ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4558/2005

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4558/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

I. Prin sentința penală nr.

55 din 20 mai 2005 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru

cauze cu minori și familie, pronunțată în dosarul penal nr. 821/2005, s-a

respins, ca nefondată, opoziția de extrădare.

S-a admis cererea de

extrădare formulată de autoritățile judiciare din Turcia, privind pe cetățeanul

turc

G.M.

și s-a dispus

extrădarea acestuia din România în Turcia.

În baza art. 60 din Legea

nr. 302/2004 s-a amânat extrădarea până la soluționarea cauzelor penale pe care

G.M. le are pe rolul instanțelor de judecată din România.

S-a menținut arestarea

provizorie preventivă a persoanei extrădabile până la predarea efectivă a

acesteia, conform art. 59 din Legea nr. 302/2004.

Cheltuielile judiciare și

cele necesitate de extrădare urmau a fi suportate de statul român, iar

onorariul interpretului de limba turcă din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de fond a reținut în fapt următoarele:

Cu adresa nr.

1024/II-5/2005, din 11 aprilie 2005, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

București a transmis instanței cererea de extrădare nr. 2004/720 din 27

decembrie 2004, formulată de Parchetul Republican Diyarbakir, Republica Turcia,

prin care se solicită extrădarea, din România, în Turcia, a numitului G.M.

Anterior, cu adresa nr.

586/II-5/2005 din 4 martie 2005, același parchet a solicitat arestarea

provizorie în vederea extrădării persoanei sus-menționate.

Odată cu cererea de

extrădare au fost trimise actele anexe prevăzute de art. 38 din Legea nr.

302/2004, respectiv copii autentice ale mandatului de arestare în lipsă, o

expunere a faptelor pentru care se solicită extrădarea și o copie a

dispozițiilor legale din Turcia, aplicabile în cauză.

Din examinarea dosarului

cauzei s-a constatat că G.M. este urmărit pentru punerea în executare a mandatului

de arestare nr. 2004/273, emis la 1 noiembrie 2004 de Tribunalul Penal nr. 5

din localitatea Diyarbakir, în lipsă, pentru săvârșirea infracțiunii de

apartenență la o organizație teroristă, P.K.K., respectiv furnizarea de arme și

muniții membrilor organizațiilor teroriste și estorcate de bani de la

traficanții de droguri în vederea finanțării organizațiilor teroriste,

prevăzute de art. 31, art. 33, art. 40, art. 59, art. 102, art. 103, art. 125

și art. 168 C. pen., turc și art. 1, art. 3 – art. 5 și art. 17 din Legea

antiterorism a Republicii Turcia.

Faptele reținute în sarcina

persoanei extrădabile constau în aceea că, împreună cu alte persoane, a plecat

din localitatea natală pentru a adera la organizația teroristă P.K.K., în

cadrul căreia a preluat numele de cod K. Ulterior, persoana extrădabilă s-a

aflat în partea de nord a Irakului pentru instruire/antrenament în gherilă și

s-a reîntors în Turcia în anul 2000.

Activitatea sa consta în

perceperea unor taxe de la traficanții de droguri, sume care erau preluate în

cadrul organizației teroriste în scopul finanțării.

Potrivit informațiilor

furnizate de statul solicitant, pedeapsa maximă aplicabilă în cauză potrivit

legislației turcești este de 10 ani închisoare.

Prin încheierea nr. 3/ F din

4 martie 2005, pronunțată în cauză, s-a dispus, în baza art. 45 din Legea nr.

302/2004, arestarea provizorie, pe timp de 30 zile, a cetățeanului turc G.M.,

în vederea extrădării în Turcia și ulterior, această măsură a fost prelungită,

succesiv, până la 11 iunie 2005, inclusiv.

În cauză, persoana

extrădabilă G.M. a formulat opoziție la extrădare, susținând că nu sunt

îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru a fi extrădat, deoarece:

- cererea se referă la o

infracțiune conexă unei infracțiuni politice, în cuprinsul H.G. nr. 784/2004,

privind lista persoanelor fizice și juridice suspecte de săvârșirea sau de

finanțarea actelor de terorism, nefiind menționat numele său și nici al

organizației teroriste P.K.K./Kongra – Gel;

- nu putea comite în anul

2004, în Turcia, faptele de care este acuzat, pentru că se afla încă din anul

2002, în România;

- nu are certitudinea că va

avea parte de un proces echitabil în fața instanțelor judiciare turcești.

