ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5553/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5553/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului

Brașov la data de 24 noiembrie 2008, reclamanții K.O., V.D.R., V.Z. au solicitat

instanței, în contradictoriu cu pârâții P.T. (în prezent decedată, calitatea sa

procesuală fiind preluată de succesoarea F.R.G.), Municipiul Brașov, prin Primar,

SC R. SRL, Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, să constate nevalabilitatea

titlului statului privind imobilul situat în Brașov, str. Nicolae Bălcescu, nr.

17, înscris în C.F. nr. A, să constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare

din 10 martie 2003, intervenit între pârâtele SC R. SRL și P.T. și având ca obiect

imobilul în litigiu, să dispună radierea dreptului de proprietate ce a fost înscris

în evidențele de publicitate imobiliară în favoarea pârâtei P.T., să se anuleze

în parte decizia nr. 709 din 28 octombrie 2008, emisă de SC R. SRL. și să o oblige

pe aceasta să emită o nouă decizie prin care să le restituie în natură și spațiul

cu altă destinație, înscris în C.F. nr. A Brașov, nr. top. x/1/1, precum și apartamentul

nr. 4, înscris în aceeași carte funciară, sub nr. top. x/1/4.

Prin sentința civilă

nr. 158 din 29 mai 2009 a Tribunalului Brașov, s-a respins excepția prescripției

dreptului material la acțiune în ceea ce privește cererea de constatare a nulității

absolute a contractului de vânzare-cumpărare, invocată de pârâta P.T., decedată

pe parcursul desfășurării procesului, și susținută în continuare de succesoarea

în drepturi a acesteia - F.R.G.

S-a admis contestația

formulată de K.O., V.D.R., V.Z. și, în consecință:

S-a constatat că titlul

cu care Statul Român a preluat imobilul situat în Brașov, înscris în C.F. nr. A

Brașov este nevalabil.

S-a constatat nulitatea

absolută a contractului de vânzare-cumpărare din 10 martie 2003, încheiat între

intimata SC R. SRL, în calitate de vânzător, și intimata P.T., în calitate de cumpărător,

decedată pe parcursul desfășurării procesului, a cărei succesoare în drepturi este

F.R.G., contract ce a avut ca obiect material imobilul situat în Brașov, înscris

în C.F. nr. A Brașov, sub nr. top. x/1/4.

S-a dispus rectificarea

cărții funciare mai sus indicate, prin radierea dreptului de proprietate, ce a fost

întabulat în favoarea numitei P.T., în temeiul contractului de vânzare-cumpărare

amintit și prin reînscrierea dreptului de proprietate al Statului Român asupra imobilului,

ce a constituit obiectul material al acestui contract.

A fost anulată în parte

decizia nr. 709 din 28 octombrie 2008, emisă de intimata SC R. SRL, respectiv dispozițiile

art. 2 și art. 3, teza finală, cuprinse în această decizie, și obligată intimata

să emită o nouă decizie prin care să restituie contestatorilor în natură spațiul

cu altă destinație din imobilul situat în Brașov, înscris în C.F. nr. A Brașov,

sub nr. top. x/1/1, precum și apartamentul nr. 4 din acest imobil, înscris în C.F.

nr. A Brașov, sub nr. top. x/1/4.

Au fost menținute restul

dispozițiilor deciziei nr. 709 din 28 octombrie 2008, emisă de intimata SC R.

SRL.

În considerentele hotărârii,

prima instanță a reținut următoarele:

Conform evidențelor de

carte funciară, imobilele cu destinația de locuință din imobilul în litigiu au fost

înstrăinate în conformitate cu prevederile Legii nr. 112/1995 către F.R.G. și către

pârâta decedată P.T.

Prin decizia nr. 709

din 28 octombrie 2008, intimata SC R. SRL a dispus restituirea în natură către contestatori

a spațiului cu altă destinație decât aceea de locuință din imobilul în litigiu,

identificat ca fiind înscris sub nr. top. x/1/2.

