ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1012/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1012/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față:

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 489 din 30 mai 2011,

Tribunalul București, secția I penală, a dispus respingerea, ca neîntemeiată, a

cererii inculpatului A.C.N., de schimbare a încadrării juridice a faptei din

art. 20 rap. la art. 174 - 175 lit. c) - art. 176 lit. a) C. pen. în art. 182 alin.

(2) C. pen.

În baza art. 334 C.

proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptei inculpatului A.C.N. din

tentativă la omor deosebit de grav prev. de art. 20 rap. la art. 174 - 175 lit.

c) - 176 lit. a) C. pen. în tentativă la omor calificat prev. de art. 20 rap.

la art. 174 - 175 lit. c) C. pen.

În baza art. 20 rap.

la art. 174 - 175 lit. c) C. pen. și art. 320

1

C. proc. pen. a

condamnat pe inculpatul A.C.N. la 5 ani închisoare.

În baza art. 65 C.

proc. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64

lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei

închisorii.

A făcut aplicarea

art. 71 și art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pedeapsă

accesorie pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 88 C.

pen. a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive de

la data de 16 septembrie 2010 la zi.

În temeiul art. 350

alin. (1) C. proc. pen. a menținut starea de arest a inculpatului.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă

Tribunalul București nr. 3612/P/2010 din 04 februarie 2011, s-a dispus

trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului A.C.N. pentru

săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat și deosebit de grav,

prev. de art. 20 rap. la art. 174, 175 alin. (1) lit. c), art. 176 alin. (1)

lit. a) C. pen.

Tribunalul a reținut

că în noaptea de 12/13 septembrie 2010, inculpatul A.C.N. s-a întors la

domiciliul său, revenind din Franța, unde lucra în domeniul construcțiilor din

aprilie 2010.

În locuință se aflau

soția sa A.M.E. și fiul celor doi, A.A., în vârstă de 13 ani, care dormeau.

Inculpatul a început

să consume băuturi alcoolice și să-i aducă reproșuri soției pentru că făcuse

cheltuieli excesive, acuzând-o că în lipsa sa a întreținut relații

extraconjugale cu alți bărbați.

În acest context,

inculpatul a început să o lovească pe partea vătămată A.M.E., aplicându-i

numeroase lovituri cu pumnii și picioarele în zona capului, abdomenului,

membrelor, smulgându-i părul din cap. Agresiunea inculpatului asupra părții

vătămate s-a derulat pe parcursul nopții de 12/13 septembrie 2010, pe durata a

câtorva ore.

A doua zi, 13

septembrie 2010, în jurul orelor 21.00, după ce inculpatul și partea vătămată

s-au deplasat la locul de muncă al părții vătămate - casieră la C. - la

întoarcerea acasă, inculpatul a continuat să lovească victima, cu pumnii și

picioarele la nivelul abdomenului, alungând-o din locuință. Partea vătămată s-a

refugiat în locuința vecinei sale, martora S.D. unde a înnoptat, iar a doua zi

dimineață - 14 septembrie 2010 s-a dus la locuința altei vecine, martora N.L.,

fiind anunțate poliția și salvarea întrucât starea părții vătămate se agrava

progresiv.

A fost transportată

de urgență la Spitalul de Urgență B.A., unde a fost supusă unei intervenții

chirurgicale.

Astfel, cum rezultă

din actele medicale (bilet externare Spital Clinic de Urgență B.A.), victima

A.M.E. (în vârstă de 33 de ani), a suferit numeroase leziuni traumatice:

traumatism toraco-abdominal, traumatism cranio-cerebral minor, traumatism

cranio-facial, echimoze orbitale bilaterale, hematom epicranian, hemoperitoneu

masiv prin ruptură traumatică de splină, contuzie coadă de pancreas, contuzie

hepatică, contuzie unghi splenic al colonului, contuzie de bazin.

Din raportul de

expertiză medico-legală din 28 ianuarie 2011, a reieșit că partea vătămată

A.M.E. a prezentat leziuni traumatice care au putut fi produse prin lovire

repetată cu corp dur. Leziunile pot data din 13 septembrie 2010, necesită 30 de

zile de îngrijiri medicale. Leziunile traumatice abdominale (ruptură de splină

cu hemoperitoneu consecutiv, pentru care s-a intervenit chirurgical) au pus în

primejdie viața victimei. Prezintă pierdere de organ și infirmitate fizică

posttraumatică (lipsa splinei - splenectomie, impusă de ruptura posttraumatică

a splinei) în legătură directă de cauzalitate cu traumatismul suferit.

