ÎCCJ, decizie (scj.ro #86955)

Omor. Omor săvârșit prin cruzimi. Tentativă

Cuprins pe materii:

Drept penal. Partea specială. Infracțiuni contra persoanei. Infracțiuni contra vieții, integrității corporale și sănătății. Omuciderea

Indice alfabetic:

Drept penal

-

omor

-

omor săvârșit prin cruzimi

-

tentativă

C. pen.,

art. 20, art. 174, art. 176 alin. (1) lit. a)

Omorul se consideră săvârșit prin cruzimi atunci când făptuitorul a conceput și executat fapta în așa fel încât a produs victimei suferințe mari, prelungite în timp, care depășesc cu mult suferințele inerente acțiunii de ucidere.

Fapta de a arunca un proiectil inflamabil prin geamul unui imobil, provocând arsuri persoanei aflate în imobil, întrunește elementele constitutive ale tentativei la omor, cu reținerea elementului circumstanțial de agravare referitor la omorul săvârșit prin cruzimi. Utilizarea unei substanțe inflamabile - de natură a cauza suferințe suplimentare victimei, întrucât, în caz de incendiere, decesul nu survine instantaneu sau la scurt timp, ci după o suferință prelungită, de intensitate deosebită, determinată de arsurile corporale - se încadrează în noțiunea de „cruzimi.”

I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 84 din 13 ianuarie 2014

Prin decizia nr. 69/AP din 18 iunie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, Secția penală și pentru cauze cu minori, a fost admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov împotriva sentinței penale nr. 96/S din 1 aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul Brașov.

A fost desființată în parte sentința mai sus menționată, numai cu privire la greșita reținere a dispozițiilor art. 76 alin. (2) C. pen. relativ la infracțiunea de distrugere prevăzută în art. 217 alin. (1) și (4) C. pen., pentru inculpatul I.D.

Rejudecând în aceste limite, cu privire la infracțiunea de distrugere prevăzută în art. 217 alin. (1) și (4) C. pen., s-au reținut pentru inculpatul I.D. dispozițiile art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. pen. raportat la art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Instanța de apel a respins cererile de schimbare a încadrării juridice formulate de inculpații C.D. și I.D.

Au fost respinse, ca nefondate, apelurile formulate de inculpații R.M., C.D. și I.D. împotriva aceleiași sentințe penale.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a reținut următoarele:

Prin sentința penală nr. 96/S din 1 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul Brașov s-a dispus:

I. În baza art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de instigare la tentativă la omor deosebit de grav pentru inculpatul R.M. prevăzută în art. 25 C. pen. raportat la art. 20 raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. a) și e) C. pen. și art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen. în infracțiunea prevăzută în art. 25 C. pen. raportat la art. 20 raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. a) și e) C. pen. și art. 176 alin. (1) lit. a) și c) C. pen.

În baza art. 25 C. pen. raportat la art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. a) și e) C. pen. și art. 176 alin. (1) lit. a) și c) C. pen., cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul R.M. pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la tentativă la omor deosebit de grav, la pedeapsa principală de 9 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durata a 5 ani.

S-au interzis drepturile prevăzute în art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei.

În baza art. 61 alin. (1) teza a ll-a C. pen., a fost revocat beneficiul liberării condiționate din executarea pedepsei închisorii de 16 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 303 din 11 octombrie 2000 a Tribunalului Brașov, rămasă definitivă prin decizia nr. 3508 din 4 iulie 2002 a Curții Supreme de Justiție și a fost contopit restul rămas neexecutat de 1625 de zile cu pedeapsa aplicată prin prezenta, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 9 ani închisoare la care s-a adăugat un spor de 6 luni, rezultând pedeapsa de 9 ani și 6 luni.

În baza art. 25 C. pen. raportat la art. 217 alin. (1) și (4) C. pen., cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen., a fost condamnat același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la distrugere, la pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare.

Au fost interzise drepturile prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei.