În ceea ce privește celălalt

spațiu cu altă destinație decât aceea de locuință din imobilul în litigiu, identificat

ca având nr. top. x/1/1, SC R. SRL a stabilit, prin art. 2 al deciziei pe care a

emis-o, că acesta nu se mai află în administrarea sa, astfel că a dispus trimiterea

notificării, ce vizează acest spațiu, spre competentă soluționare Regiei Autonome

„Loteria Națională”.

În legătură cu cele două

apartamente din imobilul în litigiu, identificate ca fiind apartamentele 3 și 4,

aferente nr. top. x/1/3 și x/1/4, prin decizia pe care a emis-o, intimata SC R.

SRL a statuat că acestea au fot înstrăinate în conformitate cu prevederile Legii

nr. 112/1995, astfel că nu pot fi restituite în natură, motiv pentru care a propus

acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, constând în despăgubiri, ce urmează

a fi stabilite potrivit legii speciale care reglementează procedura de stabilire

și plată a despăgubirilor aferente imobilelor ce au fost preluate în mod abuziv.

Cu privire la cererea

de constatare a nevalabilității titlului statului, prima instanță a considerat că,

în cadrul contestației reglementată de Legea nr. 10/2001, pot fi formulate cereri

accesorii și incidentale, motiv pentru care a analizat pe fond toate pretențiile

formulate în acțiunea introductivă.

Astfel, referitor la titlul

cu care imobilul din litigiu a trecut în proprietatea statului, tribunalul a reținut

că acesta este reprezentat de Decretul nr. 92/1950, act normativ ce contravenea

însăși Constituției și legislației interne în vigoare la data adoptării lui.

În ceea ce privește capătul

de cerere referitor la constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare

din 10 martie 2003, perfectat în temeiul Legii nr. 112/1995, instanța a reținut

că excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâții SC

R. SRL și P.T., este neîntemeiată.

Astfel, tribunalul a constatat

că prevederile art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, pe care intimata SC R.

SRL le-a invocat în susținerea poziției sale procesuale, nu sunt incidente în speță

deoarece ele reglementează termenul de exercitare a cererilor ce au ca obiect constatarea

nulității contractelor de vânzare-cumpărare, ce au fost încheiate cu privire la

imobilele ce constituie obiectul de reglementare a Legii nr. 10/2001, anterior intrării

în vigoare a acestui act normativ, respectiv, anterior datei de 14 februarie 2001,

or, contractul de vânzare-cumpărare atacat a fost perfectat ulterior acestei date.

De asemenea, a reținut

că cererea de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare

nu poate fi analizată prin raportare la prevederile art. 21 alin. (5) din Legea

nr. 10/2001, întrucât acest articol a fost introdus în Legea nr. 10/2001 ca urmare

a modificării acesteia prin Legea nr. 247/20005, astfel că el nu era în vigoare

la data la care a fost perfectat acest act juridic.

Instanța a mai reținut

că, în raport de motivele pe care a fost fundamentată cererea de constatare a nulității

absolute a contractului de vânzare-cumpărare perfectat, pentru apartamentul nr.

4 din imobilul în litigiu, în temeiul Legii nr. 112/1995, ea nu poate avea ca temei

decât prevederile art. 44 din O.G. nr. 40/1999, în vigoare la data încheierii acestuia,

dispoziții ce nu instituie un termen de promovare a cererilor ce au ca obiect constatarea

nulității absolute a actelor juridice de înstrăinare, astfel că sunt aplicabile

prevederile din norma generală, care statuează că cererile în constatarea nulității

absolute sunt imprescriptibile.

În ceea ce privește fondul

cererii de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat

în temeiul Legii nr. 112/1995 având ca obiect imobilul din litigiu, tribunalul a

constatat că, din documentația în baza căreia a fost încheiat contractul, rezultă

că acesta a fost perfectat fără ca subdobânditorul să fi făcut dovada efectuării

vreunui demers pentru a afla dacă, cu privire la imobilul ce face obiectul contractului,

a fost formulată o notificare în condițiile reglementate de Legea nr. 10/20001.

