ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5431/2010

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin sentința nr. 374/S din 31 mai

2004, pronunțată de Tribunalul Brașov, secția civilă, s-a luat act de

renunțarea reclamanților V.A.L. și V.V.M. la judecarea cererii de constatare a

preluării fără titlu valabil de către stat a cotei de 1/2 din imobilul situat

în Brașov, înscris în C.F. 15517 Brașov, nr.top 6547/1/4, 6547/2/1/4, a fost

respinsă acțiunea, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanții

V.A.L., V.V.M., M.E., M.C., P.A. și V.C., în contradictoriu cu pârâții

Municipiul Brașov prin primar, SC R. SRL Brașov, I.A., A.I., în nume propriu și

în calitate de moștenitoare a pârâtului I.A., decedat pe parcursul procesului,

C.G., C.L., M.M.M., M.I., F.I., F.A., A.S., C.V., U.C., U.R., Z.E.M. și Z.H.,

ultimii doi în calitate de moștenitori ai pârâtei M.P., decedată pe parcursul

procesului, acțiunea având ca obiect constatarea preluării fără titlu valabil,

de către Statul Român, a cotei de 1/2 din imobilul situat în Brașov, restabilirea

situației anterioare de carte funciară, constatarea nulității contractelor de

vânzare-cumpărare nr. 20708 din 08 noiembrie 1996, 21158 din 19 februarie 1996,

21433 din 21 ianuarie 1997, 21638 din 17 februarie 1997, 21639 din 17 februarie

1997, 21702 din 03 martie 1997, 21780 din 14 martie 1997, 22172 din 17 aprilie

1997, revendicarea imobilului menționat, au fost obligați reclamanții să-i

plătească pârâtei A.S. suma de 3.500.000 lei, reprezentând cheltuieli de

judecată și a fost respinsă cererea celorlalți pârâți persoane fizice de

obligare a reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că reclamanții V.A.L. și V.V.M. sunt moștenitorii foștilor

proprietari tabulari V.A. și V.V., iar ceilalți reclamanți sunt succesorii

fostei proprietare tabulare P.R., care a fost titulara dreptului de proprietate

asupra celeilalte cote de 1/2 din imobil cotă cu privire la care, prin sentința

civilă nr. 641/2000 a Tribunalului Alba, rămasă irevocabilă, s-a constatat că a

fost trecută în proprietatea statului cu titlu; că nici vânzătorul, nici

cumpărătorii apartamentelor situate în imobil nu au cunoscut, în momentul

încheierii contractelor de vânzare cumpărare, respectiv în perioada 8 noiembrie

1996 - 17 aprilie 1997, împrejurarea că pentru cota de 1/2 din imobil s-a

constatat prin decizia nr. 76/A din 20 iulie 2001 a Curții de Apel Brașov,

preluarea de către stat fără titlu valabil, deci au fost de bună credință; că

inițial, în cadrul procedurii reglementate prin Legea nr. 112/1995,

A.T.(ulterior decedat), V.A.L., V.V.M. au solicitat despăgubiri, care le-au fost

și acordate, în cuantum de 139.434.720; că nici reclamanții, nici autorii lor

nu au adus la cunoștință pârâților persoane fizice intenția lor de a revendica

imobilul; că în primul proces de revendicare a imobilului, cumpărătorii nu au

fost chemați în judecată, aceștia intervenind în proces la data de 2 septembrie

1997 și respectiv 20 octombrie 2000, după încheierea contractelor de

vânzare-cumpărare și că doar reclamanții V.A.L. și V.V.M. au făcut dovada

calității de coproprietari asupra imobilului.

Apelurile declarate de reclamanți

împotriva sentinței tribunalului au fost respinse și au fost obligați aceștia

la plata cheltuielilor de judecată prin decizia nr. 163/Ap din 16 decembrie

2008, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori

și de familie și de conflicte de muncă și asigurări sociale.

Împotriva acestei decizii au declarat

recurs reclamanții.