S-a concluzionat că

partea vătămată A.M.E. a prezentat la 13 septembrie 2010 leziuni traumatice

care s-au produs prin loviri repetate cu corp dur, pentru care a necesitat 30

zile îngrijiri medicale. Leziunile traumatice i-au pus viața în primejdie.

Prezintă infirmitate fizică prin lipsă de organ, splină.

Situația de fapt

reținută a fost stabilită, conform disp. art. 320

1

alin. (4) C.

proc. pen., pe baza materialului probator administrat în cursul urmăririi

penale, fiind coroborate declarațiile inculpatului A.C.N., care a recunoscut

fapta și a descris modalitatea de săvârșire a infracțiunii, cu depozițiile părții

vătămate A.M.E., ale martorilor N.L., V.M., S.D., procesului-verbal de

cercetare la fața locului, inclusiv cu concluziile raportului de expertiză

medico-legală.

Martorele N.L., V.M.,

S.D., au declarat că partea vătămată era într-o stare gravă, cu numeroase

leziuni pe mâini, corp și picioare, cu ochii tumefiați, smocuri de păr lipsă și

fața desfigurată.

Prima instanță a

apreciat că probele strânse pe parcursul urmăririi penale enumerate mai sus,

dovedesc pe deplin că inculpatul A.C.N. a comis infracțiunea de tentativă la

omor calificat prev. de art. 20 rap. la art. 174 - 175 lit. c) C. pen.

Sub aspectul laturii

obiective, s-a constatat că a existat o acțiune de lovire repetată a victimei

executată de inculpat cu pumnii și picioarele, într-o zonă vitală cum este

aceea a regiunii abdominale, faciale, cu urmarea producerii unor leziuni

traumatice ce au pus în primejdie viața victimei și a unei infirmități fizice

prin pierderea unui organ (splină).

Cât privește latura

subiectivă a infracțiunii de tentativă la omor calificat, Tribunalul a apreciat

că este îndeplinită, inculpatul acționând cu intenție indirectă.

S-a arătat că atât în

literatura de specialitate cât și în practica judiciară, s-a subliniat că

intenția de a ucide trebuie stabilită în fiecare caz în raport cu toate

împrejurările concrete ale cauzei, cum sunt: instrumentul folosit de făptuitor,

regiunea corpului lovită, numărul și intensitatea loviturilor, raporturile

dintre infractor și victimă, atitudinea făptuitorului după comiterea faptei,

etc.

În speță, instanța a

apreciat că împrejurarea că leziunile traumatice produse prin activitatea

infracțională a inculpatului au necesitat 30 zile îngrijiri medicale, nu este

determinantă, intenția de a ucide fiind redată de zona lovită (facială,

abdominală), zone vitale ale corpului, numeroasele lovituri aplicate cu pumnii

și picioarele pe durata mai multor ore și intensitatea deosebită a acestora ce

au determinat punerea în primejdie a vieții, infirmitate fizică prin pierderea

unui organ.

În aceste

condiții,s-a considerat că inculpatul a avut reprezentarea rezultatului faptei

sale pe care, chiar dacă nu l-a dorit, l-a acceptat, ceea ce pe plan subiectiv

caracterizează activitatea infracțională ca o tentativă la infracțiunea de

omor.

În cauza dedusă

judecății, s-a constatat că fapta inculpatului A.C.N. s-a realizat prin mai

multe acte de executare, prin lovituri succesive aplicate părții vătămate, dar

care toate împreună sunt cuprinse într-o activitate infracțională unică, de

tentativă de omor.

S-a apreciat că acțiunile

inculpatului de lovire repetată a victimei, cu pumnii și picioarele la nivelul

capului, abdomenului cu consecința producerii unor leziuni traumatice care au

pus în primejdie viața victimei și pierderea unui organ (splină),

caracterizează latura obiectivă a tentativei la omor și nu depășesc pe cele

proprii acțiunii de a ucide.

Instanța de fond a

reținut că prin lovirea repetată a victimei pe durata mai multor ore, i-au fost

pricinuite suferințe fizice, însă s-a apreciat că acestea sunt inerente oricărei

acțiuni cu violență prin care se dorește suprimarea vieții unei persoane.

Prin urmare, prima

instanță a considerat că nu poate fi reținută că fapta de tentativă de omor a

fost săvârșită de inculpat prin cruzimi.

