ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1366/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1366/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor de la dosar, constată

următoarele:

Prin sentința penală nr. 451 din 21

octombrie 2008 a Tribunalului Galați, inculpatul C.I. a fost condamnat la o

pedeapsă de 8 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la

omor calificat prev. de art. 20 în referire la art. 174 alin. (1) rap. 175 alin.

(1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 99 și art. 109 C. pen.

În temeiul art. 71 C. pen., s-a aplicat

inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit.

a) și b) C. pen.

Conform art. 350 alin. (1) C. proc. pen.

s-a menținut starea de arest a inculpatului, iar potrivit art. 88 C. pen., s-a

dedus din pedeapsă durata reținerii și arestării preventive de la 26 decembrie 2007

până la 21 octombrie 2008.

S-a luat act că partea vătămată G.G. nu

s-a constituit parte civilă.

Prin aceeași hotărâre, în baza art. 14 C.

proc. pen., art. 998 și art. 1000 alin. (2) C. civ., a fost obligat inculpatul C.I.,

în solidar cu partea responsabilă civilmente C.M., la plata sumei de 1851,05

lei cu titlul de despăgubiri civile către partea civilă Spitalul Clinic de

Urgență „Sf. Apostol Andrei" Galați.

În temeiul art. 191 alin. (1) și (3) C.

proc. pen., a fost obligat inculpatul C.I., în solidar cu partea responsabilă civilmente

C.M., la plata sumei de 1000 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul

Galați a reținut că în cursul anului 2006, între inculpatul minor C.I. (care

locuia în Galați împreună cu frații săi vitregi M.C. și M.G.) și partea

vătămată G.G. a avut loc o discuție contradictorie, legată de prietenia cu o

fată, discuție care, însă, nu a degenerat într-un conflict propriu-zis.

La data de 25 decembrie 2007,

inculpatul C.I. se afla la domiciliu împreună cu frații săi, martorii M.C. și C.A.

(acesta din urmă fiind, de asemenea, frate vitreg al inculpatului, care muncea

în străinătate și locuia separat de cei trei anterior menționați) și

sărbătoreau Crăciunul. Pe parcursul

șederii aici, martorul C.A. a fost sunat de un

prieten de-al său, martorul D.A., care i-a propus să meargă în oraș pentru a

sărbători revenirea în țară. La insistențele martorului D.A., martorul C.A. a fost de acord să se întâlnească, stabilind ca loc de întâlnire zona în care locuia

martorul D.A., în

cartierul Micro 18.

În jurul orelor 18,00, au urcat în

autoturismul „Opel” închiriat de martorul P.C.V., prieten al inculpatului C.I.:

martorul C.A. (la volan), martorul P.C.V. (în dreapta șoferului), inculpatul C.I.,

martorul M.C. și prietena acestuia (toți trei pe bancheta din spate). Pe drum,

până să ajungă în Bariera Traian, martorul M.C. și prietena acestuia au coborât

să ia un maxi-taxi, ceilalți continuându-și deplasarea spre cartierul în Micro

„Anita", despre care martorul C.A. știa că este frecventat de prietenul

său, martorul D.A

S-a mai reținut că în bar, la acel

moment, printre alți consumatori, se aflau partea vătămată G.G. și martorii A.C.,

C.G.A. și M.I. La un moment dat, chiar când martorul C.A. se pregătea să intre

și el în bar, partea vătămată a ieșit afară pe terasa barului pentru a vorbi la

telefon, partea vătămată și martorul salutându-se, fără a exista între ei vreo

discuție contradictorie.

S-a mai relevat că inculpatul C.I. a

coborât de pe bancheta din spate a mașinii și s-a apropiat în fugă de partea

vătămată G.G. și i-a spus ceva de genul „ce faci, mă, mă mai ții minte ?”. Când

martorul C.A. a dat să intre în bar, partea vătămată, gândindu-se că cei doi au

venit să se răzbune pe ea, dată fiind și întrebarea pusă anterior de inculpat,

s-a întors către martorul C.A. În acel moment, cu o mișcare bruscă, inculpatul C.I.

a lovit-o pe partea vătămată, cu un cuțit în partea stângă a toracelui, în

dreptul inimii, obiect pe care l-a scos din buzunarul interior al gecii (așa

cum a precizat martorul P.C.V.). Partea vătămată, după lovitură, s-a aplecat,

dar nu a căzut, în prima fază nerealizând că inculpatul i-a aplicat lovitura cu

un cuțit. După aplicarea loviturii, inculpatul C.I. a fugit înspre strada

Brăilei, iar martorul C.A., realizând activitatea fratelui său, a încercat și

el să fugă, însă a fost prins de partea vătămată G.G., care i-a aplicat câteva

lovituri cu pumnul în zona feței.

S-a mai reținut că martorii A.C.I.

și C.G.A. au ieșit și ei afară, în apărarea părții vătămate, iar martorul P.C.V.,

rămas în autoturism, s-a mutat la volanul acestuia și s-a îndreptat înspre

farmacia „Hygeia". Martorul M.I. a fugit după inculpatul C.I., însă nu l-a

ajuns, iar martorul C.A. a reușit să se smulgă din mâinile părții vătămate și a

fugit în direcția opusă fratelui său.

Prima instanță a mai reținut că, în

acel moment, partea vătămată G.G. a solicitat martorilor M.I., A.C. și C.G.A.

să fie transportată la spital pentru că „a fost tăiat”, ulterior fiind operat

la Spitalul Județean Galați.

