ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3884/2009

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 216 din 1 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara s-a dispus condamnarea inculpatului U.D.  la:

- o pedeapsă de 8 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor calificat prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - 175 alin. (1) lit. i) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 coroborat cu art. 176 alin. (1) lit. f) C. pen.:

- o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002;

- o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 87 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002:

- o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 61/1991.

Potrivit art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen. au fost contopite pedepsele menționate mai sus și s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

S-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe durata și în condițiile prev. de art. 71 C. pen.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a dispus menținerea stării de arest preventiv a inculpatului și, conform art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsă durata reținerii și arestării preventive a acestuia, de la 10 noiembrie 2008 la 1 iulie 2009.

S-a constatat că partea vătămată Pădurean Aurelian nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În baza art. 118 lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpat a unei bare metalice înregistrată în registrul de Corpuri Delicte al Tribunalului Hunedoara sub nr. 37/2008.

S-a dispus ca, mijloacele materiale de probă înregistrate la poziția nr. 37/2008 în Registrul de Corpuri Delicte al Tribunalului Hunedoara să rămână atașate prezentului dosar.

În baza art. 191 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat să plătească suma de 2.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 135 lei a reprezentat costul expertizei medico-legală efectuată de INML Mina Minovici.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:

La data de 28 septembrie 2008, după ce a consumat băuturi alcoolice, aflându-se la volanul autoturismului X, de culoare neagră, proprietatea sa, inculpatul U.D., cu intenție, în public, a încercat să calce cu mașina, și după ce a reușit să o doboare la pământ, în urma lovirii cu autoturismul pe partea vătămată P.A., i-a aplicat peste cap și corp mai multe lovituri cu o țeavă metalică, încercând astfel să îi suprime viața, faptă ce s-a reținut că întrunește elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de omor calificat prev. de art. 20 raportat la art. 174 - 175 alin. (1) lit. i) C. pen.

De asemenea, la aceeași dată inculpatul a condus pe drumurile publice, respectiv pe raza municipiului Hunedoara, autovehiculul X, proprietatea sa, fără să dețină permis de conducere, faptă ce s-a reținut că întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002.

Tot la data de 28 septembrie 2008, după ce a condus pe drumurile publice, respectiv pe raza municipiului Hunedoara, autovehiculul său, inculpatul U.D. a refuzat să se supună recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, la cererea expresă a polițiștilor, faptă ce s-a reținut că întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 87 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002.

Probatoriile administrate în cauză, au dovedit de asemenea, că la aceeași dată de 28 septembrie 2008, inculpatul U.D. a avut în mașina sa, dar la îndemână, pentru a o folosi la acțiuni violente, o țeavă metalică, pe care a și folosit-o în plină stradă, în public, pentru a o agresa pe partea vătămată P.A., cu intenția de a-i suprima viața, faptă ce s-a reținut că întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 61/2991.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara și inculpatul U.D.

Parchetul a criticat hotărârea sub aspectul greșitei schimbări a încadrării juridice a faptei din infracțiunea prev. de art. 20 raportat la art. 174 combinat cu art. 176 alin. (1) lit. f) C. pen., în infracțiunea prev. de art. 20 raportat la art. 174 combinat cu art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., în condițiile în care din probele administrate în cauză a rezultat că, în tot timpul agresiunii inculpatul a făcut referire la calitatea de polițist a părții vătămate, agresiunea fiind săvârșită în scopul intimidării și răzbunării pentru actele și faptele săvârșite anterior de aceasta ca polițist în exercițiul funcțiunii.

Totodată, s-a apreciat că pedeapsa pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat a fost greșit individualizată, prin orientarea ei, spre minimul special prevăzut de lege și neaplicarea unui spor pentru existența concursului de infracțiuni, în condițiile în care inculpatul avea antecedente penale, iar condamnările anterioare i-au fost aplicate pentru fapte săvârșite cu violență. De asemenea, s-a arătat că inculpatul nu a avut o atitudine sinceră în timpul procesului penal și a încercat să minimalizeze gravitatea faptei.

În apelul său, inculpatul a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei din tentativă la infracțiunea de omor, în infracțiunea de loviri sau alte violențe, săvârșită în stare de provocare. În motivarea orală a apelului, apărătorul inculpatului a arătat că acesta nu a avut intenția de a o lovi pe partea vătămată și că a acționat în legitimă apărare.

Prin Decizia penală nr. 73/A din 24 septembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia -secția penală au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara și de inculpatul U.D., împotriva Sentinței penale nr. 216/2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara, în Dosarul nr. 8428/97/2008.

