ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2958/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2958/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată, la

data de 31 octombrie 2008, pe rolul Curții de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul G.D.T. a

solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M.F.P., obligarea acestuia să

emită un ordin prin care să-i acorde sporul de 75 % aplicat la

salariul de bază conform art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 170/2005, începând

cu data de 22 octombrie 2007 și obligarea pârâtului la plata drepturilor

salariale constând în acest spor începând cu data de 22 octombrie 2007, cu

cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii sale,

reclamantul a învederat instanței că, începând cu data de 22

octombrie 2007 a fost transferat, la cerere, la O.P.C.P. din cadrul

ministerului pârât, pe o funcție echivalentă de manager public

asistent, treaptă profesională II, la scurt timp fiind avansat în

gradul profesional de manager public special, fiindu-i întocmită fișa

postului nr. 5340/2007, în cuprinsul căruia se menționează

„atribuțiile gestionării asistenței financiare nerambursabile

acordate României de către U.E. reprezintă 100 % din totalul

atribuțiilor de serviciu”.

Reclamantul a mai arătat

că abia după ce a formulat plângerea prealabilă, prin care

solicită acordarea acestui spor, a luat cunoștință de o a

doua fișă a postului nr. 5340 din 28 iulie 2008 prin care primea atribuții

de serviciu suplimentare, dar în care se menționa în final

„atribuțiile gestionării asistenței financiare nerambursabile

acordate României de către U.E. reprezintă 80 % din totalul

atribuțiilor de serviciu”.

Prin întâmpinare, pârâtul M.F.P. a

invocat, în principal, excepția inadmisibilității acțiunii

reclamantului, arătând că reclamantul nu a făcut dovada

îndeplinirii condițiilor prevăzute de Legea nr. 554/2004, respectiv a

vătămării într-un drept sau interes legitim și că pe

perioada pentru care reclamantul solicita a fi emis actul administrativ de

recunoaștere a pretențiilor sale, nu există nicio dovadă cu

privire la faptul că activitatea desfășurată de acesta se

încadrează în cea definită la art. 1 lit. a) din H.G. nr. 170/2005.

Pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea acțiunii, ca nefondată,

învederând instanței că acesta a fost încadrat la S.F.P.A. – Biroul

Facilitatea Schengen cu atribuții privind gestionarea fondurilor

Facilitatea Schengen, iar Legea nr. 490/2004 nu ar fi aplicabilă.

Ulterior, fișa postului a fost

actualizată și după semnarea acesteia de către titular i-a

fost acordat sporul de 75 % de la 16 octombrie 2008.

fond.

Prin sentința civilă nr. 1396

din 1 aprilie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a respins excepția

inadmisibilității acțiunii, a admis în parte acțiunea

formulată de reclamantul G.D.T., în sensul că a obligat pârâtul

să emită un ordin prin care să acorde reclamantului sporul de 75

% aplicat la salariul de bază conform art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 170/2005,

începând cu data de 22 octombrie 2007 și să-i achite reclamantului

drepturile salariale constând în acest spor de 75 % începând cu data de 22

octombrie 2007.

A respins, ca nefondate,

pretențiile reclamantului privind plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

Cu privire la excepția

inadmisibilității cererii:

Aspectele invocate în fundamentarea

excepției de inadmisibilitate nu țin de admisibilitatea

acțiunii, ci constituie apărări pe fondul cauzei, cu privire la

îndrituirea sau nu a reclamantului de a beneficia de la data numirii pe post,

de majorarea salarială solicitată, iar excepția a fost

respinsă.

Cu privire la fondul cauzei.

Potrivit art. 2 din Legea nr. 490/2004,

art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 170/2005 pentru aplicarea Legii nr. 490/2004, art.

3 alin. (2) din H.G. nr. 170/2005, prima instanță a reținut

că, începând cu data de 22 octombrie 2007, reclamantul a fost „mutat în

cadrul altei direcții, mai exact din cadrul D.I.A.P.S.I. a M.F.P. la O.P.C.P.,

ca manager public, când i-a fost întocmită fișa postului nr. 5340/2007,

în finalul căreia apare menționat că „atribuțiile

gestionării asistenței financiare nerambursabile acordare României de

către U.R. reprezintă 100 % din totalul atribuțiilor de

serviciu”.

