ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 756/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul S.A. a chemat în judecată pe pârâtul Guvernul României solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună anularea parțială a H.G. nr. 39 din 30 ianuarie 1996, publicată în M.Of. nr. 31 din 14 februarie 1996 și a H.G. nr. 265 din 14 aprilie 2005, publicată în M.Of. nr. 318 din 14 aprilie 2005, în sensul scoaterii apartamentului nr. 2, situat în imobilul din București, sector 1 din Anexa nr. 4 a acestui ultim act normativ, anexă care cuprinde imobilele aflate în proprietatea privată a statului și în administrarea RA A.P.P.S.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a devenit titular al contractului de închiriere nr. 11539/1986 al apartamentului mai sus menționat la data de 2 decembrie 1986, contract pe care l-a încheiat cu O.E.C.C. – Întreprinderea pentru Administrarea Clădirilor. Începând cu data de 1 aprilie 1990, în baza Decretului nr. 263/1979, locuința a fost transferată în administrarea I.C.R.A.L. H.N. SA. Ulterior, prin H.G. nr. 39 din 30 ianuarie 1996, locuința aflată în discuție a fost transferată la RA A.P.P.S., deși nu era o locuință de protocol. Reclamantul a susținut că a luat cunoștință de schimbarea administratorului imobilului în care locuiește prin adresele pe care le-a primit de la RA A.P.P.S., prin care a fost înștiințat să achite chiria în contul acestei entități juridice.

În opinia reclamantului, dreptul său de a cumpăra locuința a fost grav vătămat în urma adoptării celor două acte administrative contestate. În întâmpinarea formulată în cauză, pârâtul Guvernul României a invocat excepția neîndeplinirii procedurii administrative prealabile și excepția tardivității acțiunii. Pe fondul cauzei, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. La termenul de judecată din data de 19 noiembrie 2008, curtea a admis în principiu cererea de intervenție în interesul pârâtului Guvernul României formulată de RA A.P.P.S. Curtea de Apel, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 2205 din 27 mai 2009, a respins ca nefondate excepțiile invocate în cauză și acțiunea reclamantului.

Pentru a pronunța o asemenea soluție, prima instanță a reținut următoarele: Excepția lipsei procedurii prealabile este nefondată întrucât, prin cererea înregistrată sub nr. 17/3890 din 18 aprilie 2008, reclamantul a solicitat Guvernului României scoaterea locuinței sale din administrarea RA A.P.P.S. și trecerea acesteia în administrarea Consiliului General al Municipiului București (filele 7-8 dosar). Reclamantul a primit răspuns la cererea sa prin adresa nr. 15A/2347/CA din 13 mai 2008 (fila 70 dosar). Excepția tardivității acțiunii este nefondată, întrucât reclamantul a solicitat anularea unor acte administrative cu caracter normativ care, în raport de prevederile art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, modificată, pot fi atacate oricând.

Pe fondul cauzei, instanța a reținut că reclamantul nu este vătămat într-un drept al său ori intr-un interes legitim, în sensul art. 1 din Legea contenciosului administrativ, prin adoptarea celor două hotărâri de Guvern contestate, întrucât acesta, în calitate de titular al contractului de închiriere, are dreptul de a cumpăra apartamentul în care locuiește, în baza O.U.G. nr. 28/2007. În opinia primei instanțe, faptul că reclamantului nu îi sunt aplicabile prevederile Legii nr. 112/1995 nu îl vatămă în dreptul său de a cumpăra apartamentul, în condițiile în care, în perioada 1996-2008, acesta nu a contestat calitatea intervenientului de administrator al imobilelor aflate în posesia sa. Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul S.A., care a solicitat modificarea sa în parte, în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.

În motivarea căii de atac, încadrată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul a susținut faptul că sentința contestată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1 și art. 8 din Legea contenciosului administrativ. În dezvoltarea acestui motiv de recurs au fost formulate de către recurent următoarele critici: În mod greșit prima instanță a reținut că nu a fost vătămat într-un drept recunoscut de lege prin cele două acte administrative deoarece, prin transferul apartamentului în care locuiește în administrarea RA A.P.P.S. nu mai are posibilitatea de a beneficia de dispozițiile Legii nr. 112/1995, asemenea altor chiriași din locuințele deținute de stat.

