ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 996/2017

Asupra contestației de față, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 189 din 12 octombrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în temeiul art. 52 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, a fost respinsă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București privind extrădarea cetățeanului turc A..

Ca urmare, în baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au fost lăsate în sarcina acestuia.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut, în esență, următoarele:

Prin sesizarea nr. 3272/II-5/2017 din 26 septembrie 2017, înregistrată, la aceeași dată, pe rolul Curții de Apel București, secția I penală, sub nr. 7342/2/2017, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a solicitat arestarea provizorie, în vederea extrădării către autoritățile judiciare din Turcia, a persoanei extrădabile A., cetățean turc, urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunii de poluare cauzată de construcții, prevăzută de art. 1841 și art. 53 din C. pen. turc, infracțiune sancționată cu pedeapsa închisorii de la 1 an la 5 ani.

Constatând că pe rolul aceleiași instanțe există un concurs de cereri de extrădare pe numele persoanei extrădabile A., Curtea de Apel București, prin încheierea din 26 septembrie 2017, a respins, ca neîntemeiată, cererea de arestare provizorie a persoanei extrădabile, formulată de parchet, dispunând înaintarea dosarului la completul învestit cu judecarea celei dintâi cereri de extrădare (Dosar nr. x/2017), în vederea reunirii cauzelor. Prin aceeași încheiere, Curtea a pus în vedere parchetului să depună la dosar cererea de extrădare formulată de autoritățile judiciare turce și documentele prevăzute de art. 36 din Legea nr. 302/2004.

Subsecvent respingerii cererii de reunire a cauzelor, prin încheierea din 28 septembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, la data de 2 octombrie 2017, Ministerul Justiției a transmis la dosarul cauzei cererea de extrădare formulată de autoritățile turce cu privire la numitul A., împreună cu documentele prevăzute de art. 36 din Legea nr. 302/2004.

Cererea de extrădare a fost însoțită de ordonanța nr. 3272/II/5/2017 din 9 octombrie 2017 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, în cuprinsul căreia, în urma controlului de regularitate internațională efectuat în conformitate cu dispozițiile art. 38 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală s-a constatat că: din informațiile disponibile, persoana a cărei extrădare se solicită are cetățenie turcă; între România și Republica Turcia este aplicabilă Convenția Europeană de Extrădare (Paris, 13 decembrie 1957); la cererea de extrădare au fost atașate documentele prevăzute de art. 36 din Legea nr. 302/2004, traduse în limba română; nu este incidență niciuna dintre limitele acordării cooperării judiciare prevăzute de art. 3 din Legea nr. 302/2004.

Prin aceeași ordonanță s-a constatat că fapta reținută în sarcina persoanei extrădabile A., astfel cum este descrisă în cuprinsul cererii de extrădare și a rechizitoriului întocmit de Procuratura Generală Orhangazi, nu îndeplinește condiția dublei incriminări, întrucât în legislația română nu constituie infracțiune, ci contravenția prev. de art. 26 lit. a) rap. la art. 3 lit. a) din Legea nr. 50/1991.

Deopotrivă, s-a constatat că, la data de 5 octombrie 2017, în Dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel București, secția I penală a admis cererea de extrădare a numitului A., formulată de autoritățile judiciare din Statele Unite ale Americii, dispunându-se predarea acestuia, procedură pe parcursul căreia persoana extrădabilă a fost arestată provizoriu.

În raport cu aspectele astfel constatate, reținând că în cauză nu este îndeplinită condiția privind dubla incriminare a faptei prevăzută de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 și art. 2 din Convenția europeană de extrădare încheiată la Paris la 13 decembrie 1957, parchetul a dispus sesizarea Curții de Apel București, solicitând respingerea cererii de extrădare a numitului A., formulată de autoritățile judiciare din Republica Turcia.

În contextul tuturor documentelor depuse la dosarul cauzei, analizând cererea formulată de autoritățile judiciare turce, Curtea a reținut că, la data de 19 septembrie 2017, Tribunalul de primă instanță nr. 2 din Orhangazi a emis față de persoana extrădabilă A. un mandat de arestare pentru săvârșirea infracțiunii de poluare cauzată de construcții, prevăzută de art. 1841 și art. 53 din C. pen. turc, infracțiune sancționată cu pedeapsa închisorii de la 1 an la 5 ani.

Prin rechizitoriul întocmit în cauză de Procuratura Generală Orhangazi s-a reținut că, în urma controalelor efectuate de instituția reclamantă, a fost depistat faptul că imobilul de pe parcela x din cartierul Yelnikoz a fost executat ilegal și fără autorizație de societatea B.; imobilul a fost construit de suspect, persoana competentă a societății, din armat, pe o suprafață de bază de 90 mp, cu 4 etaje, cu zonă totală de utilizare de 360 mp. Deși instituția reclamantă a acordat suspectului un termen de 30 de zile pentru a face demersurile necesare pentru obținerea autorizației de construcție, acesta nu a autorizat construcția clădirii.

