ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

Sursă originală

ÎCCJ 22.04.2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1555/2010

HOTĂRÂRE

22.04.2010

CAMERĂ

penal

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2010
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1555/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința penală nr. 484 din 11 noiembrie 2009

Tribunalul Galați a condamnat pe inculpatul C.G.M. la o pedeapsă de 3 ani

închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de

art. 64 alin. (1) lit. a), tz. II și lit. b) C. pen. pe o durată de 1 an după

executarea pedepsei închisorii, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la

omor, prevăzută de art. 20 C. pen. cu referire la alin. (1) C. pen. cu

aplicarea art. 73 lit. b), art. 37 lit. a) C. pen., art. 80, art.76 alin. (2) C.

pen.

In baza art. 39 alin. (1), (2) C. pen. a

contopit pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului C.G.M. prin

această sentință cu restul de 918 zile închisoare, rămas de executat din

pedeapsa rezultantă de 4 ani și 8 luni închisoare aplicată acestuia prin

sentința penală 1848 din 25 septembrie 2007 a Judecătoriei Brăila, definitivă

prin neapelare la 16 octombrie 2007, și a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai

grea de 3 ani închisoare, sporită la 3 ani și 2 luni închisoare, la care s-a

adăugat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin.

(1) lit. a), teza. II și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 1 an după executarea

pedepsei principale rezultante.

În baza art. 71 C. pen. a aplicat inculpatului

pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit.

a), teza II și lit. b) C. pen.

A dedus perioada executată, precum și durata

reținerii și arestării preventive, începând cu data de 01 martie 2009 și până

la zi.

In baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a

menținut măsura arestării preventive a inculpatului C.G.M.

In baza art. 118 lit. b) C. pen. a confiscat de

la inculpat cuțitul folosit la comiterea infracțiunii, în lungime de 13 cm, cu lama de 6,5 cm, cu un singur tăiș, vârf ascuțit, mânerul de culoare maro, cu două nituri.

A constatat ca partea vătămată B.I. nu s-a

constituit parte civilă în cauză.

In baza art. 14, art. 346 C. proc. pen., art.

998 C. civ. a obligat pe inculpat să plătească părții civile Spitalul Clinic

Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei" Galați suma de 398,38 lei cu

titlu de despăgubiri civile.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a

obligat pe inculpat să plătească către stat suma de 1200 lei cu titlu de

cheltuieli judiciare.

Pentru a fi dispus astfel, instanța de fond a

reținut următoarele;

Inculpatul C.G.M. a fost condamnat la o pedeapsă

privativă de libertate de 4 ani și 8 luni închisoare și a început executarea la

data de 05 ianuarie 2007. Inculpatul a executat o parte din pedeapsă în

Penitenciarul Brăila, loc în care se afla și partea vătămată B.I. Cei doi se

cunoșteau de dinainte de perioada încarcerării și pentru că făceau parte din

găști diferite, au avut conflicte fizice și verbale. În luna noiembrie 2008,

inculpatul și partea vătămată au fost transferați în Penitenciarul Galați,

fiind încarcerați în camere diferite. Inculpatul C.G.M. a fost repartizat în

camera 110, împreună cu alți deținuți printre care și martorul G.C. (declarație

parte vătămată, file 11-15; deci. martori, file 66-70, 91-93; declarație

inculpat, file 135-151).

Într-una

din zilele lunii februarie 2009, în timp ce se afla în curtea de aer, martorul G.C.

a fost lovit cu picioarele în stomac și palmele peste cap de către partea

vătămată B.I., motivat de faptul că părea să fie în relații apropiate de

inculpatul C.G.M. Despre acest incident, martorul G.C. a povestit inculpatului C.G.M.,

situație în care a zis ceva de genul „lasă că ies eu la aer" și chiar a ascuns

în despărțitura dintre tablă și beton din curtea de aer nr. 4, un cuțit.

Inculpatul C.G.M. nu a solicitat cu acel prilej ajutorul martorului, într-o

eventuală confruntare cu partea vătămată, și nici nu a spus martorului, în mod

concret, ce avea de gând să facă. (declarație martor, file, 91-93; declarație inculpat,

file 135-151)

La data

de 01 martie 2009, în jurul orelor 08,30, inculpatul C.G., martorii G.C., A.I.

