ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4296/2009

Asupra cauzei penale de față;

În baza actelor și lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin încheierea de ședință din 11 decembrie 2009, Curtea de Apel Târgu

Mureș, în baza art. 300

2

raportat la art. 160

b

C. proc.

pen. a menținut măsura arestării preventive a inculpaților C.G.E.L. și S.I.J.,

apreciind că temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive

(art. 143 și art. 148 lit. f) C. proc. pen. se mențin).

Instanța de fond a mai reținut că cei doi

inculpați au fost trimiși în judecată pentru comiterea a două infracțiuni de

trafic de minori, în formă continuată, prevăzută de art. 13 alin. (1), (2) din

Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a două infracțiuni

de lipsire de libertate în mod ilegal, în formă continuată, prevăzută de art. 189

alin. (1) – (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., pentru comiterea

a două infracțiuni de proxenetism, în formă continuată, prevăzută de art. 329 alin.

(2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., pentru comiterea a trei

infracțiuni de trafic de persoane, una dintre ele în formă continuată, cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., fapte prevăzute de art. 12 alin. (1), (2) lit.

a) din Legea nr. 678/2001, trei infracțiuni de lipsire de libertate în mod

ilegal, una în formă continuată cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., fapte

prevăzute de art. 189 alin. (1) – (3) C. pen. și trei infracțiuni de

proxenetism, una dintre ele în formă continuată, cu aplicarea art. 41 alin. (2)

C. pen., fapte prevăzute de art. 329 alin. (2) C. pen. și art. 33 lit. a) C.

pen., inculpatul S.J., respectiv pentru comiterea a două infracțiuni de lipsire

de libertate în mod ilegal, în formă continuată, prevăzută de art. 189 alin.

(1) – (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.,a două infracțiuni de

proxenetism, în formă continuată, prevăzută de art. 329 alin. (2) C. pen., cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a trei infracțiuni de trafic de persoane,

una în formă continuată cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., fapte prevăzute

de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, a trei infracțiuni de

lipsire de libertate în mod ilegal, una în formă continuată, cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen., fapte prevăzute de art. 189 alin. (1) – (3) C. pen., a trei

infracțiuni de proxenetism, una în formă continuată, cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen., fapte prevăzute de art. 329 alin. (2) C. pen., a unei infracțiuni

de complicitate la trafic de persoane, prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la

art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, o complicitate la

lipsire de libertate în mod ilegal și o infracțiune de complicitate la

proxenetism, prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 329 alin. (2) C.

pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. - inculpatul C.E.L., fapte pentru

care acești inculpați au și fost condamnați de către prima instanță la câte o

pedeapsă rezultantă de 14 ani închisoare fiecare.

Împotriva acestei încheieri au declarat, în

termen legal, recurs inculpații C.E.L. și S.J., care au solicitat punerea în

libertate, întrucât nu prezintă pericol pentru ordinea publică lăsarea lor în

libertate, provin din familii organizate, iar perioada arestului preventiv a

fost suficientă pentru îndreptarea lor.

Concluziile apărătorului inculpaților și ale

reprezentantului M.P. au fost consemnate în partea introductivă a prezentei

hotărâri.

În ceea ce privește prezența inculpaților,

având în vedere referatul existent la dosar, Înalta Curte a făcut aplicarea

dispozițiilor art. 385

11

alin. (3) C. proc. pen.

Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând

recursurile prin prisma motivelor invocate și din oficiu, conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., constată că sunt nefondate pentru următoarele

considerente:

Potrivit art. 5 din C.E.D.O. și art. 23 alin.

(1) din Constituția României, nimeni nu poate fi privat de libertate. De la

această regulă generală sunt înscrise și excepții.

În art. 5 parag. 1 lit. c) din C.E.D.O. se

prevede că „se exceptează de la dreptul de a nu putea fi lipsit de libertate și

cel care a fost arestat sau reținut în vederea aducerii sale în fața

autorității judiciare competente sau când existau motive verosimile de a bănui

că a săvârșit o infracțiune ori când există motive temeinice de a se crede în

necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după

săvârșirea acesteia”.

