ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 617/2010

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 262 din 6 august 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a

fost admisă cererea de suspendare a ordinului nr. 866 din 15 mai 2009 emis

de Ministrul Sănătății până la soluționarea

definitivă și irevocabilă a acțiunii în contencios

administrativ, cerere formulată de reclamanta P.E. în contradictoriu cu

pârâții Ministerul Sănătății și Ministrul

Sănătății.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța a constatat că sunt îndeplinite în cauză

condițiile prevăzute de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Astfel, instanța a reținut

că reclamanta s-a adresat Curții de Apel Timișoara cu o

acțiune având ca obiect anularea Ordinului nr. 866 din 15 mai 2009 emis de

Ministrul Sănătății și a motivat că există

justificat cazul bine justificat, în sensul că există indicii de

natură să creeze o îndoială serioasă în ceea ce

privește legalitatea actului administrativ atacat.

Astfel, instanța a reținut

că îndoiala privind legalitatea actului rezultă din împrejurarea

că fișa de evaluare a activității reclamantului, în temeiul

căreia a fost emis ordinul de revocare, are calificative maxime pentru

toți indicatorii de performanță, cu excepția celui privind

costul mediu pe zi de spitalizare, care a fost depășit, ca urmare a

unor venituri suplimentare alocate din bugetul de stat, cu suma de 1,97 lei/zi

de spitalizare.

Curtea a reținut că actul

administrativ atacat este fundamentat pe nerealizarea indicatorilor de

performanță fără a se motiva în fapt și în drept de ce

depășirea costului mediu pe zi de spitalizare, ca urmare a

suplimentării sumelor alocate, reprezintă un motiv imputabil

reclamantei.

De asemenea, Curtea a constatat că

pierderea veniturilor reclamantei reprezintă, fără

îndoială, un prejudiciu material viitor și previzibil, raportat la

situația familială a reclamantei.

Împotriva acestei hotărâri au

declarat recurs pârâții Ministerul Sănătății și

Ministrul Sănătății, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

În esență, recurenții

susțin că motivarea hotărârii primei instanțe prin

preluarea din acțiunea introductivă a susținerilor cererii

reclamantei, nu conduce la concluzia îndeplinirii dispozițiile art. 261 C.

proc. civ.

Suspendarea executării actului

administrativ trebuie să fie justificată, însă în cauză nu

s-a făcut dovada îndeplinirii condițiilor prevăzut de art. 14

din Legea nr. 554/2004, cazul bine justificat și paguba iminentă.

Se arată că deși a invocat

în fața instanței de fond faptul că prezumpția de

nelegalitate a actului administrativ trebuie verificată numai în raport de

învestirea de legiuitor a emitentului în emiterea acestuia, instanța de

fond a considerat în mod eronat că protecția socială este mult

mai importantă.

Susțin recurenții, prin cele

două cereri de recurs dar cu motive comune de recurs că nu poate fi

apreciată ca o pagubă eminentă diminuarea veniturilor

reclamantei urmare revocării sale din funcție deoarece pagubele

legate de drepturile salariale constituie o problemă de fond putând fi

obținute ca despăgubiri materiale în condițiile în care s-ar

dispune anularea ordinului atacat.

Recursurile sunt nefondate.

Analizând actele și lucrările

dosarului, motivele de nelegalitate și examinând cauza sub toate

aspectele, conform art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte a

reținut că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea

corectă a legii, nefiind incident în speță nici un motiv care

să impună casarea sau modificarea acesteia, pentru considerentele în

continuare arătate.

Conform dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004,

invocate ca temei de drept al cererii de suspendare, „în cazuri bine

justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, odată cu

sesizarea, în condițiile art. 7 a autorității publice care a

emis actul, persoana vătămată poate să ceară instanței

competente să dispună suspendarea executării actului

administrativ până la pronunțarea instanței de fond".

Din analiza acestor prevederi legale

rezultă că pentru soluționarea favorabilă a cererii de

suspendare trebuie îndeplinite în mod cumulativ două condiții: cazul

să fie bine justificat și paguba iminentă.

În speță, făcându-se

dovada unui caz bine justificat, prin sentința recurată, în mod legal

a fost admisă cererea de suspendare.

În privința primei condiții,

legea nu conține reglementări, dar este evident că

existența, unui caz bine justificat, care să înfrângă principiul

potrivit căruia actul administrativ este executoriu din oficiu, impune

existența unei îndoieli puternice asupra prezumției de legalitate de

care se bucură un act administrativ care este emis pe baza legii și pentru

executarea acesteia.