Potrivit art. 51 alin. (3)

din Legea nr. 302/2004, opoziția la extrădare nu poate fi întemeiată decât pe

faptul că persoana în cauză nu este cea urmărită sau că nu sunt îndeplinite

condițiile pentru extrădare.

Sub acest aspect, opoziția

la extrădare formulată de G.M. nu a fost considerată întemeiată, având în

vedere următoarele considerente:

Numele, prenumele și

celelalte date de identificare ale persoanei extrădabile, identificată și

arestată provizoriu la 4 martie 2005, în vederea extrădării, corespund datelor

de identificare ale persoanei la care se referă cererea de extrădare formulată

de autoritățile judiciare din Turcia.

În cererea de extrădare

privind pe G.M., autoritățile judiciare turcești menționează, printre altele,

că organizația teroristă P.K.K. și-a schimbat denumirea în K., iar în Lista

persoanelor juridice suspecte de săvârșirea sau de finanțarea actelor de

terorism, aprobată prin H.G. nr. 784/2004 este înscris, ca atare, P.K.K. sub

denumirile K.F.D.C., F.D.C.K. și K.A.D.E.K.

În cererea de extrădare se

menționează că faptele pentru care G.M. a fost dat în urmărire au fost

săvârșite începând cu luna ianuarie 1994 și că acesta a continuat să desfășoare

activități similare ulterior și în străinătate. Se menționează, în aceeași

cerere de extrădare, că în conformitate cu legislația internă din Turcia,

infracțiunea pentru care este urmărit cel în cauză nu este de ordin politic,

militar sau financiar, ci este o infracțiune teroristă. În fine se menționează

că de la data formulării cererii de extrădare în Turcia, în materie de terorism

a apărut un conclurs de legi și că persoanei extrădabile i se va aplica legea

cea mai favorabilă, reglementările de ultimă dată corespunzând normelor Uniunii

Europene.

Faptele pentru care persoana

extrădabilă este urmărită internațional au corespondent și în legislația penală

română (Legea nr. 535/2004).

Așa fiind, s-au constatat

îndeplinite dispozițiile art. 26 și art. 28 din Legea nr. 302/2004, privind

dubla incriminare și gravitatea pedepsei în legislația celor două state

implicate în procedură.

În raport de dispozițiile

art. 23 din Legea nr. 302/2004 și de situația sa personală, s-a apreciat că

G.M. nu poate fi exceptat de la extrădare. Acesta a solicitat statut de refugiu

politic în România, dar nu i s-a acordat. Totodată, a săvârșit infracțiuni pe

teritoriul României și a fost trimis în judecată (dosar penal nr. 4764/2004, al

Judecătoriei sectorului 6 București), însă nu s-au constatat impedimente în

angajarea procedurii, din categoria celor prevăzute de art. 3 din Legea nr.

302/2004, putându-se face aplicarea dispozițiilor art. 60 din acea lege.

Împotriva acestei hotărâri,

în termen legal, a declarat recurs persoana extrădabilă G.M. solicitând casarea

acesteia, iar în cadrul rejudecării să se constate că instanța de fond a

încălcat dispozițiile art. 48 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 care reglementează

publicitatea ședinței de judecată și dispozițiile art. 23 alin. (4) din

Constituție referitoare la durata arestării preventive a unei persoane.

S-a solicitat, de asemenea,

a se constata incidența prescripției răspunderii penale, neîndeplinirea condiției

dublei incriminări prevăzută de art. 26 din Legea nr. 302/2004, nelegalitatea

încheierii prin care s-a dispus măsura arestării provizorii a persoanei

extrădabile și încălcarea dispozițiilor art. 3 din C.E.D.O.

Prin decizia penală nr. 3561

din 8 iunie 2005, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a admis

recursul declarat de persoana extrădabilă G.M. împotriva sentinței penale nr.

