ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 559/2019

Deliberând asupra contestației de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 231 din 04 noiembrie 2019, pronunțată în Dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

În baza art. 52 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată, a constatat că sunt întrunite condițiile extrădării.

În baza art. 52 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, republicată și art. 1 din Convenția europeană de extrădare, încheiată la Paris la 13 decembrie 1957, ratificată de România prin Legea nr. 80/1997, a admis cererea de extrădare formulată de autoritățile judiciare din Republica Turcia.

A dispus extrădarea și predarea, către autoritățile Republicii Turcia, a persoanei extrădabile A., față de care a fost emis mandatul de arestare din data de 02.10.2019 de către Parchetul General din Ankara, în vederea executării pedepsei de 10 ani și 10 luni închisoare (prin cumularea pedepselor de 8 ani și 4 luni închisoare și 2 ani și 6 luni închisoare) dispuse prin Sentința penală nr. 2011/155 din 26.04.2011 de Tribunalul de Pedepse Grele nr. 10 din Ankara, definitivă la data de 07.07.2014.

În baza art. 49 din Legea nr. 302/2004 republicată, a luat act că persoana extrădabilă a formulat opoziție la extrădare.

S-a precizat că extrădarea persoanei solicitate se va efectua cu respectarea regulii specialității, prevăzute de art. 14 din Convenția europeană de extrădare, încheiată la Paris la 13 decembrie 1957, ratificată de România prin Legea nr. 80/1997 și art. 74 din Legea nr. 302/2004, republicată.

În baza art. 52 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, republicată, a menținut arestarea provizorie în vederea extrădării a persoanei extrădate A. până la predarea acesteia, conform art. 57 din Legea nr. 302/2004, republicată.

A constatat că persoana extrădată fost reținută și arestată provizoriu în vederea extrădării de la data de 18.09.2019 la zi.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel București a avut în vedere următoarele:

La data de 24.10.2019, la dosarul cauzei a fost înregistrată sesizarea nr. x/II-5/2019 din aceeași dată, formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, pentru a aprecia cu privire la cererea de extrădare formulată de autoritățile judiciare din Republica Turcia, referitor la numitul A., cetățean turc, în sensul admiterii acesteia și a menținerii stării de arest provizoriu în vederea extrădării, până la predarea sus-numitului, conform dispozițiilor art. 52 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, republicată.

Sesizarea a fost însoțită de ordonanța cu același nr. din data de 24.10.2019 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, cererea de extrădare și documentația aferentă, precum și adresa nr. x/18.10.2019 a Ministerului Justiției întocmită urmare a controlului de regularitate realizat în conformitate cu dispozițiile art. 38 din Legea nr. 302/2004, republicată.

În susținerea acesteia, s-a arătat că, prin adresa din 12.09.2019, Inspectoratul General al Poliție Române - Centrul de Cooperare Polițienească Internațională - Biroul Național Interpol a transmis solicitarea autorităților judiciare din Republica Turcia, având ca obiect cererea de difuziune de urmărire internațională transmisă de Interpol Ankara privind pe numitul A..

Potrivit acestei solicitări, persoana extrădabilă A. este urmărită internațional pentru punerea în executare a mandatului de arestare emis la data de 11.08.2014 de Parchetul General din Ankara, în vederea executării pedepsei cu închisoarea, dispuse prin Sentința penală nr. 2011/155 din 26.04.2011, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de "hărțuire sexuală a unui copil și privare de libertate", fapte prevăzute și pedepsite de dispozițiile art. 5237 art. 1032, art. 531 lit. a), b), c), d), e), art. 621, art. 1093 lit. f), art. 1095, art. 62 și art. 63 din C. pen. turc.

În fapt, s-a reținut în sarcina persoanei extrădabile A. că, în perioada 18 - 20.06.2009 a lipsit-o de libertate și a întreținut relații sexuale de câteva ori cu partea vătămată B., minoră de 14 ani (data nașterii 28.10.1994), într-o casă închiriată din Yenimahalle/Ankara.

Examinând documentele transmise de statul solicitant, s-a apreciat că faptele reținute în sarcina persoanei extrădabile A. își regăsesc corespondent în legislația penală română actuală, realizând conținutul constitutiv al infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal și act sexual cu un minor, prevăzute de art. 205 alin. (1) și (3) lit. b) C. pen. și art. 220 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen., fapte pedepsite cu închisoarea de la 3 la 10 ani, respectiv de la 1 la 5 ani.

La data de 24.10.2019, Ministerul Justiției - Direcția Drept Internațional și Cooperare Judiciară a transmis, în conformitate cu dispozițiile art. 37 alin. (4) rap. la art. 40 din Legea nr. 302/2004, cererea de extrădare formulată de autoritățile judiciare turce privind pe numitul A., cetățean turc, însoțită de documentele aferente.

