ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4971/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul C.V.,

cetățean moldovean, a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul

Afacerilor Externe, ca reprezentant al S.C.A.R. din Chișinău, ca prin hotărârea

ce se va pronunța, să se constate refuzul nejustificat al pârâtului de a

soluționa cererea reclamantului, privind stabilirea datei pentru primirea

actelor necesare redobândirii cetățeniei române, într-un termen scurt rezonabil

și, totodată, obligarea pârâtului la plata daunelor morale în cuantum de 1000

lei.

În motivarea acțiunii, reclamantul arătă că,

la data de 14 septembrie 2006, a formulat prima cerere scrisă de redobândire a

cetățeniei, conform art. 12 alin. (2) din Legea nr. 21/1991, republicată,

rămasă nesoluționată în mod nejustificat.

Mai precizează reclamantul că, la data de 07

ianuarie 2009, a formulat o revenire la cererea inițială, la care nu a primit

răspuns, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 12 alin. (3) din Legea nr.

21/1991, republicată și art. 10 din C.E.A.C.

La termenul de judecată din 30 aprilie 2009,

reclamantul a renunțat la capătul de cerere privind acordarea daunelor morale

în valoare de 1000 lei.

Prin întâmpinare, pârâtul a invocat excepția

prescripției dreptului la acțiune, în raport cu cererea formulată la data de 14

septembrie 2006, iar pe fond, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Prin sentința civilă nr. 1837 din 30 aprilie 2009,

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a

respins excepția prescrierii dreptului la acțiune, a admis acțiunea formulată

de reclamant; a obligat pârâtul să stabilească o dată de depunere de către

reclamant a cererii de redobândire a cetățeniei romane, într-un termen scurt,

rezonabil și a obligat pârâtul la 225 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța

de fond a apreciat cu privire la excepția invocată, că termenul de 6 luni de

introducere a acțiunii, curge de la data depunerii ultimei cereri privind

fixarea unui termen de soluționare, în condițiile în care autoritatea pârâtă nu

a comunicat un răspuns primei cereri din 2006 și nici celei de-a doua din 2009.

Pe fondul cauzei, s-a reținut că ambele

cereri formulate de reclamant nu au primit răspuns, în cauză fiind îndeplinite

condițiile existenței unui refuz nejustificat de soluționare a cererii, în

sensul dispozițiilor art. 2 alin. (l) lit. h) din Legea nr. 554/2004.

Până la data formulării acțiunii, respectiv

20 februarie 2009, cererea de fixare a termenului de primire a actelor nu a

fost soluționată, termenul rezonabil fiind depășit, în raport de dispozițiile

art. 12 alin. (3) din Legea nr. 21/1991, republicată și art. 10 din C.E.A.C.

Împotriva acestei hotărâri, pârâtul

Ministerul Afacerilor Externe a declarat recurs, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea cererii de recurs, încadrată în

drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul arată că prima

instanță a interpretat greșit legea când a respins excepția prescripției

extinctive a dreptului la acțiune.

Sub acest aspect, recurentul susține că

intimatul-reclamant a introdus acțiunea după ce termenul de prescripție pentru

prima cerere din 2006 s-a împlinit, în speță fiind incidente dispozițiile art.

ll alin. (5) din Legea nr. 554/2004.

Pe fondul cauzei, recurentul precizează că

prima instanță a procedat greșit când a constatat depășirea termenului

rezonabil de soluționare a cererii de stabilire a termenului de depunere a

cererii de redobândire a cetățeniei, în raport de dispozițiile art. 12 alin.

(3) din Legea nr. 21/1991, republicată și art. 10 din C.E.A.C., pentru simplul

motiv că răspunsul Ministerului Afacerilor Externe primit de reclamant nu

încorpora un refuz de soluționare, ci se arătau condițiile concrete în care

acesta urma să fie procesat.

Motivele de ordin managerial și administrativ

fac imposibilă rezolvarea acestor cereri în cadrul unui termen rezonabil.

Pe de altă parte, recurentul a precizat că

durata „termenului rezonabil” a fost decantată în jurisprudența C.E.D.O., dar

ea nu se aplică decât în cazurile expres specificate, respectiv, în condițiile

în care solicitanții sunt rezidenți în tara a cărei cetățenie o solicită.

