ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 995/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 995/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința penală nr. 180 din 21

aprilie 2008 a Tribunalului Galați s-a dispus condamnarea inculpatului L.I., la

o pedeapsă de 5

(cinci) ani închisoare și la pedeapsa

complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C.

pen., pe o durată de 2 (doi) ani, pentru tentativă de omor prevăzută de art. 20

C. pen., raportat la art. 174 alin. (1) C. pen.

A mai fost condamnat inculpatul, la o pedeapsă de 3 (trei) ani

închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu prevăzută de

art. 192 alin. (1) și (2) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen., art. 35 alin.

(1) C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor aplicate inculpatului, urmând ca

acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 5 (cinci) ani închisoare, sporită la

6 (șase) ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 2 (doi) ani.

În baza art. 71 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a

interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe durata

executării pedepsei principale.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menținut starea de arest

a inculpatului.

Conform art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului

durata reținerii, 24 ore, aferentă zilei de 06 august 2007 și durata arestării

preventive de la 07 august 2007 la zi.

În baza art. 14 C. proc. pen. și art. 346 C. proc. pen., raportat la art.

998 C. civ., a fost obligat inculpatul L.I. la plata sumei de 3335 lei cu titlu

de daune materiale și a sumei de 20.000 lei cu titlu de daune morale către

partea vătămată E.T.

S-au respins, ca nefondate, restul pretențiilor civile formulate de

partea vătămată E.T.

În baza art. 14 C. proc. pen. și art. 346 C. proc. pen., raportat la art.

998 C. civ., a fost obligat inculpatul L.I. la plata sumei de 8976,67 lei cu

titlu de despăgubiri civile (cheltuieli de spitalizare) către partea civilă

Spitalul Clinic Județean de Urgență Sfântul Apostol Andrei Galați.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la

plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 193 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata

sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către partea vătămată E.T.

Pentru a dispune în acest sens, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați nr. 304/P/2007

din 28 septembrie 2007 s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest, a

inculpatului L.I. pentru tentativă de omor prevăzută de art. 20 C. pen.,

raportat la art. 174 alin. (1) C. pen. și violare de domiciliu prevăzută de art.

192 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

În fapt, prin actul de sesizare, s-a reținut că, în noaptea de 05

august 2007, având asupra sa o bâtă, inculpatul a pătruns fără drept în curtea

locuinței părții vătămate E.T., din comuna Fârțănești, jud. Galați, unde, pe

fondul unui conflict spontan și al consumului de băuturi alcoolice, i aplicat,

în mod repetat, părții vătămate E.T. mai multe lovituri cu bâta peste tot

corpul și în

zona capului, cauzându-i

leziuni ce i-au pus în primejdie viața.

Analizând ansamblul probelor administrate în cursul urmăririi penale și

în faza cercetării judecătorești, instanța de fond a reținut următoarea

situație de fapt:

Inculpatul L.I.

, fiind consătean cu

partea

vătămată E.T. în vârstă de 67

de ani. Familia inculpatului și

partea vătămată sunt în relații de

dușmănie întrucât, în urmă cu aproximativ 10 ani, partea vătămată și fiii

acesteia l-au agresat pe tatăl inculpatului. Locuințele celor doi se află în

aceeași zonă a

comunei Fârțănești, astfel

că, pentru a se deplasa la și de la domiciliu,

inculpatul și familia acestuia folosesc strada pe care locuiește partea

vătămată

În seara zilei de 05 august 2007, inculpatul L.I. se afla la

barul H. aparținând martorului C.S., împreună cu

sora

sa L.V. și cu alți tineri, printre care martorii M.M.M. și C.S.G.

Inculpatul era îmbrăcat cu un tricou de culoare neagră și pantaloni din stofa

de culoare neagră, iar martora L.V. avea un tricou stil maiou de culoare albă

și pantaloni scurți de culoare bleu, fiind singura fată de la bar îmbrăcată în

haine de culoare deschisă.

În cursul serii, la bar a venit și partea

vătămată E.T., care

a părăsit localul în mai multe

rânduri. În jurul orei 21,00, când partea vătămată se reîntorcea la bar,

inculpatul tocmai pleca spre casă,

însoțit

de martorii L.V. și C.S.G., ce mergeau în

urma sa, la o distanță de aproximativ 4 metri. Când a ajuns în dreptul

martorilor,

la o distanță de 50 de metri de bar, partea vătămată, care

se afla sub influența alcoolului, s-a adresat

martorilor fără a se opri din

mers. În aceste condiții, inculpatul, care

se afla și el în stare de ebrietate, s-a întors din drum, a luat de jos o

piatră, s-a apropiat de partea vătămată și l-a întrebat pe acesta de ce se

leagă de martori.

Partea vătămată a scos

din buzunarul pantalonilor un briceag de mici

dimensiuni și a început să

agite lama acestuia spre inculpat, fără însă a-l lovi. M.L.V. și C.S.G., care

se aflau lângă cei doi, au intervenit pentru a aplana conflictul.

Fără a mai spune sau face ceva, partea

vătămată și-a continuat

drumul spre bar, iar inculpatul și

martorii au plecat spre casă, însă, după câțiva metri parcurși, inculpatul a

hotărât să se întoarcă la bar

pentru a

aplica o corecție părții vătămate. Deși L.V. și C.

S.G. au încercat să-l

împiedice, inculpatul s-a întors la bar, astfel că, de teama unui nou incident,

cei doi l-au urmat.

În timp ce partea vătămată E.T. a intrat în bar, unde se aflau și alte

persoane, inculpatul și martorii au rămas pe terasă. După o scurtă perioadă de

timp, martorul C.S.G. a plecat acasă cu niște prieteni, iar inculpatul și sora

acestuia au rămas în continuare în fața barului, până în jurul orei 01,00, când

martorul

C.M., ce asigura paza barului, Ie-a

spus că trebuie să închidă

barul. Abia în acel moment inculpatul și sora

sa, martora L.V., au plecat spre casă.

