ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1366/2009

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 451 din 21 octombrie 2008 a Tribunalului Galați, inculpatul C.I. a fost condamnat la o pedeapsă de 8 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat prev. de art. 20 în referire la art. 174 alin. (1) rap. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 99 și art. 109 C. pen. În temeiul art. 71 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen. Conform art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menținut starea de arest a inculpatului, iar potrivit art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsă durata reținerii și arestării preventive de la 26 decembrie 2007 până la 21 octombrie 2008. S-a luat act că partea vătămată G.G.

nu s-a constituit parte civilă. Prin aceeași hotărâre, în baza art. 14 C. proc. pen., art. 998 și art. 1000 alin. (2) C. civ., a fost obligat inculpatul C.I., în solidar cu partea responsabilă civilmente C.M., la plata sumei de 1851,05 lei cu titlul de despăgubiri civile către partea civilă Spitalul Clinic de Urgență „Sf. Apostol Andrei" Galați. În temeiul art. 191 alin. (1) și (3) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul C.I., în solidar cu partea responsabilă civilmente C.M., la plata sumei de 1000 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul Galați a reținut că în cursul anului 2006, între inculpatul minor C.I. (care locuia în Galați împreună cu frații săi vitregi M.C.

și M.G.) și partea vătămată G.G. a avut loc o discuție contradictorie, legată de prietenia cu o fată, discuție care, însă, nu a degenerat într-un conflict propriu-zis. La data de 25 decembrie 2007, inculpatul C.I. se afla la domiciliu împreună cu frații săi, martorii M.C. și C.A. (acesta din urmă fiind, de asemenea, frate vitreg al inculpatului, care muncea în străinătate și locuia separat de cei trei anterior menționați) și sărbătoreau Crăciunul. Pe parcursul șederii aici, martorul C.A. a fost sunat de un prieten de-al său, martorul D.A., care i-a propus să meargă în oraș pentru a sărbători revenirea în țară. La insistențele martorului D.A., martorul C.A. a fost de acord să se întâlnească, stabilind ca loc de întâlnire zona în care locuia martorul D.A., în cartierul Micro 18. În jurul orelor 18,00, au urcat în autoturismul „Opel” închiriat de martorul P.C.V., prieten al inculpatului C.I.: martorul C.A.

(la volan), martorul P.C.V. (în dreapta șoferului), inculpatul C.I., martorul M.C. și prietena acestuia (toți trei pe bancheta din spate). Pe drum, până să ajungă în Bariera Traian, martorul M.C. și prietena acestuia au coborât să ia un maxi-taxi, ceilalți continuându-și deplasarea spre cartierul în Micro 18. Ajunși în cartierul Micro 18, au oprit autoturismul în dreptul barului „Anita", despre care martorul C.A. știa că este frecventat de prietenul său, martorul D.A S-a mai reținut că în bar, la acel moment, printre alți consumatori, se aflau partea vătămată G.G. și martorii A.C., C.G.A. și M.I. La un moment dat, chiar când martorul C.A. se pregătea să intre și el în bar, partea vătămată a ieșit afară pe terasa barului pentru a vorbi la telefon, partea vătămată și martorul salutându-se, fără a exista între ei vreo discuție contradictorie.

S-a mai relevat că inculpatul C.I. a coborât de pe bancheta din spate a mașinii și s-a apropiat în fugă de partea vătămată G.G. și i-a spus ceva de genul „ce faci, mă, mă mai ții minte ?”. Când martorul C.A. a dat să intre în bar, partea vătămată, gândindu-se că cei doi au venit să se răzbune pe ea, dată fiind și întrebarea pusă anterior de inculpat, s-a întors către martorul C.A. În acel moment, cu o mișcare bruscă, inculpatul C.I. a lovit-o pe partea vătămată, cu un cuțit în partea stângă a toracelui, în dreptul inimii, obiect pe care l-a scos din buzunarul interior al gecii (așa cum a precizat martorul P.C.V.). Partea vătămată, după lovitură, s-a aplecat, dar nu a căzut, în prima fază nerealizând că inculpatul i-a aplicat lovitura cu un cuțit.

După aplicarea loviturii, inculpatul C.I. a fugit înspre strada Brăilei, iar martorul C.A., realizând activitatea fratelui său, a încercat și el să fugă, însă a fost prins de partea vătămată G.G., care i-a aplicat câteva lovituri cu pumnul în zona feței. S-a mai reținut că martorii A.C.I. și C.G.A. au ieșit și ei afară, în apărarea părții vătămate, iar martorul P.C.V., rămas în autoturism, s-a mutat la volanul acestuia și s-a îndreptat înspre farmacia „Hygeia". Martorul M.I. a fugit după inculpatul C.I., însă nu l-a ajuns, iar martorul C.A. a reușit să se smulgă din mâinile părții vătămate și a fugit în direcția opusă fratelui său. Prima instanță a mai reținut că, în acel moment, partea vătămată G.G.

a solicitat martorilor M.I., A.C. și C.G.A. să fie transportată la spital pentru că „a fost tăiat”, ulterior fiind operat la Spitalul Județean Galați. Inculpatul C.I. și fratele său, martorul C.A. s-au deplasat la domiciliile lor, separat, iar după aproximativ o oră de la incident, martorul M.C. a venit la locuința martorului C.A. pentru a vedea ce i s-a întâmplat acestuia. S-a mai relevat că a doua zi, inculpatul C.I. a recunoscut martorului P.C.I. că a înjunghiat-o în piept pe partea vătămată, dar nu a precizat nimic legat de cuțitul/briceagul cu care a comis fapta.