În baza art. 61 alin. (1) teza a ll-a C. pen., a fost revocat beneficiul liberării condiționate din executarea pedepsei închisorii de 16 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 303 din 11 octombrie 2000 a Tribunalului Brașov, rămasă definitivă prin decizia nr. 3508 din 4 iulie 2002 a Curții Supreme de Justiție și a fost contopit restul rămas neexecutat de 1625 de zile cu pedeapsa aplicată prin prezenta, inculpatul executând pedeapsa cea mai grea de 4 ani și 6 luni închisoare la care a fost adăugat un spor de 6 luni, rezultând o pedeapsă de 5 ani închisoare.

În baza art. 39 C. pen. raportat la art. 33, art. 34 alin. (1) lit. b) și art. 35 C. pen., au fost contopite pedepsele mai sus aplicate, inculpatul urmând să execute pedeapsa principală de 9 ani și 6 luni închisoare, la care a fost adăugat un spor de 6 luni închisoare, în final inculpatul executând pedeapsa principală de 10 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durata a 5 ani.

Au fost interzise drepturile prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei.

II. În baza art. 20 raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. a) și e) C. pen. și art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul C.D. pentru săvârșirea infracțiunii la tentativă de omor deosebit de grav, la pedeapsa principală de 8 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durata a 5 ani.

Au fost interzise drepturile prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei.

În baza art. 217 alin. (1) și (4) C. pen., cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a dispus condamnarea aceluiași inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere, la pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare.

Au fost interzise drepturile prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei.

În baza art. 33, art. 34 alin. (1) lit. b) și art. 35 C. pen., au fost contopite pedepsele mai sus aplicate, inculpatul executând în final pedeapsa cea mai grea, de 8 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durata a 5 ani.

Au fost interzise drepturile prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei.

III. În baza art. 20 raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. a) și e) C. pen. și art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. pen., art. 76 alin. (2) C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului I.D. pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor deosebit de grav, la pedeapsa principală de 5 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durata a 2 ani.

Au fost interzise drepturile prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei.

În baza art. 217 alin. (1) și (4) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. pen., art. 76 alin. (2) C. pen., a fost condamnat același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere, la pedeapsa de 2 ani închisoare.

Au fost interzise drepturile prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei.

În baza art. 33, art. 34 alin. (1) lit. b) și art. 35 C. pen., au fost contopite pedepsele mai sus aplicate, inculpatul executând în final pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durata a 2 ani.

Au fost interzise drepturile prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei.

Au fost obligați inculpații în solidar să plătească părții civile C.E. suma de 20.000 lei, cu titlu de daune materiale.

S-a luat act că părțile vătămate M.V. și C.C. nu s-au constituit părți civile.

Prima instanță a făcut o amplă analiză a mijloacelor de probă administrate în faza de urmărire penală.

În timpul cercetării judecătorești, instanța a administrat nemijlocit mijloace de probă, respectiv declarațiile inculpatului I.D., ale părții vătămate M.V., ale martorilor C.C., M.M., I.G., B.V., J.I., I.M., C.Ș., T.O., O.I., T.M., I.S. și T.I.

Au fost audiați în fața instanței doi martori cu identitate protejată având ca teză probatorie presiunile făcute de inculpatul R.M. asupra martorului M.M. și asupra coinculpatului I.D. pentru a-și schimba declarațiile și a fost efectuată o cercetare la fața locului.

În fapt, s-a reținut că după ce unul dintre frații R., respectiv R.P. a fost arestat pentru că lipsise de libertate și violase pe minora C.K., ceilalți frați au încercat în mod repetat a determina familia acesteia a primi o sumă de bani și, în schimbul acestei sume, minora să își schimbe declarația în instanță pentru ca R.P. să primească o pedeapsă mai ușoară. Au apelat la persoane apropiate familiei care au transmis mesajul fraților R., însă încercările lor au rămas fără rezultat.

Lovindu-se de refuzul părinților minorei, R.M. a luat legătura cu inculpatul C.D., pe care îl cunoscuse în penitenciar și i-a cerut să incendieze casa familiei C.

