ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 617/2010

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 262 din 6 august 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă cererea de suspendare a ordinului nr. 866 din 15 mai 2009 emis de Ministrul Sănătății până la soluționarea definitivă și irevocabilă a acțiunii în contencios administrativ, cerere formulată de reclamanta P.E. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Sănătății și Ministrul Sănătății. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a constatat că sunt îndeplinite în cauză condițiile prevăzute de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Astfel, instanța a reținut că reclamanta s-a adresat Curții de Apel Timișoara cu o acțiune având ca obiect anularea Ordinului nr. 866 din 15 mai 2009 emis de Ministrul Sănătății și a motivat că există justificat cazul bine justificat, în sensul că există indicii de natură să creeze o îndoială serioasă în ceea ce privește legalitatea actului administrativ atacat. Astfel, instanța a reținut că îndoiala privind legalitatea actului rezultă din împrejurarea că fișa de evaluare a activității reclamantului, în temeiul căreia a fost emis ordinul de revocare, are calificative maxime pentru toți indicatorii de performanță, cu excepția celui privind costul mediu pe zi de spitalizare, care a fost depășit, ca urmare a unor venituri suplimentare alocate din bugetul de stat, cu suma de 1,97 lei/zi de spitalizare.

Curtea a reținut că actul administrativ atacat este fundamentat pe nerealizarea indicatorilor de performanță fără a se motiva în fapt și în drept de ce depășirea costului mediu pe zi de spitalizare, ca urmare a suplimentării sumelor alocate, reprezintă un motiv imputabil reclamantei. De asemenea, Curtea a constatat că pierderea veniturilor reclamantei reprezintă, fără îndoială, un prejudiciu material viitor și previzibil, raportat la situația familială a reclamantei. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții Ministerul Sănătății și Ministrul Sănătății, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În esență, recurenții susțin că motivarea hotărârii primei instanțe prin preluarea din acțiunea introductivă a susținerilor cererii reclamantei, nu conduce la concluzia îndeplinirii dispozițiile art. 261 C. proc.

civ. Suspendarea executării actului administrativ trebuie să fie justificată, însă în cauză nu s-a făcut dovada îndeplinirii condițiilor prevăzut de art. 14 din Legea nr. 554/2004, cazul bine justificat și paguba iminentă. Se arată că deși a invocat în fața instanței de fond faptul că prezumpția de nelegalitate a actului administrativ trebuie verificată numai în raport de învestirea de legiuitor a emitentului în emiterea acestuia, instanța de fond a considerat în mod eronat că protecția socială este mult mai importantă. Susțin recurenții, prin cele două cereri de recurs dar cu motive comune de recurs că nu poate fi apreciată ca o pagubă eminentă diminuarea veniturilor reclamantei urmare revocării sale din funcție deoarece pagubele legate de drepturile salariale constituie o problemă de fond putând fi obținute ca despăgubiri materiale în condițiile în care s-ar dispune anularea ordinului atacat.

Recursurile sunt nefondate. Analizând actele și lucrările dosarului, motivele de nelegalitate și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte a reținut că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea corectă a legii, nefiind incident în speță nici un motiv care să impună casarea sau modificarea acesteia, pentru considerentele în continuare arătate.

Conform dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, invocate ca temei de drept al cererii de suspendare, „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, odată cu sesizarea, în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond". Din analiza acestor prevederi legale rezultă că pentru soluționarea favorabilă a cererii de suspendare trebuie îndeplinite în mod cumulativ două condiții: cazul să fie bine justificat și paguba iminentă. În speță, făcându-se dovada unui caz bine justificat, prin sentința recurată, în mod legal a fost admisă cererea de suspendare.

