ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9707/2009

Asupra recursului civil de față, Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 1 aprilie 2008 la Tribunalul Iași și întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 reclamanta S.C.C.F. Iași a contestat în contradictoriu cu pârâtul Primarul municipiului Iași dispoziția acestuia nr. 344 din 15 februarie 2008, prin care i-a fost respinsă cererea de acordare de despăgubiri pentru imobilul din Iași, cu motivarea că nu a depus înscrisuri doveditoare privind calitatea de persoană îndreptățită la restituire și nu a făcut dovada continuării activității persoanei juridice deținătoare. Prin decizia nr. 1692 din 29 octombrie 2005 Tribunalul Iași a respins acțiunea.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că reclamanta nu a făcut dovada cerinței imperative a legii, care condiționează recunoașterea calității de persoană îndreptățită de existența unei hotărâri judecătorești, care să constate că notificatoarea este aceeași persoană juridică cu cea desființată.

Potrivit art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001, sunt îndreptățite la măsuri reparatorii constând în restituire în natură sau prin echivalent „persoanele juridice, proprietari ai imobilelor preluate în mod abuziv de stat, de organizații cooperatiste sau de orice alte persoane juridice după data de 6 martie 1945; îndreptățirea la măsurile reparatorii prevăzute de prezentul articol este condiționată de continuarea activității ca persoană juridică până la data intrării în vigoare a prezentei legi sau de împrejurarea că activitatea lor să fi fost interzisă sau întreruptă în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989/.../ dacă și-au reluat activitatea în condițiile legii". Or, față de aceste prevederi legale, așa cum rezultă din documentația depusă la dosar, că cerința imperativă a legii care condiționează recunoașterea calității de persoană îndreptățită de existența unei hotărâri judecătorești care să constate că notificatoarea este aceeași persoană juridică cu cea desființată sau interzisă, nu este respectată.

Împotriva acestei hotărâri reclamanta a declarat apel, susținând că a dovedit cu înscrisuri calitatea de persoană îndreptățită. Prin decizia nr. 73 din 15 aprilie 2009 Curtea de Apel Iași a menținut soluția instanței de fond, respingând apelul. Pentru a pronunța această decizie instanța a reținut că prima instanță a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001, deoarece organizațiile cooperatiste nu sunt incluse în categoria persoanelor îndreptățite prevăzute de această lege.

Pentru a putea beneficia de prevederile art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001, apelanta trebuia să facă dovada îndeplinirii condiției prevăzută de teza II art. 3 lit. c), care dispune că acordarea măsurilor reparatorii este condiționată de continuarea activității ca persoană juridică până la intrarea în vigoare a acestei legi sau de împrejurarea ca activitatea lor să fi fost interzisă sau întreruptă în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, iar acestea să-și fi reluat activitatea după data de 22 decembrie 1989, dacă prin hotărâre judecătorească se constată că sunt aceeași persoană juridică cu cea desființată sau interzisă. Textul are în vedere societățile comerciale de tip capitalist și în nici un caz organizațiile cooperatiste, care nu sunt indicate ca persoane îndreptățite.

Prin urmare, apelanta nu are calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii. De altfel, retrocedarea bunurilor proprietatea cooperației de consum, preluate de stat, a fost reglementată și printr-o lege specială, nr. 109/1996, care consacră dreptul la acțiune al organizațiilor cooperatiste foste proprietare în termen de un an, reclamanta putând să utilizeze și procedura specială a acestei legi. Împotriva acestei decizii reclamanta a declarat recurs, fără a indica motivele de casare. Parte din criticile formulate permit încadrarea lor în conținutul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Cu privire la calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, reclamanta susține că Legea nr. 10/2001 nu prevede că organizațiile cooperatiste nu fac parte din categoria persoanelor juridice îndreptățite, cum greșit a reținut instanța de apel.

S.C.C.F. Iași este o persoană juridică privată a cărei activitate și organizare este reglementată în prezent de Legea nr. 1/2005. Recurenta mai susține că, în realitate ,a făcut dovada îndeplinirii condiției prevăzută de art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001. Institutul Național al Cooperației - I.N.C.O.O.P. a fost înființat în baza Decretului-lege nr. 2269 din 1938, publicat în Monitorul Oficial din 23 iunie 1938, prin fuziunea mai multor organisme naționale centrale cooperatiste, iar ca efect al fuziunii întregul patrimoniu al acestora a trecut asupra institutului. Congresul Cooperației de consum din 19-21 martie 1950, în aplicarea Decretului nr. 133/1949, a hotărât transformarea I.N.C.-I.N.C.O.O.P., în C.C.

