ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1018/2014

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 535 din 13 septembrie 2013, Tribunalul Maramureș a respins cererea inculpatului C.P.C. privind aplicarea prev. art. 320

1

C.proc. pen.

Totodată, a respins cererea inculpatului privind schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de omor deosebit de grav prev. de art. 174 alin. (1), 176 alin. (1) lit. a) C. pen. în infracțiunea de ucidere din culpă prev. de art. 178 alin. (1) C. pen. cu aplic, art. 73 lit. b) C. pen. sau în infracțiunea de omor prev. de art. 174 alin. (1) C. pen. cu aplic, art. 73 lit. b) C. pen., precum și cererea de schimbare a. încadrării juridice în sensul reținerii și a art. 73 lit. b) C. pen.

Prin aceeași sentință a fost condamnat inculpatul C.P.C., arestat preventiv, aflat la Penitenciarul Gherla, la pedeapsa de 22 de ani închisoare cu interzicerea pe o perioadă de 7 ani a drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen. pentru infracțiunea de omor deosebit de grav prev. de art. 174 alin. (1), 176 alin. (1) lit. a) C. pen.

De asemenea, a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie prev.de art. 71, 64 lit. a), b) C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului, iar, în temeiul art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsă perioada reținerii și a arestului preventiv începând cu data de 8 oct. 2012 la zi.

În baza art. 7 din L. nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de la inculpat de probe biologice în vederea introducerii profilului său genetic în S.N.D.G.J.

S-a constatat că părțile vătămate C.I.A., T.M., C.I.A., L.V., L.I., P.F., C.I.a, L.F. și B.L., nu s-au constituit părți civile în cauză.

A fost obligat inculpatul să plătească S.C.J. de Urgență Tg. Mureș suma de 127,34 lei - cheltuieli de asistență medicală cu dobânda legală calculată de la data de 21 sept.2012 până la plata efectivă. A fost obligat inculpatul să plătească S.C.J. Mureș suma de 5.336,13 lei cu același titlu cu dobânda legală calculată de la data de 27 sept 2012 până la plata sumei.

A fost obligat inculpatul să plătească S.J.A. Maramureș suma de 603,13 lei cu același titlu cu dobânda legală calculată de la data de 21 sept. 2012 până la plata efectivă. A fost obligat inculpatul să achite Spitalului Municipal Sighetu Marmației suma de 351,22 lei cu același titlu cu dobânda legală calculată de la data de 21 sept. 2012 până la plata efectivă.

În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 2.330 lei - cheltuieli judiciare din care suma de 200 lei - onorariul avocatului desemnat din oficiu (av. F.C.) se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut în fapt următoarele:

Prin rechizitoriul întocmit la 31 octombrie 2012 în Dosarul nr. 494/P/2012 Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș a dispus trimiterea în judecată a inculpatului C.P.C. pentru infracțiunea de omor deosebit de grav prev. de art. 174 alin. (1), 176 alin. (1) lit. a) C. pen. și neînceperea urmăririi penale față de acesta pentru infracțiunea de distrugere prev. de art. 217 alin. (4) C. pen.

S-a reținut, în esență, că în data de 21 septembrie 2012, în jurul orelor 600, pe fondul consumului de alcool și al unui conflict spontan cu victima C.I. (concubinul mamei sale A.A.) avut în locuința comună situată în localitatea Strîmtura, nr. 1011, jud. Maramureș, inculpatul a aruncat benzină pe victimă și în interiorul locuinței, apoi a dat foc cu o brichetă, cauzându-i arsuri tegumentare extinse și profunde, mai ales la nivelul membrelor inferioare ce au dus la decesul

Părțile vătămate C.I.A., T.M., C.I.A., L.V., L.I., P.F., C.I.a, L.F. și B.L. nu s-au constituit părți civile.