În privința primei condiții, legea nu conține reglementări, dar este evident că existența, unui caz bine justificat, care să înfrângă principiul potrivit căruia actul administrativ este executoriu din oficiu, impune existența unei îndoieli puternice asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ care este emis pe baza legii și pentru executarea acesteia. Reclamanta P.E.

a formulat acțiune în contencios administrativ prin care a solicitat anularea Ordinului nr. 866 din 15 mai 2009 emis de Ministrul Sănătății prin care în baza prevederilor art. 178 alin. (3) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, s-a dispus revocarea acesteia din funcția de manager al Spitalului de Psihiatrie Gătaia, județul Timiș, începând cu data de 18 mai 2009 și încetarea contractului de management nr. 307 din 14 decembrie 2006. Cererea de suspendare a actului administrativ atacat a fost formulată în baza art. 15 coroborat cu art. 14 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Prima instanța a avut în vedere că aspectele reținute care afectează prezumția de legalitate a actului administrativ țin de fondul acțiunii în anulare, dar acestea creează o îndoială serioasă în privința legalității actului a cărui suspendare s-a solicitat, respectiv alternanța calificativelor maxime pentru indicatorii de performanță cu cele minime, fără motivarea în fapt și în drept, în conformitate cu prevederile contractului de management, că nerealizarea indicatorilor de performanță ai managementului spitalului, timp de un an s-au datorat unor motive imputabile managerului spitalului Recurenții, deși critică sentința primei instanțe nu arată în concret care sunt motivele de nelegalitate privind condiția cazului bine justificat reținut, ca urmare a existenței unei îndoieli serioase asupra prezumției de legalitate a actului administrativ contestat.

În cauză se constată că în mod corect prima instanță examinând aparența de nelegalitate a actului administrativ a motivat existența unei astfel de îndoieli asupra prezumției de legalitate care constituie o justificare suficientă pentru înfrângerea principiului caracterului executoriu al actelor administrative și totodată caz justificat pentru a se dispune suspendarea executării conform art. 15 cu referire la art. 14 din Legea contenciosului administrativ. Așa fiind, în speță, cazul bine justificat rezidă nu numai în simplele afirmații ale reclamantei-intimate, preluate în hotărârea recurată, dar și din argumentele juridice, prezentate și sumar probate, aparent valabile, de natură a crea însă o îndoială în ceea ce privește actele contestate, emise de recurentul-pârât Ministrul Sănătății și a căror legalitate nu a fost încă pe deplin confirmată.

Astfel că și sub acest aspect criticile din recurs privind motivarea hotărârii recurate conform art. 261 C. proc. civ., sunt nefondate. Art. 2 alin. (1) lit. ș) definește „paguba iminentă” ca fiind prejudiciul material, viitor și previzibil, sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public. În privința acestei condiții, recurenții susțin întemeiat că invocarea unui prejudiciu pur financiar (de exemplu pierderea salariului), nu reprezintă un motiv suficient și concludent pentru a considera că sunt întrunite cerințele legale pentru suspendarea executării.

Raportat însă la motivarea primei instanțe, se constată că s-a avut în vedere nu numai un prejudiciu pur financiar prin pierderea venitului intimatei-reclamante, care era singura resursă ale familiei, cu doi copii aflați în continuarea studiilor, familie ajunsă în imposibilitatea achitării unui împrumut bancar cât și faptul că ordinul de revocare din funcție a managerului Spitalului de Psihiatrie Gătaia este în măsură să conducă la perturbarea previzibilă a funcționării acestei unități spitalicești ca urmare a modificărilor intervenite în managementul instituției. Aceste argumente vin în susținerea soluției recurate prin care s-a dispus suspendarea executării actului administrativ apreciind în mod corect că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, respectiv cazul bine justificat prin verificarea sumară a condițiilor de validitate ale actului administrativ cât și condiția prevenirii unei pagube iminente în patrimoniul intimatei – reclamante.

Posibilitatea suspendării actelor administrative este consacrată și în documente emise de organismele internaționale în condiții similare cu reglementarea cuprinsă în Legea nr. 554/2004, Recomandarea nr. R/89/ 8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei privitoare la protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă, care prevede ca principiu tocmai posibilitatea conferită celui ce se consideră vătămat de a solicita suspendarea executării unui act administrativ, suspendare pe care instanța o va acorda atunci când, în raport de ansamblul circumstanțelor și intereselor se apreciază că executarea actului administrativ ar fi de natură a crea pagube semnificative, dificil de reparat și când exista și argumente juridice valabile față de regularitatea actului emis.

Având în vedere considerentele expuse, în baza art. 312 C. proc. civ., recursurile declarate de pârâții Ministerul Sănătății și Ministrul Sănătății, a fost respins ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de Ministerul Sănătății și Ministrul Sănătății împotriva sentinței nr. 262 din 6 august 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 5 februarie 2010.