C.D. îl contactează pe I.D. și îi cere să îl însoțească în localitatea S. (pentru a da foc la o casă).

R.M. îi solicită lui M.M., un taximetrist din localitatea S., să efectueze o cursă din Brașov în S., spunându-i că îl va suna o persoană. Ulterior, inculpații l.D. și C.D. s-au deplasat din Zărnești către Brașov în zona Gării Centrale. Din gară, cei doi inculpați au fost luați de către martorul M.M. (taximetrist) cu autoturismul marca D.

Pe drum, cei doi inculpați au umplut o sticlă de plastic de doi litri cu motorină și au cumpărat două sticle cu vin, recipientele fiind introduse într-o pungă din plastic identificată ulterior la fața locului. Cu ajutorul sticlelor de vin și cu combustibilul achiziționat, cei doi inculpați au confecționat două proiectile tip „Molotov.” Martorul M.M. i-a dus pe cei doi inculpați până în apropierea casei unde locuiește familia C. Din locul unde martorul M.M. a oprit autoturismul, acesta nu avea vedere directă asupra imobilului în discuție, astfel încât nu și-a dat seama care este planul inculpaților I.D. și C.D.

Ajungând în dreptul casei familiei C., cei doi inculpați au aprins recipientele și le-au aruncat prin geamul de la parter unde locuia M.V., geam care era deschis, așa cum a afirmat inițial I.D., declarație asupra căreia i s-a cerut să revină.

Datorită acestei fapte, camera respectivă a fost incendiată, M.V. suferind arsuri gr. I-II la nivelul extremității cefalice și căilor aeriene superioare prin flacără și arsuri gr. II-III mâini bilateral.

După comiterea faptei, cei doi inculpați au fugit spre autoturismul condus de către M.M. și i-au spus acestuia să demareze. În autoturism, inculpatul C.D. I-a sunat pe R.M., imediat după faptă. Potrivit primei declarații dată de martorul M.M., după ce s-a urcat în taximetru, inculpatul a sunat și a comunicat că „a rezolvat” unei persoane pe care nu a putut să o identifice.

Au fost respinse cererile de schimbare a încadrării juridice formulate de inculpații C.D. și I.D. din tentativă la omor deosebit de grav prevăzută în art. 20 alin. (1) C. pen. raportat la art. 174 C. pen., art. 175 alin. (1) lit. a) și e) C. pen., art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen. în vătămare corporală gravă prevăzută în art. 182 C. pen., considerându-se că cei doi inculpați au acționat sub aspectul laturii subiective cu vinovăție sub forma intenției indirecte față de faptul că ambii inculpați au declarat că aveau cunoștință despre faptul că imobilul respectiv era locuit, că nu s-au asigurat în prealabil pentru a vedea în concret dacă vreo persoană este în interiorul camerei sau nu (lucru facil de făcut, având în vedere lumina televizorului care era aprinsă și faptul că nu existau perdele care ar fi obturat vederea), aspect care conduce la ideea că cei doi inculpați au acceptat ideea că în imobil sau chiar în acea cameră se poate afla o persoană. Tot astfel, mijlocul folosit a fost apt a produce moartea, fiind vorba de 2 proiectile tip Molotov, care au și provocat de altfel consecințe grave, împrejurarea că nu a decedat nicio persoană fiind rezultatul faptului că partea vătămată nu dormea, se afla într-o poziție care i-a permis să iasă în cel mai scurt timp pe ușa camerei în curte, cel mai probabil cu spatele către geamurile de la stradă prin care au fost aruncate proiectilele inflamabile.

În drept, prima instanță a stabilit că fapta inculpatului C.D. care în noaptea zilei de 1 aprilie 2012 a aruncat cu un proiectil inflamabil prin geamul imobilului situat în localitatea S. aparținând familiei C. și în care locuia și M.V., imobilul fiind deteriorat, iar M.V. suferind arsuri pe 15% din suprafața corpului, cu precădere în zona feței și a căilor respiratorii, întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor de tentativă la omor deosebit de grav prevăzută în art. 20 alin. (1) C. pen. raportat la art. 174 C. pen., art. 175 alin. (1) lit. a) și e) C. pen., art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen. și distrugere prevăzută în art. 217 alin. (1) și (4) C. pen.