În considerarea acestui fapt,

reclamantul a solicitat pârâtului acordarea majorării salariale

prevăzută de lege, respectiv de 75 %.

La solicitarea O.P.C.P., în data de

14 ianuarie 2008, A.C.I.S. a informat că solicitarea de avizare

favorabilă a majorării de salariu nu era însoțită de un nou

Regulament de Organizare și Funcționare, întrucât acesta se afla în

procedură de aprobare la nivelul M.F.P., fiind totodată

încunoștințați că instrumentul financiar Facilitatea

Schengen nu intră sub incidența Legii nr. 490/2004.

S-a arătat în considerentele

sentinței atacate, că ulterior, la data de 3 martie 2008, reclamantul

a primit noi atribuții, în cadrul S.C.C.A., astfel că fișa

postului său a fost actualizată și adusă la

cunoștința reclamantului, acesta semnând de luare la

cunoștință abia la data de 28 iulie 2008.

Instanța de fond a observat

că principala apărare a pârâtului, în raport de pretențiile

reclamantului, a vizat faptul că avizarea favorabilă a avut loc abia

la 17 septembrie 2008, iar majorarea salarială s-a aplicat începând cu

luna octombrie 2008.

Referitor la acest aspect, s-a

reținut că textul art. 3 alin. (2) din H.G. nr. 170/2005 face

referire la avizul prealabil al M.F.P., însă textul ar trebui interpretat

în sensul că plata efectivă a majorării este

condiționată de existența avizului, dar nu că ea este

datorată doar pentru perioada ulterioară avizării deoarece verificarea

care se face în procedura avizării nu presupune un drept de apreciere

discreționar al M.F.P. ci doar o verificare dacă, în raport de

atribuțiile din fișa postului, persoana în discuție se

încadrează în ipoteza normei legale.

Pentru că atribuțiile

cuprinse în fișa postului se îndeplinesc de către persoana care

ocupă postul respectiv din momentul numirii pe acel post și nu doar

din momentul avizării majorării salariale, instanța de fond a admis

acțiunea reclamantului.

S-a reținut, de asemenea,

că în cazul în care procedura de avizare ar dura foarte mult este

exclusă culpa funcționarului.

Referitor la susținerile

pârâtului că reclamantul a avut atribuții și cu privire la

facilitatea Schengen care nu intră sub incidența Legii nr. 490/2004,

instanța de fond a respins aceste susțineri pentru că nu

prezintă relevanță în cauză, atâta timp cât a îndeplinit

și atribuții care cad sub incidența Legii nr. 490/2004.

Concluzionând, Curtea de apel a

observat că atribuțiile sunt în mare măsură aceleași,

în cea de-a doua fiind introduse câteva atribuții în plus, astfel că

diferența ponderii atribuțiilor gestionării asistenței

financiare nerambursabile acordate României de către U.E. de la 100 %

inițial, la 80 % ulterior, reprezintă, în opinia instanței, tocmai

procentul destinat instrumentului financiar Facilitatea Schengen, motiv pentru

care a admis acțiunea reclamantului.

În ceea ce privește

cheltuielile de judecată, instanța le-a respins ca fiind nedovedite.

Împotriva acestei sentințe, considerând-o

netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâtul M.F.P.

solicitând casarea cu trimitere spre rejudecare, în principal, sau, în urma

reținerii cauzei spre rejudecare, să fie modificată

sentința, în sensul respingerii acțiunii reclamantului ca

neîntemeiată.

În motivele de recurs se arată

că:

- instanța de fond a

încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea

nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., motiv de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.;

- hotărârea nu cuprinde

motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori

străine de natura pricinii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct.

