ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1012/2012

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 489 din 30 mai 2011, Tribunalul București, secția I penală, a dispus respingerea, ca neîntemeiată, a cererii inculpatului A.C.N., de schimbare a încadrării juridice a faptei din art. 20 rap. la art. 174 - 175 lit. c) - art. 176 lit. a) C. pen. în art. 182 alin. (2) C. pen. În baza art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptei inculpatului A.C.N. din tentativă la omor deosebit de grav prev. de art. 20 rap. la art. 174 - 175 lit. c) - 176 lit. a) C. pen. în tentativă la omor calificat prev. de art. 20 rap. la art. 174 - 175 lit. c) C. pen. În baza art. 20 rap. la art. 174 - 175 lit. c) C. pen.

și art. 320 1 C. proc. pen. a condamnat pe inculpatul A.C.N. la 5 ani închisoare. În baza art. 65 C. proc. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei închisorii. A făcut aplicarea art. 71 și art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pedeapsă accesorie pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive de la data de 16 septembrie 2010 la zi. În temeiul art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a menținut starea de arest a inculpatului. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul București nr. 3612/P/2010 din 04 februarie 2011, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului A.C.N.

pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat și deosebit de grav, prev. de art. 20 rap. la art. 174, 175 alin. (1) lit. c), art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen. Tribunalul a reținut că în noaptea de 12/13 septembrie 2010, inculpatul A.C.N. s-a întors la domiciliul său, revenind din Franța, unde lucra în domeniul construcțiilor din aprilie 2010. În locuință se aflau soția sa A.M.E. și fiul celor doi, A.A., în vârstă de 13 ani, care dormeau. Inculpatul a început să consume băuturi alcoolice și să-i aducă reproșuri soției pentru că făcuse cheltuieli excesive, acuzând-o că în lipsa sa a întreținut relații extraconjugale cu alți bărbați.

În acest context, inculpatul a început să o lovească pe partea vătămată A.M.E., aplicându-i numeroase lovituri cu pumnii și picioarele în zona capului, abdomenului, membrelor, smulgându-i părul din cap. Agresiunea inculpatului asupra părții vătămate s-a derulat pe parcursul nopții de 12/13 septembrie 2010, pe durata a câtorva ore. A doua zi, 13 septembrie 2010, în jurul orelor 21.00, după ce inculpatul și partea vătămată s-au deplasat la locul de muncă al părții vătămate - casieră la C. - la întoarcerea acasă, inculpatul a continuat să lovească victima, cu pumnii și picioarele la nivelul abdomenului, alungând-o din locuință. Partea vătămată s-a refugiat în locuința vecinei sale, martora S.D.

unde a înnoptat, iar a doua zi dimineață - 14 septembrie 2010 s-a dus la locuința altei vecine, martora N.L., fiind anunțate poliția și salvarea întrucât starea părții vătămate se agrava progresiv. A fost transportată de urgență la Spitalul de Urgență B.A., unde a fost supusă unei intervenții chirurgicale. Astfel, cum rezultă din actele medicale (bilet externare Spital Clinic de Urgență B.A.), victima A.M.E. (în vârstă de 33 de ani), a suferit numeroase leziuni traumatice: traumatism toraco-abdominal, traumatism cranio-cerebral minor, traumatism cranio-facial, echimoze orbitale bilaterale, hematom epicranian, hemoperitoneu masiv prin ruptură traumatică de splină, contuzie coadă de pancreas, contuzie hepatică, contuzie unghi splenic al colonului, contuzie de bazin.

Din raportul de expertiză medico-legală din 28 ianuarie 2011, a reieșit că partea vătămată A.M.E. a prezentat leziuni traumatice care au putut fi produse prin lovire repetată cu corp dur. Leziunile pot data din 13 septembrie 2010, necesită 30 de zile de îngrijiri medicale. Leziunile traumatice abdominale (ruptură de splină cu hemoperitoneu consecutiv, pentru care s-a intervenit chirurgical) au pus în primejdie viața victimei. Prezintă pierdere de organ și infirmitate fizică posttraumatică (lipsa splinei - splenectomie, impusă de ruptura posttraumatică a splinei) în legătură directă de cauzalitate cu traumatismul suferit. S-a concluzionat că partea vătămată A.M.E. a prezentat la 13 septembrie 2010 leziuni traumatice care s-au produs prin loviri repetate cu corp dur, pentru care a necesitat 30 zile îngrijiri medicale.

Leziunile traumatice i-au pus viața în primejdie. Prezintă infirmitate fizică prin lipsă de organ, splină. Situația de fapt reținută a fost stabilită, conform disp. art. 320 1 alin. (4) C. proc. pen., pe baza materialului probator administrat în cursul urmăririi penale, fiind coroborate declarațiile inculpatului A.C.N., care a recunoscut fapta și a descris modalitatea de săvârșire a infracțiunii, cu depozițiile părții vătămate A.M.E., ale martorilor N.L., V.M., S.D., procesului-verbal de cercetare la fața locului, inclusiv cu concluziile raportului de expertiză medico-legală. Martorele N.L., V.M., S.D., au declarat că partea vătămată era într-o stare gravă, cu numeroase leziuni pe mâini, corp și picioare, cu ochii tumefiați, smocuri de păr lipsă și fața desfigurată.

Prima instanță a apreciat că probele strânse pe parcursul urmăririi penale enumerate mai sus, dovedesc pe deplin că inculpatul A.C.N. a comis infracțiunea de tentativă la omor calificat prev. de art. 20 rap. la art. 174 - 175 lit. c) C. pen. Sub aspectul laturii obiective, s-a constatat că a existat o acțiune de lovire repetată a victimei executată de inculpat cu pumnii și picioarele, într-o zonă vitală cum este aceea a regiunii abdominale, faciale, cu urmarea producerii unor leziuni traumatice ce au pus în primejdie viața victimei și a unei infirmități fizice prin pierderea unui organ (splină). Cât privește latura subiectivă a infracțiunii de tentativă la omor calificat, Tribunalul a apreciat că este îndeplinită, inculpatul acționând cu intenție indirectă.

S-a arătat că atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară, s-a subliniat că intenția de a ucide trebuie stabilită în fiecare caz în raport cu toate împrejurările concrete ale cauzei, cum sunt: instrumentul folosit de făptuitor, regiunea corpului lovită, numărul și intensitatea loviturilor, raporturile dintre infractor și victimă, atitudinea făptuitorului după comiterea faptei, etc. În speță, instanța a apreciat că împrejurarea că leziunile traumatice produse prin activitatea infracțională a inculpatului au necesitat 30 zile îngrijiri medicale, nu este determinantă, intenția de a ucide fiind redată de zona lovită (facială, abdominală), zone vitale ale corpului, numeroasele lovituri aplicate cu pumnii și picioarele pe durata mai multor ore și intensitatea deosebită a acestora ce au determinat punerea în primejdie a vieții, infirmitate fizică prin pierderea unui organ.

În aceste condiții,s-a considerat că inculpatul a avut reprezentarea rezultatului faptei sale pe care, chiar dacă nu l-a dorit, l-a acceptat, ceea ce pe plan subiectiv caracterizează activitatea infracțională ca o tentativă la infracțiunea de omor. În cauza dedusă judecății, s-a constatat că fapta inculpatului A.C.N. s-a realizat prin mai multe acte de executare, prin lovituri succesive aplicate părții vătămate, dar care toate împreună sunt cuprinse într-o activitate infracțională unică, de tentativă de omor. S-a apreciat că acțiunile inculpatului de lovire repetată a victimei, cu pumnii și picioarele la nivelul capului, abdomenului cu consecința producerii unor leziuni traumatice care au pus în primejdie viața victimei și pierderea unui organ (splină), caracterizează latura obiectivă a tentativei la omor și nu depășesc pe cele proprii acțiunii de a ucide.

Instanța de fond a reținut că prin lovirea repetată a victimei pe durata mai multor ore, i-au fost pricinuite suferințe fizice, însă s-a apreciat că acestea sunt inerente oricărei acțiuni cu violență prin care se dorește suprimarea vieții unei persoane. Prin urmare, prima instanță a considerat că nu poate fi reținută că fapta de tentativă de omor a fost săvârșită de inculpat prin cruzimi. În ceea ce privește cererea formulată de inc.