55 din 20 mai 2005 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru

cauze cu minori și familie, a casat sentința penală atacată și a trimis cauza

spre rejudecare la Curtea de Apel București, dispunând, totodată prelungirea

măsurii arestării provizorie a persoanei extrădabile pe o durată de 30 zile, de

la data de 11 iunie 2005 la 10 iulie 2005.

Pentru a decide astfel,

instanța de recurs a reținut că dispozitivul sentinței atacate nu este explicit

și categoric, întrucât, pe de o parte, instanța de fond a dispus în temeiul

art. 60 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 amânarea extrădării până la

soluționarea cauzelor penale pe care persoana extrădabilă le are pe rolul

instanțelor de judecată din România, iar, pe de altă parte, a menținut

arestarea provizorie a persoanei extrădate până la predarea efectivă conform

art. 59 din aceeași lege. Textul invocat reglementează însă termenul pentru

predarea extrădatului atunci când nu se dispune amânarea extrădării, acesta

fiind de 15 zile dacă persoana extrădabilă nu va fi preluată la data stabilită

[(art. 59 alin. (5)].

II. Procedând la rejudecarea

cererii de extrădare, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, prin

sentința penală nr. 73 din 24 iunie 2005, a respins opoziția la extrădare

formulată de persoana extrădabilă, constatând întrunite condițiile extrădării.

A admis cererea de extrădare formulată de autoritățile judiciare din Turcia,

privind pe cetățeanul turc

G.M.

și a dispus extrădarea acestuia din România în Turcia.

A menținut arestarea

provizorie a persoanei extrădabile pe o perioadă de 30 zile, de la 11 iulie

2005 până la 9 august 2005.

Instanța de fond a examinat

cererea de extrădare, constatând că sunt întrunite condițiile de fond ale

extrădării, referitoare la persoana infractorului, la fapta penală reclamată ca

fiind comisă de acesta și la pedeapsă, precum și condițiile de formă, privitoare

la existența și regularitatea cererii de extrădare. Totodată, a mai reținut că

persoana extrădabilă este cercetată în România, în stare de libertate pentru

săvârșirea infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor,

prevăzută de art. 279 C. pen., în dosarul penal nr. 4764/2004 al Judecătoriei

sectorului 6 București, pronunțându-se sentința penală nr. 771 din 4 aprilie

2005, nedefinitivă încă, întrucât a fost recurată de Parchetul de pe lângă

Judecătoria sectorului 5 București. Prin această sentință, în baza art. 333 C.

proc. pen, s-a dispus restituirea cauzei privind pe inculpații C.M., poreclit

D., A.H., G.M. poreclit M. și C.Y., la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție în vederea completării urmăririi penale, în sensul

stabilirii identității inculpatului A.H.

Motivația acestei ultime

soluții este dată de faptul că, la termenul 15 noiembrie 2002, când a fost

audiat inculpatul A.H., acesta a afirmat că, în realitate, se numește G.M., iar

numele de A.H. l-a folosit pentru a intra în țară, pașaportul său fiind pe

acest nume.

Susținerile inculpatului au

fost întărite de G.M., coinculpat, care a precizat că A.H. este fratele său și,

în realitate, se numește G.M.

În raport de toate aceste

considerente, a apreciat că nu se impune amânarea predării persoanei

extrădabile, având în vedere natura și gravitatea faptelor de terorism pentru

care este cercetat în Turcia, precum și reglementarea cuprinsă în dispozițiile

art. 60 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, potrivit căreia existența unui proces

penal în fața autorităților judiciare române împotriva persoanei extrădabile nu

împiedică extrădarea. Așadar, predarea amânată prevăzută de alin. (2) al

aceluiași articol, reprezintă excepția, fiind concepută ca o facultate acordată

instanței de judecată.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs persoana extrădabilă, criticând-o pentru nelegalitate, deoarece

instanța de fond nu a soluționat cauza prin prisma motivelor de casare și i-a

agravat situația în rejudecarea dispusă ca urmare a exercitării propriei căi de

atac.

În concret, se arată că

instanța de fond nu a analizat incidența prescripției răspunderii penale, a

dispozițiilor art. 3 din C.E.D.O. și, respectiv, art. 3 din Legea nr. 19/1990

pentru aderarea României la Convenția împotriva torturii și altor pedepse ori

tratamente cu cruzime, inumane sau degradante, neîndeplinirea condiției dublei

incriminări și încălcarea dispozițiilor art. 48 alin. (1) din Legea nr.

