ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3703/2010
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3703/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Contestatorii P.I. și P.C. au formulat, în contradictoriu cu Primăria municipiului Bacău, în baza Legii nr. 10/2001, contestație împotriva dispoziției nr. 1148 din 8 mai 2002 emisă de primar. Prin sentința nr. 250 din 14 mai 2003, pronunțată de Tribunalul Bacău, secția civilă, a fost respinsă contestația, ca nefondată. Apelul declarat de contestatori împotriva sentinței tribunalului a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 74 din 15 octombrie 2003, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția civilă. Împotriva acestei decizii au declarat recurs contestatorii P.I. și P.C. La termenul din 29 noiembrie 2005, judecata recursului a fost suspendată conform prevederilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc.
civ., întrucât părțile nu s-au prezentat la strigarea cauzei și nici nu au solicitat judecarea în lipsă. Cauza a fost repusă pe rol pentru discutarea perimării recursului. Potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ. cererea de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. Conform art. 252 alin. (1) C. proc. civ. perimarea se poate constata și din oficiu. În speță, părțile, deși legal citate, nu s-au prezentat în instanță la termenul din data 29 noiembrie 2005 stabilit pentru soluționarea recursului și, în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc.
civ., s-a dispus suspendarea cauzei, constatându-se că nici una dintre părți nu a cerut judecarea în lipsă. Cum dosarul a fost lăsat în nelucrare mai mult de un an din culpa părților, conform dispozițiilor art. 248alin. (1) și art. 252 alin. (1) C. proc. civ. urmează a se constata perimarea cererii de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Constată perimat recursul declarat de contestatorii P.I. și P.C. împotriva deciziei nr. 74 din 15 octombrie 2003 a Curții de Apel Bacău, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 iunie 2010.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.