A.C.N., prin apărător, de schimbare a încadrării juridice în infracțiunea de vătămare corporală gravă prev. de art. 182 alin. (2) C. pen., Tribunalul a apreciat-o ca neîntemeiată întrucât lovirea victimei cu pumnii și picioarele, în regiuni vitale (abdominală, facială) cu consecința producerii unor leziuni traumatice ce au necesitat 30 zile de îngrijiri medicale, cu punerea în primejdie a vieții victimei și pierderea unui organ (splină), constituie tentativă la infracțiunea de omor, iar nu infracțiunea de vătămare corporală gravă, deoarece într-o atare situație, numai datorită unor împrejurări exterioare, rezultatul letal sau periculos pentru viață nu s-a produs.

Față de zona corporală vizată, intensitatea loviturilor aplicate repetat cu pumnii și picioarele, instanța de fond a arătat că nu se poate susține că inculpatul nu a prevăzut posibilitatea producerii decesului victimei, rezultat pe care cel puțin l-a acceptat; împrejurarea că acesta nu s-a produs din motive independente de voința autorului nu are nicio influență asupra vinovăției și nu pot determina încadrarea faptei în art. 182 alin. (2) C. pen. Sub aspectul laturii civile, instanța a reținut că partea vătămată A.M.E. a solicitat despăgubiri materiale în cuantum de 22.500 euro, echivalent în RON, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de spitalizare și daune morale în sumă de 22.500 euro, echivalent în RON pentru suferințele fizice și psihice pricinuite de incidentul petrecut la data de 13 septembrie 2010. În ceea ce privește despăgubirile materiale, instanța a constatat că nu au fost probate și prin urmare nu pot fi acordate părții vătămate.

Deși cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare, instanța de fond a relevat că daunele morale se stabilesc prin apreciere, ca urmare a aplicării criteriilor referitoare la consecințele negative suferite de cei în cauză, în plan psihic și afectiv, importanța valorilor lezate, măsura în care acestea au fost lezate, etc. În speță, Tribunalul a apreciat că partea civilă A.M.E. a suferit un prejudiciu moral generat de suferințele fizice, psihice urmare a agresiunii inculpatului, necesitând internare medicală în perioada 14 septembrie 2010 - 22 septembrie 2010 și o intervenție chirurgicală și în consecință, constatând îndeplinite condițiile legale, se impune obligarea inculpatului la plata daunelor morale către partea civilă A.M.E., în temeiul disp.

art. 346 C. proc. pen. comb. cu art. 14 C. proc. pen. în ref. la art. 998 și urm. C. civ. În ceea ce privește stabilirea cuantumului daunelor morale, Tribunalul a avut în vedere ca acestea să nu constituie nici venituri nejustificate pentru partea civilă și nici să nu aibă consecințe pecuniare excesive asupra inculpatului. Astfel, s-a menționat că inculpatul va fi obligat către partea civilă la plata sumei de 20.000 euro, în echivalent în RON la cursul B.N.R. de la data efectuării plății cu titlu de daune morale. Tribunalul apreciază că suma de bani este rezonabilă, de natură a constitui o reparație echitabilă a prejudiciului moral suferit de partea civilă. Tribunalul a constatat că victima a fost internată la Spitalul Clinic de Urgență B.A.

în perioada 14 septembrie - 22 septembrie 2010, beneficiind de îngrijiri medicale de specialitate, conform decontului depus la dosar, astfel că unitatea spitalicească a solicitat despăgubiri civile în cuantum de 4.221,20 RON reprezentând cheltuieli de spitalizare, sumă la care se justifică a fi obligat inculpatul, fiind întrunite condițiile răspunderii civile delictuale. La individualizarea pedepsei tribunalul a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de textul de lege, gradul de pericol social și împrejurările comiterii faptei, circumstanțele reale în care a fost comisă fapta, împrejurările care atenuează răspunderea penală și datele care circumstanțiază persoana inculpatului.

