ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4558/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Prin sentința penală nr. 55 din 20 mai 2005 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie, pronunțată în dosarul penal nr. 821/2005, s-a respins, ca nefondată, opoziția de extrădare. S-a admis cererea de extrădare formulată de autoritățile judiciare din Turcia, privind pe cetățeanul turc G.M. și s-a dispus extrădarea acestuia din România în Turcia. În baza art. 60 din Legea nr. 302/2004 s-a amânat extrădarea până la soluționarea cauzelor penale pe care G.M. le are pe rolul instanțelor de judecată din România. S-a menținut arestarea provizorie preventivă a persoanei extrădabile până la predarea efectivă a acesteia, conform art. 59 din Legea nr. 302/2004.

Cheltuielile judiciare și cele necesitate de extrădare urmau a fi suportate de statul român, iar onorariul interpretului de limba turcă din fondul Ministerului Justiției. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut în fapt următoarele: Cu adresa nr. 1024/II-5/2005, din 11 aprilie 2005, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a transmis instanței cererea de extrădare nr. 2004/720 din 27 decembrie 2004, formulată de Parchetul Republican Diyarbakir, Republica Turcia, prin care se solicită extrădarea, din România, în Turcia, a numitului G.M. Anterior, cu adresa nr. 586/II-5/2005 din 4 martie 2005, același parchet a solicitat arestarea provizorie în vederea extrădării persoanei sus-menționate.

Odată cu cererea de extrădare au fost trimise actele anexe prevăzute de art. 38 din Legea nr. 302/2004, respectiv copii autentice ale mandatului de arestare în lipsă, o expunere a faptelor pentru care se solicită extrădarea și o copie a dispozițiilor legale din Turcia, aplicabile în cauză. Din examinarea dosarului cauzei s-a constatat că G.M. este urmărit pentru punerea în executare a mandatului de arestare nr. 2004/273, emis la 1 noiembrie 2004 de Tribunalul Penal nr. 5 din localitatea Diyarbakir, în lipsă, pentru săvârșirea infracțiunii de apartenență la o organizație teroristă, P.K.K., respectiv furnizarea de arme și muniții membrilor organizațiilor teroriste și estorcate de bani de la traficanții de droguri în vederea finanțării organizațiilor teroriste, prevăzute de art. 31, art. 33, art. 40, art. 59, art. 102, art. 103, art. 125 și art. 168 C. pen., turc și art. 1, art. 3 – art. 5 și art. 17 din Legea antiterorism a Republicii Turcia.

Faptele reținute în sarcina persoanei extrădabile constau în aceea că, împreună cu alte persoane, a plecat din localitatea natală pentru a adera la organizația teroristă P.K.K., în cadrul căreia a preluat numele de cod K. Ulterior, persoana extrădabilă s-a aflat în partea de nord a Irakului pentru instruire/antrenament în gherilă și s-a reîntors în Turcia în anul 2000. Activitatea sa consta în perceperea unor taxe de la traficanții de droguri, sume care erau preluate în cadrul organizației teroriste în scopul finanțării. Potrivit informațiilor furnizate de statul solicitant, pedeapsa maximă aplicabilă în cauză potrivit legislației turcești este de 10 ani închisoare.

Prin încheierea nr. 3/ F din 4 martie 2005, pronunțată în cauză, s-a dispus, în baza art. 45 din Legea nr. 302/2004, arestarea provizorie, pe timp de 30 zile, a cetățeanului turc G.M., în vederea extrădării în Turcia și ulterior, această măsură a fost prelungită, succesiv, până la 11 iunie 2005, inclusiv. În cauză, persoana extrădabilă G.M. a formulat opoziție la extrădare, susținând că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru a fi extrădat, deoarece: - cererea se referă la o infracțiune conexă unei infracțiuni politice, în cuprinsul H.G.