Prin recursul încadrat în prevederile

art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., reclamanții V.A.L. și V.V.M. au susținut,

în esență, că hotărârea a fost dată cu încălcarea art. 1 din Legea nr.

112/1995, art. 2 pct. 2 din Legea nr. 10/2001 și art. 786 C. civ., contractele

de vânzare-cumpărare fiind lovite de nulitate, deoarece au fost încheiate în

privința apartamentelor ce le-au fost atribuite în procesul de partaj, fără

consimțământul acestora; că au fost greșit aplicate prevederile art. 294 C.

proc. civ., nefiind schimbată cauza juridică în urma partajului; că au fost

încheiate cu rea-credință contractele de vânzare-cumpărare,instanța făcând o

greșită aplicare a art. 45, fost art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, o

parte din acestea fiind încheiate după notificarea din 24 februarie 1997 prin

care a fost solicitată suspendarea vânzărilor și restituirea imobilului în

natură; că înstrăinarea apartamentelor 1, 2 și 5 a fost făcută ulterior notării

procesului de revendicare în cartea funciară, la data de 14 aprilie 1997; că

hotărârea curții de apel conține motive contradictorii în ceea ce privește

aplicarea art. 4 și art. 6 din Legea nr. 213/1998, art. 120 și art. 121 din

Legea nr. 215/2001 și art. 127 din Legea nr. 69/1991; că ieșirea din

indiviziune a fost dispusă printr-o hotărâre judecătorească pronunțată în

contradictoriu cu Municipiul Brașov, hotărâre ce nu poate fi ignorată și că

pentru cele 4 apartamente (nr. 1, 2, 5 și 7) ce le-au fost atribuite,

înscrierea dreptului de proprietate a devenit opozabil terților.

Reclamanții M.E., M.C., P.A. și V.C.

și-au încadrat motivele de recurs în prevederile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.

civ. și au susținut că a fost greșit soluționată excepția autorității de lucru

judecat privind sentința nr. 641/2000 a Tribunalului Alba și decizia nr.

105/A/2001 a Curții de Apel Alba-Iulia; că au fost încălcate prevederile art.

II din Decretul nr. 92/1950, precum și cele ale art. 6 din Legea nr. 213/1998,

H.G. nr. 11/1997, art. 2 pct. 2 din Legea nr. 10/2001, art. 1 din Legea nr.

112/1995; că apartamentele au fost cumpărate de la un neproprietar; că au fost

încălcate și prevederile art. 45, fost art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001;

că foștii chiriași au fost de rea-credință la data încheierii contractelor de

vânzare-cumpărare, ca și vânzătoarea apartamentelor; că eronat s-a reținut de

către instanță încălcarea art. 294 C. proc. civ.; că hotărârea cuprinde motive

contradictorii și că a fost făcută o greșită aplicare a prevederilor Legilor

nr. 213/1998, 115/2001 și 69/1991.

Recursurile sunt nefondate.

Tribunalul, a cărui soluție a fost

confirmată de curtea de apel a reținut că în cauză nu există autoritate de

lucru judecat, iar litigiul a fost soluționat pe fond, astfel că nu este

întemeiată critica ce vizează acest aspect.

La data de 4 iulie 1998, ulterior

încheierii contractelor de vânzare-cumpărare, ultimul fiind încheiat la data de

17 aprilie 1997, M.A.I. a solicitat Comisiei de aplicare a Legii nr. 112/1995 restituirea

în natură a cotei de 2/4 din imobil, până la acea dată, reclamanții sau autorii

acestora solicitând doar plata de despăgubiri, situație în care foștii chiriași

au cumpărat cu bună-credință apartamentele pe care le ocupau și cu privire la

care nu au fost notificați de către reclamanți referitor la intenția de a

revendica imobilul.