Inculpatul C.I. și fratele său,

martorul C.A. s-au deplasat la domiciliile lor, separat, iar după aproximativ o

oră de la incident, martorul M.C. a venit la locuința martorului C.A. pentru a

vedea ce i s-a întâmplat acestuia. S-a mai relevat că a doua zi, inculpatul C.I.

a recunoscut martorului P.C.I. că a înjunghiat-o în piept pe partea vătămată,

dar nu a precizat nimic legat de cuțitul/briceagul cu care a comis fapta.

Prima instanță a reținut că, în

cursul urmăririi penale, s-a procedat la ridicarea hainelor cu care a fost

îmbrăcată partea vătămată la momentul comiterii faptei de către inculpatul C.I.,

iar din raportul de constatare tehnico - științifică biocriminalistică a

rezultat că pe tricoul de culoare neagră s-au pus în evidență urme de sânge

uman care pot aparține grupei sanguine AB IV, iar pe pantalonul din denim s-au

pus în evidență urme de sânge uman care pot aparține grupei sanguine A II sau

AB IV.

De asemenea, din raportul de constatare

tehnico-științifică traseologică a rezultat că pe partea anterioară stângă a

tricoului supus examinării, în zona hemitoraceului, se afla un orificiu

penetrant, cu margini secționate, creat de un corp înțepător - tăietor,

probabil cuțit, cu o lamă având lățimea de 2,5 cm.

S-a mai reținut că la data de 26

decembrie 2007, martorii A.C., M.I. și C.G.A. l-au recunoscut pe inculpatul C.I.,

de pe planșa fotografică, ca fiind „Crăcănatul", cel care a lovit-o în

zona inimii pe partea vătămată.

S-a menționat că, din raportul de

constatare medico-legală întocmit cu prilejul examinării părții vătămate G.G.,

a rezultat că partea vătămată a prezentat plagă înțepat tăiată penetrantă

hemitorace stâng cu plagă pulmonară, plagă pericardică și miocardică, produsă prin

lovire cu corp înțepător - tăietor, posibil cuțit; că leziunile pot data din 25.11.2007;

că aceste leziuni

i-au pus în primejdie viața și

au necesitat pentru vindecare 25-30 zile de îngrijiri

medicale, în cazul în care nu surveneau complicații .

Instanța de fond a reținut că

existența faptei și a vinovăției inculpatului au fost dovedite cu

procesul-verbal și planșele întocmite cu ocazia efectuării cercetării la fața

locului, declarațiile părții vătămate G.G., raportul de constatare

medico-legală nr. 1474/E din 26 decembrie 2007, raportul de constatare

tehnico-științific biocriminalistic nr. 29835 din 25 ianuarie 2007, raportul de

constatare tehnico-științifică traseologică nr. 19836 din 15 ianuarie 2008 și

declarațiile martorilor G.M.S., G.M.I., A.C., M.I., M.C., C.G.A., C.S., P.C.V.,

C.A. și procesele-verbale încheiate cu ocazia efectuării de recunoașteri după

planșele foto.

Împotriva sentinței penale nr. 451

din 21 octombrie 2008 a Tribunalului Galați inculpatul C.I. a declarat apel, în

termen legal, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Astfel

inculpatul a susținut că, în cauză, sunt doar probe din care rezultă că fapta a

existat, dar nu sunt probe din care să rezulte că el este autorul faptei și a

solicitat achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) în ref. la art. 10 lit.

c) C. proc. pen. Sub acest aspect a susținut că nu au existat probe din care să

rezulte: că anterior ar fi avut vreo discuție contradictorie cu partea vătămată

legată de prietenia cu o fată; că înainte de incident ar fi avut loc vreo

discuție cu partea vătămată; că purta, de regulă, asupra sa briceag; că a

lovit-o pe partea vătămată cu briceagul și, mai mult, că fapta ar fi fost

săvârșită în locul reținut în actul de inculpare, deoarece acolo nu s-au găsit

urme de sânge.

Apelantul inculpat a mai arătat că

pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată de instanța de fond era nelegală,

întrucât fiind vorba de o tentativă de omor calificat, potrivit art. 21 C. pen.,

minimul special al pedepsei prevăzut de lege este de 7 ani și 6 luni închisoare,

iar maximul special este de 12 ani și 6 luni închisoare, iar potrivit art. 109 alin.

(1) C. pen., în cazul infracțiunilor săvârșite de minori, limitele de pedeapsă

se reduc la jumătate, astfel că pedeapsa pe care instanța o putea aplica

trebuia să se situeze între minimul special de 3 ani și 9 luni închisoare și 6

ani și 3 luni închisoare.

Tot ca motiv de nelegalitate a

susținut că încadrarea juridică este greșită, considerând că cea corectă este

fapta prevăzută de art. 182 alin. (2) și alin. (3) C. pen., deoarece nu s-a

dovedit că a avut asupra sa vreun cuțit sau vreun alt corp tăietor - înțepător,

întrucât a lovit-o pe partea vătămată doar o singură dată cu pumnul, situație

în care nu a acționat cu intenția de a suprima moartea părții vătămate, ci doar

de a-i provoca vătămări corporale.