nr. 784/2004, privind lista persoanelor fizice și juridice suspecte de săvârșirea sau de finanțarea actelor de terorism, nefiind menționat numele său și nici al organizației teroriste P.K.K./Kongra – Gel; - nu putea comite în anul 2004, în Turcia, faptele de care este acuzat, pentru că se afla încă din anul 2002, în România; - nu are certitudinea că va avea parte de un proces echitabil în fața instanțelor judiciare turcești. Potrivit art. 51 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, opoziția la extrădare nu poate fi întemeiată decât pe faptul că persoana în cauză nu este cea urmărită sau că nu sunt îndeplinite condițiile pentru extrădare. Sub acest aspect, opoziția la extrădare formulată de G.M.

nu a fost considerată întemeiată, având în vedere următoarele considerente: Numele, prenumele și celelalte date de identificare ale persoanei extrădabile, identificată și arestată provizoriu la 4 martie 2005, în vederea extrădării, corespund datelor de identificare ale persoanei la care se referă cererea de extrădare formulată de autoritățile judiciare din Turcia. În cererea de extrădare privind pe G.M., autoritățile judiciare turcești menționează, printre altele, că organizația teroristă P.K.K. și-a schimbat denumirea în K., iar în Lista persoanelor juridice suspecte de săvârșirea sau de finanțarea actelor de terorism, aprobată prin H.G. nr. 784/2004 este înscris, ca atare, P.K.K. sub denumirile K.F.D.C., F.D.C.K.

și K.A.D.E.K. În cererea de extrădare se menționează că faptele pentru care G.M. a fost dat în urmărire au fost săvârșite începând cu luna ianuarie 1994 și că acesta a continuat să desfășoare activități similare ulterior și în străinătate. Se menționează, în aceeași cerere de extrădare, că în conformitate cu legislația internă din Turcia, infracțiunea pentru care este urmărit cel în cauză nu este de ordin politic, militar sau financiar, ci este o infracțiune teroristă. În fine se menționează că de la data formulării cererii de extrădare în Turcia, în materie de terorism a apărut un conclurs de legi și că persoanei extrădabile i se va aplica legea cea mai favorabilă, reglementările de ultimă dată corespunzând normelor Uniunii Europene.

Faptele pentru care persoana extrădabilă este urmărită internațional au corespondent și în legislația penală română (Legea nr. 535/2004). Așa fiind, s-au constatat îndeplinite dispozițiile art. 26 și art. 28 din Legea nr. 302/2004, privind dubla incriminare și gravitatea pedepsei în legislația celor două state implicate în procedură. În raport de dispozițiile art. 23 din Legea nr. 302/2004 și de situația sa personală, s-a apreciat că G.M. nu poate fi exceptat de la extrădare. Acesta a solicitat statut de refugiu politic în România, dar nu i s-a acordat. Totodată, a săvârșit infracțiuni pe teritoriul României și a fost trimis în judecată (dosar penal nr. 4764/2004, al Judecătoriei sectorului 6 București), însă nu s-au constatat impedimente în angajarea procedurii, din categoria celor prevăzute de art. 3 din Legea nr. 302/2004, putându-se face aplicarea dispozițiilor art. 60 din acea lege.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs persoana extrădabilă G.M. solicitând casarea acesteia, iar în cadrul rejudecării să se constate că instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 48 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 care reglementează publicitatea ședinței de judecată și dispozițiile art. 23 alin. (4) din Constituție referitoare la durata arestării preventive a unei persoane. S-a solicitat, de asemenea, a se constata incidența prescripției răspunderii penale, neîndeplinirea condiției dublei incriminări prevăzută de art. 26 din Legea nr. 302/2004, nelegalitatea încheierii prin care s-a dispus măsura arestării provizorii a persoanei extrădabile și încălcarea dispozițiilor art. 3 din C.E.D.O.

Prin decizia penală nr. 3561 din 8 iunie 2005, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a admis recursul declarat de persoana extrădabilă G.M.