S-a mai reținut că, în declarația dată, suspectul a declarat că a construit clădirea fără autorizație, dar că a aplicat pentru autorizația de construcție, fiind în așteptarea rezultatului.

Ca urmare, s-a constatat că suspectul a mărturisit comiterea infracțiunii de care este acuzat.

În raport cu acuzația adusă persoanei extrădabile de către autoritățile judiciare turce, procedând, prioritar, la verificarea îndeplinirii condiției prevăzute de art. 24 din Legea nr. 302/2004, Curtea a constatat, pe de o parte, că fapta în legătură cu care s-a dispus arestarea persoanei extrădabile A. în Turcia nu este exclusă cerinței dublei incriminări printr-o convenție internațională la care România este parte.

Pe de altă parte, a constatat că, în legislația română, aceeași faptă nu constituie infracțiune nici potrivit Legii nr. 50/1991 și nici conform Legii nr. 101/2011, ci contravenția prevăzută de art. 26 alin. (1) lit. a), raportat la art. 3 lit. a) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, motiv pentru care a reținut ca neîntemeiate susținerile contrare ale apărării.

În consecință, constatând neîndeplinită în cauză condiția dublei incriminări prevăzute de art. 24 din Legea nr. 302/2004, în temeiul art. 52 din același act normativ, Curtea a respins cererea autorităților judiciare turce.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat contestație persoana extrădabilă A., solicitând, în esență, admiterea contestației, desființarea sentinței atacate, iar în rejudecare, admiterea cererii de extrădare formulate de autoritățile judiciare din Republica Turcia, cu argumentarea că în cauză este îndeplinită condiția dublei incriminări prevăzute de art. 24 din Legea nr. 302/2004, întrucât acuzația ce i se aduce în Turcia, care are un obiect juridic complex, își găsește corespondent, în principal, în dispozițiile art. 24 lit. a) din Legea nr. 50/1991, iar în secundar, în art. 35 din Legea nr. 10/1995, respectiv în art. 3 și următoarele din Legea nr. 101/2011.

Motivele contestației prezentate în memoriul aflat la filele din dosarul instanței supreme au fost fidel susținute, de către apărătorul ales al contestatorului, în cadrul dezbaterilor, fiind amplu redate în practicaua prezentei decizii.

Analizând contestația formulată de persoana atrădabilă A. prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale relevante în materia de referință, Înalta Curte o apreciază nefondată, pentru următoarele considerente:

Potrivit solicitării aflate la filele din dosarul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București (varianta tradusă în limba română), obiectul procedurii de față îl constituie cererea formulată de autoritățile turce de extrădare a numitului A., în vederea judecării acestuia pentru săvârșirea infracțiunii de "determinarea poluării dezvoltării și construirii de facilități publice" prevăzută de art. 1841 din C. pen. turc, pentru care a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 2015/389 emis de Procuratura Generală Orhangazi.

În cuprinsul aceluiași înscris se arată că, la data de 19 septembrie 2017, Tribunalul Penal de Primă Instanță nr. 2 Orhangazi a emis mandat de arestare față de A..

În fapt, în cuprinsul rechizitoriului aflat la filele din dosarul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, se reține în sarcina persoanei extrădabile că, "în urma controalelor efectuate de instituția reclamantă, a fost depistat faptul că imobilul de pe parcela x din cartierul Yelnikoz a fost executat ilegal și fără autorizație de societatea B.; imobilul a fost construit de suspect, persoana competentă a societății, din armat, pe o suprafață de bază de 90 mp, cu 4 etaje, cu zonă totală de utilizare de 360 mp. Deși instituția reclamantă a acordat suspectului un termen de 30 de zile pentru a face demersurile necesare pentru obținerea autorizației de construcție, acesta nu a autorizat construcția clădirii."

În acest context factual, procedând, prioritar, la stabilirea cadrului normativ care guvernează prezenta cauză, Înalta Curte constată că în relația cu Republica Turcia, procedura extrădării este guvernată de Convenția europeană de extrădare, încheiată la Paris, la 13 decembrie 1957, ale cărei semnatare sunt atât statul solicitant (Republica Turcia), precum și statul solicitat (România) și care a fost ratificată de România prin Legea nr. 80/1997, act normativ care, potrivit art. 4 alin. (1) se completează cu dispozițiile Titlului II al Legii nr. 302/2004.

Această constatare corespunde rezultatului controlului de regularitate internațională efectuat de Ministerul Justiției, conform art. 38 din Legea nr. 302/2004.