S.C.J.U. Tg. Mureș s-a constituit parte civilă cu suma de 127,34 lei cu dobânzile legale aferente calculate de la data externării până la data plății efective. Spitalul Clinic Județean Mureș s-a constituit parte civilă cu suma de 5.336,13 lei cu dobânzile legale aferente calculate până la data plății efective. S.J.A. Maramureș s-a constituit parte civilă cu suma de 603,13 lei cu dobânda legală stabilită la nivelul dobânzii de referință a B.N.R. diminuată cu 20%, conform O.G. nr. 9/2000. Spitalul Municipal Sighetu Marmației s-a constituit parte civilă cu suma de 351,22 lei cu dobânda legală stabilită conform art. 1, 2 din O.G. nr. 13/2011.

Instanța de fond a reținut că la data de 21 septembrie 2012, pe fondul consumului de alcool și al unor discuții contradictorii ce au avut loc între inculpatul C.P.C. și victima C.I., aceasta din urmă reproșându-i inculpatului relația pe care o avea acesta cu martora H.E., după care inculpatul i-a cerut fratelui său (martorul A.E.) să plece din casă până când mai are timp, inculpatul a stropit cu benzină prin casă și implicit și pe victimă care se afla în pat, a aprins o brichetă astfel că a luat foc casa în care se afla victima, dar și aceasta. La cererea martorului L.I. inculpatul a scos-o pe victimă din casă, dar a lăsat-o apoi să ardă în continuare.

Potrivit raportului de autopsie medico-legală din 18 octombrie 2012 întocmit de I.M.L. Tg. Mureș, moartea victimei a fost violentă și a fost cauzată de un șoc tardiv în condițiile existenței unor arsuri tegumentare extinse și profunde care s-au putut produce în data de 21 septembrie 2012 prin arderea unei substanțe inflamabile aflate în contact cu tegumentele victimei, în special la nivelul membrelor inferioare. Arsurile au avut un caracter vital. între aceste arsuri și decesul victimei există legătură de cauzalitate directă, necondiționată (filele 26-29 dosar urmărire penală).

Prin urmare, instanța de fond a apreciat că fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor deosebit de grav prev. de art. 174 alin. (1), 176 alin. (1) lit. a) C. pen. Totodată, a respins cererea acestuia de a se schimba încadrarea juridică în infracțiunea de ucidere din culpă prev. de art. 178 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. sau în infracțiunea de omor prev. de art. 174 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. întrucât infracțiunea de omor comisă prin cruzimi s-a săvârșit cel puțin cu intenție indirectă în condițiile în care stropind cu benzină prin casă, aprinzând bricheta și văzând că victima se afla în pat, trebuia să prevadă posibilitatea ca aceasta să decedeze prin incendiere și chiar dacă nu a urmărit acest lucru, a acceptat o atare posibilitate. Omorul comis prin incendiere se încadrează în noțiunea de cruzime, victimei fiindu-i produse suferințe grele și prelungite.

De asemenea, s-a respins și cererea de schimbare a încadrării juridice în sensul reținerii și a art. 73 lit. b) C. pen. întrucât nu a existat o proporție între actul provocator și fapta inculpatului, riposta exagerată a acestuia din urmă la reproșurile victimei legate de relația pe care inculpatul o avea cu martora H.E. negăsindu-și explicația în gradul de tulburare al inculpatului.

Cererea inculpatului de a i se aplica prevederile art. 320

1

C. proc. pen. s-a respins, întrucât raportat la încadrarea juridică a faptei sale pedeapsa prevăzută de lege este detențiunea pe viață (alternativ cu pedeapsa închisorii de la 15-25 ani și interzicerea unor drepturi), iar potrivit art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., dispozițiile alin. (1)-(6) din același articol nu se aplică în cazul infracțiunilor pedepsite cu detențiune pe viață.