302/2004, în sensul că ședința de judecată a fost publică, deși persoana

extrădabilă a solicitat ședință secretă.

Examinând hotărârea recurată

prin prisma motivelor de recurs invocate, dar și din oficiu, potrivit

dispozițiilor art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte

constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Soluționarea cauzei în

ședință publică nu înseamnă că hotărârea este lovită de nulitate, conform

dispozițiilor art. 197 C. proc. pen., întrucât reglementarea cuprinsă în alin.

(1) al art. 48 din Legea nr. 302/2004, potrivit căreia „la primul termen,

instanța procedează la luarea unei declarații persoanei extrădabile (.).

Procedura este publică, dacă persoana extrădabilă sau procurorul nu se opune,

orală și contradictorie.”, are în vedere doar momentul procesual când persoana

extrădabilă dă o declarație, iar prezența altor persoane i-ar putea prejudicia

interesele. Așadar, opoziția inculpatului nu conduce automat la declararea

ședinței secrete iar, în speță, instanța s-a pronunțat motivat asupra cererii

persoanei extrădabile, după punerea acesteia în discuție, nefiind astfel

incidente dispozițiile art. 197 alin. (2) C. proc. pen. Totodată, nu ne aflăm

nici în ipoteza prevăzută de art. 197 alin. (1) C. proc. pen., persoana

extrădabilă nefăcând dovada vătămării produse prin publicitatea ședinței.

Referitor la susținerea

potrivit căreia, în cauză a intervenit prescripția răspunderii penale, Înalta

Curte constată că, într-adevăr, în conformitate cu dispozițiile art. 122 C.

proc. pen., termenul de prescripție a răspunderii penale este de 10 ani pentru

faptele pedepsite cu închisoarea între 10 și 15 ani, cum este cazul și în

speță, însă acest termen nu s-a împlinit anterior emiterii mandatului de

arestare în lipsă. Aceasta întrucât, potrivit actelor din dosarul de cercetare,

în afara faptei comise în ianuarie 1994, persoana extrădabilă, în cursul anului

2000, a intrat din Iran în Turcia unde a început să colecteze fonduri pentru

finanțarea organizației teroriste de la persoanele de etnie kurdă care se

ocupau cu traficul de droguri, anterior instruindu-se în Irak, fiind cunoscut

ca un membru activ al organizației teroriste P.K.K. Așadar, activitățile

desfășurate de persoana extrădabilă în calitate de membru al organizației

teroriste au fost comise în forma continuată până în anul 2000, neoperând

astfel prescripția răspunderii penale. Totodată, din examinarea cererii de

extrădare, reiese că, și în legislația turcă, termenul de prescripție este tot

de 10 ani, deci nu a operat prescripția răspunderii penale nici prin prisma

legislației statului solicitant.

În ceea ce privește criticile

ce vizează nepronunțarea cu privire la întrunirea condițiilor de fond ale

extrădării, Curtea constată că, la finele paginii 3 a hotărârii, instanța de

fond a motivat de ce opoziția la extrădare nu este fondată, arătând că nu a

intervenit prescripția răspunderii penale, în raport de data săvârșirii

faptelor ulterioare celei din anul 1994 și că nu există motivele obligatorii de

refuz a extrădării, astfel cum sunt prevăzute în art. 8 alin. (1) din Legea nr.

302/2004, respectiv, infracțiunea pentru care este urmărit cel în cauză nu este

de ordin politic, militar sau financiar, ci este o infracțiune teroristă; la

data formulării cererii de extrădare, în legislația turcă a apărut un concurs

de legi în materie de terorism, urmând ca, în cazul admiterii cererii,

extrădatului să i se aplice legea mai favorabilă, ce este în concordanță cu

normele Uniunii Europene. În fine, s-a arătat că sunt îndeplinite și

dispozițiile art. 26 și art. 28 din Legea nr. 302/2004, privind dubla

încriminare și gravitatea pedepsei.