În urma controlului de regularitate efectuat, conform art. 38 din Legea nr. 302/2004, republicată, Ministerul Justiției - Direcția Drept Internațional și Cooperare Judiciară a constatat următoarele: persoana a cărei extrădare se solicită este cetățean turc, între România și Republica Turcia se aplică dispozițiile Convenției europene de extrădare, încheiate la Paris la data de 13 decembrie 1957, extrădarea este supusă condițiilor prevăzute la art. 18 - 35 din legea nr. 302/2004, republicată, la cererea de extrădare au fost atașate documentele prevăzute de art. 36 din Legea nr. 302/2004, republicată, nu este incidentă niciuna din limitele acordării cooperării judiciare prevăzute la art. 3 din legea nr. 302/2004, republicată.

Din relațiile comunicate de Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcția Migrațiune, prin adresa nr. x/12.09.2019, a rezultat că este posesor al Permisului de ședere temporară nr. x, eliberat la data de 08.04.2019, în scopul reîntregirii familiei, valabil până la data de 18.03.2020, în calitate de membru de familie al unui cetățean român, iar la data de 09.08.2019 a solicitat Serviciului pentru Imigrări al Județului Ilfov acordarea dreptului de ședere pe termen lung, cerere nesoluționată până la acest moment, așa cum rezultă din Procesul-verbal din data de 22.10.2019.

Ca atare, Parchetul a apreciat, din analizarea acestor documente, că sunt îndeplinite condițiile de fond și formă ale extrădării, prevăzute de dispozițiile art. 44 alin. (1), (2), (6) și 7 din Legea nr. 302/2004, republicată, și art. 16 din Legea nr. 80/1997 pentru ratificarea Convenției Europene de extrădare, încheiată la Paris la data de 13.12.1957, modificată prin Legea nr. 75/2005 și prin Legea nr. 224/2006.

Persoana extrădabilă a fost prezentă și asistată de apărător ales (doamna avocat C., împuternicire avocațială seria x nr. x/2019 și delegație de substituire la dosar). În fața Curții, domnul D., interpret autorizat de limba turcă (autorizație nr. x), a asigurat interpretarea.

Potrivit dispozițiilor art. 46 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, s-a procedat la luarea unei declarații persoanei extrădabile, aflate la dosarului.

Potrivit acesteia, "a luat cunoștință de conținutul cererii de extrădare formulate de autoritățile turce și documentele însoțitoare. Se opune cererii de extrădare. În acest sens, a arătat următoarele: referitor la condițiile pentru extrădare și motivele obligatorii sau facultative de refuz ale extrădării, a plecat din Turcia aproximativ acum 9 ani. Nu mai reține când, dar în cursul anului 2011, a menționat că în momentul în care a părăsit teritoriul Turciei nu se pronunțase hotărârea de condamnare sau, cel puțin, nu avea cunoștință de ea. Nu știe dacă s-a declarat cale de atac în numele său împotriva acestei hotărâri de condamnare. El a avut doi avocați aleși care l-au asistat în fața Tribunalului de Pedepse Grele Ankara, doamnele avocat E. și F.. A dat o declarație în etapa de judecare în fața acestui tribunal, iar anterior o declarație la poliție. A precizat că doamnele avocat nu i-au adus la cunoștință cum că a fost condamnat sau că ar fi declarat cale de atac în numele său. Se opune cererii de extrădare deoarece extrădarea sa ar aduce atingere vieții de familie, ținând cont de faptul că este căsătorit pe teritoriul României și are un copil minor, așa cum reiese din actele dosarului. Nu renunță la regula specialității, astfel cum i-a fost adusă la cunoștință în cazul în care se va ajunge să fie extrădat. Ar fi de acord ca această sentință să fie recunoscută și executată pe teritoriul României, ca urmare a motivelor de ordin familial învederate. De 9 ani este stabilit pe teritoriul României. Nu are cazier, a respectat legea. Singura faptă de natură penală în care a fost implicat este cea care face obiectul acestui dosar, care este un coșmar pentru el".

După interogatoriu, persoana extrădabilă a optat pentru continuarea procedurii, în caz de opunere la extrădare, potrivit art. 46 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, republicată, solicitând amânarea cauzei pentru a-i fi pus la dispoziție dosarul cauzei apărătorului acesteia și a prezentat, în scris, și în termen de 8 zile, opoziția motivată la cererea de extrădare și a indicat mijloacele de probă admise de legea română, conform art. 49 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată.

Potrivit acesteia din urmă, persoana extrădabilă a solicitat respingerea cererii de extrădare, pentru neîndeplinirea condițiilor de fond, în raport de dispozițiile art. 21 și art. 22 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală.

