ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4218/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4218/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.

107 din 18 martie 2008 pronunțată de Judecătoria Tg. Bujor, județul Galați - Dosar

nr. 454/316/2007 s-a dispus achitarea inculpatului H.V. pentru săvârșirea

infracțiunii de vătămare corporală gravă prev. de disp. art. 182 alin. (1) C.

pen. în conformitate cu disp. art. 11 pct. 2 lit. a) în ref. la art. 10 lit. c)

C. proc. pen.

Prin aceeași hotărâre

penală a fost condamnat inculpatul M.G. pentru săvârșirea infracțiunii de

vătămare corporală gravă prev. de art. 182 alin. (1) C. pen. la o pedeapsă de 2

ani închisoare.

A fost aplicată

acestui inculpat pedeapsa accesorie prev. de art. 71 C. pen. de interzicere a

drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a-II-a și lit. b) C. pen. pe durata

executării pedepsei.

În conformitate cu

disp. art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei

pe durata termenului de încercare de 4 ani prev. de art. 82 C. pen. În baza

disp. art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei

accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei. În baza art.

14 C. proc. pen. în ref. la art. 998 C. civ. și art. 188 din Legea nr. 3/1978 a

fost obligat inculpatul M.G. să plătească părții civile Spitalul Județean „Sf. Apostol

Andrei" Galați suma de 647,96 lei cu titlu de daune materiale.

În baza disp. art. 14 C. proc. pen. ref. la art. 998 C. civ. a fost obligat inculpatul M.G. să plătească părții civile T.V.

suma de 5000 lei cu titlu de daune morale.

În conformitate cu

disp. art. 189 și art. 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul M.G. și la

plata cheltuielilor judiciare în cauză.

Pentru a pronunța

această hotărâre penală prima instanță de judecată a avut în vedere

următoarele:

Prin rechizitoriul

Parchetului nr. 374/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg. Bujor au

fost trimiși în judecată inculpații H.V. și M.G. pentru săvârșirea infracțiunii

prev. de art. 182 alin. (2) C. pen.

Ca situație de fapt,

s-a reținut că în ziua de 24 iunie 2004 partea vătămată T.V.H. - director al A.J.V.P.S.

Galați și martorul O.S. - secretar al filialei A.J.V.P.S. Tecuci i-au surprins

pe inculpații M.G. și H.V. și pe martorul I.G., I.C. și I.A.G. care pescuiau cu

ajutorul unei plase de pescuit tip voloc într-unui din bălțile amenajate

piscicole M.R. situată pe raza comunei Cavadinești, județul Galați.

Partea

vătămată T.

V.H.

și

martorul

O.

S.

și-au

declinat

identitatea după care

le-au cerut celor doi inculpați și martorilor să le predea plasa cu care

pescuiau. Aceștia au refuzat iar inculpații H.V. și M.G. au început să strângă

plasa.

Partea vătămată T.V.H.

a urcat pe plasă cu scopul de a-i împiedica pe aceștia să fugă, moment în care

cei doi inculpați au tras de plasă dezechilibrând-o pe partea vătămată care a

căzut și și-a fracturat antebrațul drept.

Conform

certificatului medico-legal, partea vătămată a suferit leziuni ce au necesitat

pentru vindecare 67- 70 zile de îngrijiri medicale.

Inculpatul M.G. a

recunoscut săvârșirea faptei precizând că a tras de plasă împreună cu

inculpatul H.V., I.G., I.C. și I.G.

Inculpatul H.V. nu a

recunoscut săvârșirea faptei învederând că inculpatul M.G. a tras plasa cu

ambele mâini atunci când partea vătămată s-a urcat pe colțul plasei.

S-a apreciat de către

prima instanță de judecată, funcție de materialul probator administrat cauzei

și avându-se în vedere depoziția constantă a părții vătămate în  sensul că o

singură persoană a determinat vătămarea sa, că se impune achitarea inculpatului

H.V. în temeiul disp. art. 10 lit. c) C. proc. pen. rap. la art. 11 pct. 2 lit.

a) C. proc. pen.

