ÎCCJ, decizie (scj.ro #83954)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #83954) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Tentativă. Omor deosebit de grav. Omor săvârșit prin

cruzimi. Acțiune civilă. Prejudiciu incert

Cuprins pe materii:

Drept penal. Partea generală. Infracțiunea. Tentativa

Indice alfabetic:

Drept penal

-

tentativă

-

omor deosebit de grav

-

acțiune civilă

C.

pen

.,

art

. 20,

art

. 174,

art

. 176 alin. (1)

lit

. a)

al omorului prevăzut în

art

. 176 alin. (1)

lit

. a) C.

pen

., implică, pe

de o parte, ferocitatea acțiunii violente comise asupra victimei, iar pe

de altă parte, sentimentul de oroare pe care aceasta îl provoacă. Aplicarea

a 36 de lovituri de cuțit victimei, în prezența copilului minor al

acesteia, faptă care nu și-a produs efectul datorită

intervenției medicale prompte, întrunește elementele constitutive ale

tentativei la infracțiunea de omor

deosebit de grav săvârșit prin cruzimi,

prevăzută în

art

. 20 raportat la

art

. 174 și

art

. 176 alin.

(1)

lit

. a) C.

pen

.

civile alăturate acțiunii penale în cadrul procesului penal,

repararea pagubei cauzate prin săvârșirea unei infracțiuni

presupune atât repararea pagubei efective (

damnum

emergens

), cât și a folosului

nerealizat

(

lucrum

cesans

), cu condiția ca acestea să fie certe.

Sporurile pentru ore suplimentare, pentru munca prestată în timpul

nopții sau în zilele de sărbătoare legală, variabile în

funcție de programul de producție al societății în cadrul

căreia este angajată victima,

neavând

caracterul unui prejudiciu cert în privința existenței și a

întinderii, nu pot fi incluse în cuantumul daunelor materiale acordate

victimei, ca folos

nerealizat

.

I.C.C.J., secția

penală, decizia

nr

. 47 din 14 ianuarie 2009

Prin sentința penală

nr

. 79 din 18 martie 2008 a Tribunalului lași a fost

condamnat inculpatul G.C. la 12 ani închisoare și 5 ani pedeapsa

complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute

în

art

. 64 alin. (1)

lit

.

a), b) și c) C.

pen

., pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzută

în

art

. 20 C.

pen

.

raportat la

art

. 174 alin. (1),

art

.

176 alin. (1)

lit

. a) C.

pen

.,

în condițiile

art

. 71 și

art

. 64 C.

pen

.

A fost obligat inculpatul să

plătească părții civile M.A. suma de 35.000 lei daune

morale și 500 lei daune materiale.

Pentru a pronunța soluția

de mai sus, prima instanță - pe baza probelor administrate - a

reținut următoarea situație de fapt:

Inculpatul și partea

vătămată s-au căsătorit în anul 1993, iar din

căsătoria lor a rezultat minorul G.F., în prezent în vârstă de

10 ani.

La scurt timp după

căsătorie între cei doi au apărut neînțelegeri, iar pe

parcursul căsătoriei inculpatul a plecat în două rânduri în

străinătate la muncă, ultima dată în anul 2003. Din acest

ultim moment, relațiile dintre soți s-au deteriorat ascendent.

Pe fondul accentuării

conflictelor, în toamna anului 2005, partea vătămată a înaintat

acțiune de divorț, iar în anul 2006 s-a pronunțat hotărârea

de desfacere a căsătoriei și încredințare a copilului minor

mamei. Întrucât părțile nu s-au înțeles asupra partajării

bunurilor comune, au continuat să locuiască împreună.

În aceste condiții, în noaptea

de 15/16 iulie 2007, pe fondul acestor neînțelegeri, dar și al

consumului de alcool, inculpatul a intrat în două rânduri în camera în

care dormea partea vătămată cu fiul său, cerându-i să

iasă să discute situația dintre ei.