La individualizarea judiciară a pedepsei ce i s-a aplicat acestuia, tribunalul a avut în vedere gradul foarte ridicat de pericol social al faptei comise (dat de modalitatea deosebit de gravă în care a fost săvârșită și de urmarea produsă - decesul victimei) și gradul de pericol social al inculpatului (nu are antecedente penale, și-a recunoscut fapta).

Inculpatului i s-au interzis pe o perioadă de 7 ani drepturile prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen. întrucât raportat la gravitatea deosebită a faptei comise, acesta nu este în măsură să facă aprecieri nici cu privire la modul în care se alege organul legiuitor și celelalte organe de stat care se aleg prin vot. De asemenea, ocuparea funcțiilor la care se referă art. 71, 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. este incompatibilă cu fapta săvârșită. întrucât inculpatul nu s-a folosit de vreo funcție, profesie, activitate pentru a comite fapta - obiect al acestui dosar, nu i se pot interzice și drepturile prev. de art. 71, 64 lit. c) C. pen.

Pedeapsa se va executa în condițiile prev. de art. 71, 64 lit. a), b) C. pen. pentru aceleași considerente pentru care i s-au aplicat și prevederile art. 64 lit. a), b) C. pen. Nu i s-au interzis și drepturile prev. de art. 71, 64 lit. c) C. pen. pentru aceleași motive pentru care nu i s-au interzis nici cele prev. de art. 64 lit. c) C. pen.

În temeiul art. 350 C. proc. pen., i s-a menținut inculpatului starea de arest preventiv, iar, conform art. 88 C. pen., i s-a dedus din pedeapsă perioada reținerii și a arestului preventiv (8 octombrie 2012 la zi).

Având în vedere fapta comisă de inculpat, acestuia i s-au prelevat probe biologice în vederea introducerii profilului său genetic în S.N.D.G.J.

Întrucât părțile vătămate C.l.A., T.M., C.I.A., L.V., L.l., P.F., C.I.a, L.F. și B.L. nu s-au constituit părți civile în cauză, tribunalul a luat act de această împrejurare.

S.C.J.U. Tg. Mureș s-a constituit parte civilă cu suma de 127,34 lei cu dobânzile legale aferente de la data externării victimei până la data plății efective astfel că inculpatul a fost obligat la plata acestei sume cu precizarea că victima a fost externată din această unitate sanitară la data de 21 septembrie 2012 (fila 58 din dosar tribunal). S.C.J. Mureș s-a constituit parte civilă cu suma de 5.336,13 lei cu dobânda legală aferentă calculată până la data plății efective astfel că inculpatul a fost obligat la plata acestei sume (dobânda se va calcula de la data externării de la care se datorează aceasta - 27 septembrie 2012 până la data plății sumei) - filele 88, 89 dosar tribunal. S.J.A. Maramureș a pretins suma de 603,13 lei cu dobânda legală stabilită la nivelul dobânzii de referință a B.N.R. diminuată cu 20%, conform O.G. nr. 9/2000. Tribunalul l-a obligat pe inculpat la plata sumei menționate cu dobânda. legală calculată pe perioada 21 septembrie 2012 (când s-a uzat de serviciile acestei unități sanitare) - la data plății efective - fila 44 dosar tribunal. Spitalul Municipal Sighetu Marmației s-a constituit parte civilă cu suma de 351,22 lei cu dobândă legală stabilită conform art. 1, 2 din O.G. nr. 13/2011, inculpatul urmând a fi obligat la plata acestei sume cu dobânda legală calculată de la data de 21 septembrie 2012 (când victima a fost transportată de la această instituție sanitară) până la data plății efective (fila 76 din același dosar).

