ÎCCJ, Secția penală

ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra

conflictului de competență de față;

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 19 Ap din 3

februarie 2011, Curtea de Apel Brașov,

secția

penală,

a admis excepția

necompetenței materiale a Curții de Apel Brașov și în

consecință, în

baza art. 42 C. proc. pen. raportat la art. 27 C. proc. pen. declină competența

de soluționare a apelului declarat de inculpatul L.A.

împotriva sentinței penale nr. 2298 din 26 noiembrie 2010 pronunțată

de Judecătoria Brașov,

în favoarea Tribunalului Brașov.

Pentru a dispune

în acest sens, curtea de apel a reținut următoarele:

Prin sentința

penală nr. 2298 din 26 noiembrie 2010 pronunțată de Judecătoria Brașov în

dosarul penal nr.

16182/197/2010 s-a dispus condamnarea inculpatului L.A. în baza art. 86 alin.

(2) din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. la

pedeapsa de 1 an

și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe

drumurile publice

a unui vehicul de către o persoană al cărei permis de conducere a fost

anterior anulat,

încălcând prin această conduită, o dispoziție prohibitivă a legii penale,

creând stare de nesiguranță pentru

valorile ocrotite.

În urma

depistării inculpatului organele de poliție au întocmit un proces-verbal în

care s-a consemnat că acesta conducea autoturismul

către centru,

atât din primele verificări, cât și din

adresa emisă ulterior de Serviciul Public Comunitar

Regim Permise de Conducere și

înmatriculare a Vehiculelor Brașov cu nr. 66497 din 18

iulie 2007, reieșind că permisul de

conducere

obținut în 1982 era anulat.

În cursul

urmăririi penale inculpatul a susținut că intenționa să meargă cu mașina

la un

electrician, sens în care a condus inițial pe Str. Viitorului, Al.

Episcop Popeea și a fost oprit pe Str.

Unirii.

Martorul M.A. a

declarat și el în fața organelor de poliție că i-a cerut inculpatului să îi

ducă mașina la un service pe Str. Mocanilor, dar pe Str. Unirii au fost

opriți.

În instanță ambii și-au modificat

depozițiile, susținând că mergeau la spital cu

soția lui M.A. și că inculpatul doar a traversat Bulevardul George

Moroianu,

în rest deplasându-se pe câmp.

Ultimele declarații ale inculpatului

și ale martorului M.A. au fost înlăturate ca nesincere întrucât sunt în vădită

contradicție cu susținerile anterioare,

inclusiv

cu procesul verbal de depistare, pe care amândoi l-au semnat fără obiecțiuni,

consemnându-se că inculpatul circula pe Bdul.

George Moroianu, dinspre Electroprecizia

către Centru și că, potrivit afirmațiilor sale, intenționa să meargă

spre Str. Unirii la un

mecanic.

Versiunea expusă în instanță este totodată total neverosimilă deoarece Bdul.

George Moroianu reprezintă principala arteră

rutieră ce traversează localitatea Săcele,

iar intersecția cu Str.

Unirii, unde a fost oprit inculpatul, nu este nicidecum limitrofă vreunui câmp.

În drept, s-a apreciat că fapta

inculpatului L.A., care în ziua de 10 iulie 2007 a condus pe drumurile publice

autovehiculul înmatriculat sub nr.

, având

permisul de conducere anulat, întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii prevăzute de art. 86 alin. (2) din

O.U.G. nr. 195/2002 republicată și modificată. Astfel, cum rezultă din fișa de

cazier judiciar a inculpatului, prin sentința penală nr. 689/2005 pronunțată de

Judecătoria Brașov acesta a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 78 alin. (2) din O.U.G. nr.

195/2002. În executarea pedepsei inculpatul a

fost arestat la 30.03.2005 și liberat

condiționat

la 21 mai 2006, cu rest de 302 zile. Raportat la această condamnare sunt

incidente

în cauză dispozițiile art. 37 lit. b) C. pen.