Partea vătămată a

refuzat, baricadându-și ușa cu un scaun.

Inculpatul a luat un cuțit din

bucătărie, a deschis cu putere ușa camerei și,

reproșând victimei că-l înșeală cu un alt bărbat, a

început să o lovească cu cuțitul.

Partea vătămată a

încercat să-și apere capul de lovituri și s-a refugiat în

sufragerie, urmată de copil. Cum inculpatul a continuat să o

lovească, partea vătămată s-a

îndreptat spre ușa de acces în locuință, dar a căzut peste

prag, fiind lovită cu cuțitul în zona picioarelor de către

inculpat.

Partea vătămată a

reușit să se ridice, să scoată copilul din apartament

și să-l împingă spre locuința vecinilor P.C. și C.P.

care, alertați de țipetele femeii, deschiseseră ușa.

În continuare, partea

vătămată a coborât treptele înspre etajul inferior, dar pe

palierul dintre etaje s-a prăbușit din cauza sângerării.

Din raportul de constatare

medico-legală a reieșit că partea

vătămată M.A. a prezentat șoc hemoragic, multiple

plăgi tăiate și

înjunghiate, emfizem subcutanat

latero-toracic

drept, pneumotorax drept,

hemopneumotorax

stâng, fisură splenică,

ruptură

mezocolon

transvers

,

ruptură ansă

jujenală

, plăgi

peritoneale

parieto-colice

stângi. Leziunile s-au

putut produce prin loviri active repetate cu un obiect

tăietor-înțepător și au fost de natură a-i pune

viața în pericol, a concluzionat actul medico-legal.

Împotriva acestei hotărâri au

declarat apel inculpatul, care a criticat încadrarea juridică a faptei

prin reținerea agravantei prevăzută în

art

.

176 alin. (1)

lit

. a) C.

pen

.,

precum și partea civilă, care a cerut majorarea despăgubirilor

civile.

Prin decizia

nr

.

103 din 7 octombrie 2008, Curtea de Apel lași, Secția penală, a

admis apelul formulat de partea civilă, a desființat în latură

civilă hotărârea atacată și, în

rejudecare

,

a majorat cuantumul despăgubirilor materiale acordate de la 500 lei la

2.000 lei și a obligat pe inculpat la plata acestei sume către partea

civilă M.A.; prin aceeași hotărâre, s-a respins, ca

nefondat

, apelul declarat de inculpat.

În motivarea soluției,

instanța de apel a reținut, pe de o parte, că partea

vătămată, pentru refacerea sănătății, a

făcut cheltuieli mult mai mari decât cele apreciate la fond, iar pe de altă

parte, că în raport cu modul în care a săvârșit

infracțiunea, inculpatul a urmărit să ucidă victima,

supunând-o la suferințe inutile, de mare intensitate, care erau apte

să conducă la deces, în lipsa intervenției medicale de

specialitate.

În termen

legal, împotriva acestor hotărâri au declarat recurs atât

inculpatul G.C., cât și partea civilă M.A.

Recurentul inculpat a criticat

hotărârile, între altele, sub aspectul greșitei încadrări

juridice, susținând că modalitatea de concepere și realizare a

acțiunii de ucidere desfășurată în cauză nu a

urmărit să provoace victimei suferințe

chinuitoare și prelungite, ci s-a realizat într-un interval scurt

de timp, iar

suferințele victimei au fost inevitabile și

subsecvente acțiunii de ucidere și care nu sunt de esența

agravantei prevăzută în

art

. 176 alin. (1)

lit

. a) C.

pen

.

În drept, a fost invocat cazul de

casare prevăzut în

art

. 385

9

alin.

(1)

pct

. 17 C.

proc

.

pen

.

Recurenta parte civilă a

criticat modul greșit în care s-au calculat și apreciat

despăgubirile morale și materiale acordate, care nu respectă

prevederile legale privind justa și deplina desdăunare, și nici

probele administrate în cauză - referitoare la întinderea prejudiciului

efectiv suferit de această parte.