În ceea ce privește

cererea formulată de inc. A.C.N., prin apărător, de schimbare a încadrării

juridice în infracțiunea de vătămare corporală gravă prev. de art. 182 alin.

(2) C. pen., Tribunalul a apreciat-o ca neîntemeiată întrucât lovirea victimei

cu pumnii și picioarele, în regiuni vitale (abdominală, facială) cu consecința

producerii unor leziuni traumatice ce au necesitat 30 zile de îngrijiri

medicale, cu punerea în primejdie a vieții victimei și pierderea unui organ

(splină), constituie tentativă la infracțiunea de omor, iar nu infracțiunea de

vătămare corporală gravă, deoarece într-o atare situație, numai datorită unor

împrejurări exterioare, rezultatul letal sau periculos pentru viață nu s-a

produs.

Față de zona

corporală vizată, intensitatea loviturilor aplicate repetat cu pumnii și picioarele,

instanța de fond a arătat că nu se poate susține că inculpatul nu a prevăzut

posibilitatea producerii decesului victimei, rezultat pe care cel puțin l-a

acceptat; împrejurarea că acesta nu s-a produs din motive independente de

voința autorului nu are nicio influență asupra vinovăției și nu pot determina

încadrarea faptei în art. 182 alin. (2) C. pen.

Sub aspectul laturii

civile, instanța a reținut că partea vătămată A.M.E. a solicitat despăgubiri

materiale în cuantum de 22.500 euro, echivalent în RON, reprezentând

contravaloarea cheltuielilor de spitalizare și daune morale în sumă de 22.500

euro, echivalent în RON pentru suferințele fizice și psihice pricinuite de

incidentul petrecut la data de 13 septembrie 2010.

În ceea ce privește

despăgubirile materiale, instanța a constatat că nu au fost probate și prin

urmare nu pot fi acordate părții vătămate.

Deși cuantificarea

prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare,

instanța de fond a relevat că daunele morale se stabilesc prin apreciere, ca

urmare a aplicării criteriilor referitoare la consecințele negative suferite de

cei în cauză, în plan psihic și afectiv, importanța valorilor lezate, măsura în

care acestea au fost lezate, etc. În speță, Tribunalul a apreciat că partea

civilă A.M.E. a suferit un prejudiciu moral generat de suferințele fizice,

psihice urmare a agresiunii inculpatului, necesitând internare medicală în

perioada 14 septembrie 2010 - 22 septembrie 2010 și o intervenție chirurgicală

și în consecință, constatând îndeplinite condițiile legale, se impune obligarea

inculpatului la plata daunelor morale către partea civilă A.M.E., în temeiul

disp. art. 346 C. proc. pen. comb. cu art. 14 C. proc. pen. în ref. la art. 998

și urm. C. civ.

În ceea ce privește

stabilirea cuantumului daunelor morale, Tribunalul a avut în vedere ca acestea

să nu constituie nici venituri nejustificate pentru partea civilă și nici să nu

aibă consecințe pecuniare excesive asupra inculpatului. Astfel, s-a menționat

că inculpatul va fi obligat către partea civilă la plata sumei de 20.000 euro,

în echivalent în RON la cursul B.N.R. de la data efectuării plății cu titlu de

daune morale. Tribunalul apreciază că suma de bani este rezonabilă, de natură a

constitui o reparație echitabilă a prejudiciului moral suferit de partea

civilă.

Tribunalul a

constatat că victima a fost internată la Spitalul Clinic de Urgență B.A. în

perioada 14 septembrie - 22 septembrie 2010, beneficiind de îngrijiri medicale

de specialitate, conform decontului depus la dosar, astfel că unitatea

spitalicească a solicitat despăgubiri civile în cuantum de 4.221,20 RON

reprezentând cheltuieli de spitalizare, sumă la care se justifică a fi obligat

inculpatul, fiind întrunite condițiile răspunderii civile delictuale.

La individualizarea

pedepsei tribunalul a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72

C. pen., respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de textul de lege, gradul de

pericol social și împrejurările comiterii faptei, circumstanțele reale în care

a fost comisă fapta, împrejurările care atenuează răspunderea penală și datele

care circumstanțiază persoana inculpatului.

Astfel, s-a reținut

că inculpatul este necunoscut cu antecedente penale, este tânăr, în vârstă de

36 de ani, din caracterizările depuse la dosar reieșind conduita bună a

acestuia atât la locul de muncă cât și în societate. De asemenea, s-au avut în

vedere și dispozițiile art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., potrivit

cărora, beneficiază, în cazul închisorii, de reducerea cu o treime a limitelor

de pedeapsă prevăzută de lege.