Astfel, s-a reținut că inculpatul este necunoscut cu antecedente penale, este tânăr, în vârstă de 36 de ani, din caracterizările depuse la dosar reieșind conduita bună a acestuia atât la locul de muncă cât și în societate. De asemenea, s-au avut în vedere și dispozițiile art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., potrivit cărora, beneficiază, în cazul închisorii, de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzută de lege. Pe de altă parte, trebuie avută în vedere și împrejurarea că inculpatul a manifestat o comportare agresivă, violentă față de soția sa și anterior incidentului petrecut la 13 septembrie 2010, dovadă fiind plângerile depuse la poliție de partea vătămată împotriva soțului său pentru infracțiuni de amenințare și loviri, dar și depoziția martorei V.M.N., care a relatat că în trecut partea vătămată a fost lovită de inculpat, fiind internată cu multiple fracturi costale.

Împotriva acestei hotărâri au formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatul A.C.N. Prin Decizia penală nr. 298 din 6 octombrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, au fost respins, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și de inculpatul A.C.N. S-a computat prevenția inculpatului de la 15 septembrie 2010 la zi și s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului A.C.N. A fost obligat inculpatul la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare datorate statului. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de control judiciar a reținut, în opinia majoritară, că probatoriul administrat în cauză este concludent și suficient în stabilirea atât a existenței faptei deduse judecății, cât și a săvârșirii ei cu vinovăție, de către inculpatul A.C.N.

Similar instanței fondului, Curtea a constatat că fapta inculpatului A.C.N. a constat în lovirea, în mod repetat, pe durata mai multor ore, cu pumnii și picioarele în zone vitale, a soției sale, partea vătămată A.M.E., punându-i viața în primejdie și ducând la pierderea unui organ (splina) de către aceasta, în drept, fapta sa întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor calificat prev.de art. 20 rap la art. 174 - 175 lit. c) C. pen. Curtea și-a însușit punctul de vedere al judecătorului fondului sub acest aspect, complinind motivarea în sensul că practica și literatura de specialitate au statuat că pentru existența infracțiunii de tentativă la omor deosebit de grav, săvârșit prin cruzimi, este necesar ca inculpatul să fi provocat uciderea victimei în chinuri, prin folosirea, în mod lent, a unor procedee prelungite, care nu trebuie confundate cu suferințele inerente oricărei fapte de tentativă la omor.

Cruzimile sunt acte de chinuire suplimentară a victimei, comise voit, conștient că astfel i se amplifică suferințele (a se vedea în acest sens: C.S.J., completul de 9 judecători, Decizia nr. 100/2002). Altfel spus, făptuitorul dublează suferința victimei dovedind o ferocitate ieșită din comun. Conchizând, s-a considerat că prin folosirea de cruzimi se înțelege utilizarea unor mijloace și procedee sălbatice, nemiloase, care depășesc pe cele proprii ale activității de a ucide și care cauzează victimei mari dureri, prelungite în timp. În consecință, s-a considerat că schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev. de art. 20 rap. la art. 174 - 175 lit. c) - 176 lit. a) C. pen. în art. 20 rap.

la art. 174 - 175 lit. c) C. pen. este legală, bazându-se pe probele cauzei, și din aceleași motive s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulate de inculpat în infracțiunea de vătămare corporală gravă, prev.de art. 182 alin. (2) C. pen., ca întemeiată. Și sub acest aspect s-a arătat că față de zona corporală vizată (abdominală și facială), intensitatea loviturilor aplicate repetat cu pumnii și picioarele și urmările acestora care au provocat leziuni ce au necesitat 30 de zile de îngrijiri medicale, cu punerea în primejdie a vieții victimei și pierderea unui organ (splină), nefiind necesar ca inculpatului să se folosească de instrumente apte de a produce moartea victimei, sunt incidente în cauză disp.

art. 174 - 175 lit. c) C. pen. Referitor la individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului de instanța fondului, Curtea a considerat că aceasta s-a făcut prin raportare la toate criteriile generale prev. de art. 72 C. pen., fiind just cuantificată vis-a-vis de circumstanțele personale ale inculpatului și de cele reale ale faptei, fiind aptă să atingă scopul pedepsei prev. de art. 52 C. pen., cel educativ și punitiv. S-a considerat că o pedeapsă prea severă, în raport cu criteriile anterior menționate, poate fi ineficientă și poate conduce la obținerea unui efect contrar celui vizat, reinserția socială a inculpatului, reducând perspectivele de reintegrare socială a persoanei condamnate.