Din probele administrate în cauză, rezultă că în jurul orei 23,00,

mai înainte să părăsească barul, inculpatul L.I.

i-a propus

martorului M.M.M. să-l ajute să bată pe cineva, fără însă

a-i spune despre cine este vorba. Martorul l-a

refuzat și a plecat acasă

cu prietenii săi.

Imediat după plecarea inculpatului și a celorlalți clienți, martorul C.M.

și concubina sa martora P.I.M., gestionara barului, au plecat spre casă

însoțiți de partea vătămată E.T., cu care sunt vecini, casele lor fiind

despărțite doar de cea a martorului D.G.

Intenționând să se răzbune pe partea vătămată, inculpatul L.I., s-a

asigurat, privind în urma sa, că aceasta îl urmează; totodată, inculpatul a

observat că partea vătămată este însoțită de cei 2 martori, dar și martorii au

observat că inculpatul și sora acestuia se deplasau înaintea lor la o distanță

de 50 metri. În aceste condiții, cunoscând faptul că de la locuința martorilor

partea vătămată urma să

se deplaseze

singură, inculpatul a hotărât să o aștepte într-un loc mai

retras din

apropierea locuinței acesteia. Astfel, inculpatul și sora sa s-au oprit lângă

fântâna martorei U.C., situată vis-a-vis

de

locuința martorului D.G. și în diagonală de cea a părții

vătămate.

Zgomotele produse de căldările de la fântână, atinse din greșeală de inculpat

și de martoră, au fost auzite de martora U.C., care a ieșit imediat afară, i-a

văzut pe cei doi și i-a întrebat ce fac acolo. Martora L.V. i-a răspuns,

răstit, că stau

la umbră, fapt ce a

determinat-o pe U.C. să intre în casă.

După acest moment, la cererea

inculpatului, martora L.V. a plecat spre casă, însă, la capătul străzii, s-a

oprit pentru a vedea ce face fratele său.

Pentru a pune în executare rezoluția infracțională, inculpatul s-a

înarmat cu o bâtă (lemn) cu care martorul D.G. asigura poarta și despre a cărei

existență avea cunoștință, întrucât locuia în zona respectivă, iar apoi s-a

întors la fântână pentru a aștepta pe partea vătămată.

Între timp, partea vătămată și martorii C.M. și P.

I.M. s-au despărțit, aceștia din urmă intrând în

locuința lor,

iar E.T. și-a continuat drumul spre casă.

Pentru a evita posibilitatea de a fi

văzut de cineva în momentul

comiterii faptei, inculpatul a

lăsat-o pe partea vătămată să treacă de locul unde era el ascuns, după care a

urmărit-o până la locuința ei, intrând în curte. După numai câțiva pași

parcurși, inculpatul i-a aplicat părții vătămate, din spate, lovituri repetate,

în cap, cu bâta pe care o

avea asupra sa.

Fiind luată prin surprindere, partea vătămată nu a mai

putut striga după

ajutor și, datorită loviturilor, a căzut la pământ. Inculpatul a continuat să o

lovească cu bâta și picioarele peste tot corpul, până când bâta s-a rupt și partea

vătămată a intrat în comă. În continuare, inculpatul a părăsit în fugă curtea

părții vătămate, moment

în care a fost

văzut de martora U.C., care ieșise la poartă alertată de zgomotele produse de

loviturile aplicate părții vătămate, cu

bâta, de către inculpat. Din

același motiv, au ieșit în stradă și martorii

C.M.

și P.I.M., care, locuind puțin mai departe,

nu l-au văzut pe inculpat

când a fugit, dar au aflat acest aspect de la martora U.C. De asemenea,

loviturile aplicate părții vătămate de către inculpat au fost auzite și de

martorul D.G.

care a ieșit doar pe prispa

casei, fiindu-i teamă să meargă în stradă.

Martorii C.M., P.I.M. și U.C. au intrat curtea părții vătămate și, cu

ajutorul lanternei adusă de aceasta din urmă, au putut constata că, la

aproximativ un metru de poartă, partea vătămată este căzută la pământ cu fața

în jos, în stare

de inconștiență, că prezintă

lovitură la cap și că în apropierea acesteia

se află mai multe fragmente de bâtă. Deoarece partea vătămată era în

stare

gravă, martorii i-au anunțat imediat pe soția și fiul acesteia despre cele

întâmplate. De menționat că aceștia nu au auzit când inculpatul o lovea pe

partea vătămată întrucât casa lor este amplasată la o distanță mare față de

poartă. De asemenea, martorii au încercat să acorde ajutor părții vătămate și,

totodată, au chemat ambulanța.

În aceeași noapte, partea vătămată E.T. a fost

transportată și internată la Spitalul Clinic de Urgență Sf. Apostol

Andrei

Galați, unde ulterior a fost supusă mai multor intervenții

chirurgicale.

Potrivit raportului de constatare medico - legală, partea vătămată a

suferit un traumatism cranio - cerebral și facial cu contuzie cerebrală,

hematom subdural cronic bilateral secundar - operat bilateral, fractură

craniană fronto - parietală dreapta, excoriații și

echimoze faciale, traumatism toraco - abdominal cu fracturi costale C

8-9-10 dreapta, C 9 cu 2 linii și fractură C 10 stânga, cu echimoze

suprajacente,

complicat în evoluție cu pneumotorax lateral drept - operat, emfizem subcutanat

extins bilateral cervico - toraco - abdomino - peno - scrotal și

bronhopneumonie, excoriații și echimoze pe membrele superioare, leziuni

traumatice care au putut fi produse prin lovire cu corpuri dure și de plan dur,

și care pot data din noaptea de 5 august 2007. Traumatismul cranio - cerebral

cu contuzie cerebrală,

hematom subdural

cronic bilateral, necesitând evacuare pe cale

neurochirurgicală precum

și traumatismul toraco - abdominal cu

fracturi

costale bilaterale cu pneumotorax drept și emfizem subcutanat

extins,

necesitând pleurotomie de drenaj, i-au pus în primejdie viața victimei.

