ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1327/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată pe calea

contenciosului administrativ, reclamantul C.N.S.A.S. a chemat în judecată pe

pârâtul O.I., solicitând să se constate calitatea acestuia de lucrător al securității.

Motivându-și acțiunea, reclamantul a

arătat că pârâtul a fost verificat în temeiul cererii numitului C.B.,

stabilindu-se că a avut gradul de locotenent-colonel în cadrul I.S.B., calitate

în care a dispus interceptarea corespondenței unei persoane, student la I.T.P.C.

și, ulterior, preot-capelan la Brașov. De asemenea, a rezultat că pârâtul a

aprobat instalarea tehnicii operative la domiciliul unui redactor al ziarului K.R.

din Brașov, a dispus supravegherea informativă și influențarea pozitivă a unui

sociolog la întreprinderea H. Brașov și recrutarea unui colaborator, profesor

la școala generală din Comuna Vama Buzăului, județul Brașov.

Prin sentința civilă nr. 2.936 din

29 septembrie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal a admis acțiunea reclamantului C.N.S.A.S., constatând

calitatea de lucrător al securității a pârâtului O.I.

Pentru a pronunța o asemenea

soluție, instanța fondului a reținut că sunt îndeplinite condițiile prevăzute

de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru ca pârâtul să fie considerat

lucrător al securității, întrucât, prin măsurile dispuse, acesta a îngrădit

dreptul la viața privată, dreptul la libertatea de exprimare, dreptul la

libertatea religioasă și dreptul la secretul corespondenței, drepturi

recunoscute de Constituția României, dar și de P.I.D.C.P.

Nu au fost reținute apărările

pârâtului, potrivit cărora măsurile întreprinse și activitățile desfășurate se

circumscriau sarcinilor de serviciu și legilor care reglementau siguranța

națională, notele și rapoartele informative nefăcând referire la persoane care

erau suspectate a desfășura activități, care să aibă impact asupra siguranței

naționale sau care să fi desfășurat activități antiromânești.

Instanța fondului a apreciat că din

actele și lucrările dosarului rezultă fără echivoc că pârâtul, în calitate de

locotenent-colonel în cadrul I.S.B., a desfășurat activități cum ar fi

dirijarea surselor, interceptarea corespondenței, instalarea tehnicii operative

la domiciliul unei persoane, prin care a suprimat dreptul la viața privată, la

secretul corespondenței, la libertatea de exprimare și libertatea religioasă.

Împotriva acestei sentințe a

formulat recurs pârâtul O.I. criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate în

esență pentru următoarele motive:

- sentința atacată este nelegală

deoarece recurentul în funcțiile pe care le-a îndeplinit, atât în lucrările de

care a răspuns personal sau pe care le-a coordonat, măsurile și activitățile informativ

operative s-au desfășurat în conformitate cu constituția și legile siguranței naționale,

fiind decorat cu ordine și medalii.

Legea supremă a țării, anterior

anului 1989 cât și după, prevede dreptul și obligația de onoare a cetățenilor

țării de a o apăra deci și ofițerii de informații. Constituția din 1965 se

înscrie în normele internaționale prevăzute în convenții și tratate la care

România a aderat și a fost parte.

Se apreciază că nota de constatare a

C.N.S.A.S. este neconstituțională și ilegală, sentința dată constată „calitatea

de lucrător de securitate”calitate pe care recurentul nu a negat-o fiind fost

ofițer de informații.

Se arată însă că măsurile informativ

operative, ca și întreaga activitate se înscriau ca sarcini de serviciu,

legalmente datorate.

În perioada anilor 1970-1980, la

care se referă și dosarele recurentului, activitatea principală informativ –

operativă era axată pe prevenire, avându-se în vedere anihilarea, neutralizarea,

compromiterea pentru a nu se continua activități suspecte antiromânești,

naționalist - șovine, etc.

În mod netemeinic sentința a reținut

că „notele și rapoartele informative nu prevăd persoane suspecte a desfășura

activități antiromânești, care să aibă impact asupra siguranței naționale.

Arată pârâtul recurent că sub

conceptul de acțiuni naționalist - iredentist – maghiare intră o gamă largă de

acțiuni ostile desfășurate prin diferite mijloace și metode și că s-a dispus

din rațiuni de stat să nu apară concret în ce constau acestea în cadrul notelor

informative sau rapoartelor, exemplificând în fiecare caz concret reținut de C.N.S.A.S.