Pentru

infracțiunea reținută în sarcina inculpatului instanța a aplicat acestuia o

pedeapsă la

individualizarea căreia a ținut seama de criteriile generale prevăzute de art.

72 C. pen.,

respectiv gradul de pericol social al faptei săvârșite, prin raportare la

împrejurările concrete de comitere,

scopul urmărit, urmările produse (inculpatul a condus pe o stradă și la o oră

când traficul este destul de aglomerat, intenționa să

meargă la un mecanic să-i repare semnalizarea, având așadar inclusiv

grave defecțiuni

la autoturism, nu a

fost totuși implicat în nici un accident), precum și de persoana

infractorului, care posedă nu mai puțin de cinci

condamnări anterioare pentru infracțiuni de același gen, manifestând așadar un

total dispreț față de normele legale, poziția sa

procesuală a fost

oscilantă și în final nesinceră.

Față de cele de mai sus, în baza art.

86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată și modificată cu aplicarea

art. 37 lit. b) C. pen., instanța i-a aplicat

inculpatului

pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de

conducere pe drumurile publice a unui autovehicul

de către o persoană al cărei permis

de conducere a fost anulat.

A interzis

inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-

a, b) și c) C. pen. pe durata

prevăzută de art. 71 C. pen.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc.

pen. a obligat inculpatul sa plătească statului^ suma de 520 lei cu titlu de

cheltuieli judiciare.

Împotriva acestei sentințe a formulat

apel inculpatul, apel care a fost înaintat spre soluționare Curții de Apel Brașov.

Cauza a fost

înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov sub nr. 16182/197/2010

cu prim termen de judecată la data de

03 februarie 2011.

Verificând legala sesizare a

instanței, s-a constatat că dosarul nr.

16182/197/2010

a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Brașov la data de 14 iunie 2010,

deci

anterior intrării în vigoare a Legii 202/2010 (respectiv 25 noiembrie 2010),

iar sentința

penală nr. 2298/2010 atacată, a

fost pronunțată la data 26 noiembrie 2010, deci ulterior intrării

in

vigoare a Legii 202/2010.

Conform art.

XXIV alin. (2) din Legea 202/2010,,, procesele în curs de judecată la

data schimbării

competenței instanțelor legal investite vor continua să fie judecate de

acele instanțe,

dispozițiile referitoare la competența instanțelor din Codul de procedură

penală,

republicat, cu modificările și completările ulterioare, precum și cele aduse

prin

Legea

202/2010, aplicându-se numai cauzelor cu care instanțele au fost sesizate după

intrarea în vigoare a prezentei

legi"

Or, în aceste

condiții, s-a apreciat că prezenta cauză era, la data schimbării

competenței

materiale a tribunalelor și curților de apel, în curs de judecată, astfel încât

ea rămâne supusă normelor de procedură existente anterior intrării în vigoare a

Legii

202/2010, inclusiv

a normelor care reglementează competența după materie și funcțională a

instanțelor de control judiciar.

Referitor la aceste cauze s-a apreciat

că curțile de apel nu au competența

materială

și funcțională de a judeca recursurile, întrucât nu reprezintă cauze „cu care

instanța

să fi fost sesizată după intrarea în vigoare a legii" așa cum prevede

partea finală a alin. (2) al art. XXIV; nici tribunalele nu pot, pentru

aceleași motive să judece aceste cauze în recurs.

Pe altă parte,

recunoscând părților din aceste cauze dreptul la o singură cale de

atac, după ce

acesta a început sub imperiul altor norme procesuale, mai favorabile părților

întrucât recunoșteau dreptul părții la exercitarea a două căi de atac,

reprezintă

o încălcare a principiului predictibilității legii, garantat atât de

legislația internă cât și de

Convenția Europeană a Drepturilor Omului ratificată de

România.

Față de aceste

considerente, curtea de apel a procedat la recalificarea căii de atac promovată

de inculpat împotriva sentinței penale nr. 2298/2010 a Judecătoriei

Brașov, ca fiind

apel și nu recurs cum s-a inserat în dispozitiv (împrejurare care le este

de altfel mai favorabilă).