A mai susținut, referitor la

raportul de constatare medico-legală nr. 1474/E din 26 decembrie 2007, că

acesta era concludent doar cu privire la existența unei înțepături aflate la

suprafața corporală și nu a stabilit dacă viața părții vătămate a fost sau nu

pusă în primejdie, acest aspect putând fi stabilit doar printr-o expertiză

medico-legală.

A susținut că declarația olografă

dată în faza de urmărire penală este lovită de nulitate absolută deoarece a

fost dată în fața unui lucrător de poliție și nu în fața unui procuror, așa cum

prevăd dispozițiile art. 209 alin. (3) C. proc. pen., nu a fost asistat de un

apărător, nu i s-au adus la cunoștință aspectele despre care trebuia să dea

relații, nu era menționată, în cuprinsul declarației, ora la care a început și

ora la care s-a terminat audierea și nu i-a fost respectat dreptul la tăcere.

De asemenea, inculpatul apelant a mai susținut că organele de urmărire penală

au abandonat prea ușor pista de cercetare a numitului D.A., căruia, deși

prezentase pe corp urmele unei altercații recente, nu i-a fost comparată grupa

sanguină cu grupa sanguină și ADN - ul găsite pe hainele părții vătămate,

transformându-l nejustificat, pe acesta din suspect în martor, criticând și

faptul că nu a fost audiată martora M.G.

Referitor la criticile privind

netemeinicia hotărârii atacate, a susținut că, prin rechizitoriu și prin

hotărâre, au fost reținute o serie de aspecte de fapt care nu au fost susținute

de probele administrate în cauză, arătând că nu au existat probe la dosar din

care să rezulte că, anterior săvârșirii faptei ar fi avut vreo discuție

contradictorie cu partea vătămată legată de prietenia cu o fată și că situația

de fapt a fost reținută doar pe baza declarațiilor prietenilor și rudelor

părții vătămate, fără să se fi făcut demersuri pentru identificarea și audierea

tuturor persoanelor, care au avut cunoștință despre modul și împrejurările

concrete în care faptele au fost săvârșite.

A susținut că, în mod greșit, prima

instanță a apreciat că nu se poate reține în favoarea sa niciuna dintre

circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 C. pen., având în vedere doar

gravitatea faptei săvârșite, atitudinea nesinceră, faptul că a înregistrat

multe absențe școlare și că nu a conștientizat gradul de pericol ridicat al

acțiunii sale ilicite, ignorându-se împrejurarea că nu avea antecedente penale,

că nu a fost sancționat contravențional, că părinții săi erau despărțiți și că

a fost nevoit să muncească ca să-și asigure singur mijloacele de existență. A

conchis susținând că poate beneficia de prevederile art. 81 C. pen. sau art. 86

1

C. pen.

În susținerea apelului, inculpatul a

solicitat efectuarea unei expertize medico - legală pentru a se verifica dacă

vătămarea corporală internă a pus în primejdie viața părții vătămate și a

solicitat audierea martorului D.A. și a agentului de poliție P.C., însă prin

încheierea de ședință din 15 ianuarie 2009, Curtea de Apel Galați a admis doar

proba cu audierea martorului D.A., care, însă, nu a fost posibilă, deoarece din

procesul - verbal încheiat de organele de poliție a rezultat că martorul era

plecat din țară.

Curtea de Apel Galați, secția de minori

și familie, a apreciat apelul declarat de inculpatul C.I. ca fiind fondat, dar

numai în ceea ce privește motivul de nelegalitate privind cuantumul pedepsei

aplicate și, pe cale de consecință, prin decizia penală nr. 6/A din 10

februarie 2009, a admis apelul declarat de acesta, a desființat în parte

sentința penală nr. 451 din 21 octombrie 2008 a Tribunalului Galați și, în

rejudecare, a

redus

pedeapsa principală aplicată inculpatului de la 8 ani închisoare la 5 ani și 6

luni închisoare și a menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale

apelate.

Prin aceeași decizie, conform art.

383 alin. (1)

1

cu referire la art. 350 alin. (1) C. proc. pen.,

instanța de prim control judiciar a

menținut starea de arest a inculpatului, iar în baza art.

383 alin. (2) C. proc. pen., a dedus din pedeapsă durata reținerii și arestării

preventive de la 26 decembrie 2007 până la 10 februarie 2009, stabilind, conform

art. 192 alin. (3) C. proc. pen., să rămână în sarcina statului cheltuielile

judiciare ocazionate de prezentul apel.

S-a constatat că pedeapsa prevăzută

de lege pentru infracțiunea de omor calificat prev. de art. 174 alin. (1) rap.

la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. este închisoarea de la 15 la 25 ani, iar

în cauză inculpatul C.I. fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de

tentativă la omor calificat prev. de art. 20 rap la art. 174 alin. (1), art.

175 alin. (1) C. pen., situație în care, potrivit art. 21 alin. (2) C. pen.,

limitele de pedeapsă se reduc la jumătate, pedeapsa prevăzută de lege în acest

caz fiind cuprinsă între 7 ani și 6 luni, închisoare și 12 ani și 6 luni

închisoare. Potrivit art. 109 alin. (1) C. pen., în cazul infracțiunilor

săvârșite de minori, limitele pedepselor se reduc la jumătate, astfel că

pedeapsa pe care instanța o putea aplica trebuia să fie cuprinsă între 3 ani și

9 luni închisoare și 6 ani și 3 luni închisoare.