Cu privire la situația de fapt reținută în sarcina sa, numitul A. a arătat că nu este reală, întrucât, după cum rezultă din însăși declarația părții vătămate, aceasta nu i-a spus niciodată vârsta pe care o avea, la expertiza antropologică a reieșit că aceasta părea de o vârstă mult mai înaintată, precum și faptul ca relațiile avute cu partea vătămata au fost consimțite de către aceasta și nimeni nu a lipsit-o de libertate, în fapt aceasta fiind repetenta și lipsind adesea de acasă, fiind o fire mai libertina.

Această poziție procesuală a fost menținută fără nicio oscilație, acesta fiind adevărul, nu a dorit niciodată să depună plângere, el fiind cercetat și condamnat la o pedeapsa atât de gravă doar pentru că în cauză era vorba de un minor și urmărirea penală se exercită din oficiu.

A apreciat că, chiar dacă faptele reținute în sarcina sa au corespondent în legislația română, realizând conținutul constitutiv al infracțiunilor prevăzute de art. 205 alin. (1) și 3 lit. b) C. pen. și art. 220 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 38 C. pen., în cauză, considerându-se ca sunt îndeplinite condițiile de fond și formă ale extrădării prevăzute de art. 24 și art. 26 din Legea nr. 302/2004, republicată, și art. 2, art. 12 și art. 16 din Legea 80/1997 pentru ratificarea Convenției Europene de extrădare încheiată la Paris la data de 13.12.1957, modificată prin Legea 75/2005 și Legea 224/2006, nu sunt întrunite condițiile de fond pentru admiterea cererii.

Astfel, acesta a arătat că, în raport de dispozițiile art. 21 din Legea nr. 302/2004 privind motivele obligatorii de refuz al extrădării aplicabile în prezenta cauză, care sunt cele prevăzute de art. 21 alin. (1) lit. a), în) sensul în care se prevede în mod imperativ că extrădarea va fi refuzată dacă: "nu a fost respectat dreptul la un proces echitabil în sensul Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale încheiată la Roma la 04.11.1950, sau al oricărui alt instrument internațional pertinent în domeniu ratificat de România".

În acest sens, numitul A. a solicitat să se constate că, din însăși relațiile primite prin Adresa nr. x/18.10.2019 de la Ministerul Justiției, înaintate Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, de către Procuratura Generala Ankara - Departamentul Comunicări decizii penale, rezultă fără putință de tăgadă că în ceea ce îl privește pe el decizia a fost pronunțată în ședința din data de 26.04.2011 în absența sa, neexistând nici o mențiune sau dovadă a comunicării acesteia către el.

Numitul A. a mai arătat că, încă din luna septembrie 2019, când s-a formulat solicitarea de extrădare, el nu a mai fost în Turcia începând cu anul 2010, nu a fost prezent la pronunțarea sentinței de fond, nu a angajat niciun apărător și nici nu a fost citat sau încunoștințat vreodată de judecata în apel.

Așa fiind, numitul A. a solicitat ca în cauză să se constate că sunt incidente dispozițiile art. 93 alin. (1), în sensul în care mandatul european a fost emis în baza unei hotărâri de condamnare date în lipsa sa, care era stabilit în România la acea dată.

De asemenea, numitul A. a apreciat că se impune ca în raport de dispozițiile art. 93 alin. (1), (2) și (3) să se constatate că nu s-a înmânat personal hotărârea de condamnare, instanța trebuind să pună în vedere autorităților de executare că în termen de 10 zile să comunice hotărârea către inculpat, acesta putând uzita de dispozițiile lit. b) privind exercitarea căii de atac.

Acesta a arătat că devin, de asemenea, incidente, dispozițiile alin. (3) ale aceluiași articol, întrucât din lucrările dosarului rezultă că el nu a primit, în prealabil, nicio informare oficială cu privire la procesul penal derulat împotriva sa, instanța trebuind să îi comunice o copie a hotărârii de condamnare traduse.

A solicitat ca, în urma controlului de regularitate, efectuat conform dispozițiilor art. 38 din Legea nr. 302/2004, republicată, de Ministerul de Justiție - Direcția Drept Internațional și Cooperare Internațională, să se constate că:

- se opune la extrădare;

- între România și Republica Turcia se aplică dispozițiile Convenției Europene de Extrădare, încheiată la Paris la data de 13.12.1957;

- în cauză sunt incidente dispozițiile art. 22 alin. (2), întrucât extrădarea sa va avea consecințe deosebit de grave pentru sine și familia sa, întrucât va fi separat de familia construită în România de peste 9 ani de zile și de copilul minor;

- în acest sens s-a adresat instanțelor din Turcia cu o cerere de delegare a executării pedepsei în raport de dispozițiile art. 140 și urm. din Legea nr. 302/2004, întrucât executarea pedepsei pe teritoriul României este în măsură să amelioreze posibilitatea de reintegrare socială a persoanei condamnate;

- în cauză sunt incidente dispozițiile art. 21 alin. (1) lit. a), acestuia nefiindu-i comunicată hotărârea de fond, judecata în apel desfășurându-se fără citarea sa, sens în care i-a fost încălcat în mod flagrant dreptul la un proces echitabil.