Situația

de fapt și vinovăția reținută în sarcina inculpatului M.G. a  fost dovedită cu

probele existente la dosar.

În ce-l

privește pe inculpatul H.V. instanța de fond a invocat aceleași probe din care

ar rezulta că acesta nu a comis fapta prev. de legea penală.

La

dozarea și individualizarea pedepsei au fost avute în vedere criteriile prevăzute

de art. 72 C. pen., persoana inculpatului, lipsa antecedentelor penale. Împotriva

acestei sentințe în termenul prevăzut de lege au declarat apel Parchetul de pe

lângă Tribunalul Brăila și inculpatul M.G.

Primul

apelant, Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg. Bujor a apreciat hotărârea

primei instanțe de judecată ca fiind nelegală și netemeinică în privința achitării

inculpatului H.V. Astfel, a arătat apelanta în detalierea motivației căii de atac

promovate pe lângă faptul că sub aspectul probatoriilor administrate cauzei

(declarațiile inculpatului M.G., chiar și declarația inculpatului H.V. dată în

primă fază a procesului penal dar și depozițiile martorilor oculari I.G., I.C.)

se impunea condamnarea și a inculpatului H.V. Apelantul inculpat M.G. a arătat

că apelul său vizează cuantumul pedepsei aplicate - prin reținerea unor

circumstanțe atenuante dar și cuantumul daunelor morale.

Prin Decizia penală nr.

170 din 30 martie 2009 Tribunalul Galați a respins ca nefondat apelul declarat

de Parchet și de către inculpat. A fost obligat inculpatul la cheltuieli

judiciare.

S-a reținut în motivare că

inculpatul H.V. nu este identificat în

declarațiile părții vătămate și că persoana care a

împins pe partea vătămată a fost în grupul celor cinci persoane și care avea o cicatrice

pe obraz. Cu privire la apelul inculpatului M.G. s-a precizat că, cuantumul despăgubirilor

au fost corect apreciate dar și individualizarea pedepsei ca modalitate și

dozare au fost corect evaluate.

Împotriva hotărârilor

pronunțate de instanța de fond și în apel în termenul

prevăzut de lege au

declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați și inculpatul M.G.

Prin motivele de

recurs Parchetul a criticat hotărârile date considerându-le

nelegale în ce

privește achitarea inculpatului H.V. pentru infracțiunea prevăzută de art. 182 alin.

(1), întrucât din probe a rezultat că

inculpatul se face vinovat

de comiterea faptei

pentru care a fost trimis în judecată împreună cu inculpatul M.G.

S-a solicitat ca în

rejudecare să fie sancționat penal și inculpatul H.V. alături de inculpatul M.G.

Inculpatul M.G. prin

motivele de recurs a considerat că pedeapsa aplicată pentru fapta dedusă

judecății este prea aspră și în rejudecare a solicitat redozarea acesteia prin

reducerea cuantumului aplicat de instanța de fond.

Recursul declarat de Parchet a fost considerat și nefondat

recursul declarat de inculpatul M.G.

Din verificarea

hotărârii instanței de fond și a instanței de apel și analiza ansamblului

probator existent la dosar, Curtea a

constatat

că în ce-l

privește

pe inculpatul H.V. instanța

de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică dispunând achitarea acestuia în baza

art. 11 pct. 2 lit. a) ref. la art. 10 lit. c) C. proc. pen., soluție ce a fost

menținută și de instanța de apel.

Inculpatul H.V. împreună

cu inculpatul M.G. și alte persoane au mers la pescuit în condiții de

nelegalitate la amenajarea piscicolă de pe raza comunei Cavadinești amenajare

ce aparține A.J.V.P.S. Galați unde partea vătămată este angajat ca director.

Din probele și actele

dosarului a rezultat că la data comiterii infracțiunii de vătămare corporală a

părții vătămate au contribuit în egală măsură atât inculpatul M.G. cât și

inculpatul H.V.