S-a apreciat că în condițiile în

care prima instanță

l-a

condamnat

pe inculpat la o pedeapsă de 8 ani închisoare, a pronunțat o hotărâre nelegală,

această pedeapsă fiind situată în afara limitelor de pedeapsă prevăzute de

lege.

Instanța de prim control judiciar, analizând

hotărârea penală apelată, prin prisma motivelor de apel invocate de inculpat,

dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, a apreciat că prima

instanță, pe baza unei analize ample și judicioase a probelor administrate în

cauză, a reținut în mod corect fapta săvârșită de inculpat cu vinovăție și a

stabilit încadrarea juridică corespunzătoare, constatând totodată, că celelalte

motive de apel susținute de inculpatul C.I. sunt nefondate, pentru motivele care

vor fi arătate în continuare.

Astfel, a constatat că din

declarațiile martorilor M.C.,

C.A. și P.C. a rezultat, cu certitudine că în ziua de 25 decembrie 2007, în

jurul orelor 18,00, inculpatul C.I. s-a deplasat împreună, cu cei trei martori

și cu prietena martorului M.C. la bariera Traian, unde martorul M.C. și

prietena acestuia au coborât, iar inculpatul C.I. și martorii C.A. și P.C.V.

s-au deplasat, cu același autoturism, la Barul „Anita" din cartierul Micro

18, bar despre care martorul C.A. cunoștea că este frecventat de prietenul său,

martorul D.A.

S-a mai reținut că, din declarațiile

martorilor A.C. și C.G.A. a rezultat că aceștia se aflau în bar împreună cu

partea vătămată G.G., iar la o altă masă se afla martorul D.A., însoțit de alți

doi tineri. De asemenea, s-a mai relevat, cu certitudine că, la un moment dat,

partea vătămată a ieșit afară pe terasa barului pentru a purta o convorbire

telefonică și, potrivit declarațiilor acesteia, în acel moment, din autoturism

a coborât martorul C.A., cei doi salutându-se fără a avea vreo discuție contradictorie.

De asemenea, s-a mai menționat că tot în aceleași împrejurări, martorul C.I. a

venit spre partea vătămată în fugă, adresându-i întrebarea „ ce faci mă, mă mai

ții minte?”, fapt ce l-a determinat să se gândească că cei doi doreau să se

răzbune și, când s-a întors către martorul C.A., inculpatul C.I. a scos

briceagul din buzunarul de la geacă, cu o mișcare bruscă, a lovit-o pe partea

vătămată în partea stângă a toracelui, în dreptul inimii.

Instanța de prim control judiciar a

reținut că martorul P.C.V.

, a susținut, în mod constant, în faza de urmărire penală că

inculpatul C.I. este cel care a lovit-o pe partea vătămată relatând, la rândul

său, cele mai sus relevate. Același martor a mai arătat că, a doua zi,( în data

de 26 decembrie 2007), vizitându-l acasă pe inculpat, acesta i-a relatat că, în

momentul agresiunii fratelui său, a scos cuțitul din geacă și l-a înjunghiat în

piept pe un tânăr. S-a reținut de către instanța de prim control judiciar ca

fiind irelevantă împrejurarea că, în fața primei instanțe, martorul P.C.V. și-a

schimbat nejustificat declarația, câtă vreme cele relatate de acesta s-au

coroborat cu declarațiile martorilor M.I., A.C. și C.G.A., care au declarat că

din mașină a coborât inițial șoferul (martorul C.A.), care a început să discute

cu partea vătămată și că de pe bancheta din spate a coborât un alt tânăr

(inculpatul C.I.), care s-a apropiat în fugă de partea vătămată și l-a lovit în

partea stângă a toracelui, în zona coastelor. Martorii au arătat că după acest

moment partea vătămată le-a spus că îi este rău, că a fost tăiată și le-a

solicitat să o ducă la spital.

S-a constatat de către instanța de

prim control judiciar că martorii A.C., M.I. și C.G.A., cu ocazia efectuării de

recunoașteri după planșe foto, l-au recunoscut și indicat, fără ezitare, pe

inculpatul C.I. ca fiind persoana care a lovit-o pe partea vătămată G.G., fapt

ce se coroborează cu susținerile constante ale părții vătămate G.G., în sensul

că cel care l-a lovit este

tânărul care a coborât din mașină,

fratele mai mic al lui „Crăcănatu” -

porecla martorului C.A. - și nu tânărul care a ieșit din bar și, cu ocazia

efectuării de planșe foto, l-a recunoscut și l-a indicat, fără ezitare, pe

inculpatul C.I. ca fiind autorul infracțiunii.

S-a mai

apreciat că, dacă aspectele relatate de partea vătămată privind discuția legată

de o fată, avută în urmă cu aproximativ un an, în contradictoriu cu inculpatul,

nu ar fi reale, nu ar prezenta relevanță în ceea ce privește existența faptei

și a vinovăției inculpatului.

De asemenea, instanța de apel, în

ceea ce-l privește pe inculpatul C.I., a reținut că inițial acesta a negat că

în seara de 25 decembrie 2007 ar fi fost în cartierul Micro 17, susținând că a

stat acasă până în jurul orelor 20,30, pentru ca, ulterior, audiat fiind de

prima instanță cu prilejul soluționării propunerii de arestare preventivă și

realizând că susținerile sale nu au fost confirmate de frații și prietenul său

, să revină și să arate că a fost în cartierul Micro 17, dar că a intenționat

doar să își apere prietenul și că a fost urmărit de vreo 6 băieți necunoscuți.