Acesta a mai arătat că din relațiile comunicate de Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcția Migrațiune, prin adresa nr. x/12.09.2019, a rezultat că este posesor al Permisului de ședere temporară nr. x, eliberat la data de 08.04.2019 în scopul reîntregirii familiei, valabil până la data de 18.03.2020, în calitate de membru de familie al unui cetățean român, iar la data de 09.08.2019 a solicitat Serviciului pentru Imigrări al Județului Ilfov acordarea dreptului de ședere pe termen lung, cerere nesoluționată până la acest moment, așa cum rezultă din Procesul-verbal din data de 22.10.2019.

Așa fiind, numitul A. a apreciat că se află în situația în care ESTE EXCEPTAT de la extrădare, în conformitate cu dispozițiile art. 21 alin. (1) lit. a), nefiindu-i comunicată hotărârea de fond, judecata în apel desfășurându-se fără citarea sa, sens în care i-a fost încălcat în mod flagrant dreptul la un proces echitabil.

Ca urmare, din examinarea documentelor transmise de Autoritățile judiciare din Republica Turcia, în conformitate cu disp. art. 43 și urm. din Legea nr. 302/2004 republicată, a solicitat să se aprecieze asupra cererii de extrădare formulată împotriva sa, în sensul respingerii acesteia, potrivit dispozițiilor art. 52 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 republicată.

Nu s-au propus probe, altele decât proba cu înscrisurile de la dosar, la care instanța de fond a arătat că va face referiri în cele ce urmează.

Examinând cererea de extrădare formulată, curtea de apel a apreciat-o, ca fondată, pentru următoarele considerente:

Curtea a constatat că sunt îndeplinite toate condițiile legale pentru admiterea cererii și extrădarea persoanei solicitate.

Astfel, cererea de extrădare în privința persoanei solicitate A. are la bază Sentința penală nr. 2011/155 din 26.04.2011 pronunțată de Tribunalul de Pedepse Grele nr. 10 din Ankara, definitivă prin Decizia nr. 2014/9194 din 07.07.2014 pronunțată de Curtea de Casație - Departamentul Penal nr. 14), prin care aceasta a fost condamnată la pedepsele de 8 ani și 4 luni închisoare și 2 ani și 6 luni închisoare, pedeapsa cumulată pe care are să o execute fiind de 10 ani și 10 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de "hărțuire sexuală a unui copil și privare de libertate", fapte prevăzute și pedepsite de dispozițiile art. 5237 art. 1032, art. 531 lit. a), b), c), d), e), art. 621, art. 1093 lit. f), art. 1095, art. 62 și art. 63 din C. pen. turc.

În fapt, s-a reținut în sarcina persoanei extrădabile A. că, în perioada 18 - 20.06.2009 a lipsit-o de libertate și a întreținut relații sexuale de câteva ori cu partea vătămată B., minoră de 14 ani (data nașterii 28.10.1994), într-o casă închiriată din Yenimahalle/Ankara.

Faptele reținute în sarcina aceleiași persoane extrădabile au corespondent în legislația penală română, fiind incriminate prin dispozițiile art. 205 alin. (1) și (3) lit. b) C. pen. (lipsirea de libertate în mod ilegal) și, respectiv, art. 220 alin. (1) C. pen. (actul sexual cu un minor).

a) cetățenii romani, dacă nu sunt întrunite condițiile prevăzute la art. 20;

b) solicitanții de azil, beneficiarii statutului de refugiat sau ai protecției subsidiare în România, în cazurile în care extrădarea ar avea loc în țara de origine sau în orice alt stat în care viața ori libertatea acestora ar fi pusă în pericol sau în care ar fi supuși la tortură, tratamente inumane și degradante;

c) persoanele străine care se bucură în România de imunitate de jurisdicție, în condițiile și în limitele stabilite prin convenții sau prin alte înțelegeri internaționale;

d) persoanele străine citate din străinătate în vederea audierii ca suspecți, persoane vătămate, părți, martori sau experți ori interpreți în fața unei autorități judiciare române solicitante, în limitele imunităților conferite prin convenție internațională.

Astfel, din relațiile comunicate de Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcția Migrațiune prin adresa nr. x/12.09.2019 a rezultat că persoana extrădabilă este (doar) posesor al Permisului de ședere temporară nr. x, eliberat la data de 08.04.2019, în scopul reîntregirii familiei, valabil până la data de 18.03.2020, în calitate de membru de familie al unui cetățean român, iar la data de 09.08.2019 a solicitat Serviciului pentru Imigrări al Județului Ilfov acordarea dreptului de ședere pe termen lung, cerere nesoluționată până la acest moment, așa cum rezultă din Procesul-verbal din data de 22.10.2019 .