Prima instanță a reținut că, în cursul urmăririi penale, s-a procedat la ridicarea hainelor cu care a fost îmbrăcată partea vătămată la momentul comiterii faptei de către inculpatul C.I., iar din raportul de constatare tehnico - științifică biocriminalistică a rezultat că pe tricoul de culoare neagră s-au pus în evidență urme de sânge uman care pot aparține grupei sanguine AB IV, iar pe pantalonul din denim s-au pus în evidență urme de sânge uman care pot aparține grupei sanguine A II sau AB IV. De asemenea, din raportul de constatare tehnico-științifică traseologică a rezultat că pe partea anterioară stângă a tricoului supus examinării, în zona hemitoraceului, se afla un orificiu penetrant, cu margini secționate, creat de un corp înțepător - tăietor, probabil cuțit, cu o lamă având lățimea de 2,5 cm.

S-a mai reținut că la data de 26 decembrie 2007, martorii A.C., M.I. și C.G.A. l-au recunoscut pe inculpatul C.I., de pe planșa fotografică, ca fiind „Crăcănatul", cel care a lovit-o în zona inimii pe partea vătămată.

S-a menționat că, din raportul de constatare medico-legală întocmit cu prilejul examinării părții vătămate G.G., a rezultat că partea vătămată a prezentat plagă înțepat tăiată penetrantă hemitorace stâng cu plagă pulmonară, plagă pericardică și miocardică, produsă prin lovire cu corp înțepător - tăietor, posibil cuțit; că leziunile pot data din 25.11.2007; că aceste leziuni i-au pus în primejdie viața și au necesitat pentru vindecare 25-30 zile de îngrijiri medicale, în cazul în care nu surveneau complicații . Instanța de fond a reținut că existența faptei și a vinovăției inculpatului au fost dovedite cu procesul-verbal și planșele întocmite cu ocazia efectuării cercetării la fața locului, declarațiile părții vătămate G.G., raportul de constatare medico-legală nr. 1474/E din 26 decembrie 2007, raportul de constatare tehnico-științific biocriminalistic nr. 29835 din 25 ianuarie 2007, raportul de constatare tehnico-științifică traseologică nr. 19836 din 15 ianuarie 2008 și declarațiile martorilor G.M.S., G.M.I., A.C., M.I., M.C., C.G.A., C.S., P.C.V., C.A.

și procesele-verbale încheiate cu ocazia efectuării de recunoașteri după planșele foto. Împotriva sentinței penale nr. 451 din 21 octombrie 2008 a Tribunalului Galați inculpatul C.I. a declarat apel, în termen legal, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Astfel inculpatul a susținut că, în cauză, sunt doar probe din care rezultă că fapta a existat, dar nu sunt probe din care să rezulte că el este autorul faptei și a solicitat achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) în ref. la art. 10 lit. c) C. proc. pen.

Sub acest aspect a susținut că nu au existat probe din care să rezulte: că anterior ar fi avut vreo discuție contradictorie cu partea vătămată legată de prietenia cu o fată; că înainte de incident ar fi avut loc vreo discuție cu partea vătămată; că purta, de regulă, asupra sa briceag; că a lovit-o pe partea vătămată cu briceagul și, mai mult, că fapta ar fi fost săvârșită în locul reținut în actul de inculpare, deoarece acolo nu s-au găsit urme de sânge.

Apelantul inculpat a mai arătat că pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată de instanța de fond era nelegală, întrucât fiind vorba de o tentativă de omor calificat, potrivit art. 21 C. pen., minimul special al pedepsei prevăzut de lege este de 7 ani și 6 luni închisoare, iar maximul special este de 12 ani și 6 luni închisoare, iar potrivit art. 109 alin. (1) C. pen., în cazul infracțiunilor săvârșite de minori, limitele de pedeapsă se reduc la jumătate, astfel că pedeapsa pe care instanța o putea aplica trebuia să se situeze între minimul special de 3 ani și 9 luni închisoare și 6 ani și 3 luni închisoare.

Tot ca motiv de nelegalitate a susținut că încadrarea juridică este greșită, considerând că cea corectă este fapta prevăzută de art. 182 alin. (2) și alin. (3) C. pen., deoarece nu s-a dovedit că a avut asupra sa vreun cuțit sau vreun alt corp tăietor - înțepător, întrucât a lovit-o pe partea vătămată doar o singură dată cu pumnul, situație în care nu a acționat cu intenția de a suprima moartea părții vătămate, ci doar de a-i provoca vătămări corporale. A mai susținut, referitor la raportul de constatare medico-legală nr. 1474/E din 26 decembrie 2007, că acesta era concludent doar cu privire la existența unei înțepături aflate la suprafața corporală și nu a stabilit dacă viața părții vătămate a fost sau nu pusă în primejdie, acest aspect putând fi stabilit doar printr-o expertiză medico-legală.