Fapta inculpatului I.D. care în noaptea zilei de 1 aprilie 2012 a aruncat cu un proiectil inflamabil prin geamul imobilului situat în localitatea S. aparținând familiei C. și în care locuia și M.V., imobilul fiind deteriorat, iar M.V. suferind arsuri pe 15% din suprafața corpului, cu precădere în zona feței și a căilor respiratorii, întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor de tentativă la omor deosebit de grav prevăzută în art. 20 alin. (1) C. pen. raportat la art. 174 C. pen., art. 175 alin. (1) lit. a) și e) C. pen., art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen. și distrugere prevăzută în art. 217 alin. (1) și (4) C. pen.

Fapta inculpatului R.M. de a determina pe C.D. și pe I.D. să incendieze imobilul situat în localitatea S., fapt dus la îndeplinire în noaptea de 1/2 aprilie 2012, în interiorul imobilului aflându-se partea vătămată M.V., întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor de instigare la tentativă la omor deosebit de grav prevăzută în art. 25 C. pen. raportat la art. 20 alin. (1) C. pen. raportat la art. 174 C. pen., art. 175 alin. (1) lit. a) și e) C. pen., art. 176 alin. (1) lit. a) și c) C. pen. și instigare la distrugere prevăzută în art. 25 C. pen. raportat la art. 217 alin. (1) și (4) C. pen.

Împotriva acestei hotărâri au formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov și inculpații.

Verificând hotărârea atacată sub toate aspectele, în aplicarea art. 378 C. proc. pen., curtea de apel a constatat următoarele:

Cu privire la încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpaților, tribunalul în mod temeinic a respins cererile de schimbare a încadrării juridice formulate de inculpații C.D. și I.D., analizând acceptarea de către aceștia a posibilității producerii rezultatului socialmente periculos privind decesul celor ce se aflu în acel imobil, aptitudinea instrumentelor folosite de inculpați, respectiv 2 proiectile cu benzină tip Molotov.

Inculpații, ce au cunoscut faptul că imobilul era locuit permanent, au acceptat posibilitatea de a suprima viața persoanelor ce se aflau în imobil, față de rezultatul pe care l-au prevăzut, au avut o atitudine indiferentă de acceptare a acestuia, nu au făcut nimic pentru preîntâmpinarea rezultatului, rămânând în pasivitate.

Aspectul că victimei nu i-a fost pusă în primejdie viața (reținut în concluziile raportului medico-legal) nu poate conduce la concluzia că fapta nu poate fi încadrată juridic în tentativă la omor, întrucât aceste concluzii medico-legale nu au relevanță cu privire la încadrarea juridică a faptei care se stabilește în raport cu criteriile menționate mai sus, iar nu raportat la concluziile din actele medicale referitoare la punerea vieții victimei în stare de primejdie.

Fapta inculpaților întrunește elementele constitutive ale tentativei la infracțiune de omor deosebit de grav, chiar dacă actul medical opinează că leziunile nu au pus în primejdie viața victimei, întrucât cele două noțiuni de „punere în primejdie a vieții” și de „tentativă la omor” sunt total diferite, prima depinzând de aspectele medicale, cea de-a doua de contextul juridic al producerii faptei sub aspectul tentativei.

Cu privire la motivul de apel de nelegalitate suplimentat de parchet în fața instanței de apel, referitor la inculpatul l.D., instanța îl consideră întemeiat, deoarece prevederile art. 76 alin. (2) C. pen. nu pot fi reținute cu privire la infracțiune de distrugere prevăzută în art. 217 C. pen., în acest caz, în situația reținerii de circumstanțe atenuante, fiind incidente dispozițiile art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpații C.D., R.M. și I.D.

