ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2697/2009
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2697/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul București, secția a VI-a comercială, prin sentința nr. 12928 din 26 noiembrie 2008 a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta SC C.A. SRL BUCUREȘTI în contradictoriu cu pârâta RA A.P.P.S. - S.A.I.F.I. BUCUREȘTI, a admis cererea reconvențională și a dispus evacuarea reclamantei – pârâte din locurile de parcare nr. 15 subsol, 1 exterior, 10 subsol și 14 exterior situate în București, sector 2, cu cheltuieli de judecată aferente, în favoarea reclamatei. Apelul declarat de reclamanta – pârâtă – reconvențională a fost anulat ca netimbrat prin decizia nr. 104 din 3 martie 2009 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta – pârâtă, criticând-o pentru nelegalitate. Ca o chestiune prealabilă, Înalta Curte, conform art. 137 C. proc. civ., raportat la art. 11 și art. 20 alin. (1)-(3) din Legea nr. 146/1997, modificată, a luat în examinare excepția netimbrării cererii de recurs, având în vedere că invocarea acesteia primează înaintea oricărei alte cereri și invocării altor excepții, formulate în fața instanțelor de judecată, și a reținut: Articolul 1 din Legea nr. 146/1997, modificată, privind taxele judiciare de timbru prevede că acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice cât și de către persoanele juridice, care se plătesc anticipat sau, în mod excepțional, până la termenul stabilit de către instanță.
Potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și normelor de aplicare a acestui act normativ, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru, cererea părții se anulează ca netimbrată. Față de dispozițiile legale evocate se constată că recursul declarat de către reclamanta – pârâtă nu a fost însoțit de dovada achitării taxei judiciare de timbru, recurenta fiind citată pentru termenul de judecată din data de 3 noiembrie 2009 cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru și de a depune timbru judiciar (fila 4 dosar recurs).
În raport de împrejurarea că recurenta nu s-a conformat obligației de timbrare potrivit mențiunii din citația emisă pentru termenul de judecată din data de 3 noiembrie 2009 când procedura de citare a fost legal îndeplinită, Înalta Curte urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20 pct. 1 și pct. 3 din Legea nr. 146/1997, modificată și respectiv art. 30 pct. 1 și pct. 5 din Normele metodologice de aplicare a legii, precum și ale art. 9 din O.G. nr. 32/1995, privind timbrul judiciar, cu modificările ulterioare și să dispună anularea recursului ca netimbrat.
PENTRU ACESTE
MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Anulează recursul declarat de reclamanta SC C.A. SRL BUCUREȘTI împotriva deciziei nr. 104 din 3 martie 2009 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca netimbrat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 noiembrie 2009.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.