A susținut că declarația olografă dată în faza de urmărire penală este lovită de nulitate absolută deoarece a fost dată în fața unui lucrător de poliție și nu în fața unui procuror, așa cum prevăd dispozițiile art. 209 alin. (3) C. proc. pen., nu a fost asistat de un apărător, nu i s-au adus la cunoștință aspectele despre care trebuia să dea relații, nu era menționată, în cuprinsul declarației, ora la care a început și ora la care s-a terminat audierea și nu i-a fost respectat dreptul la tăcere. De asemenea, inculpatul apelant a mai susținut că organele de urmărire penală au abandonat prea ușor pista de cercetare a numitului D.A., căruia, deși prezentase pe corp urmele unei altercații recente, nu i-a fost comparată grupa sanguină cu grupa sanguină și ADN - ul găsite pe hainele părții vătămate, transformându-l nejustificat, pe acesta din suspect în martor, criticând și faptul că nu a fost audiată martora M.G.

Referitor la criticile privind netemeinicia hotărârii atacate, a susținut că, prin rechizitoriu și prin hotărâre, au fost reținute o serie de aspecte de fapt care nu au fost susținute de probele administrate în cauză, arătând că nu au existat probe la dosar din care să rezulte că, anterior săvârșirii faptei ar fi avut vreo discuție contradictorie cu partea vătămată legată de prietenia cu o fată și că situația de fapt a fost reținută doar pe baza declarațiilor prietenilor și rudelor părții vătămate, fără să se fi făcut demersuri pentru identificarea și audierea tuturor persoanelor, care au avut cunoștință despre modul și împrejurările concrete în care faptele au fost săvârșite.

A susținut că, în mod greșit, prima instanță a apreciat că nu se poate reține în favoarea sa niciuna dintre circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 C. pen., având în vedere doar gravitatea faptei săvârșite, atitudinea nesinceră, faptul că a înregistrat multe absențe școlare și că nu a conștientizat gradul de pericol ridicat al acțiunii sale ilicite, ignorându-se împrejurarea că nu avea antecedente penale, că nu a fost sancționat contravențional, că părinții săi erau despărțiți și că a fost nevoit să muncească ca să-și asigure singur mijloacele de existență. A conchis susținând că poate beneficia de prevederile art. 81 C. pen. sau art. 86 1 C. pen. În susținerea apelului, inculpatul a solicitat efectuarea unei expertize medico - legală pentru a se verifica dacă vătămarea corporală internă a pus în primejdie viața părții vătămate și a solicitat audierea martorului D.A.

și a agentului de poliție P.C., însă prin încheierea de ședință din 15 ianuarie 2009, Curtea de Apel Galați a admis doar proba cu audierea martorului D.A., care, însă, nu a fost posibilă, deoarece din procesul - verbal încheiat de organele de poliție a rezultat că martorul era plecat din țară. Curtea de Apel Galați, secția de minori și familie, a apreciat apelul declarat de inculpatul C.I. ca fiind fondat, dar numai în ceea ce privește motivul de nelegalitate privind cuantumul pedepsei aplicate și, pe cale de consecință, prin decizia penală nr. 6/A din 10 februarie 2009, a admis apelul declarat de acesta, a desființat în parte sentința penală nr. 451 din 21 octombrie 2008 a Tribunalului Galați și, în rejudecare, a redus pedeapsa principală aplicată inculpatului de la 8 ani închisoare la 5 ani și 6 luni închisoare și a menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

Prin aceeași decizie, conform art. 383 alin. (1) 1 cu referire la art. 350 alin. (1) C. proc. pen., instanța de prim control judiciar a menținut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 383 alin. (2) C. proc. pen., a dedus din pedeapsă durata reținerii și arestării preventive de la 26 decembrie 2007 până la 10 februarie 2009, stabilind, conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen., să rămână în sarcina statului cheltuielile judiciare ocazionate de prezentul apel. S-a constatat că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea de omor calificat prev. de art. 174 alin. (1) rap. la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. este închisoarea de la 15 la 25 ani, iar în cauză inculpatul C.I.

fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat prev. de art. 20 rap la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) C. pen., situație în care, potrivit art. 21 alin. (2) C. pen., limitele de pedeapsă se reduc la jumătate, pedeapsa prevăzută de lege în acest caz fiind cuprinsă între 7 ani și 6 luni, închisoare și 12 ani și 6 luni închisoare. Potrivit art. 109 alin. (1) C. pen., în cazul infracțiunilor săvârșite de minori, limitele pedepselor se reduc la jumătate, astfel că pedeapsa pe care instanța o putea aplica trebuia să fie cuprinsă între 3 ani și 9 luni închisoare și 6 ani și 3 luni închisoare. S-a apreciat că în condițiile în care prima instanță l-a condamnat pe inculpat la o pedeapsă de 8 ani închisoare, a pronunțat o hotărâre nelegală, această pedeapsă fiind situată în afara limitelor de pedeapsă prevăzute de lege.

