ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5553/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov la data de 24 noiembrie 2008, reclamanții K.O., V.D.R., V.Z. au solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții P.T. (în prezent decedată, calitatea sa procesuală fiind preluată de succesoarea F.R.G.), Municipiul Brașov, prin Primar, SC R. SRL, Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, să constate nevalabilitatea titlului statului privind imobilul situat în Brașov, str. Nicolae Bălcescu, nr. 17, înscris în C.F. nr. A, să constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare din 10 martie 2003, intervenit între pârâtele SC R. SRL și P.T. și având ca obiect imobilul în litigiu, să dispună radierea dreptului de proprietate ce a fost înscris în evidențele de publicitate imobiliară în favoarea pârâtei P.T., să se anuleze în parte decizia nr. 709 din 28 octombrie 2008, emisă de SC R. SRL.

și să o oblige pe aceasta să emită o nouă decizie prin care să le restituie în natură și spațiul cu altă destinație, înscris în C.F. nr. A Brașov, nr. top. x/1/1, precum și apartamentul nr. 4, înscris în aceeași carte funciară, sub nr. top. x/1/4. Prin sentința civilă nr. 158 din 29 mai 2009 a Tribunalului Brașov, s-a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește cererea de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare, invocată de pârâta P.T., decedată pe parcursul desfășurării procesului, și susținută în continuare de succesoarea în drepturi a acesteia - F.R.G. S-a admis contestația formulată de K.O., V.D.R., V.Z. și, în consecință: S-a constatat că titlul cu care Statul Român a preluat imobilul situat în Brașov, înscris în C.F.

nr. A Brașov este nevalabil. S-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare din 10 martie 2003, încheiat între intimata SC R. SRL, în calitate de vânzător, și intimata P.T., în calitate de cumpărător, decedată pe parcursul desfășurării procesului, a cărei succesoare în drepturi este F.R.G., contract ce a avut ca obiect material imobilul situat în Brașov, înscris în C.F. nr. A Brașov, sub nr. top. x/1/4. S-a dispus rectificarea cărții funciare mai sus indicate, prin radierea dreptului de proprietate, ce a fost întabulat în favoarea numitei P.T., în temeiul contractului de vânzare-cumpărare amintit și prin reînscrierea dreptului de proprietate al Statului Român asupra imobilului, ce a constituit obiectul material al acestui contract.

A fost anulată în parte decizia nr. 709 din 28 octombrie 2008, emisă de intimata SC R. SRL, respectiv dispozițiile art. 2 și art. 3, teza finală, cuprinse în această decizie, și obligată intimata să emită o nouă decizie prin care să restituie contestatorilor în natură spațiul cu altă destinație din imobilul situat în Brașov, înscris în C.F. nr. A Brașov, sub nr. top. x/1/1, precum și apartamentul nr. 4 din acest imobil, înscris în C.F. nr. A Brașov, sub nr. top. x/1/4. Au fost menținute restul dispozițiilor deciziei nr. 709 din 28 octombrie 2008, emisă de intimata SC R. SRL. În considerentele hotărârii, prima instanță a reținut următoarele: Conform evidențelor de carte funciară, imobilele cu destinația de locuință din imobilul în litigiu au fost înstrăinate în conformitate cu prevederile Legii nr. 112/1995 către F.R.G.

și către pârâta decedată P.T. Prin decizia nr. 709 din 28 octombrie 2008, intimata SC R. SRL a dispus restituirea în natură către contestatori a spațiului cu altă destinație decât aceea de locuință din imobilul în litigiu, identificat ca fiind înscris sub nr. top. x/1/2. În ceea ce privește celălalt spațiu cu altă destinație decât aceea de locuință din imobilul în litigiu, identificat ca având nr. top. x/1/1, SC R. SRL a stabilit, prin art. 2 al deciziei pe care a emis-o, că acesta nu se mai află în administrarea sa, astfel că a dispus trimiterea notificării, ce vizează acest spațiu, spre competentă soluționare Regiei Autonome „Loteria Națională”. În legătură cu cele două apartamente din imobilul în litigiu, identificate ca fiind apartamentele 3 și 4, aferente nr. top.

x/1/3 și x/1/4, prin decizia pe care a emis-o, intimata SC R. SRL a statuat că acestea au fot înstrăinate în conformitate cu prevederile Legii nr. 112/1995, astfel că nu pot fi restituite în natură, motiv pentru care a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, constând în despăgubiri, ce urmează a fi stabilite potrivit legii speciale care reglementează procedura de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor ce au fost preluate în mod abuziv. Cu privire la cererea de constatare a nevalabilității titlului statului, prima instanță a considerat că, în cadrul contestației reglementată de Legea nr. 10/2001, pot fi formulate cereri accesorii și incidentale, motiv pentru care a analizat pe fond toate pretențiile formulate în acțiunea introductivă.