Aceste demersuri se impuneau a fi efectuate întrucât actul translativ de proprietate

a fost încheiat după data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 și a Normelor

metodologice de aplicare a acestuia care instituie principiul potrivit căruia, procedura

de restituire prevăzută de acest act normativ prevalează asupra altor proceduri

care tind să înlăture de la restituirea în natură bunurile care fac obiectul său

de reglementare.

În fine, tribunalul a

constatat că, în lipsa dovezilor care să ateste care sunt demersurile pe care titularul

cererii de cumpărare a bunului imobil în litigiu le-a făcut pentru a se informa

cu privire la situația juridică a acestui imobil, respectiv dacă în privința acestuia

operează interdicția instituită de art. 44 din O.U.G. nr. 40/1999, nu se poate reține

că acesta a fost de bună-credință la data perfectării actului juridic, întrucât

și cea mai mică îndoială cu privire la atitudinea subiectivă a acestuia este de

natură să înlăture buna-credință.

În ceea ce privește capătul

de cerere referitor la rectificarea evidențelor de carte funciară, prin radierea

dreptului de proprietate ce a fost întabulat în favoarea intimatei P.T. conform

contractului de vânzare-cumpărare din 10 martie 2003, tribunalul a constatat că

acesta este subsidiar capătului de cerere privind constatarea nulității absolute

a actului translativ de proprietate menționat, astfel că a fost admis cu consecința

revenirii la situația de carte funciară existentă anterior întabulării acestui drept.

În legătură cu cererea

privind anularea parțială a deciziei nr. 709 din 28 octombrie 2008, emisă de SC

R. SRL., instanța a reținut că, întrucât actul translativ de proprietate ce a fost

încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995 pentru apartamentul în litigiu este nul absolut,

se constată că nu mai este incidentă excepția de la regula restituirii în natură

a imobilelor ce formează obiectul de reglementare a Legii nr. 10/2001 [art. 18

lit. c)], astfel că se impune admiterea cererii de restituire în natură și a apartamentului

nr. 4 din imobilul în litigiu.

În ceea ce privește critica

pe care contestatorii au adus-o deciziei atacate sub aspectul statuării pe care

emitentul acesteia a făcut-o în sensul că nu are calitate de unitate deținătoare

a spațiului cu altă destinație decât aceea de locuință din imobilul în litigiu,

identificat ca având nr. top. x/1/1, instanța reține că aceasta este, la rândul

său întemeiată întrucât imobilul în litigiu este supus regimului de publicitate

imobiliară al cărților funciare, astfel că, în privința înscrierilor de carte funciară

operează prezumția instituită de art. 32 din Decretul-Lege nr. 115/1938, prezumție

pe care intimata SC R. SRL nu a înlăturat-o, nefăcând nicio dovadă în sensul celor

susținute în motivarea poziției sale procesuale.

Prin decizia nr. 130/Ap

din 30 octombrie 2009, Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori

și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins apelul declarat

de pârâtul Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, prin D.G.F.P.

Brașov.

În motivarea cererii de

apel s-a arătat că instanța de fond, în mod greșit, a admis acțiunea față de Statul

Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, întrucât pârâta SC R. SRL a

exercitat în numele și pentru Statul Român prerogativele prevăzute de lege cu privire

la vânzarea imobilului în litigiu, în speță fiind incidente dispozițiile art. 25

din Decretul nr. 31/1954, art. 3 pct. 81 din H.G. nr. 34/2009 și art. 5 alin.

(2) din Legea nr. 213/1998.

În considerentele deciziei

de respingere a apelului, instanța a reținut că, în raport de petitele acțiunii

prin care se solicită constatarea nevalabilității titlului statului, nulitatea absolută

a contractului de vânzare-cumpărare și radierea dreptului de proprietate înscris

în cartea funciară cu revenirea la situația anterioară de carte funciară, Statul

Român are calitate procesuală pasivă, întrucât există identitate între persoana

pârâtului și titularul obligației în raportul juridic dedus judecății.