Necesită 55-59 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare de la data

vătămării, dacă nu survin alte complicații.

În urma intervenției neurochirurgicale -

craniectomie bilaterală de

necesitate, partea vătămată E.T.

a rămas cu 2 lipsuri de substanță osoasă craniană, ceea ce constituie

infirmitate fizică permanentă.

Conform sentinței, datorită leziunilor suferite de partea vătămată,

audierea acesteia nu a fost posibilă nici în cursul urmăririi penale, și

nici în faza cercetării judecătorești, întrucât

aceasta este incoerentă și

delira.

Reține prima instanță că audiat fiind, cu respectarea garanțiilor

procesuale, în cursul urmăririi penale și în faza

cercetării judecătorești,

inculpatul a avut o atitudine oscilantă.

Astfel, inițial inculpatul a negat săvârșirea faptei, apărarea acestuia fiind

susținută de sora sa, martora L.V., însă, în urma efectuării de către expertul

psiholog a activităților premergătoare examinării poligraf, a revenit asupra

declarațiilor și a recunoscut că a aplicat părții vătămate 2-3 lovituri cu bâta

în zona spatelui, în modalitatea mai sus reținută,

susținând însă că nu a pătruns în curtea locuinței acesteia. Cu ocazia

prezentării

materialului de urmărire penală, inculpatul și-a modificat din nou

declarațiile, susținând că, de fapt, el s-a oprit la fântână pentru a-și

satisface necesitățile fiziologice și nicidecum pentru a o aștepta și urmări pe

partea vătămată. Totodată, inculpatul a susținut

că, în timp ce se afla la fântână, partea vătămată a venit din spate și

a

început să-l amenințe cu cuțitul; în aceste condiții a luat un băț din

gardul martorului D.G. și, fiind amenințat în continuare de

partea vătămată, s-a îndreptat spre locuința

acesteia. Astfel, a ajuns la

poarta părții vătămate, pe care a deschis-o

din greșeală, intrând în

interior după E.T.

Deoarece partea vătămată continua să îl

amenințe cu cuțitul, i-a aplicat

mai multe lovituri cu bâta în zona spatelui, iar după ce a căzut la pământ, i-a

mai aplicat câteva lovituri cu piciorul peste corp. Această ultimă declarație a

fost menținută de

către inculpat în faza

cercetării judecătorești, cu precizarea că a lovit

partea vătămată doar

cu bățul, în zona spatelui, și nu are cunoștință dacă aceasta a căzut la pământ

întrucât a fugit imediat.

Prima instanță a apreciat că aceste ultime declarații ale

inculpatului nu sunt susținute de alte probe

administrate în cauză, fiind

în mod evident nereale pentru următoarele

considerentele:

Astfel, partea vătămată E.T. nu avea nici un motiv să meargă la

inculpat și să-l amenințe cu cuțitul; de asemenea nu avea sens ca partea

vătămată să-l amenințe pe inculpat, continuu, de la fântână până în curtea

locuinței ei, în condițiile în care, astfel cum a

precizat inculpatul, deja traversase și se înarmase cu bâta.

Dacă într-adevăr partea vătămată ar fi început conflictul, și nu

inculpatul a așteptat-o și urmărit-o pentru a se răzbuna, dacă ar fi dorit,

inculpatul avea posibilitatea să evite conflictul și să plece acasă,

iar nu să se înarmeze cu bâta, pentru care a fost

nevoit să traverseze

ulița, locuința lui D.G. fiind situată peste drum

de fântână. Pe de altă parte, raportul de forțe dintre cei doi era, în mod

evident, în favoarea inculpatului, partea vătămată fiind mult mai în vârstă și

se afla în stare de ebrietate; prin urmare, partea vătămată nu reprezenta o amenințare

pentru inculpat.

În raport de cele menționate, s-a apreciat

că apărarea inculpatului privitoare la circumstanțele în care au fost săvârșite

faptele nu poate fi

primită, fiind infirmată de celelalte

probe administrate în cauză, și nu este în măsură să înlăture răspunderea

penală ori să conducă la reținerea unei alte încadrări juridice.

Sub aspect probator, prima instanță a avut în vedere:

- procesul verbal de cercetare la fața locului și planșele foto,

ocazie cu care au fost ridicate fragmentele de bâtă identificate în curtea

locuinței părții vătămate, fragmente ce au fost recunoscute de martorul D.G. ca

provenind din bâta cu care asigura poarta locuinței sale,

- raportul de constatare medico - legală care atestă existența unor

leziuni în zone vitale ale corpului, produse prin lovire cu corpuri dure și de

plan dur ce au pus în primejdie viața victimei; din același raport de

constatare medico - legală rezultă că partea vătămată prezenta o alcoolemie de

0,80 gr. %o,

- declarațiile martorilor C.S.G. și L.V. din care rezultă că, după

incidentul cu partea vătămată, petrecut în apropierea barului, inculpatul s-a

întors la bar pentru a se răzbuna, deși ei s-au opus;

- declarația martorilor C.M. și P.I.M.

