ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1846/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Tribunalul Dolj, secția comercială, prin

sentința nr. 1342 din 30 iunie 2009 a respins acțiunea formulată

de reclamanta SC R.I. SRL Craiova în contradictoriu cu pârâta SC S.P. SRL Arad.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut, la data de 16 februarie 2009 între

părți a fost încheiat un contract de vânzare-cumpărare iar la

această dată pârâta a emis factura pentru suma de 1.142.400 lei

și reclamanta două bilete la ordin.

Conform actului adițional nr. 1

din 7 aprilie 2009 părțile au hotărât rezilierea contractului

întrucât marfa nu a fost livrată, fiind necorespunzătoare din punct

de vedere calitativ și factura emisă fiind stornată.

Biletele la ordin emise au fost

girate de către pârâtă în favoarea băncii U.Ț.

Se constată că urmare a

neîndeplinirii de către pârâtă a obligației predării

mărfii și a stornării facturii emise, reclamanta nu mai are nici

o obligație de plată către pârâtă, însă biletele la

ordin emise de către reclamantă au fost scontate către banca U.Ț.

Nu are relevanță stingerea

obligației față de pârâtă, obligație ce rezultă

din contractul de vânzare cumpărare, ca raport juridic fundamental,

datoria rezultată din biletul la ordin fiind una independentă, iar

posesorul acestor bilete, în speță banca U.Ț. având dreptul la

plată (art. 41 – art. 46 din Legea nr. 58/1954).

La momentul încheierii actului

adițional reclamanta ar fi trebuit să solicite restituirea în

original a instrumentelor de plată.

Curtea de Apel Craiova, secția

comercială, prin decizia nr. 230 din 3 noiembrie 2009 a respins apelul

declarat de reclamanta SC R.I. SRL împotriva sentinței primei

instanțe, fiind preluate toate argumentele expuse anterior.

Împotriva deciziei nr. 230 din 3

noiembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția

comercială, a promovat recurs reclamanta SC R.I. SRL care a criticat

această hotărâre pentru nelegalitate, solicitând în temeiul art. 304 pct.

9 C. proc. civ. admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei atacate

și ca o consecință admiterea acțiunii așa cum a fost

precizată.

În dezvoltarea motivelor de recurs

s-a evocat împrejurarea că potrivit reglementărilor cadru, respectiv

Legea nr. 50/1934 banca a lucrat cu știință în paguba

reclamantei, motiv pentru care instrumentele de plată sunt nule.

Înalta Curte, analizând materialul

probator administrat în cauză, raportat la criticile aduse prin cererea de

recurs, constată că acestea sunt nejustificate, urmând a respinge ca

nefondat recursul reclamantei pentru următoarele considerente.

Este adevărat că între

părți a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare din 16

februarie 2009, având ca obiect vânzarea cumpărarea a 2000 tone de porumb

boabe. De comun acord, perioada de executare a contractului a fost

cuprinsă între 16 februarie 2009 – 31 iunie 2009, vânzătorul SC S.P.

SRL obligându-se să expedieze marfa în decurs de 120 de zile la adresa

indicată de cumpărătorul SC R.I. SRL, plata urmând a fi

executată cu fila CEC/BO scadent la maxim 120 de zile din momentul

emiterii facturii fiscale către cumpărător.

Ulterior, între aceleași

părți a fost încheiat actul adițional din 7 aprilie 2009 la

contractul menționat mai sus, prin care s-a precizat că operează

rezilierea contractului întrucât marfa ce face obiectul tranzacției este

necorespunzătoare calitativ. De asemenea s-a stipulat că nu

există pretenții reciproce și că s-a făcut stornare la

factura din 16 februarie 2009 cu factura din 7 aprilie 2009.

Atât instanța de fond cât

și cea de apel, bine documentat și corect argumentat au stabilit adevăratele

raporturi juridice dintre părți, cu reala întindere a drepturilor

și obligațiilor care decurg din actul adițional încheiat la data

de 7 aprilie 2009. Astfel, stingerea raporturilor fundamentale dintre părți

prin rezilierea contractului de vânzare-cumpărare din 16 februarie 2009

și stornarea facturii nu afectează drepturile și

obligațiile izvorâte din biletul la ordin, care are caracter autonom

și este guvernat de dispozițiile Legii nr. 58/1934.

Biletul la ordin este nul, potrivit

dispozițiilor art. 105 alin. (1) numai atunci când îi lipsește vreuna

din condițiile enumerate expres și limitativ la art. 104 din Legea

cambiei și a biletului la ordin, toate situațiile expuse de

reclamantă neregăsindu-se în cele care conduc la acest regim

sancționator.

Pentru aceste rațiuni

urmează a respinge ca nefondat recursul reclamantei SC R.I. SRL Craiova

împotriva deciziei nr. 230 din 3 noiembrie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția

comercială, nefiind îndeplinită nici o cerință din cele

prevăzute de dispozițiile art. 304 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamanta SC R.I. SRL Craiova împotriva deciziei nr. 230 din 3 noiembrie 2009

pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția comercială, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședința publică, astăzi 20 mai 2010.