Pe de altă parte,

trebuie avută în vedere și împrejurarea că inculpatul a manifestat o comportare

agresivă, violentă față de soția sa și anterior incidentului petrecut la 13

septembrie 2010, dovadă fiind plângerile depuse la poliție de partea vătămată

împotriva soțului său pentru infracțiuni de amenințare și loviri, dar și

depoziția martorei V.M.N., care a relatat că în trecut partea vătămată a fost

lovită de inculpat, fiind internată cu multiple fracturi costale.

Împotriva acestei

hotărâri au formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și

inculpatul A.C.N.

Prin Decizia penală

nr. 298 din 6 octombrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

II-a penală, au fost respins, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de

pe lângă Tribunalul București și de inculpatul A.C.N.

S-a computat

prevenția inculpatului de la 15 septembrie 2010 la zi și s-a menținut starea de

arest preventiv a inculpatului A.C.N.

A fost obligat

inculpatul la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare datorate statului.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de control judiciar a reținut, în opinia majoritară,

că probatoriul administrat în cauză este concludent și suficient în stabilirea

atât a existenței faptei deduse judecății, cât și a săvârșirii ei cu vinovăție,

de către inculpatul A.C.N.

Similar instanței

fondului, Curtea a constatat că fapta inculpatului A.C.N. a constat în lovirea,

în mod repetat, pe durata mai multor ore, cu pumnii și picioarele în zone

vitale, a soției sale, partea vătămată A.M.E., punându-i viața în primejdie și

ducând la pierderea unui organ (splina) de către aceasta, în drept, fapta sa

întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor

calificat prev.de art. 20 rap la art. 174 - 175 lit. c) C. pen.

Curtea și-a însușit

punctul de vedere al judecătorului fondului sub acest aspect, complinind

motivarea în sensul că practica și literatura de specialitate au statuat că

pentru existența infracțiunii de tentativă la omor deosebit de grav, săvârșit

prin cruzimi, este necesar ca inculpatul să fi provocat uciderea victimei în

chinuri, prin folosirea, în mod lent, a unor procedee prelungite, care nu

trebuie confundate cu suferințele inerente oricărei fapte de tentativă la omor.

Cruzimile sunt acte de chinuire suplimentară a victimei, comise voit, conștient

că astfel i se amplifică suferințele (a se vedea în acest sens: C.S.J.,

completul de 9 judecători, Decizia nr. 100/2002). Altfel spus, făptuitorul

dublează suferința victimei dovedind o ferocitate ieșită din comun.

Conchizând, s-a

considerat că prin folosirea de cruzimi se înțelege utilizarea unor mijloace și

procedee sălbatice, nemiloase, care depășesc pe cele proprii ale activității de

a ucide și care cauzează victimei mari dureri, prelungite în timp.

În consecință, s-a

considerat că schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev. de art. 20

rap. la art. 174 - 175 lit. c) - 176 lit. a) C. pen. în art. 20 rap. la art.

174 - 175 lit. c) C. pen. este legală, bazându-se pe probele cauzei, și din

aceleași motive s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice

formulate de inculpat în infracțiunea de vătămare corporală gravă, prev.de art.

182 alin. (2) C. pen., ca întemeiată. Și sub acest aspect s-a arătat că față de

zona corporală vizată (abdominală și facială), intensitatea loviturilor

aplicate repetat cu pumnii și picioarele și urmările acestora care au provocat

leziuni ce au necesitat 30 de zile de îngrijiri medicale, cu punerea în

primejdie a vieții victimei și pierderea unui organ (splină), nefiind necesar

ca inculpatului să se folosească de instrumente apte de a produce moartea

victimei, sunt incidente în cauză disp. art. 174 - 175 lit. c) C. pen.

Referitor la

individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului de instanța

fondului, Curtea a considerat că aceasta s-a făcut prin raportare la toate

criteriile generale prev. de art. 72 C. pen., fiind just cuantificată vis-a-vis

de circumstanțele personale ale inculpatului și de cele reale ale faptei, fiind

aptă să atingă scopul pedepsei prev. de art. 52 C. pen., cel educativ și

punitiv. S-a considerat că o pedeapsă prea severă, în raport cu criteriile

anterior menționate, poate fi ineficientă și poate conduce la obținerea unui

efect contrar celui vizat, reinserția socială a inculpatului, reducând perspectivele

de reintegrare socială a persoanei condamnate.