Instanța de apel a mai

reținut că, în raporturile juridice ca cele în speță, reprezentarea Statului Român

se face prin Ministerul Finanțelor Publice, în conformitate cu prevederile art.

25 din Decretul nr. 31/1954 și art. 3 pct. 81 din H.G. nr. 34/2009, potrivit cărora

Ministerul Finanțelor Publice reprezintă statul ca subiect de drepturi și obligații.

Faptul că imobilul a fost

vândut de către SC R. SRL. în numele Statului Român, în baza mandatului conferit

de Legea nr. 112/1995, nu îi conferă acestei societăți calitatea de reprezentantă

a statului, în speță nefiind incidente dispozițiile art. 33 alin. (2) din H.G.

nr. 20/1996.

Cum mandatul dat pentru

vânzare nu a prevăzut și reprezentarea ulterioară în instanțe a mandantului pentru

eventualele procese legate de bunul vândut, rezultă că mandatarul nu poate reprezenta

proprietarul vânzător în procesul de față.

Pe de altă parte, s-a

mai reținut că Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, nu numai

că are calitate procesuală pasivă, dar are și obligația de a-și apăra titlul în

baza căruia a dobândit imobilul și să-și apere cumpărătorul pentru evicțiunea intervenită.

Împotriva acestei decizii

a declarat recurs pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, și a

solicitat modificarea deciziei atacate, în sensul admiterii excepției lipsei calității

procesuale pasive a Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, și respingerii

acțiunii formulate de reclamanți în contradictoriu cu acesta ca fiind îndreptată

împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

În motivarea recursului

se susține că, deși imobilul în litigiu a fost preluat de către Statul Român, ulterior

a trecut din proprietatea statului în domeniul privat al unității administrativ-teritoriale

Municipiul Brașov, făcând parte din domeniul privat al acesteia, iar vânzarea imobilului

s-a făcut de către SC R. SRL, în temeiul art. 33 din H.G. nr. 20/1996, societate

aflată în subordinea unității administrativ-teritoriale.

Prin urmare, recurenta

susține că, în condițiile în care imobilul în litigiu a trecut din proprietatea

statului în domeniul privat al unității administrativ teritoriale, Statul Român,

prin Ministerul Finanțelor Publice, nu are calitate procesuală pasivă în cauză și,

în consecință, instanța de apel a pronunțat o decizie cu încălcarea și greșita aplicare

a legii atunci când a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a acestui

pârât.

Intimatele SC R. SRL.

și F.R.G. au formulat întâmpinări, solicitând respingerea ca nefondat a recursului

declarat în cauză.

Analizând recursul sub

aspectul criticii privind lipsa calității procesuale pasive a Statului Român, prin

Ministerul Finanțelor Publice, se constată că acesta este fondat pentru considerentele

ce succed:

Potrivit dispozițiilor

art. 25 din Decretul nr. 31/1954: „Statul este persoana juridică în raporturile

în care participă nemijlocit, în nume propriu, ca subiect de drepturi și obligații.

El participă în astfel de raporturi prin Ministerul Finanțelor, afară de cazurile

în care legea stabilește anume alte organe în acest scop”.

Conform art. 12 alin.

(1), (4) și (5) din Legea nr. 213/1998, bunurile din domeniul public pot fi date,

după caz, în administrarea regiilor autonome, a prefecturilor, a autorităților publice

centrale și locale, a altor instituții publice de interes național, județean sau

local, iar în litigiile referitoare la dreptul de proprietate asupra bunului, titularul

dreptului de administrare are obligația să arate instanței cine este titularul dreptului

de proprietate, potrivit prevederilor C. proc. civ., caz în care statul este reprezentat

de Ministerul Finanțelor, iar unitățile administrativ-teritoriale de către consiliile

județene sau de consiliile locale, care dau mandat scris președintelui consiliului

județean, respectiv primarului.