Instanța de prim control judiciar, analizând hotărârea penală apelată, prin prisma motivelor de apel invocate de inculpat, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, a apreciat că prima instanță, pe baza unei analize ample și judicioase a probelor administrate în cauză, a reținut în mod corect fapta săvârșită de inculpat cu vinovăție și a stabilit încadrarea juridică corespunzătoare, constatând totodată, că celelalte motive de apel susținute de inculpatul C.I. sunt nefondate, pentru motivele care vor fi arătate în continuare. Astfel, a constatat că din declarațiile martorilor M.C., C.A. și P.C. a rezultat, cu certitudine că în ziua de 25 decembrie 2007, în jurul orelor 18,00, inculpatul C.I.

s-a deplasat împreună, cu cei trei martori și cu prietena martorului M.C. la bariera Traian, unde martorul M.C. și prietena acestuia au coborât, iar inculpatul C.I. și martorii C.A. și P.C.V. s-au deplasat, cu același autoturism, la Barul „Anita" din cartierul Micro 18, bar despre care martorul C.A. cunoștea că este frecventat de prietenul său, martorul D.A. S-a mai reținut că, din declarațiile martorilor A.C. și C.G.A. a rezultat că aceștia se aflau în bar împreună cu partea vătămată G.G., iar la o altă masă se afla martorul D.A., însoțit de alți doi tineri. De asemenea, s-a mai relevat, cu certitudine că, la un moment dat, partea vătămată a ieșit afară pe terasa barului pentru a purta o convorbire telefonică și, potrivit declarațiilor acesteia, în acel moment, din autoturism a coborât martorul C.A., cei doi salutându-se fără a avea vreo discuție contradictorie.

De asemenea, s-a mai menționat că tot în aceleași împrejurări, martorul C.I. a venit spre partea vătămată în fugă, adresându-i întrebarea „ ce faci mă, mă mai ții minte?”, fapt ce l-a determinat să se gândească că cei doi doreau să se răzbune și, când s-a întors către martorul C.A., inculpatul C.I. a scos briceagul din buzunarul de la geacă, cu o mișcare bruscă, a lovit-o pe partea vătămată în partea stângă a toracelui, în dreptul inimii. Instanța de prim control judiciar a reținut că martorul P.C.V. , a susținut, în mod constant, în faza de urmărire penală că inculpatul C.I. este cel care a lovit-o pe partea vătămată relatând, la rândul său, cele mai sus relevate. Același martor a mai arătat că, a doua zi,( în data de 26 decembrie 2007), vizitându-l acasă pe inculpat, acesta i-a relatat că, în momentul agresiunii fratelui său, a scos cuțitul din geacă și l-a înjunghiat în piept pe un tânăr.

S-a reținut de către instanța de prim control judiciar ca fiind irelevantă împrejurarea că, în fața primei instanțe, martorul P.C.V. și-a schimbat nejustificat declarația, câtă vreme cele relatate de acesta s-au coroborat cu declarațiile martorilor M.I., A.C. și C.G.A., care au declarat că din mașină a coborât inițial șoferul (martorul C.A.), care a început să discute cu partea vătămată și că de pe bancheta din spate a coborât un alt tânăr (inculpatul C.I.), care s-a apropiat în fugă de partea vătămată și l-a lovit în partea stângă a toracelui, în zona coastelor. Martorii au arătat că după acest moment partea vătămată le-a spus că îi este rău, că a fost tăiată și le-a solicitat să o ducă la spital.

S-a constatat de către instanța de prim control judiciar că martorii A.C., M.I. și C.G.A., cu ocazia efectuării de recunoașteri după planșe foto, l-au recunoscut și indicat, fără ezitare, pe inculpatul C.I. ca fiind persoana care a lovit-o pe partea vătămată G.G., fapt ce se coroborează cu susținerile constante ale părții vătămate G.G., în sensul că cel care l-a lovit este tânărul care a coborât din mașină, fratele mai mic al lui „Crăcănatu” - porecla martorului C.A. - și nu tânărul care a ieșit din bar și, cu ocazia efectuării de planșe foto, l-a recunoscut și l-a indicat, fără ezitare, pe inculpatul C.I. ca fiind autorul infracțiunii. S-a mai apreciat că, dacă aspectele relatate de partea vătămată privind discuția legată de o fată, avută în urmă cu aproximativ un an, în contradictoriu cu inculpatul, nu ar fi reale, nu ar prezenta relevanță în ceea ce privește existența faptei și a vinovăției inculpatului.

De asemenea, instanța de apel, în ceea ce-l privește pe inculpatul C.I., a reținut că inițial acesta a negat că în seara de 25 decembrie 2007 ar fi fost în cartierul Micro 17, susținând că a stat acasă până în jurul orelor 20,30, pentru ca, ulterior, audiat fiind de prima instanță cu prilejul soluționării propunerii de arestare preventivă și realizând că susținerile sale nu au fost confirmate de frații și prietenul său , să revină și să arate că a fost în cartierul Micro 17, dar că a intenționat doar să își apere prietenul și că a fost urmărit de vreo 6 băieți necunoscuți.