Astfel, referitor la motivul obligatoriu de refuz prevăzut de art. 21 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 302/2004, republicată, constând în aceea că "nu a fost respectat dreptul la un proces echitabil în sensul Convenției Europene pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, încheiată la Roma la 4 noiembrie 1950, sau al oricărui alt instrument internațional pertinent în domeniu, ratificat de România", Curtea a constatat că în acest sens au fost deopotrivă invocate prevederile art. 32 din același act normativ, prevederi care reglementează judecarea în lipsă, în acord cu care "În cazul în care se solicită extrădarea unei persoane în vederea executării unei pedepse pronunțate printr-o hotărâre dată în lipsă împotriva sa, statul român poate refuza extrădarea în acest scop, dacă apreciază că procedura de judecată a nesocotit dreptul la apărare recunoscut oricărei persoane suspectate sau acuzate de săvârșirea unei infracțiuni. Totuși, extrădarea se va acorda dacă statul solicitant dă asigurări apreciate ca suficiente pentru a garanta persoanei a cărei extrădare este cerută dreptul la o nouă procedură de judecată care să îi salvgardeze drepturile la apărare."

În continuare, în privința procedurii care a condus la hotărârea judecătorească prin care persoana a cărei extrădare este solicitată în cadrul cauzei de față a fost condamnată definitiv (prin Sentința penală nr. 2011/155 din 26.04.2011 pronunțată de Tribunalul de Pedepse Grele nr. 10 din Ankara, definitivă prin Decizia nr. 2014/9194 din 07.07.2014 pronunțată de Curtea de Casație - Departamentul Penal nr. 14), la pedepsele de 8 ani și 4 luni închisoare și 2 ani și 6 luni închisoare, pedeapsa cumulată pe care are a o executa fiind de 10 ani și 10 luni închisoare (mandat de arestare din data de 02.10.2019 emis de Procuratura generală Ankara, fila x), Curtea a reținut următoarele:

Astfel cum din cuprinsul Sentinței penale nr. 2011/155 din 26.04.2011 pronunțate de Tribunalul de Pedepse Grele nr. 10 din Ankara reiese, persoana extrădabilă A. a fost arestată în perioada 20.06.2009 - 16.02.2010, inclusiv ulterior trimiterii sale în judecată și emiterii Rechizitoriului nr. x din data de 07.08.2009 de Procuratura Generală din Ankara.

Prezent fiind în cursul judecății în fața Tribunalului de Pedepse Grele nr. 10 din Ankara, acesta a fost audiat, aspect învederat de însăși persoana extrădabilă cu ocazia audierii sale de către Curte, declarațiile sale date "în perioada de judecare" fiind analizate în cuprinsul aceleiași hotărâri judecătorești.

Împrejurarea că ulterior punerii sale în libertate, aceasta a părăsit teritoriul Turciei nu-i poate fi decât imputabilă, notând și că, în continuare, avocații săi aleși, Av. E.&Av. F., au continuat să-i acorde asistență juridică, de vreme ce au declarat și cale de atac în numele persoanei extrădabile împotriva aceleiași sentințe penale, după cum reiese din conținutul Deciziei nr. 2014/9194 din 07.07.2014, pronunțate de Curtea de Casație - Departamentul Penal nr. 14, împrejurare, deopotrivă, susținută de aceasta din urmă prin declarația dată în fața Curții .

Astfel, prin faptul că a ales să părăsească țara, trebuie considerat că persoana extrădabilă a renunțat în mod intenționat și neechivoc la drepturile prevăzute de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și putea în mod rezonabil să anticipeze consecințele comportamentului său (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Decizia de inadmisibilitate din 19 iunie 2012, Sulejmani împotriva Albaniei).

Pe de altă parte, după cum reiese din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, pe de o parte, termenul de "condamnare" în sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului vizează atât o constatare a vinovăției, consecutivă stabilirii legale a unei infracțiuni, cât și aplicarea unei pedepse sau a unei alte măsuri privative de libertate (a se vedea în acest sens Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Hotărârea din 21 octombrie 2013, Del Rio Prada împotriva Spaniei și jurisprudența citată).

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în mai multe rânduri că, în cazul în care este prevăzută o procedură în apel, aceasta trebuie să respecte garanțiile care rezultă din articolul 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în special atunci când calea de atac deschisă împotriva hotărârii pronunțate în primă instanță este de plină jurisdicție, instanța de gradul al doilea având competența de a efectua o nouă examinare a cauzei, apreciind temeinicia acuzațiilor atât în fapt, cât și în drept, și, astfel, de a se pronunța asupra vinovăției sau a nevinovăției persoanei în cauză în funcție de elementele de probă prezentate (a se vedea în acest sens Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Hotărârea din 26 mai 1988, Ekbatani împotriva Suediei, Hotărârea din 26 octombrie 2000, Kudła împotriva Poloniei, Hotărârea din 18 octombrie 2006, Hermi împotriva Italiei, Hotărârea din 25 aprilie 2013, Zahirović împotriva Croației, precum și Hotărârea din 14 februarie 2017, Hokkeling împotriva Țărilor de Jos).

