ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 432/2010

Asupra recursului de față În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea nr. 4/A din 14 ianuarie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, pronunțată în dosar nr. 6417/108/2009, s-a dispus, în baza art. 160 8a alin. (6) C. proc. pen., respingerea, ca neîntemeiată, a cererii de liberare provizorie formulată de apelantul inculpat V.I. S-au reținut, în esență, următoarele: Prin cererea formulată de inculpatul V.I., acesta a solicitat liberarea provizorie sub control judiciar până la soluționarea definitivă a dosarului penal. Inculpatul V.I. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003 și art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/20011.

Î n cursul urmăririi penale, s-a dispus arestarea preventivă în lipsă a inculpatului, emițându-se mandatul de arestare preventivă la data de 26 noiembrie 2008, iar la data de 5 noiembrie 2009, inculpatul a fost arestat provizoriu de către autoritățile spaniole, în vederea extrădării în România. S-a reținut că sunt îndeplinite condițiile formale prevăzute de art. 160 2 alin. (1) C. proc. pen. pentru admiterea în principiu a cererii de liberare provizorie sub control judiciar. Î n ce privește condițiile de fond prevăzute de art. 160 2 alin. (2) C. proc. pen., s-a reținut că există acele date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni, precum și date că va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.

În acest sens, s-a reținut că inculpatul este acuzat de săvârșirea unor infracțiuni pedepsite de lege cu închisoarea pe durată mare, că nu a putut fi adus în fața organelor judiciare române decât urmare derulării unei proceduri de extrădare, precum și lipsa garanțiilor că desfășurarea procesului penal nu ar fi afectată de lăsarea în libertate a inculpatului apelant, având în vedere mijloacele și tehnicile folosite la săvârșirea faptelor, existența posibilității contactării celorlalte persoane implicate în activitatea infracțională, numărul mare al făptuitorilor și părților vătămate. De asemenea, s-a apreciat că lăsarea sa în libertate ar genera creșterea sentimentului de nesiguranță al cetățenilor și ar fi de natură a conduce la scăderea încrederii populației în capacitatea de protecție a organelor statului, prin posibilitatea săvârșirii unor fapte similare și crearea unei percepții de lipsă de reacție corespunzătoare a autorităților.

Așa fiind, apreciind că liberarea provizorie nu este oportună la acest moment, din rațiuni ce țin de necesitatea asigurării bunei desfășurări a judecății în apel, a fost respinsă cererea inculpatului, ca neîntemeiată. Î mpotriva încheierii sus-menționate, inculpatul V.I. a declarat recurs, solicitând casarea încheierii, admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar și punerea sa în stare de libertate. Recursul inculpatului nu este fondat. Potrivit art. 160 2 alin. (2) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar nu se poate acorda în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.

Din examinarea lucrărilor și actelor dosarului, rezultă, într-adevăr, că în raport de natura și gradul deosebit de ridicat de pericol social al faptelor de aderare și sprijinire a unui grup infracțional organizat și, respectiv, de trafic de persoane în formă continuată, pentru săvârșirea cărora a fost condamnat de instanța de fond la o pedeapsă rezultantă de 6 ani închisoare, precum și de faptul că judecata în apel este în fază incipientă, lăsarea inculpatului în libertate ar putea crea riscul ca acesta să repete asemenea fapte, menținerea măsurii preventive impunându-se pentru buna desfășurare a procesului penal.

Pe de altă parte, măsura arestării se impune a fi menținută și, pe cale de consecință, să fie respinsă cererea inculpatului de liberare provizorie sub control judiciar, pentru buna desfășurare a judecării cauzei în fața instanței de apel, dată fiind și complexitatea cauzei, dată de natura infracțiunilor de o gravitate sporită și de numărul inculpaților și părților vătămate. Pentru aceste considerente, urmează ca recursul inculpatului V.I. să fie respins, ca nefondat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat V.I. împotriva încheierii nr. 4/A din 14 ianuarie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosar nr. 6417/108/2009. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 4 februarie 2010.