ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3759/2009
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3759/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor la dosar, constată următoarele: Prin decizia penală nr. 79 din 5 februarie 2009 a Curții de Apel lași, secția penală, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuientul P.I. împotriva deciziei penale nr. 606 din 11 noiembrie 2008 a Curții de Apel lași. Împotriva acestei decizii penale, în termen legal, revizuientul P.I. a declarat recurs. Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Potrivit dispozițiilor art. 385 1 C. proc. pen., sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs hotărârile judecătorești, sentințe sau decizii, după caz, nedefinitive. În prezenta cauză, astfel cum rezultă și din dispozitivul deciziei penale nr. 79 din 5 februarie 2009 a Curții de Apel Iași, secția penală, hotărârea atacată cu recurs de revizuientul P.I.
este definitivă. Or, recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesuală penală, constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept. În consecință, Înalta Curte, în baza art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza II C. proc. pen. va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuientul P.I. împotriva deciziei penale nr. 79 din 5 februarie 2009 a Curții de Apel lași, secția penală. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN
NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuientul P.I. împotriva deciziei penale nr. 79 din 5 februarie 2009 a Curții de Apel lași, secția penală. Obligă recurentul revizuient la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 12 noiembrie 2009.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.