Examinând cauza în temeiul art. 385

6

alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că recursurile sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Având în vedere data pronunțării deciziei recurate, respectiv 18 iunie 2013, se constată aplicabile dispozițiile Codului de procedură penală modificate prin Legea nr. 2/2013.

Potrivit art. 385

10

alin. (1) și (2) C. proc. pen., recursul trebuie să fie motivat prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, care trebuie depus la instanța de recurs cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată.

Conform art. 385

10

alin. (2

1

) C. proc. pen., în cazul în care nu sunt respectate condițiile de mai sus, instanța de recurs ia în considerare numai cazurile de casare care, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.

În speță, recurenții R.M. și C.D. au formulat, cu mai mult de 5 zile înaintea primului termen de judecată, memorii în care au evidențiat criticile cu privire la soluțiile contestate, acestea fiind ulterior dezvoltate în motivele de recurs formulate de apărătorii aleși. Drept urmare, deși aceste din urmă motive nu au fost depuse în termenul prevăzut în art. 385

10

alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție le va examina din perspectiva cazurilor de casare invocate, dar și din oficiu, potrivit cazurilor de casare prevăzute în art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen.

Situația este diferită în ceea ce-l privește pe recurentul l.D. Deși citația a fost comunicată încă din data de 18 iulie 2013, cu mențiunea expresă a depunerii motivelor de recurs în condițiile legale și sub sancțiunea prevăzută de lege, motivele de recurs au fost formulate și depuse la dosar abia în data de 9 ianuarie 2014, mult după primul termen de judecată (din 11 noiembrie 2013). În aceste condiții, Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate examina criticile încadrate în cazurile de casare prevăzute în art. 385

9

alin. (1) pct. 12 și 17

2

C. proc. pen., cazuri care, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., nu pot fi avute în vedere din oficiu.

Cu toate acestea, având în vedere efectul extensiv al recursurilor declarate de inculpații C.D. și R.M., constatând că motivele de recurs ale acestora sunt aproape identice cu cele formulate de inculpatul l.D., implicit, prin analiza celorlalte două recursuri, Înalta Curte de Casație și Justiție va examina cauza și cu privire la inculpatul l.D., constatările instanței de recurs fiind aplicabile și acestui inculpat.

Inculpații R.M. și C.D. au invocat cazurile de casare prevăzute în art. 385

9

alin. (1) pct. 12 și 17

2

C. proc. pen., formulând critici similare, motiv pentru care instanța de recurs va proceda la examinarea cumulată a acestora, cu nuanțările corespunzătoare fiecărui inculpat.

Se constată că, potrivit art. 385

9

alin. (1) pct. 12 teza I C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracțiuni, iar cazul de casare prevăzut în art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen. vizează situația în care hotărârea este contrară legii sau prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii.

În esență, cei doi inculpați au criticat hotărârile pentru nelegalitate: inculpatul C.D. a invocat lipsa de valabilitate a unor mijloace de probă; ambii inculpați au invocat încălcarea dreptului la un proces echitabil, precum și greșita condamnare datorită lipsei elementelor constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor deosebit de grav, cu consecința achitării în temeiul art. 10 alin. (1) lit. a), respectiv art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., iar în subsidiar, au solicitat schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de tentativă la omor deosebit de grav în infracțiunea de vătămare corporală.

Formal, aceste critici se circumscriu cazurilor de casare prevăzute în art. 385

9

alin. (1) pct. 12 și 17

2

C. proc. pen., care nu dau însă posibilitatea instanței de recurs să examineze cauza în fapt, ci numai în drept.

În concret, așa cum rezultă din motivarea recursurilor și din dezbateri, inculpații au invocat și aspecte ce exced cazurilor de casare mai sus menționate, deoarece au contestat chiar situația de fapt stabilită de instanța de fond și menținută de instanța de apel, respectiv modul în care aceste două instanțe au apreciat probele, inculpații tinzând să obțină în recurs o reapreciere a materialului probator cu consecința stabilirii unei situații de fapt diferite, care să evidențieze elemente favorabile din perspectiva încadrării juridice.