din care

rezultă că în

noaptea de 5 august 2008, inculpatul și sora acestuia au

părăsit

barul, în jurul orei 01,00, urmare cererii martorului; acești martori care au

plecat spre casă însoțiți de partea vătămată, au arătat că în fața lor, la o

distanță de aproximativ 50 metri, se deplasau inculpatul și sora sa V., aspect

pe care martorii l-au putut constata întrucât strada era iluminată public. De

asemenea, au arătat că au ajuns acasă, în jurul orei 01,30 și, la puțin timp

după ce au intrat în curte au auzit lovituri repetate de bâtă, iar martorul C.M.

s-a gândit imediat că partea vătămată este

bătută de cineva, întrucât

tocmai se despărțiseră de aceasta și era

singura persoană ce se deplasa în acel moment pe stradă și pentru că se auzeau

doar lovituri și nu și țipete, partea vătămată fiind în vârstă și sub influența

alcoolului nu a mai avut putere să ceară ajutor. Totodată martora

P.I.M. a mai declarat că hainele cu care era

îmbrăcat

inculpatul în seara zilei de 5 august 2007, în timp ce se afla

la barul H. erau curate și cu siguranță nu prezentau nicio urmă de praf sau

pământ pe ele;

-

declarația martorei U.C. care i-a

văzut pe inculpat și

pe sora

acestuia la fântână, martora precizând că, după aproximativ

jumătate de

oră, a auzit mai multe bufnituri (patru la număr) astfel că a ieșit la poartă și

a putut observa că tânărul care se aflase la fântână a ieșit în fugă din

locuința lui E.T. și s-a îndreptat spre deal, spre zona unde a văzut și o

persoană îmbrăcată în alb. Descrierea făcută de martoră, cu privire la hainele

pe care le purtau persoanele care s-au aflat la fântâna ei în noaptea de 5

august 2007, corespunde întocmai cu îmbrăcămintea inculpatului și a martorei L.V.

iar din probele administrate în cauză rezultă că inculpatul era singurul astfel

îmbrăcat);

- declarația martorului M.M.M. care a

arătat că în seara

de 05 august 2007, în timp ce se afla

în barul H., a fost abordat de inculpatul L.I. care i-a cerut să meargă cu el

să-l ajute să bată pe cineva, fără a preciza pe cine;

- declarațiile inculpatului care a

recunoscut, în parte, săvârșirea

faptelor, nuanțând

succesiv cu privire la circumstanțele comiterii acesteia.

Instanța de fond a apreciat că nu poate fi admisă cererea inculpatului

de achitare pentru infracțiunea prevăzută de art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

motivată de lipsa intenției de a viola domiciliul părții

vătămate. Așa cum s-a reținut anterior, martora U.C.

a

declarat că I-a văzut pe inculpat ieșind în fugă din curtea locuinței

părții vătămate, iar din declarațiile martorilor C.M., P.

I.M., U.C. rezultă că partea vătămată se afla

căzută în curte, la o distanță de circa un metru de poartă, cu fața în jos;

aceste

împrejurări coroborate cu localizarea leziunilor suferite de partea vătămată

demonstrează faptul că inculpatul a intrat în curte după partea vătămată și a

lovit-o pe aceasta cu bâta din spate, fiind exclusă posibilitatea ca inculpatul

să fi „căzut” în curte, accidental, după ce s-a împiedicat.

De asemenea, prima instanță a concluzionat și că nu poate fi reținută

săvârșirea faptei în condițiile art. 73 lit. b) C. pen. Așa cum s-a menționat

anterior, susținerile inculpatului în sensul că, în timp ce

se afla la fântână, partea vătămată a venit din

spate și a început să-l

amenințe cu cuțitul nu sunt confirmate de alte

probe; tot astfel, împrejurarea relevată de martorii R.M., M.P. și B.M., care

au auzit când partea vătămată a afirmat „să

vezi

ce o să-i fac lui L.” nu este de natură a conduce la reținerea circumstanței

atenuante prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., de vreme ce

inculpatul

nu a fost de față când partea vătămată a făcut aceste afirmații, și nici nu a

luat cunoștință despre acestea. Cât privește incidentul intervenit anterior

între părți, lângă bar, acesta nu poate justifica acțiunea inculpatului și nu

poate conduce la reținerea

săvârșirii faptei

în condițiile art. 73 alin. (1) lit. b) C. pen., având în vedere dimensiunea

minoră a incidentului și intervalul de timp scurs de la data

producerii

acestuia. În acest sens, din declarația martorului C.

S.G. rezultă că partea vătămată, aflată sub influența

băuturilor

alcoolice, s-a adresat martorilor L.V. și C.

S.G.

(fără ca aceștia să înțeleagă ce Ie-a spus) și, numai după

ce inculpatul

a luat o piatră de jos și l-a apostrofat pe partea vătămată, aceasta a agitat

briceagul pe care îl avea asupra sa. Apreciem că atitudinea părții vătămate,

care nu a lovit sau proferat amenințări efective la adresa inculpatului, nu era

de natură să-i provoace inculpatului o puternică tulburare sau emoție, dovadă

că inculpatul nu a reacționat pe moment.

La individualizarea judiciară a pedepselor, instanța de fond a avut în

vedere criteriile generale prevăzute în art. 72 C. pen., respectiv dispozițiile

părții generale a Codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială

(limite ce se reduc la jumătate, conform art. 21 C. pen., în cazul infracțiunii

de tentativă de omor), gradul de pericol social concret al faptelor, apreciat

în raport de modalitatea și împrejurările concrete în care a fost săvârșită (pe

fondul unei stări conflictuale existente între familiile părților, în scopul de

a se răzbuna, prin pătrunderea fără drept în locuința părții vătămate).

S-au avut în vedere urmările produse

(partea vătămată a suferit

leziuni ce i-au pus în

primejdie viața și a rămas cu infirmitate fizică

permanentă), precum și persoana și conduita procesuală a inculpatului

care

este la prima încălcare a legii penale și a avut o poziție parțial sinceră.

