ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4438/2010

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4438/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului

de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Tribunalului Arad, secția

comercială, la data de 8 octombrie 2009, reclamanta SC C.V.

SA

Arad, a chemat în judecată pârâtele B.I.R.S.

Arad și

S.C.D.V.V.

Blaj, solicitând

instanței să oblige B.I.R.S. Arad să

anuleze

incidentul de plată produs la biletul la ordin BITR 3 AD

0002295, pe care reclamanta l-a emis, la 13 mai 2009,

în favoarea

S.C.D.V.V. Blaj, în

calitate de subscriitor, și să radieze înscrierea operată în F.N.B. 0 pe

numele reclamantei său, cu obligarea pârâtelor la

plata cheltuielilor de

judecată. Prin

precizarea depusă în ședința din data de 3 noiembrie 2009,

reclamanta SC C.V. SA Arad a solicitat anularea

incidentului

de plată și la biletul la ordin seria BITR 3 AD nr. 2294,

emis la Arad, la data de 13 mai 2009.

În susținerea pretențiilor sale,

reclamanta a arătat că: biletul la ordin a fost emis pentru garantarea plăților

decurgând din contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu pârâta S.C.D.V.V.

Blaj și că aceasta a dovedit rea-credință în derularea raporturilor

contractuale, ignorând sesizările sale privind calitatea necorespunzătoare a

mărfii livrate și a solicitat executarea biletului la ordin; că, potrivit

literaturii de specialitate, excepția de neexecutare suspendă executarea

prestației celui care o invocă, asemănător situației în care ar fi beneficiat

de un termen.

Reclamanta a mai arătat că, înscrierea

în Centrala Incidentelor de Plată se face doar în situația, în care emitentul

se află în culpă prin lipsa disponibilităților bănești la data scadenței biletului

la ordin și că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 36 din Regulamentul B.N.R.

nr. 1/2001.

Prin întâmpinarea depusă la dosar,

pârâta S.C.D.V.V. Blaj a invocat excepția necompetenței teritoriale, solicitând

declinarea competentei în favoarea Tribunalului Alba, iar pe fond a arătat că,

reclamanta avea la îndemână o acțiune civilă pentru nerespectarea clauzelor

contractuale.

Prin sentința comercială nr. 22 din 12

ianuarie 2010, Tribunalul Arad a respins, ca neîntemeiată, acțiunea reclamantei

reținând că, între părți s-au încheiat contractele de vânzare-cumpărare nr. 768

și nr. 769 din data de 8 mai 2009, în temeiul cărora pârâta S.C.D.V.V. Blaj, în

calitate de furnizor, s-a obligat să furnizeze reclamantei SC C.V. SA Arad, în

calitate de beneficiar, diferite vițe altoite din categoria biologică standard,

plata, potrivit art. 8 din contracte, făcându-se prin emiterea unor bilete la

ordin.

Întrucât la data scadenței, plățile nu

au fost tăcute din lipsă de disponibil în cont, incidentele bancare au fost

înscrise în Centrala Incidentelor de Plăți sub nr. 1 din 11 septembrie 2009,

respectiv nr. 1 din 13 octombrie 2009.

Prima instanță a înlăturat susținerea

reclamantei SC C.V. SA Arad referitoare la înscrierea nejustificată a

incidentelor de plată pentru motivul că, marfa livrată a fost necorespunzătoare

calitativ, argumentat de faptul că, biletele la ordin sunt titluri de credit și

nu au fost desființate anterior scadenței, arătând că excepția de neexecutare nu

operează în situația aplicării Regulamentului nr. 1/2001 al B.N.R. și

înscrierile în Centrala Incidentelor de Plăți au fost justificate.

Împotriva sentinței comerciale nr. 22

din 12 ianuarie 2010, pronunțate de Tribunalul Arad, secția comercială, a

declarat apel reclamanta SC C.V. SA Arad, solicitând admiterea căii de atac

ordinare și modificarea în tot a hotărârii atacate, în sensul admiterii

acțiunii introductive.

În motivele de apel, reclamanta a

susținut că:

În cadrul primului ciclu procesual a

dovedit tară dubiu că, a emis biletele la ordin pentru garantarea plații si nu

pentru plata efectiva, întrucât, la data scadentei biletelor la ordin, achitase

deja o mare parte din obligațiile ce-i reveneau față de pârâta S.C.D.V.V. Blaj,

diferența de plata, refuzând să o achite motivat de calitatea necorespunzătoare

a produselor livrate.