Având în vedere specificul recursului ca o a doua cale ordinară de atac, circumscrisă prin dispozițiile legale la examinarea chestiunilor de drept, Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate proceda la un asemenea examen, caracterul devolutiv al recursului fiind limitat prin dispozițiile art. 385

6

, art. 385

9

și art. 385

10

C. proc. pen.

În consecință, instanța de recurs nu poate analiza conținutul mijloacelor de probă, nu poate da o nouă apreciere materialului probator și nu poate stabili o altă situație de fapt, acestea fiind atributul exclusiv al instanței de fond și al instanței de apel.

Drept urmare, Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate examina criticile referitoare la greșita reținere, pe baza probelor administrate în cauză, a anumitor elemente faptice, ci poate doar verifica, prin raportare la situația de fapt stabilită de instanța de fond și menținută de instanța de apel, corectitudinea încadrării juridice a faptelor.

Motivele de recurs ce vizează nelegalitatea probelor, încălcarea dreptului la apărare și a dreptului la un proces echitabil, pot fi analizate în temeiul cazului de casare prevăzut în art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen., dar sunt nefondate, neavând corespondent în actele și lucrările dosarului.

Nici acuzația penală formulată de parchet și nici condamnarea dispusă de către instanțe nu se întemeiază pe probe care să nu fi fost menționate în actul de sesizare, care să nu fi fost administrate sau analizate de către instanțe.

Audierea martorului cu identitate protejată „l.G.” s-a desfășurat, atât în cursul urmăririi penale cât și în fața instanței, cu respectarea dispozițiilor art. 86

1

C. proc. pen., fără să se poată constata nelegalitatea declarațiilor date de acest martor.

În plus, tot cu respectarea art. 86

1

C. proc. pen., pentru lămurirea contradicțiilor existente între declarațiile date de martorul M.M., dar și a contradicțiilor din declarațiile inculpatului l.D., instanța de fond a procedat la audierea a încă doi martori cu identitate protejată.

Referitor la declarațiile date de martorul M.M., se constată că acesta a fost audiat atât în cursul urmăririi penale cât și în fața instanței, că declarațiile sale au fost analizate în mod temeinic de către instanța de fond și de către instanța de apel și că pentru lămurirea contradicțiilor existente între declarațiile acestui martor, dar și cu privire la schimbarea poziției inculpatului l.D., au fost administrate probe suplimentare.

Rezultă, astfel, că aspectele invocate de către inculpatul C.D. nu vizează nelegalitatea probelor, ci modul de apreciere al acestora. Din acest punct de vedere, instanța de recurs constată că ambele instanțe au procedat în concordanță cu dispozițiile art. 63 C. proc. pen., evaluarea tuturor declarațiilor și a celorlalte probe realizându-se prin raportare la întregul material probator.

Este nefondată și critica referitoare la nerespectarea dreptului la apărare și a dreptului la un proces echitabil. Inculpații au beneficiat de asistență juridică în tot cursul procesului penal, instanțele de fond și de apel au administrat probele invocate în acuzare, precum și probe noi, procedând la audierea martorilor cu identitate protejată, așa încât inculpaților li s-a dat posibilitatea de a interoga martorii în mod direct. De asemenea, se constată că ambele instanțe au respectat dispozițiile referitoare la aprecierea probelor și au motivat corespunzător hotărârile, care evidențiază o temeinică și completă analiză a materialului probator și a apărărilor formulate de inculpați, atât cu privire la situația de fapt cât și cu privire la încadrarea juridică.

Referitor la criticile privind corecta încadrare juridică a faptelor, având în vedere situația de fapt stabilită prin hotărârile recurate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că soluția de condamnare este legală, faptele inculpaților întrunind elementele constitutive ale infracțiunilor reținute în sarcina acestora.

Trebuie precizat că, în temeiul cazului de casare prevăzut în art. 385

9

alin. (1) pct. 12 teza I C. proc. pen., se examinează doar corectitudinea încadrării juridice cu consecința pronunțării unei soluții de achitare, pe când soluția de schimbare a încadrării juridice într-o altă infracțiune corespunde cazului de casare prevăzut în art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen.