Astfel, referitor la titlul cu care imobilul din litigiu a trecut în proprietatea statului, tribunalul a reținut că acesta este reprezentat de Decretul nr. 92/1950, act normativ ce contravenea însăși Constituției și legislației interne în vigoare la data adoptării lui. În ceea ce privește capătul de cerere referitor la constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare din 10 martie 2003, perfectat în temeiul Legii nr. 112/1995, instanța a reținut că excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâții SC R. SRL și P.T., este neîntemeiată.

Astfel, tribunalul a constatat că prevederile art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, pe care intimata SC R. SRL le-a invocat în susținerea poziției sale procesuale, nu sunt incidente în speță deoarece ele reglementează termenul de exercitare a cererilor ce au ca obiect constatarea nulității contractelor de vânzare-cumpărare, ce au fost încheiate cu privire la imobilele ce constituie obiectul de reglementare a Legii nr. 10/2001, anterior intrării în vigoare a acestui act normativ, respectiv, anterior datei de 14 februarie 2001, or, contractul de vânzare-cumpărare atacat a fost perfectat ulterior acestei date.

De asemenea, a reținut că cererea de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nu poate fi analizată prin raportare la prevederile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, întrucât acest articol a fost introdus în Legea nr. 10/2001 ca urmare a modificării acesteia prin Legea nr. 247/20005, astfel că el nu era în vigoare la data la care a fost perfectat acest act juridic. Instanța a mai reținut că, în raport de motivele pe care a fost fundamentată cererea de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare perfectat, pentru apartamentul nr. 4 din imobilul în litigiu, în temeiul Legii nr. 112/1995, ea nu poate avea ca temei decât prevederile art. 44 din O.G.

nr. 40/1999, în vigoare la data încheierii acestuia, dispoziții ce nu instituie un termen de promovare a cererilor ce au ca obiect constatarea nulității absolute a actelor juridice de înstrăinare, astfel că sunt aplicabile prevederile din norma generală, care statuează că cererile în constatarea nulității absolute sunt imprescriptibile. În ceea ce privește fondul cererii de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995 având ca obiect imobilul din litigiu, tribunalul a constatat că, din documentația în baza căreia a fost încheiat contractul, rezultă că acesta a fost perfectat fără ca subdobânditorul să fi făcut dovada efectuării vreunui demers pentru a afla dacă, cu privire la imobilul ce face obiectul contractului, a fost formulată o notificare în condițiile reglementate de Legea nr. 10/20001.

Aceste demersuri se impuneau a fi efectuate întrucât actul translativ de proprietate a fost încheiat după data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 și a Normelor metodologice de aplicare a acestuia care instituie principiul potrivit căruia, procedura de restituire prevăzută de acest act normativ prevalează asupra altor proceduri care tind să înlăture de la restituirea în natură bunurile care fac obiectul său de reglementare. În fine, tribunalul a constatat că, în lipsa dovezilor care să ateste care sunt demersurile pe care titularul cererii de cumpărare a bunului imobil în litigiu le-a făcut pentru a se informa cu privire la situația juridică a acestui imobil, respectiv dacă în privința acestuia operează interdicția instituită de art. 44 din O.U.G.

nr. 40/1999, nu se poate reține că acesta a fost de bună-credință la data perfectării actului juridic, întrucât și cea mai mică îndoială cu privire la atitudinea subiectivă a acestuia este de natură să înlăture buna-credință. În ceea ce privește capătul de cerere referitor la rectificarea evidențelor de carte funciară, prin radierea dreptului de proprietate ce a fost întabulat în favoarea intimatei P.T. conform contractului de vânzare-cumpărare din 10 martie 2003, tribunalul a constatat că acesta este subsidiar capătului de cerere privind constatarea nulității absolute a actului translativ de proprietate menționat, astfel că a fost admis cu consecința revenirii la situația de carte funciară existentă anterior întabulării acestui drept.