Reclamanta P.E. a formulat acțiune

în contencios administrativ prin care a solicitat anularea Ordinului nr. 866

din 15 mai 2009 emis de Ministrul Sănătății prin care în

baza prevederilor art. 178 alin. (3) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în

domeniul sănătății, s-a dispus revocarea acesteia din

funcția de manager al Spitalului de Psihiatrie Gătaia, județul

Timiș, începând cu data de 18 mai 2009 și încetarea contractului de

management nr. 307 din 14 decembrie 2006.

Cererea de suspendare a actului

administrativ atacat a fost formulată în baza art. 15 coroborat cu art. 14

alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Prima instanța a avut în vedere

că aspectele reținute care afectează prezumția de

legalitate a actului administrativ țin de fondul acțiunii în anulare,

dar acestea creează o îndoială serioasă în privința

legalității actului a cărui suspendare s-a solicitat, respectiv alternanța

calificativelor maxime pentru indicatorii de performanță cu cele

minime, fără motivarea în fapt și în drept, în conformitate cu

prevederile contractului de management, că nerealizarea indicatorilor de

performanță ai managementului spitalului, timp de un an s-au datorat

unor motive imputabile managerului spitalului

Recurenții, deși critică

sentința primei instanțe nu arată în concret care sunt motivele

de nelegalitate privind condiția cazului bine justificat reținut, ca

urmare a existenței unei îndoieli serioase asupra prezumției de legalitate

a actului administrativ contestat.

În

cauză se constată că în mod corect prima instanță

examinând aparența de nelegalitate a actului administrativ a motivat

existența unei astfel de îndoieli asupra prezumției de legalitate

care constituie o justificare suficientă pentru înfrângerea principiului

caracterului executoriu al actelor administrative și totodată caz

justificat pentru a se dispune suspendarea executării conform art. 15 cu

referire la art. 14 din Legea contenciosului administrativ.

Așa

fiind, în speță, cazul bine justificat rezidă nu numai în

simplele afirmații ale reclamantei-intimate, preluate în hotărârea

recurată, dar și din argumentele juridice, prezentate și sumar

probate, aparent valabile, de natură a crea însă o îndoială în

ceea ce privește actele contestate, emise de recurentul-pârât Ministrul

Sănătății și a căror legalitate nu a fost

încă pe deplin confirmată.

Astfel

că și sub acest aspect criticile din recurs privind motivarea

hotărârii recurate conform art. 261 C. proc. civ., sunt nefondate.

Art. 2

alin. (1) lit. ș) definește „paguba iminentă” ca fiind

prejudiciul material, viitor și previzibil, sau, după caz,

perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei

autorități publice sau a unui serviciu public.

În

privința acestei condiții, recurenții susțin întemeiat

că invocarea unui prejudiciu pur financiar (de exemplu pierderea

salariului), nu reprezintă un motiv suficient și concludent pentru a

considera că sunt întrunite cerințele legale pentru suspendarea

executării.

Raportat

însă la motivarea primei instanțe, se constată că s-a avut

în vedere nu numai un prejudiciu pur financiar prin pierderea venitului intimatei-reclamante,

care era singura resursă ale familiei, cu doi copii aflați în

continuarea studiilor, familie ajunsă în imposibilitatea achitării

unui împrumut bancar cât și faptul că ordinul de revocare din

funcție a managerului Spitalului de Psihiatrie Gătaia este în

măsură să conducă la perturbarea previzibilă a

funcționării acestei unități spitalicești ca urmare a

modificărilor intervenite în managementul instituției.

Aceste argumente vin în susținerea

soluției recurate prin care s-a dispus suspendarea executării actului

administrativ apreciind în mod corect că sunt îndeplinite condițiile

prevăzute de lege, respectiv cazul bine justificat prin verificarea

sumară a condițiilor de validitate ale actului administrativ cât

și condiția prevenirii unei pagube iminente în patrimoniul intimatei –

reclamante.

Posibilitatea suspendării actelor

administrative este consacrată și în documente emise de organismele

internaționale în condiții similare cu reglementarea cuprinsă în

Legea nr. 554/2004, Recomandarea nr. R/89/ 8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei privitoare la protecția

jurisdicțională provizorie în materie administrativă, care

prevede ca principiu tocmai posibilitatea conferită celui ce se consideră

vătămat de a solicita suspendarea executării unui act

administrativ, suspendare pe care instanța o va acorda atunci când, în

raport de ansamblul circumstanțelor și intereselor se apreciază

că executarea actului administrativ ar fi de natură a crea pagube

semnificative, dificil de reparat și când exista și argumente

juridice valabile față de regularitatea actului emis.

Având

în vedere considerentele expuse, în baza art. 312 C. proc. civ., recursurile

declarate de pârâții Ministerul Sănătății și

Ministrul Sănătății, a fost respins ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de Ministerul

Sănătății și Ministrul Sănătății împotriva

sentinței nr. 262 din 6 august 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 5 februarie 2010.