împotriva sentinței penale nr. 55 din 20 mai 2005 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie, a casat sentința penală atacată și a trimis cauza spre rejudecare la Curtea de Apel București, dispunând, totodată prelungirea măsurii arestării provizorie a persoanei extrădabile pe o durată de 30 zile, de la data de 11 iunie 2005 la 10 iulie 2005. Pentru a decide astfel, instanța de recurs a reținut că dispozitivul sentinței atacate nu este explicit și categoric, întrucât, pe de o parte, instanța de fond a dispus în temeiul art. 60 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 amânarea extrădării până la soluționarea cauzelor penale pe care persoana extrădabilă le are pe rolul instanțelor de judecată din România, iar, pe de altă parte, a menținut arestarea provizorie a persoanei extrădate până la predarea efectivă conform art. 59 din aceeași lege.

Textul invocat reglementează însă termenul pentru predarea extrădatului atunci când nu se dispune amânarea extrădării, acesta fiind de 15 zile dacă persoana extrădabilă nu va fi preluată la data stabilită [(art. 59 alin. (5)]. II. Procedând la rejudecarea cererii de extrădare, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, prin sentința penală nr. 73 din 24 iunie 2005, a respins opoziția la extrădare formulată de persoana extrădabilă, constatând întrunite condițiile extrădării. A admis cererea de extrădare formulată de autoritățile judiciare din Turcia, privind pe cetățeanul turc G.M. și a dispus extrădarea acestuia din România în Turcia.

A menținut arestarea provizorie a persoanei extrădabile pe o perioadă de 30 zile, de la 11 iulie 2005 până la 9 august 2005. Instanța de fond a examinat cererea de extrădare, constatând că sunt întrunite condițiile de fond ale extrădării, referitoare la persoana infractorului, la fapta penală reclamată ca fiind comisă de acesta și la pedeapsă, precum și condițiile de formă, privitoare la existența și regularitatea cererii de extrădare. Totodată, a mai reținut că persoana extrădabilă este cercetată în România, în stare de libertate pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, prevăzută de art. 279 C. pen., în dosarul penal nr. 4764/2004 al Judecătoriei sectorului 6 București, pronunțându-se sentința penală nr. 771 din 4 aprilie 2005, nedefinitivă încă, întrucât a fost recurată de Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 5 București.

Prin această sentință, în baza art. 333 C. proc. pen, s-a dispus restituirea cauzei privind pe inculpații C.M., poreclit D., A.H., G.M. poreclit M. și C.Y., la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea completării urmăririi penale, în sensul stabilirii identității inculpatului A.H. Motivația acestei ultime soluții este dată de faptul că, la termenul 15 noiembrie 2002, când a fost audiat inculpatul A.H., acesta a afirmat că, în realitate, se numește G.M., iar numele de A.H. l-a folosit pentru a intra în țară, pașaportul său fiind pe acest nume. Susținerile inculpatului au fost întărite de G.M., coinculpat, care a precizat că A.H. este fratele său și, în realitate, se numește G.M.

În raport de toate aceste considerente, a apreciat că nu se impune amânarea predării persoanei extrădabile, având în vedere natura și gravitatea faptelor de terorism pentru care este cercetat în Turcia, precum și reglementarea cuprinsă în dispozițiile art. 60 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, potrivit căreia existența unui proces penal în fața autorităților judiciare române împotriva persoanei extrădabile nu împiedică extrădarea. Așadar, predarea amânată prevăzută de alin. (2) al aceluiași articol, reprezintă excepția, fiind concepută ca o facultate acordată instanței de judecată. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs persoana extrădabilă, criticând-o pentru nelegalitate, deoarece instanța de fond nu a soluționat cauza prin prisma motivelor de casare și i-a agravat situația în rejudecarea dispusă ca urmare a exercitării propriei căi de atac.