Având în vedere natura și gravitatea infracțiunilor reținute în

sarcina inculpatului, împrejurările în care au

fost comise, consecințele

acestor

fapte precum și conduita procesuală oscilantă a inculpatului,

instanța a

apreciat că nu se pot reține circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului,

astfel cum a solicitat apărătorul acestuia.

Pe latură civilă, instanța de fond a constatat că partea vătămată s-a

constituit parte civilă cu suma de 20.000 lei reprezentând despăgubiri pentru

daune materiale și cu suma de 100.000 lei

reprezentând

despăgubiri pentru daune morale. A solicitat și obligarea

inculpatului

la plata unei contribuții lunare reprezentând lipsa aportului în gospodărie

(partea vătămată rămânând cu infirmitate fizică permanentă), precum și la plata

unei contribuții periodice

reprezentând

plata unei persoane pentru supraveghere.

Apreciind că în cauză sunt întrunite

condițiile angajării răspunderii

civile delictuale

prevăzută de art. 998 C. civ., există faptă ilicită, prejudiciu cert, există

raport de cauzalitate între fapta inculpatului și prejudiciul cauzat părții

vătămate și a fost dovedită vinovăția inculpatului, în conformitate cu art. 14

și art. 346 C. proc. pen., a fost

obligat

inculpatul la plata de despăgubiri civile către partea civilă E.

T. în

sumă de 3335 lei, reprezentând valoarea forței de muncă ce a fost necesară

pentru efectuarea lucrărilor agricole, în condițiile în care partea vătămată a

fost în imposibilitatea de a le efectua datorită

stării sănătății. în acest sens, martora F.M. a declarat că a

lucrat

împreună cu fiul ei, timp de 2 săptămâni, fiind remunerați cu câte 30 lei

fiecare/ zi de muncă, aspect confirmat și de martorul C.G.

Restul pretențiilor cu titlu de daune

materiale formulate de partea

vătămată, conform sentinței,

nu au fost dovedite în niciun fel.

Cu privire la despăgubirile periodice

solicitate de partea vătămată,

instanța de fond a apreciat

că acestea sunt nefondate. Astfel, chiar dacă martorii propuși de partea

vătămată au declarat că aceasta își efectua singură activitățile gospodărești

și lucrările agricole, aceste activități nu au un caracter regulat, nu asigură

un venit periodic și, în condițiile în care partea vătămată nu Ie-a cuantificat

în niciun fel, instanța nu are la îndemână un criteriu obiectiv după care să le

aprecieze. Tot astfel, din probele administrate pe latură civilă, rezultă

că soția părții vătămate este cea care îl

supraveghează pe acesta, iar

când

acest lucru nu este posibil apelează la alte persoane; nu s-a făcut

dovada

caracterului permanent al acestei nevoi, al împrejurării că persoana în

discuție este remunerată și, din nou, aceste despăgubiri nu au fost

cuantificate.

Cu privire la daunele morale, în raport de condițiile în care a fost

săvârșită fapta, de vârsta părții vătămate, de urmarea produsă (părții vătămate

i-au fost produse suferințe fizice, dar a rămas și cu

infirmitate permanentă) s-a apreciat că se justifică acordarea acestora

într-un cuantum de 20.000 lei.

Întrucât partea vătămată a fost spitalizată, potrivit art. 14 C. proc.

pen. și art. 346 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul L.I. la

plata sumei de 8976,67 lei cu titlu de despăgubiri civile către

partea civilă Spitalul de Urgență Sfântul Apostol

Andrei Galați.

Conform art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la

plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, iar potrivit art. 193 C. proc.

pen., a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către partea vătămată.

În termen legal, împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul

de pe lângă Tribunalul Galați, partea vătămată E.T. și inculpatul L.I.

Procurorul a criticat hotărârea atacată pe

motive de netemeinicie, solicitând aplicarea unor pedepse mai aspre

inculpatului, ținând seama

de

gravitatea deosebită a faptelor comise și de consecințele suferite de

partea vătămată.

La rândul său, apelanta parte vătămată E.T.

a solicitat

majorarea pedepselor aplicate inculpatului,

precum și majorarea cuantumului despăgubirilor la care a fost obligat acesta cu

titlu de daune materiale și morale.

În ceea ce privește apelul declarat de inculpatul L.I. acesta a vizat

următoarele aspecte:

- existența unei contradicții între considerentele hotărârii și

dispozitivul acesteia întrucât, în prima parte,

s-a descris o activitatea

infracțională corespunzătoare infracțiunii de

„vătămare corporală gravă”, iar în partea finală a sentinței s-a dispus

condamnarea inculpatului pentru tentativă la infracțiunea de „omor calificat”;

- în mod greșit s-a dispus condamnarea inculpatului pentru

această din urmă infracțiune câtă vreme nu s-a

demonstrat că acesta

acționat cu intenția de a suprima viața părții

vătămate;

- se impunea reținerea în favoarea

inculpatului a circumstanței

atenuante prevăzute de art. 73

lit. b) C. pen., întrucât acesta a fost provocat de partea vătămată în seara

respectivă prin amenințarea cu un cuțit;

- în mod greșit s-a dispus condamnarea inculpatului pentru

infracțiunea de „violare de domiciliu” deoarece

agresiunea s-a produs

înainte ca partea vătămată să pătrundă în curtea

sa;

- pedepsele aplicate în cauză inculpatului

sunt prea aspre raportat

la datele concrete ale cauzei.

Examinând sentința supusă controlului judiciar prin prisma motivelor

invocate, dar și din oficiu sub toate aspectele, în baza art.

371 alin. (2) C. proc. pen., curtea de apel a

constatat că soluția

pronunțată de instanța de fond este rezultatul unei

corecte aprecieri a materialului probator administrat în cauză, în mod

justificat reținându-se situația de fapt, încadrarea juridică și vinovăția

inculpatului L.I.