Instanțele de fond și

apel nu au coroborat declarațiile părții vătămate cu celelalte probe și

declarații ale martorilor.

De altfel, la

urmărirea penală în mai multe declarații inculpatul H.V. a precizat că a tras

de unul din capetele plasei de pescuit aflată pe mal și pe care partea vătămată

a intenționat să o confiște împreună cu inculpatul M.G., moment în care partea

vătămată a căzut și și-a fracturat mâna (f. 27, 35 dosar u.p.).

Cele precizate de

inculpatul H.V. și inculpatul M.G. s-au coroborat cu declarațiile martorului I.G.,

I.C., care au declarat că în același timp de la celălalt capăt al plasei au

tras numiții M.G. și H.V. pentru a nu le fi luată plasa și când au smucit-o,

cetățeanul de la celălalt capăt (partea vătămată) a căzut, fracturându-și mâna

(declarații filele

54,58,62,33,29,27,35

dosar u.p.). Declarațiile date de inculpați, de martori, s-au coroborat de

altfel și cu declarațiile date de partea vătămată la data de 24 iunie 2004

(fila 18 dosar u.p.) care a arătat că el și persoana ce-l însoțea au fost

amenințate și agresate, iar în momentul în care au încercat să rețină plasa a

alunecat pe spate și în cădere și-a fracturat mâna.

A rezultat așadar că

momentul agresiunii din partea persoanelor implicate a corespuns cu momentul

când cei doi inculpați M. și H. au tras de capătul plasei pentru a o recupera

de sub picioarele părții vătămate.

Inculpatul H.V. în

declarația sa din 04 iunie 2006 (f. 38 dosar u.p.) a precizat că în timp ce

martorul I.C. purta o discuție cu partea vătămată cum că au venit să pescuiască

de nevoie și că partea vătămată s-a urcat cu picioarele pe plasă, în acel

moment el și inculpatul M. au tras de un capăt al plasei, partea vătămată s-a

dezechilibrat și a căzut. Așa s-a explicat faptul că partea vătămată a indicat pe

martorul I.C. care l-ar fi împins fiindcă momentul discuției cu martorul a coincis

cu momentul când cei doi inculpați au tras de plasă, acțiune recunoscută de inculpați,

relatată de martori, dar neobservată de partea vătămată.

La instanța de fond inculpatul M.G. și-a menținut declarațiile date precizând

că el și cu inculpatul H.V. au tras de capătul plasei (f. 172 dosar

instanță).

A rezultat așadar din

probe că la comiterea infracțiunii au participat ambii inculpați iar inculpatul

H.V. va trebui să răspundă personal alături de inculpatul M.G. Cele două instanțe

necoroborând probele suficient au pronunțat cu privire la inculpatul H. o

sentință nelegală. Cu privire la recursul declarat de inculpatul M.G., Curtea a

constatat că cele două instanțe au stabilit corect atât situația de fapt cât și

încadrarea juridică a faptei.

La dozarea și individualizarea pedepsei au fost analizate criteriile

prev. de art. 72 C. pen. în directă concordanță cu persoana inculpatului,

conjunctura și modalitatea în care faptele s-au consumat, avându-se în vedere

și faptul că inculpatul se află la primul impact cu legea penală, că a

recunoscut fapta așa cum ea s-a derulat, reținându-se că pedeapsa și

modalitatea aplicată inculpatului este în măsură să asigure reeducarea

acestuia.

Față de aceste

considerente și având în vedere disp. art. 385

15

pct. 2 lit. d) C.

proc. pen., s-a admis recursul declarat de Parchet și în rejudecare s-a dispus

casarea Deciziei penale nr. 170 din 30 martie 2009 și a sentinței penale nr. 107

din 18 martie 2008 a Judecătoriei Tg. Bujor.

Î

n rejudecare, în baza

art. 182 alin. (1) C. pen. a fost condamnat inculpatul H.V. la pedeapsa

închisorii, și având în vedere că acesta nu are antecedente penale dar și

faptul că la  urmărirea penală a recunoscut fapta, sancțiunea aplicată s-a

dispus a fi executată în condițiile prev. de art. 81 și 82 C. pen.