În concret, se arată că instanța de fond nu a analizat incidența prescripției răspunderii penale, a dispozițiilor art. 3 din C.E.D.O. și, respectiv, art. 3 din Legea nr. 19/1990 pentru aderarea României la Convenția împotriva torturii și altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante, neîndeplinirea condiției dublei incriminări și încălcarea dispozițiilor art. 48 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, în sensul că ședința de judecată a fost publică, deși persoana extrădabilă a solicitat ședință secretă. Examinând hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, dar și din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Soluționarea cauzei în ședință publică nu înseamnă că hotărârea este lovită de nulitate, conform dispozițiilor art. 197 C. proc.

pen., întrucât reglementarea cuprinsă în alin. (1) al art. 48 din Legea nr. 302/2004, potrivit căreia „la primul termen, instanța procedează la luarea unei declarații persoanei extrădabile (.). Procedura este publică, dacă persoana extrădabilă sau procurorul nu se opune, orală și contradictorie.”, are în vedere doar momentul procesual când persoana extrădabilă dă o declarație, iar prezența altor persoane i-ar putea prejudicia interesele. Așadar, opoziția inculpatului nu conduce automat la declararea ședinței secrete iar, în speță, instanța s-a pronunțat motivat asupra cererii persoanei extrădabile, după punerea acesteia în discuție, nefiind astfel incidente dispozițiile art. 197 alin. (2) C. proc.

pen. Totodată, nu ne aflăm nici în ipoteza prevăzută de art. 197 alin. (1) C. proc. pen., persoana extrădabilă nefăcând dovada vătămării produse prin publicitatea ședinței. Referitor la susținerea potrivit căreia, în cauză a intervenit prescripția răspunderii penale, Înalta Curte constată că, într-adevăr, în conformitate cu dispozițiile art. 122 C. proc. pen., termenul de prescripție a răspunderii penale este de 10 ani pentru faptele pedepsite cu închisoarea între 10 și 15 ani, cum este cazul și în speță, însă acest termen nu s-a împlinit anterior emiterii mandatului de arestare în lipsă.

Aceasta întrucât, potrivit actelor din dosarul de cercetare, în afara faptei comise în ianuarie 1994, persoana extrădabilă, în cursul anului 2000, a intrat din Iran în Turcia unde a început să colecteze fonduri pentru finanțarea organizației teroriste de la persoanele de etnie kurdă care se ocupau cu traficul de droguri, anterior instruindu-se în Irak, fiind cunoscut ca un membru activ al organizației teroriste P.K.K. Așadar, activitățile desfășurate de persoana extrădabilă în calitate de membru al organizației teroriste au fost comise în forma continuată până în anul 2000, neoperând astfel prescripția răspunderii penale. Totodată, din examinarea cererii de extrădare, reiese că, și în legislația turcă, termenul de prescripție este tot de 10 ani, deci nu a operat prescripția răspunderii penale nici prin prisma legislației statului solicitant.

În ceea ce privește criticile ce vizează nepronunțarea cu privire la întrunirea condițiilor de fond ale extrădării, Curtea constată că, la finele paginii 3 a hotărârii, instanța de fond a motivat de ce opoziția la extrădare nu este fondată, arătând că nu a intervenit prescripția răspunderii penale, în raport de data săvârșirii faptelor ulterioare celei din anul 1994 și că nu există motivele obligatorii de refuz a extrădării, astfel cum sunt prevăzute în art. 8 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, respectiv, infracțiunea pentru care este urmărit cel în cauză nu este de ordin politic, militar sau financiar, ci este o infracțiune teroristă; la data formulării cererii de extrădare, în legislația turcă a apărut un concurs de legi în materie de terorism, urmând ca, în cazul admiterii cererii, extrădatului să i se aplice legea mai favorabilă, ce este în concordanță cu normele Uniunii Europene.