și B.G., au ieșit la plimbare în curtea de aer nr. 4. Atât la scoaterea de pe

camera de încarcerare cât și la preluarea de către supraveghetorul de curte,

tuturor celor menționați li s-a făcut percheziție corporală sumară, ocazie cu

care nu s-au găsit asupra lor obiecte înțepător-tăietoare. In aceeași curte de

aer nr.4, au fost scoși la aer, partea vătămată B.I. și martorii pe F.E. și M.C.

După un timp, inculpatul C.G.M. i-a reproșat părții vătămate B.I., faptul că l-a

agresat pe martorul G.C., moment din care au început să se jignească, să se

înjure și amenințe reciproc. Partea vătămată a spus inculpatului că oricum mai

are vreo două zile până se liberează și o să-i dea foc la casă. Pe fondul acestor

discuții, inculpatul C.G.M. a scos din locul în care îl ascunsese cuțitul și îl

ținea în palmă iar partea vătămată B.I., de asemenea, a scos și ținea în mâna dreaptă

un cuțit improvizat. In continuare, partea vătămată B.I. a adus la cunoștința

inculpatului că-i dă termen 10 minute ca s-o lovească cu cuțitul, în caz contrar

îl va tăia ea. Deoarece urma să fie scoși din curtea de aer, iar termenul acordat

de partea vătămată se împlinea, inculpatul C.G.M. a spus martorului G.C. „intră

țigane în el că mai mult de una nu poate să-ți dea". Martorul Borul G.C.,

în ideea de a-l proteja cumva pe inculpat, a început să se plimbe pe lângă

partea vătămată B.I. Deranjată de prezența martorului, partea vătămată B.I. a

ridicat cuțitul să-1 lovească pe martor, în zona brațului, reușind doar să-i

taie geaca. În aceste împrejurări, martorul G.C. a apucat-o pe partea vătămata

de mâna în care avea cuțitul, fiind față în față cu partea vătămată. In acest

moment, inculpatul C.G.M. a venit în spatele părții vătămate B.I. și i-a aplica

mai multe lovituri cu cuțitul în spate și în brațul stâng, în condițiile în

care, partea vătămată s-a mișcat pe parcursul agresiunii.(procese verbale și

planșa fotografică, file 4-10; xerocopii acte întocmite de Penitenciarul

Galați, file 18-43; declarații martori, file 66-93; declarație inculpat, file

135-151).

Auzind

zgomotul specific unei altercații, zgomot de tablă lovită, martorul A.N. -

supraveghetor curte, a mers lângă curtea de aer nr. 4 și a observat că în zona

dreaptă a curții, erau strânși deținuții, iar în momentul în care aceștia s-au răsfirat,

în centru se aflau inculpatul C.G., partea vătămată B.I. și martorul G.C. După

aplicarea loviturii, partea vătămată nu a dat semne că s-ar simți rău. Au fost

scoși din curtea de aer nr. 4 și duși în camerele de deținere. In scurt timp,

părții vătămate B.I. i s-a făcut rău, situație în care șeful de cameră,

martorul G.D. a solicitat martorului P.M. - supraveghetor secție, să o ducă pe

partea vătămată la cabinetul medical. Dată fiind gravitatea leziunilor, partea

vătămată B.I. a fost transportată la Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Apostol Andrei" Galați, (declarații martori, file 66-93; declarație inculpat, file

135-151).

Ulterior,

lucrătorii Penitenciarului Galați au procedat la efectuarea unor verificări,

ocazie cu care din camera de aer nr. 4 s-a ridicat cuțitul de care s-a folosit

inculpatul la comiterea infracțiunii, din camera nr.110, camera în care locuia

inculpatul s-a ridicat cuțitul care aparținea martorului G.C., iar din camera

în care locuia partea vătămată B.I. s-a ridicat un cuțit care, probabil, a

aparținut părții vătămate.(acte, file 18-43).

Din

raportul de constatare tehnico-științifică biocriminalistică a rezultat că pe

cuțitul cu mâner din lemn și bandă adezivă transparentă, pe cuțitul cu mâner

din material textil, pe cuțitul cu mâner din lemn, pe pantalonul scurt culoare

gri cu negru și pe pantalonul blug nu s-au pus în evidență urme de sânge. Pe

tricoul culoare neagră cu mânecă scrută și pe bluza de trening culoare gri,

s-au pus în evidență urme de sânge uman ce aparținea grupei de sânge

BIII.(planșe fotografice, ordonanță și raport, file 44-53).