În legătură cu cererea privind anularea parțială a deciziei nr. 709 din 28 octombrie 2008, emisă de SC R. SRL., instanța a reținut că, întrucât actul translativ de proprietate ce a fost încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995 pentru apartamentul în litigiu este nul absolut, se constată că nu mai este incidentă excepția de la regula restituirii în natură a imobilelor ce formează obiectul de reglementare a Legii nr. 10/2001 [art. 18 lit. c)], astfel că se impune admiterea cererii de restituire în natură și a apartamentului nr. 4 din imobilul în litigiu. În ceea ce privește critica pe care contestatorii au adus-o deciziei atacate sub aspectul statuării pe care emitentul acesteia a făcut-o în sensul că nu are calitate de unitate deținătoare a spațiului cu altă destinație decât aceea de locuință din imobilul în litigiu, identificat ca având nr. top.

x/1/1, instanța reține că aceasta este, la rândul său întemeiată întrucât imobilul în litigiu este supus regimului de publicitate imobiliară al cărților funciare, astfel că, în privința înscrierilor de carte funciară operează prezumția instituită de art. 32 din Decretul-Lege nr. 115/1938, prezumție pe care intimata SC R. SRL nu a înlăturat-o, nefăcând nicio dovadă în sensul celor susținute în motivarea poziției sale procesuale. Prin decizia nr. 130/Ap din 30 octombrie 2009, Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins apelul declarat de pârâtul Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, prin D.G.F.P.

Brașov. În motivarea cererii de apel s-a arătat că instanța de fond, în mod greșit, a admis acțiunea față de Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, întrucât pârâta SC R. SRL a exercitat în numele și pentru Statul Român prerogativele prevăzute de lege cu privire la vânzarea imobilului în litigiu, în speță fiind incidente dispozițiile art. 25 din Decretul nr. 31/1954, art. 3 pct. 81 din H.G. nr. 34/2009 și art. 5 alin. (2) din Legea nr. 213/1998. În considerentele deciziei de respingere a apelului, instanța a reținut că, în raport de petitele acțiunii prin care se solicită constatarea nevalabilității titlului statului, nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare și radierea dreptului de proprietate înscris în cartea funciară cu revenirea la situația anterioară de carte funciară, Statul Român are calitate procesuală pasivă, întrucât există identitate între persoana pârâtului și titularul obligației în raportul juridic dedus judecății.

Instanța de apel a mai reținut că, în raporturile juridice ca cele în speță, reprezentarea Statului Român se face prin Ministerul Finanțelor Publice, în conformitate cu prevederile art. 25 din Decretul nr. 31/1954 și art. 3 pct. 81 din H.G. nr. 34/2009, potrivit cărora Ministerul Finanțelor Publice reprezintă statul ca subiect de drepturi și obligații. Faptul că imobilul a fost vândut de către SC R. SRL. în numele Statului Român, în baza mandatului conferit de Legea nr. 112/1995, nu îi conferă acestei societăți calitatea de reprezentantă a statului, în speță nefiind incidente dispozițiile art. 33 alin. (2) din H.G. nr. 20/1996. Cum mandatul dat pentru vânzare nu a prevăzut și reprezentarea ulterioară în instanțe a mandantului pentru eventualele procese legate de bunul vândut, rezultă că mandatarul nu poate reprezenta proprietarul vânzător în procesul de față.

Pe de altă parte, s-a mai reținut că Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, nu numai că are calitate procesuală pasivă, dar are și obligația de a-și apăra titlul în baza căruia a dobândit imobilul și să-și apere cumpărătorul pentru evicțiunea intervenită. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, și a solicitat modificarea deciziei atacate, în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, și respingerii acțiunii formulate de reclamanți în contradictoriu cu acesta ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

În motivarea recursului se susține că, deși imobilul în litigiu a fost preluat de către Statul Român, ulterior a trecut din proprietatea statului în domeniul privat al unității administrativ-teritoriale Municipiul Brașov, făcând parte din domeniul privat al acesteia, iar vânzarea imobilului s-a făcut de către SC R. SRL, în temeiul art. 33 din H.G. nr. 20/1996, societate aflată în subordinea unității administrativ-teritoriale. Prin urmare, recurenta susține că, în condițiile în care imobilul în litigiu a trecut din proprietatea statului în domeniul privat al unității administrativ teritoriale, Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, nu are calitate procesuală pasivă în cauză și, în consecință, instanța de apel a pronunțat o decizie cu încălcarea și greșita aplicare a legii atunci când a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a acestui pârât.

Intimatele SC R. SRL. și F.R.G. au formulat întâmpinări, solicitând respingerea ca nefondat a recursului declarat în cauză. Analizând recursul sub aspectul criticii privind lipsa calității procesuale pasive a Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, se constată că acesta este fondat pentru considerentele ce succed: Potrivit dispozițiilor art. 25 din Decretul nr. 31/1954: „Statul este persoana juridică în raporturile în care participă nemijlocit, în nume propriu, ca subiect de drepturi și obligații. El participă în astfel de raporturi prin Ministerul Finanțelor, afară de cazurile în care legea stabilește anume alte organe în acest scop”.