Criticile formulate de inculpatul apelant L.I. față de sentința

pronunțată de instanța de fond au fost apreciate ca neîntemeiate.

Astfel, curtea de apel nu a reținut

existența unei contradicții între considerentele hotărârii și dispozitivul

acesteia câtă vreme instanța de

fond a descris fapta

comisă de inculpat arătând că loviturile aplicate

părții vătămate au produs leziuni ce au pus acesteia viața în

primejdie,

dar a arătat, pe larg, de ce această activitate

infracțională, ce corespunde și elementului material al laturii obiective a

infracțiunii de

„vătămare corporală gravă”

prevăzută de art. 182 alin. (2), teza finală C. pen.

, constituie,

datorită poziției subiective pe care a avut-o autorul, tentativă de „omor”

prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) C. pen.

Cu privire la acest aspect, curtea de

apel a constatat că în mod

justificat instanța de fond a

reținut că inculpatul a acționat cu intenție indirectă de omor, acesta

prevăzând rezultatul socialmente periculos

pe

care îl putea produce fapta sa (decesul părții vătămate), rezultat pe

care,

deși nu l-a urmărit, l-a acceptat.

În acest sens s-au avut în vedere aspectele concrete ale modalității de

comitere a faptei, ce denotă cu claritate poziția

subiectivă a inculpatului referitoare la suprimarea vieții părții

vătămate,

respectiv instrumentul vulnerant folosit (o bâtă din lemn),

intensitatea și numărul loviturilor aplicate (ce rezultă din numărul mare și

gravitatea leziunilor suferite de partea vătămată), zonele vitale vizate de

inculpat (capul și zona toraco-abdominală), urmarea suferită de partea vătămată

(a existat posibilitatea concretă ca aceasta să-și

piardă viața, salvarea sa datorându-se intervenției neuro-chirurgicale).

Față de cele mai sus arătate curtea de

apel a apreciat că în mod

corect s-a reținut că fapta

inculpatului, astfel cum a fost descrisă pe larg în sentința apelată,

constituie tentativă la infracțiunea de „omor” prevăzută de art. 20 raportat la

art. 174 alin. (1) C. pen., și nu

infracțiunea

de „vătămare corporală gravă” prevăzută de art. 182 alin. (2),

teza

finală C. pen., astfel cum a susținut inculpatul apelant.

De asemenea, s-a apreciat de instanța de

apel că nici solicitarea

reținere a circumstanței

atenuante prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., nu este justificată întrucât

din probele administrate în cauză nu rezultă că inculpatul a săvârșit

infracțiunea sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, determinată de

o provocare din partea persoanei vătămate E.T.

Este adevărat, reține instanța de apel, că între familiile părților

există o stare conflictuală mai veche, și că în seara comiterii faptei partea

vătămată a scos un briceag pe care l-a agitat în fața inculpatului, însă

această împrejurare s-a petrecut pe fondul amenințărilor proferate de inculpat

la adresa sa, și a avut loc, în jurul orelor 21,00, cu mult înainte ca

inculpatul să se hotărască să o agreseze pe partea vătămată. În plus s-a

reținut și faptul că, în continuare, în cursul serii, între cele două părți nu

au mai avut loc discuții sau conflicte, și că inculpatul a luat hotărârea

infracțională, în jurul orelor 01,00, situație în care nu se mai poate vorbi

despre existența unei surescitări, a unei emoții sau a unei tulburări puternice

specifice stării de provocare.

Tot neîntemeiată s-a apreciat și

susținerea inculpatului referitoare la faptul că nu a comis infracțiunea de

„violare de domiciliu” deoarece

agresiunea s-ar fi produs

înainte ca partea vătămată să pătrundă în curtea sa, câtă vreme probele

administrate în cauză dovedesc contrariul. Astfel, martora U.C., vecina părții

vătămate E.T., a arătat că a auzit 4-5 bufnituri și, ieșind din casă, a văzut

cum un tânăr părăsea în fugă curtea locuinței părții vătămate. A

mai arătat martora că, împreună cu U.C. și C.M.,

a

mers în curtea vecinului și l-a găsit pe acesta căzut lângă poartă, la

circa un metru în interiorul curții, iar lângă el se afla o bâtă ruptă în

mai multe bucăți. Depozițiile persoanelor arătate

se coroborează cu

aspectele consemnate în procesul-verbal de cercetare

la fața locului și demonstrează, fără dubiu, că agresiunea s-a petrecut în

curtea părții vătămate, imediat după ce aceasta a intrat în interior, situație

care atrage răspunderea penală a inculpatului și pentru infracțiunea de

„violare de domiciliu”.

Cât privește cuantumul pedepselor aplicate

inculpatului, motiv de

apel invocat atât de procuror cât

și de inculpat, curtea de apel a apreciat că pedeapsa de 5 ani, stabilită de

instanța de fond pentru tentativă la infracțiunea de „omor”, este prea redusă

raportat la

criteriile prevăzute de art. 72

C. pen. Este adevărat că inculpatul nu

are

antecedente penale, însă aplicarea unei pedepse care reprezintă

minimul

special al infracțiunii mai sus arătate apare ca fiind insuficientă pentru

atingerea scopului preventiv educativ raportat la

gravitatea faptei comise, la modalitatea de săvârșire și la consecințele

grave și irevocabile suferite de partea vătămată ca urmare a agresiunii

inculpatului.

De asemenea, curtea de apel a menționat că nu trebuie omis faptul că

inculpatul a săvârșit fapta asupra unei persoane cu mult mai în vârstă decât

el, care era complet lipsită de apărare în fața sa pe fondul stării de

ebrietate în care se afla, și a dat totodată dovadă de o violență ieșită din

comun, lovind victima căzută la pământ de mai multe ori cu o bâtă și cu

picioarele, aspecte care denotă o lipsă de

respect

față de valorile sociale ce trebuie mai aspru sancționată.