Din

raportul de constatare tehnico-științifică traseologică au rezultat

următoarele:

- bluza

de trening și tricoul puse la dispoziție au prezentat fiecare câte trei

orificii înțepat tăiate, având dimensiunile de 10 mm, 18 mm, 20 mm, respectiv 10 mm, 14 mm, 9 mm;

orificiile înțepat-tăiate de pe bluza de trening cât și cele de pe tricou sunt

plasate, astfel două în partea superioară a brațului stâng și unul la partea

posterioară stânga, existând corespondență între acestea;

orificiile de pe bluza de trening și tricoul părții vătămate au fost create de

un corp tăietor-înțepător, probabil cuțit, cu forma și dimensiunile

asemănătoare cu cele ale cuțitelor puse la dispoziție.(planșe fotografice,

ordonanță și raport, file 54-65)

Din

raportul de constatare medico-legală întocmit cu prilejul examinării părții

vătămate B.I. au rezultat următoarele:

partea vătămată a prezentat leziuni traumatice care au putut fi produse prin

loviri active cu un corp înțepător-tăietor;

leziunile pot data din 01 martie 2009;

- necesită

pentru vindecare 25-30

zile

îngrijiri medicale, dacă nu survin complicații;

- intersectând

peretele toracic și aparatul respirator leziunile i-au pus în primejdie viața,

salvarea acesteia datorându-se tratamentului chirurgical de înaltă calificare

și în timp util;

poziția victimă agresor a fost variabilă în timp;

- având

în vedere că plăgile descrise au fost prelucrate chirurgical și ținând cont de

lipsa descrierii amănunțite a leziunilor traumatice în foaia de observație,

instanța de fond nu s-a pronunțat asupra datelor privind dimensiunile

obiectului vulnerant.(raport de constatare medico-legală, fia 16).

Situația

de fapt și vinovăția inculpatului au fost dovedite cu probele administrate în

cauză.

dozarea și individualizarea pedepsei au fost avute în vedere criteriile

prevăzute de art. 72 C. pen., persoana inculpatului, circumstanțele prevăzute

de art. 73 lit. b) C. pen.

Împotriva

acestei hotărâri, în termenul prevăzut de lege au declarat apel Parchetul de pe

lângă Tribunalul Galați și inculpatul C.G.M.

Prin

motivele de apel soluția a fost criticată de către Parchet ca fiind netemeinică

sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate ca și a sporului aplicat, având în

vedere dispozițiile art. 39 alin. (1) și (2) C. pen. și totodată deducerea greșită

a perioadei de arest preventiv.

S-a

susținut că nu fost analizate corect criteriile de evaluare prevăzute de art. 72

C. pen. în raport cu gravitatea deosebită a faptei și a stării de recidivă în

care inculpatul se afla, dar și a faptului că, în penitenciar fiind, a fost

sancționat disciplinar de mai multe ori pentru violență.

S-a solicitat

ca, în rejudecare, să se reevalueze probele și să se aplice inculpatului o

pedeapsă mai aspră cu un spor corespunzător.

rândul său, inculpatul, prin apărătorul său, a criticat hotărârea dată, în

sensul că sancțiunea este prea aspră și să se țină cont că în raport de

împrejurările în care fapta s-a comis se impunea achitarea inculpatului,

întrucât a fost provocat, comițând fapta sub impulsul unei puternice tulburări.

S-a solicitat

ca, în rejudecare, să fie respins apelul declarat de Parchet, considerând că

instanța de fond a aplicat o sancțiune corectă.

Prin decizia

penală nr. 15/A din 3 februarie 2010 Curtea de Apel Galați a admis apelul

declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați împotriva sentinței penale

nr. 484 din 11 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr. 3851/121/2009

și în consecință:

desființat în parte sentința penală nr. 484 din 11 noiembrie 2009 a

Tribunalului Galați și în rejudecare:

dedus din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului C.G.M. perioada de arest

preventiv începând cu data de 05 martie 2009 la zi, respectiv 03 februarie 2010

și a menținut starea de arest.

A menținut celelalte dispoziții ale

hotărârii apelate.

A respins ca

nefondat apelul declarat de inculpatul C.G.M. împotriva sentinței penale nr. 484

din 11 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr. 3851/121/2009.

În baza art.

192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat inculpatul-apelant la 250 lei cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat din care suma de 200 lei reprezentând onorariu

apărător din oficiu din fondul Ministerului Justiției către Baroul de Avocați

Galați.

