ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1293/2010

Asupra recursului penal de față;

Analizând lucrările din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința penală nr. 66 din 10 martie 2010 Curtea de Apel

București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a

admis cererea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.

A constatat că în cauză sunt întrunite

condițiile prevăzute de art. 54 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 și a dispus

extrădarea persoanei extrădabile C.H., cetățean turc, fiul lui H. și S.

A menținut starea de arest provizoriu în

vederea extrădării, până la predarea persoanei extrădabile C.H.

A dedus perioada arestului provizoriu începând

cu data de 17 februarie 2010, la zi.

Onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de

100 lei, a fost suportat din fondurile speciale ale M.J.

Onorariul interpretului de limbă turcă,

constând în contravaloarea a 23 de ore prestate în instanță, a fost avansat din

fondurile speciale ale M.J.

Pentru a pronunța această sentință, instanța

de fond a reținut că, la data de 17 februarie 2010, Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel București, în temeiul dispozițiilor art. 44 și următoarele din

Legea nr. 302/2004, a sesizat Curtea de Apel București cu cererea de extrădare

formulată de autoritățile judiciare din Turcia cu privire la numitul C.H.,

cetățean turc, urmărit internațional, în baza unui mandat de arestare emis în

lipsă pentru săvârșirea infracțiunii de participare la o organizație teroristă

armată pedepsită de legea penală turcă cu închisoarea de până la 15 ani.

La termenul din 17 februarie 2010, instanța a

procedat la audierea persoanei extrădabile și în baza art. 45 alin. (2) din

Legea nr. 302/2004, a dispus arestarea provizorie a acestuia pe o perioadă de

29 zile fiind emis mandat de arestare provizorie în vederea extrădării.

La data de 3 martie 2010 C.H., prin apărătorul

său, a formulat opoziție la extrădare solicitând respingerea cererii autorităților

din Turcia, invocând mai multe motive, și anume:

- documentele anexate cererii de extrădare nu

întrunesc condițiile de fond și formă cerute de art. 38 pct. 2 din Legea nr. 302/2004,

în sensul că nu sunt depuse exemplarele originale ale acestora;

- în cuprinsul documentelor respective nu sunt

indicate data și locul săvârșirii faptelor;

- nu pot fi extrădate din România persoanele

care beneficiază de dreptul de azil pe teritoriul țării noastre;

- există motive serioase să se creadă că

extrădarea lui C.H. este cerută pentru ca acesta să fie pedepsit pentru

opiniile sale politice sau ideologice ori pentru apartenența sa la minoritatea

kurdă;

-cauza ce-l privește pe C.H. se află pe rolul

unui tribunal extraordinar;

- extrădarea lui C.H. poate fi refuzată –

potrivit art. 24 pct. 2 din Legea nr. 302/2004 – întrucât predarea acestuia ar

putea avea consecințe deosebit de grave pentru persoana acestuia;

- nu este îndeplinită condiția dublei

incriminări;

- a intervenit prescripția răspunderii penale

a persoanei extrădabile.

În susținerea cererii, au fost anexate

înscrisuri emanând de la „Centrul Român de Cercetare și Documentare pentru

informații din Țara de Origine”, copii ale cererilor adresate de C.H. justiției

române, prin care se solicită acordarea statutului de refugiat politic,

articole publicate în presă, cu privire la situația minorității kurde care

trăiește pe teritoriul Turciei.

În considerentele sentinței se reține că

cererea de extrădare este legală și temeinică, fiind îndeplinite toate

condițiile de fond și de formă reglementate de dispozițiile art. 38 din Legea nr.

302/2004.

Se reține, de asemenea, că mandatul de

arestare a fost tradus în limba română, existând și copia autentică a acestui

mandat din care rezultă că a fost emis de autoritățile judiciare turce, iar

persoana extrădabilă nu face parte din categoria persoanelor exceptate de la

extrădare prevăzută de art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 302/2004,

deoarece acesta nu a beneficiat de dreptul de azil în România.

Cât privește invocarea art. 24

1

din

lege, reține instanța de fond că nu s-a făcut dovada niciunui motiv care să

conducă la refuzul extrădării, persoana extrădabilă nefiind urmărită pentru

apartenența sa la un grup social și nici pentru opiniile sale politice sau

ideologice, din cuprinsul actelor rezultând că este cercetată pentru

participarea la organizația armată P.G., aceasta reprezentând infracțiunea

prevăzută de art. 314 alin. (2) C. pen. turc, pedepsită cu închisoarea de la 2

la 15 ani închisoare.