Fapta inculpatului C.D., care, împreună cu inculpatul l.D. și la instigarea inculpatului R.M., în noaptea de 1/2 aprilie 2012, a aruncat cu un proiectil inflamabil prin geamul imobilului situat în localitatea S., aparținând familiei C. și în care locuia și numitul M.V., faptă în urma căreia numitul M.V. a suferit arsuri pe 15% din suprafața corpului, cu precădere în zona feței și a căilor respiratorii, întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor de tentativă la omor deosebit de grav prevăzută în art. 20 raportat la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. a) și e), art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen. și distrugere prevăzută în art. 217 alin. (1) și (4) C. pen.

Fapta inculpatului R.M., de a-i determina pe inculpații C.D. și l.D. să incendieze imobilul situat în localitatea S., aparținând familiei C., în interiorul căruia se afla partea vătămată M.V., faptă dusă la îndeplinire în noaptea de 1/2 aprilie 2012, având drept consecință vătămarea numitului M.V., care a suferit arsuri pe 15% din suprafața corpului, întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor de instigare la tentativă la omor deosebit de grav prevăzută în art. 25 raportat la art. 20 raportat la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. a) și e), art. 176 alin. (1) lit. a) și c) C. pen. și de instigare la distrugere prevăzută în art. 25 raportat la art. 217 alin. (1) și (4) C. pen., ambele cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen.

Aspectele stabilite de instanța de fond și de apel prin evaluarea materialului probator pun în evidență existența tuturor condițiilor referitoare la latura obiectivă și subiectivă a infracțiunii de omor deosebit de grav.

Astfel, s-a stabilit că, la instigarea inculpatului R.M., inculpații C.D. și l.D. s-au deplasat din orașul Zărnești către Brașov în zona Gării Centrale, de unde au fost preluați de un taxi condus de martorul M.M. și împreună au umplut o sticlă de plastic de 2 litri cu motorină, au cumpărat 2 sticle cu vin și au confecționat 2 proiectile tip „Molotov”, după care s-au deplasat în localitatea S., în apropierea casei familiei C. Inculpații au aprins recipientele și le-au aruncat prin geamul de la parter unde locuia numitul M.V., geamul fiind deschis. Camera a fost incendiată, iar victima M.V. a suferit arsuri de gradul I-II la nivelul extremității cefalice și căilor aeriene superioare (prin flacără) și arsuri de gradul II-III, pe mâini bilateral. După comiterea faptei, cei doi inculpați au fugit spre autoturismul cu care se deplasaseră la locul faptei, condus de martorul M.M.

Ambele instanțe au stabilit că inculpații cunoșteau că respectiva casă era locuită, că nu există probe în sensul că inculpații ar fi știut că la acel moment era exclus ca în casă să fie vreo persoană sau că inculpații ar fi efectuat vreo verificare în acest sens.

Pe baza unei temeinice analize a tuturor probelor, instanțele au stabilit că fapta a fost comisă la instigarea inculpatului R.M., în scop de răzbunare pentru refuzul familiei C. de a primi o sumă de bani în schimbul modificării declarațiilor părții vătămate C.K. într-un alt dosar penal, că inculpatul R.M. a ținut legătura telefonic cu inculpatul C.D. și a fost cel care a stabilit ca inculpații l.D. și C.D. să fie duși la locul faptei de taximetristul M.M., că R.M. și C.D. s-au cunoscut în penitenciar și au ținut legătura telefonic atât înainte, cât și după comiterea faptei (imediat după incendiere, C.D. comunicându-i că „a rezolvat”).

Față de aceste elemente de fapt, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că instanța de fond și cea de apel au reținut în mod corect că inculpații au comis infracțiunea de tentativă la omor deosebit de grav cu intenție indirectă, deoarece modalitatea în care au acționat evidențiază că, deși nu au urmărit, au acceptat suprimarea vieții unei persoane. Lipsa verificării prealabile a imobilului, mai mult, existența unor semne referitoare la prezența în respectiva casă a unei persoane și, nu în ultimul rând, modul în care au conceput și au pus în aplicare hotărârea infracțională (în timpul nopții, prin utilizarea unor sticle incendiare aruncate în locuință), demonstrează că inculpații au acceptat cu ușurință producerea unei urmări mai grave decât incendierea imobilului, respectiv suprimarea vieții unei persoane.