În consecință, extrădarea cetățeanului turc A. din România, la solicitarea autorităților judiciare din Republica Turcia este condiționată, în speță, de îndeplinirea condițiilor prevăzute de dispozițiile art. 2 - 11 din Convenția europeană de extrădare, respectiv de cele cuprinse în Secțiunea I a Capitolului I al Titlului II al Legii nr. 302/2004.

În acest context legislativ, evaluând hotărârea atacată prin prisma criticilor invocate în contestație, Înalta Curte notează că, pentru ca o persoană, aflată pe teritoriul României, să fie predată statului care solicită extrădarea sa în vederea urmăririi penale, judecării sau executării unei pedepse, este necesară îndeplinirea atât a condițiilor de formă prevăzute de art. 36 din Legea nr. 302/2004, cât și a condițiilor de fond vizând persoana solicitată, prevăzute de art. 18 - 20 din Legea nr. 302/2004 și fapta care dă loc. la extrădare, prevăzute de art. 21 alin. (1) lit. e) și f) și alin. (2) și art. 24 - 30 din Legea nr. 302/2004.

În speță, instanța de fond a procedat exclusiv la verificarea condiției dublei incriminări prevăzute de art. 24 din Legea nr. 302/2004, constatând că aceasta nu este îndeplinită.

Concluzia primei instanțe este corectă.

Potrivit art. 24 din Legea nr. 302/20014:

"(1) Extrădarea poate fi admisă numai dacă fapta pentru care este suspectată sau acuzată ori a fost condamnată persoana a cărei extrădare se solicită este prevăzută ca infracțiune atât de legea statului solicitant, cât și de legea română.

(2) Prin derogare de la dispozițiile alin. (1), extrădarea poate fi acordată și dacă fapta respectivă nu este prevăzută de legea română, dacă pentru această faptă este exclusă cerința dublei incriminări printr-o convenție internațională la care România este parte.

(3) Diferențele existente între calificarea juridică și denumirea dată aceleiași infracțiuni de legile celor două state nu prezintă relevanță, dacă prin convenție internațională sau, în lipsa acesteia, prin declarație de reciprocitate nu se prevede altfel."

Din interpretarea acestor dispoziții legale rezultă că dubla incriminare este o condiție de legalitate a extrădării, care obligă instanța să deceleze dacă elementele de fapt ce constituie obiectul acuzației aduse persoanei extrădabile în statul solicitant, astfel cum sunt descrise în cererea de extrădare, se circumscriu unei norme de incriminare existente și în legislația statului solicitat și dacă atrag, prin urmare, o sancțiune penală, în ipoteza în care fapta s‑ar fi comis pe teritoriul acestui din urmă stat.

Evaluând datele cauzei din această perspectivă, Înalta Curte reține că, potrivit actelor dosarului, activitatea factuală pentru care este judecată în prezent persoana extrădabilă A. de către autoritățile judiciare turce constă, în concret, în construirea unui imobil fără autorizație de construire.

În legislația națională această faptă este sancționată ca infracțiune, în condițiile art. 24 lit. a) din Legea nr. 50/1991, numai în ipoteza în care constă în lucrările prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b), c), e) și g) din același act normativ, respectiv:

- lucrări de construire, reconstruire, extindere, reparare, consolidare, protejare, restaurare, conservare, precum și orice alte lucrări, indiferent de valoarea lor, care urmează să fie efectuate la toate categoriile de monumente istorice prevăzute de lege - monumente, ansambluri, situri - inclusiv la anexele acestora, identificate în același imobil - teren și/sau construcții, la construcții amplasate în zone de protecție a monumentelor și în zone construite protejate, stabilite potrivit legii, ori la construcții cu valoare arhitecturală sau istorică deosebită, stabilite prin documentații de urbanism aprobate (art. 3 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 50/1991);

- lucrări de construire, reconstruire, modificare, extindere, reparare, modernizare și reabilitare privind căile de comunicație de orice fel, drumurile forestiere, lucrările de artă, rețelele și dotările tehnico-edilitare, branșamente și racorduri la rețele de utilități, lucrările hidrotehnice, amenajările de albii, lucrările de îmbunătățiri funciare, lucrările de instalații de infrastructură, lucrările pentru noi capacități de producere, transport, distribuție a energiei electrice și/sau termice, precum și de reabilitare și retehnologizare a celor existente (art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 50/1991);

- lucrări de foraje și excavări necesare pentru efectuarea studiilor geotehnice și a prospecțiunilor geologice, proiectarea și deschiderea exploatărilor de cariere și balastiere, a sondelor de gaze și petrol, precum și a altor exploatări de suprafață, subterane sau subacvatice (art. 3 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 50/1991) și

- organizarea de tabere de corturi, căsuțe sau de rulote (art. 3 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 50/1991).