A mai arătat recurentul că potrivit art.

7 din Legea nr. 79/1995 „nimeni nu poate fi condamnat pentru o acțiune sau o

omisiune care în momentul în care a fost săvârșită, nu constituia o infracțiune

potrivit dreptului național sau internațional”.

C.N.S.A.S. se situează pe o poziție potrivnică

cu acele persoane sau grupări interesate din diferite motive de a glorifica fapte

sau acțiuni desfășurate drept „rezistență anticomunistă”, fiind vorba de foști

membri ai organizației legionare și simpatizații lor. La fel, C.N.S.A.S. prin

unele acțiuni, inclusiv prin „scurgere de informații” se alătură propagandei

ostile B.O.R., urmărindu-se probabil spargerea unității de conștiință a

poporului român.

Analizând cererea de recurs, Înalta

Curte constată că este nefondată pentru următoarele considerente:

- motivul de recurs privind faptul

că pârâtul recurent și-a îndeplinit în fapt îndatoririle de serviciu, ca ofițer

de securitate nu poate fi primit întrucât modul cum a înțeles recurentul să își

îndeplinească obligațiile de serviciu, să respecte Constituția din 1965 precum

și convențiile și tratatele internaționale la care România este parte la acea

vreme a determinat încălcări ale drepturilor și libertăților fundamentale ale

cetățenilor români instrumentați, supravegheați. Aceste drepturi și libertăți

cetățenești erau prevăzute și în Constituția din 1963.

Astfel în art. 33 C.R. 1965 se

prevede „Secretul corespondenței și al  convorbirilor telefonice este

garantat”.

Art. 28 arată de asemenea „Cetățenilor

Republicii Socialiste România li se garantează libertatea cuvântului, a presei,

a întrunirilor, a mitingurilor și a demonstrațiilor”.

De asemenea, art. 30 „Libertatea

conștiinței este garantată tuturor cetățenilor Republicii Socialiste România.

Oricine este liber să împărtășească sau nu o credință religioasă. Libertatea exercitării

cultului religios este reglementat prin lege.

Recurentul a avut gradul de

locotenent colonel în cadrul I.S.B.

În această calitate a dispus

interceptarea corespondenței unei persoane, student la I.T.P.C. care era

urmărită informativ, la fel recurentul a dispus instalarea unor dispozitive

tehnice la domiciliul unei persoane care era redactor la ziarul K.R. din

Brașov, a dispus supravegherea informativă și „influențarea pozitivă” a unei

persoane sociolog la întreprinderea H. Brașov recrutarea unui coordonator,

profesor la școala generală din Comuna Vama Buzăului.

Prin toate aceste activități și

operațiuni pe care recurentul dorește să le justifice ca fiind în interesul

securității și siguranței statului, au fost suprimate și îngrădit dreptul la

viața privată, la libertatea religiei, dreptul la liberă exprimare și dreptul

la secretul corespondenței, drepturi prevăzute așa cum s-a arătat și în Constituția

României din 1965.

Recurentul recunoaște că a exercitat

aceste acțiuni, arată că în notele și rapoartele întocmite nu puteau fi

cuprinse mențiuni privind activitățile ostile regimului comunist din rațiuni de

stat ale persoanelor în cauză. Această apărare nu poate fi primită, întrucât

din studierea altor situații similare a rezultat că se descria în amănunt

obiectivul urmărit, scopul și mijloacele folosite, pas cu pas, era vorba de

dosarele securității, nu aveau la acea vreme de cine să se teamă organele

securității să nu consemneze realitatea operațiunilor lor.

Constată Înalta Curte că

dispozițiile art. 7 din Legea nr. 79/1995 nu are nici o incidență în cauză,

constatarea calității de „lucrător al securității” în conformitate cu

prevederile O.U.G. nr. 24 nu echivalează cu o condamnare penală, având conotații

morale și sociale.

Nici ultimele aserțiuni ale

recurentului privind structurile legionare și propaganda ostilă B.O.R. și care sunt

implicit încurajate de C.N.S.A.S., nu au legătură cu obiectul cauzei.

Față de cele reținute mai sus,

constând că în mod corect instanța de fond a apreciat situația de fapt în

raport de normele legale ale O.U.G. nr. 24/2008, în conformitate cu art. 312 alin.

(1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de O.I. împotriva

sentinței civile nr. 2.936 din 29 septembrie 2009 a Curții de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 9 martie 2010.