Din această jurisprudență a Curții Europene a Drepturilor Omului reiese, de asemenea, că, atunci când sunt prevăzute două grade de jurisdicție, împrejurarea că persoana în cauză și-a putut exercita efectiv dreptul la apărare în primă instanță nu permite să se concluzioneze că a beneficiat în mod necesar de garanțiile prevăzute la art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului dacă judecarea apelului s-a desfășurat în absența sa (a se vedea în acest sens Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Hotărârea din 14 februarie 2017, Hokkeling împotriva Țărilor de Jos).

Deși persoana extrădabilă susține că ar fi părăsit teritoriul Turciei anterior pronunțării Sentinței penale nr. 2011/155 din 26.04.2011 de către Tribunalul de Pedepse Grele nr. 10 din Ankara, Curtea constată că aceiași apărători aleși, Av. E.&Av. F., i-au acordat asistență juridică și în faza procesuală a apelului .

Or, prin desemnarea unui avocat ales în cauză se instituie aceeași prezumție că persoana extrădabilă a avut cunoștință de proces și în această fază procesuală, iar prin neprezentarea sa a ales să renunțe la garanțiile art. 6 din Convenția europeană a Drepturilor Omului.

Referitor la motivul opțional de refuz prevăzut de art. 22 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, constând în aceea că "predarea persoanei este susceptibilă să aibă consecințe de o gravitate deosebită pentru ea, în special din cauza vârstei sau a stării de sănătate", Curtea a constatat că în acest sens s-a arătat că persoana extrădabilă este titular al unui permis de ședere temporar (cererea de acordare a dreptului de ședere pe termen lung având termen maxim de soluționare 09.05.2020, potrivit procesului-verbal de la fila x), și-a întemeiat o familie pe teritoriul României (fiind căsătorit, având și un copil minor, în vârstă de 4 ani, în întreținere, fila x și următoarele), împrejurări care însă nu satisfac exigențele de mai sus, nefiind apte a înfrânge dispozițiile art. 1 din Convenția europeană de extrădare, încheiată la Paris la 13 decembrie 1957, ratificată de România prin Legea nr. 80/1997, potrivit cărora părțile contractante se angajează să-și predea reciproc, persoanele care sunt urmărite pentru o infracțiune sau căutate în vederea executării unei pedepse sau a unei măsuri de siguranță de către autoritățile judiciare ale părții solicitante.

În privința celorlalte aspecte menționate în cuprinsul opoziției scrise la extrădare, Curtea a constatat că, potrivit art. 52 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, Curtea de apel nu este competentă să se pronunțe asupra temeiniciei urmăririi sau condamnării pentru care autoritatea străină cere extrădarea, nici asupra oportunității extrădării.

Astfel, extrădarea nu este solicitată în scopul urmăririi sau pedepsirii persoanei extrădabile A. pe motive de rasă, religie, sex, naționalitate, limbă, opinii politice sau ideologice ori de apartenență la un anumit grup social, după cum situația sa nici nu riscă să se agraveze din unul din motivele enunțate și nici nu se referă la o infracțiune de natură politică sau la o infracțiune conexă unei infracțiuni politice ori la o infracțiune militară care nu constituie infracțiune de drept comun.

Împotriva Sentinței penale nr. 231 din 04 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2019, a declarat prezenta contestație, în termenul legal, persoana extrădabilă A., motivele acesteia fiind expuse în partea introductivă a hotărârii.

Examinând contestația declarată de persoana extrădabilă A., Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, hotărârea instanței de fond fiind legală și temeinică și, deopotrivă, amplu motivată.

În prealabil, Înalta Curte constată că între România și Republica Turcia se aplică dispozițiile Convenției europene de extrădare, încheiate la Paris la 13 decembrie 1957, ratificate de România prin Legea nr. 80/1997.

De asemenea, constată că, cererea de extrădare în privința persoanei solicitate A. are la bază Sentința penală nr. 2011/155 din 26.04.2011, pronunțată de Tribunalul de Pedepse Grele nr. 10 din Ankara, definitivă prin Decizia nr. 2014/9194 din 07.07.2014 pronunțată de Curtea de Casație - Departamentul Penal nr. 14, prin care aceasta a fost condamnată la pedepsele de 8 ani și 4 luni închisoare și 2 ani și 6 luni închisoare, pedeapsa cumulată pe care are de executat fiind de 10 ani și 10 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de "hărțuire sexuală a unui copil și privare de libertate", fapte prevăzute și pedepsite de dispozițiile art. 5237 art. 1032, art. 531 lit. a), b), c), d), e), art. 621, art. 1093 lit. f), art. 1095, art. 62 și art. 63 din C. pen. turc, în fapt, reținându-se în sarcina persoanei extrădabile A. că, în perioada 18-20.06.2009 a lipsit-o de libertate și a întreținut relații sexuale de câteva ori cu partea vătămată B., minoră de 14 ani (data nașterii 28.10.1994), într-o casă închiriată din Yenimahalle/Ankara.