Prin urmare,

apreciindu-se că pedeapsa nu este un scop în sine, la stabilirea acesteia

instanța trebuind să aibă în vedere aptitudinea inculpatului de a se reeduca

sub influența sa, Curtea a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului

corespunde pericolului faptei, circumstanțelor săvârșirii ei și circumstanțelor

personale ale inculpatului, relevate de lipsa antecedentelor penale, conduita

bună a acestuia la locul de muncă, dându-se semnificația cuvenită funcției de

reeducare a pedepsei, considerându-se just că în cauză există suficiente

elemente care să convingă către o reinserție socială facilă a inculpatului.

Cu privire la al

treilea motiv de apel al Parchetului - neaplicarea disp. art. 64 lit. d) și e)

C. pen., ca pedeapsă accesorie și complementară - Curtea a considerat că nu se

impune ca inculpatul să fie decăzut din drepturile părintești, având în vedere

că din probele cauzei a reieșit că prin fapta săvârșită nu s-a tulburat

echilibrul emoțional și sufletesc, existent între tată și fiu, cu atât mai mult

cu cât acesta a plecat să muncească în străinătate tocmai pentru a-i asigura

condiții materiale mai bune pentru creștere și educare iar fapta pendinte nu a

fost îndreptată asupra propriului copil.

Împotriva deciziei,

în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

București și inculpatul A.C.N.

Reprezentantul

Ministerului Public a invocat cazurile de casare prev. de art. 385 pct. 17, 17

2

și pct. 14 C. proc. pen. susținând că a criticat hotărârile pronunțate pentru

nelegalitate și netemeinicie sub aspectul:

- greșitei schimbări

de încadrare juridică prin înlăturarea dispozițiilor art. 176 lit. a) C. pen.;

- neaplicării

dispozițiilor art. 64 lit. d), e) C. pen. ca pedeapsă accesorie și ca pedeapsă

complementară în raport de circumstanțele concrete de săvârșire a faptei;

- greșitei

individualizări a pedepsei, în mod disproporționat fată de gradul de pericol

social concret al activității infracționale a inculpatului și față de persoana

acestuia.

În susținerea

recursului, inculpatul A.C.N. a invocat cazurile de casare prev. de art. 385

9

16 pct. 17 și pct. 14 C. proc. pen., solicitând:

- în principal,

schimbarea încadrării juridice din tentativă la infracțiunea prev. de art. 174 -

175 lit. c) C. pen. în infracțiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de

art. 182 alin. (2) C. pen., arătând că inculpatul nu a avut intenția de a-și

ucide soția și în raport de această nouă încadrare juridică, aplicarea unei

pedepse în consecință;

- în subsidiar,

reducerea pedepsei pe care o apreciază ca fiind prea aspră.

Examinând cauza prin

prisma motivelor de casare invocate și prev. de art. 385

9

pct. 17,

17

2

și 14 C. proc. pen., precum și din oficiu, în conformitate cu

dispozițiile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată ca

recursul promovat de procuror este întemeiat.

Potrivit art. 385

9

pct. 17 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când faptei

săvârșite i s-a dat o greșită încadrare juridică.

Din materialul

probator administrat rezultă că, pe parcursul zilei de 13 septembrie 2010, în

repetate rânduri, recurentul inculpat A.C.N., în timp ce se afla în locuința

sa, i-a aplicat soției sale, partea vătămată A.M.E., mai multe lovituri cu

pumnii și picioarele la nivelul capului, toracelui, abdomenului și membrelor,

provocându-i traumatism cranio-cerebral minor, echimoze orbitale bilaterale,

hematom epicranian, hemoperitoneu masiv prin ruptură de splină, contuzie coadă

de pancreas, contuzie hepatică, contuzie unghi splenic al colonului, contuzie

de bazin, conform foii de observație întocmită la Spitalul Clinic de Urgență

B.A.

Prin raportul de

expertiză medico-legală din 28 ianuarie 2011 s-a concluzionat că partea

vătămată A.M.E. prezintă leziuni traumatice care au putut fi produse prin loviri

repetate cu corp dur, pentru care a necesitat 30 zile de îngrijiri medicale,

iar ruptura de splină pentru care s-a intervenit chirurgical i-a pus în

primejdie viața și prezintă pierdere de organ și infirmitate fizică

posttraumatică.