A fost

invocată incidența cazului de casare prevăzut în

art

. 385

9

alin. (1)

pct

. 10 C.

proc

.

pen

.

Înalta Curte de Casație și

Justiție a procedat la examinarea hotărârilor atacate atât în raport

cu criticile invocate de recurenți, cât și cu cazurile de casare

arătate, constatând - pentru considerentele ce urmează - că

recursurile declarate sunt

nefondate

.

Instanțele au soluționat

corect atât acțiunea penală, cât și cea civilă

adiacentă, stabilind o încadrare juridică adecvată stării

de fapt reținute și dispozițiilor legale ce reglementează

fapta dedusă judecății, stabilind pedeapsa cu respectarea

dispozițiilor

art

. 72 și

art

. 52 C.

pen

.

Totodată, despăgubirile

civile acordate reprezintă o justă și integrală

despăgubire a părții vătămate, atât în privința

prejudiciului moral, cât și a prejudiciului material creat prin comiterea

infracțiunii dedusă judecății,

neimpunându-se

casarea și

rejudecarea

cauzei sub acest aspect.

Revenind la fapta dedusă

judecății, pentru a distinge între elementul material al uciderii de

cel al agravantei prevăzută în

art

. 176

alin. (1)

lit

. a) C.

pen

.,

se impune mai întâi a se distinge între acțiunile care sunt subsecvente

numai acțiunii de ucidere și cele care, deși subsecvente

uciderii, au și aptitudinea de a fi provocate în vederea uciderii prin

cauzarea unor dureri deosebite, prelungite sau nu în timp, dar care

inspiră groază, acestea din urmă fiind de esența agravantei

prevăzute în

art

. 176 alin. (1)

lit

. a) C.

pen

.

În sensul celor de mai sus,

jurisprudența a definit „cruzimile” care atrag incidența

dispozițiilor

art

. 176 alin. (1)

lit

. a) C.

pen

. ca fiind acea

acțiune violentă comisă într-un mod neomenos, nemilos, cu

ferocitate care inspiră oroare, groază, atât victimei, cât și

persoanelor în a căror prezență se săvârșește.

Raportând la aceste

considerațiuni de ordin teoretic starea de fapt rezultată din probele

administrate în cauză este de necontestat că acțiunile

desfășurate de inculpat, în noaptea de 15/16 iulie 2007, împotriva

fostei soții care dormea împreună cu fiul său în vârstă de

9

ani și în prezența acestuia,

sunt de esența dispozițiilor

art

. 176 alin.

(1)

lit

. a) C.

pen

.,

așa cum corect a fost condamnat inculpatul.

Maniera de acțiune și

momentul ales de inculpat, prin pătrundere noaptea în camera victimei,

trezind-o din somn atât pe aceasta, cât și pe copilul minor, alături

de cele 36 de lovituri de cuțit aplicate victimei, în prezența

minorului, pe tot corpul (zona

toraco-abdominală

,

a membrelor superioare și inferioare, a spatelui), și pe care a

urmărit-o în tot apartamentul, silind-o să se refugieze pe

scările blocului unde au intervenit vecinii treziți de zgomotele

și strigătele de ajutor ale victimei, nu poate constitui decât

infracțiunea de omor deosebit de grav, infracțiune rămasă

în faza tentativei datorită intervenției prompte și de specialitate

acordate victimei.

Afirmația are în vedere raportul

medico-legal, care atestă existența numeroaselor plăgi

tăiate, înjunghiate, penetrante, pe tot corpul victimei, care au produs

șoc hemoragic, emfizem subcutanat

latero-toracic

drept, pneumotorax drept,

hemopneumotorax

stâng,

fisură splenică, ruptură

mezocolon

transvers

, ruptură ansă jejunală, plăgi

peritoneale

parieto-colice

stângi și care au pus

în primejdie viața acesteia.