În fine, prin art. 19,

art. 21 alin. (1) și art. 38 din Legea nr. 215/2001, comunele, orașele și județele

sunt persoane juridice de drept public, având patrimoniu propriu și capacitate juridică

deplină, autoritățile administrației publice prin care se realizează autonomia locală

în comune și orașe sunt consiliile locale, comunale și orășenești, ca autorități

deliberative, și primarii ca autorități executive, iar consiliile locale au, printre

altele, și atribuții de administrare a domeniului public și privat al comunei sau

orașului.

În raport cu dispozițiile

legale enunțate și cu obiectul pricinii, acțiunea introdusă de reclamant având scopul

aducerii imobilului preluat abuziv în patrimoniul său, instanțele aveau obligația,

în funcție de natura dreptului și finalitatea urmărită de reclamant, de a fixa cadrul

procesual în limitele căruia judecata va avea loc.

Aceasta presupunea ca

instanțele să analizeze calitatea procesuală pasivă a părților indicate de reclamant

ca pârâți, respectiv Municipiul Brașov, prin Primar, SC R. SRL și Statul Român,

prin Ministerul Finanțelor Publice, numai după ce ar fi stabilit natura juridică

a imobilului ce face obiectul litigiului, în sensul dacă acesta a aparținut domeniului

public sau privat al statului ori domeniului public sau privat al municipiului Brașov.

Calitatea procesuală pasivă

presupune existența identității între pârât și cel despre care se pretinde că este

obligat în raportul juridic dedus judecății.

Prin Legea nr. 10/2001

sunt arătați titularii raportului juridic dedus judecății, și anume persoana juridică

deținătoare a imobilului ce face obiectul legii și persoana fizică sau juridică

ce se pretinde îndreptățită a apela la aceste dispoziții legale (art. 21 și urm.

din Legea nr. 10/2001, republicată).

Statul Român poate fi

subiect al raportului juridic născut din aplicarea Legii nr. 10/2001, republicată,

doar în situația reglementată de art. 28 din legea specială, respectiv în cazul

în care unitatea deținătoare nu poate fi identificată.

Conform dispozițiilor

Legii nr. 213/1998, ale Decretului nr. 31/1954 și ale Legii nr. 215/2001, amintite

anterior, unitatea administrativ-teritorială, în proprietatea căreia a intrat imobilul

și care face parte din domeniul privat al acesteia, are calitate procesuală pasivă.

Raportul de drept procesual,

potrivit C. proc. civ., nu poate exista valabil decât între titularii raportului

de drept material dedus judecății.

Or, prima instanță, și

apoi instanța de apel, au statuat în sensul existenței calității procesuale pasive

a Statului Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, fără a face asemenea

verificări, ceea ce constituie încălcarea rolului activ sub aspect procesual și

cazul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Se constată că Statul

Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, nu are calitate procesuală pasivă, dat

fiind cadrul procesual al litigiului.

Prin urmare, în temeiul

prevederilor art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ., se va admite recursul declarat

de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, împotriva deciziei

nr. 130/Ap din 30 octombrie 2009 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru

cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, și se

va modifica decizia atacată, în sensul că se va admite apelul pârâtului.

În consecință, se va schimba

în parte sentința nr. 158 din 29 mai 2009 a Tribunalului Brașov, secția civilă,

în sensul că se va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului

Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, și se va respinge acțiunea formulată

de reclamanți în contradictoriu cu acesta.

Vor fi menținute celelalte

dispoziții ale sentinței apelate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, împotriva deciziei

nr. 130/Ap din 30 octombrie 2009 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru

cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale.

Modifică decizia atacată,

în sensul că admite apelul pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice.

Schimbă în parte sentința

nr. 158 din 29 mai 2009 a Tribunalului Brașov, secția civilă, în sensul că admite

excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român, prin Ministerul

Finanțelor Publice, și respinge acțiunea formulată de reclamanți în contradictoriu

cu acesta.

Menține celelalte dispoziții

ale sentinței apelate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 26 octombrie 2010.