ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2496/2009
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2496/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin sentința nr. 3387 din
17 decembrie 2008, Tribunalul Galați, secția comercială, maritimă și fluvială
și de contencios administrativ, a respins acțiunea formulată de reclamanții G.P.
și G.L., în contradictoriu cu pârâta SC S. SRL, ca nefondată, reținând pe baza probelor
administrate, înscrisuri și expertiza tehnică că pârâta SC S. SRL are amplasată
pe terenul reclamanților o construcție în suprafață de 116,57 m.p., edificată
cu respectarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construcții,
autorizația nr. 15/6 martie 2002 emisă de Consiliul Județean Brăila nefiind
anulată.
În raport de prevederile art.
1075 și 1077 C. civ., instanța de fond a apreciat că pârâta este constructor de
bună credință pe terenul proprietatea reclamanților, construcția fiind
edificată anterior încheierii contractului de vânzare – cumpărare nr. 8824/2004
prin care reclamanții au devenit proprietari.
În contra sentinței
menționate au declarat apel reclamanții.
Criticile apelanților cu
privire la neanalizarea cronologiei eliberării înscrisurilor și lipsa
autorizației în discuție ceea ce ar presupune nerespectarea cerințelor Legii nr.
50/1991, au fost înlăturate de instanța de apel prin decizia nr. 32/ A din 29
aprilie 2009, prin care s-a respins apelul declarat ca nefondat.
Instanța de apel a reținut
că soluția instanței de fond este concordantă cu probele administrate,
construcția în litigiu fiind edificată cu mult timp înainte de vânzarea
terenului, iar autorizația de construcție datată la 2 iunie 1993 cu termen de
valabilitate de 12 luni face dovada bunei credințe.
Cum dreptul de superficiu
durează în principiu cât timp există construcția, încetarea sa la o dată
anterioară poate interveni în baza unei convenții încheiate între părți.
În contra deciziei instanței
de apel au declarat recurs reclamanții G.P. și G.L. pentru motivele prevăzute
de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de
recurs comunicate recurentei se arată că instanțele, față de obiectul cererii
de chemare în judecată, cu respectarea principiului disponibilității aveau de
analizat dacă în raport de succesiunea cronologică a autorizației de
construcție și a contractului de închiriere pentru terenul aferent, la momentul
la care recurenții au devenit proprietarii terenului, pârâta a fost de bună
credință.
Mai arată recurenții că
soluția respingerii apelului este consecința greșitei aplicări a prevederilor art.
1 din Legea nr. 50/1991 și a art. 494 C. civ., deoarece durata construcției era
condiționată de existența contractului de închiriere iar în condițiile Legii nr.
50/1991 nu se emit autorizații provizorii.
Recursul nu este fondat.
Sub motivul prevăzut de art.
304.8 C. proc. civ., recurenții invocă practic nerespectarea principiului
disponibilității de către instanțe, dezvoltarea în fapt neîncadrându-se în
ipoteza prevăzută de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., care are în vedere greșita
interpretare a actului juridic dedus judecății așa încât să fi schimbat natura
și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.
Cât privește respectarea
principiului disponibilității, critică care se încadrează în art. 304 pct. 9 C.
proc. civ., este de observat că instanța de fond a respins acțiunea iar în
considerentele sentinței se analizează toate susținerile recurenților cum, de
altfel, și în decizia pronunțată în apel care răspunde distinct la toate
criticile formulate de reclamanții – apelanți.
Motivul de recurs
întemeiat pe dispozițiile art. 304.9 C. proc. civ., dezvoltă în fapt aprecierea
probelor constând în înscrisuri: contractul de închiriere și autorizația de
construcție din perspectiva succesiunii lor cronologice și a determinării relei
credințe a pârâtei fără a se constitui într-o critică efectivă și aplicată a
interpretării sau aplicării prevederilor art. 2 din Legea nr. 50/1991 și 494 C.
civ., care să facă posibil un control de legalitate a deciziei atacate sub
acest aspect.
Așa fiind, față de cele ce
preced, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanți ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat,
recursul declarat de reclamanții G.P. și G.L. împotriva deciziei nr. 32/ A din
29 aprilie 2009 a Curții de Apel Galați, secția comercială, maritimă și
fluvială.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 20 octombrie 2009.