Văzând că,

potrivit art. 27 alin. (2) C. proc. pen., în forma anterioară modificărilor

aduse prin Legea 202/2010, tribunalului îi revenea competența să judece

apelurile

promovate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii în primă instanță,

Curtea de Apel

Brașov, a apreciat că este nelegal sesizată și pe cale de consecință a

admis excepția

necompetenței materiale a Curții de Apel Brașov de a judeca apelul declarat de

inculpatul L.A. împotriva sentinței penale pronunțată în dosarul

penal nr. 16182/197/2010 și, în baza

art. 42 C. proc. pen., a declinat

competența

de soluționare a prezentei cauze în favoarea Tribunalului Brașov.

Urmare a

deciziei menționate, pe rolul Tribunalului Brașov s-a înregistrat dosarul

nr. 16182/197/2010.

Prin decizia penlă nr. 86 A din 28

februarie 2011, Tribunalul Brașov, secția penală, în baza art. 42 C. proc. pen.

cu aplicarea art. 28 pct. 3 C. proc. pen. - modificat prin

Legea 202/2010 - a declinat competenta in

favoarea Curții de Apel Brașov, instanța competenta sa soluționeze recursul

formulat de către inculpatul L.A.

împotriva S.P 2298 din 26 noiembrie

2010 a Judecătoriei Brașov

În baza art. 43 alin.

(1) C. proc. pen. constatând ivit conflictul negativ de competenta a

fost sesizată Înalta

Curte de Casație si Justiție pentru soluționarea acestui conflict de

competenta.

Pentru a dispune

în acest sens, Tribunalul Brașov, a reținut următoarele:

Relativ la

calificarea căii de atac formulate de către inculpatul L.A.

împotriva sentinței penale nr. 2298

din 26 noiembrie 2010 a Judecătoriei Brașov, s-a apreciat, similar cu instanța

de fond, că singura cale de atac este recursul iar competența

aparține - potrivit art. 28 pct. 3 C. proc. pen.

astfel modificat prin art. XVIII pct. 9

din Legea 202/2010 - Curții de Apel Brașov și nu Tribunalului Brașov.

Curtea de Apel

Brașov a considerat

greșit că trebuie avută în vedere data sesizării Judecătoriei Brașov

prin rechizitoriu - data anterioară intrării în

vigoare a Legii 202/2010 - însă Tribunalul

Brașov a apreciat că nu poate

ignora vechiul principiu „

tempus regit actum

" principiu

cu mult anterior exprimării ambigue a

legiuitorului român prin Legea nr. 202/2010.

Așa cum se

relevă constant în practica și literatura juridică penală - cu mult

anterioară Legii

nr. 202/2010 - în procesul penal, sub aspect procedural, este aplicabil

numai principiul imediatei aplicări a

legii de procedură, ce presupune că aceasta

se

aplică tuturor actelor efectuate în activitatea procesuală, în perioada de timp

în care

este în vigoare, indiferent de data săvârșirii infracțiunii pentru

care se formulează

acuzația penală și de data

începerii procesului penal (înainte sau după intrarea legii

de procedură

în vigoare).

Așadar, în materia legilor de

procedură este aplicabil principiul

tempus regit

actum

,

neavând aplicabilitate principiul

mitior lex

.

0 distincție, precum cea făcută de Curtea de Apel Brașov - în funcție de

momentul sesizării instanței - ar conduce la

posibilitatea ca, în aceeași zi, o instanță să pronunțe doua hotărâri ce

pot fi supuse unor

căi de atac

diferite, ceea ce evident excede voinței legiuitorului român materializată prin

Legea 202/2010. Pe de altă parte -

dincolo de vechiul principiu al aplicării imediate al

normelor de procedură - la aceeași concluzie

conduce si interpretarea „per a contrario"

a disp. art. XXIV alin. (1) din Legea 202/2010 care arată că

„hotărârile pronunțate în cauzele

penale înainte de intrarea în vigoare

a prezentei legi rămân supuse căilor de atac

prevăzute

de legea sub care a început procesul". Or, per a contrario , este evident

că hotărârile pronunțate ulterior acestui moment - intrarea în vigoare a Legii

nr. 202/2010 -

sunt supuse căilor de

atac vizate de noua legislație procesual penală.