- a transmis pârâtei o invitație la

conciliere directa în vederea soluționării amiabile a litigiului, cu privire la

cele doua contracte 768 și 769/2009, întâlnire finalizată cu procesul-verbal de

conciliere din data de 10 august 2009, în care s-a consemnat propunerea pârâtei

de a-i repara prejudiciul cauzat „prin încheierea de către părți a unui

contract de colaborare pe o durata de 3, 4 ani, în care C.V. SA, să

achiziționeze de la dânșii material săditor, urmând ca prin modalitatea de

plata si cuantumul prețurilor aceștia (reclamanta) să-si recupereze prejudiciul”.

- cu ocazia concilierii, a solicitat

pârâtei să nu depună în banca spre plata biletele la ordin, având în vedere că,

neplata diferenței de preț se datorează divergențelor ivite între părți.

- instanța de fond nu a făcut nici o

referire, în hotărârea atacată, la aspectele mai sus expuse, din care rezulta

tară dubiu că, procesul verbal de conciliere, încheindu-se la data de 10 august

2009, anterior scadenței celor două bilete la ordin, care era la 11 septembrie 2009

și respectiv, la 11 octombrie 2009, reclamanta nu mai era îndatorată să aibă,

în contul deschis la pârâta B.I.R.S. Arad, disponibilități bănești necesare

acoperirii sumei pentru care au fost emise bilete la ordin.

Reclamanta a mai susținut că, în cauză

sunt incidente prevederile art. 36 din Regulamentul B.N.R. nr. 1/2001, privind

organizarea si funcționarea Centralei Incidentelor de Plați, în care se dispune

că:

„C.I.P. nu poate anula sau modifica din

proprie inițiativa informațiile

privind

incidentele de plați odată primite de la persoanele declarante -

bănci. Anularea informațiilor privind incidentele

de plăți înregistrate

se poate face

numai de persoanele declarante din proprie inițiativă sau la solicitarea

instanțelor judecătorești, în baza unei cereri de anulare,

conform formularului prezentat în anexa nr. 8 A si

8 C, după caz

transmisă la C.I.P., în aceeași zi bancară”.

S-a mai arătat

că, instanța de fond a apreciat greșit că, excepția

de neexecutare,

pe care a invocat-o, nu operează în situația aplicării

Regulamentului nr. 1/2001 a B.N.R. si

că înscrierile în C.I.P. sunt

justificate,

deoarece conform înțelegerii părților, biletele la ordin se

puteau folosi doar în cazul neachitării la

scadență a facturilor emise, acestea constituind garanție a plății, reaua -

credință a pârâtei fiind evidentă, prin introducerea biletelor la ordin în

bancă, după ce debitele

îi fuseseră achitate.

Prin decizia

civilă nr. 94/ A, pronunțată la data de 11 mai 2010,

Curtea de Apel

Timișoara, secția comercială, a respins apelul

reclamantei SC C.V. SA Arad și a obligat-o la plata

cheltuielilor de judecată, în sumă de 274,9 lei,

în favoarea pârâtei S.C.D.V.V.

Blaj.

Pentru a se

pronunța astfel, instanța de control ordinar a reținut

că potrivit art. 8

din contractele comerciale nr. 768 din 8 mai 2009 și nr.

769 din 8 mai 2009

încheiate între părți, plata produselor s-a tăcut prin

emiterea unor

bilete la ordin, care la scadență, conform înscrisurilor de

la dosar, au

fost refuzate la plată din lipsa totală de disponibil astfel

că, incidentele bancare au fost

înscrise în C.I.P. nr. 1 din 11 septembrie 2009 și respectiv 1 din 13 octombrie

2009.

Instanța de apel

a apreciat ca justă și temeinică hotărârea primei

instanțe, în

considerarea faptului că, biletele la ordin sunt titluri de

credit, care în

speță, nu au fost desființate anterior scadenței, situație,

în raport de

care, iar susținerile reclamantei, în sensul că neplata

diferenței de

preț se datorează divergențelor existente între părți și că

marfa a fost

refuzată întrucât produsele nu au corespuns calității, au

fost apreciate ca neîntemeiate.