Se reține că faptele pentru care a fost condamnată persoana extrădabilă au corespondent în legislația penală română, fiind incriminate prin dispozițiile art. 205 alin. (1) și (3) lit. b) C. pen. (lipsirea de libertate în mod ilegal) și, respectiv, art. 220 alin. (1) C. pen. (actul sexual cu un minor).

Verificând îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru admiterea cererii de extrădare, Înalta Curte constată că, așa cum prevăd dispozițiile art. 36 din Legea nr. 302/2004, republicată, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, cererea de extrădare a fost formulată în scris de autoritatea competentă a statului solicitant, în sprijinul cererii prezentându-se copii ale hotărârii de condamnare definitive, cu mențiunea rămânerii definitive, ale deciziilor pronunțate ca urmare a exercitării căilor de atac și mandatul de executare a pedepsei închisorii, documentele fiind depuse și însoțite de traducerile solicitate. De asemenea, s-a înaintat o expunere a faptelor pentru care se cere extrădarea, indicându-se data și locul săvârșirii acestora, calificarea juridică și referiri la dispozițiile legale aplicabile.

Se reține că sunt îndeplinite și dispozițiile prevăzute de art. 18 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, persoana extrădabilă fiind căutată în vederea executării unei pedepse în statul solicitant.

Dispozițiile art. 19 din aceeași lege prevăd că nu pot fi extrădați din România:

e) cetățenii romani, dacă nu sunt întrunite condițiile prevăzute la art. 20;

f) solicitanții de azil, beneficiarii statutului de refugiat sau ai protecției subsidiare în România, în cazurile în care extrădarea ar avea loc în țara de origine sau în orice alt stat în care viața ori libertatea acestora ar fi pusă în pericol sau în care ar fi supuși la tortură, tratamente inumane și degradante;

g) persoanele străine care se bucură în România de imunitate de jurisdicție, în condițiile și în limitele stabilite prin convenții sau prin alte înțelegeri internaționale;

h) persoanele străine citate din străinătate în vederea audierii ca suspecți, persoane vătămate, părți, martori sau experți ori interpreți în fața unei autorități judiciare române solicitante, în limitele imunităților conferite prin convenție internațională,

Se constată că aceste dispoziții nu sunt incidente în prezenta cauză, având în vedere că, din relațiile comunicate de Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcția Migrațiune prin adresa nr. x/12.09.2019, a rezultat că persoana extrădabilă este posesor al Permisului de ședere temporară nr. x, eliberat la data de 08.04.2019, în scopul reîntregirii familiei, valabil până la data de 18.03.2020, în calitate de membru de familie al unui cetățean român, iar la data de 09.08.2019 a solicitat Serviciului pentru Imigrări al Județului Ilfov acordarea dreptului de ședere pe termen lung, cerere nesoluționată până la acest moment, așa cum rezultă din Procesul-verbal din data de 22.10.2019.

Înalta Curte constată, deopotrivă, că nu sunt incidente în cauza de față nici motivele obligatorii de refuz al extrădării prevăzute de dispozițiile art. 21 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, și nici motivele opționale de refuz, prevăzute de dispozițiile art. 22 din aceeași lege.

Apărarea persoanei extrădabile a invocat incidența motivului obligatoriu de refuz prevăzut de art. 21 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 302/2004, republicată, constând în aceea că "nu a fost respectat dreptul la un proces echitabil în sensul Convenției Europene pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, încheiată la Roma la 4 noiembrie 1950, sau al oricărui alt instrument internațional pertinent în domeniu, ratificat de România".

De asemenea, apărarea a invocat prevederile art. 32 din același act normativ, prevederi care reglementează judecarea în lipsă și care arată că "În cazul în care se solicită extrădarea unei persoane în vederea executării unei pedepse pronunțate printr-o hotărâre dată în lipsă împotriva sa, statul român poate refuza extrădarea în acest scop, dacă apreciază că procedura de judecată a nesocotit dreptul la apărare recunoscut oricărei persoane suspectate sau acuzate de săvârșirea unei infracțiuni. Totuși, extrădarea se va acorda dacă statul solicitant dă asigurări apreciate ca suficiente pentru a garanta persoanei a cărei extrădare este cerută dreptul la o nouă procedură de judecată care să îi salvgardeze drepturile la apărare."

