ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4218/2009

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 107 din 18 martie 2008 pronunțată de Judecătoria Tg. Bujor, județul Galați - Dosar nr. 454/316/2007 s-a dispus achitarea inculpatului H.V. pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă prev. de disp. art. 182 alin. (1) C. pen. în conformitate cu disp. art. 11 pct. 2 lit. a) în ref. la art. 10 lit. c) C. proc. pen. Prin aceeași hotărâre penală a fost condamnat inculpatul M.G. pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă prev. de art. 182 alin. (1) C. pen. la o pedeapsă de 2 ani închisoare. A fost aplicată acestui inculpat pedeapsa accesorie prev. de art. 71 C. pen.

de interzicere a drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a-II-a și lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei. În conformitate cu disp. art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 4 ani prev. de art. 82 C. pen. În baza disp. art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei. În baza art. 14 C. proc. pen. în ref. la art. 998 C. civ. și art. 188 din Legea nr. 3/1978 a fost obligat inculpatul M.G. să plătească părții civile Spitalul Județean „Sf. Apostol Andrei" Galați suma de 647,96 lei cu titlu de daune materiale. În baza disp. art. 14 C. proc.

pen. ref. la art. 998 C. civ. a fost obligat inculpatul M.G. să plătească părții civile T.V. suma de 5000 lei cu titlu de daune morale. În conformitate cu disp. art. 189 și art. 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul M.G. și la plata cheltuielilor judiciare în cauză. Pentru a pronunța această hotărâre penală prima instanță de judecată a avut în vedere următoarele: Prin rechizitoriul Parchetului nr. 374/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg. Bujor au fost trimiși în judecată inculpații H.V. și M.G. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 182 alin. (2) C. pen. Ca situație de fapt, s-a reținut că în ziua de 24 iunie 2004 partea vătămată T.V.H. - director al A.J.V.P.S. Galați și martorul O.S.

- secretar al filialei A.J.V.P.S. Tecuci i-au surprins pe inculpații M.G. și H.V. și pe martorul I.G., I.C. și I.A.G. care pescuiau cu ajutorul unei plase de pescuit tip voloc într-unui din bălțile amenajate piscicole M.R. situată pe raza comunei Cavadinești, județul Galați. Partea vătămată T. V.H. și martorul O. S. și-au declinat identitatea după care le-au cerut celor doi inculpați și martorilor să le predea plasa cu care pescuiau. Aceștia au refuzat iar inculpații H.V. și M.G. au început să strângă plasa. Partea vătămată T.V.H. a urcat pe plasă cu scopul de a-i împiedica pe aceștia să fugă, moment în care cei doi inculpați au tras de plasă dezechilibrând-o pe partea vătămată care a căzut și și-a fracturat antebrațul drept.

Conform certificatului medico-legal, partea vătămată a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare 67- 70 zile de îngrijiri medicale. Inculpatul M.G. a recunoscut săvârșirea faptei precizând că a tras de plasă împreună cu inculpatul H.V., I.G., I.C. și I.G. Inculpatul H.V. nu a recunoscut săvârșirea faptei învederând că inculpatul M.G. a tras plasa cu ambele mâini atunci când partea vătămată s-a urcat pe colțul plasei. S-a apreciat de către prima instanță de judecată, funcție de materialul probator administrat cauzei și avându-se în vedere depoziția constantă a părții vătămate în sensul că o singură persoană a determinat vătămarea sa, că se impune achitarea inculpatului H.V. în temeiul disp.

art. 10 lit. c) C. proc. pen. rap. la art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. Situația de fapt și vinovăția reținută în sarcina inculpatului M.G. a fost dovedită cu probele existente la dosar. În ce-l privește pe inculpatul H.V. instanța de fond a invocat aceleași probe din care ar rezulta că acesta nu a comis fapta prev. de legea penală. La dozarea și individualizarea pedepsei au fost avute în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., persoana inculpatului, lipsa antecedentelor penale. Împotriva acestei sentințe în termenul prevăzut de lege au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila și inculpatul M.G. Primul apelant, Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg. Bujor a apreciat hotărârea primei instanțe de judecată ca fiind nelegală și netemeinică în privința achitării inculpatului H.V.