Împotriva

acestei hotărâri, reclamanta SC C.V. SA Arad a

declarat recurs, solicitând

modificarea în tot a deciziei civile nr. 94/ A

din data de 11 mai 2010, pronunțate de Curtea de Apel

Timișoara,

secția comercială, în sensul

admiterii acțiunii sale, astfel cum a fost

formulată și precizată.

Reclamanta nu a

precizat temeiul de drept pe care și-a întemeiat

critica și nici nu a circumscris

dezvoltarea ei vreunuia dintre cazurile

expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 304 C.

proc. civ.

Motivul, pentru

care reclamanta a criticat soluția instanței de

apel, rezidă în reținerea greșită a

„stării de fapt și de drept” în litigiul dedus judecății, respectiv, în

consemnarea eronată în considerentele

hotărâri atacate că: potrivit art. 8 din contractele

comerciale nr.

768 din 8 mai 2009 și nr. 769 din 8 mai 2009, plata produselor s-a tăcut

prin

emiterea unor bilete

la ordin.

Reclamanta a

arătat că, art. 8 din contract se completează cu

prevederile art. 9 din același act,

despre care a susținut că detaliază

modul

de plată și din care rezultă că, biletele la ordin constituie garanție a plății

și nu instrument de plată efectivă.

Înalta Curte,

apreciază că, în conformitate cu dispozițiile art. 306

alin. (3) C.

proc. civ., motivul invocat ar putea fi circumscris pct. 9 al art. 304 C. proc.

civ. și urmează să analizeze

recursul

reclamantei din perspectiva acestei critici, pe care o

apreciază însă, ca fiind lipsită de pertinență și urmează să o respingă,

în considerarea conținutului

prevederilor contractuale ale art. 8 și art. 9

din contractele 768 din 8

mai 2009 și nr. 769 din 8 mai 2009 încheiate între părți.

Astfel, prin art.

8 părțile au convenit că: „plata produselor se va

face astfel: a)

bilet la ordin, în timp ce în art. 9 denumit „termenul de

plată”, s-a

convenit că: „plata se va efectua eșalonat în rate lunare

egale pe o perioadă

de șase luni garantată cu șase bilete la ordin cu

scadența în data

de 11 ale fiecărei luni, începând cu luna mai 2009,

până în luna octombrie 2009. Pentru

nedecontarea la termen a

biletelor la ordin

din vina beneficiarului, se vor calcula penalități de

întârziere..”

Astfel, din cuprinsul textelor

convenționale evocate, rezultă

voința

părților în sensul alegerii ca instrument de plată a prețului

produselor, biletul la ordin, restul prevederilor

detaliind condițiile și

termenele la care urmează să se facă plata.

De asemenea, cum biletul la ordin este

un titlu de credit, la

ordin, formal și

complet, care încorporează o obligație de plată a unei

sume de bani,

faptul remiterii înscrisului, ce cuprinde promisiunea necondiționată a

emitentului, în speță, a reclamantei, de achitare a unei sume de bani

determinate la scadență, constituie dovada drepturilor posesorului decurgând

din titlul de credit-biletul la ordin, conform dispozițiilor art. 106 raportat

la art. 43 din Legea nr. 58/1934.

Pentru cele mai sus expuse, raportate

la art. 969 – art. 970 C. civ., Înalta Curte apreciază ca fiind corectă soluția

instanțelor inferioare, de respingere a acțiunii reclamantei cu motivarea că

biletele la ordin, fiind titluri de credit, în cauză, nedesființate anterior

scadenței, au fost legal introduse la plată, iar înscrierile în Centrala

Incidentelor de Plăți au fost justificate, excepția de neexecutare neoperând în

situația aplicării Regulamentului nr. 1/2001 al B.N.R., dispozițiile art. 36

fiind tară relevantă.

Față de aceste considerente, Înalta

Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul

declarat de SC C.V. SA Arad.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamanta SC C.V. SA ARAD împotriva Deciziei civile nr. 94/ A din 11 mai 2010,

pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială. Obligă

recurenta-reclamantă la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 350 lei,

către intimata-pârâtă S.C.D.V.V. BLAJ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi,

16 decembrie 2010.