- U.C.C.C.U.C.C.C. - și U.R.C. au luat locul I.N.C.O.O.P. fiind urmași de drept ai patrimoniului acesteia. Recursul va fi admis pentru următoarele considerente. Deși constată că retrocedarea bunurilor proprietatea cooperației de consum preluate de stat reglementată și printr-o lege specială - lege care între timp a fost și abrogată prin Legea nr. 1/2005 - curtea de apel reține inaplicabilitatea art. 3, alin. (1), lit. c) din Legea nr. 10/2001 printr-o motivare contradictorie. Pe de o parte, susține că acest text de lege are în vedere societățile comerciale de tip capitalist, iar, pe de altă parte, că reclamanta nu a făcut dovada continuării personalității juridice a fostei proprietare. Primul considerent nu are suport în textul de lege menționat.

Astfel, conform art. 3 alin. (1), lit. c) din Legea nr. 10/2001, pot beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de actul normativ în discuție, printre altele persoanele juridice, proprietari ai imobilelor preluate de stat după 6 martie 1945, dacă și-au continuat activitatea ca persoană juridică până la data intrării în vigoare a legii sau activitatea lor a fost întreruptă sau interzisă în perioada 6 martie 1945 -22 decembrie 1989, pe care au reluat-o după această din urmă dată. In acest ultim caz este obligatorie obținerea unei hotărâri judecătorești prin care să se constate că persoana juridică, ce pretinde măsuri reparatorii este una și aceeași cu persoana juridică desființată sau interzisă.

În niciuna din ipoteze textul nu exclude expres din câmpul său de aplicare organizațiile cooperatiste, iar o atare excludere nu e prevăzută nici în art. 8 al Legii nr. 10/2001. In prima ipoteză, continuarea activității presupune păstrarea neîntreruptă a personalității juridice în perioada scursă de la data deposedării abuzive până la data intrării în vigoare a legii, fără să aibă relevanță după cum au avut loc modificări în ceea ce privește schimbarea denumirii, a sediului sau a altor elemente de identificare ale persoanei juridice titulară a dreptului de proprietate asupra bunului, la data preluării. Prin cererea de recurs, reclamanta tinde să acrediteze ideea că este continuatoarea de drept a personalității juridice a fostei proprietare.

Pe de altă parte, necesitatea existenței unei hotărâri judecătorești prin care să se constate identitatea între notificatorul bunului și persoana juridică care l-a avut în proprietate la data preluării este relevantă în cazul întreruperii sau interzicerii activității acesteia în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. Ipoteza tezei a II-a din art. 3 alin. (1) lit. c) presupune reluarea activității după decembrie 1989 în două situații, când este ulterioară întreruperii activității persoanei juridice ori interzicerii ei, ambele cu referire la limitele temporale reglementate în text. In primul caz, persoana juridică și-a păstrat personalitatea juridică, încetându-și existența doar „în fapt", fără să fie dizolvată, desființată ori interzisă într-o altă modalitate, în temeiul unor acte normative emise de organe ale administrației centrale de stat sau a altor organe abilitate de lege în acest sens.

In cea de-a doua situație, personalitatea juridică a persoanei interzise a încetat în mod definitiv. Sub aspectul incidenței art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001, decizia este complet nemotivată, deoarece se limitează a statua că reclamanta nu a făcut dovada cerută de lege, fără a se referi în vreun fel la susținerile acesteia privind la istoricul său și la actele depuse în susținerea acestuia, ceea ce face imposibil controlul judiciar. Nici tribunalul nu a procedat la o atare analiză, limitându-se să rețină că nu s-a depus la dosar o hotărâre judecătorească prin care să se constate că notificatoarea este una și aceeași persoană juridică cu cea de la care s-a preluat imobilul. Or, o atare hotărâre este prevăzută doar în una din ipotezele art. 3, alin. (1), lit. c) din Legea nr. 10/2001 și nu rezultă care sunt rațiunile pentru care tribunalul a avut în vedere doar această ipoteză.

Așa fiind, rezultă că nu s-a analizat fondul cauzei de către niciuna din instanțele anterioare, motiv pentru care în temeiul art. 304 pct. 7 și art. 314 C. proc. civ. recursul va fi admis, decizia va fi casată, cu consecința admiterii apelului declarat de aceeași reclamantă împotriva sentinței civile nr. 1692 din 29 octombrie 2008 a Tribunalului Iași, secția civilă, care va fi desființată, conform art. 297 alin. (1)C. proc. civ., cauza urmând a fi trimisă spre rejudecare la același tribunal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta S.C.C.F. Iași împotriva deciziei nr. 73 din 15 aprilie 2009 a Curții de Apel Iași, secția civilă. Casează decizia. Admite apelul declarat de aceeași reclamantă împotriva sentinței civile nr. 1692 din 29 octombrie 2008 a Tribunalului Iași, secția civilă. Desființează sentința și trimite cauza spre rejudecare la același tribunal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi 27 noiembrie 2009.