Pentru

a pronunța această soluție, instanța de control judiciar a constatat că

situația de fapt a fost corect reținută în raport de probele administrate în

cauză, fapta săvârșită de inculpat fiind pe deplin dovedită.

De asemenea pedeapsa

aplicată a fost apreciată ca fiind corect individualizată, cu respectarea

criteriilor arătate în art. 72 C. pen., nefiind justificată reindividualizarea

acesteia, solicitarea privind reținerea legitimei apărări a fost respinsă ca

nefondată, din materialul probator nerezultând existența unui atac direct

material și injust din partea părții vătămate. A fost dedusă perioada de arest

preventiv în mod corespunzător în funcție de actele dosarului.

Împotriva acestei

hotărâri au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați și

recurentul C.G.M.

Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Galați, în motivele scrise și susținute oral de reprezentantul Ministerul

Public a apreciat decizia penală ca fiind nelegală și netemeinică, deoarece

pedeapsa aplicată inculpatului are un cuantum nejustificat de redus, în raport

de fapta și persoana inculpatului și totodată în mod nejustificat nu s-a dedus

perioada cuprinsă între 01 martie 2009 și 5 martie 2009.

Inculpatul a solicitat

achitarea sa, invocând cazul de casare prevăzut de art. 385

pct. 18

C. proc. pen., întrucât a acționat în legitimă apărare.

Înalta Curte de Casație

și Justiție, examinând recursurile declarate în cauză, prin prisma motivelor de

casare invocate, și din oficiu, conform art. 385

alin. (3) C. proc.

pen. consideră fondat recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați,

și nefondat pe cel al inculpatului pentru următoarele considerente:

Din analiza coroborată a

ansamblului materialului probator administrat a rezultat că, în mod corect,

instanța de apel și-a însușit argumentele primei instanțe, iar la rândul ei, în

baza propriului examen în mod judicios și motivat a stabilit vinovăția

inculpatului în săvârșirea infracțiunii prev. de art. 20 C. pen. cu referire la

art. 174 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b), art. 37 lit. a) C.

pen., art. 80, art. 76 alin. (2) C. pen., în raport cu situația de fapt

reținută.

Înalta Curte consideră

că în cauză s-a dat eficiență disp. art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare

la aprecierea probelor, stabilind că fapta inculpatului

C.G.M. care, aflat în executarea

unei pedepse privative de libertate în Penitenciarul Galați, la data de 1

martie 2009, pe fondul unui conflict spontan a lovit cu cuțitul pe partea

vătămată (deținut) B.I., în zone vitale ale corpului, punându-i viața în

primejdie, întrunește atât obiectiv, cât și subiectiv conținutul incriminator

al infracțiunii de tentativă de omor.

Din mijloacele de probă

administrate, atât în cursul urmăririi penale, cât și în faza cercetării

judecătorești au rezultat împrejurările în care victima a fost lovită de

inculpat.

Susținerile

recurentului-inculpat

C.G.M.

în sensul că, tot acest conflict a fost spontan, că obiectul vulnerant

(cuțitul) nu-i aparținea, ci era al martorului U.F., că anterior între inculpat

și partea vătămată nu au existat conflicte, sunt nefondate, fiind infirmate de

declarațiile martorilor prezenți la momentul desfășurării conflictului.

Astfel se reține că

partea vătămată a avut un schimb de replici cu inculpatul, după care a fost ținută

de martorul G.C. pentru ca inculpatul

C. să-i aplice mai multe lovituri (declarații martori U.F.,

A.I., M.C.). Martorul G.C. a învederat

faptul că inculpatul a ascuns un cuțit în despărțitura dintre lemn și tablă din

curtea de aer 4, iar cu o zi înainte de conflict acesta, referindu-se la partea

vătămată „chiar a declarat că, „lasă că ies eu la aer”, prefigurând o posibilă

acțiune violentă îndreptată împotriva acesteia.

Astfel, cu privire la

situația de fapt, reținută de către instanța de fond, cât și de cea de prim

control judiciar, nu se poate vorbi de o eroare gravă de fapt, în sensul art. 385

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., aceasta nefiind contrară actelor și probelor

dosarelor.

Pentru a fi reținută „ eroarea

gravă de fapt, trebuie să se constate că această eroare a influențat hotărâtor

soluția dată în cauză, adică greșita stabilire a situației de fapt să fi

determinat o esențială eroare în legătură cu condamnarea inculpatului.

