ÎCCJ, decizie (scj.ro #83954)

Tentativă. Omor deosebit de grav. Omor săvârșit prin cruzimi. Acțiune civilă. Prejudiciu incert Cuprins pe materii: Drept penal. Partea generală. Infracțiunea. Tentativa Indice alfabetic: Drept penal - tentativă - omor deosebit de grav - acțiune civilă C. pen ., art . 20, art . 174, art . 176 alin. (1) lit . a) 1. Cruzimile, ca element circumstanțial de agravare al omorului prevăzut în art . 176 alin. (1) lit . a) C. pen ., implică, pe de o parte, ferocitatea acțiunii violente comise asupra victimei, iar pe de altă parte, sentimentul de oroare pe care aceasta îl provoacă.

Aplicarea a 36 de lovituri de cuțit victimei, în prezența copilului minor al acesteia, faptă care nu și-a produs efectul datorită intervenției medicale prompte, întrunește elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de omor deosebit de grav săvârșit prin cruzimi, prevăzută în art . 20 raportat la art . 174 și art . 176 alin. (1) lit . a) C. pen . 2. În soluționarea acțiunii civile alăturate acțiunii penale în cadrul procesului penal, repararea pagubei cauzate prin săvârșirea unei infracțiuni presupune atât repararea pagubei efective ( damnum emergens ), cât și a folosului nerealizat ( lucrum cesans ), cu condiția ca acestea să fie certe.

Sporurile pentru ore suplimentare, pentru munca prestată în timpul nopții sau în zilele de sărbătoare legală, variabile în funcție de programul de producție al societății în cadrul căreia este angajată victima, neavând caracterul unui prejudiciu cert în privința existenței și a întinderii, nu pot fi incluse în cuantumul daunelor materiale acordate victimei, ca folos nerealizat . I.C.C.J., secția penală, decizia nr . 47 din 14 ianuarie 2009 Prin sentința penală nr . 79 din 18 martie 2008 a Tribunalului lași a fost condamnat inculpatul G.C. la 12 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute în art . 64 alin. (1) lit . a), b) și c) C. pen ., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută în art . 20 C. pen . raportat la art . 174 alin. (1), art . 176 alin. (1) lit . a) C. pen ., în condițiile art . 71 și art . 64 C. pen . A fost obligat inculpatul să plătească părții civile M.A.

suma de 35.000 lei daune morale și 500 lei daune materiale. Pentru a pronunța soluția de mai sus, prima instanță - pe baza probelor administrate - a reținut următoarea situație de fapt: Inculpatul și partea vătămată s-au căsătorit în anul 1993, iar din căsătoria lor a rezultat minorul G.F., în prezent în vârstă de 10 ani. La scurt timp după căsătorie între cei doi au apărut neînțelegeri, iar pe parcursul căsătoriei inculpatul a plecat în două rânduri în străinătate la muncă, ultima dată în anul 2003. Din acest ultim moment, relațiile dintre soți s-au deteriorat ascendent. Pe fondul accentuării conflictelor, în toamna anului 2005, partea vătămată a înaintat acțiune de divorț, iar în anul 2006 s-a pronunțat hotărârea de desfacere a căsătoriei și încredințare a copilului minor mamei.

Întrucât părțile nu s-au înțeles asupra partajării bunurilor comune, au continuat să locuiască împreună. În aceste condiții, în noaptea de 15/16 iulie 2007, pe fondul acestor neînțelegeri, dar și al consumului de alcool, inculpatul a intrat în două rânduri în camera în care dormea partea vătămată cu fiul său, cerându-i să iasă să discute situația dintre ei. Partea vătămată a refuzat, baricadându-și ușa cu un scaun. Inculpatul a luat un cuțit din bucătărie, a deschis cu putere ușa camerei și, reproșând victimei că-l înșeală cu un alt bărbat, a început să o lovească cu cuțitul. Partea vătămată a încercat să-și apere capul de lovituri și s-a refugiat în sufragerie, urmată de copil. Cum inculpatul a continuat să o lovească, partea vătămată s-a îndreptat spre ușa de acces în locuință, dar a căzut peste prag, fiind lovită cu cuțitul în zona picioarelor de către inculpat.

