Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 13.09.2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4378/2010

HOTĂRÂRE
13.09.2010
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4378/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei de față constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 895/D din 16 mai 2007 pronunțată de Tribunalul Bacău, s-a respins contestația formulată de reclamanții A.E. în contradictoriu cu pârâții Primăria municipiului Bacău și Primarul municipiului Bacău. Împotriva acestei sentințe reclamanta a declarat apel, criticând-o ca fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii. Prin decizia civilă nr. 38 din 3 martie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, s-a admis apelul declarat de reclamantă, s-a desființat sentința instanței de fond și cauza s-a trimis spre rejudecare. Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs pârâtul Primarul municipiului Bacău.

Prin încheierea de ședință din data de 27 aprilie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a suspendat judecata cererii de recurs a deciziei nr. 38 din 3 martie 2008 a Curții de Apel Bacău, secția civilă, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., constatând că la strigarea cauzei nu a răspuns niciuna dintre părți și că nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă. La data de 6 mai 2010 Înalta Curte de Casație și Justiție, din oficiu, a repus cauza pe rol în vederea discutării perimării. Analizând această excepție, Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții, timp de un an, în materie civilă.

Rezultă că, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an și această lăsare a pricinii în nelucrare să fie cauzată de culpa părții. Altfel spus, perimarea operează cu condiția ca timp de un an să nu se fi săvârșit nici un act de procedură în vederea judecării cauzei, situație cauzată de lipsa de diligentă a părților, care nu au acționat în acest scop, deși aveau posibilitatea să o facă. Aceasta este și situația în speță, unde, după suspendarea judecății recursului pe temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., măsură dispusă la termenul din 27 aprilie 2009, părțile au lăsat să treacă un interval de timp de un an fără să fi săvârșit vreun act de procedură în vederea reluării judecății recursului.

Astfel, din verificarea actelor dosarului reiese că, până la data de 27 aprilie 2009, când s-a împlinit termenul de perimare, calculat conform art. 101 alin. (3) și (5) C. proc. civ., părțile nu au înregistrat nicio cerere de repunere a cauzei pe rol în vederea continuării judecății. Reținând, așadar, întrunirea în cauză a condițiilor perimării, prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ., constatând, totodată, că, potrivit aceluiași text de lege, perimarea operează de drept și că, potrivit art. 252 alin. (1) teza I C. proc. civ., ea se poate constata și din oficiu de către instanță, Înalta Curte urmează să constate perimată cererea de recurs cu a cărei judecată a fost învestită.

D E C I D E Constată perimat recursul declarat de pârâtul Primarul municipiului Bacău împotriva deciziei civile nr. 38 din 03 martie 2008 a Curții de Apel Bacău, secția civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 septembrie 2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-06-15
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3703/2010
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Contestatorii P.I. și P.C. au formulat, în contradictoriu cu Primăria municipiului Bacău, în baza Legii nr. 10/2001, contestație împotriva dispoziției nr. 1148 din 8 mai 2002 emisă de primar. Pri
ÎCCJ 2010-10-01
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4890/2010
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 721 din 16 aprilie 2008, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de reclamantul G.M., în contradictoriu cu pârâtul Statu
ÎCCJ 2012-01-24
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 336/2012
cu o cerere având ca obiect revendicare, formulată în contradictoriu cu pârâta SC M.T. SRL, prin care se solicită compararea titlurilor părților. Prin sentința civilă nr. 1244/2005, Tribunalul Bacău a admis excepția lipsei calității procesu
ÎCCJ 2012-01-13
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 174/2012
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 7141 din 1 iulie 2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, în dosarul nr. 1641/103/2008, a fost respins, ca in
ÎCCJ 2012-01-13
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 172/2012
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 50 din 15 ianuarie 2009 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, s-a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată și precizată de reclamanta Z.E. în contradictoriu
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă