ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 756/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

pe rolul Curții de Apel București, secția de contencios administrativ

și fiscal, reclamantul S.A. a chemat în judecată pe pârâtul Guvernul

României solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța

în cauză să dispună anularea parțială a H.G. nr. 39

din 30 ianuarie 1996, publicată în M.Of. nr. 31 din 14 februarie 1996

și a H.G. nr. 265 din 14 aprilie 2005, publicată în M.Of. nr. 318 din

14 aprilie 2005, în sensul scoaterii apartamentului nr. 2, situat în imobilul

din București, sector 1 din Anexa nr. 4 a acestui ultim act normativ, anexă care cuprinde imobilele aflate în proprietatea privată a statului

și în administrarea RA A.P.P.S.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că a devenit titular al contractului de

închiriere nr. 11539/1986 al apartamentului mai sus menționat la data de 2

decembrie 1986, contract pe care l-a încheiat cu O.E.C.C. – Întreprinderea

pentru Administrarea Clădirilor.

Începând cu data de 1 aprilie 1990,

în baza Decretului nr. 263/1979, locuința a fost transferată în

administrarea I.C.R.A.L. H.N. SA.

Ulterior, prin H.G. nr. 39 din 30

ianuarie 1996, locuința aflată în discuție a fost

transferată la RA A.P.P.S., deși nu era o locuință de

protocol.

Reclamantul a susținut că

a luat cunoștință de schimbarea administratorului imobilului în

care locuiește prin adresele pe care le-a primit de la RA A.P.P.S., prin

care a fost înștiințat să achite chiria în contul acestei

entități juridice.

În opinia reclamantului, dreptul

său de a cumpăra locuința a fost grav vătămat în urma

adoptării celor două acte administrative contestate.

În întâmpinarea formulată în

cauză, pârâtul Guvernul României a invocat excepția neîndeplinirii

procedurii administrative prealabile și excepția

tardivității acțiunii. Pe fondul cauzei, pârâtul a solicitat

respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

La termenul de judecată din

data de 19 noiembrie 2008, curtea a admis în principiu cererea de

intervenție în interesul pârâtului Guvernul României formulată de RA

A.P.P.S.

Curtea de Apel, secția de contencios

administrativ și fiscal, prin sentința nr. 2205 din 27 mai 2009, a

respins ca nefondate excepțiile invocate în cauză și

acțiunea reclamantului.

Pentru a pronunța o asemenea

soluție, prima instanță a reținut următoarele:

Excepția lipsei procedurii

prealabile este nefondată întrucât, prin cererea înregistrată sub nr.

17/3890 din 18 aprilie 2008, reclamantul a solicitat Guvernului României

scoaterea locuinței sale din administrarea RA A.P.P.S. și trecerea

acesteia în administrarea Consiliului General al Municipiului București

(filele 7-8 dosar). Reclamantul a primit răspuns la cererea sa prin adresa

nr. 15A/2347/CA din 13 mai 2008 (fila 70 dosar).

Excepția tardivității

acțiunii este nefondată, întrucât reclamantul a solicitat anularea

unor acte administrative cu caracter normativ care, în raport de prevederile

art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, modificată, pot fi atacate

oricând.

Pe fondul cauzei, instanța a

reținut că reclamantul nu este vătămat într-un drept al

său ori intr-un interes legitim, în sensul art. 1 din Legea contenciosului

administrativ, prin adoptarea celor două hotărâri de Guvern

contestate, întrucât acesta, în calitate de titular al contractului de

închiriere, are dreptul de a cumpăra apartamentul în care locuiește,

în baza O.U.G. nr. 28/2007.

În opinia primei instanțe,

faptul că reclamantului nu îi sunt aplicabile prevederile Legii nr.

112/1995 nu îl vatămă în dreptul său de a cumpăra

apartamentul, în condițiile în care, în perioada 1996-2008, acesta nu a contestat

calitatea intervenientului de administrator al imobilelor aflate în posesia sa.

Împotriva sentinței a declarat

recurs reclamantul S.A., care a solicitat modificarea sa în parte, în sensul

admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.

În motivarea căii de atac,

încadrată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul a susținut faptul că sentința contestată este

lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea și

aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1 și art. 8 din

Legea contenciosului administrativ.

În dezvoltarea acestui motiv de

recurs au fost formulate de către recurent următoarele critici:

În mod greșit prima

instanță a reținut că nu a fost vătămat într-un

drept recunoscut de lege prin cele două acte administrative deoarece, prin

transferul apartamentului în care locuiește în administrarea RA A.P.P.S. nu

mai are posibilitatea de a beneficia de dispozițiile Legii nr. 112/1995,

asemenea altor chiriași din locuințele deținute de stat.

Recurentul a arătat faptul

că, prin menținerea apartamentului aflat în discuție în

administrarea RA A.P.P.S., cu toate că acesta nu îndeplinește nici

criteriile unei locuințe de protocol și nici pe cele ale unei

locuințe de serviciu sau de necesitate, i se creează o situație

discriminatorie în raport cu ceilalți chiriași ai statului român.

În plus, recurentul a susținut

că prima instanță nu a ținut seama de faptul că cele

două acte administrative contestate au fost abrogate implicit, prin

adoptarea Legii nr. 229/2008 de aprobare a O.U.G. nr. 28/2008, act normativ

care revocă dreptul de administrare al RA A.P.P.S. asupra imobilului în

litigiu.

