum prevede partea finală a alin. (2) al art. XXIV; nici tribunalele nu pot, pentru aceleași motive să judece aceste cauze în recurs. Pe altă parte, recunoscând părților din aceste cauze dreptul la o singură cale de atac, după ce acesta a început sub imperiul altor norme procesuale, mai favorabile părților întrucât recunoșteau dreptul părții la exercitarea a două căi de atac, reprezintă o încălcare a principiului predictibilității legii, garantat atât de legislația internă cât și de Convenția Europeană a Drepturilor Omului ratificată de România.

Față de aceste considerente, curtea de apel a procedat la recalificarea căii de atac promovată de inculpat împotriva sentinței penale nr. 2298/2010 a Judecătoriei Brașov, ca fiind apel și nu recurs cum s-a inserat în dispozitiv (împrejurare care le este de altfel mai favorabilă). Văzând că, potrivit art. 27 alin. (2) C. proc. pen., în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea 202/2010, tribunalului îi revenea competența să judece apelurile promovate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii în primă instanță, Curtea de Apel Brașov, a apreciat că este nelegal sesizată și pe cale de consecință a admis excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Brașov de a judeca apelul declarat de inculpatul L.A.

împotriva sentinței penale pronunțată în dosarul penal nr. 16182/197/2010 și, în baza art. 42 C. proc. pen., a declinat competența de soluționare a prezentei cauze în favoarea Tribunalului Brașov. Urmare a deciziei menționate, pe rolul Tribunalului Brașov s-a înregistrat dosarul nr. 16182/197/2010. Prin decizia penlă nr. 86 A din 28 februarie 2011, Tribunalul Brașov, secția penală, în baza art. 42 C. proc. pen. cu aplicarea art. 28 pct. 3 C. proc. pen. - modificat prin Legea 202/2010 - a declinat competenta in favoarea Curții de Apel Brașov, instanța competenta sa soluționeze recursul formulat de către inculpatul L.A. împotriva S.P 2298 din 26 noiembrie 2010 a Judecătoriei Brașov În baza art. 43 alin. (1) C. proc.

pen. constatând ivit conflictul negativ de competenta a fost sesizată Înalta Curte de Casație si Justiție pentru soluționarea acestui conflict de competenta. Pentru a dispune în acest sens, Tribunalul Brașov, a reținut următoarele: Relativ la calificarea căii de atac formulate de către inculpatul L.A. împotriva sentinței penale nr. 2298 din 26 noiembrie 2010 a Judecătoriei Brașov, s-a apreciat, similar cu instanța de fond, că singura cale de atac este recursul iar competența aparține - potrivit art. 28 pct. 3 C. proc. pen. astfel modificat prin art. XVIII pct. 9 din Legea 202/2010 - Curții de Apel Brașov și nu Tribunalului Brașov.

Curtea de Apel Brașov a considerat greșit că trebuie avută în vedere data sesizării Judecătoriei Brașov prin rechizitoriu - data anterioară intrării în vigoare a Legii 202/2010 - însă Tribunalul Brașov a apreciat că nu poate ignora vechiul principiu „ tempus regit actum " principiu cu mult anterior exprimării ambigue a legiuitorului român prin Legea nr. 202/2010. Așa cum se relevă constant în practica și literatura juridică penală - cu mult anterioară Legii nr. 202/2010 - în procesul penal, sub aspect procedural, este aplicabil numai principiul imediatei aplicări a legii de procedură, ce presupune că aceasta se aplică tuturor actelor efectuate în activitatea procesuală, în perioada de timp în care este în vigoare, indiferent de data săvârșirii infracțiunii pentru care se formulează acuzația penală și de data începerii procesului penal (înainte sau după intrarea legii de procedură în vigoare).