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat să achite statului suma de 2.330 lei - cheltuieli judiciare din care 1.800 Iei reprezintă cheltuielile de urmărire penală și 200 lei - onorariul avocatului numit din oficiu (av. F.C.) care se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul C.P.C. solicitând desființarea acesteia și judecând, să se dispună schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen. în cea prevăzută de art. 174 C. pen. și în consecință, să se trimită cauza la instanța de fond, având în vedere că inculpatul a solicitat să fie judecat în baza procedurii simplificate conform art. 320 C. proc. pen. În subsidiar, s-a solicitat reducerea pedepsei ținându-se cont de circumstanțele reale și personale, de faptul că între victimă și inculpat a existat o stare conflictuală și pe baza neînțelegerilor intervenite în legătură cu imobilele în care locuiau, inculpatul s-a hotărât să incendieze unul din acestea.

În motivarea apelului s-a arătat că nu se poate reține agravanta prev.de art. 176 lit. a) C. pen. în cazul inculpatului, deoarece acesta nu a avut reprezentarea că prin acțiunea sa se pot produce victimei suferințe deosebit de mari, pe o perioadă îndelungată de timp, care să fie apreciate ca și cruzimi. Având în vedere modalitatea de comitere a faptei, respectiv prin incendiere, în condițiile în care nu reiese că focul a fost pus de către inculpat cu scopul de a produce leziuni victimei, se impune schimbarea încadrării juridice in; infracțiunea de omor simplu prev.de art. 174 alin. (1) C. pen.

Prin Decizia penală nr. 202/A din 25 octombrie 2013 pronunțată de.Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul C.P.C. împotriva sentinței penale nr. 535 din 13 septembrie 2013 a Tribunalului Maramureș.

Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea a reținut că prima instanță a stabilit o corectă stare de fapt pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, pe care inculpatul și le-a însușit, recunoscându-și vinovăția, însă având în vedere încadrarea juridică a faptei pentru care a fost sesizată instanța de judecată cu rechizitoriu și pe care. a reținut-o ca fiind corectă, nu s-a putut proceda la aplicarea dispozițiilor art. 320

1

C.proc. pen., astfel că s-a procedat la începerea cercetării judecătorești și readministrarea probelor din faza de urmărire penală și alte probe considerate a fi utile.

Ca atare, instanța de apel a reținut că din ansamblul întregului probatoriu a rezultat că în mod cert că la data de 21 septembrie 2012, pe fondul consumului de alcool și a unor discuții contradictorii ce au avut loc între inculpatul C.P. și victima C.I., inculpatul a stropit cu benzină casa în care se afla victima și implicit pe aceasta după care a aprins o brichetă, imobilul luând foc în timp ce victima se afla în casă. Ca urmare a leziunilor suferite, victima a decedat, prin raportul de autopsie medico-legală stabilindu-se că moartea acesteia a fost violentă și s-a putut produce prin arderea unei substanțe inflamabile aflate în contact cu tegumentele victimei, în special la nivelul membrelor mferioare, astfel că între aceste arsuri și deces, există o legătură de cauzalitate directă și necondiționată.

Înainte de a deceda, numitul C.I. a fost internat în compartimentul de Chirurgie Plastică, Microchirurgie Reconstructivă și Arși din cadrul S.C.J. Mureș în perioada 21 septembrie 2012 - 27 septembrie 2012.

Moartea unei persoane, determinată de arsurile pe care le suferă, presupune o expunere prelungită la suferințe insuportabile, care depășesc cu mult suferințele -inerente acțiunii de ucidere.

Având în vedere suferințele la care a fost supusă victima și că acestea au fost cauzate datorită acțiunii inculpatului de a incendia imobilul, unde știa că se află victima, că între arsurile prezente pe corpul acesteia și deces a existat legătură de cauzalitate, în mod corect instanța de fond a reținut că acele suferințe se circumscriu noțiunii de „cruzimi" prevăzute de art. 176 lit. a) C. pen., iar această urmare a putut fi prevăzută de către inculpat.

În consecință, cererea de schimbare a încadrării juridice a fost apreciată ca neîntemeiată, încadrarea corectă fiind cea prev.de art. 174 alin. (1) raportat la art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen.