Astfel, a arătat apelanta în detalierea motivației căii de atac promovate pe lângă faptul că sub aspectul probatoriilor administrate cauzei (declarațiile inculpatului M.G., chiar și declarația inculpatului H.V. dată în primă fază a procesului penal dar și depozițiile martorilor oculari I.G., I.C.) se impunea condamnarea și a inculpatului H.V. Apelantul inculpat M.G. a arătat că apelul său vizează cuantumul pedepsei aplicate - prin reținerea unor circumstanțe atenuante dar și cuantumul daunelor morale. Prin Decizia penală nr. 170 din 30 martie 2009 Tribunalul Galați a respins ca nefondat apelul declarat de Parchet și de către inculpat. A fost obligat inculpatul la cheltuieli judiciare. S-a reținut în motivare că inculpatul H.V.

nu este identificat în declarațiile părții vătămate și că persoana care a împins pe partea vătămată a fost în grupul celor cinci persoane și care avea o cicatrice pe obraz. Cu privire la apelul inculpatului M.G. s-a precizat că, cuantumul despăgubirilor au fost corect apreciate dar și individualizarea pedepsei ca modalitate și dozare au fost corect evaluate. Împotriva hotărârilor pronunțate de instanța de fond și în apel în termenul prevăzut de lege au declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați și inculpatul M.G. Prin motivele de recurs Parchetul a criticat hotărârile date considerându-le nelegale în ce privește achitarea inculpatului H.V. pentru infracțiunea prevăzută de art. 182 alin. (1), întrucât din probe a rezultat că inculpatul se face vinovat de comiterea faptei pentru care a fost trimis în judecată împreună cu inculpatul M.G.

S-a solicitat ca în rejudecare să fie sancționat penal și inculpatul H.V. alături de inculpatul M.G. Inculpatul M.G. prin motivele de recurs a considerat că pedeapsa aplicată pentru fapta dedusă judecății este prea aspră și în rejudecare a solicitat redozarea acesteia prin reducerea cuantumului aplicat de instanța de fond. Recursul declarat de Parchet a fost considerat și nefondat recursul declarat de inculpatul M.G. Din verificarea hotărârii instanței de fond și a instanței de apel și analiza ansamblului probator existent la dosar, Curtea a constatat că în ce-l privește pe inculpatul H.V. instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică dispunând achitarea acestuia în baza art. 11 pct. 2 lit. a) ref.

la art. 10 lit. c) C. proc. pen., soluție ce a fost menținută și de instanța de apel. Inculpatul H.V. împreună cu inculpatul M.G. și alte persoane au mers la pescuit în condiții de nelegalitate la amenajarea piscicolă de pe raza comunei Cavadinești amenajare ce aparține A.J.V.P.S. Galați unde partea vătămată este angajat ca director. Din probele și actele dosarului a rezultat că la data comiterii infracțiunii de vătămare corporală a părții vătămate au contribuit în egală măsură atât inculpatul M.G. cât și inculpatul H.V. Instanțele de fond și apel nu au coroborat declarațiile părții vătămate cu celelalte probe și declarații ale martorilor. De altfel, la urmărirea penală în mai multe declarații inculpatul H.V.

a precizat că a tras de unul din capetele plasei de pescuit aflată pe mal și pe care partea vătămată a intenționat să o confiște împreună cu inculpatul M.G., moment în care partea vătămată a căzut și și-a fracturat mâna (f. 27, 35 dosar u.p.). Cele precizate de inculpatul H.V. și inculpatul M.G. s-au coroborat cu declarațiile martorului I.G., I.C., care au declarat că în același timp de la celălalt capăt al plasei au tras numiții M.G. și H.V. pentru a nu le fi luată plasa și când au smucit-o, cetățeanul de la celălalt capăt (partea vătămată) a căzut, fracturându-și mâna (declarații filele 54,58,62,33,29,27,35 dosar u.p.). Declarațiile date de inculpați, de martori, s-au coroborat de altfel și cu declarațiile date de partea vătămată la data de 24 iunie 2004 (fila 18 dosar u.p.) care a arătat că el și persoana ce-l însoțea au fost amenințate și agresate, iar în momentul în care au încercat să rețină plasa a alunecat pe spate și în cădere și-a fracturat mâna.

A rezultat așadar că momentul agresiunii din partea persoanelor implicate a corespuns cu momentul când cei doi inculpați M. și H. au tras de capătul plasei pentru a o recupera de sub picioarele părții vătămate. Inculpatul H.V. în declarația sa din 04 iunie 2006 (f. 38 dosar u.p.) a precizat că în timp ce martorul I.C. purta o discuție cu partea vătămată cum că au venit să pescuiască de nevoie și că partea vătămată s-a urcat cu picioarele pe plasă, în acel moment el și inculpatul M. au tras de un capăt al plasei, partea vătămată s-a dezechilibrat și a căzut. Așa s-a explicat faptul că partea vătămată a indicat pe martorul I.C. care l-ar fi împins fiindcă momentul discuției cu martorul a coincis cu momentul când cei doi inculpați au tras de plasă, acțiune recunoscută de inculpați, relatată de martori, dar neobservată de partea vătămată.