Partea vătămată a reușit să se ridice, să scoată copilul din apartament și să-l împingă spre locuința vecinilor P.C. și C.P. care, alertați de țipetele femeii, deschiseseră ușa. În continuare, partea vătămată a coborât treptele înspre etajul inferior, dar pe palierul dintre etaje s-a prăbușit din cauza sângerării. Din raportul de constatare medico-legală a reieșit că partea vătămată M.A. a prezentat șoc hemoragic, multiple plăgi tăiate și înjunghiate, emfizem subcutanat latero-toracic drept, pneumotorax drept, hemopneumotorax stâng, fisură splenică, ruptură mezocolon transvers , ruptură ansă jujenală , plăgi peritoneale parieto-colice stângi. Leziunile s-au putut produce prin loviri active repetate cu un obiect tăietor-înțepător și au fost de natură a-i pune viața în pericol, a concluzionat actul medico-legal.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpatul, care a criticat încadrarea juridică a faptei prin reținerea agravantei prevăzută în art . 176 alin. (1) lit . a) C. pen ., precum și partea civilă, care a cerut majorarea despăgubirilor civile. Prin decizia nr . 103 din 7 octombrie 2008, Curtea de Apel lași, Secția penală, a admis apelul formulat de partea civilă, a desființat în latură civilă hotărârea atacată și, în rejudecare , a majorat cuantumul despăgubirilor materiale acordate de la 500 lei la 2.000 lei și a obligat pe inculpat la plata acestei sume către partea civilă M.A.; prin aceeași hotărâre, s-a respins, ca nefondat , apelul declarat de inculpat.

În motivarea soluției, instanța de apel a reținut, pe de o parte, că partea vătămată, pentru refacerea sănătății, a făcut cheltuieli mult mai mari decât cele apreciate la fond, iar pe de altă parte, că în raport cu modul în care a săvârșit infracțiunea, inculpatul a urmărit să ucidă victima, supunând-o la suferințe inutile, de mare intensitate, care erau apte să conducă la deces, în lipsa intervenției medicale de specialitate. În termen legal, împotriva acestor hotărâri au declarat recurs atât inculpatul G.C., cât și partea civilă M.A.

Recurentul inculpat a criticat hotărârile, între altele, sub aspectul greșitei încadrări juridice, susținând că modalitatea de concepere și realizare a acțiunii de ucidere desfășurată în cauză nu a urmărit să provoace victimei suferințe chinuitoare și prelungite, ci s-a realizat într-un interval scurt de timp, iar suferințele victimei au fost inevitabile și subsecvente acțiunii de ucidere și care nu sunt de esența agravantei prevăzută în art . 176 alin. (1) lit . a) C. pen . În drept, a fost invocat cazul de casare prevăzut în art . 385 9 alin. (1) pct . 17 C. proc . pen . Recurenta parte civilă a criticat modul greșit în care s-au calculat și apreciat despăgubirile morale și materiale acordate, care nu respectă prevederile legale privind justa și deplina desdăunare, și nici probele administrate în cauză - referitoare la întinderea prejudiciului efectiv suferit de această parte.

A fost invocată incidența cazului de casare prevăzut în art . 385 9 alin. (1) pct . 10 C. proc . pen . Înalta Curte de Casație și Justiție a procedat la examinarea hotărârilor atacate atât în raport cu criticile invocate de recurenți, cât și cu cazurile de casare arătate, constatând - pentru considerentele ce urmează - că recursurile declarate sunt nefondate . Instanțele au soluționat corect atât acțiunea penală, cât și cea civilă adiacentă, stabilind o încadrare juridică adecvată stării de fapt reținute și dispozițiilor legale ce reglementează fapta dedusă judecății, stabilind pedeapsa cu respectarea dispozițiilor art . 72 și art . 52 C. pen . Totodată, despăgubirile civile acordate reprezintă o justă și integrală despăgubire a părții vătămate, atât în privința prejudiciului moral, cât și a prejudiciului material creat prin comiterea infracțiunii dedusă judecății, neimpunându-se casarea și rejudecarea cauzei sub acest aspect.

Revenind la fapta dedusă judecății, pentru a distinge între elementul material al uciderii de cel al agravantei prevăzută în art . 176 alin. (1) lit . a) C. pen ., se impune mai întâi a se distinge între acțiunile care sunt subsecvente numai acțiunii de ucidere și cele care, deși subsecvente uciderii, au și aptitudinea de a fi provocate în vederea uciderii prin cauzarea unor dureri deosebite, prelungite sau nu în timp, dar care inspiră groază, acestea din urmă fiind de esența agravantei prevăzute în art . 176 alin. (1) lit . a) C. pen . În sensul celor de mai sus, jurisprudența a definit „cruzimile” care atrag incidența dispozițiilor art . 176 alin. (1) lit . a) C. pen . ca fiind acea acțiune violentă comisă într-un mod neomenos, nemilos, cu ferocitate care inspiră oroare, groază, atât victimei, cât și persoanelor în a căror prezență se săvârșește.

Raportând la aceste considerațiuni de ordin teoretic starea de fapt rezultată din probele administrate în cauză este de necontestat că acțiunile desfășurate de inculpat, în noaptea de 15/16 iulie 2007, împotriva fostei soții care dormea împreună cu fiul său în vârstă de 9 ani și în prezența acestuia, sunt de esența dispozițiilor art . 176 alin. (1) lit . a) C. pen ., așa cum corect a fost condamnat inculpatul.