Având în vedere că pentru această infracțiune se prevede că sancțiune pedeapsa închisorii alternativ cu detențiunea pe viață s-a considerat că dispozițiile art. 320

1

C.proc. pen. nu sunt aplicabile.

În ceea ce privește individualizarea pedepsei ținând cont de gravitatea deosebită a faptei, de modalitatea de comitere, împrejurarea că după ce a acționat inculpatul nu a luat nicio măsură pentru a salva victima, suferințele la care a fost expusă înainte de a deceda, instanța de apel a apreciat că în mod corect s-a aplicat pedeapsa de 22 de ani de închisoare și nu se justifică reținerea unor circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului, chiar dacă acesta nu are antecedente penale.

În consecință, în urma verificării și din oficiu a cauzei sub toate aspectele de fapt și de drept, nu s-a constatat existența vreunui viciu care să atragă nelegalitatea sau netemeinicia acesteia, așa încât, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C.proc. pen., apelul declarat în cauză a fost respins ca nefondat.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul C.P.C.

În cauză, recursul formulat de inculpat a fost înregistrat pe rolul înaltei Curți de Casație și Justiție la 18 noiembrie 2013 și s-a stabilit termen de judecată a recursului la data de 21 martie 2014.

Printr-un memoriu, depus cu respectarea termenului prev. de art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen. anterior, la data de 14 martie 2014, inculpatul, a criticat hotărârile pronunțate în cauză arătând că nu a avut intenția de a suprima viața victimei.

Cu prilejul dezbaterilor, inculpatul, prin apărător desemnat din oficiu, a solicitat reținerea circumstanței atenuante a provocării prev. de art. 73 lit. b) C. pen. anterior dar și a circumstanței atenuante prev. de art. 74 lit. a) C. pen. anterior având în vedere lipsa antecedentelor penale.

Prin urmare, s-a solicitat reducerea pedepsei principale aplicate prin luarea în considerare a circumstanțelor atenuante menționate.

Având în vedere că la data judecării cauzei în recurs, respectiv la 21 martie 2014, era în.vigoare noul Cod de procedură penală a fost necesar să se stabilească cadrul procesual în raport cu împrejurarea că, în prezent, recursul nu mai este o cale ordinară de atac și sub aspectul competenței funcționale a acestei instanțe de a judeca recursul, dat fiind că dispozițiile de procedură penală sunt de imediată aplicare.

Situația tranzitorie expusă anterior este reglementată prin dispozițiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013, care stabilesc atât competența de soluționare cât și dispozițiile procesuale aplicabile în cauzele aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi.

Astfel, în conformitate cu dispoziția tranzitorie anterior menționată, „recursurile în curs de judecată la intrarea în vigoarea a legii noi declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelurilor potrivit legii vechi rămân în competența aceleiași instanțe și se judecă potrivit dispozițiilor legii vechi privitoare la recurs."

Prin urmare, constatând că recursul în prezenta cauză se afla în curs de judecată la data intrării în vigoare a C. proc. pen., fiind declarat împotriva unei hotărâri supuse apelului potrivit legii vechi, Înalta Curte a apreciat că este competentă să soluționeze calea de atac, fiind aplicabile prevederile C. proc. pen. anterior în materia recursului.

Cu privire la prevederile C. proc. pen. anterior privind judecarea recursului, Înalta Curte notează că în raport cu data pronunțării deciziei recurate sunt incidente în cauză dispozițiile Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești.

Sub acest aspect, se constată că decizia penală recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel Cluj la data de 25 octombrie 2013, deci ulterior intrării în vigoare, la 15 februarie 2013, a Legii nr. 2/2013, fiind supusă casării exclusiv în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385

9

C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat.

Din examinarea cazurilor de casare expres prevăzute de textul de lege anterior menționat, rezultă' că prin limitarea obiectului judecății în recurs legiuitorul a urmărit ca nu orice încălcare a legii de procedură-penală sau a legii substanțiale să constituie temeiuri pentru a casa hotărârea atacată, ci numai acelea care corespund unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege.