În plus, din examinarea

cererii de extrădare în raport cu dispozițiile art. 8 din Legea nr. 302/2004,

Înalta Curte constată că, în cererea de extrădare, se regăsesc și alte elemente

utile soluționării cauzei, respectiv asigurarea dată că persoana extrădabilă se

va putea folosi de toate drepturile și condițiile oferite de Legislația internă

a Statului Turc, Drepturile Omului în Sistemul Instituit prin Cartea Socială

Europeană, Convenția Europeană pentru Drepturile Omului și Acordul pentru

Protecția Drepturilor de Libertate, procedura penală a statului turc fiind

adaptată legislației europene. Rapoartele unor organizații umanitare

internaționale care au semnalat suspiciuni în respectarea drepturilor prevăzute

de art. 5 și 6 din C.E.D.O. și art. 3 din Legea nr. 19/1990, nu sunt suficiente

pentru a se concluziona, în sensul că procedura penală din statul solicitant nu

îndeplinește condițiile C.A.D.O.L.F., încheiată la Roma în 1950. Totodată, din

actele ce însoțesc cererea rezultă modificarea legislației turce în conformitate

cu normele europene și desființarea Tribunalelor de Siguranță a Statului

(extraordinare), acestea fiind înlocuite cu tribunale penale.

Referitor la neîndeplinirea

condiției dublei încriminări, Curtea constată că, deși România a ratificat

Convenția în materie de terorism abia în anul 1997, C. pen. român, sancționa și

anterior faptele cuprinse în noțiunea de terorism, respectiv prin prevederile

art. 280; aceasta, dacă ne referim strict la actele materiale comise în anul

1994, întrucât pentru cele din anul 2000 nu există nici un dubiu cu privire la

dubla încriminare.

Sub aspectului motivului de

recurs ce vizează agravarea situației în rejudecarea dispusă ca urmare a

admiterii căii de atac promovată de persoana extrădabilă, Înalta Curte

apreciază că și această critică este nefondată, aflându-ne în situația unei aparente

încălcări a principiului non reformatio in pejus.

Aceasta întrucât, pe de o

parte, hotărârea primei instanțe cuprindea dispoziții contrare în sensul

predării amânate dar și al aplicării art. 59 din Legea nr. 302/2004, ce ar fi

dus la predarea efectivă într-un termen ce nu putea depăși 15 zile de la

rămânerea definitivă a hotărârii de extrădare. Așadar, dacă nu ar fi recurat

această hotărâre, persoana extrădabilă ar fi fost predată într-un timp foarte

scurt, chiar dacă dispozitivul conținea și mențiunea, contradictorie, a

predării amânate.

Pe de altă parte, dispoziția

mai favorabilă cuprinsă în teza II a art. 60 alin. (4) din Legea nr. 302/2004 nu

privește situația în care se află persoana extrădabilă. Potrivit acestui text

de lege, numai în cazul în care persoana extrădabilă se află, la momentul

admiterii cererii de extrădare, sub puterea unui mandat de arestare preventivă

sau de executare a pedepsei închisorii, emis de autoritățile judiciare române,

mandatul de arestare provizorie în vederea extrădării, emis în baza hotărârii

de aprobare a extrădării, intră în vigoare de la data încetării motivelor care

au justificat amânarea. Acestea sunt singurele excepții de la predarea imediată

riguros prevăzute, art. 60 alin. (2) prevăzând doar posibilitatea ca predarea

amânată să devină efectivă după ce procesul penal a luat sfârșit. Această

ultimă dispoziție, care este, de asemenea, la latitudinea instanței, trebuie

privită în concordanță și cu dispoziția cuprinsă în art. 45 alin. (6) din Legea

nr. 302/2004, care prevede că durata totală a măsurii arestării provizorii nu

poate depăși 180 zile.

În raport de toate aceste

considerente, Înalta Curte apreciază că recursul persoanei extrădabile este

nefondat, urmând a fi respins în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc. pen.

În temeiul art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., recurenta, persoană extrădabilă va fi obligată la cheltuieli

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de persoana extrădabilă G.M. împotriva deciziei penale nr. 73

din 24 iunie 2005 a Curții de Apel București, secția a II–a penală și pentru

cauze cu minori și familie.

Obligă recurentul persoană

extrădabilă la plata sumei de 60 lei noi (600.000 lei vechi), cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 27 iulie 2005.