Prin urmare, apreciindu-se că pedeapsa nu este un scop în sine, la stabilirea acesteia instanța trebuind să aibă în vedere aptitudinea inculpatului de a se reeduca sub influența sa, Curtea a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului corespunde pericolului faptei, circumstanțelor săvârșirii ei și circumstanțelor personale ale inculpatului, relevate de lipsa antecedentelor penale, conduita bună a acestuia la locul de muncă, dându-se semnificația cuvenită funcției de reeducare a pedepsei, considerându-se just că în cauză există suficiente elemente care să convingă către o reinserție socială facilă a inculpatului. Cu privire la al treilea motiv de apel al Parchetului - neaplicarea disp.

art. 64 lit. d) și e) C. pen., ca pedeapsă accesorie și complementară - Curtea a considerat că nu se impune ca inculpatul să fie decăzut din drepturile părintești, având în vedere că din probele cauzei a reieșit că prin fapta săvârșită nu s-a tulburat echilibrul emoțional și sufletesc, existent între tată și fiu, cu atât mai mult cu cât acesta a plecat să muncească în străinătate tocmai pentru a-i asigura condiții materiale mai bune pentru creștere și educare iar fapta pendinte nu a fost îndreptată asupra propriului copil. Împotriva deciziei, în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpatul A.C.N. Reprezentantul Ministerului Public a invocat cazurile de casare prev. de art. 385 pct. 17, 17 2 și pct. 14 C. proc.

pen. susținând că a criticat hotărârile pronunțate pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectul: - greșitei schimbări de încadrare juridică prin înlăturarea dispozițiilor art. 176 lit. a) C. pen.; - neaplicării dispozițiilor art. 64 lit. d), e) C. pen. ca pedeapsă accesorie și ca pedeapsă complementară în raport de circumstanțele concrete de săvârșire a faptei; - greșitei individualizări a pedepsei, în mod disproporționat fată de gradul de pericol social concret al activității infracționale a inculpatului și față de persoana acestuia. În susținerea recursului, inculpatul A.C.N. a invocat cazurile de casare prev. de art. 385 9 16 pct. 17 și pct. 14 C. proc. pen., solicitând: - în principal, schimbarea încadrării juridice din tentativă la infracțiunea prev. de art. 174 - 175 lit. c) C. pen.

în infracțiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., arătând că inculpatul nu a avut intenția de a-și ucide soția și în raport de această nouă încadrare juridică, aplicarea unei pedepse în consecință; - în subsidiar, reducerea pedepsei pe care o apreciază ca fiind prea aspră. Examinând cauza prin prisma motivelor de casare invocate și prev. de art. 385 9 pct. 17, 17 2 și 14 C. proc. pen., precum și din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată ca recursul promovat de procuror este întemeiat. Potrivit art. 385 9 pct. 17 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când faptei săvârșite i s-a dat o greșită încadrare juridică.

Din materialul probator administrat rezultă că, pe parcursul zilei de 13 septembrie 2010, în repetate rânduri, recurentul inculpat A.C.N., în timp ce se afla în locuința sa, i-a aplicat soției sale, partea vătămată A.M.E., mai multe lovituri cu pumnii și picioarele la nivelul capului, toracelui, abdomenului și membrelor, provocându-i traumatism cranio-cerebral minor, echimoze orbitale bilaterale, hematom epicranian, hemoperitoneu masiv prin ruptură de splină, contuzie coadă de pancreas, contuzie hepatică, contuzie unghi splenic al colonului, contuzie de bazin, conform foii de observație întocmită la Spitalul Clinic de Urgență B.A. Prin raportul de expertiză medico-legală din 28 ianuarie 2011 s-a concluzionat că partea vătămată A.M.E.