Recurentul a arătat faptul că, prin menținerea apartamentului aflat în discuție în administrarea RA A.P.P.S., cu toate că acesta nu îndeplinește nici criteriile unei locuințe de protocol și nici pe cele ale unei locuințe de serviciu sau de necesitate, i se creează o situație discriminatorie în raport cu ceilalți chiriași ai statului român. În plus, recurentul a susținut că prima instanță nu a ținut seama de faptul că cele două acte administrative contestate au fost abrogate implicit, prin adoptarea Legii nr. 229/2008 de aprobare a O.U.G. nr. 28/2008, act normativ care revocă dreptul de administrare al RA A.P.P.S. asupra imobilului în litigiu. La termenul de judecată din data de 12 februarie 2010, în baza art. 306 alin. (2) C. proc.

civ., Înalta Curte a pus în discuția părților motivul de ordine publică referitor la neîndeplinirea de către recurentul-reclamant, în termenul prevăzut de art. 7 din Legea nr. 554/2004, modificată, a procedurii administrative prealabile. Concluziile părților cu privire la acest motiv de ordine publică au fost consemnate în practicaua deciziei care face parte integrantă din aceasta. Analizând sentința atacată, în raport cu motivul de recurs pus în discuția părților, precum și cu criticile formulate de recurent, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare. Prin cererea dedusă judecății, recurentul-reclamant a solicitat anularea parțială a două acte administrative unilaterale cu caracter individual.

În concret, este vorba, în primul rând, de H.G. nr. 39 din 30 ianuarie 1996, publicată în M.Of. nr. 31 din 14 februarie 1996, poziția nr. 1 din Anexa nr. 1 ce cuprinde lista imobilelor, împreună cu anexele și terenurile aferente – preluate nelegal de către Consiliul Local al Municipiului București – care trec în administrarea RA A.P.P.S. de sub autoritatea Secretariatului General al Guvernului. În al doilea rând, este vorba de H.G. nr. 265 din 14 aprilie 2005 privind schimbarea regimului juridic al unor imobile și pentru modificarea H.G. nr. 60/2005 privind organizarea și funcționarea RA A.P.P.S., publicată în M.Of.

nr. 318 din 14 aprilie 2005. În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată, înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.

Conform art. 7 alin. (3) din același act normativ, este îndreptățită să introducă plângere prealabilă și persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept, din momentul în care a luat cunoștință, pe orice cale, de existența acestuia, în limitele termenului de 6 luni prevăzut la alin. (7). Potrivit art. 7 alin. (7) din aceeași lege, plângerea prealabilă în cazul actelor administrative unilaterale se poate introduce, pentru motive temeinice, și peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii actului; termenul de 6 luni este un termen de prescripție. De asemenea, art. 109 alin. (2) C. proc.

civ., prevede că, în cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanței competente să se facă numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile. Ca atare, în materia contenciosului administrativ, regula generală stabilită de legiuitor este aceea că respectarea procedurii administrative prealabile reprezintă o condiție de admisibilitate a acțiunii. Reglementarea cuprinsă în art. 7 din Legea nr. 554/2004, modificată, este pe deplin justificată, întrucât instituie o cale mai rapidă de restabilire a legalității: particularul are posibilitatea de a obține revocarea actului printr-o procedură administrativă simplă, derulată înainte de momentul sesizării instanței de contencios administrativ.

Din probele administrate în cauză, Înalta Curte reține că recurentul-reclamant nu a îndeplinit procedura administrativă prealabilă în termenul prevăzut de normele anterior citate, respectiv 6 luni de la data la care a luat cunoștință de existența celor două acte administrative unilaterale cu caracter individual contestate. Astfel, recurentul-reclamant a luat cunoștință de existența H.G. nr. 39/1996 la data de 14 mai 1996, când a primit adresa nr. 2840 prin care era înștiințat de către directorul sucursalei A.I.P.S.A.P. că locuința sa a trecut din administrarea Consiliului Local al Municipiului București în administrarea RA A.P.P.S. (a se vedea fila 19 dosar fond). În plus, acțiunea reclamantului având ca obiect obligarea pârâtei RA A.P.P.S.

la încheierea contractului de vânzare-cumpărare a fost respinsă (a se vedea decizia nr. 793 din 12 mai 2005 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie, filele 20-21 dosar fond). Pe de altă parte, este de menționat faptul că H.G. nr. 265 a fost publicată în M.Of. nr. 318 din 14 aprilie 2005. Reclamantul a formulat plângerea prealabilă cu emitentul acelor două acte administrative contestate la data de 18 aprilie 2008, peste termenul de 6 luni, calculat de la data luării la cunoștință de existența actelor, termen reglementat de art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată. Prin urmare, soluția instanței de fond în privința îndeplinirii procedurii administrative prealabile în termenul legal este dată cu aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Pe cale de consecință, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ., coroborat cu art. 20 și art. 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va admite recursul, va modifica sentința atacată, în sensul că va respinge acțiunea ca inadmisibilă, ca urmare a neîndeplinirii în termenul legal a procedurii administrative prealabile.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de S.A. împotriva sentinței civile nr. 2205 din 27 mai 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că respinge acțiunea reclamantului S.A. ca inadmisibilă, ca urmare a neîndeplinirii în termenul legal a procedurii administrative prealabile. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 februarie 2010.