Contrar susținerilor recurenților inculpați, se apreciază că mijlocul utilizat, așa-zisul cocktail „Molotov”, astfel cum a fost pregătit și folosit de inculpați, era apt să producă moartea unei persoane, aspect pus în evidență chiar prin consecințele cauzate.

În acest sens, trebuie avut în vedere faptul că incendiul s-a manifestat violent la demisol, cu propagare la parter și au fost arse sau deteriorate obiectele de mobilier, aparatura electrocasnică și ferestrele.

De asemenea, consecințele produse asupra victimei M.V. (atestate de raportul de expertiză medico-legală) au fost grave: la data examinării, M.V. prezenta leziuni traumatice sub formă de arsuri corporale gradul II-III, ce au cuprins 15% din suprafața corporală, iar leziunile au necesitat 40-45 de zile de îngrijiri medicale.

Așa cum a reținut și instanța de apel, din perspectiva stabilirii încadrării juridice a faptei, este nerelevantă concluzia actelor medico-legale în sensul că viața victimei nu a fost pusă în primejdie, din moment ce aceste constatări se raportează la consecințele concrete, și nu la cele ce se puteau produce în absența intervenției Inspectoratului General pentru Situații de Urgență și acordării de îngrijiri medicale victimei.

Producerea unor efecte de gravitate deosebită a fost stopată, în primul rând, datorită faptului că, deși ora era înaintată, victima nu dormea; în al doilea rând, datorită intervenției rapide și stingerii incendiului de către Inspectoratul General pentru Situații de Urgență; nu în ultimul rând, datorită faptului că victima a beneficiat de îngrijiri medicale.

Este incident și elementul circumstanțial agravant prevăzut în art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen.

Omorul se consideră săvârșit prin cruzimi atunci când făptuitorul a conceput și executat fapta în așa fel încât a produs victimei suferințe mari, prelungite în timp, care depășesc cu mult suferințele inerente acțiunii de ucidere.

În condițiile concrete stabilite în cauza de față, inculpații au acceptat producerea unor asemenea consecințe, căci utilizarea unei substanțe inflamabile era de natură a crea suferințe suplimentare victimei, deoarece, în caz de incendiere, decesul nu survine instantaneu sau la scurt timp, ci după o suferință prelungită, inutilă din perspectiva suprimării vieții și de intensitate deosebită, determinată de arsurile corporale, ceea ce se încadrează în noțiunea de „cruzimi.”

Drept urmare, în acord cu instanța de fond și instanța de apel, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor deosebit de grav și nu se impune schimbarea încadrării juridice.

În ce-l privește pe inculpatul R.M., reținerea infracțiunii de instigare la tentativă la omor deosebit de grav este determinată și de incidența dispozițiilor art.176 alin. (1) lit. c) C. pen. În mod corect, instanța de fond a schimbat încadrarea juridică prin reținerea dispozițiilor mai sus menționate, deoarece, anterior, inculpatul R.M. „a mai săvârșit un omor”, fiind condamnat definitiv la pedeapsa de 15 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută în art. 26 raportat la art. 174, art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen., prin sentința penală nr. 303 din 11 octombrie 2000 a Tribunalului Brașov, rămasă definitivă prin decizia nr. 3508 din 4 iulie 2002 a Curții Supreme de Justiție.

În consecință, față de toate argumentele expuse, se constată că nu sunt incidente cazurile de casare prevăzute în art. 385

9

alin. (1) pct. 12 teza I și pct. 17

2

C. proc. pen.

Față de cele reținute, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații C.D., R.M. și l.D. împotriva deciziei nr. 69/AP din 18 iunie 2013 a Curții de Apel Brașov, Secția penală și pentru cauze cu minori.