Maniera de acțiune și momentul ales de inculpat, prin pătrundere noaptea în camera victimei, trezind-o din somn atât pe aceasta, cât și pe copilul minor, alături de cele 36 de lovituri de cuțit aplicate victimei, în prezența minorului, pe tot corpul (zona toraco-abdominală , a membrelor superioare și inferioare, a spatelui), și pe care a urmărit-o în tot apartamentul, silind-o să se refugieze pe scările blocului unde au intervenit vecinii treziți de zgomotele și strigătele de ajutor ale victimei, nu poate constitui decât infracțiunea de omor deosebit de grav, infracțiune rămasă în faza tentativei datorită intervenției prompte și de specialitate acordate victimei.

Afirmația are în vedere raportul medico-legal, care atestă existența numeroaselor plăgi tăiate, înjunghiate, penetrante, pe tot corpul victimei, care au produs șoc hemoragic, emfizem subcutanat latero-toracic drept, pneumotorax drept, hemopneumotorax stâng, fisură splenică, ruptură mezocolon transvers , ruptură ansă jejunală, plăgi peritoneale parieto-colice stângi și care au pus în primejdie viața acesteia. În acest context, criticile formulate de inculpat sunt nefondate , urmând a fi respinse ca atare. Cât privește recursul părții vătămate, constituită parte civilă, pentru motivele ce urmează, este nefondat . În soluționarea pretențiilor morale și materiale instanțele au respectat, pe de o parte, principiul reparării integrale a prejudiciului suferit și care presupune atât repararea pagubei efective - damnum emergens - cât și a folosului nerealizat - lucrum cesans , dar și probele și actele depuse de parte în dovedirea cererilor sale.

Este adevărat că partea civilă a prezentat, pe larg, în fața primei instanțe categoriile de pretenții care priveau întinderea prejudiciului suferit, dar în aceeași măsură întinderea prejudiciului trebuia și dovedită, ceea ce recurenta nu a reușit în privința tuturor solicitărilor. Astfel, în domeniul veniturilor nerealizate pe perioada incapacității, locul de muncă al părții vătămate, societatea C., a comunicat că în perioada concediului medical aceasta a fost plătită ca și când ar fi lucrat efectiv, cu excepția sporurilor de ore suplimentare, de noapte sau de sărbători legale, care nu i s-au putut plăti și care oricum sunt variabile în funcție de programul de producție al societății. Sub acest aspect, în mod corect prima instanță a apreciat că pretențiile - reprezentând un folos nerealizat - constând în sporuri și ore suplimentare, nu au fost dovedite nici în privința certitudinii existenței, în raport cu factorii incerți ai realizării, și nici a întinderii.

Situația este similară și în privința daunelor materiale derivând din diminuarea capacității de muncă a părții vătămate pe un interval de 6 luni. Deși expertiza medico-legală efectuată a stabilit afectarea capacității de muncă a părții vătămate cu 50% pe o perioadă de 6 luni de la data examinării, respectiv 5 decembrie 2007, aceasta nu a putut aprecia asupra unor sechele invalidante și/sau infirmizante , așa încât această pretenție nu a putut fi cuantificată sub aspect material și, mai mult, din aceleași relații comunicate de locul de muncă rezultă că, deși în perioada respectivă partea civilă a prezentat o capacitate de muncă diminuată (cum apreciază actul medico-legal), aceasta a încasat integral veniturile, inclusiv plata unor sporuri de noapte, sporuri de week-end și pentru ore suplimentare.

Critica formulată de recurentă sub acest aspect este nefondată și, pentru că această daună nu a putut fi cuantificată material, s-a realizat compensarea ei echitabilă prin includerea în cuantumul daunelor morale acordate. În fine, pentru intensitatea suferințelor psihice, fizice, prezența pe corp a peste 30 de cicatrici , instanțele au apreciat corect existența unui prejudiciu moral estimat prin despăgubirile în sumă de 35.000 lei, la plata cărora a fost corect obligat inculpatul.

Existența unor cheltuieli materiale pentru susținerea numeroaselor intervenții chirurgicale, tratamente de recuperare, kinetoterapie , monitorizare clinică și regim igieno-dietetic, psihoterapie, desfășurate în multe clinici de specialitate și pe o lungă perioadă de timp, în scopul refacerii sănătății și vieții, rezultate din înscrisurile depuse în cauză, au determinat în mod justificat instanța de apel să majoreze cuantumul daunelor materiale de la 500 lei la 2.000 lei și să-l oblige pe inculpat la plată. În aceste condiții, criticile formulate de partea civilă sunt nefondate . În consecință, în temeiul art . 385 15 pct . 1 lit . b) C. proc . pen ., Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca nefondate , recursurile declarate de inculpatul G.C.

și partea civilă M.A.