În temeiul art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a fost menținută măsură arestării preventive a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. s-a dispus deducerea din durata pedepsei aplicate, a timpului reținerii și arestării preventive, de la 10 noiembrie 2008 la 24 septembrie 2009.

Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul apelant a fost obligat să plătească statului suma de 360 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, s-a dispus a fi avansată din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Pentru a pronunța această decizie, Curtea de Apel Alba Iulia a reținut că, în speță nu este incidentă, nici cauza de înlăturare a caracterului penal al faptei, respectiv legitima apărare și nici circumstanța atenuantă a scuzei provocării, întrucât, acțiunile apte să pună în pericol viața părții vătămate P.A. au fost săvârșite de inculpat, în momente în care aceasta nu exercita nici o formă de violență asupra sa, și mai mult nici nu era în situația de a putea reacționa violent. Modul de derulare a conflictului a demonstrat că cele două situații în care s-a atentat, fără echivoc, la viața victimei au avut loc după ce „lupta” reciprocă se finalizase și în condiții de netă superioritate a inculpatului. De altfel, nici unul dintre martori nu a arătat că, pe întreaga derulare a incidentului, partea vătămată s-ar fi aflat într-o situație avantajoasă față de inculpat sau că aceasta ar fi acționat în atac, și nu în apărare.

Totodată, instanța de apel a apreciat că, în mod corect, prima instanță a reținut că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 176 alin. (1) lit. f) C. pen., deoarece inculpatul nu a săvârșit fapta în considerarea calității de polițist a părții vătămate, fiind de neacceptat a se presupune că inculpatul și-ar fi adus aminte că, în urmă cu cel puțin 5 ani, a fost legitimat noaptea de partea vătămată și de aceea ar fi agresat-o.

S-a motivat că atitudinea ostilă a inculpatului la adresa persoanelor care exercită autoritatea de stat (polițiști) nu poate fi transferată în cazul de față, deoarece comiterea tentativei de omor nu a fost motivată de un sentiment de răzbunare, de nemulțumire cu privire la modul în care victima și-ar fi îndeplinit anterior față de inculpat atribuțiile de serviciu.

De asemenea, instanța de apel a apreciat că prima instanță a efectuat o corectă individualizare a pedepselor aplicate inculpatului, fiind respectate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul U.D. care, prin apărătorul desemnat din oficiu, a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 18 și pct. 14 C. proc. pen., susținând că ambele instanțe au comis o gravă eroare de fapt, întrucât, în mod greșit, a fost condamnat pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat, deoarece din probatoriul administrat în cauză,nu a rezultat faptul ca ar fi lovit-o pe partea vătămată cu intenția de a o ucide. A solicitat ca instanța de recurs să dispună achitarea sa, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

În subsidiar, inculpatul a solicitat a-i fi recunoscută circumstanța atenuantă legală a scuzei provocării prev. de art. 73 lit. b) C. pen., cu consecința coborârii cuantumului pedepsei sub limita minimă prevăzută de textul sancționator și, totodată, redozarea sancțiunilor aplicate, față de datele care caracterizează persoana sa.

Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 385

6

alin. (1) și art. 385

7

C. proc. pen., constată că, prima instanță a reținut, în mod corect, situația de fapt și a stabilit vinovăția inculpatului, pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate în cauză, dând faptelor comise de acesta încadrarea juridică corespunzătoare.

De asemenea, instanța de fond a efectuat o justă individualizare a pedepselor aplicate inculpatului, atât sub aspectul naturii și al cuantumului acestora, cât și ca modalitate de executare, fiind respectate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen.

Pentru a constitui caz de casare, eroarea de fapt trebuie să fie gravă, adică, pe de o parte, să fi influențat asupra soluției cauzei, iar pe de altă parte, să fie vădită, neîndoielnică.

Eroarea gravă de fapt nu privește dreptul de apreciere a probelor, ci discordanța între cele reținute de instanță și conținutul real al probelor, prin ignorarea unor aspecte evidente care au avut drept consecință pronunțarea altei soluții decât cea pe care materialul probator o susține.

Înalta Curte constată că, ambele instanțe, printr-o judicioasă apreciere a probatoriilor administrate, au stabilit elementele cheie în baza cărora au reținut că inculpatul se face vinovat de faptele pentru care a fost cercetat.