prezintă leziuni traumatice care au putut fi produse prin loviri repetate cu corp dur, pentru care a necesitat 30 zile de îngrijiri medicale, iar ruptura de splină pentru care s-a intervenit chirurgical i-a pus în primejdie viața și prezintă pierdere de organ și infirmitate fizică posttraumatică. Partea vătămată A.M.E. a declarat că în 13 septembrie 2010, în jurul orelor 1:00 - 2:00 a venit acasă, la garsoniera unde locuiau, soțul său, inculpatul A.C.N. care s-a întors din Franța, unde lucrase în construcții, fără a anunța în prealabil, fiind „în stare de ebrietate și pus pe scandal". Reproșându-i că a amanetat bijuteriile și că are relații extraconjugale, inculpatul a început să o lovească în mod repetat, cu pumnii și picioarele, în zona capului, trunchiului și membrelor, pe parcursul întregii zile de 13 septembrie 2010, oprindu-se pentru a fuma și a consuma băuturi alcoolice.

La această agresiune a asistat și copilul lor, în vârstă de 13 ani, care a lipsit numai cât timp a fost la o farmacie, iar în jurul orei 21:00 - 22:00, partea vătămată a declarat că inculpatul i-a solicitat să meargă la locul său de muncă SC C.R. SA, unde s-a deplasat împreună cu acesta, care a încercat să afle de la agenții de pază date despre bărbații cu care ar fi avut relații extraconjugale. Agresiunea a continuat atât în drumul către locul de muncă al părții vătămate, cât și ulterior, la întoarcerea în domiciliu, de unde, după un timp, inculpatul a izgonit-o, partea vătămată refugiindu-se la o vecină, iar a doua zi dimineața a anunțat poliția și salvarea, fiind condusă la spital unde a suferit o intervenție chirurgicală.

În primă instanță, inculpatul a optat pentru judecarea în procedura simplificată prevăzută de art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., recunoscând săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare a instanței. Referitor la critica adusă de Parchet privind greșita încadrare juridică dată faptei în tentativă la omor calificat, în loc de tentativă la omor deosebit de grav (prin cruzimi), Înalta Curte apreciază că aceasta este neîntemeiată. Omorul se consideră săvârșit prin cruzimi atunci când inculpatul a conceput și executat fapta în așa fel încât a produs victimei suferințe mari, prelungite în timp, care depășesc cu mult suferințele inerente acțiunii de ucidere. În cauză, prin mijloacele de probă administrate s-a dovedit, într-adevăr, că acțiunile de violență fizică exercitate de inculpatul A.C.N.

asupra părții vătămate A.M.E. s-au desfășurat pe durata unei zile întregi (13 septembrie 2010), dar se constată că acestea nu au fost continue, ci repetate, la intervale mai mari sau mai mici de timp și, ceea ce este esențial, acestea nu au produs părții vătămate suferințe mari. În acest sens este împrejurarea că, deși agresarea fizică a părții vătămate a început în jurul orei 1:00 - 2:00, aceasta a putut să-l însoțească pe inculpat în jurul orei 21:00 - 22:00 cu un mijloc de transport în comun, la locul său de muncă, unde acesta a verificat dacă partea vătămată a întreținut relații extraconjugale. Se apreciază că, dacă suferințele cauzate părții vătămate ar fi fost mari, acestea ar fi pus-o pe partea vătămată în imposibilitate de a pleca de acasă cu inculpatul la locul său de muncă și, apoi, de a se întoarce cu acesta la locuința comună.

Fără a minimaliza suferințele părții vătămate, se consideră că acestea nu au îmbrăcat o formă a gravității care să se circumscrie „cruzimilor", ca circumstanță agravantă specială a omorului calificat, având în vedere și faptul că după ce a fost dată afară din casă de inculpat, partea vătămată s-a deplasat la vecina sa S.D., unde a mâncat și s-a culcat, iar salvarea și organele de poliție au fost anunțate în dimineața de 14 septembrie 2010, în jurul orei 10:00. Leziunile au fost cauzate părții vătămate prin lovire repetată cu mâinile și picioarele de către recurentul inculpat, situație care se apreciază ca nefiind din categoria metodelor și mijloacelor de chinuire a victimei, caracteristică omorului deosebit de grav.

