ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 09.03.2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 805/2009

HOTĂRÂRE
09.03.2009
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 805/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Examinând recursul de față constată:

Prin sentința penală nr. 256 din 10 aprilie 2009 Tribunalul Iași, secția penală l-a condamnat pe inculpatul L.E. la 2 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerilor drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav prev. de art. 174 rap. la art. 176 lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

S-au interzis inculpatului, pe durata prev. de art. 71 C. pen., drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen. s-a menținut starea de arest.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsă perioada reținerii și arestării preventive.

În baza art. 118 lit. c) C. proc. pen. s-a dispus confiscarea a două bucăți de lemn provenite de la o coadă de lopată.

Au fost admise în parte acțiunile civile și inculpatul a fost obligat la plata următoarelor despăgubiri civile:

- 16.000 lei către partea civilă C.V.( 6000 lei daune materiale și 1000 lei daune morale);

- 16.000 lei către partea civilă G.N.( 6000 lei daune materiale și 1000 lei daune morale);

- 1000 lei daune morale către partea civilă P.A.;

- 1000 lei daune morale către partea civilă A.R.M.

Au fost respinse celelalte pretenții civile.

Conform art. 193 alin. (2) C. proc. pen. inculpatul a fost obligat la câte 300 lei, cheltuieli judiciare către părțile civile C.V. și G.N. și la câte 250 lei, cu același titlu, către părțile civile

P.A. și A.R.M.

Conform art. 191 C. proc. pen. inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

În fapt s-a reținut, în esență, că în noaptea 22/23 martie 2007 inculpatul a lovit în mod repetat și timp îndelungat victima C.E. în cap, cu o coadă de lopată, provocându-i suferințe grave și prelungite, iar, în final, a sugrumat-o, acțiuni care au dus la decesul acestuia.

S-a reținut că în drept fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor deosebit de grav prev. de art. 174 rap. la art. 176 alin. (1)lit. a) C. pen.

La individualizarea pedepsei s-au avut în vedere atât circumstanțele reale ale faptei cât și persoana inculpatului care a avut o poziție sinceră și care este recidivist.

Referitor la latura civilă s-a reținut că din probele administrate rezultă că numai părțile civile C.V. și G.N. au suportat cheltuieli de înmormântare, cuantumul acestora fiind de 12.000 lei.

S-a reținut că celelalte două părți vătămate nu au dovedit daunele materiale solicitate.

De asemenea, s-a reținut că părțile vătămate au suferit, ca urmare a decesului mamei lor, un prejudiciu moral ce a fost apreciat la suma de 10.000 lei pentru fiecare parte civilă.

Inculpatul a declarat apel împotriva sentinței, iar la termenul din 16 decembrie 2008, în ședință publică, a declarat personal că își retrage apelul.

În consecință, prin Decizia penală nr. 149 din 16 decembrie 2008, Curtea de Apel Iași, secția penală a luat act de retragerea apelului, a dedus la zi arestarea preventivă și l-a obligat pe apelantul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Inculpatul a declarat  recurs susținând că a solicitat instanței de apel să rămână în pronunțare, iar această cerere a fost greșit interpretată ca fiind o renunțare la apelul declarat.

Cu ocazia dezbaterilor recurentul inculpat a declarat în fața Înaltei Curți că și-a retras apelul, însă nu și-a dat seama de consecințe.

Recursul este inadmisibil în raport cu dispozițiile exprese ale art. 385

1

alin. (4) teza a II, potrivit  cărora nu pot fi atacate cu recurs sentințele împotriva cărora s-a declarat apel și acesta a fost retras.

Înalta Curte are, de asemenea, în vedere și disp. art. 416 pct. 4 C. proc. pen., potrivit cărora hotărârea primei instanțe rămâne definitivă la data retragerii apelului, dacă aceasta s-a produs după expirarea termenului de apel, cum este și situația în cauza de față.

Se reține, de asemenea, că legea de procedură penală nu prevede posibilitatea revenirii asupra retragerii apelului, așa încât decizia prin care s-a luat act de retragerea acestei căi de atac este definitivă, nefiind supusă nici unei căi ordinare de atac.

Se impune a fi reținut, față de precizarea făcută de recurent în fața Înaltei Curți, nu există nici un dubiu cu privire la faptul că acesta a declarat explicit că „își retrage apelul”, astfel cum s-a și consemnat în încheierea de dezbateri.

Față de considerentele expuse Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil conform art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc. pen.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul L.E. împotriva Deciziei penale nr. 149 din 16 decembrie 2008 a Curții de Apel Iași, secția penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 9 martie 2009.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-04-19
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1572/2011
Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele : Prin sentința penală nr. 652 din 14 decembrie 2010, a Tribunalului Iași s-a dispus condamnarea inculpatului G.C., pentru săvârșirea infracțiunii de omo
ÎCCJ 2009-03-10
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 832/2009
Deliberând asupra recursului de față pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei constată următoarele: 1. Tribunalul Giurgiu, secția penală, prin sentința nr. 575 din 29 octombrie 2008, a în baza art. 345 alin. (2) C. proc. pen.,
ÎCCJ 2012-09-18
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2846/2012
Asupra recursului de față, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 544 din 27 octombrie 2010 a Tribunalului Maramureș, a fost respinsă cererea formulată de inculpat de schimbare a încadrării juridice a f
ÎCCJ 2010-12-03
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4348/2010
Asupra recursului penal de față, Analizând actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 99 din 16 februarie 2010, Tribunalul Iași a condamnat pe inculpatul C.D.C., în prezent aflat în Penitenciarul Iași, nec
ÎCCJ 2010-06-08
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2237/2010
Deliberând asupra recursului de față pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei constată următoarele: 1. Tribunalul Argeș, secția penală, prin sentința penală nr. 62 din 17 februarie 2010 dată în dosarul nr. 4611/109/2009 a conda
Sursă