Curtea de Apel Galați, secția de minori și familie, a constatat că apărarea inculpatului în sensul celor anterior relevate contrazicea propriile motive de apel, unde, printre altele, acesta a susținut că a lovit-o pe partea vătămată doar o singură dată cu pumnul, că nu a dorit moartea părții vătămate, ci doar cauzarea de vătămări corporale, situație în care încadrarea juridică dată faptei ar fi cea prevăzută de art. 182 alin. (2) și (3) C. pen. S-a mai reținut că această apărare a fost infirmată atât de raportul de constatare medico-legală nr. 1474/E din 26 decembrie 2007, din care a rezultat că partea vătămată G.G.

a prezentat plagă înțepat tăiată penetrantă hemitorace stâng cu plagă pulmonară, plagă pericardică și miocardică, produsă cu corp înțepător - tăietor, posibil cuțit, cât și de raportul de constatare tehnico - științifică traseologică nr. 29836 din 15 ianuarie 2008 în care s-a menționat că orificiul penetrant, cu margini secționate a fost creat de un corp tăietor înțepător, probabil cuțit, cu lamă având lățimea de 2,5 cm și deci nu prin lovire cu pumnul. De asemenea, instanța de prim control judiciar a înlăturat și susținerea inculpatului, în sensul că partea vătămată ar fi fost lovită de către D.A., întrucât a fost infirmată atât de martorii A.C., M.I. și C.G.A., (care au susținut în mod constant că partea vătămată a fost lovită de tânărul care a coborât de pe bancheta din spate a autoturismului și că D.A.

a fost ultimul care a ieșit din bar), cât și de fratele inculpatului - martorul C.A., care a arătat, în mod neechivoc, că D.A. nu a fost în fața barului. În același sens, partea vătămată a susținut că a fost lovită de către tânărul care a coborât din mașină și nu de către un tânăr care a ieșit din bar. Referitor la petele de sânge găsite pe geacă și la faptul că martorul D.A. a prezentat echimoze în zona frunții, instanța de prim control judiciar a reținut că din procesul-verbal încheiat de organele de poliție nu a rezultat că ar fi fost vorba de pete proaspete de sânge (relevant sub acest aspect fiind faptul că organele de poliție au verificat geaca martorului D.A. pe data de 25 decembrie 2007, deci imediat după săvârșirea faptei), iar martorul a susținut că acestea au fost produse în urmă cu 2-3 zile, în urma unei căzături, datorită stării de ebrietate.

S-a apreciat că a rezultat cu claritate motivul pentru care organele de urmărire penală au abandonat cercetările cu privire la martorul D.A., în condițiile în care din celelalte probe administrate în cauză a rezultat că în momentul conflictului martorul D.A. nu a fost prezent, că acolo s-au aflat doar inculpatul, partea vătămată și martorii C.A., A.C., C.G.A. și M.I. și că cel care a lovit-o pe partea vătămată a fost inculpatul C.I. Instanța de prim control judiciar a înlăturat susținerea inculpatului, în sensul că în locul respectiv nu au fost găsite pete de sânge, întrucât din declarațiile părții vătămate G.G., ale martorilor A.C., M.I., C.G.A. și C.A. și chiar din declarațiile inculpatului, a rezultat cu certitudine că fapta a fost săvârșită în fața barului Anita, iar organele de poliție au căutat pete de sânge în scara blocului B 9 și nu în fața barului.

S-a mai apreciat că nu este fondată, nici susținerea inculpatului în sensul că ar fi trebuit identificate și audiate persoanele din scara blocului B 9, atâta timp cât fapta a fost săvârșită în fața blocului și nu în scara blocului, iar din procesul - verbal încheiat de organele de poliție a rezultat că au fost identificați martorii P.C., P.A. și P.C.A., care au declarat că nu cunoșteau nimic cu privire la agresiune precum și martorii L.G., E.I., T.I.A. și R.L. care, deși au discutat despre înjunghiere, au precizat că au aflat acest lucru de la diferite persoane din cartier. S-a mai constatat că este nefondată și apărarea inculpatului, în sensul că ar fi fost trimis în judecată doar pe baza declarației părții vătămate și a rudelor apropiate ale acesteia, atâta timp cât, în cauză, au fost audiați atât frații inculpatului : martorii C.I.

și M.C., cât și martorii A.C., P.C.V., C.G.A. și C.S. Instanța de prim control judiciar, în ceea ce privește declarația olografă dată de inculpat în fața organelor de poliție, cu privire la care s-a susținut că este lovită de nulitate absolută, a reținut că, pe de o parte, aceasta a fost dată de minor în calitate de făptuitor și nu cuprinde elemente de natură să-l incrimineze pe inculpat, iar dacă aprecia că prin această declarație i s-au încălcat drepturile și i-au fost vătămate interesele sale legitime, inculpatul C.I. avea posibilitatea să formuleze plângere la procuror, potrivit art. 275 C. proc. pen. și, din considerentele sentinței penale apelat, iar ,pe de altă parte, a constatat că această declarație nu a fost avută în vedere de instanța de fond la stabilirea existenței faptei și a vinovăției inculpatului.