Curtea de Apel

Brașov face greșit referire la „ competența funcțională" a acesteia

ce ar fi fost

avută în vedere de art. XXIV din Legea 202/2010 , ori în opinia tribunalului

art. XXIV alin. (2)

din Legea 202/2010 - la care face referire Curtea de Apel - are în vedere

ca „instanțele legal investite la data

schimbării competenței" să rămână

competente

a judeca anumite cauze și să nu își decline competența în funcție de noile

modificări

procesuale.

Tot relativ la considerentele

exprimate de Curtea de Apel Brașov, Tribunalul Brașov a mai observat

următoarele:

Este evident că,

ulterior pronunțării unei hotărâri judecătorești, prima activitate

desfășurată de instanța sesizată cu o

cale de atac exercitată împotriva respectivei

hotărâri

este, așa cum a procedat și Curtea de Apel Brașov, calificarea acestei căi de

atac

în funcție de normele procesuale în vigoare la momentul pronunțării hotărârii

atacate potrivit principiului

„ tempus regit actum

". Astfel doar

ulterior se poate proceda la o analiză a competenței - eventual „

funcționale" cum a apreciat Curtea de Apel

Brașov - tot raportat la normele procesuale în vigoare la momentul

pronunțării hotărârii

criticate.

Or, relativ la cauza de față - față de

incidența Legii 202/2010 în vigoare la

momentul

pronunțării sentinței penale 2298/2010 a Judecătoriei Brașov - calea de atac ce

se poate exercita este cea a recursului, în lipsa unor dispoziții exprese

contrare fiind incident, așa cum s-a mai subliniat, vechiul principiu al

aplicării imediate a noii legi de

procedură.

S-a mai

menționat că opinia exprimată prin prezenta hotărâre de către Tribunalul

Brașov pare a fi

fost îmbrățișată si de către Înalta Curte de Casație si Justiție care,

exemplificativ, în materia plângerilor

vizate de art. 278 ind. l C. proc. pen., după intrarea în vigoare a Legii

202/2010, a pronunțat în primă instanță hotărâri definitive.

Un conflict similar de competenta a

fost soluționat de către Înalta Curte de Casație si Justiție - în dosarul nr.

612/1/2011 al instanței supreme - stabilindu-se

că, ulterior intrării in vigoare a Legii 202/2010, conform art. 28 pct. 3

C. proc. pen.

calea de atac exercitata este recursul si nu apelul.

Relativ la toate cele expuse

Tribunalul Brașov - văzând vechiul principiu al aplicării imediate al normelor

de procedură, dar și interpretând „per a contrario" art. XXIV alin. (1)

din Legea 202/2010 - a calificat calea de atac exercitată de către

inculpatul L.A. împotriva sentinței penale

2298/2010 a Judecătoriei Brașov ca

fiind recurs și a declinat competenta

in favoarea Curții de Apel Brașov, instanță

competentă

- conform art. 28 pct. 3 C. proc. pen. - să soluționeze această cale

de

atac.

Deliberând asupra

conflictului negativ de competent Înalta Curte își însușește în

totalitate argumentele de drept expuse

în decizia Tribunalului Brașov, care sunt în

același

sens cu jurisprudența Înaltei Curte în materia aplicării dispozițiilor

tranzitorii ale

Legii nr. 202/2011,

și apreciază că nu se impune reluarea acestora.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGE

D I

S P U N E

Stabilește că,

în cauza ce formează obiectul dosarului nr. 16182/197/2010 al

Tribunalului Brașov privind pe

inculpatul L.A., competența de soluționare

revine

Curții de apel Brașov, instanță căreia i se va trimite dosarul.

Onorariul apărătorului desemnat din

oficiu, în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 10 mai 2011.