Cu privire la aceste două apărări, Înalta Curte constată că sunt neîntemeiate, având în vedere că, așa cum reiese din cuprinsul Sentinței penale nr. 2011/155 din 26.04.2011, pronunțate de Tribunalul de Pedepse Grele nr. 10 din Ankara, persoana extrădabilă A. a fost arestată în perioada 20.06.2009-16.02.2010, inclusiv ulterior trimiterii sale în judecată și emiterii Rechizitoriului nr. x din data de 07.08.2009 de Procuratura Generală din Ankara. Ulterior, fiind prezent în cursul judecății în fața Tribunalului de Pedepse Grele nr. 10 din Ankara, acesta a fost audiat, aspect confirmat chiar de persoana extrădabilă la momentul audierii sale de către Curtea de Apel .

Prin urmare, faptul că, după ce acesta a fost pus în libertate, a părăsit teritoriul Turciei, reprezintă o împrejurare care îi este imputabilă, reținându-se, totodată, și împrejurarea că avocații aleși ai persoanei extrădabile, Av. E.&Av. F., au continuat să-i acorde asistență juridică, având în vedere că au declarat și cale de atac în numele persoanei extrădabile împotriva sentinței penale, după cum reiese din conținutul Deciziei nr. 2014/9194 din 07.07.2014, pronunțate de Curtea de Casație - Departamentul Penal nr. 14, aspect care a fost susținut, de asemenea, de persoana extrădabilă prin declarația dată în fața Curții de Apel .

Așadar, după cum în mod corect a reținut și instanța de fond, întrucât persoana extrădabilă a ales să părăsească țara și nu a rămas în Turcia pentru a participa la procesul penal în care era inculpat, până la finalizarea acestuia, se prezumă că acesta a renunțat în mod intenționat și neechivoc la drepturile prevăzute de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, putând în mod rezonabil să anticipeze consecințele comportamentului său (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Decizia de inadmisibilitate din 19 iunie 2012, Sulejmani împotriva Albaniei).

În plus, se reține că, chiar dacă persoana extrădabilă susține că a părăsit teritoriul Turciei anterior pronunțării Sentinței penale nr. 2011/155 din 26.04.2011 de către Tribunalul de Pedepse Grele nr. 10 din Ankara, aceiași apărători aleși, Av. E.&Av. F., i-au acordat asistență juridică și în faza procesuală a apelului . Prin urmare, prin desemnarea unor avocați aleși care l-au reprezentat în cauză se instituie prezumția că persoana extrădabilă a avut cunoștință de proces și în această fază procesuală, iar prin neprezentarea sa a ales să renunțe la garanțiile art. 6 din Convenția europeană a Drepturilor Omului.

Cu privire la motivul opțional de refuz prevăzut de art. 22 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, constând în aceea că "predarea persoanei este susceptibilă să aibă consecințe de o gravitate deosebită pentru ea, în special din cauza vârstei sau a stării de sănătate", Înalta Curte constată că, raportat la circumstanțele personale ale persoanei extrădabile, acest motiv nu este incident în cauza de față.

Se constată că este îndeplinită și condiția dublei incriminări, prevăzută de art. 24 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, deoarece faptele pentru care este cercetată persoana solicitată au corespondent în legislația penală română, și, totodată, condiția referitoare la gravitatea pedepsei, fiind incidente dispozițiile art. 26 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, potrivit cărora extrădarea este acordată de România, în vederea executării unei pedepse, numai dacă aceasta este de cel puțin 4 luni.

Se reține și faptul că nu există motive pentru a considera că persoana extrădabilă se solicitată a fi extrădată în vederea executării unei pedepse pronunțate de un tribunal care nu asigură garanțiile fundamentale de procedură și de protecție a drepturilor la apărare, având în vedere că extrădarea nu este solicitată în scopul urmăririi sau pedepsirii persoanei extrădabile A. pe motive de rasă, religie, sex, naționalitate, limbă, opinii politice sau ideologice ori de apartenență la un anumit grup social, după cum situația sa nici nu riscă să se agraveze din unul din motivele enunțate și nici nu se referă la o infracțiune de natură politică sau la o infracțiune conexă unei infracțiuni politice ori la o infracțiune militară care nu constituie infracțiune de drept comun.

În ceea ce privește dispozițiile referitoare la prescripția executării pedepsei, se constată că termenul de prescripție a executării pedepsei nu este împlinit, nici potrivit legislației statului solicitant și nici potrivit legislației române (art. 33 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată), având în vedere că autoritățile turce au menționat în mod expres că acesta se împlinește la data de 07.07.2034, respectiv, la data de 07.07.2024.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana extrădabilă A. împotriva Sentinței penale nr. 231 din 04 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2019.

Va obliga contestatorul persoană extrădabilă la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană extrădabilă, în sumă de 260 RON, se va plăti din fondurile Ministerului Justiției.

Onorariul interpretului de limba turcă se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana extrădabilă A. împotriva Sentinței penale nr. 231 din 04 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2019.

Obligă contestatorul persoană extrădabilă la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană extrădabilă, în sumă de 260 RON, se plătește din fondurile Ministerului Justiției.

Onorariul interpretului de limba turcă se plătește din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 noiembrie 2019.

GGC - GV