De altfel, reexaminarea integrală a cauzei de către instanța' de apel, în condiții similare cu cea desfășurată de instanța de fond, conduce în mod firesc la concluzia că devoluțiunea în fața instanței de recurs trebuie limitată numai la anumite aspecte prevăzute de lege.

Așadar, recursul nu provoacă un control integral din partea instanței de recurs, fiind exclusă rejudecarea pentru a treia 'oară a unei cauze în aceleași coordonate în care stabilirea adevărului a avut loc în primele două grade de jurisdicție.

Ca atare, din perspectiva finalității avute în vedere, recursul nu are drept scop soluționarea unei cauze penale prin aprecierea faptelor, stabilirea vinovăției și a pedepsei aplicate, ci doar sancționarea sentințelor ori deciziilor neconforme cu legea materială și procesuală.

În consecință, Înalta Curte notează că sfera controlului judiciar a fost limitată prin adoptarea Legii nr. 2/2013, astfel că, nu poate examina decât chestiunile ce privesc aspecte de drept, tară a putea examina și netemeinicia deciziei atacate.

Examinând recursul formulat de inculpatul C.P.C. conform dispozițiilor art. 385 C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 dar și a prevederilor art. 5 C. pen. privind aplicarea legii penale mai favorabile, Înalta Curte constată că este fondat pentru următoarele motive:

În recurs, reiterând criticile din apel, inculpatul a invocat lipsa intenției de a suprima viața victimei arătând că a existat o stare conflictuală cu aceasta și pe baza neînțelegerilor intervenite în legătură cu imobilele în care locuiau, s-a hotărât să incendieze unul din acestea.

Or, instanțele de fond și apel au stabilit sub aspectul situației de fapt că din ansamblul întregului material probator a rezultat că, în mod cert, la data de 21 septembrie 2012, pe fondul consumului de alcool și a unor discuții contradictorii ce au avut loc între inculpatul C.P. și victima C.I., inculpatul a stropit cu benzină casa în care se afla victima și implicit pe aceasta după care a aprins o brichetă, imobilul luând foc în timp ce victima se afla în casă. Ca urmare a leziunilor suferite, victima a decedat, iar prin raportul de autopsie medico-legală s-a stabilit că moartea acesteia a fost violentă și s-a putut produce prin arderea unei substanțe inflamabile aflate în contact cu tegumentele victimei, în special la nivelul membrelor inferioare, astfel că între aceste arsuri și deces, există o legătură de cauzalitate directă și necondiționată.

De altfel, în fața instanței de fond inculpatul a recunoscut comiterea faptei stabilită pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, însă având în vedere că pentru infracțiunea de omor deosebit de grav legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață instanța de fond nu a făcut aplicarea dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen. anterior.

Totodată, Înalta Curte notează că instanța de fond a respins cererea inculpatului de a se schimba încadrarea juridică în infracțiunea de ucidere din culpă prev. de art. 178 alin. (1) C. pen. reținând că probatoriul administrat demonstrează că infracțiunea de omor comisă prin cruzimi s-a săvârșit cel puțin cu intenție indirectă în condițiile în care stropind cu benzină prin casă, aprinzând bricheta și văzând că victima se afla în pat, trebuia să prevadă posibilitatea ca aceasta să decedeze prin incendiere și chiar dacă nu a urmărit acest lucru, a acceptat o atare posibilitate. Totodată, a apreciat că omorul comis prin incendiere se încadrează în noțiunea de cruzime, victimei fiindu-i produse suferințe grele și prelungite.

De asemenea, Înalta Curte notează că instanța de fond a respins și cererea de schimbare a încadrării juridice în sensul reținerii și a art. 73 lit. b) C. pen. anterior reținând că nu a existat o proporție între actul provocator și fapta inculpatului, riposta fiind exagerată prin raportare la reproșurile victimei legate de relația pe care inculpatul o avea cu martora H.E.