7 C. proc. civ.;

- hotărârea

pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu

încălcarea sau aplicarea greșită a legii, motiv de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.;

- fiind o hotărâre

nesusceptibilă de calea de atac a apelului, instanța va putea să

analizeze cauza sub toate aspectele, motiv de recurs prevăzut de art. 304

1

C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs,

recurentul a arătat că:

- potrivit art. 261 alin. (1) pct. 5

C. proc. civ., hotărârea va cuprinde motivele de fapt și de drept

care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat

cererile părților, dar instanța de fond nu a indicat motivele de

fapt și de drept pentru care s-au înlăturat apărările M.F.P.

și au fost ignorate probele depuse de recurent din care rezultă

că reclamantul nu avea dreptul să beneficieze de sporul solicitat

până la 16 octombrie 2008 când a fost emis Ordinul M.E.F. nr. 3067.

De aceea, s-a solicitat casarea

hotărârii și trimiterea dosarului la instanța de fond.

- instanța de fond a redat

dispozițiile art. 3 alin. (2) din H.G. nr. 170/2005 pentru aplicarea Legii

nr. 490/2004 privind stimularea financiară a personalului care

gestionează fonduri dar nu a ținut seama de faptul că în art. 4 alin.

(1) din H.G. nr. 1705/2006 se prevede că „Numărul și structura

posturilor ocupate de personalul care gestionează asistența

financiară nerambursabilă comunitară vor fi cele stabilite în

urma eliberării avizelor prealabile de către M.F.P.” și nici de

dispozițiile art. 5 din același act normativ;

- nu s-au prezentat motivele pentru

care au fost înlăturate apărările M.F.P. care arătau

procedura de urmat, respectiv cea stabilită de art. 6 din H.G. nr. 170/2005

și nu s-a avut în vedere faptul că reclamantul nu a prezentat nicio

dovadă cu privire la faptul că activitatea desfășurată

în perioada pentru care solicită acordarea sporului se încadrează în

cea definită de art. 1 lit. a) din H.G. nr. 170/2005, aceasta fiind una

dintre condițiile necesare pentru acordarea sporului.

Mai mult, recurenta, în fața

instanței de fond, a solicitat ca reclamantul să prezinte asemenea

dovezi, iar la dosar există raportul de activitate al reclamantului care

dovedește că în perioada 22 octombrie 2007 – 3 martie 2008 aceasta a

prestat în cadrul S.F.P.A. diverse activități din spera de activitate

Facilitarea Schengen și O.D.A., activități pentru care Legea nr.

490/2004 nu este aplicabilă.

A fost subliniat faptul că,

odată cu schimbarea atribuțiilor și obținerea avizului,

începând cu data de 16 octombrie 2008 reclamantului i-a fost majorat salariul

cu un procent de 75 %.

S-a solicitat admiterea recursului,

casarea sentinței cu trimitere spre rejudecare la instanța de fond,

iar, în subsidiar, să fie modificată sentința în sensul

respingerii acțiunii reclamantului ca neîntemeiată.

recurs.

După examinarea motivelor de

recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va

admite recursul declarat pentru următoarele considerente:

Reclamantul a fost transferat la

cerere la M.F.P. – O.P.C.P. și i s-a întocmit o fișă a postului

în are apărea mențiunea „Artribuțiile gestionării

asistenței financiare nerambursabile acordate României de către U.E.

reprezintă 100 % din total atribuțiilor de serviciu”, dar în

fișa prezentată au fost detaliate atribuțiile între care unele

se referă la Facilitatea Schengen.

Pe baza acestei fișe s-a

solicitat avizul cerut de H.G. nr. 170/2005 dar s-a refuzat acest aviz pentru

două considerente:

- nu există un Regulament de

Organizare și Funcționare în care S.F.P.A. să figureze ca unul

pentru care se poate beneficia de sporul de 75 %;

- Facilitatea Schengen nu intră

sub incidența Legii nr. 490/2004.

Sportul de 75 % al personalului care

gestionează fonduri europene se acordă potrivit Legii nr. 490/2004,

iar procedura de acordare este prevăzută în art. 3 – art. 6 din H.G. nr.

170/2005.

Pentru acordarea acestui spor era

necesar avizul M.F.P., în calitatea sa de instituție coordonatoare

națională a asistenței și coordonatoare națională

a Programului I.S.P.A. [(art. 3 alin. (2) din H.G. nr. 170/2005)].

