ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9707/2009

Asupra

recursului civil de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 1 aprilie 2008 la Tribunalul Iași și

întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 reclamanta S.C.C.F. Iași a

contestat în contradictoriu cu pârâtul Primarul municipiului Iași dispoziția

acestuia nr. 344 din 15 februarie 2008, prin care i-a fost respinsă cererea de

acordare de despăgubiri pentru imobilul din Iași, cu motivarea că nu a depus

înscrisuri doveditoare privind calitatea de persoană îndreptățită la restituire

și nu a făcut dovada continuării activității persoanei juridice deținătoare.

Prin decizia nr. 1692 din 29 octombrie 2005 Tribunalul Iași a respins

acțiunea.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că reclamanta nu a

făcut dovada cerinței imperative a legii, care condiționează recunoașterea

calității de persoană îndreptățită de existența unei hotărâri judecătorești,

care să constate că notificatoarea este aceeași persoană juridică cu cea

desființată.

Potrivit art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001, sunt

îndreptățite la măsuri reparatorii constând în restituire în natură sau prin

echivalent „persoanele juridice, proprietari ai imobilelor preluate în mod

abuziv de stat, de organizații cooperatiste sau de orice alte persoane juridice

după data de 6 martie 1945; îndreptățirea la măsurile reparatorii prevăzute de

prezentul articol este condiționată de continuarea activității ca persoană

juridică până la data intrării în vigoare a prezentei legi sau de împrejurarea

că activitatea lor să fi fost interzisă sau întreruptă în perioada 6 martie

1945 - 22 decembrie 1989/.../ dacă și-au reluat activitatea în condițiile

legii".

Or, față de aceste prevederi legale, așa cum rezultă din documentația

depusă la dosar, că cerința imperativă a legii care condiționează recunoașterea

calității de persoană îndreptățită de existența unei hotărâri judecătorești

care să constate că notificatoarea este aceeași persoană juridică cu cea

desființată sau interzisă, nu este respectată.

Împotriva acestei hotărâri reclamanta a declarat apel, susținând că a

dovedit cu înscrisuri calitatea de persoană îndreptățită.

Prin decizia nr. 73 din 15 aprilie 2009 Curtea de Apel Iași a menținut

soluția instanței de fond, respingând apelul.

Pentru a pronunța această decizie instanța a reținut că prima instanță a

făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 3

alin. (1)

lit. c) din Legea nr. 10/2001, deoarece organizațiile

cooperatiste nu sunt incluse în categoria persoanelor îndreptățite prevăzute de

această lege.

Pentru a putea beneficia de prevederile art. 3 lit. c) din Legea nr.

10/2001, apelanta trebuia să facă dovada îndeplinirii condiției prevăzută de

teza

II

art. 3 lit. c), care dispune că acordarea

măsurilor reparatorii este condiționată de continuarea activității ca persoană

juridică până la intrarea în vigoare a acestei legi sau de împrejurarea ca

activitatea lor să fi fost interzisă sau întreruptă în perioada 6 martie

1945-22 decembrie 1989, iar acestea să-și fi reluat activitatea după data de 22

decembrie 1989, dacă prin hotărâre judecătorească se constată că sunt aceeași

persoană juridică cu cea desființată sau interzisă.

Textul are în vedere societățile comerciale de tip capitalist și în nici

un caz organizațiile cooperatiste, care nu sunt indicate ca persoane

îndreptățite.

Prin urmare, apelanta nu are calitatea de persoană îndreptățită la măsuri

reparatorii.

De altfel, retrocedarea bunurilor proprietatea cooperației de consum,

preluate de stat, a fost reglementată și printr-o lege specială, nr. 109/1996,

care consacră dreptul la acțiune al organizațiilor cooperatiste foste

proprietare în termen de un an, reclamanta putând să utilizeze și procedura

specială a acestei legi.

Împotriva acestei decizii reclamanta a declarat recurs, fără a indica

motivele de casare. Parte din criticile formulate permit încadrarea lor în

conținutul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Cu privire la calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii,

reclamanta susține că Legea nr. 10/2001 nu prevede că organizațiile

cooperatiste nu fac parte din categoria persoanelor juridice îndreptățite, cum

greșit a reținut instanța de apel. S.C.C.F. Iași este o persoană juridică

privată a cărei activitate și organizare este reglementată în prezent de Legea

nr. 1/2005.

Recurenta mai susține că, în realitate ,a făcut dovada îndeplinirii

condiției prevăzută de art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001.

Institutul Național al Cooperației - I.N.C.O.O.P. a fost înființat în

baza Decretului-lege nr. 2269 din 1938, publicat în Monitorul Oficial din 23

iunie 1938, prin fuziunea mai multor organisme naționale centrale cooperatiste,

iar ca efect al fuziunii întregul patrimoniu al acestora a trecut asupra

institutului. Congresul Cooperației de consum din 19-21 martie 1950, în

aplicarea Decretului nr. 133/1949, a hotărât transformarea I.N.C.-I.N.C.O.O.P.,

în C.C. - U.C.C.C.U.C.C.C. - și U.R.C. au luat locul I.N.C.O.O.P. fiind urmași

de drept ai patrimoniului acesteia.