Instanța de apel a constatat că, în mod justificat, prima instanță a reținut că fapta săvârșită întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor calificat prev. de art. 20 rap. la art. 174 alin. (1) în ref. la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., întrucât inculpatul C.I., în ziua de 25 decembrie 2007, în loc public, a aplicat părții vătămate G.G. o lovitură cu un cuțit/briceag, (corp apt de a ucide) o lovitură în zona hemitoracelui stâng, spațiul VI intercostal, zonă vitală a corpului, provocându-i o plagă înțepat - tăiată penetrantă, cu plagă pulmonară și pericardomiocardică, cu hemotorax stâng și hemopericard, leziune care a pus în primejdie viața părții vătămate.

De asemenea, s-a mai relevat că, în mod corect, prima instanță a reținut că inculpatul nu poate beneficia de circumstanța atenuantă prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., (pe motiv că ar fi intervenit pentru a-și apăra fratele), deoarece din probele administrate a rezultat că discuția dintre partea vătămată și fratele inculpatului a fost pașnică, cei doi doar s-au salutat, inculpatul fiind cel care a lovit primul partea vătămată și a fugit, ulterior partea vătămată lovind cu pumnul pe martorul C.A.

Datorită modului și împrejurărilor concrete în care inculpatul a săvârșit fapta, a gradului ridicat de pericol social al faptei săvârșite, față de urmările produse și care se puteau produce, raportat la amploarea pe care acest gen de infracțiuni a luat-o în ultima perioadă de timp, la impactul pe care fapta săvârșită l-a avut asupra membrilor comunității și funcție de circumstanțele personale ale inculpatului, rezultate și din referatul de evaluare întocmit de Serviciul de Probațiune din cadrul Tribunalului Galați, s-a apreciat că, în mod corect, prima instanță a reținut că inculpatul nu poate beneficia de niciuna dintre circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 C. pen., iar reeducarea acestuia nu putea fi realizată decât cu executarea pedepsei prin privare de libertate.

Împotriva deciziei penale mai sus-menționată, în termen legal, inculpatul C.I. a declarat recurs, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate și pentru motivele detaliate în cuprinsul practicalei prezentei decizii. Astfel, în esență, recurentul inculpat, prin apărător ales, a invocat dispozițiile art. 385 9 punctele 18, 2, 10, și 14 C. proc. pen. și a solicitat admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri pronunțate și, pe fond, în rejudecare, în principal, să se constate că ambele instanțe au comis o eroare gravă de fapt atunci când au dispus condamnarea acestui inculpat pentru o faptă pe care nu a săvârșit-o și, pe cale de consecință, a solicitat, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc.

pen., să se dispună achitarea inculpatului. De asemenea, invocând motivul de casare prev. de art. 385 9 pct. 2 C. proc. pen., a solicitat să se constate că prima instanță nu a fost legal sesizată, motiv pentru care se impune casarea ambelor hotărâri și trimiterea cauzei, în vederea rejudecării dosarului de către instanța legal sesizată. A mai arătat că dacă nu se va reține acest punct de vedere, Înalta Curte urmează a constata că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 385 9 pct. 10 C. proc. pen., întrucât instanța de prim control judiciar nu s-a pronunțat pe cererea formulată de apelantul inculpat privind nulitatea absolută a declarației olografe dată de inculpat la 26 decembrie 2007, solicitând, pentru acest motiv, restituirea cauzei spre rejudecare la instanța de fond sau de apel, întrucât niciuna din aceste instanțe nu au administrat probele solicitate de inculpat în apărare și, de asemenea, nu au avut în vedere împrejurarea că martorul P.C.V.

și-a retractat declarația dată inițial . În subsidiar, a solicitat în baza art. 334 C. proc. pen. schimbarea încadrării juridice dată faptei din cea reținută în sarcina inculpatului în cea prevăzută de art. 182 alin. (2) și (3) C. pen., caz de casare prevăzut de dispozițiile art. 385 9 pct. 17 C. proc. pen., întrucât inculpatul n-a avut intenția să suprime viața părții vătămate, ci doar să-i aplice o corecție. Într-un ultim subsidiar, a invocat, dacă se va constata că inculpatul se face vinovat de săvârșirea faptei reținută în sarcină, dispozițiile art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. și a solicitat admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri pronunțate și, pe fond, în rejudecare, să se acorde o mai largă eficiență circumstanțelor reale ale săvârșirii faptei, precum și circumstanțelor personale și, pe cale de consecință, aplicând disp.

art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. pen., să se dispună reducerea cuantumului pedepsei sub limita celei anterior stabilită și aplicarea dispozițiilor art. 81 sau art. 86 1 C. pen. Recursul formulat de inculpat este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în cele ce urmează. Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu, ambele hotărâri, conform prevederilor art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. combinate cu art. 385 6 alin. (1) și art. 385 7 alin. (1) C. proc. pen., constată că ambele instanțe au reținut în mod corect situația de fapt și au stabilit vinovăția inculpatului, pe baza unei juste aprecieri a ansamblului probator administrat în cauză, dând faptei comisă de acesta încadrarea juridică corespunzătoare.