În ceea ce privește infracțiunea de „violare de domiciliu” curtea

de apel a apreciat că pedeapsa de 3 ani

închisoare este corespunzător

individualizată ținând seama că a aceasta

a fost o infracțiune adiacentă celei vizate, în principal, de inculpat și că

acesta nu a pătruns decât câțiva pași în curtea părții vătămate.

Referitor la apelul părții vătămate, curtea de apel a apreciat că nu

există motive pentru obligarea inculpatului la plata unei prestații

periodice lunare pentru lipsa aportului acesteia

în gospodărie, și pentru

plata unei

persoane care să o supravegheze permanent, deoarece nu

s-a făcut dovada

că partea vătămată are nevoie de o astfel de

persoană

sau că aceasta este total inaptă pentru a efectua unele mici

activități

gospodărești.

Cu toate acestea, instanța de apel a apreciat că suma la care instanța

de fond a obligat pe inculpat cu titlu de daune morale față de

partea vătămată este prea redusă raportat la

prejudiciul moral încercat de aceasta din urmă. Astfel, din actele medicale

aflate la dosar rezultă

că partea vătămată a suferit o intervenție

chirurgicală dificilă în zona

craniului și a

rămas cu două lipsuri de substanță osoasă craniană, ce

constituie

infirmitate fizică permanentă, aspecte care, raportate și la

vârsta de 68 de ani a părții vătămate, impun acordarea

unei sume

substanțiale cu titlu de daune morale pentru a compensa

suferințele pe care aceasta a fost nevoită să le suporte, precum și toate

inconvenientele ulterioare ce vor deriva din

această situație.

Pe de altă parte, examinând din oficiu sub toate aspectele hotărârea

supusă controlului judiciar, curtea de apel a apreciat că nu se impunea

interzicerea față de inculpat, atât ca pedeapsă accesorie

cât și ca pedeapsă complementară, a dreptului de a

alege prevăzut de

art. 64 lit. a) teza I C. pen., restrângerea acestui

drept nefiind necesară pentru protejarea unui interes public.

Față de cele menționate, prin decizia penală nr. 158/ A din

11 decembrie 2008, Curtea de Apel Galați, secția

penală, a dispus următoarele:

A admis apelurile declarate de Parchetul

de pe lângă

Tribunalul Galați, de partea vătămată E.T. și

de inculpatul L.I.

A desființat, în parte, sentința penală nr. 180 din 21 aprilie 2008 a

Tribunalului Galați și, în rejudecare, a majorat de la 5 ani închisoare la 7

ani închisoare pedeapsa principală aplicată inculpatului pentru săvârșirea

tentativei de „omor” prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 alin. (1)

C. pen.

A modificat conținutul pedepsei complementare a interzicerii

drepturilor aplicată inculpatului în sensul interzicerii pe o durată de 2 ani

doar a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 33 lit. a), art. 33 lit. b) și art. 35 C. pen., a contopit

pedepsele stabilite cu pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată

inculpatului prin sentința penală apelată pentru

infracțiunea de „violare

de domiciliu” prevăzută de art. 192 alin. (2)

C. pen., urmând ca inculpatul să execute pedeapsa principală cea mai grea de 7

ani închisoare, sporită la 7 ani și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară

a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a și lit. b)

C. pen., pe o durată de 2 ani.

A modificat conținutul pedepsei accesorii

a interzicerii drepturilor

aplicată inculpatului în sensul

interzicerii doar a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a și lit.

b) C. pen.

A fost menținută măsura arestării preventive a inculpatului și

s-a dedus din pedeapsa principală rezultantă

aplicată acestuia durata

reținerii

și arestării preventive începând cu ziua de 06 august 2007 și până

azi

11 decembrie 2008.

Sub aspectul laturii civile, s-a majorat

cuantumul sumei la care a

fost obligat inculpatul către

partea vătămată E.T. cu titlu de daune morale, de la 20.000 lei la 30.000 lei.

În baza art. 193 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata

sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către partea vătămată E.T.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale

sentinței penale apelate.

Împotriva deciziei, inculpatul a declarat prezentul recurs.

Motivele de recurs au fost arătate în înscrisul de dosar

, și expuse cu ocazia dezbaterilor, astfel cum s-a

menționat în partea introductivă a deciziei.

În memoriul înaintat la instanța de recurs, numita E.A., soția părții

vătămate, a reiterat descrierea consecințelor grave asupra

stării de sănătate ale soțului său E.T. și a

solicitat respingerea

recursului inculpatului.

Înalta Curte constată că toate motivele de recurs ale inculpatului

au fost supuse examinării instanței de fond și

instanței de prim control

judiciar, după caz, fie ca apărări de fond,

fie ca motive de apel.

Recursul inculpatului nu este fondat, și urmează a fi respins pentru

motivele ce se vor arăta.

În prealabil, Înalta Curte menționează că își însușește

argumentele celor două instanțe, argumente

fundamentate în fapt și în

drept, amplu prezentate în partea expozitivă

a sentinței

și deciziei atacate, și

apreciază că nu

este necesară reluarea acestora.

În completarea acestor argumente, Înalta Curte mai reține următoarele:

Potrivit art. 73 lit. b) C. pen.,

constituie circumstanță atenuantă

săvârșirea infracțiunii

sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, determinată de o provocare

din partea persoanei vătămate produsă prin violență, printr-o atingere gravă a

demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă.

Verificarea îndeplinirii acestor cerințe, obligatorie pentru reținerea

circumstanței atenuante, se face în concret, în raport cu fapta și

împrejurările săvârșirii acesteia, precum și în raport cu persoanele implicate.