Astfel, s-a dovedit în cauză că, la data de 28 septembrie 2008 inculpatul U.D. a consumat, în cursul zilei, băuturi alcoolice, respectiv 100 ml amestec de lichior și votcă la Barul „L.G.” din Hunedoara și 50 ml coniac la Barul „P.P.”, fără însă să ajungă în stare avansată de ebrietate.

În jurul orelor 17:00, inculpatul U.D. cu autovehiculul X, proprietatea sa, de culoare neagră, condus de martorul S.V.D., s-a deplasat în zona parcului de joacă pentru copii, respectiv, în zona Barului Park Place din Hunedoara, unde s-a întâlnit cu fosta sa concubină, C.G. și fratele acesteia, C.M.V. Autoturismul X a fost lăsat de martorul S., parcat. Datorită consumului de alcool, inculpatul U.D., după ce a revenit la mașină, a uitat portiera din dreptul locului șoferului larg deschisă, astfel că, o mașină de dimensiuni medii nu mai putea să treacă prin dreptul X-ului. La un moment dat, de locul unde era parcat X-ul s-a apropiat autovehiculul condus de martora A.T., în care se aflau martora P.D. și partea vătămată P.A.

Întrucât autovehiculul condus de martora A.T. nu putea să treacă pe lângă mașina inculpatului U.D., aceasta a claxonat de mai multe ori, astfel că inculpatul a revenit la mașină, enervat, și după ce a urcat la volan, deși nu avea permis de conducere, a manevrat mașina câțiva metri, intrând cu spatele autovehiculului pe o stradă laterală. Când mașina condusă de martora A.T. a înaintat și a ajuns în dreptul acelei străzi, inculpatul a pornit brusc înainte, blocând autoturismul martorei.

Dându-și seama că inculpatul se afla în stare de ebrietate, partea vătămată P.A. a coborât din mașina în care era pasager, cu intenția de a discuta cu acesta și a-l determina să deblocheze circulația. Partea vătămată era în ținută civilă, aflându-se în timpul liber și nu s-a legitimat ca polițist.

Imediat după ce a coborât din mașină, fără nici un avertisment, inculpatul U.D. a lovit-o pe partea vătămată P.A. direct în figură, după care a continuat cu alte lovituri, timp în care a început să-i adreseze acesteia cuvinte obscene, injurii, repetând de mai multe ori, „ce, dacă ești polițist”.

În aceste condiții, partea vătămată a ripostat, în apărare, cei doi lovindu-se reciproc, după care au căzut la pământ, într-un gard viu unde au continuat să se lovească. În acest moment fosta concubină a inculpatului U.D., respectiv C.G., cu intenția de a-i despărți pe cei doi, i-a aplicat mai multe lovituri cu picioarele părții vătămate, căzută la pământ, fapt ce a determinat-o pe aceasta să se ridice de jos și să se îndrepte către mașina sa.

În timp ce partea vătămată se îndrepta spre mașină, pentru a o pune la adăpost pe martora P.D., (fosta sa soție) și pe copilul lor de două luni, inculpatul U.D. a urcat brusc la volanul X-ului său, a manevrat înapoi pentru a-și crea spațiu, a ambalat rapid motorul, a demarat în trombă și s-a îndreptat în viteză direct spre partea vătămată P.A.

Dându-și seama că va fi lovit de mașina inculpatului, partea vătămată s-a aruncat în lateral, însă inculpatul a virat spre aceasta și, în timp ce era în aer, a lovit-o în zona genunchilor, cu partea din față stânga a X-ului, suficient de puternic încât partea vătămată a fost preluată și rostogolită pe aripa și portierele stânga ale X-ului, pe toată lungimea mașinii, peste capota portbagajului, de unde a căzut violent pe asfalt. După momentul impactului, inculpatul U.D. nu a frânat, nu a redus viteza, ci a continuat deplasarea înainte, a ocolit parcul, apoi a revenit în viteză la locul incidentului și a urcat mașina parțial pe trotuar, printre oameni. Inculpatul a coborât de la volanul autoturismului său înarmat cu o țeavă metalică (în lungime de 102 cm, diametru 3,6 cm) și s-a îndreptat spre partea vătămată, care între timp se ridicase în picioare, cu intenția de a o lovi. Deși între cei doi s-a interpus martora P.D., cu copilul de două luni în brațe, inculpatul a aplicat o lovitură violentă cu țeava metalică înspre capul părții vătămate, peste femeia cu copilul în brațe. Acest lucru a fost posibil întrucât partea vătămată era o persoană înaltă, iar martora P.D. scundă. Partea vătămată a reușit să se răsucească, primind lovitura pe spate sub omoplatul drept. Lovitura a fost atât de puternică, încât rugina de pe țeavă s-a imprimat pe îmbrăcămintea părții vătămate, iar pe corpul acesteia s-a format o leziune violacee de forma țevii, ambele vizibile în planșa foto.