La termenul de judecată din

data de 12 februarie 2010, în baza art. 306 alin. (2) C. proc. civ., Înalta

Curte a pus în discuția părților motivul de ordine publică

referitor la neîndeplinirea de către recurentul-reclamant, în termenul

prevăzut de art. 7 din Legea nr. 554/2004, modificată, a procedurii

administrative prealabile.

Concluziile părților cu

privire la acest motiv de ordine publică au fost consemnate în practicaua

deciziei care face parte integrantă din aceasta.

Analizând sentința

atacată, în raport cu motivul de recurs pus în discuția

părților, precum și cu criticile formulate de recurent, Înalta

Curte apreciază că recursul este fondat pentru considerentele care

vor fi expuse în continuare.

Prin cererea dedusă

judecății, recurentul-reclamant a solicitat anularea

parțială a două acte administrative unilaterale cu caracter

individual.

În concret, este vorba, în primul

rând, de H.G. nr. 39 din 30 ianuarie 1996, publicată în M.Of. nr. 31 din

14 februarie 1996, poziția nr. 1 din Anexa nr. 1 ce cuprinde lista

imobilelor, împreună cu anexele și terenurile aferente – preluate

nelegal de către Consiliul Local al Municipiului București – care

trec în administrarea RA A.P.P.S. de sub autoritatea Secretariatului General al

Guvernului.

În al doilea rând, este vorba de

H.G. nr. 265 din 14 aprilie 2005 privind schimbarea regimului juridic al unor

imobile și pentru modificarea H.G. nr. 60/2005 privind organizarea și

funcționarea RA A.P.P.S., publicată în M.Of. nr. 318 din 14 aprilie 2005.

În baza art. 7 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004, modificată, înainte de a se adresa instanței de

contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată

într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act

administrativ individual trebuie să solicite autorității publice

emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta

există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului,

revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.

Conform art. 7 alin. (3) din

același act normativ, este îndreptățită să

introducă plângere prealabilă și persoana

vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim,

printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de

drept, din momentul în care a luat cunoștință, pe orice cale, de

existența acestuia, în limitele termenului de 6 luni prevăzut la alin.

(7).

Potrivit art. 7 alin. (7) din

aceeași lege, plângerea prealabilă în cazul actelor administrative

unilaterale se poate introduce, pentru motive temeinice, și peste termenul

prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii

actului; termenul de 6 luni este un termen de prescripție.

De asemenea, art. 109 alin. (2) C.

proc. civ., prevede că, în cazurile anume prevăzute de lege,

sesizarea instanței competente să se facă numai după

îndeplinirea unei proceduri prealabile.

Ca atare, în materia contenciosului

administrativ, regula generală stabilită de legiuitor este aceea

că respectarea procedurii administrative prealabile reprezintă o

condiție de admisibilitate a acțiunii.

Reglementarea cuprinsă în art.

7 din Legea nr. 554/2004, modificată, este pe deplin justificată,

întrucât instituie o cale mai rapidă de restabilire a

legalității: particularul are posibilitatea de a obține

revocarea actului printr-o procedură administrativă simplă,

derulată înainte de momentul sesizării instanței de contencios

administrativ.

Din probele administrate în

cauză, Înalta Curte reține că recurentul-reclamant nu a

îndeplinit procedura administrativă prealabilă în termenul

prevăzut de normele anterior citate, respectiv 6 luni de la data la care a

luat cunoștință de existența celor două acte administrative

unilaterale cu caracter individual contestate.

Astfel, recurentul-reclamant a luat

cunoștință de existența H.G. nr. 39/1996 la data de 14 mai 1996,

când a primit adresa nr. 2840 prin care era înștiințat de către

directorul sucursalei A.I.P.S.A.P. că locuința sa a trecut din

administrarea Consiliului Local al Municipiului București în administrarea

RA A.P.P.S. (a se vedea fila 19 dosar fond).

În plus, acțiunea reclamantului

având ca obiect obligarea pârâtei RA A.P.P.S. la încheierea contractului de

vânzare-cumpărare a fost respinsă (a se vedea decizia nr. 793 din 12

mai 2005 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie, filele 20-21

dosar fond).

Pe de altă parte, este de

menționat faptul că H.G. nr. 265 a fost publicată în M.Of. nr. 318 din 14 aprilie 2005.

Reclamantul a formulat plângerea

prealabilă cu emitentul acelor două acte administrative contestate la

data de 18 aprilie 2008, peste termenul de 6 luni, calculat de la data

luării la cunoștință de existența actelor, termen

reglementat de art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată.

Prin urmare, soluția

instanței de fond în privința îndeplinirii procedurii administrative

prealabile în termenul legal este dată cu aplicarea greșită a

legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Pe cale de consecință,

Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ., coroborat cu

art. 20 și art. 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va admite

recursul, va modifica sentința atacată, în sensul că va respinge

acțiunea ca inadmisibilă, ca urmare a neîndeplinirii în termenul

legal a procedurii administrative prealabile.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de S.A. împotriva

sentinței civile nr. 2205 din 27 mai 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal.

Modifică sentința atacată

în sensul că respinge acțiunea reclamantului S.A. ca

inadmisibilă, ca urmare a neîndeplinirii în termenul legal a procedurii

administrative prealabile.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 12 februarie 2010.