Obținerea avizului se putea

face numai dacă erau prezente documentele următoare:

a) regulamentul de organizare

și funcționare al instituției publice;

b) structura organizatorică a

instituției publice;

c) ordinul/ decizia de constituire a

organelor de gestionare a fondurilor comunitare;

d) ordinul/ decizia de numire a

personalului pentru care se solicită avizarea pe posturi cu atribuții

în gestionarea fondurilor comunitare;

e) fișele de post ale

personalului pentru care se solicită avizarea, aprobate de către

conducătorul instituției respective și care să cuprindă

toate atribuțiile și timpul alocat în procente pentru îndeplinirea

acestora (art. 6 din H.G. nr. 170/2005).

Trebuie precizat că M.F.P.

avizează atât structurile cât și personalul care are ca obiect

gestionarea fondurilor comunitare [(art. 8 alin. (1) din H.G. nr. 170/2005)].

Toate aceste prevederi dovedesc

faptul că plata majorării salariului cu 75 % se poate face numai

dacă există avizul M.F.P.

Inițial, acest aviz nu a fost

acordat pentru că atribuțiile reclamantului nu erau cuprinse în Legea

nr. 490/2004 (Facilitatea Schengen) și S.F.P.A. nu figura ca avizat de

M.F.P. în Regulamentul de Organizare și Funcționare al

Instituției.

Prin urmare, acestea au fost

motivele pentru care sporul de 75 % nu a fost acordat reclamantului.

Nu vor fi reținute

susținerile instanței de fond referitoare la efectele avizării

și la îndeplinirea atribuțiilor pentru acordarea sporului.

Avizul M.F.P. a fost dat numai în

momentul în care au fost îndeplinite condițiile prevăzute de lege.

Instanța de fond a făcut

aprecieri cu privire la ponderea atribuțiilor reclamantului legate de

Facilitatea Schengen și a concluzionat că acest aspect nu

prezintă importanță.

Însă, aprecierile

instanței nu se bazează pe probe.

La dosarul cauzei a fost depus un

raport de activitate al reclamantului care arată că acesta a

îndeplinit atribuții legate de Facilitatea Schengen și O.D.A. pentru

care nu erau aplicabile prevederile Legii nr. 490/2004.

Mai mult, recurentul a solicitat

instanței de fond să ceară reclamantului să prezinte

situația cu privire la proceduri de licitare PHARE la care a participat,

însoțită de înscrisuri doveditoare, dar n u s-a solicitat acest

lucru.

Avizul M.F.P. a fost acordat

odată cu modificarea fișei postului reclamantului și cu

aprobarea noului Regulament în care și S.F.P.A. a fost avizată ca

structură ce gestionează fonduri comunitare și al cărui

personal poate beneficia de prevederile Legii nr. 490/2004, iar reclamantului

i-a fost acordat sporul de 75 % începând cu 16 octombrie 2008.

Prin urmare, hotărârea

instanței de fond a fost dată cu aplicarea greșită a legii,

motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și, de

aceea, în baza art. 312 C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr.

554/2004, va fi admis recursul, va fi modificată sentința

atacată în sensul că va fi respinsă acțiunea reclamantului

ca neîntemeiată.

Referitor la celelalte motive de

recurs invocate, nu vor fi reținute deoarece:

- art. 304 pct. 5 C. proc. civ., nu

va fi reținut pentru că hotărârea instanței de fond nu a

fost dată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub

sancțiunea nulității.

De altfel, nici nu au fost indicate

ce forme de procedură au fost încălcate, dar verificând, nu au

existat asemenea încălcări.

- art. 304 pct. 7 C. proc. civ., nu

este incident pentru că hotărârea instanței de fond a fost

motivată în fapt și în drept și nici nu conține motive

contradictorii ori străine de natura pricinii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de M.F.P.

împotriva sentinței civile nr. 1396 din 1 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal.

Modifică sentința

atacată, în sensul că respinge acțiunea reclamantului G.D.T., ca

neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 3 iunie 2010.