Practic situația de fapt

învederată de către inculpat este în contradicție cu probele dosarului, iar cea

reținută de către instanță a fost încadrată corespunzător și în drept.

Referitor la critica

recurentului-inculpat privind nereținerea legitimei apărării, Înalta Curte face

următoarele precizări:

Potrivit art. 44 C. pen.,

legitima apărare este apărarea pe care o persoană o realizează prin săvârșirea

unei fapte prevăzute de legea penală pentru a înlătura un atac material, direct,

imediat și injust îndreptat împotriva sa, a altuia sau împotriva unui interes

obștesc și care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori

interesul obștesc.

De esența legitimei

apărări este existența unei agresiuni, a unui atac care pune în pericol grav

persoana sau drepturile acesteia ori un interes obștesc și care creează

necesitatea unei acțiuni de apărare imediată, adică de înlăturare a atacului

înainte ca acesta să vatăme valorile amenințate.

Potrivit

legii, pentru ca atacul să legitimeze o acțiune de apărare, acesta trebuie să

fie un atac material, direct, imediat și injust, să fie îndreptat împotriva

unei persoane ori unui interes obștesc și să le pună în pericol grav.

De asemenea,

și fapta săvârșită în stare de legitimă apărare trebuie să îndeplinească anumite

condiții, respectiv să fi fost necesară pentru înlăturarea atacului și să fie

proporțională cu gravitatea atacului.

Ori, în

cauză, se constată că nu sunt îndeplinite nici condițiile referitoare la atac

și nici cele referitoare la apărare.

Astfel, după

cum rezultă din situația de fapt reținută pe baza probelor administrate, deși partea

vătămată a avut o atitudine provocatoare, aceasta nu s-a concretizat în

agresiune fizică asupra inculpatului cu un obiect tăietor – înțepător în mod

direct și imediat, astfel încât acesta din urmă să fie nevoit să riposteze în

aceleași condiții pentru a-și proteja viața sau integritatea corporală. Pe de

altă parte având în vedere mediul în care se aflau cei doi, inculpatul, în

condițiile în care s-ar fi considerat amenințat și supus unui atac din partea

părții vătămate, avea posibilitatea să se adreseze supraveghetorului pentru a

aplana conflictul și a se îndepărta de partea vătămată.

Astfel,

fapta săvârșită de inculpat nu a corespuns nevoii de apărare pe care a creat-o

atacul, întrucât inculpatul a lovit-o pe victimă cu cuțitul în timp ce acesta

era cu spatele la ea, neavând posibilitatea minimă de riposta, astfel încât nu

se poate pronunța achitarea inculpatului, nefiind întrunite condițiile legitimei

apărări așa cum se desprind din dispozițiile art. 44 C. pen.

Pentru

aceste considerente, conform art. 385

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

va respinge ca nefondat recursul inculpatului.

În ceea ce

privește cazul de casare prev. de art. 385

pct. 14 C. proc. pen. (când

s-au aplicat pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C.

pen.) invocat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați Înalta Curte îl

consideră fondat.

Deși cele

două instanțe au stabilit în mod corect vinovăția inculpatului, pedeapsa

aplicată acestuia nu reflectă pericolul social sporit al faptei și al

făptuitorului, apărând ca netemeinică.

Actul de

violență comis de inculpat îndreptat fiind împotriva valorii sociale supreme -

viața -, atrage în numele dreptului inviolabil la viață, la integritatea

fizică,

psihică și materială a oricărei

ființe, pedepsirea corespunzătoare a făptuitorului.

Atitudinea

inculpatului și modul de comitere al faptei, mediul penitenciar în care a fost

comisă nu pot fi omise, ele nefiind corect evaluate de instanțele de fond și

prim control judiciar în alegerea pedepsei.

Nu se poate

ca, pentru faptele săvârșite împotriva altor semeni de ai săi și cărora a

încercat să le curme viața, răspunderea sa penală să nu fie corespunzătoare

încălcărilor grave aduse ordinii sociale, vieții.

Ca să-și

poată îndeplini funcțiile care-i sunt atribuite în vederea

realizării scopului său și al legii, pedeapsa

trebuie să corespundă sub aspectul naturii

(privativă sau neprivativă de

libertate) și duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol

social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât și

atitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența sancțiunii.

Funcțiile de

constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei, pot fi

realizate numai printr-o justă individualizare a sancțiunii, care să țină seama

de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în

sensul adaptării la condițiile socio-etice impuse de societate.