Curtea de Apel Galați, secția de minori

și familie, a constatat că apărarea inculpatului în sensul celor anterior

relevate contrazicea propriile motive de apel, unde, printre altele, acesta a

susținut că a lovit-o pe partea vătămată doar o singură dată cu pumnul, că nu a

dorit moartea părții vătămate, ci doar cauzarea de vătămări corporale, situație

în care încadrarea juridică dată faptei ar fi cea prevăzută de art. 182 alin.

(2) și (3) C. pen. S-a mai reținut că această apărare a fost infirmată atât de

raportul de constatare medico-legală nr. 1474/E din 26 decembrie 2007, din care

a rezultat că partea vătămată G.G. a prezentat plagă înțepat tăiată penetrantă

hemitorace stâng cu plagă pulmonară, plagă pericardică și miocardică, produsă

cu corp înțepător - tăietor, posibil cuțit, cât și de raportul de constatare

tehnico - științifică traseologică nr. 29836 din 15 ianuarie 2008 în care s-a

menționat că orificiul penetrant, cu margini secționate a fost creat de un corp

tăietor înțepător, probabil cuțit, cu lamă având lățimea de 2,5 cm și deci nu

prin lovire cu pumnul.

De asemenea, instanța de prim

control judiciar a înlăturat și susținerea inculpatului, în sensul că partea

vătămată ar fi fost lovită de către D.A., întrucât a fost infirmată atât de

martorii A.C., M.I. și C.G.A., (care au susținut în mod constant că partea

vătămată a fost lovită de tânărul care a coborât de pe bancheta din spate a

autoturismului și că D.A. a fost ultimul care a ieșit din bar), cât și de

fratele inculpatului - martorul C.A., care a arătat, în mod neechivoc, că D.A.

nu a fost în fața barului. În același sens, partea vătămată a susținut că a fost

lovită de către tânărul care a coborât din mașină și nu de către un tânăr care

a ieșit din bar.

Referitor la petele de sânge găsite

pe geacă și la faptul că martorul D.A. a prezentat echimoze în zona frunții,

instanța de prim control judiciar a reținut că din procesul-verbal încheiat de

organele de poliție nu a rezultat că ar fi fost vorba de pete proaspete de

sânge (relevant sub acest aspect fiind faptul că organele de poliție au

verificat geaca martorului D.A. pe data de 25 decembrie 2007, deci imediat după

săvârșirea faptei), iar martorul a susținut că acestea au fost produse în urmă

cu 2-3 zile, în urma unei căzături, datorită stării de ebrietate.

S-a apreciat că a rezultat cu

claritate motivul pentru care organele de urmărire penală au abandonat cercetările

cu privire la martorul D.A., în condițiile în care din celelalte probe

administrate în cauză a rezultat că în momentul conflictului martorul D.A. nu a

fost prezent, că acolo s-au aflat doar inculpatul, partea vătămată și martorii C.A.,

A.C., C.G.A. și M.I. și că cel care a lovit-o pe partea vătămată a fost

inculpatul C.I.

Instanța de prim control judiciar a

înlăturat susținerea inculpatului, în sensul că în locul respectiv nu au fost

găsite pete de sânge, întrucât din declarațiile părții vătămate G.G., ale

martorilor A.C., M.I., C.G.A. și C.A. și chiar din declarațiile inculpatului, a

rezultat cu certitudine că fapta a fost săvârșită în fața barului Anita, iar

organele de poliție au căutat pete de sânge în scara blocului B 9 și nu în fața

barului.

S-a mai apreciat că nu este fondată,

nici susținerea inculpatului în sensul că ar fi trebuit identificate și audiate

persoanele din scara blocului B 9, atâta timp cât fapta a fost săvârșită în

fața blocului și nu în scara blocului, iar din procesul - verbal încheiat de

organele de poliție a rezultat că au fost identificați martorii P.C.,

P.A. și P.C.A., care au

declarat că nu cunoșteau nimic cu privire la agresiune precum și martorii L.G.,

E.I., T.I.A. și R.L. care, deși au discutat despre înjunghiere, au precizat că

au aflat acest lucru de la diferite persoane din cartier.

S-a mai constatat că este nefondată

și apărarea inculpatului, în sensul că ar fi fost trimis în judecată doar pe

baza declarației părții vătămate și a rudelor apropiate ale acesteia, atâta

timp cât, în cauză, au fost audiați atât frații inculpatului : martorii C.I. și

M.C., cât și martorii A.C., P.C.V., C.G.A. și C.S.

Instanța de prim control judiciar,

în ceea ce privește declarația olografă dată de inculpat în fața organelor de

poliție, cu privire la care s-a susținut că este lovită de nulitate absolută, a

reținut că, pe de o parte, aceasta a fost dată de minor în calitate de

făptuitor și nu cuprinde elemente de natură să-l incrimineze pe inculpat, iar

dacă aprecia că prin această declarație i s-au încălcat drepturile și i-au fost

vătămate interesele sale legitime, inculpatul C.I. avea posibilitatea să

formuleze plângere la procuror, potrivit art. 275 C. proc. pen. și, din

considerentele sentinței penale apelat, iar ,pe de altă parte, a constatat că

această declarație nu a fost avută în vedere de instanța de fond la stabilirea

existenței faptei și a vinovăției inculpatului.