Criticile inculpatului vizând lipsa intenției de a comite fapta precum și existența unor circumstanțe atenuante impun o reevaluare a probatoriului și a situației de fapt, or, în recurs nu mai este posibilă cenzurarea situație de fapt, respectiv verificarea- concordanței dintre cele reținute în hotărârea de condamnare și probele administrate.

Așadar, pornind de la principiul, impus prin intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, potrivit căruia examinarea cauzei în recurs se limitează doar la verificarea respectării legii de către instanța a cărei hotărâre a fost recuirată sub aspectul soluționării cauzei prin aplicarea și interpretarea corectă a legii, instanța de recurs nu mai poate cenzura situația de fapt.

Astfel, pentru a examina criticile inculpatului vizând încadrarea juridică și existența unor circumstanțe atenuante, instanța de recurs are în vedere situația de fapt deja stabilită de prima instanță - care, nu poate fi schimbată -, și care, contrar susținerilor inculpatului conduce la concluzia că acesta a săvârșit fapta în modalitatea descrisă în hotărârile atacate.

În realitate, prin motivele de recurs nu se invocă nelegalitatea hotărârii, ci se solicită o rejudecare a cauzei prin reaprecierea și cenzurarea probelor, cu consecința stabilirii unei alte situații de fapt decât cea avută în vedere de instanța de fond și de cea de apel.

Ca atare, Înalta Curte constată că în motivarea recursului inculpatul nu a invocat nerespectarea vreunei dispoziții legale, așa încât criticile sale nu se circumscriu cazurilor de casare prev. de art. 385

9

alin. (1) C. proc. pen. anterior.

În ceea ce privește critica vizând greșita apreciere asupra cuantumului pedepsei ce i-a fost aplicată, prin invocarea cazului de casare prev. de art. 385

9

pct. 17 C. proc. pen. anterior, Înalta Curte constată că individualizarea pedepsei se realizează de către instanța de fond pe baza criteriilor menționate în art. 72 C. pen. implicând o operațiune de apreciere fundamentată pe probatoriului administrat.

Or, așa cum s-a arătat anterior, în recurs nu se mai poate proceda la o reapreciere a probelor iar criticile inculpatului privind individualizarea pedepsei sau a modului de executare nu vizează legalitatea hotărârii ci temeinicia acesteia.

De altfel, abrogarea expresă a cazului de casare prev. de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen. anterior arată că voința legiuitorului a fost aceea ca, în conformitate cu art. 385

9

C. proc. pen. anterior examinarea în recurs să se limiteze doar la chestiunile de legalitate și nu de temeinicie.

Prin urmare, motivul de recurs referitor la greșita individualizare a pedepsei nu se încadrează în cazul de casare prev. de art. 385 pct. 17 C. proc. pen. anterior și nu poate fi examinat prin prisma celorlalte cazuri de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) C. proc. pen. anterior.

Înalta Curte constată că în timpul judecării cauzei în calea de atac exercitată de inculpat, a intrat în vigoare noul C. pen., care a adus schimbări în ceea ce privește limitele pedepsei complementare.

În cauză, inculpatul nu a invocat acest motiv de casare vizând intervenirea unei legi mai favorabile cu cel puțin 5 zile înaintea termenului din 21 martie 2014, în condițiile în care noul C. pen. a intrat în vigoare la 01 februarie 2014.

Cu toate acestea, principiul constituțional al aplicării retroactive a legii penale mai blânde, chiar în lipsa unui caz de casare prin prisma căruia hotărârea devenită nelegală să fie casată, impune restabilirea legalității sub acest aspect.

Determinarea legii penale mai favorabile și alegerea acesteia dintre legile succesive implică, în prealabil, evaluarea, prin comparare, a dispozițiilor penale din legi succesive care își găsesc aplicarea în speță.