Instanța de recurs consideră că nu este dovedit nici aspectul de ferocitate cu care recurentul inculpat A.C.N. a săvârșit fapta, netrezind în conștiința celor din jur un sentiment de oroare. Martora S.D. care a observat partea vătămată imediat după ce aceasta a părăsit propria locuință, a descris leziunile pe care le prezenta (fața tumefiată, un ochi umflat, vânătăi în zonele costale și smocuri de păr lipsă din cap), reacționând în sensul semnalării organelor de poliție și a salvării, abia în dimineața zilei următoare, în jurul orei 10:00, aceeași atitudine de relativă pasivitate, care nu este specifică sentimentului de oroare pe care îl presupune cruzimile în cazul omorului deosebit de grav, fiind manifestată și de martorele V.M.

și N.L. care au luat cunoștință de starea părții vătămate și au văzut-o pe aceasta în dimineața zilei de 14 septembrie 2010, ora 7:00. Prin urmare, se apreciază că suferințele produse părții vătămate A.M.E. au fost suferințe pe care le implică, în mod firesc, activitatea de ucidere, inculpatul nedovedind o periculozitate socială cu totul ieșită din comun, astfel că fapta sa nu constituie tentativă la infracțiunea de omor deosebit de grav. Nici critica recurentului inculpat A.C.N. privind încadrarea juridică dată faptei, nu poate fi primită, întrucât fapta sa nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală gravă ci ale tentativei la infracțiunea de omor calificat.

În acord cu instanțele de fond se reține că recurentul inculpat a acționat cu intenția indirectă de a suprima viața părții vătămate, având în vedere modalitatea de comitere a faptei (lovituri repetate cu pumnii și picioarele), zonele corporale vizate prin loviturile aplicate (facială și abdominală) și leziunile traumatice produse (inclusiv ruptură de splină cu hemoperitoneu consecutiv pentru care s-a intervenit chirurgical), cu punerea vieții în primejdie. Potrivit art. 385 9 pct. 17 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când hotărârea este contrară legii sau prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii. Înalta Curte consideră că, față de menirea pedepselor complementare care îndeplinesc alături de pedeapsa principală funcțiile de constrângere, de reeducare și de exemplaritate, se impune a se interzice recurentului inculpat A.C.N.

drepturile părintești și dreptul de a fi tutore sau curator, în raport de circumstanțele concrete de săvârșire a faptei. Inculpatul a comis tentativa la infracțiunea de omor calificat împotriva părții vătămate A.M.E., în prezența fiului lor minor, în vârstă de 13 ani, astfel că se justifică interzicerea drepturilor părintești și de a fi tutore sau curator, prevăzută de art. 64 lit. d), e) C. pen., atât ca pedeapsă complementară, cât și ca pedeapsă accesorie. Această împrejurare rezultă fără dubiu din mijloacele de probă administrate în faza de urmărire penală, pe care recurentul inculpat și le-a însușit în totalitate, prin solicitarea de a fi judecat în conformitate cu procedura reglementată de art. 320 1 C. proc.

pen. Chiar în referatul de evaluare întocmit în cursul judecării apelului s-a reținut că agresiunile asupra victimei s-au petrecut în prezența copilului, „domnul A. susținând că rugămințile, lacrimile și teama fiului său i-au mai atenuat manifestările violente din noaptea în care s-a reîntors din Franța." Prin urmare, se apreciază întemeiată critica formulată de Parchet, în sensul omisiunii instanțelor de fond de a interzice ca pedeapsă complementară și accesorie, nu doar drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., ci și pe cele prevăzute de lit. d) și lit. e) ale aceluiași articol. Potrivit art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen.

sau în alte limite decât cele prevăzute de lege. Pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată recurentului inculpat A.C.N., egală cu minimum special prevăzut de lege pentru infracțiunea comisă, în condițiile reducerii limitelor speciale de pedeapsă cu o treime în condițiile art. 320 1 C. proc. pen., nu reflectă gradul de pericol social concret al faptei comise și nici datele ce caracterizează persoana inculpatului, astfel încât, urmează ca pedeapsa să fie majorată, fiind întemeiat recursul promovat de procuror sub acest aspect. În procesul de individualizare a pedepsei, instanța de recurs are în vedere atât aspectele care pledează în favoarea inculpatului, cât și cele care reclamă o sancțiune mai severă, considerând că scopul pedepsei va fi atins numai prin majorarea cuantumului pedepsei aplicate.