Deși inculpatul C.I. nu a recunoscut în faza de urmărire penală fapta săvârșită, având o atitudine nesinceră și oscilantă (susținând că în seara zilei de 25 decembrie 2007 se afla în domiciliu său), ulterior în faza cercetării judecătorești în fața primei instanțe, și-a modificat primele declarații, nuanțându-și poziția și justificându-și reacția avută prin dorința de a-și apăra fratele de loviturile aplicate de către partea vătămată. Înalta Curte constată că din probele administrate a rezultat starea de fapt corect reținută de instanța de fond și însușită apoi de instanța de prim control judiciar, respectiv aceea că în seara zilei de 25 decembrie 2007, în jurul orelor 18,00, în loc public (barul Anita din Cartierul Micro 18 Galați), inculpatul C.I.

a aplicat părții vătămate G.G. o lovitură cu un cuțit/briceag, în zona stângă a toracelui, zonă vitală a corpului, provocându-i o plagă înțepat - tăiată penetrantă, cu plagă pulmonară și pericardomiocardică, cu hemotorax stâng și hemopericard, leziuni care au pus în pericol viața părții vătămate reținându-se, în mod justificat, că fapta săvârșită întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor calificat prev. de art. 20 rap. la art. 174 alin. (1) în ref. la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.

Prin urmare, corect s-a apreciat de către instanțele anterioare că lovirea părții vătămate, cu mare intensitate, cu un cuțit, într-o regiune anatomică în care sunt organe vitale, torace, și provocându-i o plagă înțepat - tăiată penetrantă, constituie o activitate care, în însăși materialitatea sa, vădește că inculpatul a prevăzut moartea victimei, ca rezultat posibil al acțiunii sale și, chiar dacă nu a dorit rezultatul letal, l-a acceptat în mod conștient, astfel că fapta săvârșită constituie infracțiunea de tentativă la omor calificat și nu cea de vătămare corporală gravă, așa cum nefondat a susținut inculpatul. Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că instanța de prim control judiciar a procedat corect atunci când a constatat ca fiind lipsită de relevanță juridică împrejurarea că martorul P.C.V.

și-a schimbat în fața primei instanțe declarația dată în faza de urmărire penală, întrucât martorul, pe de o parte nu și-a justificat în niciun fel schimbarea atitudinii, iar, pe de altă parte, declarațiile sale inițiale s-au coroborat cu depozițiile martorilor M.I. ( filele 99-106 d.u.p.), A.C. ( filele 67-77 d.u.p.) și C.G.A. (filele 120-126 d.u.p.), care au relatat, la unison, că partea vătămată a fost lovită de tânărul care a coborât de pe bancheta din spate a autoturismului și că martorul D.A. a fost ultimul care a ieșit din bar. Toate aceste declarații s-au coroborat și cu relatările fratelui inculpatului - martorul C.A., care a arătat, în mod constant, că D.A. nu a fost în fața barului.

De altfel, și partea vătămată G.G. a susținut că a fost lovită de către tânărul care a coborât din mașină (inculpatul C.I.) și nu de către tânărul care a ieșit din bar să vorbească la telefon( martorul C.A.). Referitor la critica vizând împrejurarea că organele de urmărire penală au abandonat prea ușor cercetările cu privire la martorul D.A., care prezenta pete de sânge pe geacă, Înalta Curte constată că instanța de prim control judiciar a procedat corect atunci când a reținut că din procesul - verbal încheiat de organele de poliție cu ocazia verificării gecii acestuia, în aceeași zi, 25 decembrie 2007, (deci imediat după săvârșirea faptei), nu a rezultat că ar fi fost vorba de pete proaspete de sânge, martorul D.A.

a susținând că acestea au fost produse urmare unei căzături, datorită stării de ebrietate, în urmă cu 2-3 zile. Așadar, în speță, în mod corect și fără echivoc a fost reținută vinovăția inculpatului în săvârșirea faptei pentru care a fost cercetat și condamnat, Înalta Curte apreciind că nu pot fi primite solicitările de achitare ori de schimbare a încadrării juridice dată faptei, ce nu au avut niciun suport probator.

De asemenea, se mai constată că atât instanța de fond cât și cea de prim control judiciar au făcut o corectă și judicioasă analiză a materialului probator administrat în cauză, reținând justificat ca fiind relevante numai acele declarații ce s-au coroborat atât între ele cât și cu celelalte probe administrate: raportul de constatare medico-legală, fila 21 d.u.p.; raportul tehnico-științific biocriminalistic - filele 26-32 d.u.p.; raportul de constatare tehnico-științifică traseologică - filele 33-43 d.u.p.; procese verbale de recunoaștere pe planșe fotografice - filele 78-84,107-113 și 127-137 d.u.p., înlăturând, ca nefondate, acele susțineri ale inculpatului ce nu s-au putut verifica cu orice mijloc de probă admis de lege.

