ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 432/2010

Asupra

recursului de față

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea nr. 4/A din 14 ianuarie 2010 a

Curții de Apel

Timișoara, secția penală, pronunțată în dosar nr. 6417/108/2009,

s-a dispus, în baza art. 160

8a

alin. (6) C. proc. pen.,

respingerea, ca neîntemeiată, a cererii de

liberare provizorie formulată de apelantul inculpat V.I.

S-au reținut, în esență, următoarele:

Prin

cererea formulată de inculpatul V.I., acesta a

solicitat liberarea provizorie sub control judiciar până la soluționarea

definitivă a dosarului penal.

Inculpatul

V.I. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de

art. 7 din Legea nr. 39/2003 și art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/20011.

Î

n cursul urmăririi penale, s-a dispus arestarea

preventivă în

lipsă a inculpatului,

emițându-se mandatul de arestare preventivă la

data de 26 noiembrie

2008, iar la data de 5 noiembrie 2009, inculpatul a fost arestat provizoriu de

către autoritățile spaniole, în vederea extrădării în România.

S-a reținut că sunt îndeplinite condițiile formale

prevăzute de

art. 160

2

alin. (1) C. proc. pen. pentru

admiterea în

principiu a cererii de

liberare provizorie sub control judiciar.

Î

n ce privește condițiile de fond prevăzute de

art. 160

2

alin. (2)

C. proc. pen., s-a reținut că există

acele date din

care rezultă necesitatea de

a-l împiedica pe inculpat să săvârșească

alte infracțiuni, precum și

date că va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor

părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau

prin alte asemenea fapte.

În

acest sens, s-a reținut că inculpatul este acuzat de săvârșirea unor

infracțiuni pedepsite de lege cu închisoarea pe

durată mare, că nu a putut fi adus în fața organelor judiciare române

decât

urmare derulării unei proceduri de extrădare, precum și lipsa garanțiilor că desfășurarea

procesului penal nu ar fi afectată de

lăsarea

în libertate a inculpatului apelant, având în vedere mijloacele

și

tehnicile folosite la săvârșirea faptelor, existența posibilității contactării

celorlalte persoane implicate în activitatea infracțională, numărul mare al

făptuitorilor și părților vătămate.

De

asemenea, s-a apreciat că lăsarea sa în libertate ar genera creșterea

sentimentului de nesiguranță al cetățenilor și ar fi

de natură a conduce la scăderea încrederii populației în capacitatea

de

protecție a organelor statului, prin posibilitatea săvârșirii unor fapte

similare și crearea unei percepții de lipsă de reacție corespunzătoare a

autorităților.

Așa

fiind, apreciind că liberarea provizorie nu este oportună la acest moment, din

rațiuni ce țin de necesitatea asigurării bunei desfășurări a judecății în apel,

a fost respinsă cererea inculpatului, ca neîntemeiată.

Î

mpotriva încheierii sus-menționate, inculpatul V.I.

a

declarat recurs, solicitând casarea încheierii,

admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar și punerea sa în

stare de libertate.

Recursul inculpatului nu este fondat.

Potrivit

art. 160

2

alin. (2) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control

judiciar nu se poate acorda în cazul în care există date din care rezultă

necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că

acesta va încerca să

zădărnicească aflarea

adevărului prin influențarea unor părți, martori

sau experți, alterarea

ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.

Din

examinarea lucrărilor și actelor dosarului, rezultă, într-adevăr, că în raport

de natura și gradul deosebit de ridicat de pericol social al faptelor de

aderare și sprijinire a unui grup infracțional organizat și, respectiv, de

trafic de persoane în formă continuată, pentru săvârșirea cărora a fost

condamnat de instanța de fond la o pedeapsă rezultantă de 6 ani închisoare,

precum și de faptul că judecata în apel este în fază incipientă, lăsarea

inculpatului

în libertate ar putea crea riscul

ca acesta să repete asemenea fapte,

menținerea măsurii preventive

impunându-se pentru buna desfășurare a procesului penal.

Pe de

altă parte, măsura arestării se impune a fi menținută și, pe cale de

consecință, să fie respinsă cererea inculpatului de liberare provizorie sub

control judiciar, pentru buna desfășurare a judecării cauzei în fața instanței

de apel, dată fiind și complexitatea cauzei, dată de natura infracțiunilor de o

gravitate sporită și de numărul inculpaților și părților vătămate.

Pentru

aceste considerente, urmează ca recursul inculpatului V.I. să fie respins, ca

nefondat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E

C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de recurentul inculpat V.I. împotriva încheierii nr. 4/A din 14

ianuarie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția penală și pentru cauze cu minori

și de familie, pronunțată în dosar nr. 6417/108/2009.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300

lei cu titlul de

cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând

onorariul

apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 4 februarie

2010.