Instanța de apel a constatat că, în

mod justificat, prima instanță a reținut că fapta săvârșită întrunește

elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor calificat prev.

de art. 20 rap. la art. 174 alin. (1) în ref. la art. 175 alin. (1) lit. i) C.

pen., întrucât inculpatul C.I., în ziua de 25 decembrie 2007, în loc public, a

aplicat părții vătămate G.G. o lovitură cu un cuțit/briceag, (corp apt de a

ucide) o lovitură în zona hemitoracelui stâng, spațiul VI intercostal, zonă

vitală a corpului, provocându-i o plagă înțepat - tăiată penetrantă, cu plagă

pulmonară și pericardomiocardică, cu hemotorax stâng și hemopericard, leziune

care a pus în primejdie viața părții vătămate.

De asemenea, s-a mai relevat că, în

mod corect, prima instanță a reținut că inculpatul nu poate beneficia de

circumstanța atenuantă prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., (pe motiv că ar fi

intervenit pentru a-și apăra fratele), deoarece din probele administrate a

rezultat că discuția dintre partea vătămată și fratele inculpatului a fost

pașnică, cei doi doar s-au salutat, inculpatul fiind cel care a lovit primul

partea vătămată și a fugit, ulterior partea vătămată lovind cu pumnul pe

martorul C.A.

Datorită modului și împrejurărilor

concrete în care inculpatul a săvârșit fapta, a gradului ridicat de pericol

social al faptei săvârșite, față de urmările produse și care se puteau produce,

raportat la amploarea pe care acest gen de infracțiuni a luat-o în ultima

perioadă de timp, la impactul pe care fapta săvârșită l-a avut asupra membrilor

comunității și funcție de circumstanțele personale ale inculpatului, rezultate

și din referatul de evaluare întocmit de Serviciul de Probațiune din cadrul

Tribunalului Galați, s-a apreciat că, în mod corect, prima instanță a reținut

că inculpatul nu poate beneficia de niciuna dintre circumstanțele atenuante

prevăzute de art. 74 C. pen., iar reeducarea acestuia nu putea fi realizată

decât cu executarea pedepsei prin privare de libertate.

Împotriva deciziei penale mai

sus-menționată, în termen legal, inculpatul C.I. a declarat recurs, criticând-o

pentru netemeinicie și nelegalitate și pentru motivele detaliate în cuprinsul

practicalei prezentei decizii. Astfel, în esență, recurentul inculpat, prin

apărător ales, a invocat dispozițiile art. 385

9

punctele 18, 2, 10,

și 14 C. proc. pen. și a solicitat admiterea recursului, casarea ambelor

hotărâri pronunțate și, pe fond, în rejudecare, în principal, să se constate că

ambele instanțe au comis o eroare gravă de fapt atunci când au dispus

condamnarea acestui inculpat pentru o faptă pe care nu a săvârșit-o și, pe cale

de consecință, a solicitat, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit.

c) C. proc. pen., să se dispună achitarea inculpatului. De asemenea, invocând

motivul de casare prev. de art. 385

9

pct. 2 C. proc. pen., a

solicitat să se constate că prima instanță nu a fost legal sesizată, motiv

pentru care se impune casarea ambelor hotărâri și trimiterea cauzei, în vederea

rejudecării dosarului de către instanța legal sesizată.

A mai arătat că dacă nu se va reține

acest punct de vedere, Înalta Curte urmează a constata că în cauză sunt

incidente dispozițiile art. 385

9

pct. 10 C. proc. pen., întrucât

instanța de prim control judiciar nu s-a pronunțat pe cererea formulată de

apelantul inculpat privind nulitatea absolută a declarației olografe dată de

inculpat la 26 decembrie 2007, solicitând, pentru acest motiv, restituirea

cauzei spre rejudecare la instanța de fond sau de apel, întrucât niciuna din

aceste instanțe nu au administrat probele solicitate de inculpat în apărare și,

de asemenea, nu au avut în vedere împrejurarea că martorul P.C.V. și-a

retractat declarația dată inițial .

În subsidiar, a solicitat în baza art.

334 C. proc. pen. schimbarea încadrării juridice dată faptei din cea reținută

în sarcina inculpatului în cea prevăzută de art. 182 alin. (2) și (3) C. pen.,

caz de casare prevăzut de dispozițiile art. 385

9

pct. 17 C. proc.

pen., întrucât inculpatul n-a avut intenția să suprime viața părții vătămate,

ci doar să-i aplice o corecție.

Într-un ultim subsidiar, a invocat, dacă

se va constata că inculpatul se face vinovat de săvârșirea faptei reținută în

sarcină, dispozițiile art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen. și a solicitat

admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri pronunțate și, pe fond, în

rejudecare, să se acorde o mai largă eficiență circumstanțelor reale ale

săvârșirii faptei, precum și circumstanțelor personale și, pe cale de

consecință, aplicând disp. art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. pen., să

se dispună reducerea cuantumului pedepsei sub limita celei anterior stabilită

și aplicarea dispozițiilor art. 81 sau art. 86

1

C. pen.

Recursul formulat de inculpat este

nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în cele ce urmează.

Înalta Curte de Casație și Justiție,

examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu, ambele hotărâri,

conform prevederilor art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen. combinate cu

art. 385

6

alin. (1) și art. 385

7

alin. (1) C. proc. pen.,

constată că ambele instanțe au reținut în mod corect situația de fapt și au

stabilit vinovăția inculpatului, pe baza unei juste aprecieri a ansamblului

probator administrat în cauză, dând faptei comisă de acesta încadrarea juridică

corespunzătoare.