În fine, s-a arătat că sunt îndeplinite și dispozițiile art. 26 și art. 28 din Legea nr. 302/2004, privind dubla încriminare și gravitatea pedepsei. În plus, din examinarea cererii de extrădare în raport cu dispozițiile art. 8 din Legea nr. 302/2004, Înalta Curte constată că, în cererea de extrădare, se regăsesc și alte elemente utile soluționării cauzei, respectiv asigurarea dată că persoana extrădabilă se va putea folosi de toate drepturile și condițiile oferite de Legislația internă a Statului Turc, Drepturile Omului în Sistemul Instituit prin Cartea Socială Europeană, Convenția Europeană pentru Drepturile Omului și Acordul pentru Protecția Drepturilor de Libertate, procedura penală a statului turc fiind adaptată legislației europene.

Rapoartele unor organizații umanitare internaționale care au semnalat suspiciuni în respectarea drepturilor prevăzute de art. 5 și 6 din C.E.D.O. și art. 3 din Legea nr. 19/1990, nu sunt suficiente pentru a se concluziona, în sensul că procedura penală din statul solicitant nu îndeplinește condițiile C.A.D.O.L.F., încheiată la Roma în 1950. Totodată, din actele ce însoțesc cererea rezultă modificarea legislației turce în conformitate cu normele europene și desființarea Tribunalelor de Siguranță a Statului (extraordinare), acestea fiind înlocuite cu tribunale penale. Referitor la neîndeplinirea condiției dublei încriminări, Curtea constată că, deși România a ratificat Convenția în materie de terorism abia în anul 1997, C. pen.

român, sancționa și anterior faptele cuprinse în noțiunea de terorism, respectiv prin prevederile art. 280; aceasta, dacă ne referim strict la actele materiale comise în anul 1994, întrucât pentru cele din anul 2000 nu există nici un dubiu cu privire la dubla încriminare. Sub aspectului motivului de recurs ce vizează agravarea situației în rejudecarea dispusă ca urmare a admiterii căii de atac promovată de persoana extrădabilă, Înalta Curte apreciază că și această critică este nefondată, aflându-ne în situația unei aparente încălcări a principiului non reformatio in pejus. Aceasta întrucât, pe de o parte, hotărârea primei instanțe cuprindea dispoziții contrare în sensul predării amânate dar și al aplicării art. 59 din Legea nr. 302/2004, ce ar fi dus la predarea efectivă într-un termen ce nu putea depăși 15 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de extrădare.

Așadar, dacă nu ar fi recurat această hotărâre, persoana extrădabilă ar fi fost predată într-un timp foarte scurt, chiar dacă dispozitivul conținea și mențiunea, contradictorie, a predării amânate. Pe de altă parte, dispoziția mai favorabilă cuprinsă în teza II a art. 60 alin. (4) din Legea nr. 302/2004 nu privește situația în care se află persoana extrădabilă. Potrivit acestui text de lege, numai în cazul în care persoana extrădabilă se află, la momentul admiterii cererii de extrădare, sub puterea unui mandat de arestare preventivă sau de executare a pedepsei închisorii, emis de autoritățile judiciare române, mandatul de arestare provizorie în vederea extrădării, emis în baza hotărârii de aprobare a extrădării, intră în vigoare de la data încetării motivelor care au justificat amânarea.

Acestea sunt singurele excepții de la predarea imediată riguros prevăzute, art. 60 alin. (2) prevăzând doar posibilitatea ca predarea amânată să devină efectivă după ce procesul penal a luat sfârșit. Această ultimă dispoziție, care este, de asemenea, la latitudinea instanței, trebuie privită în concordanță și cu dispoziția cuprinsă în art. 45 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, care prevede că durata totală a măsurii arestării provizorii nu poate depăși 180 zile. În raport de toate aceste considerente, Înalta Curte apreciază că recursul persoanei extrădabile este nefondat, urmând a fi respins în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta, persoană extrădabilă va fi obligată la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana extrădabilă G.M. împotriva deciziei penale nr. 73 din 24 iunie 2005 a Curții de Apel București, secția a II–a penală și pentru cauze cu minori și familie. Obligă recurentul persoană extrădabilă la plata sumei de 60 lei noi (600.000 lei vechi), cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 27 iulie 2005.