Recursul va fi admis pentru următoarele considerente.

Deși constată că retrocedarea bunurilor proprietatea cooperației de

consum preluate de stat reglementată și printr-o lege specială - lege care

între timp a fost și abrogată prin Legea nr. 1/2005 - curtea de apel reține

inaplicabilitatea art. 3, alin. (1), lit. c) din Legea nr. 10/2001 printr-o

motivare contradictorie.

Pe de o parte, susține că acest text de lege are în vedere societățile

comerciale de tip capitalist, iar, pe de altă parte, că reclamanta nu a făcut

dovada continuării personalității juridice a fostei proprietare.

Primul considerent nu are suport în textul de lege menționat.

Astfel, conform art. 3

alin. (1),

lit. c) din Legea nr. 10/2001, pot beneficia de măsurile reparatorii prevăzute

de actul normativ în discuție, printre altele persoanele juridice, proprietari

ai imobilelor preluate de stat după 6 martie 1945, dacă și-au continuat

activitatea ca persoană juridică până la data intrării în vigoare a legii sau

activitatea lor a fost întreruptă sau interzisă în perioada 6 martie 1945 -22

decembrie 1989, pe care au reluat-o după această din urmă dată. In acest ultim

caz este obligatorie obținerea unei hotărâri judecătorești prin care să se

constate că persoana juridică, ce pretinde măsuri reparatorii este una și

aceeași cu persoana juridică desființată sau interzisă.

În niciuna din ipoteze textul nu exclude expres din câmpul său de

aplicare organizațiile cooperatiste, iar o atare excludere nu e prevăzută nici

în art. 8 al Legii nr. 10/2001.

In prima ipoteză, continuarea activității presupune păstrarea

neîntreruptă a personalității juridice în perioada scursă de la data

deposedării abuzive până la data intrării în vigoare a legii, fără să aibă

relevanță după cum au avut loc modificări în ceea ce privește schimbarea

denumirii, a sediului sau a altor elemente de identificare ale persoanei

juridice titulară a dreptului de proprietate asupra bunului, la data preluării.

Prin cererea de recurs, reclamanta tinde să acrediteze ideea că este

continuatoarea de drept a personalității juridice a fostei proprietare.

Pe de altă parte, necesitatea existenței unei hotărâri judecătorești prin

care să se constate identitatea între notificatorul bunului și persoana

juridică care l-a avut în proprietate la data preluării este relevantă în cazul

întreruperii sau interzicerii activității acesteia în perioada 6 martie 1945-22

decembrie 1989.

Ipoteza tezei a II-a din art. 3

alin.

(1)

lit. c) presupune reluarea activității după decembrie 1989 în două

situații, când este ulterioară întreruperii activității persoanei juridice ori

interzicerii ei, ambele cu referire la limitele temporale reglementate în text.

In primul caz, persoana juridică și-a păstrat personalitatea juridică,

încetându-și existența doar „în fapt", fără să fie dizolvată, desființată

ori interzisă într-o altă modalitate, în temeiul unor acte normative emise de

organe ale administrației centrale de stat sau a altor organe abilitate de lege

în acest sens.

In cea de-a doua situație, personalitatea juridică a persoanei interzise

a încetat în mod definitiv.

Sub aspectul incidenței art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001,

decizia este complet nemotivată, deoarece se limitează a statua că reclamanta

nu a făcut dovada cerută de lege, fără a se referi în vreun fel la susținerile

acesteia privind la istoricul său și la actele depuse în susținerea acestuia,

ceea ce face imposibil controlul judiciar.

Nici tribunalul nu a procedat la o atare analiză, limitându-se să rețină

că nu s-a depus la dosar o hotărâre judecătorească prin care să se constate că

notificatoarea este una și aceeași persoană juridică cu cea de la care s-a

preluat imobilul. Or, o atare hotărâre este prevăzută doar în una din ipotezele

art. 3, alin. (1), lit. c) din Legea nr. 10/2001 și nu rezultă care sunt

rațiunile pentru care tribunalul a avut în vedere doar această ipoteză.

Așa fiind, rezultă că nu s-a analizat fondul cauzei de către niciuna din

instanțele anterioare, motiv pentru care în temeiul art. 304 pct. 7 și art. 314

C. proc. civ. recursul va fi admis, decizia va fi casată, cu consecința

admiterii apelului declarat de aceeași reclamantă împotriva sentinței civile

nr. 1692 din 29 octombrie 2008 a Tribunalului Iași, secția civilă, care va fi

desființată, conform art. 297 alin. (1)C. proc. civ., cauza urmând a fi trimisă

spre rejudecare la același tribunal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta S.C.C.F. Iași împotriva deciziei

nr. 73 din 15 aprilie 2009 a Curții de Apel Iași, secția civilă.

Casează decizia.

Admite apelul declarat de aceeași reclamantă

împotriva sentinței civile nr. 1692 din 29 octombrie 2008 a Tribunalului Iași,

secția civilă.

Desființează

sentința și trimite cauza spre rejudecare la același tribunal.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică astăzi 27 noiembrie 2009.