Cu privire la

recursul declarat de inculpatul M.G. având în vedere disp. art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. s-a respins ca nefondat.

În baza art. 192 alin.

(2) C. proc. pen. a fost obligat recurentul inculpat la cheltuieli judiciare

către stat. Suma ce a reprezentat onorariu apărător din oficiu, a fost avansată

din fondul M.J. către Baroul de Avocați Galați.

Împotriva acestei

decizii care este definitivă, inculpatul

M.G.

a declarat recurs.

La termenul de

judecată de astăzi 16 decembrie 2009, recurentul inculpat nu s-a prezentat la

instanță și nici nu a depus concluzii scrise prin care să-și susțină recursul

declarat.

În cauză, recursul declarat

de titularul căii de atac împotriva unei decizii penale prin care s-a soluționat

definitiv cauza, prin care s-a respins ca nefondat recursul formulat de inculpatul

M.G. împotriva Deciziei penale nr.

170 din 30 martie 2009 a

Tribunalului Galați, decizie prin care s-a respins ca nefondat apelul declarat

de

inculpat, apare ca inadmisibil.

Pe calea

recursului, cale ordinară de atac, pot fi atacate numai hotărârile

nedefinitive, după cum rezultă din dispozițiile art. 385

1

C. proc.

pen., care prevăd strict și limitativ hotărârile supuse recursului după cum

urmează, astfel:

„Pot fi atacate

cu recurs:

a) sentințele

pronunțate de judecătorii în cazurile prevăzute de lege;

b) sentințele

pronunțate de tribunalele militare în cazul infracțiunilor contra ordinii și

disciplinei militare, sancționate de lege cu pedeapsa închisorii de cel mult 2

ani;

c) sentințele

pronunțate de curțile de apel și Curtea Militară de Apel;

d) sentințele

pronunțate de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție;

d^1) sentințele

privind infracțiunile pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale se face

la plângerea prealabilă a persoanei vătămate;

e) deciziile

pronunțate, ca instanțe de apel, de tribunale, tribunale militare teritoriale,

curți de apel și Curtea Militară de Apel;

f) sentințele

pronunțate în materia executării hotărârilor penale, afară de cazul când legea

prevede altfel, precum și cele privind reabilitarea.

Încheierile pot

fi atacate cu recurs numai o dată cu sentința sau decizia recurată, cu excepția

cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu recurs.

Recursul

declarat împotriva sentinței sau deciziei se socotește făcut și împotriva

încheierilor, chiar dacă acestea au fost date după pronunțarea hotărârii.

Nu pot fi

atacate cu recurs sentințele în privința cărora persoanele prevăzute în art. 362

nu au folosit calea apelului ori când apelul a fost retras, dacă legea prevede

această cale de atac. Persoanele prevăzute în art. 362 pot declara recurs

împotriva deciziei pronunțate în apel, chiar dacă nu au folosit apelul, dacă

prin decizia pronunțată în apel a fost modificată soluția din sentință și numai

cu privire la această modificare.”

Per a contrario, rezultă că

hotărârile pronunțate de către instanța de recurs, având caracter definitiv, nu

pot fi atacate cu recurs.

Ori, în cauză, se constată

că, inculpatul a formulat recurs împotriva unei decizii pronunțate de către o

instanță de recurs.

În consecință, Înalta Curte,

în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. a) teza II-a C. proc. pen., va

respinge ca inadmisibil recursul declarat de inculpat, întrucât, după cum s-a

menționat, deciziile pronunțate de instanța de recurs, fiind definitive,nu mai

pot fi atacate pe calea unei căi ordinare de atac.

Văzând și dispozițiile art. 192

alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul

declarat de inculpatul M.G. împotriva Deciziei penale nr. 617/R din 15

octombrie 2009 a Curții de Apel Galați, secția penală.

Obligă recurentul inculpat la plata

sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa

din fondul M.J.L.C.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 16 decembrie 2009.