Recurentul inculpat a recunoscut fapta, a susținut că o regretă și conștientizează gravitatea acesteia și înțelege influența negativă a alcoolului, după cum s-a consemnat în Referatul de evaluare. Are o pregătire educațională medie, a lucrat de timpuriu, a avut stabilitate la locurile de muncă, unde a muncit în domenii variate. Prin caracterizările depuse de SC M.C. SRL, unde inculpatul a lucrat în perioada 1 octombrie 2005 - 1 octombrie 2009 în funcția de șofer și distribuitor, precum și prin cea depusă de SC S.G. SRL, unde a fost angajat ca șofer în perioada 15 septembrie 2009 - 26 aprilie 2010, se arată că pe durata de timp cât și-a desfășurat activitatea în cadrul acestor societăți a dat dovadă de seriozitate, conștiinciozitate, punctualitate, a menținut relații de respect și colegialitate cu ceilalți angajați.

Dar, pe de altă parte, Înalta Curte reține că există antecedente de violență exercitate de inculpat asupra părții vătămate (soția sa), dovadă în acest sens fiind și declarația martorei V.M.N. care, fiind audiată despre fapta inculpatului din 13 septembrie 2010 a relatat că, și în urmă cu aproximativ doi ani, partea vătămată a fost bătută de inculpat și a fost internată în Spitalul „S.I." cu multiple fracturi costale. Totodată, se apreciază că periculozitatea inculpatului este demonstrată prin modalitatea de comitere a faptei, prin riscul de deces la care a fost supusă partea vătămată - soția sa și prin exercitarea violențelor în prezența propriului copil - în vârstă de 13 ani și, la un moment dat, într-un mijloc de transport în comun.

În plus, nu lipsit de relevanță este faptul că inculpatul, după ce a aplicat părții vătămate lovituri care au condus, printre altele, la pierderea unui organ al acesteia, a dat-o afară din locuința comună, în timpul nopții, fără a-l interesa soarta acesteia. Chiar dacă partea vătămată a solicitat în fața instanței de recurs respingerea solicitării Parchetului de majorare a pedepsei aplicate inculpatului, Înalta Curte ține cont și de împrejurarea că la momentul efectuării Referatului de evaluare, așa cum s-a consemnat în cuprinsul acestuia, victima s-a considerat nedreptățită prin pedeapsa la care a fost condamnat inculpatul de prima instanță, considerând că „pentru cei 15 ani de chin pe care i-a trăit alături de inculpat, instanța ar trebui să pronunțe o pedeapsă de 15 ani". Pe cale de consecință, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. d) C. proc.

pen., Curtea va admite, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva Deciziei penale nr. 298/A din 6 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Va casa, în parte, decizia penală recurată și Sentința penală nr. 489 din 30 mai 2011 a Tribunalului București, secția I penală și rejudecând: Va majora pedeapsa principală aplicată inculpatului A.C.N. pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 - 175 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen., de la 5 ani închisoare la 7 ani închisoare. În baza art. 65 C. pen. va aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d) și lit. e) C. pen.

pe o durată de 2 ani. Va face aplicarea art. 71 și a art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d) și lit. e) C. pen. Vor fi menținute celelalte dispoziții ale hotărârilor recurate. Se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.C.N. împotriva aceleiași decizii penale. Va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 15 septembrie 2010, la 4 aprilie 2012. Recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 350 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva Deciziei penale nr. 298/A din 6 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Casează, în parte, decizia penală recurată și Sentința penală nr. 489 din 30 mai 2011 a Tribunalului București, secția I penală și rejudecând: Majorează pedeapsa principală aplicată inculpatului A.C.N. pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 - 175 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 320 C. proc. pen., de la 5 ani închisoare la 7 ani închisoare. În baza art. 65 C. pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d) și lit. e) C. pen.

pe o durată de 2 ani. Face aplicarea art. 71 și a art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d) și lit. e) C. pen. Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor recurate. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.C.N. împotriva aceleiași decizii penale. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 15 septembrie 2010, la 4 aprilie 2012. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 350 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 4 aprilie 2012. Procesat de GGC - AS