În primul rând Înalta Curte constată că fapta de a ucide o persoană este în continuare incriminată fiind prevăzută ca infracțiune în art. 188 alin. (1), art. 189 alin. (1) lit. h) C. pen.

La momentul comiterii, infracțiunea, în modalitatea faptică reținută de instanța de, fond, era incriminată în art. 174 alin. (1), art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior care prevedea pedeapsa detențiunii pe viață sau cu închisoarea de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi, fiind aplicată inculpatului, în concret, pedeapsa principală de 22 ani închisoare și pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art 64 lit. a) și b) C. pen. anterior pe o perioadă de 7 ani.

Potrivit legii noi, fapta inculpatului corespunde infracțiunii prev. de art. 188 alin. (1), art. 189 alin. (1) lit. h) C. pen. și este sancționată cu pedeapsa detențiunii pe viață sau cu închisoarea de la 15 la 25 de ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

Comparând cele două texte care incriminează aceeași faptă în legi succesive, se constată că sunt identice sub aspectul conținutului, a naturii și limitelor speciale ale pedepselor principale.

În ceea ce privește pedeapsa complementară, în aprecierea acestei instanțe, nu sunt aplicabile dispozițiile tranzitorii prevăzute de art 12 din Legea nr. 187/2012, potrivit cărora „în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii și complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracțiunea comisă".

Sub aspectul pedepsei complementare, potrivit art. 53 pct. 2 C. pen. anterior, pedepsele complementare sunt interzicerea unor drepturi de la unu la 10 ani și degradarea militară.

În prezent, în conformitate cu art. 66 alin. (1) C. pen., pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi constă în interzicerea exercitării, pe o perioadă de la unu la 5 ani, a unuia sau mai multora dintre drepturi prev. la lit. a).

Comparând dispozițiile legale anterior menționate care reglementează, în timp, pedepsele complementare se observă că pentru situația inculpatului nu există deosebiri sub aspectul naturii și conținutului pedepsei complementare, singura deosebire vizând limitele acestei pedepse.

Astfel, inculpatului i. s-a aplicat pedeapsă complementară pe o durată de 7 ani în condițiile în care limitele prevăzute de lege la momentul judecării cauzei în fond și apel erau cuprinse între 1 și 10 ani.

În prezent, prin intrarea în vigoare a noului C. pen., limita maximă a fost redusă de la 10 ani la 5 ani, și anume se poate aplica pe o perioadă de la unu la 5 ani.

În consecință, va reduce cuantumul pedepsei complementare aplicate inculpatului, de la 7 ani la 5 ani.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte apreciază că recursul formulat de inculpat este fondat și, în consecință, în baza art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen. anterior, îl va admite, va casa, în parte, decizia penală recurată și sentința penală nr. 535 din 13 septembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Maramureș, doar cu privire la durata pedepselor complementare și va reduce durata pedepselor complementare aplicate inculpatului, constând în interzicerea drepturilor de a alege și a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, respectiv de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, la 5 ani, după executarea pedepsei principale.

Va menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate.

Conform art. 275 alin. (3) C. proc. pen., dispoziții de imediata aplicare în absența unor norme tranzitorii, cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului declarat de inculpat vor rămâne în sarcina statului, iar onorariul avocatului din oficiu desemnat pentru recurentul inculpat, în sumă de 200 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de inculpatul C.P.C. împotriva Deciziei penale nr. 202/A din data de 25 octombrie 2013 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori.

Casează, în parte, Decizia penală recurată și. sentința penală nr. 535 din 13 septembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Maramureș, doar cu privire la durata pedepselor complementare, și, rejudecând:

Reduce durata pedepselor complementare aplicate inculpatului, constând în interzicerea drepturilor de a alege și a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, respectiv de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, la 5 ani, după executarea pedepsei principale.

Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 lei, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 21 martie 2014.