Intimatul a formulat întâmpinare prin care a

solicitat respingerea excepției prescripției extinctive a dreptului la acțiune

cât și a recursului, ca nefondat.

Analizând sentința recurată, în raport cu

criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304

1

C. proc. civ.,

Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor

fi expuse în continuare.

Instanța de control judiciar constată că nu

sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ.,

în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță a reținut corect

situația de fapt în raport de materialul probator administrat în cauză și a

realizat o încadrare juridică adecvată.

Din înscrisurile depuse la dosarul de fond,

rezultă că, începând cu data de 14 septembrie 2006, reclamantul s-a adresat S.C.A.R.

din Chișinău, cu solicitarea de a-i fi comunicată data la care va putea depune

cererea de redobândire a cetățeniei române, însoțită de documentația prevăzută

de Legea nr. 21/1991.

Neprimind niciun răspuns, a revenit cu o nouă

cerere în data de 07 ianuarie 2009, cereri rămase nesoluționate.

Pornind de la această bază factuală, soluția

Curții de Apel reflectă interpretarea și aplicarea corectă a legislației

incidente raportului juridic dedus judecății, atât în ceea ce privește

prescripția dreptului la acțiune, cât și cu privire la dezlegarea fondului

cauzei.

Potrivit art. l alin. (l) din Legea

contenciosului administrativ nr. 554/2004, orice persoană care se consideră

vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o

autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în

termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios

administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului

pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

Legea nr. 21/1991 nu prevede un termen pentru

soluționarea cererilor de redobândire a cetățeniei române formulate potrivit

art. 10

1

, dar complexitatea procedurii exclude, în mod obiectiv,

incidența termenului de drept comun, de 30 de zile, prevăzut de art. 2 alin. (l)

lit. h) din Legea nr. 554/2004.

Or, atâta vreme cât nu există o dată

prestabilită pentru rezolvarea cererii, nu se poate considera că, raportat la

cererea din 2006, reclamantul ar fi depășit termenul de prescripție pentru

exercitarea dreptului la acțiune în contencios administrativ, termen care,

potrivit art. ll alin. (l) lit. c) teza a II-a din Legea nr. 554/2004,

curge de la data expirării termenului legal de

soluționare a cererii.

Împrejurarea că legea specială nu prevede un

termen pentru rezolvarea cererilor nu poate încuraja însă autoritatea

competentă, în tergiversarea primirii dosarelor de redobândire a cetățeniei

române, pentru că art. 10 din C.E.A.C., adoptată la Strasbourg la 6 noiembrie

1997 și ratificată de România prin Legea nr. 396/2002 (M. Of. nr. 490/9.07.2002),

impune fiecărui stat să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil

cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale, redobândirea

acesteia sau eliberarea unui atestat de cetățenie.

Durata rezonabilă a unei proceduri trebuie

apreciată în lumina principiilor cristalizate în jurisprudența C.E.D.O., în

aplicarea art. 6 din C.A.D.O.L.F., în funcție de particularitățile cauzei,

luându-se în calcul complexitatea cauzei, conduita reclamantului sau

petiționarului și cea a autorităților competente, miza litigiului.

În speța dedusă judecății, Înalta Curte

apreciază că intervalul de timp cuprins între data formulării primei cereri,

septembrie 2006, și data soluționării cauzei, nu poate fi considerat un termen

rezonabil, în sensul dispozițiilor mai sus menționate.

Pe de altă parte, instanța de control

judiciar nu poate primi susținerea recurentului, în sensul că există un număr

foarte mare de cereri care depășesc capacitatea de procesare a S.C.A.R. din

Chișinău, întrucât autoritățile naționale trebuie să ia măsurile necesare

pentru respectarea principiului celerității, care guvernează materia aflată în

discuție.

Prin urmare, amânarea pentru o dată

neprecizată, în vederea depunerii cererii de redobândire a cetățeniei române,

reprezintă un refuz nejustificat de soluționare a cererii, în accepțiunea art.

2 alin. (l) lit. i) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004,

modificată.

În consecință, din cele expuse, rezultă că

este nefondat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și nu

există în speță motive de ordine publică care să poată fi reținute, astfel

încât, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (l) teza a II-a C. proc. civ.,

raportat la 20 și art. 28 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Ministerul

Afacerilor Externe împotriva sentinței civile nr. 1837 din 30 aprilie 2009 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10

noiembrie 2009.