Așa fiind,

inculpatul trebuia să știe că, pe lângă drepturi, are și o serie de datorii,

obligații, răspunderi, care caracterizează comportamentul său în fata

societății. Fiind în executarea altei pedepse privative de libertate acesta nu

a dat dovezi că s-ar îndrepta și persistă în conduita infracțională.

Exemplaritatea pedepsei

produce efecte atât asupra conduitei infractorului contribuind la reeducarea

sa, cât și asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus

acesta, sunt puse în situația de a reflecta asupra propriei lor comportări

viitoare și de a se abține de la săvârșirea de infracțiuni.

Fermitatea cu care o

pedeapsă este aplicată și pusă în executare, intensitatea și generalitatea

dezaprobării morale a faptei și făptuitorului, condiționează caracterul preventiv

al pedepsei care, totdeauna, prin mărimea privațiunii, trebuie să reflecte

gravitatea infracțiunii și gradul de vinovăție al făptuitorului.

Numai o pedeapsă justă

și proporțională este de natură să asigure atât exemplaritatea cât și

finalitatea acesteia, prevenția specială și generală înscrise și în Codul penal

român, art. - 52 alin. (1) -, potrivit căruia "scopul pedepsei este

prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni".

Fapta este neîndoielnic

grava, astfel că în operația complexă a individualizării tratamentului penal, Înalta

Curte va ține seama că acțiunea violentă a inculpatului a avut drept consecință

punerea în primejdie a unei vieți omenești, împrejurare care coroborată cu locul

în care fapta a fost săvârșită, modalitatea de comitere, demonstrează că

resocializarea sa viitoare pozitivă nu este posibilă decât prin aplicarea unei

pedepse ferme care să fie în deplin acord cu dispoz. art. 1 C. pen., ce prevăd

că "legea penală apără persoana, drepturile si libertățile acesteia,

proprietatea precum și întreaga ordine de drept".

Astfel, Înalta Curte va

majora pedeapsa aplicată inculpatului de la 3 ani închisoare la 5 ani

închisoare pedeapsă pe care o consideră necesară pentru reeducarea sa viitoare.

În ceea ce privește

perioada prevenției ce se impunea a fi dedusă în mod corect și care a făcut

obiectul unuia din motivele de recurs ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție, (art. 385

pct. 17

C. proc. pen.),

având în vedere dispozițiile art. 385

C. proc. pen. raportată la

art. 383 alin. (2) C. proc. pen., mențiuni care sunt obligatorii a le conține

decizia pronunțată, apreciază acest motiv a nu fi un caz autentic de casare.

Analizând actele și

lucrările dosarului, Înalta Curte constată că inculpatul a comis fapta din

prezenta cauză, în timp ce executa în Penitenciarul Galați, pedeapsa de 4 ani

și 8 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 1848 din 25 septembrie 2007

a Judecătoriei Brăila, definitivă prin neapelare la 16 octombrie 2007.

Întrucât se afla în

stare de recidivă postcondamnatorie, conform prevederilor art. 37 lit. a) C.

pen., infracțiunea de tentativă omor, fiind comisă în timpul executării

pedepsei anterioare, în cauză au fost aplicate prevederile art. 39 alin. (2) C.

pen., prin contopirea pedepsei aplicate în cauză cu pedeapsa ce a mai rămas de

executat (restul fiind stabilit prin scăderea din pedeapsa de 4 ani și 8 luni a

duratei executate, până la data comiterii faptei, respectiv 01 martie 2009). În

perioada 01 martie 2009 – 05 martie 2009 inculpatul a continuat să execute

pedeapsa rezultată de 4 ani și 8 luni închisoare, aplicată prin sentința penală

nr. 1848 din 25 septembrie 2007 a Judecătoriei Brăila.

În aceste condiții,

deducerea de către instanța de apel doar a perioadei executate, începând cu 05

martie 2009, când inculpatul a fost reținut pentru infracțiunea prevăzută de

art. 20 C. pen. cu referire la art. 174 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 73 lit.

b), art. 37 lit. a) C. pen., presupune omiterea celei cuprinse, între 01 martie

2009 și 05 martie 2009, în condițiile în care restul de 918 zile a fost

calculat, având în vedere data comiterii faptei din prezenta cauză, motiv

pentru care va deduce și această perioadă.

