ÎCCJ, decizie (scj.ro #84249)

Tentativă la infracțiunea de omor calificat. Vătămare corporală gravă. Încadrare juridică Cuprins pe materii : Drept penal. Partea specială. Infracțiuni contra persoanei. Infracțiune contra vieții, integrității corporale și sănătății. Omuciderea.

Omorul calificat Indice alfabetic : Drept penal - tentativă la infracțiunea de omor calificat - omor săvârșit prin mijloace ce pun în pericol viața mai multor persoane - vătămare corporală gravă C. pen., art. 20, art. 174, art. 175 lit. e), art. 182 Fapta inculpatului de a stropi victima cu benzină și de a-i da foc, provocându-i arsuri pe 10% din suprafața corpului, ce au necesitat pentru vindecare 45 de zile de îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de omor calificat prevăzută în art. 20 raportat la art. 175 lit. e) C. pen., referitor la omorul săvârșit prin mijloace ce pun în pericol viața mai multor persoane, iar nu pe cele ale infracțiunii de vătămare corporală gravă, întrucât prin modul de săvârșire a faptei, provocând combustia victimei, inculpatul a urmărit sau a acceptat posibilitatea producerii decesului acesteia.

I.C.C.J., secția penală, decizia nr. 1597 din 13 martie 2006 Prin sentința penală nr. 674 din 26 octombrie 2005 pronunțată de Tribunalul Timiș a fost respinsă cererea inculpatului L.L. privind schimbarea încadrării juridice a faptei, din tentativă la infracțiunea de omor calificat prevăzută în art. 20 raportat la art. 174 - art. 175 lit. e) C. pen. în infracțiunea de vătămare corporală gravă prevăzută în art. 182 din același cod, și s-a dispus condamnarea inculpatului pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat prevăzută în art. 20 raportat la art. 174 - art. 175 lit. e) C. pen. Prin aceeași hotărâre, inculpatul a fost condamnat pentru tentativă la infracțiunea de distrugere prevăzută în art. 20 raportat la art. 217 alin. (4) C. pen.

Instanța a reținut că, în seara de 14 aprilie 2004, când a ajuns acasă, inculpatul a constatat că din geantă îi lipseau mai multe bunuri și, crezând că i-au fost sustrase de către B.A., împreună cu care consumase alcool într-un local înainte de a ajunge acasă, s-a deplasat la locuința acestuia pentru a-i cere restituirea bunurilor, B.A. nerecunoscând că a sustras inculpatului bunurile reclamate. La scurt timp, inculpatul a luat o sticlă de jumătate de litru în care se afla benzină și un par care avea legat la un capăt mai multe materiale textile, după care s-a deplasat la locuința lui B.A. și, când a ajuns în fața casei acestuia, a dat foc capătului învelit cu materiale textile al parului, aruncând benzină pe unul din geamurile casei și aprinzând tocul din lemn.

Auzind că inculpatul a revenit pentru a-și recupera bunurile, B.E., mama lui B.A., a deschis ușa de la poarta casei și i-a permis acestuia să intre în curte, iar inculpatul, trecând pe lângă ușa de acces din hol, a aruncat benzina și a incendiat-o. La strigătele mamei sale, B.A. a ieșit din cameră în dreptul ușii, iar inculpatul văzându-l, a aruncat benzină peste acesta și cu parul aprins i-a dat foc. Din raportul de constatare medico-legală a rezultat că partea vătămată B.A. a avut arsuri, fiindu-i afectată 10% din suprafața corporală, precum și că leziunile au fost produse prin arsură termică cu flacără și au necesitat pentru vindecare 45 de zile de îngrijiri medicale, fără ca viața victimei să fie pusă în primejdie.

Prin decizia penală nr. 1 din 9 ianuarie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara a fost admis apelul inculpatului, dispunându-se reducerea pedepsei aplicate acestuia. Recursul declarat de inculpat, prin care a solicitat, în principal, schimbarea încadrării juridice a faptei din tentativă la infracțiunea de omor calificat în infracțiunea de vătămare corporală gravă, cu motivarea că părții vătămate nu i-a fost pusă viața în primejdie, este nefondat. În cauză, se constată că prima instanță a reținut, în mod corect, situația de fapt și a stabilit vinovăția inculpatului pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate, dând faptelor comise de către acesta încadrarea juridică corespunzătoare.

Ceea ce deosebește infracțiunea de vătămare corporală gravă având ca urmare punerea în primejdie a vieții persoanei de tentativa la infracțiunea de omor este poziția subiectivă a făptuitorului față de acțiunile care constituie latura obiectivă a infracțiunii. În timp ce în cazul infracțiunii prevăzute în art. 182 alin. (2) teza ultimă C. pen. făptuitorul acționează cu praeterintenție - în sensul că, urmărind să lovească victima sau să-i cauzeze o vătămare corporală, se produce o consecință mai gravă, și anume punerea în primejdie a vieții acesteia, consecință care depășește intenția făptuitorului și în raport cu care el se află în culpă -, în cazul tentativei la infracțiunea de omor, acesta acționează numai cu intenție.

Pentru stabilirea poziției subiective a făptuitorului trebuie să se țină seama de toate împrejurările în care fapta a fost comisă, de obiectul folosit, de regiunea corpului vizată și de urmările produse sau care s-ar fi putut produce, iar dacă nu se poate stabili culpa făptuitorului în ceea ce privește consecința mai gravă produsă, atunci acesta va răspunde pentru tentativă la infracțiunea de omor. Este adevărat că, din conținutul raportului de constatare medico-legală, rezultă că leziunile suferite de partea vătămată nu au pus în primejdie viața acesteia și au necesitat numai 45 de zile de îngrijiri medicale, ceea ce ar putea conduce la ideea unei alte încadrări juridice decât cea dată faptei.

Important, însă, nu este atât rezultatul concret al acțiunii agresorului, cât intenția lui, directă sau indirectă, în raport cu viața victimei. Or, atunci când a stropit victima cu benzină și a provocat combustia acesteia, inculpatul a urmărit sau cel puțin a acceptat producerea unui rezultat letal. Inculpatul nu poate susține că a prevăzut intervenția rudelor părții vătămate, ale căror eforturi au condus la stingerea flăcărilor, ci, mai mult, a părăsit în fugă locul faptei, fără a schița vreun gest de ajutorare a părții vătămate. În aceste condiții, susținerea inculpatului în sensul că ar fi urmărit numai intimidarea părții vătămate este lipsită de temei real, după cum nesinceră este și susținerea că ar fi avut asupra sa numai o cantitate infimă de benzină, insuficientă pentru scopul urmărit, atâta vreme cât a avut suficient combustibil pentru a incendia și elemente ale imobilului în care locuia partea vătămată.

În consecință, cum nu se poate proceda la schimbarea încadrării juridice date faptei, deoarece nu există elemente care să ducă la concluzia că aceasta ar corespunde unui alt model infracțional, toate elementele conducând spre intenția inculpatului de a ucide victima, recursul inculpatului a fost respins.