Partea vătămată A.M.E.

a declarat că în 13 septembrie 2010, în jurul orelor 1:00 - 2:00 a venit acasă,

la garsoniera unde locuiau, soțul său, inculpatul A.C.N. care s-a întors din

Franța, unde lucrase în construcții, fără a anunța în prealabil, fiind „în

stare de ebrietate și pus pe scandal". Reproșându-i că a amanetat

bijuteriile și că are relații extraconjugale, inculpatul a început să o

lovească în mod repetat, cu pumnii și picioarele, în zona capului, trunchiului

și membrelor, pe parcursul întregii zile de 13 septembrie 2010, oprindu-se

pentru a fuma și a consuma băuturi alcoolice. La această agresiune a asistat și

copilul lor, în vârstă de 13 ani, care a lipsit numai cât timp a fost la o

farmacie, iar în jurul orei 21:00 - 22:00, partea vătămată a declarat că

inculpatul i-a solicitat să meargă la locul său de muncă SC C.R. SA, unde s-a

deplasat împreună cu acesta, care a încercat să afle de la agenții de pază date

despre bărbații cu care ar fi avut relații extraconjugale.

Agresiunea a

continuat atât în drumul către locul de muncă al părții vătămate, cât și

ulterior, la întoarcerea în domiciliu, de unde, după un timp, inculpatul a

izgonit-o, partea vătămată refugiindu-se la o vecină, iar a doua zi dimineața a

anunțat poliția și salvarea, fiind condusă la spital unde a suferit o

intervenție chirurgicală.

În primă instanță,

inculpatul a optat pentru judecarea în procedura simplificată prevăzută de art.

320

1

alin. (7) C. proc. pen., recunoscând săvârșirea faptelor

reținute în actul de sesizare a instanței.

Referitor la critica

adusă de Parchet privind greșita încadrare juridică dată faptei în tentativă la

omor calificat, în loc de tentativă la omor deosebit de grav (prin cruzimi),

Înalta Curte apreciază că aceasta este neîntemeiată.

Omorul se consideră

săvârșit prin cruzimi atunci când inculpatul a conceput și executat fapta în

așa fel încât a produs victimei suferințe mari, prelungite în timp, care

depășesc cu mult suferințele inerente acțiunii de ucidere.

În cauză, prin

mijloacele de probă administrate s-a dovedit, într-adevăr, că acțiunile de

violență fizică exercitate de inculpatul A.C.N. asupra părții vătămate A.M.E.

s-au desfășurat pe durata unei zile întregi (13 septembrie 2010), dar se

constată că acestea nu au fost continue, ci repetate, la intervale mai mari sau

mai mici de timp și, ceea ce este esențial, acestea nu au produs părții

vătămate suferințe mari. În acest sens este împrejurarea că, deși agresarea

fizică a părții vătămate a început în jurul orei 1:00 - 2:00, aceasta a putut

să-l însoțească pe inculpat în jurul orei 21:00 - 22:00 cu un mijloc de

transport în comun, la locul său de muncă, unde acesta a verificat dacă partea

vătămată a întreținut relații extraconjugale.

Se apreciază că, dacă

suferințele cauzate părții vătămate ar fi fost mari, acestea ar fi pus-o pe

partea vătămată în imposibilitate de a pleca de acasă cu inculpatul la locul

său de muncă și, apoi, de a se întoarce cu acesta la locuința comună.

Fără a minimaliza

suferințele părții vătămate, se consideră că acestea nu au îmbrăcat o formă a

gravității care să se circumscrie „cruzimilor", ca circumstanță agravantă

specială a omorului calificat, având în vedere și faptul că după ce a fost dată

afară din casă de inculpat, partea vătămată s-a deplasat la vecina sa S.D.,

unde a mâncat și s-a culcat, iar salvarea și organele de poliție au fost

anunțate în dimineața de 14 septembrie 2010, în jurul orei 10:00.

Leziunile au fost

cauzate părții vătămate prin lovire repetată cu mâinile și picioarele de către

recurentul inculpat, situație care se apreciază ca nefiind din categoria

metodelor și mijloacelor de chinuire a victimei, caracteristică omorului

deosebit de grav.

Instanța de recurs

consideră că nu este dovedit nici aspectul de ferocitate cu care recurentul

inculpat A.C.N. a săvârșit fapta, netrezind în conștiința celor din jur un

sentiment de oroare.