La instanța de fond inculpatul M.G. și-a menținut declarațiile date precizând că el și cu inculpatul H.V. au tras de capătul plasei (f. 172 dosar instanță). A rezultat așadar din probe că la comiterea infracțiunii au participat ambii inculpați iar inculpatul H.V. va trebui să răspundă personal alături de inculpatul M.G. Cele două instanțe necoroborând probele suficient au pronunțat cu privire la inculpatul H. o sentință nelegală. Cu privire la recursul declarat de inculpatul M.G., Curtea a constatat că cele două instanțe au stabilit corect atât situația de fapt cât și încadrarea juridică a faptei. La dozarea și individualizarea pedepsei au fost analizate criteriile prev. de art. 72 C. pen.

în directă concordanță cu persoana inculpatului, conjunctura și modalitatea în care faptele s-au consumat, avându-se în vedere și faptul că inculpatul se află la primul impact cu legea penală, că a recunoscut fapta așa cum ea s-a derulat, reținându-se că pedeapsa și modalitatea aplicată inculpatului este în măsură să asigure reeducarea acestuia. Față de aceste considerente și având în vedere disp. art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., s-a admis recursul declarat de Parchet și în rejudecare s-a dispus casarea Deciziei penale nr. 170 din 30 martie 2009 și a sentinței penale nr. 107 din 18 martie 2008 a Judecătoriei Tg. Bujor. Î n rejudecare, în baza art. 182 alin. (1) C. pen. a fost condamnat inculpatul H.V.

la pedeapsa închisorii, și având în vedere că acesta nu are antecedente penale dar și faptul că la urmărirea penală a recunoscut fapta, sancțiunea aplicată s-a dispus a fi executată în condițiile prev. de art. 81 și 82 C. pen. Cu privire la recursul declarat de inculpatul M.G. având în vedere disp. art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. s-a respins ca nefondat. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat recurentul inculpat la cheltuieli judiciare către stat. Suma ce a reprezentat onorariu apărător din oficiu, a fost avansată din fondul M.J. către Baroul de Avocați Galați. Împotriva acestei decizii care este definitivă, inculpatul M.G. a declarat recurs. La termenul de judecată de astăzi 16 decembrie 2009, recurentul inculpat nu s-a prezentat la instanță și nici nu a depus concluzii scrise prin care să-și susțină recursul declarat.

În cauză, recursul declarat de titularul căii de atac împotriva unei decizii penale prin care s-a soluționat definitiv cauza, prin care s-a respins ca nefondat recursul formulat de inculpatul M.G. împotriva Deciziei penale nr. 170 din 30 martie 2009 a Tribunalului Galați, decizie prin care s-a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat, apare ca inadmisibil. Pe calea recursului, cale ordinară de atac, pot fi atacate numai hotărârile nedefinitive, după cum rezultă din dispozițiile art. 385 1 C. proc.

pen., care prevăd strict și limitativ hotărârile supuse recursului după cum urmează, astfel: „Pot fi atacate cu recurs: a) sentințele pronunțate de judecătorii în cazurile prevăzute de lege; b) sentințele pronunțate de tribunalele militare în cazul infracțiunilor contra ordinii și disciplinei militare, sancționate de lege cu pedeapsa închisorii de cel mult 2 ani; c) sentințele pronunțate de curțile de apel și Curtea Militară de Apel; d) sentințele pronunțate de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție; d^1) sentințele privind infracțiunile pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate; e) deciziile pronunțate, ca instanțe de apel, de tribunale, tribunale militare teritoriale, curți de apel și Curtea Militară de Apel; f) sentințele pronunțate în materia executării hotărârilor penale, afară de cazul când legea prevede altfel, precum și cele privind reabilitarea.

Încheierile pot fi atacate cu recurs numai o dată cu sentința sau decizia recurată, cu excepția cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu recurs. Recursul declarat împotriva sentinței sau deciziei se socotește făcut și împotriva încheierilor, chiar dacă acestea au fost date după pronunțarea hotărârii. Nu pot fi atacate cu recurs sentințele în privința cărora persoanele prevăzute în art. 362 nu au folosit calea apelului ori când apelul a fost retras, dacă legea prevede această cale de atac. Persoanele prevăzute în art. 362 pot declara recurs împotriva deciziei pronunțate în apel, chiar dacă nu au folosit apelul, dacă prin decizia pronunțată în apel a fost modificată soluția din sentință și numai cu privire la această modificare.” Per a contrario, rezultă că hotărârile pronunțate de către instanța de recurs, având caracter definitiv, nu pot fi atacate cu recurs.

Ori, în cauză, se constată că, inculpatul a formulat recurs împotriva unei decizii pronunțate de către o instanță de recurs. În consecință, Înalta Curte, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. a) teza II-a C. proc. pen., va respinge ca inadmisibil recursul declarat de inculpat, întrucât, după cum s-a menționat, deciziile pronunțate de instanța de recurs, fiind definitive,nu mai pot fi atacate pe calea unei căi ordinare de atac. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul M.G. împotriva Deciziei penale nr. 617/R din 15 octombrie 2009 a Curții de Apel Galați, secția penală. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 16 decembrie 2009.