Partea vătămată a reușit să prindă de un capăt țeava metalică, după care s-a luptat cu inculpatul, i-a smuls țeava din mână, cei doi căzând din nou în gardul viu, lovindu-se reciproc. În acel moment la fața locului a ajuns martorul A.L.J., chemat telefonic de A.T., care a intervenit și l-a imobilizat pe inculpatul U.D., martorul fiind o persoană înaltă și masivă. Imediat după intervenția martorului, la fața locului a ajuns un echipaj al poliției, care l-a imobilizat pe inculpat. Acesta a fost condus mai întâi la poliție și apoi la spital, în vederea recoltării probelor biologice pentru stabilirea alcoolemiei, lucru pe care însă inculpatul l-a refuzat. A motivat că nu a fost de acord cu recoltarea probelor biologice, întrucât nu condusese autoturismul, susținere dovedită a fi nereală.

În timpul incidentului, inculpatul a strigat de mai multe ori părții vătămate „ce, dacă ești polițist” și a proferat injurii și cuvinte obscene la adresa poliției.

Leziunile traumatice produse părții vătămate au necesitat 5 - 6 zile de îngrijiri medicale, conform certificatului medico-legal, însă partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză.

Din adresa nr. 430506/2008 a Poliției municipiului Hunedoara a rezultat că inculpatul nu are permis de conducere.

Din modul în care partea vătămată a fost lovită de mașina inculpatului se poate deduce că, dacă partea vătămată ar fi fost doborâtă în fața mașinii și nu în lateral, autovehiculul ar fi trecut cu roțile peste aceasta, situație în care a existat un pericol concret pentru viața părții vătămate.

De asemenea, lovitura violentă cu o bară metalică de dimensiuni semnificative, orientată spre o zonă vitală a corpului (cap), cu o intensitate atât de mare, încât țeava a lăsat imprimate urme pe îmbrăcămintea și corpul părții vătămate, denotă intenția inculpatului de a suprima viața părții vătămate.

Situația de fapt descrisă mai sus a rezultat din procesul-verbal de cercetare la fața locului, procesul-verbal de examinare criminalistică; certificatul medico-legal; adeverința medicală care a atestat refuzul recoltării probei biologice și starea de ebrietate a inculpatului; procesul-verbal de constatare a refuzului de a efectua testul Drager; procesele-verbale de constatare, procesele-verbale de predare-primire și de descărcare a unor date; procesele-verbale - verificări; adresa nr. 430506/2008 a Poliției municipiului Hunedoara, din care a rezultat că inculpatul nu are permis de conducere; referatul de evaluare, raportul de expertiză medico-legală psihiatrică a inculpatului, toate acestea coroborate cu declarațiile date de partea vătămată, de martori și de inculpat pe tot parcursul procesului penal.

Astfel, martorii S.O. și P.D. au relatat neechivoc modul în care a fost lovită partea vătămată și împrejurarea că inculpatul a condus autoturismul X, proprietatea sa.

Relevantă este și declarația martorei S.M.R. care a subliniat că este inacceptabil ca cineva să blocheze un drum public, apoi în momentul în care i se cere să permită trecerea autoturismelor, totul să se transforme într-un incident de o astfel de gravitate.

De asemenea, martora cu identitate protejată P.M. a relatat modul de desfășurare a evenimentelor, subliniind că inculpatul a ieșit din mașină înjurând poliția și pe partea vătămată, spunând că nu îi pasă că aceasta este polițist.

Toți martorii audiați au confirmat starea de ebrietate și de surescitare nervoasă a inculpatului.

Inculpatul U.D. a avut o conduită necorespunzătoare și după sosirea organelor de poliție, proferând în continuare injurii și amenințări, atitudine explicabilă prin prisma consumului de alcool și a refuzului de a se supune autorității publice, reprezentată de polițiști, inculpatul fiind analfabet și având anterior condamnări pentru diverse alte infracțiuni.

Având în vedere aspectele relevate mai sus, Înalta Curte constată că, invocarea de către inculpat a nevinovăției, în raport de faptele săvârșite, contrazice nesusținut probatoriile administrate în cauză.