Probatoriul administrat, astfel cum a fost deja menționat, infirmă

categoric existența unei împrejurări de natura celor prevăzute de art. 73 lit. b)

C. pen., cum corect au motivat ambele instanțe.

Pe de o parte, existența unui conflict vechi de peste 10 ani între

familia părții vătămate și familia inculpatului nu justifică apariția spontană

a unei puternice tulburări sau emoții, în sensul cerut de art. 73 lit. b) C.

pen.

Pe de altă parte, nu pot fi ignorate și alte împrejurări ale

săvârșirii faptelor: vârsta părții vătămate (67

de ani) și starea avansată

de ebrietate în care aceasta se afla; vârsta

inculpatului (22 de ani); prima reacție a inculpatului, de natură a fi

apreciată ca potențial violentă (a luat de jos o piatră și s-a apropiat de

partea vătămată, ca urmare a simplei împrejurări că aceasta s-ar fi adresat

martorilor, persoane care îl însoțeau pe inculpat), ceea ce a determinat o

reacție a părții vătămate (expunerea unui mic briceag, fără a încerca însă

lovirea inculpatului); intervalul relativ mare între acest incident și

agresiune, de natură să pună sub semnul întrebării

săvârșirea acesteia

în mod spontan, sub stăpânirea unei puternice

tulburări sau emoții, în sensul cerut de art. 73 lit. b) C. pen.

De altfel, așa cum s-a menționat în situația de fapt expusă anterior,

probele administrate au relevat chiar o activitate de

deliberare cu privire la săvârșirea faptei, prin solicitarea sprijinului

unei

alte persoane pentru activitatea de lovire a victimei, așteptarea

și

însoțirea acesteia pe traseul către casă

și, mai ales, prin alegerea unui

moment și loc adecvat activității

infracționale planificate, condiții care să facă dificilă, dacă nu chiar

imposibilă, o indentificare ulterioară a sa ca agresor al victimei.

Cu privire la individualizarea pedepsei,

Înalta Curte constată

următoare:

- infracțiunile pentru care inculpatul a

fost trimis în judecată sunt

sancționate cu închisoare de

la 7 ani și 6 luni închisoare la 12 ani și 6

luni

închisoare, respectiv, de la 3 ani la 10 ani închisoare;

- multitudinea și gravitatea leziunilor,

zonele anatomice vizate de inculpat prin lovirea cu bâta (până ce aceasta s-a

rupt) și cu picioarele,

relevă acte de violență ridicată

și intenția de ucidere a victimei;

- neproducerea rezultatului letal (moartea victimei, posibilă pe fondul

„.... traumatismului cranio-cerebral grav cu stare de comă profundă ....”,

raport de constatare medico-legal) nu a

fost

consecința faptei inculpatului, ci urmarea intervențiilor chirurgicale

repetate,

după găsirea acesteia de către alte persoane, la scurt timp de la agresiune, și

transportarea rapidă la spital;

- consecințele faptei inculpatului, în raport și cu vârsta victimei

(67 ani), dar mai ales cauzate de actele cu

ridicat grad de violență a

acestuia,

sunt grave și iremediabile (lipsă de substanță osoasă care se

constituie

ca infirmitate fizică permanentă), reținându-se, de asemenea, imposibilitatea

audierii părții vătămate în cursul urmării penale și al judecății în primă

instanță pe fondul stării de incoerență și delir al acesteia;

- mobilul faptei, constând în ideea de pedepsire a victimei (de

aplicare a unei „corecții”), care a presupus o activitate de deliberare și de

concepere a modului de punere în executare a rezoluției infracționale;

- nu în ultimul rând, conduita procesuală

a inculpatului, reflectată

de caracterul oscilant al

declarațiilor acestuia (conduită reținută de

prima

instanță) ceea ce relevă neînțelegerea

gravității

faptei comise și neasumarea răspunderii pentru aceasta.

Toate aceste împrejurări, precum și faptul că inculpatul este la prima

încălcare a legii penale, au fost corect avute în vedere de

instanța de apel la majorarea pedepsei, cuantum

care este apreciat ca

necesar pentru realizarea scopului prevăzut de art.

52 C. pen. și

care răspunde criteriilor enumerate

de art. 72 C. pen., dar și principiului

proporționalității pedepsei cu

gravitatea faptei și cu datele persoanei făptuitorului.

Este neîntemeiată și critica referitoare la condamnarea inculpatului

pentru infracțiunea prevăzută de art. 192 C. pen. Cu argumente rezultate din

probatoriul administrat, astfel cum deja s-a arătat, și a căror reiterare nu se

justifică, instanțele au reținut corect săvârșirea și a acestei infracțiuni,

agresiunea desfășurându-se în curtea imobilului aparținând părții vătămate.

În raport cu expresia folosită de legiuitor „Într-o locuință, încăpere,

dependință sau loc împrejmuit ținând de acestea”, susținerile apărării potrivit

cărora partea vătămată nu ar fi închis

poarta,

că după această poartă mai exista una în apropierea casei și,

respectiv,

că inculpatul ar fi deschis din greșeală poarta intrând în interior, sunt

nerelevante sub aspectul elementelor constitutive ale infracțiunii.

Față de cele reținute, în temeiul art. 385

15

pct. l lit. b) C.

proc. pen., recursul inculpatului urmează a fi respins ca nefondat.

Din pedeapsa aplicată se va deduce, potrivit art. 88 C. pen., durata

măsurilor preventive privative de libertate.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la

plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul L.I. împotriva

deciziei penale nr. l58/ A din 11 decembrie 2008 a Curții de Apel Galați, secția

penală.

Deduce din pedeapsa aplicată, durata reținerii și arestării preventive

de la 6 august 2007 la 19 martie 2009.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cheltuieli

judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 19 martie 2009.