Reține instanța de fond că în cauză nu sunt

incidente nici dispozițiile art. 24

2

alin. (2) din Legea nr. 302/2004

și nu este împlinit termenul prescripției răspunderii penale.

Condiția dublei incriminări este îndeplinită

în cauză, fapta reținută în sarcina persoanei extrădabile întrunind elementele

constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 33 alin. (1) lit. f) din Legea nr.

535/2004 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. român.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a

declarat recurs persoana extrădabilă C.H. solicitând a se constata încetarea de

drept a măsurii arestării provizorii, față de împrejurarea că instanța de fond

nu a dispus prelungirea acestei măsuri preventive.

Pe fondul cauzei, a solicitat să se constate

că din actele depuse la dosar, nu rezultă vinovăția sa cu privire la faptele

pentru care este urmărit, iar pe de altă parte, a solicitat a se avea în vedere

că faptele au fost săvârșite în anul 1990, îndeplinindu-se termenul

prescripției răspunderii penale.

Critica adusă nu este fondată.

Analizând legalitatea și temeinicia sentinței

recurate sub aspectul motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu conform art.

385/6 alin. (3) C. proc. pen. sub toate aspectele de fapt și de drept, Înalta

Curte reține că recursul declarat de persoana extrădabilă C.H. este nefondat

urmând a-l respinge ca atare pentru considerentele ce urmează:

Susținerea apărării în sensul de a se constata

încetarea de drept a măsurii arestării preventive nu este întemeiată.

Prin încheierea din camera de consiliu din

data de 17 februarie 2010, instanța de fond a dispus, în baza art. 45 alin. (2)

din Legea nr. 302/2004 modificată, arestarea provizorie în vederea extrădării a

persoanei extrădabile C.H. pe o perioadă de 29 de zile, începând cu data de 18

februarie 2010, până la 18 martie 2010.

Ulterior, prin sentința atacată, instanța de

fond a dispus extrădarea persoanei extrădabile, a dedus perioada arestului

provizoriu de la 17 februarie 2010 la zi și a menținut starea de arest

provizoriu în vederea extrădării până la predarea celui în cauză.

În cauză nu se impunea prelungirea arestului

provizoriu având în vedere că perioada de 29 de zile expiră la data de 17

martie 2009 (în condițiile în care sentința a fost pronunțată la 10 martie 2009),

iar prin sentința recurată instanța fondului a dispus menținerea arestului

provizoriu până la predarea persoanei extrădabile.

În raport de aceste considerente, Înalta Curte

apreciază că în cauză nu poate opera încetarea de drept a măsurii arestului

provizoriu, nefiind incidente dispozițiile art. 140 C. proc. pen. care

reglementează încetarea de drept a măsurilor preventive.

Nici celelalte critici invocate de persoana

extrădabilă în susținerea recursului nu sunt întemeiate.

Cu privire la aspectele invocate de apărare cu

privire la împlinirea termenului prescripției răspunderii penale, Înalta Curte

reține că în cauză nu este împlinit acest termen în condițiile în care din

actele înaintate de autoritățile din Turcia rezultă că față de persoana

extrădabilă s-a emis mandat de arestare preventivă, reținându-se în sarcina sa

că din anul 1990 C.H. desfășura activități de susținere a organizației

teroriste armate P., activități desfășurate până în anul 2004.

În raport de situația de fapt ce rezultă din

înscrisurile înaintate de autoritățile judiciare din Turcia, Înalta Curte

apreciază că în cauză nu operează dispozițiile referitoare la prescripția

răspunderii penale reglementate de dispozițiile art. 122 și art. 124 C. pen.

nici din perspectiva datei comiterii faptelor și nici din perspectiva

cuantumului pedepsei prevăzute de legea penală turcă.

Aspectele invocate de persoana extrădabilă cu

privire la nevinovăția sa exced cadrului procesual, în cadrul soluționării

cererii de extrădare instanța urmând a se pronunța asupra condițiilor de fond

și de formă prevăzute de dispozițiile Legii nr. 302/2004 modificată, privind

cooperarea judiciară internațională în materie penală.

Față de considerentele arătate, Înalta Curte

urmează ca în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să respingă

recursul declarat de persoana extrădabilă ca nefondat.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C.

proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana

extrădabilă C.H. împotriva sentinței penale nr. 66 din 10 martie 2010 a Curții

de Apel București, secția I penală.

Obligă recurentul persoană

extrădabilă la plata sumei de 125 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul parțial al apărătorului

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.

Onorariul interpretului de limba

turcă constând în contravaloarea a 3 ore prestate în instanță, se va plăti din

fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 2

aprilie 2010.