De altfel, prin hotărârea nr. 288 din

12 august 1997 a Comisiei județene pentru aplicarea Legii nr. 112/1995 au și

fost acordate despăgubiri în cuantum total de 139.434.720 lei, iar petenților

M.I. și C.G., aceeași comisie le-a comunicat faptul că pentru imobilul în care

locuiesc a fost depusă cerere de acordare de despăgubiri.

La data încheierii contractelor de

vânzare-cumpărare în cartea funciară figura în calitate de proprietar Statul

Român, cu 24/48, iar notarea procesului intentat de M.A. și V.C. în

contradictoriu cu Primăria municipiului Brașov și RA R. Brașov a fost notată în

cartea funciară abia la data de 14 aprilie 1997.

Prin sentința civilă nr. 3744 din 4 mai

2006 a Judecătoriei Brașov, rămasă irevocabilă, a fost dispusă ieșirea din

indiviziune cu privire la imobilul în litigiu, aflat în coproprietatea

reclamanților V.A.L., V.V.M., fiecare cu câte o cotă de 1/4 și a pârâtului

Municipiul Brașov prin primar, cu cota de 2/4, primilor atribuindu-li-se lotul

nr. I, iar pârâtului lotul nr. 2, situație în care se constată că pentru cota

de 1/2 a fost recunoscut dreptul de proprietate al statului și după vânzarea

apartamentelor.

In raport de aceste împrejurări se

constată că instanța de apel a aplicat corect prevederile art. 9 din Legea nr.

112/1995 și art. 45 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, cumpărătorii fiind de bună

credință la încheierea contractelor de vânzare-cumpărare.

Curtea de apel a făcut o corectă

aplicare și a pre vederilor art. 294 C. proc. civ., constatând că nu poate fi

avută în vedere cauza de nulitate a contractelor de vânzare-cumpărare ca efect

al partajului, deoarece instanța nu fusese învestită cu o atare cerere prin

apelurile declarate de reclamanți.

Totodată a fost făcută o temeinică

analiză a aplicării în speță a prevederilor Legilor nr. 213/1998, 215/2001 și

69/1991.

Instanțele nu și-au întemeiat soluția

pe prevederile art. II din Decretul nr. 92/1950, ci pe reținerea bunei-credințe

a cumpărătorilor.

Faptul că după soluționarea procesului

de ieșire din indiviziune cu statul, reclamanților V.A.L. și V.V.M. le-a fost

înscris în cartea funciară dreptul de proprietate asupra apartamentelor

atribuite nu este de natură a conduce la constatarea nulității contractelor de

vânzare-cumpărare dobândite cu bună-credință de foștii chiriași, cu respectarea

prevederilor Legii nr. 112/1995.

Soluția instanței de fond, confirmată

de curtea de apel este în concordanță, în privința efectelor bunei credințe la

încheierea contractelor de vânzare-cumpărare și cu jurisprudența Curții

Europene pentru Drepturile Omului (cauzele Raicu contra României și Pincova și

Pine contra Republicii Cehe), conform căreia persoanele care au dobândit bunuri

cu bună-credință nu trebuie să ajungă a suporta povara răspunderii statului

care preluase abuziv, în trecut aceste bunuri.

In consecință, conform art. 312 alin. (1)

C. proc. civ. urmează a fi respinse recursurile, ca nefondate.

La cererea intimaților, conform art.

274 C. proc. civ., recurenții urmează a fi obligați la plata cheltuielilor de

judecată suportate în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate recursurile

declarat de reclamanții V.A.L., V.V.M., precum și de M.E., M.C., P.A. și V.C.

împotriva deciziei nr. 163/Ap din 16 decembrie 2008 a Curții de Apel Brașov,

secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie și conflicte de muncă și

asigurări sociale.

Obligă pe recurenții reclamanți la

plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2000 lei față de intimata pârâtă

A.S., 1795 lei față de intimații pârâți Z.H. și Z.E.M., 1795 lei față de C.V.

și 1785 lei față de intimații pârâți U.C. și U.R.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

20 octombrie 2010.