În acest context, criticile formulate

de inculpat sunt

nefondate

, urmând a fi respinse ca

atare.

Cât privește recursul

părții vătămate, constituită parte civilă, pentru

motivele ce urmează, este

nefondat

.

În soluționarea

pretențiilor morale și materiale instanțele au respectat, pe de

o parte, principiul reparării integrale a prejudiciului suferit și

care presupune atât repararea pagubei efective -

damnum

emergens

- cât și a folosului

nerealizat

-

lucrum

cesans

, dar și probele și actele depuse de

parte în dovedirea cererilor sale.

Este adevărat că partea

civilă a prezentat, pe larg, în fața primei instanțe categoriile

de pretenții care priveau întinderea prejudiciului suferit, dar în

aceeași măsură întinderea prejudiciului trebuia și

dovedită, ceea ce recurenta nu a reușit în privința tuturor

solicitărilor.

Astfel, în domeniul veniturilor

nerealizate

pe perioada incapacității, locul de

muncă al părții vătămate, societatea C., a comunicat

că în perioada concediului medical aceasta a fost plătită ca

și când ar fi lucrat efectiv, cu excepția sporurilor de ore

suplimentare, de noapte sau de sărbători legale, care nu i s-au putut

plăti și care oricum sunt variabile în funcție de programul de

producție al societății.

Sub acest aspect, în mod corect prima

instanță a apreciat că pretențiile - reprezentând un folos

nerealizat

- constând în sporuri și ore suplimentare,

nu au fost dovedite nici în privința certitudinii existenței, în

raport cu factorii incerți ai realizării, și nici a întinderii.

Situația este similară

și în privința daunelor materiale derivând din diminuarea

capacității de muncă a părții vătămate pe un

interval de 6 luni.

Deși expertiza

medico-legală efectuată a stabilit afectarea capacității de

muncă a părții vătămate cu 50% pe o perioadă de 6

luni de la data examinării, respectiv 5 decembrie 2007, aceasta nu a putut

aprecia asupra unor sechele invalidante și/sau

infirmizante

,

așa încât această pretenție nu a putut fi cuantificată sub

aspect material și, mai mult, din aceleași relații comunicate de

locul de muncă rezultă că, deși în perioada respectivă

partea civilă a prezentat o capacitate de muncă diminuată (cum

apreciază actul medico-legal), aceasta a încasat integral veniturile,

inclusiv plata unor sporuri de noapte, sporuri de week-end și pentru ore

suplimentare.

Critica formulată de

recurentă sub acest aspect este

nefondată

și, pentru că această daună nu a putut fi cuantificată

material, s-a realizat compensarea ei echitabilă prin includerea în

cuantumul daunelor morale acordate.

În fine, pentru intensitatea

suferințelor psihice, fizice, prezența pe corp a peste 30 de

cicatrici

, instanțele au apreciat corect

existența unui prejudiciu moral estimat prin despăgubirile în

sumă de 35.000 lei, la plata cărora a fost corect obligat inculpatul.

Existența unor cheltuieli

materiale pentru susținerea numeroaselor intervenții chirurgicale,

tratamente de recuperare,

kinetoterapie

, monitorizare

clinică și regim igieno-dietetic, psihoterapie, desfășurate

în multe clinici de specialitate și pe o lungă perioadă de timp,

în scopul refacerii sănătății și vieții,

rezultate din înscrisurile depuse în cauză, au determinat în mod

justificat instanța de apel să majoreze cuantumul daunelor materiale

de la 500 lei la 2.000 lei și să-l oblige pe inculpat la plată.

În aceste condiții, criticile

formulate de partea civilă sunt

nefondate

.

În consecință, în temeiul

art

. 385

15

pct

. 1

lit

. b) C.

proc

.

pen

., Înalta Curte de Casație și Justiție a

respins, ca

nefondate

, recursurile declarate de

inculpatul G.C. și partea civilă M.A.