Deși inculpatul C.I. nu a recunoscut în

faza de urmărire penală fapta săvârșită, având o atitudine nesinceră și

oscilantă (susținând că în seara zilei de 25 decembrie 2007 se afla în domiciliu

său), ulterior în faza cercetării judecătorești în fața primei instanțe, și-a

modificat primele declarații, nuanțându-și poziția și justificându-și reacția

avută prin dorința de a-și apăra fratele de loviturile aplicate de către partea

vătămată.

Înalta Curte constată că din probele

administrate a rezultat starea de fapt corect reținută de instanța de fond și

însușită apoi de instanța de prim control judiciar, respectiv aceea că în seara

zilei de 25 decembrie 2007, în jurul orelor 18,00, în loc public (barul Anita

din Cartierul Micro 18 Galați), inculpatul C.I. a aplicat părții vătămate G.G.

o lovitură cu un cuțit/briceag, în zona stângă a toracelui, zonă vitală a

corpului, provocându-i o plagă înțepat - tăiată penetrantă, cu plagă pulmonară

și pericardomiocardică, cu hemotorax stâng și hemopericard, leziuni care au pus

în pericol viața părții vătămate reținându-se, în mod justificat, că fapta

săvârșită întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la

omor calificat prev. de art. 20 rap. la art. 174 alin. (1) în ref. la art. 175 alin.

(1) lit. i) C. pen.

Prin urmare, corect s-a apreciat de către

instanțele anterioare că lovirea părții vătămate, cu mare intensitate, cu un

cuțit, într-o regiune anatomică în care sunt organe vitale, torace, și

provocându-i o plagă înțepat - tăiată penetrantă, constituie o activitate care,

în însăși materialitatea sa, vădește că inculpatul a prevăzut moartea victimei,

ca rezultat posibil al acțiunii sale și, chiar dacă nu a dorit rezultatul

letal, l-a acceptat în mod conștient, astfel că fapta săvârșită constituie

infracțiunea de tentativă la omor calificat și nu cea de vătămare corporală

gravă, așa cum nefondat a susținut inculpatul.

Analizând actele și lucrările dosarului,

Înalta Curte constată că instanța de prim control judiciar a procedat corect

atunci când a constatat ca fiind lipsită de relevanță juridică împrejurarea că

martorul P.C.V. și-a schimbat în fața primei instanțe declarația dată în faza

de urmărire penală, întrucât martorul, pe de o parte nu și-a justificat în

niciun fel schimbarea atitudinii, iar, pe de altă parte, declarațiile sale

inițiale s-au coroborat cu depozițiile martorilor M.I. ( filele 99-106 d.u.p.),

A.C. ( filele 67-77 d.u.p.) și C.G.A. (filele 120-126 d.u.p.), care au relatat,

la unison, că partea vătămată a fost lovită de tânărul care a coborât de pe

bancheta din spate a autoturismului și că martorul D.A. a fost ultimul care a

ieșit din bar. Toate aceste declarații s-au coroborat și cu relatările fratelui

inculpatului - martorul C.A., care a arătat, în mod constant, că D.A. nu a fost

în fața barului. De altfel, și partea vătămată G.G. a susținut că a fost lovită

de către tânărul care a coborât din mașină (inculpatul C.I.) și nu de către

tânărul care a ieșit din bar să vorbească la telefon( martorul C.A.).

Referitor la critica vizând împrejurarea

că organele de urmărire penală au abandonat prea ușor cercetările cu privire la

martorul D.A., care prezenta pete de sânge pe geacă, Înalta Curte constată că

instanța de prim control judiciar a procedat corect atunci când a reținut că

din procesul - verbal încheiat de organele de poliție cu ocazia verificării

gecii acestuia, în aceeași zi, 25 decembrie 2007, (deci imediat după săvârșirea

faptei), nu a rezultat că ar fi fost vorba de pete proaspete de sânge, martorul

D.A. a susținând că acestea au fost produse urmare unei căzături, datorită

stării de ebrietate, în urmă cu 2-3 zile.

Așadar, în speță, în mod corect și fără

echivoc a fost reținută vinovăția inculpatului în săvârșirea faptei pentru care

a fost cercetat și condamnat, Înalta Curte apreciind că nu pot fi primite

solicitările de achitare ori de schimbare a încadrării juridice dată faptei, ce

nu au avut niciun suport probator.

De asemenea, se mai constată că atât

instanța de fond cât și cea de prim control judiciar au făcut o corectă și

judicioasă analiză a materialului probator administrat în cauză, reținând

justificat ca fiind relevante numai acele declarații ce s-au coroborat atât

între ele cât și cu celelalte probe administrate: raportul de constatare

medico-legală, fila 21 d.u.p.; raportul tehnico-științific biocriminalistic -

filele 26-32 d.u.p.; raportul de constatare tehnico-științifică traseologică -

filele 33-43 d.u.p.; procese verbale de recunoaștere pe planșe fotografice -

filele 78-84,107-113 și 127-137 d.u.p., înlăturând, ca nefondate, acele

susțineri ale inculpatului ce nu s-au putut verifica cu orice mijloc de probă

admis de lege.