Martora S.D. care a

observat partea vătămată imediat după ce aceasta a părăsit propria locuință, a

descris leziunile pe care le prezenta (fața tumefiată, un ochi umflat, vânătăi

în zonele costale și smocuri de păr lipsă din cap), reacționând în sensul

semnalării organelor de poliție și a salvării, abia în dimineața zilei

următoare, în jurul orei 10:00, aceeași atitudine de relativă pasivitate, care

nu este specifică sentimentului de oroare pe care îl presupune cruzimile în

cazul omorului deosebit de grav, fiind manifestată și de martorele V.M. și N.L.

care au luat cunoștință de starea părții vătămate și au văzut-o pe aceasta în

dimineața zilei de 14 septembrie 2010, ora 7:00.

Prin urmare, se

apreciază că suferințele produse părții vătămate A.M.E. au fost suferințe pe

care le implică, în mod firesc, activitatea de ucidere, inculpatul nedovedind o

periculozitate socială cu totul ieșită din comun, astfel că fapta sa nu

constituie tentativă la infracțiunea de omor deosebit de grav.

Nici critica

recurentului inculpat A.C.N. privind încadrarea juridică dată faptei, nu poate

fi primită, întrucât fapta sa nu întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii de vătămare corporală gravă ci ale tentativei la infracțiunea de

omor calificat.

În acord cu

instanțele de fond se reține că recurentul inculpat a acționat cu intenția

indirectă de a suprima viața părții vătămate, având în vedere modalitatea de

comitere a faptei (lovituri repetate cu pumnii și picioarele), zonele corporale

vizate prin loviturile aplicate (facială și abdominală) și leziunile traumatice

produse (inclusiv ruptură de splină cu hemoperitoneu consecutiv pentru care s-a

intervenit chirurgical), cu punerea vieții în primejdie. Potrivit art. 385

9

pct. 17 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când hotărârea este

contrară legii sau prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii.

Înalta Curte

consideră că, față de menirea pedepselor complementare care îndeplinesc alături

de pedeapsa principală funcțiile de constrângere, de reeducare și de

exemplaritate, se impune a se interzice recurentului inculpat A.C.N. drepturile

părintești și dreptul de a fi tutore sau curator, în raport de circumstanțele

concrete de săvârșire a faptei.

Inculpatul a comis

tentativa la infracțiunea de omor calificat împotriva părții vătămate A.M.E.,

în prezența fiului lor minor, în vârstă de 13 ani, astfel că se justifică

interzicerea drepturilor părintești și de a fi tutore sau curator, prevăzută de

art. 64 lit. d), e) C. pen., atât ca pedeapsă complementară, cât și ca pedeapsă

accesorie.

Această împrejurare

rezultă fără dubiu din mijloacele de probă administrate în faza de urmărire

penală, pe care recurentul inculpat și le-a însușit în totalitate, prin

solicitarea de a fi judecat în conformitate cu procedura reglementată de art.

320

1

C. proc. pen.

Chiar în referatul de

evaluare întocmit în cursul judecării apelului s-a reținut că agresiunile

asupra victimei s-au petrecut în prezența copilului, „domnul A. susținând că

rugămințile, lacrimile și teama fiului său i-au mai atenuat manifestările

violente din noaptea în care s-a reîntors din Franța."

Prin urmare, se

apreciază întemeiată critica formulată de Parchet, în sensul omisiunii

instanțelor de fond de a interzice ca pedeapsă complementară și accesorie, nu

doar drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b)

C. pen., ci și pe cele prevăzute de lit. d) și lit. e) ale aceluiași articol.

Potrivit art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat

pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. sau în

alte limite decât cele prevăzute de lege.

Pedeapsa de 5 ani

închisoare aplicată recurentului inculpat A.C.N., egală cu minimum special

prevăzut de lege pentru infracțiunea comisă, în condițiile reducerii limitelor

speciale de pedeapsă cu o treime în condițiile art. 320

1

C. proc.

pen., nu reflectă gradul de pericol social concret al faptei comise și nici

datele ce caracterizează persoana inculpatului, astfel încât, urmează ca

pedeapsa să fie majorată, fiind întemeiat recursul promovat de procuror sub

acest aspect.

În procesul de

individualizare a pedepsei, instanța de recurs are în vedere atât aspectele

care pledează în favoarea inculpatului, cât și cele care reclamă o sancțiune

mai severă, considerând că scopul pedepsei va fi atins numai prin majorarea

cuantumului pedepsei aplicate.