Așadar, în materia legilor de procedură este aplicabil principiul tempus regit actum , neavând aplicabilitate principiul mitior lex . 0 distincție, precum cea făcută de Curtea de Apel Brașov - în funcție de momentul sesizării instanței - ar conduce la posibilitatea ca, în aceeași zi, o instanță să pronunțe doua hotărâri ce pot fi supuse unor căi de atac diferite, ceea ce evident excede voinței legiuitorului român materializată prin Legea 202/2010. Pe de altă parte - dincolo de vechiul principiu al aplicării imediate al normelor de procedură - la aceeași concluzie conduce si interpretarea „per a contrario" a disp.

art. XXIV alin. (1) din Legea 202/2010 care arată că „hotărârile pronunțate în cauzele penale înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi rămân supuse căilor de atac prevăzute de legea sub care a început procesul". Or, per a contrario , este evident că hotărârile pronunțate ulterior acestui moment - intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010 - sunt supuse căilor de atac vizate de noua legislație procesual penală. Curtea de Apel Brașov face greșit referire la „ competența funcțională" a acesteia ce ar fi fost avută în vedere de art. XXIV din Legea 202/2010 , ori în opinia tribunalului art. XXIV alin. (2) din Legea 202/2010 - la care face referire Curtea de Apel - are în vedere ca „instanțele legal investite la data schimbării competenței" să rămână competente a judeca anumite cauze și să nu își decline competența în funcție de noile modificări procesuale.

Tot relativ la considerentele exprimate de Curtea de Apel Brașov, Tribunalul Brașov a mai observat următoarele: Este evident că, ulterior pronunțării unei hotărâri judecătorești, prima activitate desfășurată de instanța sesizată cu o cale de atac exercitată împotriva respectivei hotărâri este, așa cum a procedat și Curtea de Apel Brașov, calificarea acestei căi de atac în funcție de normele procesuale în vigoare la momentul pronunțării hotărârii atacate potrivit principiului „ tempus regit actum ". Astfel doar ulterior se poate proceda la o analiză a competenței - eventual „ funcționale" cum a apreciat Curtea de Apel Brașov - tot raportat la normele procesuale în vigoare la momentul pronunțării hotărârii criticate.

Or, relativ la cauza de față - față de incidența Legii 202/2010 în vigoare la momentul pronunțării sentinței penale 2298/2010 a Judecătoriei Brașov - calea de atac ce se poate exercita este cea a recursului, în lipsa unor dispoziții exprese contrare fiind incident, așa cum s-a mai subliniat, vechiul principiu al aplicării imediate a noii legi de procedură. S-a mai menționat că opinia exprimată prin prezenta hotărâre de către Tribunalul Brașov pare a fi fost îmbrățișată si de către Înalta Curte de Casație si Justiție care, exemplificativ, în materia plângerilor vizate de art. 278 ind. l C. proc. pen., după intrarea în vigoare a Legii 202/2010, a pronunțat în primă instanță hotărâri definitive.

Un conflict similar de competenta a fost soluționat de către Înalta Curte de Casație si Justiție - în dosarul nr. 612/1/2011 al instanței supreme - stabilindu-se că, ulterior intrării in vigoare a Legii 202/2010, conform art. 28 pct. 3 C. proc. pen. calea de atac exercitata este recursul si nu apelul. Relativ la toate cele expuse Tribunalul Brașov - văzând vechiul principiu al aplicării imediate al normelor de procedură, dar și interpretând „per a contrario" art. XXIV alin. (1) din Legea 202/2010 - a calificat calea de atac exercitată de către inculpatul L.A. împotriva sentinței penale 2298/2010 a Judecătoriei Brașov ca fiind recurs și a declinat competenta in favoarea Curții de Apel Brașov, instanță competentă - conform art. 28 pct. 3 C. proc.

pen. - să soluționeze această cale de atac. Deliberând asupra conflictului negativ de competent Înalta Curte își însușește în totalitate argumentele de drept expuse în decizia Tribunalului Brașov, care sunt în același sens cu jurisprudența Înaltei Curte în materia aplicării dispozițiilor tranzitorii ale Legii nr. 202/2011, și apreciază că nu se impune reluarea acestora.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGE

D I S P U N E Stabilește că, în cauza ce formează obiectul dosarului nr. 16182/197/2010 al Tribunalului Brașov privind pe inculpatul L.A., competența de soluționare revine Curții de apel Brașov, instanță căreia i se va trimite dosarul. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 10 mai 2011.