Astfel, Înalta Curte constată că din

probele administrate la dosar, corect s-a reținut, contrar susținerilor

inculpatului C.I. că, în momentul conflictului, martorul D.A. nu a fost

prezent, în fața barului aflându-se doar inculpatul, partea vătămată și

martorii C.A., A.C., C.G.A. și M.I., relevându-se totodată, că cel care a

lovit-o pe partea vătămată a fost inculpatul C.I.

Înalta Curte,

procedând la o minuțioasă analiză a

declarațiilor date în faza de urmărire penală, dar și în faza cercetării

judecătorești de către martorii C.A., A.C., C.G.A., M.I., D.A., P.C.V., C.S.,

de partea vătămată G.G. și de inculpatul C.I., apreciază că nu sunt fondate și

nu pot fi primite nici criticile formulate de recurentul inculpat vizând

nelegala sesizare a instanței sau nepronunțarea de către instanța de prim

control judiciar cu privire la toate solicitările de administrare de probe în

apărare și, respectiv, cu privire la nulitatea declarației olografe dată de

inculpatul minor a doua zi după comiterea faptei, întrucât, pe de o parte, din

analiza actelor și lucrărilor dosarului rezultă că instanța de fond, Tribunalul

Galați, a fost legal investită, cu respectarea dispozițiilor art. 264 C. proc.

pen., iar, pe de altă parte, instanța de prim control judiciar a avut în vedere

cele anterior relevate și s-a pronunțat, argumentându-și opinia, cu privire la

fiecare dintre aspectele invocate.

De asemenea se mai constată că,

instanța de prim control judiciar a procedat corect înlăturând susținerea

inculpatului, în sensul că în locul respectiv nu au fost găsite pete de sânge,

întrucât din declarațiile părții vătămate G.G., ale martorilor A.C., M.I., C.G.A.

și C.A. și chiar din declarațiile inculpatului, a rezultat cu certitudine că

fapta a fost săvârșită în fața barului Anita, iar organele de poliție au căutat

pete de sânge în scara blocului B 9 și nu în fața barului.

În motivarea recursului său, în

subsidiar, inculpatul, prin apărător, a invocat dispozițiile art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., solicitând reducerea cuantumului pedepsei, și

modificarea modalității de executare a acesteia prin aplicarea fie a

dispozițiilor art. 81 din Codul penal sau a art. 86

1

C. pen.

Înalta Curte constată că nici acest

motiv de recurs nu poate fi primit.

Potrivit art. 72 C. pen., la

stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții

generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate in partea specială, de

gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana inculpatului și de

împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Pe de altă parte, art. 52 C. pen.

prevede că pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a

condamnatului, scopul ei fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni .

Pedeapsa de 5 ani și 6 luni

închisoare, cu executare în regim de privare de libertate, stabilită de

instanța de prim control judiciar, urmare admiterii apelului declarat de

inculpatul C.I. numai în ceea ce privește legalitatea cuantumului aplicat, este

aptă să atingă scopul preventiv și educativ prevăzut de art. 52 C. pen.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază

că pedeapsa astfel individualizată, de către Curtea de Apel Galați, secția

penală și de minori, este suficientă, raportat atât la modalitatea în care

inculpatul a acționat (lovind partea vătămată G.G. cu briceagul în zona stângă

a toracelui, provocându-i astfel leziuni, ce i-au pus viața în pericol) cât și

la concluziile referatului de evaluare întocmit de Serviciul de Probațiune de

pe lângă Tribunalul Galați, din care a rezultat că minorul deși era elev,

obișnuia să frecventeze barurile și discotecile, nu a beneficiat de o creștere

și o educație corespunzătoare din partea familiei, a fost sancționat de două

ori contravențional pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, împreună cu

prietenii săi, la ore târzii din noapte, iar pe parcursul procesului penal a

dovedit că nu conștientizează gravitatea faptei săvârșite.

În consecință, manifestările

nejustificate de clemență ale instanței nu ar face decât să încurajeze, la

modul general, astfel de tipuri de comportament antisocial și să afecteze

nivelul încrederii societății în instituțiile statului, chemate să vegheze la

respectarea și aplicarea legii .

Infracțiunea dedusă judecății

prezintă un grad ridicat de pericol social, aducând atingere celor mai

importante valori sociale ocrotite de legea penală sănătatea și viața omului .

Pentru aceste motive, Înalta Curte

constată că o reducere a cuantumului pedepsei aplicată inculpatului nu ar fi

temeinică, lipsind de conținut dispozițiile art. 72 și art. 52 C. pen. și

creând o vădită disproporție între scopul și rezultatul acesteia.

Față de cele menționate mai sus, Înalta Curte, în conformitate cu

prevederile art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va

respinge ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.I. împotriva deciziei

penale nr. 6/A din 10 februarie 2009 a Curții de Apel Galați, secția de minori

și familie.

În baza art. 385

17

C. proc. pen. se va deduce din pedeapsa

aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive de la 26

decembrie 2007 la 13 aprilie 2009

În baza art 192 alin. (2) C. proc.

pen. va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat,

inclusiv a onorariului apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea

apărătorului ales, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.I. împotriva

deciziei penale nr. 6/A din 10 februarie 2009 a Curții de Apel Galați, secția

de minori și familie.

Deduce

din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de

la 26 decembrie 2007 la 13 aprilie 2009.

Obligă

recurentul inculpat la plata sumei de 250 lei, cu titlul de cheltuieli

judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul

apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 13 aprilie 2009.