Simpla afirmație a unei stări de fapt, fără coroborarea acesteia cu alte mijloace de probă, nu poate fi acceptată ca adevăr, iar modalitatea de apărare utilizată de inculpat, respectiv negarea realității evidente, nu poate influența convingerea bazată pe probe irefutabile.

Înalta Curte constată, de asemenea, că, în mod corect, prima instanță a schimbat încadrarea juridică a faptei din infracțiunea de tentativă la omor deosebit de grav prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 - 176 lit. f) C. pen., în tentativă la infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen., întrucât pentru a fi îndeplinite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 176 alin. (1) lit. f) C. pen. este necesar ca subiectul pasiv al infracțiunii, să fie calificat - în speță polițist - și ca fapta să fie săvârșită în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor de serviciu ori publice ale acestuia. Potrivit art. 176 C. pen., omorul deosebit de grav este omorul săvârșit în vreuna din următoarele împrejurări:

Lit. f) asupra unui magistrat, polițist, jandarm ori asupra unui militar, în timpul sau în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau publice ale acestora;

În cauză, la data săvârșirii infracțiunii, partea vătămată avea calitatea de polițist, așa cum este aceasta definită de dispozițiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 360/2002, fiind funcționar public cu statut special la serviciul cazier judiciar din cadrul I.P.J. Hunedoara - în consecință, cerința calității speciale a părții vătămate era îndeplinită.

În ceea ce privește însă cealaltă condiție a existenței infracțiunii, respectiv cea legată de timpul săvârșirii acesteia ori de mobilul ei, aceasta nu este îndeplinită în speță. Pentru realizarea elementelor constitutive ale acestei infracțiuni este necesar ca victima să se afle în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, situație care nu este prezentă în cauză, sau ca rezoluția infracțională să se afle în strânsă legătură cu îndeplinirea îndatoririlor de serviciu ori publice ale acesteia. În cauză însă, așa cum a rezultat din probatoriul administrat, conflictul dintre părți a fost generat de conduita necorespunzătoare în trafic a inculpatului, iar partea vătămată nu a intervenit în virtutea calității sale profesionale, ci în calitate de participant la trafic. De asemenea actele inițiale de agresiune ale inculpatului - blocarea în trafic a mașinii martorei A.A., prin interpunere în fața mașinii martorei - au fost determinate de faptul că aceasta a claxonat de mai multe ori, pentru a-l determina pe șoferul X-ului să închidă portiera lăsată deschisă. În consecință, este indubitabil că inculpatul a avut prima manifestare agresivă, ce poate fi reținută ca moment de început al formării rezoluției infracționale, independent de calitatea părții vătămate. De asemenea prima lovitură aplicată părții vătămate de către inculpat, la momentul coborârii din mașină, a fost dată fără nici un avertisment și fără nici o manifestare care să indice că agresiunea ar fi fost determinată de calitatea profesională din trecut ori prezent a părții vătămate. Faptul că ulterior, pe parcursul derulării conflictului, inculpatul a proferat injurii la adresa instituției poliției și a făcut referiri la calitatea de polițist a părții vătămate nu este suficient pentru a considera că fapta a fost comisă în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau publice ale părții vătămate. În aceste condiții, în mod corect, a motivat instanța de fond că intenția criminală nu putea fi generată de exercitarea atribuțiilor de serviciu ale părții civile în urmă cu un interval mare de timp, respectiv mai mult de 5 ani.

Nici critica inculpatului referitoare la faptul că, nu a condus autoturismul și nu a intenționat nici un moment să pună în pericol viața părții vătămate, iar lovitura pe care i-a aplicat-o cu bara metalică a fost dată pentru a se apăra, nu este fondată.

Din materialul probator administrat în cauză, respectiv din declarațiile martorilor C.F.S., P.D. și S.O., a rezultat că inculpatul a condus mașina în viteză, pentru a o lovi letal pe partea vătămată și că numai prezența de spirit a acesteia și reacția sa promptă a făcut ca rezultatul urmărit să nu se realizeze.

De asemenea, ulterior acestui moment, inculpatul profitând de faptul că partea vătămată a fost lovită, i-a aplicat alte lovituri cu o bară metalică în zona umerilor și a capului - martorii audiați în cauză percepând că scopul agresiunii a fost acela de a suprima viața părții vătămate.

Solicitarea inculpatului de a se reține în favoarea sa circumstanța atenuantă legală a scuzei provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. este nefondată pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 73 lit. b) C. pen. constituie circumstanță atenuantă legală „săvârșirea infracțiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă”.