Altfel spus, potrivit legislației naționale, construirea fără autorizație angajează răspunderea penală a constructorului numai în cazul în care aceasta vizează monumente și ansambluri istorice, arheologice, de arhitectură, artă sau cultură, inclusiv cele din zonele de protecție, lucrări de foraje și excavări necesare pentru efectuarea studiilor geotehnice și a prospecțiunilor geologice, proiectarea și deschiderea exploatărilor de cariere și balastiere, a sondelor de gaze și petrol, precum și a altor exploatări de suprafață, subterane sau subacvatice, precum și organizarea de tabere de corturi, căsuțe sau de rulote, caracterul special al activității de construire, determinat de regimul juridic aparte al imobilului, al zonei unde se edifică acesta sau al destinației sale, constituind condiția premisă pentru existența infracțiunii prevăzute de art. 24 lit. a) din Legea nr. 50/1991, raportat la art. 3 alin. (1) lit. b), c), e) și g) din aceeași lege.

Ca urmare, în dreptul național, în lipsa condiției premisă descrise anterior, construirea fără autorizație de construcție constituie doar contravenție, în condițiile art. 26 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 50/1991.

Or, elementele de fapt prezentate în descrierea infracțiunii reținute în sarcina persoanei extrădabile A. de autoritățile judiciare turce nu evidențiază caracterul special al lucrărilor realizate de aceasta fără autorizație pe teritoriul statului turc, astfel că această conduită nu ar fi pasibilă, în România, de o sancțiune penală.

Activitatea reținută în sarcina contestatorului de către autoritățile statului solicitant, prin conținutul său concret, nu își găsește corespondent, în mod evident, nici în infracțiunea prevăzută de art. 35 din Legea nr. 10/1995, potrivit căreia "proiectarea, verificarea, expertizarea, realizarea unei construcții ori executarea de modificări ale acesteia fără respectarea reglementărilor tehnice privind stabilitatea și rezistența, dacă în acest fel este pusă în pericol viața sau integritatea corporală a uneia ori mai multor persoane, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la un an la 5 ani și interzicerea unor drepturi".

Conduita interzisă sancționată prin această normă de incriminare vizează, printre alte modalități normative, realizarea unei construcții fără respectarea cerințelor esențiale ale calității în construcții vizând rezistența tehnică și stabilitatea, reglementate în cuprinsul aceluiași act normativ.

Deopotrivă, în pofida titulaturii ei în C. pen. turc (infracțiunea de "determinarea poluării dezvoltării și construirii de facilități publice"), activitatea concretă reținută în sarcina persoanei extrădabile A. nu se suprapune nici peste infracțiunea prevăzută de art. 3 din Legea nr. 101/2011 pentru prevenirea și sancționarea unor fapte privind degradarea mediului, întrucât aceasta constă în " colectarea, transportul, valorificarea sau eliminarea de deșeuri, inclusiv supravegherea acestor operațiuni și întreținerea ulterioară a spațiilor de eliminare, precum și acțiunile întreprinse de brokeri în procesul de gestionare a deșeurilor, cu încălcarea dispozițiilor legale în domeniu, care pot provoca decesul ori vătămarea gravă a unei persoane sau un prejudiciu semnificativ adus mediului."

În concluzie, similar instanței de fond, Înalta Curte notează că în cauză nu este îndeplinită condiția dublei incriminări prevăzute de art. 24 din Legea nr. 302/2004, constatare care face inutilă verificarea celorlalte condiții prevăzute de Legea nr. 302/2004 pentru admiterea cererii de extrădare.

Presupunând, exclusiv, verificarea prevederii, în legislația națională, ca infracțiune, a faptei concrete pentru care se solicită extrădarea, această condiție nu obligă instanța și la evaluarea încadrării faptei în noțiunea de acuzație în materie penală, conform criteriilor Engel, evocate de apărare, o astfel de evaluare fiind consacrată de jurisprudența CEDO pentru determinarea aplicabilității în domeniul contravențional a garanțiilor specifice materiei penale, prevăzute de art. 6 din Convenție.

Ca urmare, constatând că hotărârea atacată este temeinică și legală, iar criticile contestatorului persoană extrădabilă - neîntemeiate, Înalta Curte, în temeiul art. 4251alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., raportat la art. 53 din Legea nr. 302/2004, va respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana extrădabilă A. împotriva Sentinței penale nr. 189 din 12 octombrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală.

Ca urmare, conform art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul persoană extrădabilă la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, urmând ca, potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 110 RON, să fie plătit din fondul Ministerului Justiției.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul interpretului de limbă turcă se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana extrădabilă A. împotriva Sentinței penale nr. 189 din 12 octombrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală.

Obligă contestatorul persoană extrădabilă la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 110 RON, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul interpretului de limbă turcă se plătește din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 octombrie 2017.

Procesat de GGC MM