Recurentul inculpat a

recunoscut fapta, a susținut că o regretă și conștientizează gravitatea

acesteia și înțelege influența negativă a alcoolului, după cum s-a consemnat în

Referatul de evaluare. Are o pregătire educațională medie, a lucrat de

timpuriu, a avut stabilitate la locurile de muncă, unde a muncit în domenii

variate. Prin caracterizările depuse de SC M.C. SRL, unde inculpatul a lucrat în

perioada 1 octombrie 2005 - 1 octombrie 2009 în funcția de șofer și

distribuitor, precum și prin cea depusă de SC S.G. SRL, unde a fost angajat ca

șofer în perioada 15 septembrie 2009 - 26 aprilie 2010, se arată că pe durata

de timp cât și-a desfășurat activitatea în cadrul acestor societăți a dat

dovadă de seriozitate, conștiinciozitate, punctualitate, a menținut relații de

respect și colegialitate cu ceilalți angajați.

Dar, pe de altă

parte, Înalta Curte reține că există antecedente de violență exercitate de

inculpat asupra părții vătămate (soția sa), dovadă în acest sens fiind și

declarația martorei V.M.N. care, fiind audiată despre fapta inculpatului din 13

septembrie 2010 a relatat că, și în urmă cu aproximativ doi ani, partea

vătămată a fost bătută de inculpat și a fost internată în Spitalul „S.I."

cu multiple fracturi costale.

Totodată, se

apreciază că periculozitatea inculpatului este demonstrată prin modalitatea de

comitere a faptei, prin riscul de deces la care a fost supusă partea vătămată -

soția sa și prin exercitarea violențelor în prezența propriului copil - în

vârstă de 13 ani și, la un moment dat, într-un mijloc de transport în comun. În

plus, nu lipsit de relevanță este faptul că inculpatul, după ce a aplicat

părții vătămate lovituri care au condus, printre altele, la pierderea unui

organ al acesteia, a dat-o afară din locuința comună, în timpul nopții, fără

a-l interesa soarta acesteia.

Chiar dacă partea

vătămată a solicitat în fața instanței de recurs respingerea solicitării

Parchetului de majorare a pedepsei aplicate inculpatului, Înalta Curte ține

cont și de împrejurarea că la momentul efectuării Referatului de evaluare, așa

cum s-a consemnat în cuprinsul acestuia, victima s-a considerat nedreptățită

prin pedeapsa la care a fost condamnat inculpatul de prima instanță,

considerând că „pentru cei 15 ani de chin pe care i-a trăit alături de

inculpat, instanța ar trebui să pronunțe o pedeapsă de 15 ani".

Pe cale de

consecință, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. d) C. proc. pen.,

Curtea va admite, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

București împotriva Deciziei penale nr. 298/A din 6 octombrie 2011 a Curții de

Apel București, secția a II-a penală.

Va casa, în parte,

decizia penală recurată și Sentința penală nr. 489 din 30 mai 2011 a

Tribunalului București, secția I penală și rejudecând:

Va majora pedeapsa

principală aplicată inculpatului A.C.N. pentru tentativă la infracțiunea de

omor calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 - 175 lit. c) C. pen.,

cu aplicarea art. 320

1

C. proc. pen., de la 5 ani închisoare la 7

ani închisoare.

În baza art. 65 C.

pen. va aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d) și lit. e) C. pen.

pe o durată de 2 ani.

Va face aplicarea

art. 71 și a art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d) și lit. e) C. pen.

Vor fi menținute

celelalte dispoziții ale hotărârilor recurate.

Se va respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul A.C.N. împotriva aceleiași decizii

penale.

Va deduce din

pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la

15 septembrie 2010, la 4 aprilie 2012.

Recurentul inculpat

va fi obligat la plata sumei de 350 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva Deciziei

penale nr. 298/A din 6 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a

penală.

Casează, în parte,

decizia penală recurată și Sentința penală nr. 489 din 30 mai 2011 a

Tribunalului București, secția I penală și rejudecând:

Majorează pedeapsa

principală aplicată inculpatului A.C.N. pentru tentativă la infracțiunea de

omor calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 - 175 lit. c) C. pen.,

cu aplicarea art. 320 C. proc. pen., de la 5 ani închisoare la 7 ani închisoare.

În baza art. 65 C.

pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d) și lit. e) C. pen.

pe o durată de 2 ani.

Face aplicarea art.

71 și a art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d) și lit. e) C. pen.

Menține celelalte

dispoziții ale hotărârilor recurate.

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul A.C.N. împotriva aceleiași decizii

penale.

Deduce din pedeapsa

aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 15

septembrie 2010, la 4 aprilie 2012.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 350 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul

desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 4 aprilie 2012.

Procesat de GGC - AS