Pentru aceste

considerente în temeiul art. 385

pct. 2 lit. d) C. proc. pen.,

Înalta Curte va admite recursul parchetului, va casa în parte atât decizia

penală 15/A din 3 februarie 2010 a Curții de Apel Galați, cât și sentința 484

din 11 noiembrie 2009 a Tribunalului Galați și rejudecând:

Va descontopi pedeapsa

finală de 3 ani și 2 luni închisoare, în elementele componente, după cum

urmează:

- pedeapsa

de 3 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de

art. 20 C. pen. cu referire la art. 174 alin. (1) C. pen. cu

aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., art. 37 lit. a) C. pen., art. 80 C. pen. și

art.76 alin. (2) C. pen.;

- sporul

de 2 luni închisoare;

- restul

de 918 zile închisoare rămas de executat din pedeapsa rezultantă de 4 ani și 8

luni închisoare aplicată prin sentința penală 1848 din 25 septembrie 2007 a Judecătoriei Brăila, definitivă prin neapelare la 16 octombrie 2010;

majora pedeapsa principală la 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzute de art. 20 C. pen. cu referire la art. 174 alin. (1) C. pen. cu

aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. , art. 37 lit. a) C. pen., art. 80 C. pen. și

art. 76 alin. (2) C. pen.

Va majora la

2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin.

(1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. după executarea pedepsei principale

rezultante.

Va înlătura sporul de 2 luni

închisoare.

Conform art.

39 alin. (1) și (2) C. pen. va contopi pedeapsa de 5 ani închisoare cu restul

de 918 zile închisoare rămas de executat din pedeapsa rezultantă de 4 ani și 8

luni închisoare, aplicată prin sentința penală 1848 din 25.09 2007 a Judecătoriei Brăila, definitivă prin neapelare la 16 octombrie 2010, inculpatul urmând să

execute pedeapsa de 5 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii

drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C.

pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale rezultante.

În

baza art. 71 C. pen. va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii

drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C.

pen.

Va deduce

din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada executată de la 1 martie 2009 la 4

martie 2009 și reținerea și arestarea preventivă de la 5 martie 2009 la 22

aprilie 2010.

Va menține

celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate.

Va respinge

ca nefondat recursul declarat de inculpatul C.G.M. împotriva aceleiași decizii

penale.

Va obliga

recurentul-inculpat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel Galați împotriva deciziei penale nr. 15/A din 3

februarie 2010 a Curții de Apel Galați, secția penală, privind pe inculpatul C.G.M.

Casează,

în parte, decizia penală atacată și sentința penală nr. 484 din 11 noiembrie 2009 a Tribunalului Galați și rejudecând:

Descontopește

pedeapsa finală de 3 ani și 2 luni închisoare, în elementele componente, după

cum urmează:

- pedeapsa

de 3 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de

art. 20 C. pen. cu referire la art. 174 alin. (1) C. pen. cu

aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., art. 37 lit. a) C. pen., art. 80 C. pen. și

art. 76 alin. (2) C. pen.;

- sporul

de 2 luni închisoare;

- restul

de 918 zile închisoare rămas de executat din pedeapsa rezultantă de 4 ani și 8

luni închisoare aplicată prin sentința penală 1848 din 25 septembrie 2007 a Judecătoriei Brăila, definitivă prin neapelare la 16 octombrie 2010;

Majorează

pedeapsa principală la 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzute de art. 20 C. pen. cu referire la art. 174 alin. (1) C. pen. cu

aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., art. 37 lit. a) C. pen., art. 80 C. pen. și

art. 76 alin. (2) C. pen.

Majorează

la 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64

alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. după executarea pedepsei

principale rezultante.

Înlătură

sporul de 2 luni închisoare.

Conform

art. 39 alin. (1) și (2) C. pen. contopește pedeapsa de 5 ani închisoare cu

restul de 918 zile închisoare rămas de executat din pedeapsa rezultantă de 4

ani și 8 luni închisoare, aplicată prin sentința penală 1848 din 25 septembrie 2007 a Judecătoriei Brăila, definitivă prin neapelare la 16 octombrie 2010, inculpatul urmând să

execute pedeapsa de 5 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii

drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C.

pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale rezultante.

În

baza art. 71 C. pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii

drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a teza a II-a și lit. b) C.

pen.

Deduce

din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada executată de la 1 martie 2009 la 4

martie 2009 și reținerea și arestarea preventivă de la 5 martie 2009 la 22

aprilie 2010.

Menține