Rezultă că pentru existența scuzei provocării este necesară îndeplinirea a trei condiții cumulative:

- infracțiunea să fi fost comisă de inculpat sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții;

- această stare sufletească să fi fost determinată de o provocare din partea persoanei vătămate;

- provocarea să se fi produs prin violență ori prin atingerea gravă a demnității persoanei sau printr-o altă acțiune ilicită gravă.

Înalta Curte constată că, în cauză nici una dintre aceste condiții nu este îndeplinită. Starea de surescitare nervoasă, pe care au evidențiat-o toți martorii atunci când au descris comportamentul inculpatului, nu poate fi echivalată noțiunii de „emoție puternică” avută în vedere de textul legal. De asemenea, ansamblul probator nu a reliefat nici o atitudine a părții vătămate, care să poată fi înscrisă în rândul conduitelor ce ar justifica producerea unei tulburări sau emoții. Faptul că martora A.T. a claxonat pentru a atenționa că circulația rutieră este afectată ori că partea vătămată a coborât din mașină pentru a cere inculpatului să degajeze șoseaua, nu pot fi considerate acte de provocare.

Înalta Curte constată că este, de asemenea, nefondată cererea inculpatului de a i se diminua cuantumul pedepselor ce i-au fost aplicate de prima instanță, prin raportare la datele ce caracterizează persoana sa.

Potrivit art. 52 C. pen. pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului, în scopul prevenirii săvârșirii de infracțiuni.

Ca măsură de constrângere, pedeapsa are pe lângă scopul său represiv și o finalitate de exemplaritate, ea concretizând dezaprobarea legală și judiciară, atât în ceea ce privește fapta penală săvârșită cât și în ce privește comportarea făptuitorului.

Ca atare, pedeapsa și modalitatea de executare a acesteia, trebuie individualizate în așa fel încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale și să evite în viitor săvârșirea de fapte penale.

La individualizarea pedepselor stabilite inculpatului, instanțele de fond și apel au reținut și au dat eficiență, atât împrejurărilor concrete ale comiterii faptei, cât și aspectelor de circumstanțiere personală invocate de inculpat.

Astfel, la individualizarea judiciară a pedepselor, au fost avute în vedere modalitatea concretă de săvârșire a faptei, de o gravitate deosebită (tentativa de a suprima viata unei persoane, exercitată prin manevre repetate, în public, în timp ce în zonă se aflau mai multe persoane și pe fondul consumului de băuturi alcoolice), faptul că acțiunea violentă a inculpatului asupra părții vătămate nu a fost determinată de niciun fel de provocare din partea acesteia, dar și personalitatea inculpatului, astfel cum aceasta a fost conturată în referatul de evaluare întocmit de Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Hunedoara, care a relevat că perspectivele inculpatului de reintegrare în societate sunt reduse, în condițiile în care a încercat să minimalizeze consecințele faptelor comise și nu a conștientizat repercusiunile legale și morale ale acestora.

Pe de altă parte, inculpatul U.D. a mai fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie, vătămare corporală, lovire sau alte violențe, amenințare, iar în prezent este cercetat în dosare aflate în lucru la Poliția municipiului Hunedoara pentru două infracțiuni de lovire, o infracțiune de vătămare corporală și la Poliția municipiului Deva pentru proxenetism.

Având în vedere și atitudinea nesinceră a inculpatului, lipsa de respect manifestată față de regulile de conviețuire socială, Înalta Curte apreciază că, nu se poate avea în vedere, neexistând corespondent în probele dosarului, reevaluarea criteriilor de individualizare cu care au operat instanțele de fond și apel, așa cum a solicitat recurentul inculpat.

Pe de altă parte, asemenea fapte, neurmate de o ripostă fermă a societății ar crea un sentiment de insecuritate și neîncredere în buna desfășurare a justiției, ar întreține climatul infracțional și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii.

Având în vedere că inculpatul a comis o faptă reprobabilă - de o gravitate deosebită, sancționată în toate timpurile și tipurile de societate sub forma paricidului, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul U.D. împotriva Deciziei penale nr. 73/A din 24 septembrie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia - secția penală.

Potrivit art. 385

17

alin. (4) C. proc. pen., deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 10 noiembrie 2008 la 23 noiembrie 2009.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul U.D. împotriva Deciziei penale nr. 73/A din 24 septembrie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia - secția penală.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 10 noiembrie 2008 la 23 noiembrie 2009.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 23 noiembrie 2009.