Astfel, Înalta Curte constată că din probele administrate la dosar, corect s-a reținut, contrar susținerilor inculpatului C.I. că, în momentul conflictului, martorul D.A. nu a fost prezent, în fața barului aflându-se doar inculpatul, partea vătămată și martorii C.A., A.C., C.G.A. și M.I., relevându-se totodată, că cel care a lovit-o pe partea vătămată a fost inculpatul C.I. Înalta Curte, procedând la o minuțioasă analiză a declarațiilor date în faza de urmărire penală, dar și în faza cercetării judecătorești de către martorii C.A., A.C., C.G.A., M.I., D.A., P.C.V., C.S., de partea vătămată G.G.

și de inculpatul C.I., apreciază că nu sunt fondate și nu pot fi primite nici criticile formulate de recurentul inculpat vizând nelegala sesizare a instanței sau nepronunțarea de către instanța de prim control judiciar cu privire la toate solicitările de administrare de probe în apărare și, respectiv, cu privire la nulitatea declarației olografe dată de inculpatul minor a doua zi după comiterea faptei, întrucât, pe de o parte, din analiza actelor și lucrărilor dosarului rezultă că instanța de fond, Tribunalul Galați, a fost legal investită, cu respectarea dispozițiilor art. 264 C. proc. pen., iar, pe de altă parte, instanța de prim control judiciar a avut în vedere cele anterior relevate și s-a pronunțat, argumentându-și opinia, cu privire la fiecare dintre aspectele invocate.

De asemenea se mai constată că, instanța de prim control judiciar a procedat corect înlăturând susținerea inculpatului, în sensul că în locul respectiv nu au fost găsite pete de sânge, întrucât din declarațiile părții vătămate G.G., ale martorilor A.C., M.I., C.G.A. și C.A. și chiar din declarațiile inculpatului, a rezultat cu certitudine că fapta a fost săvârșită în fața barului Anita, iar organele de poliție au căutat pete de sânge în scara blocului B 9 și nu în fața barului. În motivarea recursului său, în subsidiar, inculpatul, prin apărător, a invocat dispozițiile art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., solicitând reducerea cuantumului pedepsei, și modificarea modalității de executare a acesteia prin aplicarea fie a dispozițiilor art. 81 din Codul penal sau a art. 86 1 C. pen.

Înalta Curte constată că nici acest motiv de recurs nu poate fi primit. Potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate in partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana inculpatului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Pe de altă parte, art. 52 C. pen. prevede că pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul ei fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni . Pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare, cu executare în regim de privare de libertate, stabilită de instanța de prim control judiciar, urmare admiterii apelului declarat de inculpatul C.I.

numai în ceea ce privește legalitatea cuantumului aplicat, este aptă să atingă scopul preventiv și educativ prevăzut de art. 52 C. pen. Prin urmare, Înalta Curte apreciază că pedeapsa astfel individualizată, de către Curtea de Apel Galați, secția penală și de minori, este suficientă, raportat atât la modalitatea în care inculpatul a acționat (lovind partea vătămată G.G.

cu briceagul în zona stângă a toracelui, provocându-i astfel leziuni, ce i-au pus viața în pericol) cât și la concluziile referatului de evaluare întocmit de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Galați, din care a rezultat că minorul deși era elev, obișnuia să frecventeze barurile și discotecile, nu a beneficiat de o creștere și o educație corespunzătoare din partea familiei, a fost sancționat de două ori contravențional pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, împreună cu prietenii săi, la ore târzii din noapte, iar pe parcursul procesului penal a dovedit că nu conștientizează gravitatea faptei săvârșite.

În consecință, manifestările nejustificate de clemență ale instanței nu ar face decât să încurajeze, la modul general, astfel de tipuri de comportament antisocial și să afecteze nivelul încrederii societății în instituțiile statului, chemate să vegheze la respectarea și aplicarea legii . Infracțiunea dedusă judecății prezintă un grad ridicat de pericol social, aducând atingere celor mai importante valori sociale ocrotite de legea penală sănătatea și viața omului . Pentru aceste motive, Înalta Curte constată că o reducere a cuantumului pedepsei aplicată inculpatului nu ar fi temeinică, lipsind de conținut dispozițiile art. 72 și art. 52 C. pen. și creând o vădită disproporție între scopul și rezultatul acesteia.

Față de cele menționate mai sus, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.I. împotriva deciziei penale nr. 6/A din 10 februarie 2009 a Curții de Apel Galați, secția de minori și familie. În baza art. 385 17 C. proc. pen. se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive de la 26 decembrie 2007 la 13 aprilie 2009 În baza art 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, inclusiv a onorariului apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.I. împotriva deciziei penale nr. 6/A din 10 februarie 2009 a Curții de Apel Galați, secția de minori și familie. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 26 decembrie 2007 la 13 aprilie 2009. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 13 aprilie 2009.