ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 20.10.2009

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2496/2009

HOTĂRÂRE
20.10.2009
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2496/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 3387 din

17 decembrie 2008, Tribunalul Galați, secția comercială, maritimă și fluvială

și de contencios administrativ, a respins acțiunea formulată de reclamanții G.P.

și G.L., în contradictoriu cu pârâta SC S. SRL, ca nefondată, reținând pe baza probelor

administrate, înscrisuri și expertiza tehnică că pârâta SC S. SRL are amplasată

pe terenul reclamanților o construcție în suprafață de 116,57 m.p., edificată

cu respectarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construcții,

autorizația nr. 15/6 martie 2002 emisă de Consiliul Județean Brăila nefiind

anulată.

În raport de prevederile art.

1075 și 1077 C. civ., instanța de fond a apreciat că pârâta este constructor de

bună credință pe terenul proprietatea reclamanților, construcția fiind

edificată anterior încheierii contractului de vânzare – cumpărare nr. 8824/2004

prin care reclamanții au devenit proprietari.

În contra sentinței

menționate au declarat apel reclamanții.

Criticile apelanților cu

privire la neanalizarea cronologiei eliberării înscrisurilor și lipsa

autorizației în discuție ceea ce ar presupune nerespectarea cerințelor Legii nr.

50/1991, au fost înlăturate de instanța de apel prin decizia nr. 32/ A din 29

aprilie 2009, prin care s-a respins apelul declarat ca nefondat.

Instanța de apel a reținut

că soluția instanței de fond este concordantă cu probele administrate,

construcția în litigiu fiind edificată cu mult timp înainte de vânzarea

terenului, iar autorizația de construcție datată la 2 iunie 1993 cu termen de

valabilitate de 12 luni face dovada bunei credințe.

Cum dreptul de superficiu

durează în principiu cât timp există construcția, încetarea sa la o dată

anterioară poate interveni în baza unei convenții încheiate între părți.

În contra deciziei instanței

de apel au declarat recurs reclamanții G.P. și G.L. pentru motivele prevăzute

de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de

recurs comunicate recurentei se arată că instanțele, față de obiectul cererii

de chemare în judecată, cu respectarea principiului disponibilității aveau de

analizat dacă în raport de succesiunea cronologică a autorizației de

construcție și a contractului de închiriere pentru terenul aferent, la momentul

la care recurenții au devenit proprietarii terenului, pârâta a fost de bună

credință.

Mai arată recurenții că

soluția respingerii apelului este consecința greșitei aplicări a prevederilor art.

1 din Legea nr. 50/1991 și a art. 494 C. civ., deoarece durata construcției era

condiționată de existența contractului de închiriere iar în condițiile Legii nr.

50/1991 nu se emit autorizații provizorii.

Recursul nu este fondat.

304.8 C. proc. civ., recurenții invocă practic nerespectarea principiului

disponibilității de către instanțe, dezvoltarea în fapt neîncadrându-se în

ipoteza prevăzută de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., care are în vedere greșita

interpretare a actului juridic dedus judecății așa încât să fi schimbat natura

și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

Cât privește respectarea

principiului disponibilității, critică care se încadrează în art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., este de observat că instanța de fond a respins acțiunea iar în

considerentele sentinței se analizează toate susținerile recurenților cum, de

altfel, și în decizia pronunțată în apel care răspunde distinct la toate

criticile formulate de reclamanții – apelanți.

întemeiat pe dispozițiile art. 304.9 C. proc. civ., dezvoltă în fapt aprecierea

probelor constând în înscrisuri: contractul de închiriere și autorizația de

construcție din perspectiva succesiunii lor cronologice și a determinării relei

credințe a pârâtei fără a se constitui într-o critică efectivă și aplicată a

interpretării sau aplicării prevederilor art. 2 din Legea nr. 50/1991 și 494 C.

civ., care să facă posibil un control de legalitate a deciziei atacate sub

acest aspect.

Așa fiind, față de cele ce

preced, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanți ca nefondat.

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de reclamanții G.P. și G.L. împotriva deciziei nr. 32/ A din

29 aprilie 2009 a Curții de Apel Galați, secția comercială, maritimă și

fluvială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 20 octombrie 2009.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-02-01
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 386/2012
edificate de către proprietarii acelui pământ până se dovedește contrariu, or această dovadă contrară înseamnă tocmai dreptul de superficie. Din probatoriul administrat în cauză, rezultă că terenul pe care a fost edificată construcția este
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4098/2003
dreptată împotriva unui contravenient, în speță nu sunt aplicabile dispozițiile legii mai sus menționate. Pe fondul cauzei, a reținut, în esență, că reclamanta a vândut pârâtei activul, dar contractul de vânzare-cumpărare pentru teren, cu f
ÎCCJ 2009-10-29
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2643/2009
Relevant este că, în considerentele acestei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile s-a reținut că reclamanta SC C. SA VRANCEA nu și-a dovedit proprietatea asupra terenului aferent construcției, teren în suprafață de 150 m.p. La ar
ÎCCJ 2023-04-04
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 522/2023
ată timp de 30 ani. Curtea de apel a reținut în mod greșit, în ceea ce îi privește, reaua-credință la edificarea construcțiilor existente pe terenul în litigiu, având în vedere că au preluat folosința magazinului de la numita J., care a edi
ÎCCJ 2008-05-20
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1723/2008
pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. și a susținut, în esență, că hotărârea instanței de apel cuprinde motive contradictorii, iar instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății și a pronunțat hotărârea cu încălcarea legii. Astfel, deși
Sursă