În raport de aceste reglementări

internaționale, cu referire expresă la excepția reprezentată de arestarea

preventivă s-a stipulat că privarea de libertate trebuia să se realizeze numai

în formele legale și după procedura prevăzută de legislația fiecărui stat,

conform convenției, respectiv cu respectarea procedurii prevăzută de legea

procesual penală, prin raportare și la dispozițiile constituționale.

Dispunerea măsurii arestării preventive, cât

și menținerea acesteia trebuie să se facă cu respectarea dispozițiilor

generale, înscrise în legea procesual penală, fiind subordonate dovedirii

interesului superior pe care îl reliefează.

Potrivit art. 160

b

alin. (1) C.

proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control

judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia

arestării preventive.

Conform alin. (3) al aceluiași articol, „când

instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în

continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică

privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării

preventive”.

În cauză, așa cum rezultă din încheierea

atacată, instanța de prim control judiciar a procedat la efectuarea

verificărilor dispuse de legea procesual penală și a constatat în mod

justificat, că temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării

măsurii arestării preventive subzistă, confirmând în continuare privarea de

libertate a inculpaților, respectiv infracțiunea dedusă judecății este una

gravă, fiind sancționată cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe

certe că lăsarea inculpaților în libertate prezintă pericol pentru ordinea

publică.

Condiția existenței pericolului social concret

pentru ordinea publică este îndeplinită, având în vedere infracțiunile pentru

care inculpații au fost cercetați și deduși judecății, acestea fiind deosebit

de grave (trafic de minori, de persoane și proxenetism).

În cauză există probe că inculpații au

săvârșit fapte de natură penală, care, prin natura lor și modul în care au fost

săvârșite, duc la concluzia existenței pericolului pentru ordinea publică.

Lăsarea în libertate a inculpaților ar aduce

atingere dezideratelor impuse de legea penală.

Pericolul social potențial se apreciază în

raport de reacția opiniei publice față de rezonanța faptelor comise.

Faptele săvârșite de către inculpați sunt de

natură să aducă atingere libertății persoanei, astfel încât punerea lor în

libertate ar induce un puternic sentiment de insecuritate socială, de

nesiguranță în opinia publică, fapt ce, în final, s-ar repercuta negativ asupra

finalității actului de justiție (Letellier vs. Franța).

În privința circumstanțelor personale ale

inculpaților, în mod evident favorabile (lipsa antecedentelor penale, existența

copiilor), Înalta Curte apreciază că acestea nu pot fi evaluate sub aspectul

măsurilor preventive decât în contextul gravității concrete a faptelor și a

scopului urmărit prin luarea unor astfel de măsuri, după cum prevăd

dispozițiile art. 136 alin. (8) C. proc. pen.

Argumentele potrivit cărora s-a depășit sau se

va depăși termenul rezonabil al acestei măsuri nu pot fi reținute cu atât mai

mult cu cât aprecierea duratei rezonabile a detenției potrivit art. 5 parag. 3

C.E.D.O. se analizează „in concreto” în funcție de trăsăturile fiecărui caz în

parte (considerente de genul: probatorii ample de administrat, complexitatea

cauzei, comportamentul părților în jurisprudența Curții Europene sunt avute în

vedere atunci când se face o apreciere asupra duratei rezonabile a procedurii

din perspectiva art. 6 parag. 1 C.E.D.O.).

În speță, Înalta Curte constată că pericolul

concret pentru ordinea publică este actual și persistent, Curtea de Apel Târgu

Mureș reținând corect că nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea

măsurii arestării preventive, iar lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol

pentru ordinea publică, motiv pentru care conform art. 385

15

pct. 1 lit.

b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul inculpaților.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C.

proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarat de inculpații C.G.E.L. și S.I.J. împotriva încheierii din 11 decembrie

2009 a Curții de Apel Tg. Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de

familie, pronunțată în Dosarul nr. 3053.23/102/2006.

Obligă recurenții inculpați la plata

sumei de câte 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu,

se va avansa din fondul M.J.L.C.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

23 decembrie 2009.