Conform art. 12 alin. (1), (4) și (5) din Legea nr. 213/1998, bunurile din domeniul public pot fi date, după caz, în administrarea regiilor autonome, a prefecturilor, a autorităților publice centrale și locale, a altor instituții publice de interes național, județean sau local, iar în litigiile referitoare la dreptul de proprietate asupra bunului, titularul dreptului de administrare are obligația să arate instanței cine este titularul dreptului de proprietate, potrivit prevederilor C. proc. civ., caz în care statul este reprezentat de Ministerul Finanțelor, iar unitățile administrativ-teritoriale de către consiliile județene sau de consiliile locale, care dau mandat scris președintelui consiliului județean, respectiv primarului.

În fine, prin art. 19, art. 21 alin. (1) și art. 38 din Legea nr. 215/2001, comunele, orașele și județele sunt persoane juridice de drept public, având patrimoniu propriu și capacitate juridică deplină, autoritățile administrației publice prin care se realizează autonomia locală în comune și orașe sunt consiliile locale, comunale și orășenești, ca autorități deliberative, și primarii ca autorități executive, iar consiliile locale au, printre altele, și atribuții de administrare a domeniului public și privat al comunei sau orașului. În raport cu dispozițiile legale enunțate și cu obiectul pricinii, acțiunea introdusă de reclamant având scopul aducerii imobilului preluat abuziv în patrimoniul său, instanțele aveau obligația, în funcție de natura dreptului și finalitatea urmărită de reclamant, de a fixa cadrul procesual în limitele căruia judecata va avea loc.

Aceasta presupunea ca instanțele să analizeze calitatea procesuală pasivă a părților indicate de reclamant ca pârâți, respectiv Municipiul Brașov, prin Primar, SC R. SRL și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, numai după ce ar fi stabilit natura juridică a imobilului ce face obiectul litigiului, în sensul dacă acesta a aparținut domeniului public sau privat al statului ori domeniului public sau privat al municipiului Brașov. Calitatea procesuală pasivă presupune existența identității între pârât și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecății. Prin Legea nr. 10/2001 sunt arătați titularii raportului juridic dedus judecății, și anume persoana juridică deținătoare a imobilului ce face obiectul legii și persoana fizică sau juridică ce se pretinde îndreptățită a apela la aceste dispoziții legale (art. 21 și urm. din Legea nr. 10/2001, republicată).

Statul Român poate fi subiect al raportului juridic născut din aplicarea Legii nr. 10/2001, republicată, doar în situația reglementată de art. 28 din legea specială, respectiv în cazul în care unitatea deținătoare nu poate fi identificată. Conform dispozițiilor Legii nr. 213/1998, ale Decretului nr. 31/1954 și ale Legii nr. 215/2001, amintite anterior, unitatea administrativ-teritorială, în proprietatea căreia a intrat imobilul și care face parte din domeniul privat al acesteia, are calitate procesuală pasivă. Raportul de drept procesual, potrivit C. proc. civ., nu poate exista valabil decât între titularii raportului de drept material dedus judecății.

Or, prima instanță, și apoi instanța de apel, au statuat în sensul existenței calității procesuale pasive a Statului Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, fără a face asemenea verificări, ceea ce constituie încălcarea rolului activ sub aspect procesual și cazul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Se constată că Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, nu are calitate procesuală pasivă, dat fiind cadrul procesual al litigiului. Prin urmare, în temeiul prevederilor art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ., se va admite recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, împotriva deciziei nr. 130/Ap din 30 octombrie 2009 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, și se va modifica decizia atacată, în sensul că se va admite apelul pârâtului.

În consecință, se va schimba în parte sentința nr. 158 din 29 mai 2009 a Tribunalului Brașov, secția civilă, în sensul că se va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, și se va respinge acțiunea formulată de reclamanți în contradictoriu cu acesta. Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, împotriva deciziei nr. 130/Ap din 30 octombrie 2009 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale. Modifică decizia atacată, în sensul că admite apelul pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice. Schimbă în parte sentința nr. 158 din 29 mai 2009 a Tribunalului Brașov, secția civilă, în sensul că admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, și respinge acțiunea formulată de reclamanți în contradictoriu cu acesta. Menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 octombrie 2010.